Reflexia vacantei

Este vineri si de obicei vinerea avem Reflexii in oglinda.

Ea e prietena mea si acum se afla in luna de miere. V-am mai zis de ea in Poarta-mi numele. Cred ca pupicul e pentru fotograf, insa il savurez si eu din plin, cu o usoara invidie. Ea, e oficial in vacanta, eu nu. Dar, nu-i bai, facem cu schimbul. Intr-o zi.

Sa aveti un sfarsit de saptamana relaxant!

Momente de fericire in Paradis

Aceasta postare e, cumva, o continuare a postarilor "Ca la moldoveni" I, II si III, care nu sunt singurele, mai urmeaza si altele. Nu am numit-o "ca la moldoveni" pentru ca o pot numi ACASA, iar ACASA, in Paradis, poate fi oriunde.

Trebuie sa precizez ca mie nu-mi place sa locuiesc la tara, desi m-am nascut si am crescut acolo, desi imi place sa revin ori de cate ori pot. Sentimentul ca as putea sta acolo la infinit l-am simtit rare ori, dar de fiecare data era si mai intens.

In mini-vacanta de 3 zile pe care am avut-o in urma cu cateva saptamani, Acasa fiind, sentimentul de liniste profunda si fericire continua nu m-a parasit nici pentru o clipa.
Una dintre seri m-a gasit stand afara, in curte, alaturi de Mama. Parfumul dulceag al crinilor abia infloriti imbiba aerul caldut al serilor de iunie. Soarele, apus de o jumatate de ora, a lasat o dara multicolora pe linia orizontului, iar un vant racoros adia abia perceptibil, aducea cu el miros de ploaie de vara. Dinspre sud s-au ridicat niste nori intunecosi, lansand, din cand in cand, cate o lumina nervoasa, fara zgomot, zgomot care il puteam auzi foarte incet, abia peste cateva zeci de secunde.

M-am asezat pe marginea prispei, langa Mama si am privit in zare, spre nord-vest. In fata casei, la nivelul ochilor mei, se unesc doua dealuri. Pe unul dintre ele se mai zareste un petec de padure. Cand eram doar o copila, amandoua dealurile erau impadurite. Acolo mergeam la strans de ghiocei, apoi viorele si brebenei, apoi lacrimioare, cat era primavara de lunga. Acum au ramas golase si doar, din loc in loc, mai sta tantos cate un salcam, care, probabil ca nu va scapa in iarna urmatoare. Aceste imagini ma provoaca la amintiri, imi evoca copilaria fericita pe care am avut-o.

Un pic mai jos de nivelul privirii, in gradina, se inghesuie multa culoare. Movul foarte viu al florilor de clematite, portocaliu, rosu si roz al trandafirilor superbi care tin umbra radacinilor de clematite, verdele crud al gradinii, albastrul albastrelelor si mirosul matthiolei, floare pe care n-o vad, dar ii simt parfumul, fac acest tablou sa fie ca desprins din imaginile care infatiseaza Paradisul.
Da, pot spune, cu mana pe inima, ca Acasa este Paradisul meu.

Vocea blanda a mamei imi mangaie sufletul, parfumul  florilor de matthiola incana, zisa in popor si mateola sau micsunea, imi indulceste aerul pe care il trag adanc in piept. Ador parfumul de matthiola. Matthiola este o planta ale carei flori pot inflori din iunie si pana la sfarsitul toamnei, raspandind un miros extrem de placut in serile calduroase ale verii. Nu e o planta foarte pretentioasa, dar e foarte apreciata in gradini. Mai multe informatii am gasit aici.

Timpul trece atat de lin in Paradis, nici nu-l observi cum trece. Ai vrea sa nu mai treaca. Sentimentul de exaltare sufleteasca si emotiile pozitive care ma incearca, ma deconecteaza de natura betonata a oraselor si stresul rutinar al vietii cotidiene. Sunt total relaxata si coplesita de fericire.

Doar pentru asemenea momente as fi in stare sa renunt definitiv la viata aglomerata si obositoare a orasului, dar ma multumesc sa evadez, din cand in cand, in Paradis si sa ma reincarc cu natura, sa-mi hranesc trupul si sufletul cu fericire.

Pe urmele lui Charles Dickens

Weekend-ul trecut a fost unul dintre preferatele mele. Mult soare, miros de mare, piele usor bronzata si un mic gratar la marginea plajei. A fost cu adevarat Happy Weekend, asa cum ne propune Elly Weiss in fiecare saptamana, saptamana aceasta fiind editia 27.

Ei bine, sfarsitul saptamanii trecute m-a prins lenevind pe nisipul englezesc al Canalului Manecii. In Anglia vremea nu prea e prielnica pentru plaja si mare, englezii evadand in vacante spre locuri mai insorite si ape mai calde, gen la Mediterana in Spania. Totusi, daca temperaturile depasesc 20 de grade toata lumea migreaza spre plajele  cu ape reci si nisip fierbinte. Pana nu demult, mergeam la plaja in sudul Angliei. Anul acesta am hotarat sa incercam ceva nou, asa ca am ales Broadstairs, o localitate din regiunea Kent, aflata la 130 de km est de Londra.

Stancile albe si inalte din calcar aproape pur imprejmuiesc plaja Botany Bay din Broadstairs dandu-i un aspect misterios, salbatic aproape. Stand sub stanci, la plaja sau inotand in apa sarata si rece a Canalului ai impresia ca ai naufragiat pe o insula stancoasa si rupta de lume. Este una dintre cele mai fermecatoare plaje de pe insula Thanet. Orasul se afla sus pe stanci, iar ca sa ajungi la plaja trebuie sa cobori niste scari inguste care se latesc pe masura ce te apropii de nisip.

Jos la poalele stancilor, pe plaja, mareea si-a lasat amprenta pe stancile de un alb orbitor. Mi-e greu sa descriu cum sunt aranjate stancile pe aceasta plaja. Doua bucati separate parca sunt rupte din stanca ce troneaza dea lungul plajei, parca e un vapor naufragiat rupt in doua. Plaja e destul de aglomerata si noi incercam sa gasim un loc mai retras, asa ca mergem printre acele stanci, ajungand intr-o parte a plajei mult mai retrasa decat restul. Trecand printre ele, imaginea care mi-a venit in minte a fost ca traversez un canion. Acolo intre stanci nisipul era rece ca gheata, noi iutind pasul ca sa ajungem pe nisipul incalzit la soare.

