Cusma lui Guguta

Tip-til, prin zapada, prin praf sau prin noroi, prin ger sau soare, vin sarbatorile de iarna. In primul rand, fiecare se gandeste la cadouri si la cum sa-si petreaca timpul. La moldoveni e anapoda. Ei se gandesc, in primul rand, la masa de sarbatoare, pentru ca daca e masa, e obligatoriu sa fie si incarcata cu bunatati, mancare si bautura. Moldoveanul se gandeste cum o sa se faca tapan de sarbatori (adica ce betie pe cinste trebuie sa faca), iar moldovencele ce mancare inedita si originala trebuie sa puna pe masa, ca sa fie considerata gospodina gospodinelor, iar laudele sa le primeasca barbatu-sau pentru ce noroc a avut cu asa fumeie.

Pe masa de sarbatoare, fie Craciun, Paste, hram, or zi de nastere, trebuie sa fie minim 5 feluri de mancare, de la traditionalele galuci (sarmale), racituri (piftie), catleti si bitocichi (parjoale si snitel), vinigret (salata de boeuf), shuba (salata de peste cu sfecla rosie, cratofi, oua si maioneza) si pana la mancaruri cu somon, oua de prepelita, sushi si mai stiu eu ce delicatese cu denumiri sofisticate. Insa, din toata adunatura de bliuduri maldav'nesti, asezate una peste alta, din lipsa de spatiu pe masa, nu trebuie sa lipseasca desertul, adica Cusma lui Guguta (t-ul are virgulita, dar eu n-am instalat inca nebunia asta cu diacritice, am versiunea engleza la alfabet).

Guguta asta, e un personaj din niste volume pentru copii scrise de nuvelistul moldovean, Spiridon Vangheli. Si Guguta e un baietel care are o caciula fermecata de carlan (din piele de miel). Caciula se facea mare, cand Guguta vrea sa-si ajute consatenii sa nu inghete de frig. Odata, caciula s-a facut asa de mare, incat a incaput tot satul sub ea. Asa de fermecata era caciula, incat i-a cucerit pe toti. Si pe satenii de incapeau sub ea si pe cititori. Cine s-a gandit prima data la acest tort din clatite, sa-l faca sa semene cu cusma lui Guguta si sa-i dea si denumirea aceasta, nu stiu, dar a fost tare inspirat. E marca moldoveneasca, fara de care nu trece nici o sarbatoare. Intreaba un moldovean caruia sa nu-i placa sau sa nu stie de Cusma lui Guguta. N-o sa gasesti, precis.

Ei, dar eu aici, vreau sa vorbesc despre desert, nu despre nuvela, o sa va spun pe scurt reteta.
Clatite stiti sa faceti? Pana si eu pot sa fac, asa ca reteta nu v-o mai scriu, o gasiti cu siguranta pe net. Nu de alta, dar nu vreau sa incurc gramajul la ingrediente si sa dati vina pe mine ca nu v-a iesit clatita. Stiti voi, oua, lapte, zahar (si vanilat), faina si ulei.
Dupa ce sunt gata, separat se pregateste umplutura si decorul. Cea mai comuna umplutura este visina in socul ei  (un fel de dulceata de visine, dar fara zahar), cam un borcan de 500-700 de ml, care se pune la scurs pentru cateva minute. Intre timp se bate smantana cu zahar, 500 de ml de smantana si 4 linguri de zahar. La Masterchef am aflat ca exista mai multe tipuri de smantana. Eh, eu nu ma pricep sa va zic de care ar folosi ei, Chefii, insa eu folosesc smantana proaspata de casa. Si cum in Anglia nu tine nici un vecin vaca in curte, ma multumesc cu smantana din comert. O aleg pe cea mai cremoasa si mai grasa. Se bate pana se topeste zaharul.

Clatita se umple cu visine, se infasoara, ca sa semene cu un fluier (ce comparatie!),se aseaza intr-o farfurie ovala, primul rand, format din 3 clatite sau mai multe, in functie de latimea farfuriei. Se unge cu un strat de smantana, apoi se aseaza al doilea rand, din 2 clatite si deasupra una, in asa fel incat sa semene cu o piramida. Se unge integral cu smantana, se rade ciocolata pe toata suprafata, eu prefer ciocolata inchisa la culoare ca sa se deosebeasca de smantana si eventual se orneza cu fructe.
Ies cateva farfurii de Cusma lui Guguta, asa ca, aveti de unde sa serviti mai multi invitati.


