Dileme de viitoare mamica - alegerea patutului.

O prima sarcina aduce cu ea o sumedenie de dileme. Unele le clarifici mai usor, altele poate niciodata. Cu toate astea, ca viitor parinte, trebuie sa fii informat.

Marea dilema, in existenta mea de viitoare mamica, este patutul, acel loc al lui, in care va petrece foarte mult timp in primele luni. O fi prea devreme sa-l achizitionam? Nu stiu, dar prefer sa fiu pregatita, decat sa las totul pe ultima suta de metri. Pare simplu, mergi la magazin si cumperi patut si saltea si gata. Nuuu, gresit. De fapt aici incep problemele. Inainte era simplu, un patut din lemn, pe care puteai sa-l mostenesti de la alte mamici, rude, prieteni, iar in magazin erau foarte putine modele ceea ce facea ca alegerea sa fie usoara.
Eh, dar cum, in prezent, producatorii sunt aproape obligati sa vina cu noutati pe piata ca sa reziste in fata concurentei, au aparut o sumedenie de modele si culori, accesorii si materiale care mai bune care mai putin.

Care e cel mai bun patut pentru tine si copilul tau? Uite la intrebarea asta, raspunsul vine tare anevoios si nici nu stii daca, intr-un final, faci alegerea buna.

Din punct de vedere estetic, culori si forme, eu n-am absolut nici o pretentie, in conditiile in care primii ani din viata, bebelusul o sa si-i petreaca in chirie. Si ce daca camera e decorata in rosu si negru, iar patutul e maro sau alb, or si ce daca mobila e in lila si alb, iar patutul este negru. Aceste detalii sunt absolut neimportante atunci cand existenta ti-o duci intr-o casa inchiriata, unde nu ai voie sa faci modificari.

O a doua problema o reprezinta alegerea materialelor din care este confectionat. Daca e un patut din lemn sau fier, ar trebui sa dam atentie vopselei sau lacului cu care sunt acoperite barele si restul. Sa nu fie toxice sau alergice. Si aici n-ar trebui sa fie o mare problema, pentru ca, conform standartelor de sanatate, companiile producatoare sunt obligate sa foloseasca materiale bune, de exemplu vopseaua trebuie sa fie pe baza de apa. Zic eu ca n-ar trebui sa fie probleme, dar uneori ele apar si in conformitate cu legea.

Bun, cu partea estetica ne-am lamurit. Acum vine partea grea - modele.
Ce alegem vechiul si popularul patut din lemn sau mai noul aparut patut pliant/trevel? Ei si aici existenta mea s-a impotmolit. Am incercat sa pun la liniuta avantajele si dezavantajele ca sa ma pot hotara si credeam ca va fi usor. Nu, nu este. Forumurile le-am rascolit pe toate fetele ca sa aflu pareri de la mamici. Parerile sunt impartite si uneori te baga intr-o ceata si mai densa decat erai.

sau

Sa le luam pe rand, ca poate asa ma lamuresc si eu. Incepem cu patutul cel de toate zilele, in care am crescut  parintii nostri, da si noi, primii descendenti ai generatiei Y, cum mai e numita generatia oamenilor nascuti dupa anii '80. Mda, eu inca nu m-am lamurit cei cu generatia din care cica si eu fac parte, dar asta-i alta dilema pe care o voi discuta probabil alta data.
Sa revenim - patutul din lemn.

Avantaje:
- Stabilitate si confort - asigura sustinerea si confortul bebelusului pe toata durata somnului, asigura o pozitie corecta de somn si o dezvoltare corecta a coloanei;
- Durabilitate - pot trece de la o generatie la alta, fara a fi nevoie de alte investitii la un eventual nou membru in familie sau sunt modele transformer care se pot schimba dintr-un patut de bebelus pana la 3 ani, intr-un pat obisnuit pentru un copil ce depaseste aceasta varsta;
- Siguranta - materialele (lemn sau fier) sunt mult mai sigure si nu exista riscul sa se deformeze;

Dezavantaje:
- Risc de accidentare din cauza barelor tari si/sau colturoase, or a blocarii membrelor copilului sau a capului intre aceste bare. Exista, insa, aparatori speciale gandite pentru copiii energici care pot diminua sau inlatura acest risc, iar distanta dintre bare nu trebuie sa fie prea mare, exista niste limite recomandate sau obligatorii pentru producatori;
- Spatiul care il ocupa si dificultatea de transport/mutare dintr-un loc in altul;
- Pretul mai mare, insa cred ca durabilitatea unui asemenea patut diminueaza parerea ca un patut din lemn este scump;

Sa trecem la avantajele si dezavantajele fratelui mai modern al patutului de lemn si anume patutul pliant sau travel:

Aventaje:
- Usor de montat si transportat. Poate fi folosit, atat acasa cat si in calatorii si vacante;
- Varietate mare de modele si culori;
- Riscul ca bebelusul sa se loveasca in partile laterale este mic datorita materialelor din care este confectionat, adica mult plastic si material textil;
- Husele se pot detasa si spala
- Plasa laterala a patutului, fiind transparenta, permite parintilor sa-si supravegheze odraslele de la distanta;
- Poate fi folosit si ca tarc de joaca atunci cand deja poate sta in fundulet;
- Costul este mai mic in conditiile in care, de cele mai multe ori are incluse o sumedenie de accesorii: masa de schimbat, vibratii si muzica de leagan, buzunare de depozitare, roti blocabile, plasa de tantari, etc.

Dezavantaje:
- Principalul dezavantaj este lipsa de sustinere a bebelusului. Materialele din care este facut fiind mai flexibile, nu ofera stabilitate mai ales cand copilul incepe sa stea in sezut. Salteaua montata la nivelul intermediar, adica utilizata in primele luni de viata ale copilului, nu este fixa, oscileaza in functie de miscarile copilului. Montata la nivelul inferior, necesita o saltea suplimentara (poate nu obligatorie), pentru ca cea din fabrica este prea subtire si prea aproape de podea, pentru a fi utilizata ca baza de somn. La unele patuturi pliante sustinerea se face cu benzi de vinilin sau plastic care se pot uza, curba si chiar rupe.
- Materialele textile se uzeaza mai usor si nu este o investitie pe termen lung.

Dupa analiza avantajelor si dezavantajelor, nu pot sa zic ca, deja, am luat o decizi concreta, insa inclin sa cred ca un patut din lemn este mai potrivit pentru copil in utilizarea zilnica, iar cel pliant ar trebui folosit doar cu varii ocazii. Desi pentru mine, care stau cu chirie, un patut pliant ar fi o varianta foarte buna si confortabila, trebuie sa ma gandesc mai mult la confortul si siguranta bebelusului. Care dintre cele doua tipuri de patut ofera confort si siguranta mai multa? O sa mai studiez piata, o sa mai caut pareri ale specialistilor ca sa ma asigur ca iau o decizie buna.

9 mai - o zi a victoriei gandacilor de colorado

9 mai, zi celebrata cu mare fast, pe deoparte ca Zi a victoriei, pe de alta parte ca Zi a Europei.

Cand eram mica, cu doua fundite mari in par, cu rochita rosie si sandale albe, cu un brat mare de lalele, liliac si narcisi, cu baloane colorate, mergeam la Parada de 9 mai, organizata in centrul localitatii, langa Monumentul Eroilor. Depuneam flori la monument, ascultam cantece patriotice, spuneam poezii, ofeream flori veteranilor de razboi, iar oficialii de la primarie le dadeau cate un mic cadou, de obicei banesc si cate o medalie. In fiecare an cate o medalie. Veteranii, participanti in razboi isi scoteau in fata pieptul plin de medalii si defilau mandri in fata localnicilor. Nu intelegeam mare lucru atunci, eram obligati de la scoala, dar pentru noi ce mai conta daca in ziua respectiva nu mergeam la ore.


In fiecare an, veneau tot mai putini si mai putini veterani, in majoritatea localitatilor moldovenesti s-a ajuns sa nu mai vina nici unul. S-au dus unul cate unul si au ramas doar niste vagi amintiri in memoria nepotilor.

Ziua Victoriei a fost sarbatorita si inca este, in multe tari din fosta Uniune Sovietica. A fost o victorie a armatei rosii impotriva fortelor naziste, victoria Uniunii Societice impotriva Germaniei hitleriste. Pana aici inteleg sarbatoarea aceasta, insa asta a fost victoria rusilor, nu a moldovenilor. Noi n-am castigat nimic, dimpotriva am avut numai pierderi. Bunicii sau strabunicii nostri au luptat obligati pentru un razboi care nu era al lor, un razboi in care dorintele de cucerire apartineau Germaniei si Rusiei. Ai nostri n-au luptat nici macar pentru libertate, pentru ca Moldova a devenit parte a Uniunii Sovietice, din care Moscova a absorbit toata bogatia rodului pamantului, munca oamenilor si sudoarea fruntii lor.
Rusia a fost si este ca un gandac de colorado, cred ca nu degeaba si panglica victoriei lor, purtata cu mare onoare in piept de 9 mai, are aceeasi culoare ca a unui gandac de colorado.


Despre ce victorie este vorba cand rusii au deportat o mare parte a intelectualitatii moldovenesti, numindu-i criminali si tradatori. Aceasta forma de represiune politica nu poate sa insemne o victorie pentru moldoveni. Sute de mii de moldoveni au fost deportati in siberii, unii au reusit sa se mai intoarca acasa, majoritatea, insa, au murit pe pamanturi straine si inghetate. In locul lor au fost adusi rusi, li s-a oferit avere si a inceput rusificarea Basarabiei, iar acum, ajungi sa te mai miri de unde atatia rusofoni, doritori de a se uni cu "patria mama" Rusia. Au ramas in tara prea multi dintre cei slugarnici, saraci, care au dat capul in jos si au acceptat jugul rusesc ca fiind ceva normal si ne mai intrebam de unde atata impotrivire romanofoba si ura intre popoare.
De ce sa sarbatorim o zi a victoriei cu insemnele idiologiei sovietice cand indiologia sovietica a ucis la fel de multi oameni ca si cea nazista. Una e interzisa, de ce sa nu fie interzisa si cealalta, caci ambele, in egala masura, au devenit criminale, prin represiunile care au avut loc.

Nu, aceasta victorie nu ne apartine si nu vad de ce ar trebui sarbatorita, eventual ar trebui sa fie o zi a comemorarii soldatilor care si-au dat viata in razboi, caci victime au fost din toate partile sau poate o zi a reconcilierii, si nu a victoriei ca unora, prea le-a iesit victoria pe ochi.

Eu ma bucur ca m-am inselat!

Dimineata m-am trezit ca de obicei, cu gandul ca, inca mi-e somn. O zi obisnuita. Mi-am rezemat capul de perna pufoasa si mov si mi-am zis ca mai pot sa atipesc inca 5 min sau o jumate de ora sau doua ore. Azi nu lucrez, deci imi permit. Omul meu, dupa ce a dat gata ditamai bolul de ceriale cu lapte (sunt sanatoase, pline de energie si nu sunt doar pentru copii, sa stiti), si-a urcat picioarele in masina si dus a fost la lucru. Precis ar mai fi vrut sa motaie sub cearsaful caldut, dar responsabilitatile de barbat il impiedica.