Acea parte a plajei era mai putin populata pentru ca de acolo tocmai se retrasese apa si nisipul era inca umed.

Ne-am instalat chiar langa stanca, iar eu m-am intins la soare ca sa-mi iau doza de vitamina D pe tot sezonul. Acolo, sub stanci, nu era vant, era chiar cald, dar n-am avut indrazneala sa intru in apa. Era prea rece. Asa ca m-am multumit sa fac doar baie de soare.
In timpul mareei, plaja este complet acoperita de apa, iar daca mareea e mai puternica, apa ajunge la cativa metri deasupra plajei. Cum apa era in reflux, am profitat sa admir stancile de la un capat la altul. Unicul inconvenient a fost ca plaja era plina de pietre si pietricele, de scoici, alge si alte chestii care erau aduse de flux.

Cand a inceput sa se instaleze foamea am scos gratarul de unica folosinta si am fript niste bucati de muschi de porc pus la marinat, de acasa. Nu erau panouri care sa interzica gratarul pe plaja, nu eram nici unicii care frigeau carne la malul marii.
Probabil cu totii ati simtit un moment in care atmosfera creata de diverse actiuni, iti provoaca un moment de liniste si fericire. Pentru mine plimbarea de la Broadstairs a fost unul dintre acele momente. N-am apucat sa vizitez orasul, decat foarte putin, n-am apucat sa vad nici alte plaje cunoscute ca cea din Viking Bay, descrisa in romanul lui Charles Dickens " David Copperfield", plaja pe care am putut-o zari mai spre est, atunci cand eram sus pe stanci. Data viitoare promit sa revin cu poze. Ajunsa acasa am cautat informatii pe net despre locul care mi-a oferit acea priveliste minunata si o clipa de fericire.

Daca veti ajunge vreodata prin zona, nu ezitati sa vizitati orasul si plajele din Broadstairs. Veti intelege de ce Charles Dickens a fost fermecat de aceste locuri. Marele scriitor a fost un vizitator frecvent al acestui orasel intre anii 1837 si 1859, la finalul cartii David Copperfield, Dickens contureaza frumusetea plajei Viking Bay de deasupra stancilor. Mandri de asocierea cu scriitorul, in oras se gasesc o multime de atractii legate de acesta. Exista Old Curiosity Shop, Barnaby Rudge Pub, Dickens' Walk Dickens' Pantry si doua muzee, toate dedicate cu mandrie scriitorului. Tot in cinstea lui, din 1937 se organizeaza The Boadstairs Dickens Festival, in a treia saptamana a lunii iunie. Festivalul a pornit de la ideea lui Gladys Waterer, proprietarul Casei Dickens, de a comemora o suta de ani de la prima vizita a scriitorului in Broadstairs.

Un alt eveniment are loc in Broadstairs, la inceput de sezon estival, in luna mai, incepand cu anul trecut, numit Broadstairs Big Weekend. Evenimentul cuprinde seri tematice de weekend: dans vineri noaptea la Pavilion, film pe plaja sambata, iar duminica Guinness World Record Attempt
O alta sarbatoare care are loc in acest orasel este Festivalul muzical Folk Week, care se desfasoara in a doua saptamana din august.

Asa ca o paranteza, daca as fi stiut de acest festival mai dinainte cu siguranta as fi luat parte la el, pentru ca scrierile acestui nuvelist renumit sunt si pe placul meu. Dupa ce am descoperit acest orasel cu specific victorian si plajele ce il inconjoara, m-am gandit sa caut niste informatii legate de locurile vizitate. M-am umplut de literatura si istorie. Nu m-am gandit ca aflandu-ma in Anglia de vreo 3 ani, stiu, totusi, atat de putine despre locurile si evenimentele acestei frumoase tari care ma gazduieste.

P.S. Pozele nu sunt de cea mai buna calitate si nu reflecta intru totul frumusetea locului.
P.P.S. Intrebare de baraj, ghiciti daca era incarcata bateria DSLR-ului meu atunci cand l-am luat cu mine la plaja ca sa fac poze.

Mirosul amintirilor - floare de salcam.

Ma simt plutind, pleoapele sunt grele, iar gandurile imprastiate, fara dileme rutinare. Nu reusesc sa ma dumeresc unde sunt, ce sunt si mai cu seama cine sunt. Peste obraji simt o mangaiere calda, iar in nari un miros fin a ceva placut, atat de placut si cunoscut. Nu reusesc sa deslusesc de unde vine mirosul si nici ce anume miroase. E un miros dulceag. Parca miroase a copilarie, or poate a fericire. Ba nu, cred ca a lipsa de griji si chiar a liniste.

Aud usa camerei mele cum se deschide. In camera intra mama, o simt dupa pasul apasat. Se indreapta spre geam si il deschide pe jumatate. Pleaca, apoi revine cu o creanga pe care o pune in vaza de pe noptiera. 

Eu sunt la hotarul dintre vis si trezire. Am ochii inchisi si nu o vad pe mama. In moleseala de dimineata imi e prea lene sa deschid ochii. Ma cuibaresc mai adanc sub plapuma moale si pufoasa, lasandu-mi doar obrajii sub adierea aceea racoroasa a diminetii care intra prin geam. Nu o vad pe mama, in schimb o aud deslusit. Cu ochii mintii imi imaginez ce face, doar ascultand diversele sunete. Aud usa inchizandu-se in spatele ei. Am ramas doar eu, ciripitul care imi clateste auzul si mirosul acela dulceag care ajunge pana la mine.

E un miros puternic si ademenitor, fin si dulce. Nu foarte dulce. Ma indeamna sa lenevesc in pat si sa-l respir adanc, astfel incat sa-mi patrunda fiecare celula care at trebui sa se trezeasca, dar nu o face.
Nu stiu cat am stat asa, in starea aceea, insa treptat am deschis un ochi, apoi al doilea si am inceput sa deslusesc inconstienta mea. Ca o felina ma intind in patul caldut, a lene ma ridic pe jumatate din cearsafurile ce miros a flori primavaratice si privesc spre noptiera. 

Acolo printre firele de gerbera se inalta zvelta o creanga cu flori de salcam. Florile albe, adunate in mai multi ciorchini, ma privesc ademenitor. Mirosul lor mi-a umplut camera. Ma las pe coate si inchid ochii. Azi e duminica, am voie sa sa-mi intind mulschii plictisiti de atata miscare, fix cat isi doresc ei.

