Saturday, November 30, 2013

Satisfactie BlogArtistica "romantica"

Stau si ma uit ca ala la poarta noua (nu zic ca cine, ca nu-mi place sa ma autointitulez Diva) si nu stiu de unde sa incep si cu ce sa termin. S-a trezit in  mine, asa un apetit de schimbare, ca nici eu nu ma mai recunosc cand ma uit in oglinda. Job-schimbat, locuinta-schimbata, tunsoare-schimbata, sprancene-schimbate, unghii-schimbate (mi s-a pus pata pe unghii negre), sunculite-schimbate (dar in nici un caz in minus). Mai ramane barbatu' meu, da pe el nu vreau sa-l schimb ca-mi place asa cum e. Ei, poate ca, ar fi minunat daca as putea sa impart cu el sunculitele mele, dar in rest e barbatul perfect si nu zic asta doar pentru ca stiu ca el citeste toate prostiile pe care eu le scriu.

M-am trezit intr-o dimineata ca vreau sa schimb fata blogului, adica daca renovez exteriorul, hai sa renovez si interiorul casei nu? Si de unde sa incep schimbarea? Pai ziceti daca va pricepeti, ca eu sunt tufa in materie de programare, IT, HTML & Co. Mie trebuie sa-mi arati cu degetul unde trebuie sa pun Login-ul si parola, unde sa apas click, etc. Am retinut deja cum sa dau cautari pe google, dar partea proasta e ca, daca si gasesc ceva informatie nu stiu s-o aplic. Uite asa m-am pomenit cu interfata blogului schimbata pe jumatate. Sa revin la vechea fata, devine problema cu logaritme pentru mine, ca nu m-a dus capul sa fac o copie sablonului care l-am avut. Si cum eu n-am prieteni IT-isti si priceputi in programare, n-are cine sa-mi dea o mana de ajutor, iar cei priceputi, dar neprieteni cu mine nu-ti fac nimic de pomana.

Asa ca m-am multumit cu ce mi-a dat domnul blogger.com si goagalul si am pornit la schimbari. M-am impiedicat rau de tot, aseara, de un Template (daca ma intrebi ce-i ala nu stiu, citez doar denumirea). Il instalez si imi dau seama ca are multe chestii care mie nu-mi trebuiesc sau nu-mi plac. Cum sa le sterg?

Il astept pe omul meu de la serviciu. Si in loc sa-l asez la masa cu mancare calda, asa cum s-ar parea normal, sa-i pun un pahar de vin in mana si sa incepem a ne uita unul la altul ca o porumbita si un porumboi si sa-l intreb ce-ai facut azi iubire? si el sa-mi raspunda cu ochi indragostiti pana peste gene, mi-a fost tare dor de tine iubire!, eu mi-l las nemancat si-l pun sa ma satisfaca BlogArtistic. Stii ce satisfactie am cand imi rezolva problemele tehnice cu leptopul, internetul si blogul? Oho. Ar vrea el, poate, ca satisfactia asta sa urmeze alt curs, ar sta si nemancat, da uite ca inghite in sec, isi pune pofta in cui si se apuca sa-mi rezolve nevoia de schimbarea a fetei blogului. Cum-necum nevestei-si i s-o trezit apetitul de facut schimbari. Si n-are cum s-o refuze cand nevasta se uita fix in ochii lui cu privire de puss in boots. Si minunat ar fi, daca el s-ar fi specializat in domeniul asta, insa el, spre deosebire de mine, are rabdare sa citeasca, sa testeze si sa invete si mai ales sa ma tachineze cu "goagalul tau e plin de tutoriale cum sa-ti rezolvi diverse probleme tehnice, da tie iti place sa-ti dea de-a gata".

Pana la urma i-am dat pace, ca se facuse tarziu si am lasat treaba cu blogul neterminata, pe cand om avea mai mult timp de buchisit hieroglife in HTML.

Intrebare intrebatoare si sa nu ziceti ca-i usoara, ca nu-i deloc usoara pentru mine. Cum fac ca la comentarii sa am chestia ai cu Replay, adica sa pot raspunde oricarui comentariu, iar comentariu meu sa apara exact sub comentariu caruia ii raspund. Uite bomba, dar ce sa fac, la radacina sunt mai blonduta asa.