Azi, ca niciodata, desi inca imi era somn, nu am mai putut sa dorm, asa ca, mi-am pus leptopul in fata si am inceput sa butonez plictisita. Prima stire care imi apare in fata ochilor, atunci cand am intrat pe un site de socializare, a fost patratelul din dreapta care ne arata zilele de nastere ale prietenilor din lista. Opa, azi e ziua de nastere a vara-mii Liza. Normal ca nu am uitat, stiam fara sa vad patratelul din dreapta, ca azi e ziua ei. Doar am copilarit impreuna. La multi ani, draga mea.
Apoi, azi si Clubul Condeielor Parfumate implineste tocmai 3 anisori. Ii doresc in continuare multi si roditori, plini de povesti cu arome minunate.

Dupa alte motaieli, admirand lebedele de pe raul din fata geamului, imi sare in ochi ultima stire, BOMBA. Decizie istorica!
Prima data am crezut ca moscova (stiu ca se scrie cu litera mare) a hotarat sa-si retraga soldatii de prin Crimeea si se retrage, lasand, in sfarsit, fiecare popor sa ia deciziile care-l privesc, sa nu se mai bage in politicile interne ale altor state sub motiv ca isi protejeaza cetatenii rusi ce locuiesc in acea tara. Eventual, daca atat de tare vrea sa-i protejeze, sa si-i ia acasa, acolo la мать родина. Ei bine, n-am avut eu parte de o asemenea bucuria, ca asta ar insemna sa incep sa-i iubesc si eu nicidecum nu inteleg cum ar fi posibil asa ceva.

Ei bine, da, a fost o bucurie ceea ce am citit la Decizie istorica. Desi, nu prea obisnuiesc sa ma imbat cu apa rece, paharul asta l-am savurat pana la fund si cred ca am ametit oleaca. Asa ma simt.
Parlamentul European a votat azi eliminarea vizelor pentru moldoveni. E pe bune. Am citit si am rascitit. Da, PE a votat eliminarea vizelor. Mai sunt cativa pasi de trecut, dar decizia asta, chiar ca e istorica.

Va zic cu mana pe inima, ca eu n-am crezut ca se va intampla. Cand politicienii se perindau pe la televiziunile moldovenesti declarand ca asta se va intampla in 2014, eu n-am crezut. Am zis ca-i apa de ploaie vorbaraia de la tv. Eh, uite ca m-am inselat. Si ce bucurie e ca m-am inselat. Se intampla rar sa te bucuri ca te inseli, dar si cand o faci, ce te mai bucuri.
Nu, n-am revenit la sentimente mai frumoase in ce ii priveste pe politicienii moldoveni si nu, nu ma incred in cinstea si onoarea lor sau in afisata dorinta de a  dori binele si prosperitate tarii, insa ma bucura faptul ca ei, atat de tare isi doresc acele fotolii caldute de la conducere, incat fac tot ce pot ca sa dea moldovenilor speranta, si-i lovesc acolo unde ii doare - libera circulatie in Europa.

Bine, eu avand cetatenie romana, n-am probleme cu plimbarile prin Europa, dar ma bucur ca in asa fel mama si tata, fratele si sora, bunica si bunelul isi pot vizita rudele plecate de ani buni prin strainatate, care legal, care ilegal. Batranica de la tara, care vrea sa-si vada nepotii nascuti in Italia si pe care nu i-a vazut niciodata, n-are chef sa stea, la anii ei, in cozi interminabile la Consulatul Romaniei la Chisinau ca sa depuna la cetatenie sau sa dea la viza, or la Ambasada Italiei la Chisinau. Ea zice ca or veni ei cand or putea, dar ei nu pot sa vina si asa trec ani si ani de cand rudele nu s-au mai intalnit intre ele.
Dar cel mai tare ma bucur ca vamile dintre Moldova si Romania n-o sa se mai aglomereze atat de tare (ultima data am stat 8 ore in vama Albita).

Oricum, imi place hotararea luata, azi, de PE. Poate ca decizia a fost luata si pe fondul situatiei din Ucraina, ca daca Yanukovici nu facea dezordinea din Ucraina poate ca UE i-ar fi purtat cu vorba mult si bine pe moldoveni, insa asa a vrut sa arate ucrainenilor ca se poate si rusilor ca pierd. Zic si eu nu dau cu batul. Fie si asa, nu-mi pasa carui fapt i se datoreaza aceasta hotarare, eu ma bucur ca a fost luata.
Asa ca fapt divers, in toata bucuria asta ma deranjeaza o chestie, una singura. Rusii din Transnistria o sa se imprieteneasca cu moldovenii, o sa ceara si ei pasapoarte moldovenesti desi pana acum nu dadeau doi bani pe ele si o sa se foloseasca si ei de acest avantaj, pe spatele moldovenilor care chiar si-au dorit calea europeana. Ei, dar cum nimic nu-i perfect, trecem cu vederea si acest neajuns, cel putin pentru moment.
Stirea de azi mi-a facut ziua.

Oameni normali!

Saptamana trecuta, intr-o pauza la serviciu am intrat pe internet sa ma uit de bilete de avion. Un prieten ucrainean m-a intrebat de ce ma uit de bilete. I-am raspuns ca vreau sa plec acasa de Paste. M-a privit ingandurat si aproape ca am vazut o pereche de lacrimi jucandu-i pe sub gene. S-a intors spre un coleg de aceeasi origine si i-a spus: "Oameni normali! Se duc cand vor acasa, vin cand vor. Petrec alaturi de cei dragi. Nu ca noi..." Apoi, aproape instantaneu, s-a intors spre mine si m-a intrebat daca am vazut la stiri ce se intampla in Kiev.

Cum sa nu vad. E trist. E atat de trist. Ma doare si mai mult cand eu, ca individ nu pot sa fac nimic sa-mi ajut acesti prieteni. Sunt si ei oameni, merita si ei sa fie fericiti ca noi toti, ceilalti. Sunt oameni!

Si atunci de ce multi dintre voi ii blamati ii condamnati, si va bucurati de soarta lor? Cu ce v-au gresit? Sunt si ei oameni, spre deosebire de unii dintre voi carora le place numai sa arunce cu pietre in ceilalti fara sa se uite in gradina proprie. Ma intristeaza si mai mult atitudinea unora dintre voi care, in loc de sustinere, se bucura de raul altora, se bucura de raul unor oameni cu adevarat curajosi, care lupta pentru credinda si dorinta care o au. Nu ca unii dintre voi, ghiftuiti de bine, ascunsi in spatele unor calculatoare, stiti numai sa blamati. Cine sunteti voi ca sa ii criticati pe altii, cu ce sunteti voi mai buni decat altii care lupta pentru cauza lor?

Am ramas socata, citind o sumedenie de mesaje ale unor cititori de presa romaneasca, care se bucurau de tragicile evenimente care au avut loc la Kiev. Mesaje de genul "Asa va trebuie rusnacilor, muriti cu totii si luatii si pe rusi cu voi" nu sunt scrise de oameni ci de jeguri care fac umbra pamantului degeaba. Voi, astia de criticati pe toti si le doriti moartea tuturor care nu sunt ca voi, ce ati realizat ca sa va considerati singurii demni de a trai pe acest pamant?
Voi sunteti cei care stati cu mana intinsa la europeni, sa vi se dea ajutoare si dupa aceea criticati Europa ca v-a facut datori pe viata. Daca nu va place sa traiti ca oamenii normali in Europa, luati-va talpile si mergeti in Siberia ca acolo cu siguranta o sa va fie mai bine. O sa va prinda bine racoarea siberiana, o sa va racoreasca creierii imbacsiti de rautate. Duceti-va sa incercati cum e sa traiesti sub talpile rusilor. Voua poate o sa va placa, mie, cu siguranta, nu.

Cand in SUA a dat furtuna de zapada si gheata, aceeasi Critici de presa, le-au dorit moarte "ignorantilor, obezilor si prostilor" de americani. Cand au fost inundatiile in Marea Britanie, tot ei au iesit la rampa, declarand moarte "rasistilor, arogantilor, jegosilor" de englezi, urandu-le sa li se inece insula. Polonezii sunt betivi, francezii sa moara si ei pentru ca nu suporta tiganii romani, "mama lor de germani" sa moara si ei, ca prea se cred smecheri. Ucrainenii de ce sa traiasca daca s-au trezit ei intr-o zi si s-au pus pe luptat in Euromaidanul lor pentru libertate si democratie?
Da, v-ati gasit voi, cei mai destoinici mancatori de rahat, sa hotarati ca toata lumea trebuie sa moara si sa ramanei voi, unicii si cei mai "de seama" urmasi ai romanilor.
Ar trebui sa revizuiti aceasta gandire rasista, pentru ca "Asa cum iti e buna ziua, e si multumescul", arunci cu gunoaie, gunoaie o sa primesti.

Nu pot sa-mi scot din cap cuvintele acelea "Oameni normali...nu ca noi!".
E trist. Atat de trist. A trebuit sa moara oameni ca sa se trezesca parlamentul sa demita presedintele? In poporul care ti-a dat puterea n-ai voi sa tragi cu arma, n-ai voie sa scuipi. Toata lumea stie ce s-a intamplat cu marii dictatori. Totul are un inceput, dar are si un sfarsit.

Nu sunt ucraineanca, dar sustin oamenii! Ei sunt oameni normali, nu ca noi, niste lasi.

Monument al virginitatii

Azi, intr-o sesiune de citit informatii pe site-urile de stiri, un titlu imi atrage privirea "Vrem sa facem un monument al virginitatii...".

Serios? Ca sa ce? imi pun intrebarile si dau click pe pagina, cu un zambet in coltul gurii. No, si incep sa citesc. Pe scurt, e vorba de o asociatie baptista care, cica, vrea sa construiasca un monument al virginitatii si castitatii si tot odata sa faca si o campanie in scoli, despre beneficiile abstinentii sexuale pana la casatorie. Cica, nu conteaza ce s-a intamplat pana acum, dar de acum incolo este bine sa se pastreze curati pana la casatorie.

Campania ca campania (cacofonie intentionata), informarea e buna, nu zic, dar cu monumentul ce sa faceti bre, oameni, cand copiii astia din clasele gimnaziale, sparg internetul cu poze cat mai deocheate si lascive. Ei stiu putine, dar vor sa fie la moda si atunci, daca generatia internet, nu are habar de monumentele istorice pe care unii profesori se chinuie sa le predea la cursurile obligatorii, voi credeti ca un monument din asta ar schimba cifrele de 2 si 0 alaturate, adica 20 la suta dintre copiii din R.Moldova sa nu se mai nasca in afara casatoriei?