Cu ochii asa inchisi, ma teleportez in copilarie, in curtea bunicii. Vad cei 3 salcami rotati din partea stanga a portii ei de lemn si un arbore cu coroana foarte inalta si rotata din dreapta. Nu stiu denumirea acelui copac insa stiu ca era foarte inalt si multe amintiri din copilarie ma leaga de el. Unul dintre bratele-i viguroase si l-a intins in curte. Era un brat puternic si gratios de parca ar fi invitat o femeie la dans. Pe acel brat, frate-meu, care este mai mare, a agatat o funie groasa care ajungea la mai putin de un metru deasupra pamantului. La capatul de jos a innodat o bucata dintr-o creanga de copac, rotunda si bine slefuita. Noi am numit aceasta gaselnita, leagan. Astfel, zilele insorite le petreceam pe coclauri impreuna cu copii de varsta mea, iar cand ne intorceam acasa, dupa ce mama ne apostrofa cu cate doua perechi de palme la fund, eu ma refugiam in leaganul acela improvizat si visam la drumetii lungi si indepartate respirand in piept, adanc, aerul placut al serii amestecat cu mirosul de floare de salcam, iar frate-meu se aseza sub copac si se juca cu Tetrisul. Apoi acel leagan improvizat a fost inlocuit de catre tata, cu unul mesterit pe piloni de fier, numit in zona mea nu leagan ci scranciob. La acel scranciob se adunau toti copiii de prin vecini, caci era unicul. Eu si frate-meu eram tare mandri si le dadeam voie sa se dea doar cate 5 minute fiecare. Acum nu mai sunt nici salcamii, nici acel copac cu leagan, nici scranciobul, nici poarta bunicii si nici bunica care ne alinta cu bunatati. Au ramas doar amintirile acelor frumoase si inmiresmate seri de mai si iunie.

Imi simt coatele amortite si hotarasc sa ma dau jos din pat. Pun halatul pe mine, rup cateva flori din crenguta de salcam si le arunc in gura. Sunt dulci si aromate, incep sa simt cum celulele mele nervoase se trezesc de-a binelea. Imi place sa mananc floare de salcam, la fel ca in copilarie. Albinelor le place floarea de salcam, mie de ce sa nu-mi placa? Apoi ma duc la bucatarie. Mama toarna in cesti ceai aromat din floare uscata de salcam, iar alaturi intr-un borcanas se afla miere de mai, pe care albinele au adunat-o din florile de salcam in anul trecut. Eu nu mananc miere, dar imi place s-o miros si rar, foarte rar mai indulcesc ceaiurile din comert care nu au nici o aroma si nici gust. Eu nu mananc miere, insa fratele meu o devoreaza pe paine, in ceai, in prajituri, ori doar miere. Prefera mierea de mai, adica mierea de salcam, e cea mai aromata.
Si asa, adunati toti, in jurul mesei, cu cate o ceasca de ceai de salcam in fata, ne povestim intamplarile din pribegie. Din pacate, se intampla ca doar la sarbatori sa stam in jurul mesei, adunati toti, parinti si copii, copii casatoriti care au facut-o pe mama sa mai puna in plus doua scaune la masa si sa mai toarne doua cesti cu ceai. Totul in jur miroase a ACASA.

Aseara am ajuns la Londra, dupa ce am strabatut Europa. N-am luat decat amintirile cu mine, altceva n-am reusit sa inghesui in bagaje. Asa am crezut, insa pe masura ce despachetam un iz de copilarie si dor de mama m-a izbit in nas. Era de la florile uscate de salcam pe care mama mi le-a strecurat subtil in geanta plina cu arome familiare: cozonac, prajituri cu vanilie, patrunjel si leustean verde (pe care il voi congela si apoi voi avea de dat savoare ciorbelor), ceai de floare de tei si de salcam, ceai de soc si iasomie, ceai de musetel si macese.

La Londra abia infloreste salcamul, de fapt nu cred ca-i salcam ceea ce am fotografiat azi dimineata, dar seamana foarte mult cu cel de acasa. Aceste flori tin umbra pragului casei unde locuiesc.

Dupa o vacanta de o luna, alintata de mama si cu somn prelungit pana pe la 10 dimineata, e greu sa ma acomodez programului "eight to five" si trezit la 5 jumate dimineata, cand e cel mai dulce somn. In asemenea conditii doar ceaiul din floare de salcam ma mai poate revigora si trezi din starea de zombie de care inca n-am scapat.

Cu multe multumiri, postul acesta participa la Povestea Parfumata gazduita de Mirela Pete, alaturi de ceilalti participanti: Irealia, Viniela, Ion Usca, Samewhiteblue, Baghi, Mala, Silving, Sonia. 

Cer mai frumos ca ACASA nu exista!

Se zice ca vesnicia s-a nascut la sat, insa unii mai cu mot au continuat cu "dar s-a mutat la oras!". La oras? Nuuu, niciodata! In alergarea infernala de la oras vesnicia nu are ragazul de a se stabili. Am simtit-o. Vesnicia, desi nascuta la sat, dispare undeva. Unde, nici eu nu stiu. Si totusi, daca te opresti sa admiri, pentru cateva clipe, cerul instelat, vei realiza ca nicaieri, in orice colt de oras nu te-ai duce or in orice alt colt de lume nu ai ajunge cerul nu e ca la sat, nu e ca la sat acasa.
Intr-o astfel de seara instelata, intr-o seara cu miros de liliac si de cozonac, cand copiii ratacitori se intorc acasa de sarbatori, am iesit la o plimbare prin sat. Nu in satul meu, eram in vizita. Luminile prin sat sunt putine, mai mult pe la geamuri. Ochii s-au obisnuit cu intunericul destul de repede, nici nu mai e nevoie de felinare aprinse pe strada.