Fac si eu ca in bancurile alea:

Client:
- Nu pot sa intru pe internet.
Suport tehnic:
- Ati folosit parola corecta?
Client:
- Da, sigur. Am vazut-o la colegul meu.
Suport tehnic:
- Puteti sa-mi spuneti ce parola ati folosit?
Client:
- Sase stelute.
.....................

Calculatorul ii spune stapanului: 'Stapane, am avut un cosmar!' 
Stapanul: 'Termina cu prostiile, tu nu visezi!'

Calculatorul: 'Ba da stapane dormeam eu, visam 0 1 0 1 1 1 0 si, dintr-o data, 2
......................

Moare un programator, pasionat de jocuri, si ajunge in Iad. Dupa o saptamana, Satana Il suna pe Dumnezeu:

- Doamne, ce nebun mi-ai trimis?! A distrus toate cazanele, a ucis toti dracii, alearga prin tot Iadul si striga in gura mare: “Unde-i iesirea spre nivelul 2?!

Va doresc un Happy Weekend minunat!


Friday, November 29, 2013

Monument al virginitatii

Azi, intr-o sesiune de citit informatii pe site-urile de stiri, un titlu imi atrage privirea "Vrem sa facem un monument al virginitatii...".

Serios? Ca sa ce? imi pun intrebarile si dau click pe pagina, cu un zambet in coltul gurii. No, si incep sa citesc. Pe scurt, e vorba de o asociatie baptista care, cica, vrea sa construiasca un monument al virginitatii si castitatii si tot odata sa faca si o campanie in scoli, despre beneficiile abstinentii sexuale pana la casatorie. Cica, nu conteaza ce s-a intamplat pana acum, dar de acum incolo este bine sa se pastreze curati pana la casatorie.

Campania ca campania (cacofonie intentionata), informarea e buna, nu zic, dar cu monumentul ce sa faceti bre, oameni, cand copiii astia din clasele gimnaziale, sparg internetul cu poze cat mai deocheate si lascive. Ei stiu putine, dar vor sa fie la moda si atunci, daca generatia internet, nu are habar de monumentele istorice pe care unii profesori se chinuie sa le predea la cursurile obligatorii, voi credeti ca un monument din asta ar schimba cifrele de 2 si 0 alaturate, adica 20 la suta dintre copiii din R.Moldova sa nu se mai nasca in afara casatoriei?

In loc de campanii din astea si monumente si floricele si fluturasi si povesti cu zane, ati face o campanie de informare privind metodele de protectie si riscurile pe care le poate provoca sexul neprotejat si precoce. In loc sa veniti voi cu carti despre cat de frumoasa este viata de dincolo, mai bine ati veni cu exemple care sa arate cat "minunata" e viata de pana la de dincolo.
Apropo, ma intreb, cum ar trebui sa arate acest monument al virginitatii? Am niste idei, dar toate imi dau cu virgula. Imi si imaginez poze peste poze, postate pe site-urile de socializare, cu "vestitul" monument.

Nu cunosc, sa existe in scoli, materia de Educatie sexuala. Cand eram pe bancile scolii, imi amintesc, ca la lectiile de biologie, cand am trecut la tema corpul uman, profa, foarte jenata, ne citea din carte, denumirile stiintifice, fara sa ne spuna ce inseamna, cum si de ce nu trebuie sau trebuie anumite lucruri. Se facea rosie ca racul si schimba subiectul, zicand ca asta aveti de citit pentru acasa.

Noi, elevi rusinosi, ca asa am fost educati, nu puneam mai multe intrebari si asa s-au pomenit vreo doua eleve de clasa a 8 cu o sarcina nedorita si marcate pe viata. Curiozitatea le-a schimbat viata, dar nici unul dintre invatatori si nici macar parintii nu si-au asumat responsabilitatea ca ei sunt vinovati de ceea ce s-a intamplat. Bietele copile, au papat, cel mult bataie si au ramas sa creasca copii, pe care unele i-au lasat de izbeliste, sa creasca singuri. Si acesti copii neinformati, ajung sa faca aceleasi greseli ca si parintii lor.

Cine se face responsabil de toata situatia cu copii deveniti parinti prea devreme, cu copii abandonati, cu familii distruse? Totul porneste de la educatia pe care o primim de acasa si de la scoala.