In loc de campanii din astea si monumente si floricele si fluturasi si povesti cu zane, ati face o campanie de informare privind metodele de protectie si riscurile pe care le poate provoca sexul neprotejat si precoce. In loc sa veniti voi cu carti despre cat de frumoasa este viata de dincolo, mai bine ati veni cu exemple care sa arate cat "minunata" e viata de pana la de dincolo.
Apropo, ma intreb, cum ar trebui sa arate acest monument al virginitatii? Am niste idei, dar toate imi dau cu virgula. Imi si imaginez poze peste poze, postate pe site-urile de socializare, cu "vestitul" monument.

Nu cunosc, sa existe in scoli, materia de Educatie sexuala. Cand eram pe bancile scolii, imi amintesc, ca la lectiile de biologie, cand am trecut la tema corpul uman, profa, foarte jenata, ne citea din carte, denumirile stiintifice, fara sa ne spuna ce inseamna, cum si de ce nu trebuie sau trebuie anumite lucruri. Se facea rosie ca racul si schimba subiectul, zicand ca asta aveti de citit pentru acasa.

Noi, elevi rusinosi, ca asa am fost educati, nu puneam mai multe intrebari si asa s-au pomenit vreo doua eleve de clasa a 8 cu o sarcina nedorita si marcate pe viata. Curiozitatea le-a schimbat viata, dar nici unul dintre invatatori si nici macar parintii nu si-au asumat responsabilitatea ca ei sunt vinovati de ceea ce s-a intamplat. Bietele copile, au papat, cel mult bataie si au ramas sa creasca copii, pe care unele i-au lasat de izbeliste, sa creasca singuri. Si acesti copii neinformati, ajung sa faca aceleasi greseli ca si parintii lor.

Cine se face responsabil de toata situatia cu copii deveniti parinti prea devreme, cu copii abandonati, cu familii distruse? Totul porneste de la educatia pe care o primim de acasa si de la scoala.

Daca vii in scoala, si faci o ora despre de ce e bine sa ramaii virgin pana la casatorie, cel mult, tinerii o sa-ti rada in nas si n-o sa te bage in seama. Pentru tinerii din ziua de azi, trebuie facuta o alta abordare, sa le captezi atentia, sa-i atragi la discutii, sa le pui in fata probleme de nerezolvat ca sa le rezolve ei, nu cu povesti frumoase cu zane si printese si mai nou cu monumente. Astea nu rezolva problema existenta.

Cum am ajuns in India!

Am ajuns in India! Da. Va zic imediat si cum.

In momentul in care primesti o oferta de job, pe care o consideri mai buna decat cea pe care o ai, esti hotarat sa schimbi multe. Daca esti nevoit sa-ti schimbi locuinta, o faci, in speranta ca asta nu te va afecta prea mult.
Dar te afecteaza. Lasi in urma niste locuri pe care le cunosti ca palma mainii drepte, renunti la confortul unui camin cunoscut, la cunostintele pe care ti le-ai facut in zona si te muti in alta parte a unui oras imens. Schimbarile nu sunt usoare, mai ales cand descoperi ca, desi locuiesti in acelasi oras, locul e absolut diferit.

Londra. Londra e orasul cameleon. Am mai povestit eu despre Londra. Insa orasul asta pe care-l descoper acum mi-e total necunoscut.

Am locuit ceva timp in sud, in afara Londrei, apoi intr-o suburbie a Londrei din Surrey. Aceasta din urma mi-a ramas aproape de suflet. E o zona in care bogatii, atat ai Angliei cat si ai lumii, si-au trecut resedinta sau domiciliul pe cutia postala, printre care Eric Clapton, Mick Jagger (Rolling Stones), actorul Michael Caine, Roman Ambramovich si altii. La ceas de seara, intr-un restaurant, i-am vazut de aproape si pe Angelina Jolie si Brad Pitt. Nu stiu daca locuiesc in zona sau erau in trecere cu treburi, insa mi s-au parut niste oameni atat de simpli si obisnuiti. Nimic nu ar fi tradat vedetismul lor. Oamenii nu s-au inghesuit sa-i deranjeze cerandu-le autografe si poze. Nici ospatarii nu au schitat vreun gest deplasat. Eu m-am facut mica in scaunul meu si i-am urmarit din umbra. Sunt atat de diferiti ca mentalitate, fata de romani, incat nu exista comparatie.
Surrey e o zona foarte frumoasa, amenajata si bine organizata. Te simti placut si treci neobservat prin multime, pentru ca aproape nimeni nu iese in evidenta, nu-si arata opulent banii pe care ii are.
O singura chestie e mai nasoala aici, transportul public e foarte putin, poate si din cauza ca majoritatea au masini in garaj si nu una-doua.
E adevarat ca aici te simti un soricel mic, mai ales cand, in drum spre serviciu treci pe langa imensele proprietati private si mai tragi cu ochiul peste gard, dar asta-i viata. Nu toti ne nastem egali.

Si revenind la schimbarea pe care am facut-o, m-am mutat in vestul Londrei. De la Sud-Vest la Vest. N-ai zice ca e o asa mare distanta, e vorba de o jumate de ora-o ora de mers cu masina, dar diferenta culturala e ca intre cer si pamant.

Zicea cineva ca in momentul in care aterizezi pe Heathrow Airport (HA), aterizezi in India de fapt si nu in capitala Marii Britanii. N-am dat crezare, desi la iesirea din aeroport tenurile creole ale celor pe care ii intalnesti te duc cu gandul la acea tara asiatica. Te gandesti, totusi, ca HA e un aeroport international si de ce sa nu intalnesti tot felul de oameni din diferite rase.
Ei cam asta am gasit eu in vestul Londrei. Nu un oras britanic ci o Indie.

Mi-a fost foarte greu sa gasesc o casa de inchiriat care sa-mi placa. Majoritatea celor care dau in chirie camere sunt indieni, pakistanezi, din Sri-Lanka(srilankezi sau cum sa le zic?), rusi, negri. In foarte multe case e o mizerie de nedescris, iar mirosul mancarii indiene e imbibat si in covorasul de la intrare.
Cu greu am gasit o camera dubla care sa ma multumeasca cat de cat. Tot intr-o familie de indieni, dar cel putin mirosul nu e persistent si chiar aproape inexistent. Sunt inca in renovari, poate de aceea. Oricum, nici aici nu pot sa zic ca ma simt in largul meu. Zona e numita "Little India", deci unica pata de culoare mai deschisa, de prin zona, sunt eu. Si credeti-ma, nu-mi place sa ies in evidenta chiar atat de tare.

Duminica am mers la supermarket sa cumparam ceva de halit. Am pornit GPS-ul si am purces in cautarea supermarketului. Cica nu-i mult, doar vreo 4 km. Dar cand am dat de drumuri inchise am tot ocolit de s-au facut vreo 10 km. La un moment dat n-am mai avut cum sa ocolim si am intrat pe un drum plin de lume. Lume colorata, lume vesela. Foarte multi dintre barbati purtau un fel de turbane portocalii. Dansau, mancau in mijlocul drumului. La un moment dat am intalnit un convoi, de am crezut, prima data, ca e un convoi mortuar, apoi am crezut ca-i nunta. N-am nimerit-o de nici un fel.

Ii zic omului meu:
- Esti sigur ca e Londra? Nu ne-am teleportat in India cumva?
Ma uitam uimita in jur si nu intelegeam ce se intampla. Au inceput sa ne abordeze o gramada de indivizi. Ne bateau in geam si incercau sa ne ofere produse alimentare. Le faceam din deget ca nu multumesc, ei insistau. Intr-un final am deschis geamul si m-am pomenit cu mainile ocupate cu farfurii de unica folosinta in care se afla mancare indiana, le-am pus pe bord pentru ca altii insistau sa ne dea pahare cu ciocolata calda, mere, banane, portocale, pachete cu mancare. Oamenii, vazand ca nu am cum sa le mai tin, le puneau pe genunchii mei, apoi pe jos la picioare. La inceput am crezut ca ei le vand, dupa care am inteles ca ei le dau, cum ar veni la noi, de pomana. M-au umplut de detoate, ce rost mai avea sa mergem la supermarket. Am trecut totusi de multime, am iesit pe o straduta mai libera si inainte sa intram la supermarket un tanar impartea cutii de 7up. Le scotea din buzunar si le dadea soferilor. Am ramas uimita de aceasta traditie. Atunci sotul si-a facut curaj si l-a intrebat ce se intampla. Cu un accent profund indian i s-a raspuns ca e o sarbatoare a lui Dumnezeu sau ceva de genul.

Am gustat din toate ce ni s-a oferit, cu retinere. Nu-s obisnuita sa mananc orice mi se ofera pe strada. Am gustat doar ca sa vad ce gust au. Recunosc n-am ramas deloc incantata de sosurile prea dulci or prea iuti care insoteau mancarea. Poate nu-s obisnuita. Eu mi-s asa mai de la tara, mancarea trebuie sa fie sarata si dulciurile dulci. Dar am zis bogdaproste si sa fie primit. Pe romaneste, ca in indiana de unde sa stiu eu cum se zice.

Si uite asa, de vreo saptamana-doua incerc sa ma obisnuiesc sa locuiesc in India. Nu stiu daca voi zabovi mult prin imprejurimi, dar incerc sa ma bucur de tot ce mi se ofera. Asa o sa incep sa cunosc si alte natii.

 सभी का सबसे अच्छा!
P.S. Ar vrea sa insemne Toate cele bune, dar nu stiu daca e asa si daca n-am scris vreo injuratura. Ahaha.

P.P.S Pozele nu-s facute de mine, dar ilustreaza foarte bine ce am vazut acolo. Eu m-am pornit la supermarket nu la parada, deci aparatul foto a ramas acasa si telefoanele, ca de obicei, cu bateria descarcata, aproape de tot. Din mine fotograf ca un popa tuns:))

Ca la moldoveni (IV)

E Happy Weekend si are miros de crizanteme.

 Unii au iesit la un gratar, fiind foarte cald afara, altii prefera sa leneveasca  in pat, pana tarziu, iar altii inaugureaza noua fantana (put) facuta in curte.
Apropo, cine stie cum si in cat timp se face o fantana?
Cand aveam vreo 4 ani, ai mei au hotarat ca, o fantana in curte, n-ar fi deloc o idee proasta, asa ca n-au stat mult timp pe ganduri.
S-au adunat la claca, un sfert din populatia masculina vecina, iar gospodivele, vorba Irealiei  s-au gandit ca impreuna vor face mancare mai gustoasa. Asta in prima zi. Vinul a curs in pahare, harletele au sapat.
 A doua zi s-au mai rarit vecinii, iar intr-o saptamana s-au gandit, oamenii ce au mai ramas la sapat, ca, vinisorul din butoi e pe sfarsite si ar fi cazul sa termine si fantana. Vinisorul din butoi era pe sfarsit, dar nu din butoiul ala pentru oameni alesi. Doar v-am zis ca moldoveanul are mai multe butoaie cu vin. Asta s-a intamplat in urma cu mai mult de 20 de ani.

Timpul a trecut, iar oamenii continua sa-si faca fantani in curte. Si ca in orice domeniu, si la realizatul fantanilor exista o moda. V-am zis eu ca moldoveanul tine foarte mult de moda. Si cum sa nu tina, daca vecinul are si el nu. Trebuie sa aiba si el, pentru ca, in caz contrar, liniste in casa nu mai are. Sotia o sa-l faca cu "ou si cu otet", vorba aia, numai sa fie in rand cu lumea.