Asa, pe dibuite, am ajuns in fata unei mici piete, numita, in Moldova, plosheadca. Plosheatca este un cuvant rusesc, mostenit de pe vremea ocuparii sovietice. Ghidul meu imi spune, "aici se fac, de obicei, dansuri, aici se aduna oamenii la sarbatorile satului, petrec, asculta muzica live, beau, canta, se revad dupa multi ani poate. Aici e vatra satului." In partea dreapta, daca stai cu spatele spre drumul national, creste o micuta livada de dud. De fapt, livada e prea mult spus, e un fel de parculet. Vizavi, se inalta mandru Caminul Cultural, devenit intre timp Discoteca sau Club. Imi povesteste ghidul "Aici veneam la dansuri, aici se intalneau tinerii, aici isi spuneau prima data "Vreai sa fii prietena mea?", aici faceau cunostinta unii cu altii. Aici am pus bazele familiei mele, in urma cu zece ani! Si prietenia cu sotul tau a pornit de la un creion, dar tot aici...". Interesanta poveste imi spune, inainte de a ma indemna sa pasim pragul acelui Camin Cultural, devenit discoteca. Imi zice "Hai sa intram, n-am mai fost de mult aici si sunt curioasa ce mai este, vreau sa-ti arat unde am copilarit si unde mi-am petrecut adolescenta...". Sunt de acord, mai ales, ca prin usa deschisa se auzea muzica.
Pasesc pragul si raman uimita. In intunericul strapuns doar de un sir luminite, probabil luate de pe un brad de Craciun si in sunetele puternice ale difuzorului, se aflau ... fix 3 oameni: eu, prietena si un DJ. Fac ochii roata si incerc sa deslusesc prin intuneric vreo umbra, dar nimic. Nici zare de om si era trecut de 11 seara. Iesim, caci n-aveam ce sa mai facem acolo. Nu eram dezamagita, nici eu, nici ea, stiam deja ca asa au ajuns casele de cultura sau caminele culturale in satele moldovenesti - pustii.

Afara rasarea luna si in lumina emanata de ea am putut sa vad umbrele unor copii, aproape adolescenti, stand sub pomi, in grupuri restranse, cu sticle in mana. Banuiesc ca erau cu bere, dar nu bag mana in foc. Muzica se auzea si afara, dar nimeni nu mai dadea atentie acelor sunete.

Ma intreaba "stii care e povestea creionului?". Zic Nu. Imi povesteste: "In urma cu zece ani, cu exact 10 ani (ce aniversare!), m-am intalnit cu baiatul cu care m-am casatorit mai tarziu. L-am intalnit la un gratar organizat de un prieten comun pe la amiaza, nu ne-am dat mare atentie, insa seara, la intalnirea in discoteca, el, desi a venit insotit de o fata, m-a invitat la dans. Dupa vreo doua melodii mi-a cerut numarul de telefon, dar cum n-avea pe ce scrie s-a dus mai intai sa caute pix si foaie. De fapt i-a dat aceasta insarcinare prietenului lui care, de foaie n-a putut face rost, dar a facut rost de creion. Numarul meu de fix, caci pe atunci prea putini aveau mobile, l-a scris pe o cutie de tigari. Apoi urmeaza ce a urmat. Prietenul lui era si este sotul tau..." Asa a inceput prietenia lor, a sotului meu cu ea, de la un creion, apoi si a mea cu ea, presupun ca tot de la creionul ala se trage... Dupa toata aceasta poveste a tinut sa adauge: "Cer mai frumos ca aici nu este, stelele sunt mai aproape decat oriunde, e atat de frumos si de linistit, ma deconectez de orice probleme aici..." Am vrut s-o contrazic, caci mie mi se pare ca nu exista cer mai frumos si stele mai aproape decat in satul meu, dar, probabil as fi incercat in zadar s-o contrazic. Insa am concluzionat: Cer mai frumos ca ACASA nu exista.

P.S. Pentru mine urmeaza cateva zile agitate si obositoare - un drum lung departe de acest cer instelat. Il iau cu mine in amintire pentru ca nu pot sa-l pun in geanta de bagaj.

Pe voi, insa, va las in compania gandurilor lui Lucian Blaga. Astazi e ziua cand El s-a nascut si odata cu el si nemuritoarele lui opere:

Sufletul satului

Copilo, pune-ti mainile pe genunchii mei.

Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.

Aici orice gand e mai incet,

Si inima-ti zvacneste mai rar,

ca si cum nu ti-ar bate in piept,

ci adanc in pamant undeva.

Aici se vindeca setea de mantuire

si daca ti-ai sangerat picioarele

te asezi pe un podmol de lu.

Uite, e seara.

Sufletul satului falfaie pe langa noi,

ca un miros sfios de iarba taiata,

ca o cadere de fum din stresini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte inalte.

3 secunde de levitatie

Zilele friguroase de iarna si de primavara intarziata le-am alinat uitandu-ma la poze de vara. In Marea Britanie rar prinzi zile atat de calduroase incat sa-ti permiti sa faci o baie in mare. Vara trecuta, insa, am avut cateva weekend-uri pline de soare si apa sarata. 

Reflexii in reflux

SoriN a lansat provocarea la RIO (Reflexii in oglinda)

Reflexia unui calator

Dau curs initiativei pentru joc propusa de SoriN. Reflexii in oglinda in drumul meu spre rasarit, spre ACASA:

P.S. E ultima postare cu poze din drumul care ma marcat atat de mult. Promit.

Natura, poluare si biserici.

Surprizele spre rasarit continua cu o serie de poze realizate din masina. Pozele nu au nevoie de cuvinte in Miercurea fara cuvinte:

Franta

Belgia

Germania

Ungaria

Romania

Romania

Romania

Romania

Eu comand bautura si el imi aduce orgasm

Sfarsit. Sfarsit de semestru si de an. Ultimul examen. Ultimul examen din semestrul II, anul II de facultate. Lucy si-a pus geanta-sac pe umar si a iesit din sala de curs, asa cum facea si in liceu. Acelasi model de geanta, aceleasi dureri de spate, alte griji, mai matura, alte examene, la fel de importante, tot singura, dar cu o vaga amintire despre cineva.

Viata nu e asa de simpla. Nu e asa de simpla, mai ales cand esti tanar, cand esti student, cand trebuie sa faci alegeri, cand vrei o sumedenie de lucruri si toate par realizabile. Vine vacanta, dar si ultimul an de facultate, impreuna cu pregatirea de licenta. Nu e simplu sa fii tanar, nu e simplu sa fii student si sa locuiesti in camin, nu e simplu sa stai noaptea la o petrecere si a doua zi sa mergi la ultimul examen, sa-l si promovezi cu nota mare, nu e simplu sa ai bani putini, dar sa nu-ti placa sa plateasca altii consumatia ta, nu e simplu sa fii student si sa lucrezi la o multinationala. Desi part-time, tot nu-i usor.