Daca vii in scoala, si faci o ora despre de ce e bine sa ramaii virgin pana la casatorie, cel mult, tinerii o sa-ti rada in nas si n-o sa te bage in seama. Pentru tinerii din ziua de azi, trebuie facuta o alta abordare, sa le captezi atentia, sa-i atragi la discutii, sa le pui in fata probleme de nerezolvat ca sa le rezolve ei, nu cu povesti frumoase cu zane si printese si mai nou cu monumente. Astea nu rezolva problema existenta.


Wednesday, November 27, 2013

Cum am ajuns in India!

Am ajuns in India! Da. Va zic imediat si cum.


In momentul in care primesti o oferta de job, pe care o consideri mai buna decat cea pe care o ai, esti hotarat sa schimbi multe. Daca esti nevoit sa-ti schimbi locuinta, o faci, in speranta ca asta nu te va afecta prea mult.
Dar te afecteaza. Lasi in urma niste locuri pe care le cunosti ca palma mainii drepte, renunti la confortul unui camin cunoscut, la cunostintele pe care ti le-ai facut in zona si te muti in alta parte a unui oras imens. Schimbarile nu sunt usoare, mai ales cand descoperi ca, desi locuiesti in acelasi oras, locul e absolut diferit.

Londra. Londra e orasul cameleon. Am mai povestit eu despre Londra. Insa orasul asta pe care-l descoper acum mi-e total necunoscut.

Am locuit ceva timp in sud, in afara Londrei, apoi intr-o suburbie a Londrei din Surrey. Aceasta din urma mi-a ramas aproape de suflet. E o zona in care bogatii, atat ai Angliei cat si ai lumii, si-au trecut resedinta sau domiciliul pe cutia postala, printre care Eric Clapton, Mick Jagger (Rolling Stones), actorul Michael Caine, Roman Ambramovich si altii. La ceas de seara, intr-un restaurant, i-am vazut de aproape si pe Angelina Jolie si Brad Pitt. Nu stiu daca locuiesc in zona sau erau in trecere cu treburi, insa mi s-au parut niste oameni atat de simpli si obisnuiti. Nimic nu ar fi tradat vedetismul lor. Oamenii nu s-au inghesuit sa-i deranjeze cerandu-le autografe si poze. Nici ospatarii nu au schitat vreun gest deplasat. Eu m-am facut mica in scaunul meu si i-am urmarit din umbra. Sunt atat de diferiti ca mentalitate, fata de romani, incat nu exista comparatie.
Surrey e o zona foarte frumoasa, amenajata si bine organizata. Te simti placut si treci neobservat prin multime, pentru ca aproape nimeni nu iese in evidenta, nu-si arata opulent banii pe care ii are.
O singura chestie e mai nasoala aici, transportul public e foarte putin, poate si din cauza ca majoritatea au masini in garaj si nu una-doua.
E adevarat ca aici te simti un soricel mic, mai ales cand, in drum spre serviciu treci pe langa imensele proprietati private si mai tragi cu ochiul peste gard, dar asta-i viata. Nu toti ne nastem egali.

Si revenind la schimbarea pe care am facut-o, m-am mutat in vestul Londrei. De la Sud-Vest la Vest. N-ai zice ca e o asa mare distanta, e vorba de o jumate de ora-o ora de mers cu masina, dar diferenta culturala e ca intre cer si pamant.

Zicea cineva ca in momentul in care aterizezi pe Heathrow Airport (HA), aterizezi in India de fapt si nu in capitala Marii Britanii. N-am dat crezare, desi la iesirea din aeroport tenurile creole ale celor pe care ii intalnesti te duc cu gandul la acea tara asiatica. Te gandesti, totusi, ca HA e un aeroport international si de ce sa nu intalnesti tot felul de oameni din diferite rase.
Ei cam asta am gasit eu in vestul Londrei. Nu un oras britanic ci o Indie.

Mi-a fost foarte greu sa gasesc o casa de inchiriat care sa-mi placa. Majoritatea celor care dau in chirie camere sunt indieni, pakistanezi, din Sri-Lanka(srilankezi sau cum sa le zic?), rusi, negri. In foarte multe case e o mizerie de nedescris, iar mirosul mancarii indiene e imbibat si in covorasul de la intrare.
Cu greu am gasit o camera dubla care sa ma multumeasca cat de cat. Tot intr-o familie de indieni, dar cel putin mirosul nu e persistent si chiar aproape inexistent. Sunt inca in renovari, poate de aceea. Oricum, nici aici nu pot sa zic ca ma simt in largul meu. Zona e numita "Little India", deci unica pata de culoare mai deschisa, de prin zona, sunt eu. Si credeti-ma, nu-mi place sa ies in evidenta chiar atat de tare.