Deci, noua moda, in satele moldovenesti este sa faca fantani de mare adancime.
Timp de lucru - o zi, maxim doua, depinde de adancime.
Forta de lucru: o masina de forat, 2 - 3 oameni priceputi la manuirea uneltelor si consumabile, electricitate si apa pentru racirea motorului.

Cum va ziceam, 2-3 oameni care se ocupa cu sapatul fantanilor, vin la poarta gospodarului, dimineata devreme, dupa cum s-au inteles din timp, instaleaza masinaria pe locul unde se vrea fantana si foreaza pamantul pana la primul strat al panzei freatice aflata sub un strat sau doua de piatra.

Dupa instalarea utilajului urmeaza sfintirea locului, caci cum, moldovenii sunt tare credinciosi, acest aspect este unul foarte si foarte important. Locul este stropit cu apa sfintita, dar si ficatii unor privitori e musai sa fie racoriti cu vin proaspat, din aceasta toamna. 2-3 oameni lucreaza si alti 2-3 stau pe margine si privesc, mai inchina cate un pahar, 2, 3,.. mai spun o gluma. Unul pleaca, vine altul sa vada cum se face fantana, hotarandu-se daca sa faca si el sau nu. "Poate la primavara!" si inchina un paharel pentru viitoarea fantana. Pana in seara, toti vecinii trec prin curte. Si cei de  vin mai des si cei de vin o data pe an. Toti lauda masinaria si inchina pentru ca fantana sa aiba un debit mare de apa si mult vin in butoi.

Indivizii cu masinaria minune, anunta din timp in timp cati metri s-au sapat, cand s-a ajuns la un strat de piatra, apoi la al doilea si la al treilea. Cand s-a ajuns la primul strat de piatra se scoate teava ce perforeaza pamantul, se introduc niste tevi din beton care reprezinta peretii viitoarei fantani, apoi se reintroduce teava ce perforeaza piatra si se continua lucrarea.

Mai pe seara, "specialistii", anunta ca fantana este gata, isi strang ustensilele, cer banii pentru munca si pleca, fara sa dea vreo garantie a debitului de apa sau daca intr-adevar s-a ajuns la apa. Se merge pe incredere, care pana acum n-a fost inselata. Si nu-s putini cei care au fantani din astea. Doar ca se mai merge si pe noroc, daca ai noroc, dai de o comoara in adancuri, adica dai de un debit mare de apa. Cei mai putini norocosi se multumesc si cu un debit de o tona de apa pe ora.

Dupa acest proces, urmeaza cateva zile de curatare a fantanii. Se instaleaza o popma de mare adancime si din timp in timp se scoate toata apa care s-a adunat. La inceput apa contine mult lut si nisip. Se curata pietrele si se desfunda izvoarele si dupa aceasta se instaleaza un robinet si gata, omul se poate lauda ca e in rand cu lumea. Pentru el urmeaza cateva zile mai linistite, pana sotia gaseste alta moda sa fie implementata prin curtea ei:
-Am auzit ca tanti Aurica s-o facut wc in casa...
-Fimei hai, ce-ti trebu' tie wc in casa, n-ai in fundu' gradinii?
-Si daca am ce? Si ai cu mini daca eu vreu? La iarna nu vreu sa-ni inghete apa in wc-ul sela din fundu' gradinii cum o inghetat iarna trecuta.
-Dap' tu ai vrut wc ca la oras.
-Halal gospodar. Numa paharu' stii sa tii in mana...of, cu sini m-am maritat...


Sa aveti o duminica linistita!

Imi dai si mie de-o cafea?

"Operatiune de amploare la Vama Leuseni... 28 de oameni au fost dusi la audieri...", stirea m-a trezit in aceasta dimineata, caci tata, mare iubitor de stiri la prima ora, a pornit televizorul cu volumul la maxim, iar peretii, grosi de 30 de cm, n-au facut fata sunetului puternic.

Am benoclat ochii imediat si mi-am urnit fundul lenes in living la televizor, sa vad stirea. Deodata, mi se pare ca, acolo, zaresc un chip care mi-a provocat la duel niste nervi, saptamana trecuta. Somnoroasa fiind am zis ca mi se pare, asa ca la stirile din ora urmatoare, cu cafeaua la bord si cu ochii clatiti cu apa rece, acelasi chip a trecut fantomatic prin fata camerelor, in timp ce se indrepta spre audieri. De data asta am vazut clar.

Un zambet multumit s-a ivit in coltul gurii. De obicei nu ma bucur de raul altuia, insa de data asta m-am simtit impacata cu mine si mi-am zis pentru a nu stiu cata oara ca Dumnezeu nu doarme, nu-i femeie si nici macar tigan.

Dar sa va zic de unde vine multumirea mea. Acum doua saptamani, am hotarat in 5 minute, sa mergem Acasa. Vroiam sa prindem toamna aia frumoasa, parfumata si colorata, nu pomi goi, polei si ceata. Cu masina, evident, desi tare as fi preferat avionul. Cand ai 300 de kg de bagaje, avionul pica din ecuatie.

Din cauza unei ploi torentiale, aproape am pierdut feribotul spre Calais. Am ajuns la limita aia de jumate de ora inainte de imbarcare, iar doamna, care ne-a verificat pasapoartele, s-a uitat urat la noi si ne-a aruncat si vreo doua vorbe cam reci. Acuma nu stiu, de la faptul ca am ajuns la limita, dar nu in intarziere sau de la faptul ca era 3 si jumatate noaptea si doamna ar fi vrut sa-si intinda picioarele pe vreo doua ore pana la urmatoarea cursa. La 7 dimineata luam Europa la roti, Franta, Belgia, Olanda, Germania (oh, Germania mi-as dori sa fie mai mica), Austria si oprire la un hotel de la intrarea in Ungaria. Dupa micul dejun din ziua urmatoare, am purces la drum. Emotiile le asteptam dupa ce treceam vama in Romania. Insa, surpriza, mare surpriza, am avut parte de un drum relaxant si placut. Spre deosebire de data trecuta.

Am ales alt drum, Arad-Timisoara (autostrada)-Craiova-Pitesti. Am facut o oprire la casuta noastra, iar peste doua zile am pornit spre Moldova. Pot afirma cu certitudine ca Romania s-a schimbat. Data trecut, adica in aprilie, va spuneam de gropile de la Barlad. Am constat cu surpriza. evident placuta, ca, cel putin, in centrul Barladului, drumul a fost reparat, iar pe marginea strazii, erau puse flori, crizanteme colorate. Mi s-a parut un oras curat si frumos, amenajat de un gospodar. Vin alegerile cumva?

Si, alta surpriza, grandioasa, vine la vama. Am planuit sa ajungem Acasa in Moldova, pe la 2 dupa-amiaza. Cel tarziu la 3. Ei bine la 4 inca ne aflam in vama, de 4 ore. No, si individul care era dus la DNA, in imaginile de la TV, ne-a intalnit cu zambetul pe buze in vama si ne-a declarat din prima ca urmeaza problemele.

- De ce? L-am intrebat.

- N-aveti cartea verde.

- Cartea verde o facem in vama, aici, pentru ca firma de sigurari nu face asigurare la masina, special pentru Moldova. Si n-ar fi prim data cand cumparam Cartea verde, de la buticurile din vama. Sunt vreo 5 la numar care presteaza astfel de servicii. De altfel, de ce ati permite sa fie deschise aici, daca n-am avea voie sa cumparam Cartea verde de aici?

A dat ochii peste cap, in semn ca, "da, stim povestea, dar ne vine alta idee". Si le-a venit.

- Trageti masina pe dreapta, pe coluarul rosu si asteptati.

Bun. Trec 10 minute, mai trec vreo 5. In asteptarea aia, timpul trece al naibii de greu. Apare nenea, insotit de un altul, amandoi zambitori si ne dau cate o foaie.

- Scriti acolo tot lucru' di-n masina, in detaliu. Tot am zis. Apoi vom verifica, daca gasim ceva ce nu-i pe foaie poate ca platiti si amenda. 

Poate? Imi arunc ochii pe foaie si acolo scria clar si raspicat sa declaram lucrurile supuse impozitarii, lucrurile interzise la vama. Dilema daca lucrurile personale sunt supuse impozitarii m-a adus in pragul izbucnirii mele nervoase. Noroc cu sotul, nervos, dar calm. A luat fraiele sa rezolve situatia. El e soferul. No, dar eu cand sunt nervoasa, ma implic, mai mult decat e cazul. 

Nenea de la vama s-a reintors. Il intreb de dilema mea.

- Sa enumer cate perechi de chiloti am si ce culori? Am multe, nu mi-ar ajunge doar foaia asta. Acelasi lucru si la ciorapi?

N-a raspuns din prima, insa ne-a dat de inteles ca ar fi bine sa-i dam "de-o cafea" ca sa scapam repede.

Si mie mi-a sarit tandara. Nesimtindu-ne in vreun fel vinovati, ce mama naibii, nu poti verifica masina si gata, n-am vrut sa-i dam nici de-o samanta, d-apoi de-o cafea. Dupa 3 ore de tergiversari, ne-am hotarat sa sunam un prieten (ii multumim pentru promtitudine) care a sunat un prieten si ne-am trezit langa noi cu un om care ne-a asigurat ca totul va fi bine. In 5 minute am fost chemati la ghiseu, au verificat actele (a nu stiu cata oara!), ne-au rugat sa bagam bagajele in masina (bagajele erau intinse ca la piata in jurul masinii), sa platim taxele de intrare si sa ne caram naibii de acolo. Cand a luat pasaportul, a avut acea privire dezamagita ca n-a gasit nimic acolo, dar cum sa gaseasca, daca am vazut ca pe geamul ghiseului scria "Noi nu luam mita!" De ce sa-ti dau mita, daca tu nu ei? Oare vede cineva mesajul ala, cand intinde pasaportul cu ceva de-o cafea in pasaport?

Imagine preluata de pe site-ul publika.md

Nu va mai zic, ca vazand ceasul de pe mana sotului i-a zis, cu o nonsalanta incredibila, "Nu mi-l vinzi?"

Cum sa nu te bucuri ca a fost ridicat de DNA, fiind suspectat de luare de mita?

Bun, eu inteleg ca vazand o masina cu numere straine o poti suspecta ca transporta marfuri, dar, in semiborta curcubeului, cat iti ia s-o perchizitionezi? 5 min, 10 min? Ca atata ne-a luat sa scoatem toate lucrurile din masina si sa le insiram prin vama. Nu 4 ore de "ne dati ori nu ne dati?" 

Nu va dam, milogilor, nimic, din principiu.

N-am vrut sa "sunam un prieten", caci si asta e o forma de incorectitudine, dar daca n-o faceam cred ca venea si televiziunea, la ce scandal ma pregateam sa le fac. Sotul, cunoscandu-ma a ales varianta mai calma.

