Unde—i nasul, Ștrengar?
— Nana! Și își pune degetul arătător pe vârful nasului meu.
— Nasul, scumpule. Se zice NAS.
— Nana. Și râde.
— Degeaba te contrazici cu mine. Râd și eu. Știu cine o să aibă dreptate, dar nu mă las. Se zice NAS, îi repet.
— Nana.
Și mă trezesc cu degetul lui în “Nana“ meu, încercând insistent să—mi demonstreze că știe.
— &€$%#:;&@€, înjur subtil în gând. Iar am uitat să—i tai unghiile.
De fapt n—am uitat, dar e atât de dificil acest moment, încât îl amân până pielea mea simte pe viu că e cazul să—mi fac curaj pentru această operațiune.