Duminica am mers la supermarket sa cumparam ceva de halit. Am pornit GPS-ul si am purces in cautarea supermarketului. Cica nu-i mult, doar vreo 4 km. Dar cand am dat de drumuri inchise am tot ocolit de s-au facut vreo 10 km. La un moment dat n-am mai avut cum sa ocolim si am intrat pe un drum plin de lume. Lume colorata, lume vesela. Foarte multi dintre barbati purtau un fel de turbane portocalii. Dansau, mancau in mijlocul drumului. La un moment dat am intalnit un convoi, de am crezut, prima data, ca e un convoi mortuar, apoi am crezut ca-i nunta. N-am nimerit-o de nici un fel.

Ii zic omului meu:
- Esti sigur ca e Londra? Nu ne-am teleportat in India cumva?
Ma uitam uimita in jur si nu intelegeam ce se intampla. Au inceput sa ne abordeze o gramada de indivizi. Ne bateau in geam si incercau sa ne ofere produse alimentare. Le faceam din deget ca nu multumesc, ei insistau. Intr-un final am deschis geamul si m-am pomenit cu mainile ocupate cu farfurii de unica folosinta in care se afla mancare indiana, le-am pus pe bord pentru ca altii insistau sa ne dea pahare cu ciocolata calda, mere, banane, portocale, pachete cu mancare. Oamenii, vazand ca nu am cum sa le mai tin, le puneau pe genunchii mei, apoi pe jos la picioare. La inceput am crezut ca ei le vand, dupa care am inteles ca ei le dau, cum ar veni la noi, de pomana. M-au umplut de detoate, ce rost mai avea sa mergem la supermarket. Am trecut totusi de multime, am iesit pe o straduta mai libera si inainte sa intram la supermarket un tanar impartea cutii de 7up. Le scotea din buzunar si le dadea soferilor. Am ramas uimita de aceasta traditie. Atunci sotul si-a facut curaj si l-a intrebat ce se intampla. Cu un accent profund indian i s-a raspuns ca e o sarbatoare a lui Dumnezeu sau ceva de genul.

Am gustat din toate ce ni s-a oferit, cu retinere. Nu-s obisnuita sa mananc orice mi se ofera pe strada. Am gustat doar ca sa vad ce gust au. Recunosc n-am ramas deloc incantata de sosurile prea dulci or prea iuti care insoteau mancarea. Poate nu-s obisnuita. Eu mi-s asa mai de la tara, mancarea trebuie sa fie sarata si dulciurile dulci. Dar am zis bogdaproste si sa fie primit. Pe romaneste, ca in indiana de unde sa stiu eu cum se zice.

Si uite asa, de vreo saptamana-doua incerc sa ma obisnuiesc sa locuiesc in India. Nu stiu daca voi zabovi mult prin imprejurimi, dar incerc sa ma bucur de tot ce mi se ofera. Asa o sa incep sa cunosc si alte natii.

 सभी का सबसे अच्छा!
P.S. Ar vrea sa insemne Toate cele bune, dar nu stiu daca e asa si daca n-am scris vreo injuratura. Ahaha.

P.P.S Pozele nu-s facute de mine, dar ilustreaza foarte bine ce am vazut acolo. Eu m-am pornit la supermarket nu la parada, deci aparatul foto a ramas acasa si telefoanele, ca de obicei, cu bateria descarcata, aproape de tot. Din mine fotograf ca un popa tuns:))

Tuesday, November 26, 2013

La ceas aniversar

Am deschis ochii, dar vroiam sa mai dorm. Telefonul, insa, suna desteptarea si trebuia sa ma ridic din pat. In dreapta mea, de sub plapuma, se iveste un chip femenin si dragalas. Ridic din spranceana si ii zambesc.
- E timpul nu-i asa?
Ea se freaca la ochi. Si ea ar vrea sa mai doarma. Noaptea a fost prea scurta. Mai ales pentru o noapte a burlacitelor. Ea, prietena cea mai buna a ramas la mine sa ma pregateasca moral pentru ce urma.
Ne-am spalat pe ochi ca sa ne trezim si a inceput forfota. Aranjarea parului 15 min: onduleuri cu placa, apoi o coronita cu o floare mare. Machiaj natural 10 min: fond de ten, blush in obraz, o linie fina la coada ochiului si un pic de rimel. Tinuta 5 min: o rochie simpla, alba, medie si pantofi.