Eh, dar placintele cu branza facute de mama soacra, proaspat scoase din cuptor ne-au facut sa dam uitarii acest episod urat. Vii acasa odata pe an, or de doua ori, in cazuri mai fericite si ai tai te freaca bine. Ai tai, nu cei straini. E si mai dureros. E si mai dureros cand cei cu adevarat vinovati iti rad in nas si trec mai departe prin vama, fara sa fie intrebati, macar, scopul vizitei si durata. Transporta tigari, marfa, bautura. Ei au voie sa circule linistiti, pentru ca au uns niste ochi.

In pisicii ei de viata si daca nu va fac nimic, acolo, la DNA, macar va zgaltie un pic stabilitatea jobului de unde mancati mult si bine, milogilor!

Anyway, e frumos acasa, e o toamna minunata!

Nu vreau sa vad

In ultima perioada, activitatea mea internautica a fost redusa drastic, din lipsa de timp. Nu, inca nu s-a inventat ziua de 25-30 de ore, deci, o sa ramana in continuare redusa, pana la zile un pic mai lungi. (Imi pare rau, dragii mei prieteni din blogosfera, stiu ca am multe de pierdut, dar n-am de ales. O sa revin in forta. Promit!)

In unele seri, intru pe net 5 minute ca sa-mi verific mail-ul si mesajele de pe unele site-uri de socializare. 

Ei bine, ultimile zile au fost de groaza. Am fost invadata de poze cu dezastre, morti, accidente, decapitati, resturi de copii avortati, etc.

Oameni buni, ce va face sa credeti ca vreau sa vad asemenea imagini? Nu vreau sa le vad, asa ca opriti-va in a promova asemenea imagini. Ma dezgusta, ma ingrozesc, ma intristeaza si imi strica ziua si asa stricata si obositoare. Vreau sa ma relaxez, nu sa visez noaptea oameni ruti in doua dupa un accident stupid, or femei carora le-a cazut o piatra in cap.

Stiu ca, multi dintre voi, inca, sunteti marcati de accidentul din Chisinau in care au murit 8 tineri inghesuit intr-un Renault, cu un sofer beat si viteza de aproape 200 de km/h. Dar ce vina am eu ca ei au fost iresponsabili? De ce casuta mea postala e umpluta cu zeci de mesaje cu poze absolut oribile din accidente? Din cele mai hidoase accidente.

Pastrati-le pentru voi ca eu nu vreau sa le vad.

Stiu ca, altii dintre voi, sunteti marcati de moartea ciudata a mamei unei pseudo-vedete, careia i-a cazut o piatra in cap. Dar ce vina am eu, de-mi trimiteti imagini cu femeia insangerata, intinsa pe jos?

Pastrati-le! Eu nu vreau sa le vad.

De ce imi trimiteti imagini cu resturi de copii avortati cu intrebarea "Esti de acord cu avortul?"? Nu, nu sunt de acord, dar cu ce schimb eu lumea daca share-uiesc asemenea poze sinistre? De cele mai multe ori, aceste imagini trec neobservate de catre cei/cele care trebuie sa le vada, or oamenii sunt dezgustati si atat. Asa ca, va mai intreb, de ce nu le pastrati pentru voi? Ca eu nu vreau sa le vad.

Da, prefer sa vad poze cu pisici, caini, veverite, alte animalute si bebelusi draguti, decat ceea ce am zis mai sus. 

Asa ca va indemn, va rog, va implor, opriti-va in a promova asemenea orori.

Crizele varstei

CLM m-a provocat la meditatie. Zice ea despre criza de la 20 de ani. Criza de la 20 de ani? Pai crize sunt mereu, de cand te nasti. Cand esti mic vrei sa te faci mare, cand esti sarac vrei sa te faci bogat, cand esti bogat vrei sa te faci si cunoscut, cand esti cunoscut si bogat vrei liniste, cand esti mare vrei sa te faci mic, cand esti neiubit vrei sa fii iubit, cand esti sanatos vrei sa apara vreo boala ca sa-ti poti lua concediu medical, daca esti bolnav, nu mai vrei sa fii... Vreti sa continui? Intodeauna suntem nemultumiti si vrem ce au si altii. Mereu intram intr-o criza. Din una in alta.

Multumirea de sine este prin comparatie cu altii. Intodeauna. Contraziceti-ma, se accepta, dar cu dovezi clare. As fi si eu curioasa sa aflu ceva nou, daca exista, vizavi de acest aspect.
La 20 de ani, clar, apar o sumedenie de crize, nu doar una. La 20 de ani, o iei razna in fiecare zi, diferit si la fel, dupa cum se poate.

Sa ma apuc sa fac o facultate? Asta inseamna cheltuiala de bani. Eu vreau bani acum, caci am niste parinti care lucreaza din zori pana in noapte. Cu ceea ce castiga, ei nu-si permit sa-mi dea mie cat mi-as dori eu. Alti copii au altfel de parinti, mai bogati. De ce eu nu-s asa ca ei, or de ce eu nu-s in locul lor si ei in locul meu? Daca nu fac facultate o sa ma rada vecinii de la bloc, or de la curte, dupa caz. Si rudele. Uite-l si pe asta nu e in stare sa faca o facultate. Voi fi catalogat drept prost si bun de nimic. Si daca fac o facultate ce fac cu ea? Cine ma angajeaza fara experienta? La facultate ce apuc sa invat, daca din lipsa de bani, imi iau un job? Sau doua. Termin facultatea ca sa impac vecinii si rudele, dupa care plec in strainatate sa fac un ban. Pentru mine. Atunci o sa fiu trecut, deja, de criza de 20 de ani, voi fi necasatorit inca, o sa-mi placa in strainatate si n-o sa mai vreau sa ma intorc in tara. Daca totusi ma intorc, e pentru ca vreau sa fac o afacere, caci nu-mi mai place sa fiu sclav. Ma apuc de afacere, dar n-am noroc, or n-am suficiente cunostinte ca s-o gestionez, or n-am suficienti bani s-o intretin, or vine criza mondiala. Se termina cu afacerea mea si caut job. Sunt fara experienta, sunt cu gandul iar la strainataturi unde castigam mai bine ca sclav, sunt tot necasatorit sau sunt deja si divortat, iar altii sunt mai fericiti ca mine. Au familie, job bun, casa cu rate pana la batranete, dar au, ei sunt mai sus ca mine, sunt mai realizati. Eu tot un nimeni am ramas. Incepe criza celui de 25 de ani, sau de 30 de ani. Apoi apare primul rid, primul fir argintiu si incepe alta criza. Cei casatoriti, cu familie, job si casa in rate, probabil au si ei crizele lor.
Si crizele continua toata viata, caci toata viata ramanem cu sufletul tanar, desi corpul poarta amprenta timpului trecut. Da, tineretea o purtam mereu in minte si in suflet. La fel si crizele. La fel si comparatiile cu ceilalti.

Atunci cand incetam sa ne comparam cu altii, vom inceta sa fim nemultumiti, vom incepe sa fim fericiti. Asta ar fi o situatie ideala. Probabil ca exista, dar nu e general valabila societatii de azi, in special majoritatii tineretului. A fi multumit de sine, nu inseamna sa accepti situatia in care te afli si sa nu incerci s-o schimbi, ci inseamna sa fii multumit cu ceea ce ai, realizand, in acelasi timp, ca fiind oameni, vom dori intodeauna mai mult, oricat de fericiti am fi. Daca incetam sa vrem mai mult, ar insemna ca renuntam la a ne trai viata. E o contradictie, dar asa e situatia.

Sa va dau o pilda, pe care am citit-o mai demult, o tin drept rugaciune in viata, dar nu stiu cum se face ca nu reusesc sa fac la fel ca Invatatul din povestioara:

Doi tineri, vazandu-l mereu fericit si multumit pe maestrul lor, l-au intrebat intr-o zi cum face el, de e mereu asa de multumit de sine, caci si ei isi doresc la fel:
- Cand ma odihnesc, atunci ma odihnesc. Cand ma ridic, atunci ma ridic. Cand umblu, atunci eu umblu. Cand mananc, atunci eu mananc, fu raspunsul.
Invataceii ramasera stupefiati o vreme si il intrebara din nou:
- Nu-ti bate joc de noi. Ce spui tu, facem si noi. Cand mancam, noi mancam. cand ne odihnim, noi ne odihnim. Cand umblam, noi umblam. Si in ciuda acestui fapt, tot nu regasim fericirea. Deci unde e secretul?
Fara sa clinteasca, maestrul repeta acelasi lucru. Atunci tinerii intrebara din nou acelasi lucru. Maestrul linistit raspunse:
- Desigur, si voi dormiti, va plimbati si mancati. Dar, in timp ce va odihniti, gandul vostrul va poarta deja la momentul trezirii. Dupa ce v-ati ridicat din pat, va ganditi deja la ce aveti de facut astazi. Iar, in timp ce alergati spre telurile voastre, mintea va zboara spre ceea ce veti manca. In acest fel, gandurile voastre sunt mereu in alta parte decat in locul in care tocmai va aflati. Ca atare, viata voastra se desfasoara permanent intre trecut si viitor. Incercati sa traiti momentul prezent. Doar acordand o sansa acestei clipe, veti descoperi linistea fericirii si a multumirii de sine.

Acum sunt la capitolul de invatacel. Nu stiu cand voi ajunge la a fi Maestru, probabil niciodata, dar imi dau toate eforturile sau poate nu toate, doar incerc.
Deci, in loc de concluzie, vin cu o intrebare, asa mai retorica. Crizele astea apar atunci cand esti nemultumit de sine, cand esti nemultumit de ceea ce te inconjoara, adica cand nu traiesti in prezent ci in trecut, or in viitor?

CLM m-a provocat la meditatie, insa Elly Weiss ne invita la Happy Weekend, astazi demarand editia cu numarul 30! Multumim Elly pentru gazduire si pentru clipa de fericire pe care ne-o oferi. E un moment in care putem sa zicem ca, intr-adevar, ne oprim din alergatura dintre trecut si viitor si savuram prezentul cu zambetul pe buze. Macar o clipa.
Happy Weekend!

Storm in a Coffee Cup

    Se spune ca omul se ataseaza de oameni si lucruri in egala masura. Eu n-o sa confirm sau sa contrazic ceea ce se spune, insa in ceea ce ma priveste, lucrurile si oamenii, care intradevar conteaza pentru mine, au, in egala masura, un loc important in inima mea.

    In fiecare dimineata, am o relatie prea intima cu tonomatul de cafea, ca sa o pot descrie aici, in cateva randuri. Are si un nume, dar pe care n-o sa-l amintesc aici. Dimineata cand intru in bucatarie, dupa ce am trecut pe la baie ca sa-mi clatesc ochii cu apa rece, dar nu inainte de a fi bagat peria in par ca sa aranjez miile de fire rebele, ma asez in fata expresorului, il ating, gentil, pe ecran, ii zambesc suav de sub ochii inca unflati de somn, iar el ma rasplateste cu un zambet larg in ceasca cu cafea. Nu sunt exagerat de gelosa insa relatia pe care o am eu cu expresorul meu de cafea nu vreau sa o mai aiba nimeni. Nu imi doresc ca cineva sa-mi pipaie si sa-mi mangaie expresorul meu, cu exceptia sotului. Da, bine, am facut doar o exceptie.