Cum sa iesi de la ultimul examen al semestrului dinaintea vacantei de vara, examen, care credeai ca nu mai vine si ca nu se mai sfarseste si sa te duci drept acasa. Imposibil.

Impreuna cu colegii de facultate, care, in special, inainte si in timpul examenelor, se tineau aproape de Ea, Lucy a mers intr-o pub, pentru a petrece ceva timp alaturi de colegii pe care nu-i va mai vedea decat la toamna. N-a stat mult. Ajunsa acasa, s-a intins in pat pentru a-si reveni dupa doua shoturi. Nu isi dorea, decat sa zaca acolo, pana cand, o minune i-ar fi adus un motiv prea puternic ca s-o faca sa se ridice. A adormit. Pe la 6, dupa-amiaza, a sunat-o o prietena s-o invite in oras. Din oras in club.

Lucy era genul de persoana care, desi numita, de unii, tocilara, pentru ca ii placea sa stea prin biblioteci, isi pierdea timpul si prin cluburi alaturi de cei pe care ii considera prieteni, amici. Nu-si refuza nici una dintre placerile de a-i da o mica pauza creierului si de a-si chinui fizicul pe tocuri cui. Asta pentru a face un echilibru. Stia ce vrea de la viata si incerca sa ieie cat mai mult. Acum cat mai putea. Era constienta de faptul ca viata ii va oferi alte surprize, poate chiar mai frumoase decat in anii aceea de facultate, insa anii de studentie mereu raman in amintirile celor care i-au trait, ca "cei mai frumosi ani", dupa cum ii spuneau si parintii.

Nu prea ii placea sa se fataie pe ring. Prefera, insa, sa stea la o masa, de unde sa aiba vedere buna spre intreg clubul. Asezata acolo, privea, admira, critica in gand, ii veneau idei, mai bea un pic, iar privea in jur. Marea ei placere era sa se uite la oameni, sa-i studieze si asta nu numai in club. In parc se aseza pe banca din cel mai aglomerat loc al parcului, in sala de curs se aseza in spate pentru ca de acolo ii vedea pe toti.

Dupa ce si-a terminat cocktail-ul a mai comandat unul. In momentul acela de liniste, cand muzica s-a lasat mai incet, cineva, in spatele ei, a intrebat-o, aproape soptit, in urechea dreapta:
- Orgasm?
Ea si-a intors privirea zambind:
- Da, te rog.
Insa, in acel moment, doi ochi negri, zambitori, care i-au provocat multe insomnii de atunci de cand i-a vazut pentru prima data, in acel autobus 23, au privit-o galant, sfios, dar iscoditori.
Desi, i-a vazut o singura data, n-a putut sa-i uite de atunci, iar acum, ii revedea. Ea s-a facut mica mica, iar inima ei, a inceput sa-i zvacneasca cu putere. Sangele i-a inundat pometii, insa in semi-intunericul din club nimeni n-ar fi observat acest lucru. Ea, insa, se simtea stanjenita din cauza asta.
- Pot sa ma asez?
Dupa cateva clipe in care a incercat sa-si revina, cu o voce, un pic sugrumata, de emotie i-a raspuns:
- Sigur ca da!
- Ma numesc Andrei.
- Lucy...

Surprize spre rasarit

In drumul meu spre copilarie, am traversat Europa, de la vest la est, cu masina personala. 5 tari pana in Romania si 6 pana in Moldova, doar autostrada, 2000 de km si 18 ore pana la Arad.

Drumul spre rasarit - Belgia

 Apoi incepe distractia: de la Arad pana la Pitesti am facut 480 de km in 11 ore, limita de viteza de 30 de km/ora (atat de penibil), iar pe alocuri de 90 de km/h, politisti din 2 in 2 localitati, ploaie, gropi, drumuri in constructie, nemarcate pe un intuneric bezna, soferi nesimtiti, 2-3 cratere imense si o oprire pe la service-ul auto. Urmeaza o pauza de reincarcare a bateriilor.

Apoi alt drum cu surprize: Pitesti-Chisinau-Orhei. Pana la Barlad, drumul e bun, semnalizat, iar dupa Barlad de asemenea un drum destul de bun.

Barlad-Husi

Barladul este orasul cu unele dintre cele mai proaste drumuri, aproape ca pe coclauri. Intr-un oras ca Barladul mi-ar fi rusine sa fiu primar daca n-as repara macar un pic drumurile, strazile centrale. Rusine! 3 cratere si o alta intrare in service-ul auto.

Una dintre gropile Barladului

Vama am fi trecut-o repede daca n-am fi nimerit fix la schimbul de ture (ora 8 seara), iar de la Vama la Chisinau e un drum bun, dar prea putin marcat si am prins o ceata deasa, de nu vedeai la 2 metri in fata, viteza redusa si oboseala maxima. Chisinau-Orhei, un drum in constructie, ceata atat de deasa, incat de multe ori nu stiai exact unde te afli, trebuia sa te tii de margine si sa mergi cu 20 km/h ca sa nu ajungi in vreun sant. Drum in lucru, deci semnalizari ZERO. Un drum al groazei care iti taie orice pofta de a mai veni acasa. Nu pot sa inteleg de ce, cei care repara drumurile lasa portiuni fara asfalt de 5- 10 m, in care daca intri, intri ca in sant. Sau de ce, daca asfaltul e proaspat pus, are deja gropi? Poate ma lumineaza cineva.

Astfel, dupa 3 zile de condus, cu 2 intrari la service, multi nervi, stres si oboseala, dezamagire si epuizare, am ajuns acolo unde numesc Acasa. Acea bucurie de reintoarcere la radacini a fost umbrita de groaza drumului parcurs pe taramul patriei.

Concluzie: mai bine ei avionul. E mai eftin, atat financiar cat si fizic si psihic.

Copilarie asteapta-ma ca vin!

A fost odata o fetita care iesea la portita si privea in lungul drumului. Visa sa plece departe, sa descopere locuri noi, oameni noi, visa la lucruri diferite, altele decat ce ii puteau oferi acele timpuri si acel loc.

Fetita a crescut, dar nu si-a uitat visul, asa ca a plecat in directia in care ar fi putut sa gaseasca ceea ce cauta. Din timp in timp, revine la locurile copilarie cu care a pastrat o legatura puternica. Acea legatura se afla in lucrurile, locurile si oamenii care ii fac inima sa-i tresara atunci cand ii revede, sa-i tresara de bucurie. 