Tadaaammm. Sunt gata. Acte, poseta, calca costumul viitorului sot, ca de, ne mutaseram impreuna. Apare si domnul, viitor sot, cu ochii rosii. La el, noaptea burlacilor s-a intins pana spre dimineata, cred. A dormit la prietenul care locuieste mai jos cu un etaj. Eram studenti si locuiam in camin, deci, stiu sigur unde a dormit ;)).
Il imping in baie si il indemn sa se grabeasca. Caminul s-a trezit devreme in acea zi. Ca niciodata. Cu catel si toate rubedeniile de prin camin (catelusa caminului - Titi si jumatate dintre locuitorii caminului eram rude, fini, cumatri, nasi) am coborat scarile in graba si am iesit afara.
Afara o ploaie maruntica de noiembrie imi punea in pericol buclele. Noroc ca fixativul rezista si pe ploaie si pe vand, vorba reclamei. Doar doua masini la scara. Nu incapem asa ca cei doi soferi-prieteni-rubedenii fac doua ture pana la primarie. Cu prima tura a mers mirele, cu a doua mireasa si fetele. Ne intalnim afara, in fata primariei si o doamana de serviciu ne arata  intrarea. Sotul, pardon, viiitorul sot ma lasa sa intru eu prima. E un gentleman. Nu s-a schimbat.
Fluturasi in stomac, ne furam priviri emotionate pe sub gene si zambim complice in coltul gurii. Emotii mari. Cum-necum, era un pas important pentru noi.
Doamna ne priveste intens.
- Mai copii, voi sigur aveti 18 ani? N-ati fugit cumva de acasa?
Noi ne uitam unul la altul si zambim.
- Am plecat de la 15, dar nu impreuna ci la Liceu. Acum insa am intrat deja in Club 25.
Doamna face vreo doua glume ca sa ne destinda, cred ca a observat ca eram cam incordati si ne pune marea intrebare.
El raspunde clar si raspicat cu un Da.
Eu ma uit la el, ii fac din sprancene, rad si zic un Da mai moale, incat domna ma mai intreaba odata. Raspund clar Da. I-am promis ca o sa-i dau emotii. Urmeaza felicitari, sampanie, la iesirea din cladire orez, petale si artificii. Facem un pic de mizerie pe acolo, ii dam 10 lei femeii de serviciu ca sa fie intelegatoare, facem cateva poze de grup si ne reintoarcem in camin, el cu un ditamai certificatul in mana si eu cu ditamai buchetele de crizanteme in mana.
Era intr-o zi de vineri, deci toata lumea a purces la munca, macar pe jumatatea de zi ramasa.
Seara, trebuia marcata, asa ca am ales sa facem petrecerea in camin. Ce restaurant, ce mancare sofisticata? Doua mese in bucataria caminului si in camera, carne la gratar, carne la ceaun cu varza si cartofi, placinte, sarmale si ceva aperitive.
A fost o distractie de nedescris. Doua zile a tinut. Am fost trecuta pragul casei, in camera de camin, am aruncat buchetul ca mai stateau, la coada, fetele sa se marite. Nu cu al meu, cu ai lor. S-a strans si darul. Cam de-un cuptor cu microunde. Asa s-a cerut dintre nuntasi. Unii mai invidiosi ne-au parat administratorului, care, om intelegator, ne-a felicitat si a zis sa nu se mai repete. Normal ca petrecerea dupa cununia civila n-o sa se mai repete. Alta petrecere cu alta ocazie nu-i deloc exclusa.

Duminica dimineata, cu mic cu mare, dar fara catel, am mers la Bucuresti sa ne exercitam dreptul de vot. 40 de insi, cu ochii rosii de nesomn si petrecareala au pus stampila pe buletinul de vot. Eram cetateni responsabili, chiar daca am ramas dezamagiti de ce a urmat, ce mai conteaza. Evenimentul ce a precedat alegerile a fost cel onorat.

 In acest moment al aniversarii cuplului pe care l-am format oficial in urma cu cativa ani, ma simt mai fericita ca oricand. Si cand zic oficial ma refer la certificat de casatorie, primarie, felicitari, "de astazi sunteti doamna si domnul...", tot tacamul adica. Cand zic fericita, fericita zic.