    O mare placere, pentru mine, este acea de a avea cativa invitati in spatiul micut al intimitatii propriei locuinte. Prieteni de suflet, rude foarte apropiate, sunt persoane care iti fac locuinta mai calda si mai primitoare. O afectiune reciproca importanta este sarbatorita, intr-un mod foarte placut, la o ceasca de cafea aburinda, pe care tonomatul tau de cafea, tocmai ti-a facut placerea de a ti-o ofere. Tu il atingi, tu il implori, tu ii multumesti pentru cafea.

    Deci, imagineaza-ti cum m-as simti, daca m-as trezi intr-o dimineata si as gasi in bucataria mea o gloata de prieteni de-ai fiului sau fiicei or o turma de studenti, colegi de-ai lor, intr-un viitor inca necunoscut care se inghesuie in jurul expresorului, impingand in ecranul tactil, cerand cafea dupa cafea, vorbind tare si razand cu nerusinare.

    Intr-o astfel de situatie, mi-as simti tot sangele cum se coaguleaza in privire, mi-as auzi inima cum bate cu putere si in acel moment, as fi gata sa explodez... Nu as putea sa inteleg cum astia nu stiu regula casei. Simt ca am destula forta sa fac doua-trei knockout-uri si sa-mi strang la piept, cu putere, expresorul meu, ca un copil care nu vrea sa-si imparta jucaria cu nimeni.

   Cred ca as face ochii mari, timp in care, mi-ar trece prin minte ideile de mai sus, as inchide ochii, as respira adanc si apoi as zambi:
- Vrei sa te servesc eu cu o cafea? le-as zice.
- Oh, multumesc, chiar te rog, am nevoie de o cafea, iar expresorul asta e tare complicat.
- Aham, el doar pe mine ma accepta.
"Daca te pricepi si la femei cum te pricepi sa folosesti expresorul, atunci inteleg..." Ar fi un gand fugar si rautacios probabil.
    Acum totul e in regula...

P.S. Postul asta l-am scris prin februarie, dar acum mi s-a intamplat ceea ce imi imaginam. Uite premonitie.

Comoditatea ne face niste marionete

De la un timp am devenit foarte comoda. De cand cu internetul, dau foarte rar pe la un magazin, asa cum a fost el creat, magazin in viata reala. Online platesc contributiile la stat, online platesc asigurarea medicala, asigurarea la masina, online imi reinoiesc garderoba, online cumpar bilete peste tot (concerte, parcuri de distractie, muzee, castele, avion or ferry), online imi verific balanta bancara, online, totul e in online.

Mai nou, am inceput sa-mi achiziotionez si produse alimentare tot online. Nu radeti de mine ca nu glumesc. Azi ploua continuu, vreme urata, fara chef de iesit la cumparaturi. Si chiar de stomacul ma indeamna la supermarket, eu imi pun in fata leptopul, ca pe tableta nu-mi place sa stau si rasfoiesc paginile cu produse alimentare ale supermarketurilor de la care cumpar de obicei. Ce-mi pofteste inima. Vreau salam, comand salam (nu de ala muzicalo-rozator de ureche, ca pe ala nu-l inghit nici pe moca), vreau pui grill, il primesc fierbinte, vreau paine pe vatra, nici o problema. Livrarea intr-o ora, la fix cat sa apuc sa flamanzesc bine.

S-a terminat cu cozile interminabile. Timpul e scurt si toata lumea cauta sa faca cat mai multe lucruri in acelasi timp, poate din comoditate si graba. Secolul vitezei il traiesc din plin, dar ma oboseste teribil. Cateodata simt ca nu pot tine pasul si atunci ma intorc pentru o scurta vacanta in tara ca sa-mi reincarc bateriile. In tara, acasa, ritmul vietii e muuult mai incet. Ai timp sa respiri, ai timp sa meditezi, ai timp sa privesti cum rasare iarba, cum cresc mugurii, ai timp sa intretii prietenii puternice (cine vrea si poate), ai timp sa iti dai seama cand a aparut primul rid, ai timp sa te duci pe la institutiile statului, or la banca cu diverse treburi si sa revii de doua trei ori pentru ca si cei de lucreaza acolo au timp sa-ti spuna ca "azi n-avem chef sa te servim, revin-o maine"... Sau asa vad eu lucrurile de la distanta.

Aici n-ai timp. In graba trebuie sa iei decizii, in graba treci pe langa oameni fara sa-i observi pentru ca ai telefonul la ureche, in mana o cafea, in cealalta o geanta si intarzii la serviciu unde te asteapta lucrurile pe care n-ai reusit ieri sa le faci si probabil ca nici azi nu vei reusi. In graba iti suni parintii, in graba iti suni prietenii sa le zici la multi ani si asta nu ca ti-ai fi amintit, dar telefonul pe post de agenta iti aminteste asta, mergi la petreceri in graba, mergi in vacante in graba, mergi pe drum in graba.

Cand te asezi in pat, seara, nu ti-e gandul la perna pufoasa in care esti gata sa te scufunzi, ci la cate n-ai reusit sa faci si trebuiau facute de saptamana trecuta, dormi in graba, mananci in graba, respiri in graba...

Si revenind la comoditate, am devenit dependenta de card. Nu mai stiu sa folosesc cash-ul. Ma enerveaza sa-l folosesc. In tara fiind, scoteam din portofel cardul cu gand sa-l folosesc si cei de la casa, fara sa aiba macar bunul-simt sa-mi zica "Ne pare rau, nu se accepta card", cu o moaca posaca, de parca le-as fi mancat pranzul, m-au trimis la capatul lumii (si aici vorbesc de comoditate, pentru ca probabil n-a fost chiar asa departe) sa gasesc bancomat, sa scot bani, sa ma reintorc, sa stau la aceeasi coada interminabila pentru a doua oara si sa plec nervoasa acasa, ca au vrut sa ma fure de niste bani pe care nu-i meritau, produsul scumpindu-se brusc, la casa. Dupa prima patanie, la fiecare iesire din magazin imi numaram banii, dar ma pierdeam in maruntisul care imi facea geanta mai grea.

Am devenit dependenta de timp, de societatea grabita, de card, de online si de cumparaturile on-line. Ma intreb unde o sa ajung in ritmul asta, unde vom ajunge noi toti, ca majoritatea supravetuim in ritmul asta? Spre ce ne indreptam?
Nu mai stim sa ne bucuram de viata reala, caci totul e in online -  cumparaturi, socializare, dragoste, viata personala si tot, din comoditate.

Si pentru ca de la un timp ma roade acest gand, mi-am propus ca de acum sa incerc sa respect cele cateva lucruri pe care mi le-am propus pentru acest an:
- sa nu mai las mesaje de felicitare pe site-urile de socializare prietenilor ci sa-i sun, cel putin;
- sa nu refuz nici o iesire cu prietenii, pe motiv de vreme urata, lene, chef si oboseala;
- sa ies mai des la cumparaturi, decat sa fac acelasi lucru online (chiar daca cumparaturile mele se termina cu dureri de cap, oboseala, nervi si produse inutile (vezi Aventuri la mall si despre cumparaturi si liste);
- sa neglijez cat pot de mult "feisbucu'" si "odnoklassnishii" in favoarea socializarii in viata reala.
Ar mai fi si altele, insa se face lista prea lunga si mi-e frica ca nu reusesc sa ma tin, cel putin, de acestea. Din comoditate.
Comoditatea ne face niste marionete, zic in loc de concluzie, zic si cred.

Poama acra

Pentru ca am primit foarte multe mesaje pozitive cu o usoara invidie printre randuri, privind-o pe soacra mea care mi-a scris si o poezie, am simtit eu, asa, ca trebuie sa continui discutia despre soacre, dar nu despre a mea, pentru ca despre ea am doar cuvinte de lauda. Si viceversa e valabila dupa cum afirma ea. Tare mi-s mandra! Ahaha! Ma intreb, insa, de ce exista pe lumea asta si acele femei care in popor se numesc Soacre - poame acre.

Am ciulit urechile si mi-am concentrat privirea ca sa prind diverse povestiri despre acest tip de soacra. Ceea ce am aflat este de-a dreptul de domeniul ... realului, din pacate. Acest specimen - poama acra e destul de raspandit, poate prea raspandit, caracteristicile de baza fiind egoismul, iubirea exagerata pentru propria odrasla, ii place sa conduca si sa i sa faca pe plac, nu accepta pareri critice, etc.

Cel mai raspandit conflict este intre mamele de baieti si nora. In relatia soacra-nora se ciocnesc doua personalitati femenine care iubesc acelasi barbat, desigur in mod diferit. Problemele apar din diversi factori: diferenta de varsta, de personalitate, de mentalitate si sisteme de valori, dar si permanenta lupta de a fi numarul 1 in inima barbatului iubit - fiu sau sot. Doar ca unele mame nu realizeaza ca al lor copil a crescut, nu mai este bebelusul care necesita toata atentia. Iar problema cea mai mare este atunci cand tinerii locuiesc impreuna cu parintii. Conflictele dintre cele doua doamne pot fi aplanate sau evitate doar cu o doza de toleranta si dorinta de comunicare destul de mare, insa putine sunt dispuse sa cedeze, creand o prapastie inevitabila, un hau, daca vreti.

Imi povestea cineva despre soacra-sa si ma lovi asa, in moalele capului, gandul la cum voi fi eu soacra. Eu inca nici mama nu-s, dar ma gandesc la a fi soacra... Eh, habar n-am cum voi fi, dar la cum gandesc acum voi fi una buna, sper sa nu ma schimb intre timp si daca voi avea tendinta sa ma schimb, sa ma trageti de maneca.
Povesti adevarate despre soacre-poame acre nu stiu daca are rost sa va spun, caci sunt convinsa ca voi cunoasteti destule, poate chiar le-ati simtit pe propria piele, dar vreau sa le indemn pe ele, soacrele, care sunt femei mai trecute prin viata si care se presupune sa aiba un dram de intelepciune la acceptare si intelegere. Nu vreau sa scuz temperamentul pe alocuri mofturos si mandru al nurorilor, dar daca declari razboi, nu ai cum sa primesti pace. Si pentru ca soacrele au(ar trebui) mai multa intelepciune, ar trebui sa incerce sa fie mai tolerante. Puii isi parasesc cuibul oricat nu si-ar dori mamele sa-i tina langa ele, sa-i lase sa-si traiasca viata asa cum simt, sa incerce sa nu le mai controleze fiecare actiune ca si atunci cand erau mici si neputinciosi, sa le accepte alegerile si sa-i sustina, nu sa le faca viata un chin.

Nu vreau sa jignesc pe nimeni prin aceste cuvinte, insa v-as indemna la intelegere si toleranta atat pe nurori cat si pe soacre.