Din pacate toate acestea au alta semnificatie acum. Acea inocenta din privirea Ei, acea sinceritate nevinovata, acele vise nastrusnice alta data sunt ramase in trecut, fara posibilitatea de a se reveni la ele.

E alta lume acum, alti oameni, alte posibilitati, alte dorinte, alta mentalitate, mai multa rautate si invidie, mai multa ura si stres care au facut din acel rai prin care trecem ca vantul, un iad numit societate. 

Fiecare dintre noi incearca sa revina in perioada cea mai lipsita de griji, in perioada cand nu esti dependent de timp, cand nu conteaza daca ai cazut si te-ai murdarit, cand totul este un basm. Revenirea la copilarie este revenirea Acasa, la locurile sfinte ale copilariei, la parintii dragi. Tot ce a mai ramas din copilarie sunt acele amintiri superbe cu care ma hranesc zi de zi, care imi alina noptile nedormite si grijile care ma framanta. Era asa usor atunci, iar acum...

Am ajuns Acasa, unde fiecare coltisor miroase a copilarie. Iarba, padurea, izvorul, dealurile, cerul, drumurile prafuite, clanta de la poarta, pragul casei, gradina plina cu pomi infloriti si florile de primavara, placintele proaspat scoase din cuptor, apa de la fantana din curte (asa se zice la put in Moldova), catelul care imi sare in brate si se gudura pe langa mine, ma recunoaste chiar daca nu m-a vazut de multa vreme, pisica care leneveste la soarele caldut de primavara, elasticul care il gasesc printre lucrurile demult nefolosite, parintii inlacrimati de fericire ca in sfarsit mi-am facut timp sa-i vizitez dincolo de webcam-ul skype-ului, oamenii pe care mi-i amintesc mult mai tineri, sania care am descoperit-o prafuita, alaturi de alte cutii cu lucruri, in podul casei, toate, dar absolut toate, imi trezesc amintiri placute si care imi inunda sufletul de liniste si odihna. Aceasta senzatie, aceasta liniste nu dureaza mult, pentru ca nu pot ramane prea mult timp pe acest taram de poveste. Trebuie sa revin la realitatea infernala in care traim cu totii, cand timpul te preseaza si este atat de scurt, parca.
Acum ma grabesc sa ma intorc la poveste, las restul problemelor pentru maine. Azi vreau sa fiu doar eu si cu mine, sa-mi incarc bateriile de la natura pentru ca mi-e foarte dor de copilarie. Copilaria mi-am trait-o cu dorinta de a ma face mare, ceea ce era posibil, acum imi doresc sa ma fac din nou mica, dar nu mai e posibil si e foarte trist.

Copilaria este ca o pasare in colivie, daca ai eliberat-o pleaca pentru totdeauna, desi, din cand in cand, revine si mai da cate o tura peste amintirile locurilor unde a crescut, apoi pleaca iar.

Acum 5 ani (I)

    Voi va mai amintiti ce ati facut cu 5 ani in urma? Eu da! Ca si cum ar fi fost ieri...

2008 n-am cum sa-l uit. 5 ani in urma. Deja? A fost un an plin de de toate. A fost anul in care am spus Adio Facultatii, cu mari emotii si Bun gasit Masterat cu si mai mari emotii, Pe curand Pitesti, Buna seara Bucuresti. A fost anul in care am facut cunostinta cu plaja romaneasca a Marii Negre, am respirat pentru prima data aerul curat al Carpatilor si m-am angajat pentru prima oara (n-a durat mult, ca se pare, nu prea-mi place programul "8 to 5").

    A fost, poate, cel mai plin an de evenimente, de stari si emotii, de la cele mai fericite la cele mai stresante.

    Sa incep cu inceputul. La sfarsit de februarie, inainte de a se fi topit, de tot, zapada, am luat trenul de 5 AM spre Predeal, impreuna cu Iubi (actual sot) si cu doi prieteni Zinka si Barbosu'. Cei doi, care ni s-au alaturat, n-aveau nici o tangenta unul cu altul, nici pana atunci, dar nici de atunci incolo. Specific asta ca sa nu se interpreteze. Zinka era colega mea de camera, iar Barbosul prietenul din liceu al lui Iubi. A fost o zi in care plamanii si creerul meu s-au oxigenat cat pentru tot restul anului. Ne-am dat cu sania. Nici unul dintre noi nu stia sa schieze. In loc sa coboram, noi am urcat jumatate din partia Clabucet, ca sa facem poze de la inaltime. Ne-am oprit undeva, pe acolo, printre brazi si am luat pranzul pe o buturuga - pate, rosii si paine. Intre timp a inceput sa ploua, iar apoi am coborat pe sanie, la poalele partiei. Era sa luam vreo doi schiori in carca, dar bine ca n-a fost. Ne-am intors in statie ca sa luam trenul retur. Aveam bilete la 5 PM, insa pe la 2, deja, vroiam sa ne caram acasa. Aveam picioarele ude, foame in stomac si oboseala in ochi. Am schimbat biletele, am platit o mica taxa pentru asta si ne-am pus pe asteptat trenul de la 3. Si pentru ca ni se facuse foame, am mers in localul de langa gara si am mancat cartofi si pui prajiti. Unii dintre noi au adormit pe masa, ceilalti si ei nu erau departe de a ne face sa pierdem trenul. Aproape din mers am urcat si dusi spre Bucuresti am fost.
Recunosc, aerul de munte m-a obosit in asa hal, incat, vreo saptamana dupa, n-am mai avut insomnii.

    Dupa aceasta excapada, de o zi, la munte, toti, cu exceptia lui Barbosu' (el nu era in an terminal) ne-am pus cu burta pe carte, in maxim 3 luni urma sa sustinem examenul de licenta - Eu la Jurnalism, Iubi la Economie, Zinka la AP. Inainte de licenta trebuia sa promovam sesiunea, de aceea tot stresul cu licenta a durat cam vreo 3 luni si mai mult. Eu am scapat la sfarsitul lui iunie, iar Zinka si Iubi au avut examenul la sfarsitul lui iulie, dupa care, imi amintesc din spusele celorlalti, am facut o bauta, in cinstea examenelor promovate.