Nu stiu daca vom iesi, astazi, undeva, sa marcam momentul, insa pentru orice eventualitate, la loc racoros, sta o sticla de vin rosu.

Tu poti!

Ieri vorbeam despre tranzitie, perioadele de tranzitie pe care le traverseaza oricare dintre noi, nu doar eu. Sa fie clar. Perioadele astea inseamna, de fapt, ca te indrepti spre ceva necunoscut, trecand printr-o perioada de acomodare. In mod normal, acel necunoscut, ar trebui sa-ti aduca ceva nou, benefic si frumos in viata ta. Nu inseamna ca asa va fi si totusi tindem spre acea schimbare. Fie ca schimbi job-ul, fie ca schimbi statutul social, fie ca schimbi orice altceva, e musai sa te aventurezi printr-o perioada de tranzitie, care poate fi grea sau usoara.

Nu am contestat niciodata faptul ca atunci cand traversezi o astfel de perioada, oricat de grea n-ar fi, devine mai usor de trecut daca ai langa tine, cel putin, o persoana, pe umarul careia poti sa-ti odihnesti capul. Uneori, doua-trei cuvinte sunt de ajuns sa-ti dea forta sa te ridici si sa mergi mai departe: "Sunt cu tine", "Te sustin", "esti puternic", "poti". Te imbarbateaza. Sau o strangere de mana, o imbratisare, un zambet, devin o mangaiere a ranilor in lupta ta catre schimbare.

Un sot sau o sotie intelegatoare, o mama si/sau un tata iubitor, un copil, un prieten, chiar si un necunoscut iti poate alina suferinta. Trebuie doar sa ceri ajutor, daca ai nevoie si sa fii receptiv atunci cand ti se ofera. Dar te poti baza si pe tine, daca n-ai alta alegere. Suntem mai puternici decat credem, mai rezistenti decat ne stim. Cazi si te ridici, la fel ca atunci cand prunc fiind, invatai sa mergi. Prima cazatura nu te-a oprit sa inveti sa mergi. Asa se intampla de-a lungul intregii vieti, mereu invatam sa mergem din nou.

Schimbarile sunt intodeauna benefice, chiar daca noi le percepem diferit, uneori. Sunt benefice si necesare. Daca nu esti multumit de o situatie din viata ta, schimb-o, nu te complace in rutina, in confortul ca ceea ce te inconjoara deja stii si ca e bine asa cum e.
Fii mai bun. Asta imi zic si eu zi de zi. Ce-mi reuseste e alta poveste, pentru o alta fila de jurnal.
Si totusi, haideti sa fim mai buni, din toate punctele de vedere.

Monday, November 25, 2013

Tranzitie

Incepuse o perioada de tranzitie si ca mai toate aceste perioade, devin uneori greu de suportat, mai ales cand nu stii exact ce-ti rezerva viitorul. De fapt, noi, niciodata nu stim exact, dar macar sa stim de unde sa apucam acel fir pe care vrem sa-l urmam prin intunericul ce-ti scoate ochii. Sa nu orbecaim, chiar fara un scop. Ideea de ati alege un scop si de al urma e buna, insa din moment ce mintea si sufletul tau e gol, alegerea unui scop devine problema principala in traversarea tranzitiei.

Scopul este bine conturat in minte, dar raman alte chestii de care depinzi si care iti intrerup firul pe care il tii, strans, in mana. Prin intunericul ce-ti invaluie fiinta, incerci sa cauti capatul rupt al firului. Nu poti urma aceasta cale fara a urma acel fir invizibil. Te apleci si pipai drumul pe care mergi. Dai de pietre si cioburi ascutite care iti sfasie mainile, dar continui sa cauti. Il gasesti, dupa lungi cautari si il urmezi.

In intunericul bezna vezi luminite ca niste stelute, mai mari si mai mici. Observi si un Luceafar pe care il numesti scopul tau. Pare mai aproape decat celelalte luminite si iti zici "Mai am putin, rezista...". Trebuie sa rezisti, desi ai talpile insangerate de atata drum. Nici pantofii n-au rezistat, cum de rezista talpile tale oare, fara pantofi in picioare? Esti obosita si flamanda. Gandul ca, mai ai putin si apoi te vei relaxa intr-o cada cu apa calda si parfumata te face sa mai rezisti.
Aproape, ajungi acolo unde iti propui. Ultima parte a drumului e al naibii de greu de parcurs. N-ai rabdare, oboseala te invaluie ca o plapuma calda si moale, ploaia incepe din senin. Rece. Te ustura ranile, dar continui. Tu trebuie sa ajungi acolo, la Luceafarul care te calauzeste.