Pentru mine urmeaza cateva zile mai incarcate, dar voi incerca sa nu va neglijez.
Va doresc o saptamana frumoasa si plina de evenimente fericite!

A inceput razboiul de Ziua Pamantului

E o zi plina de soare si flori inmiresmate. Nu am apucat sa savurez primavara asta decat atunci cand am ajuns la tara. Cobor drumul denivelat pe langa padure. Padurea abia inmugurita, lasa sa se vada departe printre crengi, un raulet care murmura un cantec linistit.Traversez crangul si ajung pe malul raului. Respir in piept aerul curat amestecat cu mireasma florilor de primavara care abia si-au deschis bobocii.

Savurez minunea, pentru ca de lumea betonata de la oras mi se face frica. Mi-e frica ca in curand nu-mi voi putea clati ochii cu miile de nuante inmiresmate ale florilor, mi-e frica de valurile de fum inecacios care nu ma vor mai lasa sa respir, in voie, aerul libertatii, mi-e frica de tot ce cauzeaza rani acestei planete, care ne sustine viata.

De sute de ori mi-au rasunat in urechi cuvintele "Tu oricum n-o sa mai apuci acele timpuri, de ce sa-ti pese?". Si de ce sa nu-mi pese, cand parintii nostri ne-au lasat dealuri impadurite si izvoare cu apa cristalina, care acum nu le mai gasesc acolo unde le stiam. Au ramas doar niste dealuri golase si izvoare cu ape tulburi, rauri si margini de drum pe unde stau intinse gramezi de gunoi nereciclabil. Cui ii pasa ca, daca nu copiii nostri, atunci nepotii nostri, nu vor mai cunoaste aceasta frumusete naturala si gratuita lasata de natura? Mie imi pasa, imi pasa ce las celor care vor veni dupa mine. Aceste indiferente umbre care populeaza pamantul, fara sa le pese de noi si de cei care vor veni, mi-au declarat razboi. Si eu trebuie sa ripostez. Nu pot sa stau cu mainile in buzunar si sa privesc la gunoaiele din jurul meu.
E trist, dar din fericire nu sunt singura careia ii pasa. Asa ca, va invit la razboi, un razboi fara arme, dar care sa lase in urma noastra o natura mai curata, un razboi impotriva gunoaielor si a indiferentei. Nu suntem singuri, nu suntem putini.

Azi, 22 aprilie, se sarbatoreste Ziua Planetei Pamant. Aceasta zi a fost fondata de senatorul american Gaylord Nelson in anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politica din dezinteresul pe care il arata fata de mediu. In primul an, apoximativ 20 de milioane de americani au celebrat aceasta zi, in majoritate tineri. In 1990, peste 200 de milioane de oameni din 141 de tari au transformat aceasta zi, intr-o manifestare de amploare, in dorinta de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre. Astazi, Ziua Planetei Pamant a devenit o zi internationala, sarbatorita de peste un miliard de oameni, in peste 192 de tari, numeroase comunitati organizand chiar o saptamana intreaga de manifestari dedicate mediului inconjurator. Tot pentru popularizarea problemelor de mediu s-a infiintat Earth Day Organization, organizatie care are filiale in peste 170 de tari.

Suntem peste 7 miliarde de oameni si impreuna solicitam mediul la maxim, avem nevoie de noi si noi resurse de hrana si energie, noi si noi teritorii de locuit si ar trebui sa fim constienti de consecintele nocive pe care le avem asupra naturii. Din acest considerent, macar odata pe an sa ne gandim la ce putem face pentru Ea, pentru aceasta Planeta Albastra care ne sustine viata si ne ofera atatea lucruri frumoase. Macar o data pe an, putem sa luam bicicleta la serviciu sau sa mergem pe jos, sa strangem gunoaiele si deseurile din jurul nostru si sa le ducem in locurile special amenajate. Si apoi. putem in fiecare zi, sa selectam gunoaiele menajere si sa le punem in containerele special amenajate, astfel cand ducem gunoiul, sticla s-o punem la sticla, hartia in containerul cu hartie, sa nu aruncam uleiul folosit in chiuveta, sa nu aruncam ambalajele pe unde apucam, sa poluam mai putin. Noi, oamenii astia, mici si multi, macar atat putem face, aratandu-le celor nepasatori, care polueaza oceane si aerul pe care noi il respiram, defriseaza teritorii intinse de paduri, distrug ecosisteme, ca ne pasa, ne pasa de mediul in care traim, in care ne crestem copiii.

Eu am plantat flori, doi copaci si am strans hartiile dintr-un mic parculet. Voi ce ati facut azi?

Natura suntem noi, haide-ti sa avem grija de noi!

Moldoveanul nu bea, dar el cinsteste...

In acest moment ascult radio, Radio Plai. Din plictiseala. Il ascult nu ca ar fi postul de radio preferat, dar a ramas setat de mama si mie mi-a fost prea lene ca sa caut alt post, prea lene in sensul ca merge si asta. Ma aflu in Moldova si aici toate posturile de radio mi se par la fel, cu aceleasi voci, acelasi accent, aceeasi muzica. La radio e o emisiune de dedicatii. Nicolae Sulac canta melodia Oamenii de omenie. A fost un mare om, Sulac asta, pentru moldoveni desigur. Moldoveanul iubeste vinul, mesele bogate si pe Sulac. Dupa cum canta si Sulac in melodia mai sus-amintita, "moldoveanul nu bea, dar el cinsteste".

Si atunci cand, in loc sa ajunga acasa, i se inmoaie picioarele pe sub vreun gard, moldoveanul nu a baut prea mult, a cinstit. El, moldoveanul, l-a cinstit pe cumatru', pe nasul, pe finu', pe nanu', pe fratele, pe vecinu, pe... Pe orice om pe care il cunoaste sau nu si cu care, nu e musai, sa nu fi avut vreun conflict alta data, moldoveanul il cinsteste. Cinsteste si ii cinsteste pe toti moldoveanul, de a ajuns first, in topul celor mai mari consumatori de alcool. Un loc bine meritat. Insa acest studiu, care il declara pe moldovean the best of, are o mare lacuna. Spune despre moldovean ca ar consuma in proportii egale vin, bauturi spirtoase si bere. Neadevarat. Vinul prevaleaza. Clar.
Probabil cercetatorii n-au luat in calcul butoaiele de sute de l din beciurile gospodarilor moldoveni, butoaie, care, din toamna, atunci cand iese jinisorul si pana in primavara, sunt rase, golite, supte pana la ultimul strop. Ce mai ramane pana la cultura urmatoare este cate un butoias cu vin "din ala mai bunisor". Din acel vin nu au norocul sa guste decat cei mai alesi. Nu v-am spus ca el, gospodarul moldovean, nu are doar un butoi cu vin, in beci, ci are doua-trei, unul e pentru, cum spuneam, cei mai de soi, alt butoi e pentru asa, cine mai intra, iar al treilea e pentru restul si eventual de vanzare.

Moldoveanul are si gusturi, ba vrea vin alb, ba roz, ba rosu si are de toate felurile in beciul magic. Ba, multi din ei, au si productie dupa reteta proprie a ceea ce numesc samagon, sfeclomitin sau rachiu, adica, mai pe romaneste tuica, palinca. Intra vecinul in beci si gospodarul ii toarna "o suta", o suta de grame din productie proprie.
-Ia-n gusta cumatre sa vezi cum ii (vecinul e si cumatru, daca n-ati stiut)...
-Buuun, ia-n mai toarna unu' ca sa vad si din ce-i facut (poate din mere, prune, visine, sfecla...)

Noroc ca, cumatru e si vecin si, in caz de o nevoie mai mare, vine nevasta-sa intr-un suflet si mi ti-l insfaca de o aripa de-i zboara fulgii pana acasa. Frazele de genu' "Iar ai baut porcule, di cite ori si mai vin dupa tini prin sat?!" deja nu mai au nici un efect, nici macar zambete nu mai provoaca celor care se nimeresc sa-i mai auda. Ca locuieste langa cumatru care-l tot invita sa mai incerce din noua productie e adevarat noroc.

Cum spuneam, moldoveanul e foarte cinstet si acasa, dar mai ales in ospetie. Daca dai peste un anumit numar de cinsteti din astia, nu scapi usor. Inseamna ca nu-l cinstesti pe ala care are placerea sa-ti toarne in pahar. Inseamna lipsa de respect si moldoveanul cum e el moldovean trebuie sa-si pastreze imaginea ca nu cumva sa auda vorbe prin vecini ca el nu mai bea. "Da' ce are? S-o imbolnavit?" Acuma moare si el nici n-a stiut ca i s-a tras din faptul ca nu mai bea.

Ca azi, ca maine, ca toata saptamana a cinstit in beci cu cumatru si n-a terminat de sapat gradina, un fleac. El e moldovean, ce naiba, are tot timpul!

Surprize spre rasarit

In drumul meu spre copilarie, am traversat Europa, de la vest la est, cu masina personala. 5 tari pana in Romania si 6 pana in Moldova, doar autostrada, 2000 de km si 18 ore pana la Arad.

Drumul spre rasarit - Belgia

 Apoi incepe distractia: de la Arad pana la Pitesti am facut 480 de km in 11 ore, limita de viteza de 30 de km/ora (atat de penibil), iar pe alocuri de 90 de km/h, politisti din 2 in 2 localitati, ploaie, gropi, drumuri in constructie, nemarcate pe un intuneric bezna, soferi nesimtiti, 2-3 cratere imense si o oprire pe la service-ul auto. Urmeaza o pauza de reincarcare a bateriilor.

Apoi alt drum cu surprize: Pitesti-Chisinau-Orhei. Pana la Barlad, drumul e bun, semnalizat, iar dupa Barlad de asemenea un drum destul de bun.

Barlad-Husi

Barladul este orasul cu unele dintre cele mai proaste drumuri, aproape ca pe coclauri. Intr-un oras ca Barladul mi-ar fi rusine sa fiu primar daca n-as repara macar un pic drumurile, strazile centrale. Rusine! 3 cratere si o alta intrare in service-ul auto.

Una dintre gropile Barladului

Vama am fi trecut-o repede daca n-am fi nimerit fix la schimbul de ture (ora 8 seara), iar de la Vama la Chisinau e un drum bun, dar prea putin marcat si am prins o ceata deasa, de nu vedeai la 2 metri in fata, viteza redusa si oboseala maxima. Chisinau-Orhei, un drum in constructie, ceata atat de deasa, incat de multe ori nu stiai exact unde te afli, trebuia sa te tii de margine si sa mergi cu 20 km/h ca sa nu ajungi in vreun sant. Drum in lucru, deci semnalizari ZERO. Un drum al groazei care iti taie orice pofta de a mai veni acasa. Nu pot sa inteleg de ce, cei care repara drumurile lasa portiuni fara asfalt de 5- 10 m, in care daca intri, intri ca in sant. Sau de ce, daca asfaltul e proaspat pus, are deja gropi? Poate ma lumineaza cineva.