    La cateva zile dupa, tot noi, cei 3, am mers la Costinesti cu cortul pentru 3 zile. Cort de 2 persoane pentru 3 insi. Eu la mijloc, eu care urasc sa dorm la mijloc.
A fost prima vacanta la mare impreuna cu Iubi, prima vacanta la mare cu cortul, prima seara in care am dansat pe plaja, la un Beach Party, mai mult Zinka, ca eu nu mai puteam de frig, prima vacanta in care am mancat doar gratar si salata, prima vacanta in care am adormit pe plaja pana la 3 dupa-amiaza si m-am trezit inainte de a incepe ploaia, prima vacanta in care m-am ars atat de rau, incat nu era loc pe corpul meu, care sa nu ma usture si apoi sa se ia pielea. Prima data cand Iubi a jucat fotbal de plaja. A castigat, cu echipa, locul 3. Premiul era sa se dea cu BANANAAAA, insa a venit ploaia si am fugit la masina. Masina era al unui cunoscut care ne-a luat la mare si ne-a adus de la mare. Atunci, am plecat acasa. A fost prima data cand masina in care ma aflam, gonea, pe autostrada, cu 170km/h, printr-o ploaie torentiala. Inima imi batea cu putere, iar pielea ma ustura, incat nu ma puteam gandi la moarte ci la durere.

    Restul vacantei am petrecut-o printre drumurile la Bucuresti, pentru admiterea la master si petrecerile din caminul din care inca nu plecaseram. Despre admiterea la master voi vorbi intr-un alt post pentru ca necesita detalii mai multe. Prea m-a marcat ca s-o pot uita usor.

    In toamna m-am angajat, 8 ore, program fix, plictiseala maxima. N-am rezistat decat o luna. A urmat un alt job, program flexibil, lucru de acasa, salariu mizer. Am rezitat 8 luni.

Asta a fost acum 5 ani. Pam-pam!
Dar ce a fost acum 8 ani? Imi amintesc ca si azi...

5 lucruri pe care le poti face la Londra gratuit

    Intodeauna m-au fascinat metropolele, rapiditatea cu care se schimba totul, graba oamenilor, vibratia strazilor. Spre deosebire de viata la tara, unde parca te intorci in trecut, unde ai suficient timp sa gandesti, sa meditezi, sa te calmezi, orasele sunt atat de agitate, n-ai timp sa inchizi ochii si sa respiri adanc, oamenii sunt atat de grabiti, totul se misca cu o viteza inimaginabila, nu ai timp sa ramai in urma, nu ai voie. Intr-un oras esti pur si simplu invizibil, aproape ca nici nu-ti cunosti vecinii, oamenii sunt diferiti.

    Londra, ca despre ea o sa vorbesc astazi, ma uimeste in fiecare zi si in fiecare zi o face diferit si placut. In Londra e placut sa te uiti la oameni, cum sunt imbracati, cum se comporta, cum traiesc, cum vorbesc. Nu le e frica sa faca combinatii ciudate in materie de imbracaminte, ciudate in opinia celor care nu sunt obisnuiti cu acest stil, cu aceste stiluri. Fiecare om e imbracat diferit, fiecare persoana are un stil, are o combinatie de haine care nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca se poate face. Sunt liberi si sunt constienti de acest lucru. Sunt indiferenti fata de ce se intampla in curtea vecinului, dar nu sunt indiferenti atunci cand cineva are nevoie de ajutor pe strada. Aici nimeni nu te judeca, nimeni nu te intreaba de ce asa si nu altfel. Ai o sumedenie de alegeri, daca nu esti multumit cu un lucru fii sigur ca il gasesti in alta parte si poate chiar mai bun, poate chiar mai eftin. Aici oamenii traiesc dupa propriile tipare, dar tin cont si de reguli.

    Londra este un oras al schimbarilor permanente, e un cameleon. Ziua in Londra, atmosfera si oamenii sunt foarte diferiti de cum sunt noaptea, incat nici nu ai crede ca te afli in acelasi oras. Din aceasta cauza eu inca nu simt ca am vazut totul aici, sunt convinsa ca mai sunt o sumedenie de lucruri, locuri de vizitat si de exploatat.

    Daca vii in Londra in vizita, fii sigur ca n-o sa ai nici o singura zi in care sa nu ai ce face, sa nu ai ce vizita. Din pacate acest oras al vibratiilor este unul in care aproape totul se plateste, nimic nu se da pe gratis. Insa englezii tin foarte mult la cultura si mai ales la cultura lor, pe care au grija s-o promoveze in toate modurile si in orice moment. Din aceasta perspectiva am identificat cateva locuri pe care sa le vizitezi gratuit:

1. Majoritatea muzeelor de stat au intrare gratuita:

British Museum. Aici poti sa petreci o zi intreaga si tot nu ai suficient timp sa cercetezi tot ce poti vedea acolo, un muzeu plin de istorie, istoria intregii lumi, a diferitor popoare si culturi. Aici am stat ore bune sa privesc sarcofagele din Egiptul Antic, statuile din Grecia Antica, cultura japoneza, unde parca m-am teleportat in romanul lui James Clavell, Shogun, iar pe langa toate astea poti gasi acolo o inimaginabila comoara - biblioteca si arhiva museului.

British Museum

British Museum

British Museum

Natural History Museum. Aici de asemenea poti petrece o zi intreaga fara sa te plictisesti, poti vedea toate creaturile pamantului, de la cele preistorice si pana in prezent. Chiar la intrare te intampina unul dintre cei mai "veseli" si "jucausi" dinosauri - cel care a jucat un rol foarte important in filmul "O noapte la muzeu". Aici, nu numai ca ai la dispozitie, o sumedenie de lucruri de vazut, dar si muzeul in sine are o arhitectura extrem de frumoasa.

National History Museum

National History Museum

National History Museum

National Gallery. Poti vedea tablouri ale celor mai cunoscuti pictori. Aici trebuie sa revin intr-o zi. Tot incerc sa ma educ sa-mi placa pictura, dar deocamdata nu reusesc sa creez o legatura intre mine si pictor/pictori. Ma uit la tablouri si le apreciez doar pe cele simple - piesaje, portrete obisnuite. Pana acum, n-am reusit sa "citesc" gandurile pe care le-a avut un mare artist atunci cand a desenat un simplu punct, or cateva linii cu pensula. Voi mai incerca, cine stie, poate voi avea mai mult sorti de izbanda.

National Gallery

 Mai sunt si alte muzee cu intrare gratuita, Observatorul Astronomic, Muzeul Marinei, Muzeul Stiintei sau Galeriile Tate, eu insa inca nu am ajuns, dar imi propun pentru vara care vine sa le "rasfoiesc" fila cu fila.