Trebuie. Nu stii ce te asteapta, daca iti va placea ceea ce gasesti si ceea pentru care ai rabdat si indurat atatea iti va satisface vanitatea de a ajunge sus. Poate mai sus ca unii. Desi esti mai sus ca unii, esti, totusi, mai jos ca altii. Vanitate, durere, chinuri, scopuri... Trebuie.

Nu stii, dar trebuie. Prea mult trebuie.
In perioada de tranzitie te simti fericita, pentru ca tu crezi ca dupa, urmeaza intr-adevar fericirea la care visezi, dar nimeni nu-ti garanteaza aceasta fericire si mai ales nimeni nu-ti poate spune cand se va termina perioada de tranzitie. Poate ca niciodata.


Friday, November 22, 2013

Reflexia relaxarii

E sfarsit de saptamana, asteptat de fiecare dintre noi. Nu cred ca exista persoana angajata 8 to 5, care sa nu se bucure de ziua de vineri.
Dupa-amiaza zilei de vineri este poate cea mai asteptata perioada, praznuita in fiecare saptamana. Omul nu se mai gandeste la trezitul de dimineata din ziua urmatoare, la orele plictisitoare si poate obositoare de la serviciu, la seful trezit cu fata la cearsaf, la colegii si ei plictisiti. Omul, in dupa-amiaza zilei de vineri, revine la viata, face planuri pe termen lung despre viata, planuri pe termen scurt de distractie in weekend, isi descreteste fruntea la o intalnire cu prietenii, isi face curatenie in barlog, iese sa mai respire si aer de afara, ca cel din incapere e prea sufocant de griji si stres.

Vinerea seara e musai, ca fericirea si linistea sufleteasca, relaxarea si gandirea pozitiva sa se reflecte in lucrurile marunte pe care le face fiecare.

La reflexiile in oglinda de saptamana asta, imaginea de aici, am gasit-o cea mai potrivita. E reflexia relaxarii, dupa cateva saptamani tumultoase. Cel putin pentru mine.


Sa aveti un sfarsit de saptamana cat mai frumos.

Tuesday, November 5, 2013

Un an de...

Nici nu stiu cum sa incep postarea asta. Nici nu stiu cum s-o termin. Am implinit un an in blogosfera.


Primii pasi i-am facut in 6 noiembrie anul trecut. Mi-a trebuit o zi intreaga sa scriu o postare. De fapt am scris o postare ampla, insa dupa ce am publicat-o, m-am razgandit, am sters, am rescris, iar am sters si intr-un final am scris ceva simplu.

Aventura mea in blogosfera a inceput din plictiseala. Nu din dorinta de comunicare, nu pentru ca as fi vrut sa fac bani, nu pentru ca as fi stiut exact ce vroiam. Nici acum nu stiu.

Ca in aproape toate evenimentele care ti se intampla, cuiva ai a multumi. Elly a fost prima persoana din blogosfera, care m-a contactat, m-a facut sa ma simt bine, cuiva ii pasa ca exist si eu acolo. N-o cunosteam, nu ma cunostea. Ne-am cunoscut prin intermediul scrisului.
Ma inclin Elly.


Mirela este o persoana fascinanta, plina de inspiratie si talent. Mereu are cele mai placute cuvinte de apreciere pe care le-am savurat de foarte multe ori.
Multumesc atat de mult!


Am multor bloggeri a multumi si o sa o fac in alte posturi preluand cumva ideea de la Adelina.
Dar si sotului care mereu ma impinge de la spate "scrie, scrie, scrie..." si eu scriu. Ca-mi iese, ca nu, el oricum ma pupa si-mi zice "Am cea mai frumoasa nevasta!" Nu stiu ce legatura are frumusetea cu scrisul, dar am zis sa nu intru in detalii.

Un an de pareri insirate in online, un an de comunicare in blogosfera, un an plin de vise adunate in postari, un an de libertate in ganduri. Un an si la multi ani!
Si pentru ca e o aniversare placuta am hotarat sa fac o schimbare. Promit ca o sa va arat si voua.

Va imbratisez si va multumesc ca imi sunteti alaturi!