Astfel, dupa 3 zile de condus, cu 2 intrari la service, multi nervi, stres si oboseala, dezamagire si epuizare, am ajuns acolo unde numesc Acasa. Acea bucurie de reintoarcere la radacini a fost umbrita de groaza drumului parcurs pe taramul patriei.

Concluzie: mai bine ei avionul. E mai eftin, atat financiar cat si fizic si psihic.

Un picut despre fuck you very much si trafic

    Fuck, pohui si altele, dar pe romaneste. Uite ca am utilizat aceste cuvinte. Hai, blamati-ma!

    Nu obisnuiesc sa folosesc cuvinte care nu ma reprezinta, dar cateodata e, absolut, necesar sa le utilizezi ca sa te descarci de nervii care-ti devoreaza neuronii sau pur si simplu iti descriu o stare.

    "Mi-e indiferent" e prea universitar, prea diplomatic, prea sofisticat ca sa descrie fix starea care o ai cand te gandesti la anumite lucruri care nu-ti fac placere si le ignori. "Pohui" e exact ceea ce simti. Si daca simti, te exprimi, nu?
    Fuck... Trebuie sa recunosc ca il utilizez cam des, in ultima perioada, in diferite contexte (gen I don't give a fuck for your words). Nu stiu de ce, dar utilizat des, isi pierde din obscenitate, mai ales comparat cu romanescul care trimite la origini. Poate, pentru ca nu e in limba parintilor tai, or poate, pentru ca, pentru englezi e un cuvant uzual.

    Si de ce sa nu folosim aceste cuvinte, daca ele exista?  E mai sanatos pentru creer unul din asta, decat furia si nervii dositi in neuronii tai obositi, doar pentru ca e un cuvant care produce disconfort pentru unii. Unii, care atunci cand merg la un stand-up comedy, la injuraturi, ei rad cu pofta. Utilizat cu limita, face bine sanatatii mintale si nu-ti da jos, nici o stea din frunte.

    M-am abatut, un pic, de la politica acestui blog, dar va zic imediat si de ce. Azi, este una dintre zilele in care am utilizat aceste cuvinte sucite, fara vreo limita, pentru ca, nimic nu m-a usurat mai mult, atunci cand, de la autostrazi cu soferi educati, in trafic, intri fix la casa de nebuni, unde nu exista reguli, iar ceea ce te astepti sa se fi schimbat, macar un pic, in lunile in care ai fost plecata departe de aceste locuri dragi, raman a fi aceleasi drumuri pline de gropi, ba cu si mai multe gropi decat stiai, fara delimitari ale benzilor si cu 30km/h prin localitati. Pe masura ce inaintezi pe drumurile patriei, realizezi ca ti se cam dezintegreaza masina, ba iti ramane un disc intr-o groapa, ba un colt de bumper, ba realizezi ca masina ta e prea joasa, desi e destul de inalta. Reguli in trafic? Respect intre soferi? Da de unde! Nu exista asa ceva la casa de nebuni. Motorina e scumpa ca in vest, politistii iti mananca timpul in cautarea unui motiv de spaga, maimute care se numesc soferi, nu stiu sau nu vor sa stie ca tu ai prioritate si daca le cedezi tu, avand prioritate, in loc de multumesc primesti un fuck you fix pe romaneste. Ca sa fie tabloul complet ambuteiajele sunt la ele acasa.

    In asa situatie, cum sa nu-ti lasi limba sloboda si sa strigi din amandoi plamanii, fix acele cuvinte blamate de DEX? Si eu, inca nu sunt sofer, doar "ajutor de sofer", dar, daca pe mine, ma scoate din sarite acest comportament salbatic al soferului mioritic, va imaginati cum e pentru cei care chiar tin mana pe volan si schimbatorul de viteze?

P.S. Nu toti soferii sunt maimutele descrise mai sus. Imi cer scuze acelor soferi care au bunul-simt in trafic, in special tiristilor care sunt cei mai educati dintre soferi.

Of, scumpa patrie, ma faci sa vorbesc obscen...

Suntem sot si sotie, nu siamezi

    De curand cineva m-a intrebat de ce n-am cont comun cu sotul, pe retelele de socializare. Pe bune? Si daca divortam? Cum impartim contul? Nu, nu avem in plan sa ajungem acolo, dar ma intrebam asa, prin absurd.

    Astia cu conturi comune mi se par, de-a dreptul, penibili. Adica ce, daca n-ai cont comun pe retelele de socializare va intelegeti mai putin? Va iubiti mai putin? Va respectati mai putin? Cu ce e mai puternica relatia voastra, ca aveti cont comun de genul Ion si Maria Cutarescu, decat a nostra, ca ne-am lasat spatii in care sa respiram in intimitate. Nici macar asta nu se poate numi intimitate, din moment ce se afla pe o retea de socializare, dar macar atat, nu?. Si la o adica, daca, numai eu sau el, suntem administratorii propriilor conturi, dar avem setat acolo "Casatorit cu..." nu e clar ca e casatorit si ca e luat? Ar mai ramane, ca dupa casatorie, sotii sa aiba un buletin comun, sa fie legati unul de altul exact ca niste siameni.

    Uite eu, de exemplu, am niste prietene pe retelele astea si ne conversam, pe sot nu-l intereseaza mica noastra barfa. De ce ar trebui sa-l impun sa asiste, involuntar, la "De-ale fetelor", venindu-i sistematic notificari pe telefon cu "Aveti un mesaj de la cutare", cutare pe care el nici macar n-o suporta sau n-o cunoaste? Or, el are niste colegi/prieteni/whatever si au discutiile lor. De ce sa ma intereseze pe mine ce discuta el despre gagici, porcarii si chestii? Sau eu si el avem colegi din scoala/facultate/masterat/serviciu diferiti. De ce, trebuie noi, fiecare separat, sa astistam la abuzul de informatii venit de la toti cei pe care nici macar nu i-am cunoscut?

    Suntem doua persoane distincte, chiar daca ne simtim ca una. In ochii societatii suntem Eu si El si asa ar trebui sa ramanem, Eu si El, casatoriti din dragoste, care inca mai dureaza, desi au trecut ani si ani, inca ne mai harjonim ca niste pusti de liceu, ne cicalim cu dragoste, ne respectam prietenii reciproc, ne lasam loc de intimitate, care e mare lucru, ne dam sfaturi, dar nu ne obligam, iesim separat cu prietenii si nu se intampla nici o tragedie. De ce, daca Eu si El, suntem fericiti asa, sa ne schimbam doar pentru ca neica nimeni, autodeclarata ca "trecuta prin viata", si-ar dori ca noi sa fim altfel, sa fim ca ei?

    Fiecare om are si este in drept sa aiba spatiul lui intim, indiferent daca e casatorit sau nu, indiferent daca e pe retele de socializare sau acasa, la serviciu sau oriunde. Noi doi suntem soti/iubiti/amanti/proprietari/orice alt ceva, dar nu siamezi. Punct

Draga iarna, te pupam, la revedere!

Draga Iarna,
desi imi place, la nebunie, prima zapada, primii fulgi, mirosul sarbatorilor tale - Craciunul si Revelionul, cand stau in casa, cu o ceasca de ceai in mana si privesc pe geam, cum ninge decembrie, or ianuarie, zbenguiala cu bulgari de zapada, datul cu sania, care imi aminteste de partiile din mijlocul satului, unde se adunau sute de copii si faceam intrecere, la 9 dimineata sau la 11 noaptea, ma gandeam asa, intr-o doara, tu nu te-ai plictisit de noi?

Ai venit foarte devreme anul asta, iti multumim pentru minunatele zile cu zapada si ambuteiaje si pentru sarbatorile pe care ni le aduci in fiecare an, cu aceleasi minunate colinde si cadouri, dar stii vorba aia, oaspetii mai vin, dar mai si pleaca. La fel si anotimpurile, daca nu stiai. Saraca primavara ingheata, pe undeva, pentru ca nu incape de tine. I-ai ocupat si timpul ei, deja de o luna. E sfarsit de martie, totusi! Tu ti-ai adus toata zestrea, cu frig cu tot, si nu te mai lasi dusa de la noi. Stiu ca iti place aici, dar nu fi egoista, las-o si pe inmiresmata primavara sa intre pe la noi. Am avut destule flori inghetate pe geam, acum mai vrem si in vaze ceva colorat. 

Si daca pleci, de fapt nu daca, dar hai odata, ia-ti cu tine si toata zestrea de vanturi, furtuni, gheata, nasurile si mainile inghetate, troienele si adu-le la anul, caci anul asta deja ne stau in gat.

Iti multumesc frumos inca o data si iti doresc Drum bun!

27 martie, Basarabia si Romania - una singura!

Eu am zis ca pe acest blog, nici miros de politica nu va fi. Aceasta data, este, insa, un fapt istoric, dicolo de politica si de aceea tin sa-l omagiez aici.

Poate, putini sunt aceea care stiu ce reprezinta 27 martie.

"...Poporul roman n-a venit din afara, aici s-a nascut... Noi nu avem unde pleca si nimeni nu are dreptul sa ne goneasca din tara noastra. Un veac intreg, supusi si tacuti, am purtat jugul, de un veac intreg limba noastra e oprita, un veac intreg cartea natala a fost persecutata ca o otrava revolutionara...".
Aceste cuvinte au fost rostite de Constantin Stere la deschiderea sedintei Sfatului Tarii din 27 martie 1918.

O zi mare pentru istoria unei tari mici si chinuite. La 27 martie 1918 se voteaza, de catre Sfatul Tarii, unirea Basarabiei cu tara mama, Romania.

Din pacate, acest drept, al tuturor romanilor, de a ramane uniti, nu este recunoscut de catre Rusia si astfel in 1940, Basarabia este din nou rupta din trupul Romaniei Mari si instrainata, impunandu-i-se un alfabet, o limba, niste traditii diferite de cele mostenite de la parinti.

Basarabia isi declara independenta in 1991, la 27 august. E un pic cam tarzie aceasta independenta, pentru ca in acele rastimpuri s-au pierdut multe din cele ce faceau din basarabeni un popor mandru. S-au pierdut vieti, s-a pierdut identitatea, s-a pierdut umanitatea, s-a pierdut o parte din grai. In schimb s-a implantat o alta identitate, care nu e nici romaneasca, nici ruseasca, e o amestecatura de de toate, o religie a urii si inumanitatii, in timp ce bastinasii erau instrainati de pamantul natal, erau inlocuti cu orice alt soi de natie, limba a devenit o amestecatura din toate cate putin, iar de patriotism nici nu poate fi vorba cand, oamenii, nu stiu ce nationalitate au. Sunt bezmetici.

Si eu fac parte din acest popor bezmetic, doar ca in familia mea s-a pastrat o farama din acea identitate, pe care bunicii, apoi parintii au avut grija sa mi-o transmita.
Bunica mea, desi orfana si fara carte, a pastrat in suflet mostenirea genetica si nimic, dar absolut nimic, nici macar deportarile, nu i-a schimbat povara mostenita.

Asa ca astazi, si in numele ei, ma declar mandra de apartenenta mea!

P.S. Ideea postarii acestui video a venit de la Crenguta.