2. Gradinile si parcurile Londrei. Nu sunt putine si peste tot e intrare libera. Natura in starea sa naturala, natura amenajata, parcurile si gradinile din Londra sunt incantator de frumoase. Aici nu vezi panouri pe care sa scrie "Nu calcati iarba", aici oamenii se aseaza pe iarba, isi trag sufletul, fac plaja, mananca, savureaza o mica pauza din graba de peste zi, din stresul de la serviciu: St. Jame's Park de unde ai cele mai frumoase privelisti spre Buckingham Palace, Hyde Park si Kensington Gardens, or Queen Mary's Rose Gardens care se afla in Regent Park sau cel mai mare parc regal din Londra Parcul Richmond care se afla in sud-vestul Londrei si unde poti intalni caprioare, stejari seculari, o gradina botanica, un teren de golf, chiar si locuri de unde poti inalta zmei, or Lincoln's Inn Fields sunt doar unele dintre cele mai populare. Daca ajungi in nordul Londrei nu ezita sa intri in Primrose Hill. De acolo ai o priveliste incantatoare asupra Londrei.

Primerose Hill

Regent Park

St James Park

St James Park

3. Viziteaza Square-urile Londrei:

Trafalgar Square este unul dintre locurile unde isi dau intalnire tinerii, studentii, turistii. Aici au loc demonstratii politice dar si culturale. Mai poti vedea Nelson's Column sau National Gallery, de care ziceam mai devreme. Dar pe langa frumusetea locului mai poti intalni si conationali mai creoli care incearca sa te buzunareasca. Am o astfel de amintire de aici. Ca in majoritatea pietelor din orase exista un loc unde se aduna porumbeii. Mi s-a parut dragut sa vad cat de blande sunt aceste pasari si am zis sa fac o poza in mijlocul lor. Deodata m-am trezit, langa mine, cu un individ, cu o fata dubioasa, care mi-a pus in mana niste orez. M-am uitat ciudat la el, dar n-am banuit ca dupa ce voi fi terminat de facut poza individul imi va cere niste maruntis. WTF mi-am zis si l-am chemat in ajutor pe sot in suava limba romana. Individul s-a uitat lung la mine, a plecat si l-a trimis pe un altul sa ma cerceteze, zicandu-i in engleza colegului de "serviciu" ca "Astia-s de-ai tai, ia-i in primire". A venit ala si intr-o romana cu accent oltenesc ni-a zis ca suntem liberi. Serios??? Adica ne-a scutit de "taxa" aia, doar pentru ca suntem conationali. Vai dar ce dragut din partea lui. Extraordinar. Am avut un scurt moment in care am vrut sa-i dau cu ceva in cap sau sa strig in gura mare, sa ma auda doti care se invarteau pe acolo, sa nu se mai lase mintiti de acesti indivizi - unul era vorbitor de rusa, iar celalalt de romana si faceau echipa. Insa mi-am vazut de ale mele cu gandul ca fiecare are destula minte incat sa stie ce sa faca cu ea. Dincolo de aceasta intamplare locul este unui uimitor de frumos.

Trafalgar Square

Picadilly Circus este un alt loc de intalnire si de relaxare. Am vazut in multe filme imagini cu acest loc. E ca si cum ti-ai da intalnire la Stefan in Chisinau sau la Coloane in Bucuresti, asa e aici iti dai intalnire la Picadilly, unde deseori au loc spectacole culturale.

Picadilly Circus

Din Parliament Square ai o frumoasa panorama asupra celebrului Big Ben. Aici poti vede monumente si statui ale unor personalitati importante. Aici am vazut pentru prima data lalele negre,  aproape negre.

Paliament Square

Covent Garden Market este unul dintre cele mai populare piete din Londra. Aici poti sa te plimbi doar, or poti sa faci cumparaturi, ori sa stai la o cafea. Ai o sumedenie de alegeri. Am trecut pe aici intr-o zi de vineri, dupa-amiaza, atunci cand corporatistii dupa ce si-au luat salariul au poposit aici sa se rasfete inainte de weekend. Posetele sau gentile cu acte, or hainele lor, altadata calcate la "dunga" stateau acum pe jos. Nimanui nu-i pasa ce se intampla in jur, fiecare in gasca lui discuta tinand in mana o bere - femei, barbati, tineri si mai in varsta, in picioare sau asezati, toti isi beau berea la fel cum dimineata isi savureaza cafeaua. Un tablou ciudat de placut si relaxant.

Cea mai cunoscuta, insa, este Piata din fata Palatului Buckingham, de unde poti vedea momentul schimbarii garzilor la ora 11.30 dimineata, unde ai cea mai buna vedere spre palatul Buckingham, iar de pe pajistea de alaturi  iti poti bea cafeaua linistit.

Square-ul Palatului Buckingham

4. Daca vei face o plimbare pe malul Tamisei ai numai de castigat. Poti admira cele mai cunoscute atractii ale Londrei: celebrul London Eye, Houses of Parliament, Big Ben, St Paul's Cathedral sau Tower Bridge.

London Eye

Houses of Parliament si Big Ben

Tower Bridge

5. Sau pur si simplu te poti plimba pe strazile din Londra. Arhitectura strazilor, cladirilor si monumentelor te vor uimi la fiecare pas. De la gotic la clasic, de la simplist la modernist, oriunde intorci privirea ai ceva nou si frumos de descoperit. Cladirea sub forma de glonte - Gherkin sau sediul central al bancii ILoyds, or poate Turnul Londrei sau Westminster Cathedral, toate au ceva specific Londrei.

Gherkin

Tower of London

Gherkin

Westminster Cathedral

ILoyds Bank

Cum am mai spus, Londra este un oras destul de scump, iar intrarile la anumite obiective turistice iti cam usureaza buzunarul. De exemplu daca vrei sa mergi la celebrul muzeu al figurilor din ceara trebuie sa scoti din buzunar 30 de lire. Exista diferite oferte sau cupoane cadou, pe care le gasesti in ziare, reviste, pe cutiile de ceriale sau dulciuri, pe sticlele de sucuri, cu care iti poti achizitiona un bilet, iar o a doua persoana sa intre liber. Cu astfel de cupoate poti intra la diferite muzee private, la London Eye, la Aquarium, parcuri de distractie etc. Despre acestea si despre alte locuri de vizitat in Londra, dar cu plata, va voi povesti intr-un alt post.