Monday, November 4, 2013

Tentatii

Cu varful degetelor mainii drepte a atins usor apa. Era calda, perfecta chiar. A lasat sa cada prosopul si si-a cufundat un picior in cada. Apoi celalalt. S-a lasa usor, lasand apa sa-i mangaie pielea trandafirie. A ramas pe ganduri, cufundata pana la barbie in apa.

Din camera de alaturi auzea o melodie linistita, melancolica, care o tulbura. Song from a Secret Garden asculta atunci cand sufletul zbuciumat nu-i lasa nici o cale alternativa. Mirosul de vanilie si ciocolata al lumanarilor parfumate de pe marginea cazii o faceau sa viseze. O amintire ii scoase un zambet trist.

Lucy a inchis ochii si s-a lasat purtata de ganduri. Apoi i-a deschis. S-a hotarat. A intins mana slaba si tremuranda spre o lumanare. A ridicat-o, lasand la vedere un obiect sclipitor. Spera sa nu-l foloseasca niciodata. N-a rezistat, insa, tentatiei. Privea fix, in tavan. Simti o ameteala si o usoara ceata ce ii lua in stapanire ochii.


.............

Se simti invaluita placut in matase. Era prea obosita ca sa-si aminteasca cand isi cumparase cearsafuri rosii. I se paru ca e racoare si ridica mana sa-si traga plapuma peste ea. Un fir rosu de matase il vazu agatat de incheietura mainii stangi, fir cei curgea spre cot. Cu cealalta mana incerca sa traga firul, dar observa ca si cealalta se incalci in firele de matase rosie ale cearsafului. Inima ii zvacni. Se simti prinsa ca intr-o plasa. Se zbatu, dar simti ca se ineaca. Cu o ultima fortare incerca sa rupa firele, vroia sa se elibereze. Dar era prea vlaguita.
- Andrei! Andrei! Nu raspunse nimeni.
Aluneca usor sub panza rosie ce o acoperea toata. Privirea i se incetosa si mai mult. Se resemna si incerca sa adoarma.

.............

- Andrei! mai incerca Ea.
In acel moment il zari pe Andrei intrand. Ea ii zambi. El si-a intins mainile spre ea. A luat-o in brate, a iesit printr-o usa si au ajuns intr-un camp unde cresteau maci. O aseza in iarba si o saruta. O adiere de vant ii mangaie obrajii palizi si simti miros de vanilie si ciocolata. Simtindu-se in siguranta in mainile Lui, inchise ochii si adormi.

..............

Isi simti pleoapele ca de plumb, nu putu sa le ridice. Nici sa se miste nu putea. Era amortita. Auzi voci. Auzul si-l controla mai bine. Deslusi vocea lui Andrei.
- Ce motive ar avea sa faca asta?
- Secretul e al ei, nu al meu. O sa-si revina?
- Depinde de Ea, dar fizic e stabila...


P.S. Era timpul pentru o poveste parfumata
P.P.S. Mai multe despre Lucy si Andrei gasiti aici.

Saturday, November 2, 2013

Ca in filme

A inceput Happy Weekend-ul, iar acest lucru se simte chiar de dimineata. Dupa ce m-am ridicat din pat si m-am dus la baie, am inteles un lucru foarte important: 


Stiu ca arat "grozav" fara sa ma uit in oglinda si mai ales de dimineata. Ochii nu sunt deloc incercanati, arata exact ca in filmele americane, proaspat machiati si rimelati.  Parul nu este deloc ciufulit, arata exact ca iesita de la salon. Si kilogramele dobandite in ultima vreme nici nu se vad atunci cand atarna peste haine. De fapt eu nu m-am ingrasat, e un complot impotriva mea:

Intr-o zi ma intalnesc cu o prietena pe care n-am mai vazut-o de mult.
Ea imi zice:
- Fata, ce te-ai ingrasat!
- Sa ma fi vazut acum 2 luni, eram si mai grasa. Aratam asa, ca tine!


Si pentru ca NU m-am ingrasat, mi-am zis ca imi pot permite o prajitura, doua, trei...


- Draga mea, ma iubesti?
- Sigur ca da.
- Si, daca te-am inselat, ma ierti?
- Bineinteles. Mortilor li se iarta totul.

Dimineata a inceput delicios, sper ca si restul zilei va fi la fel.
Voua va doresc un weekend minunat!