Eu am zis sa incerc si altfel aranjarea, asa ca, in loc sa pun clatita culcata, am asezat-o in picioare. Evident ca n-ar fi stat in picioare, cat e ea de lunga, am taiat-o in 4, astfel 3 clatite, taiate in 4, le-am asezat in picioare, pe o farfurie si deasupra am mai pus inca o clatita taiata in 4, tot in picioare. Am stropit cu smantana si am ornat cu ciocolata rasa si boabe de rodie.
Daca as fi in fata voastra si nu in spatele blogului, v-as da, asa o explicatie, de m-ar durea mainile. Dar, prin cuvinte scrise, e mai greu si ma stradui. Exemplific cu poza ca sa intelegeti, totusi, ce am vrut sa zic.

Sa aveti pofta, stiu ca salivati :)). Si daca v-am dat idei de de desert, spor la treaba.
Un Happy Weekend sa aveti si pregatiri usoare de sarbatori!
P.S. Omul meu e in culmea extazului. N-a mancat atatea deserturi facute de mine, ca in ultima perioada, in toata perioada noastra de niu-niu-niu si dulcegarii. Ce sa fac si eu, se apropie Craciunul si astept cadouri:)).

O noua realizare. Si ce mandra mi-s!

Eu am un neajuns in conceptia omului meu. Cica unicul, dar nu chiar unul cu care nu se poate trai. Nu-mi place sa-mi bag mainile in faina si in deserturi. Pacoste. Nu fac prajituri. De fapt am facut de vreo patru ori. Prima data a fost cand mama ma cicalea (cu bunatate evident) ca nu stiu sa fac macar o clatita, ca soacra-mea o sa ma dea afara din casa din cauza ca nu stiu sa coc o placinta, ca barbatu-meu (nu se stia pe atunci cine va fi) o sa moara de pofta unei ciorbe cu taietei de casa. Si asa m-am apucat eu sa fac o prajitura. N-aveam internet pe atunci, dar de reviste cu retete era plina casa. Toate bune pana la a scoate tava din cuptor. Pauza. Atunci mi-am jurat ca nu mai fac in vecii vecilor prajituri. Alta data am cumparat blat de tort, l-am decorat si am facut un tort. Am fost obligata sa-l fac. Alta data, decat am scos o prajitura de la cuptor, am dat-o cu pudra si mi-am adjudecat munca. Mama n-a zis ca nu. Si ultima data am facut clatite. De fapt clatite am facut de mai multe ori, dar niciodata n-am pregatit aluatul. Anul asta, cand am fost acasa, am facut si asta. Mi-au iesit si gustoase si aratoase. Va voi arata o poza cat de curand. Da', iaca, MUFFINS sau mai pe romaneste briose, nici prin cap nu mi-a trecut ca voi incerca vreo data.

Situatia e cam asa: se intalnesc doua neveste si vorbesc despre una despre alta. Inevitabil se ajunge si la "da' tu ce mai gatesti?". Ioi, si aici incepe concurenta. "-Da' stii io i-am facut lu' barbatu-meu asta. S-a lins pe degete. -Dap' si eu i-am facut varza de bruxssel cu cascaval." Scurta pauza. "-Da' asta ce-i?" Aha, titluri pompoase, am un punct avantaj, te-am prins. Nu conteaza ca, in mintea ei, femeia, se gandeste, a iesit cam amara si nu stiu din ce cauza, insa pe buze i se strecoara o fraza mirifica care sa o faca castigatoare: "-A iesit delicioasa de barbatu-meu s-a lins pe toate cele 10 degete si daca mai avea vreo doua...". Urmeaza un "aaaaa", apoi "- eu i-am facut si clatite cu ciocolata si dulceata de gutui." In mintea celeilalte femei se aprinde o ideie. "- Uite eu sambata ma apuc sa fac muffins." Cealalta face ochii mari, resemnata ca ea o sa-i faca tot clatite. Adevarul e ca, ast'lalta nevasta este obligata sa recunoasca (in sinea ei) ca s-ar putea ca acele clatite sa fie mult mai gustoase decat muffins-urile ei, pe care nu le-a facut niciodata, dar nu se da batuta. Va incerca sa-si uimeasca barbatul cu ceva dulce.
Va imaginati cum ar fi sa stea si barbatii sa se laude cu nevestele lor: "tu stii ce desert delicios mi-a facut nevasta-mea ieri!!!" Si celalalt sa-i replice "da' tu stii ce prajitura delicioasa a descoperit nevasta-mea in Lidl." Numai ca barbatii nu mai pot ei de astfel de comparatii. Ei au alte probleme decat sa se laude cu astfel de nimicuri.

Si noroc ca nu sunt nici eu una dintre acele sotii care sa inceapa sa concureze cu o alta, la capitolul satisfactie culinara a propriului barbat. Pai da, ca barbatu-meu nu stie ce gateste nevasta cealalta lu barbatu-sau. Deci, in conluzie, eu oricum n-am concurenta. Gandurile de mai sus, raman doar constatari despre ce mai vad ca ma inconjoara. Hai, gata, inchei, ca cine se scuza se acuza, cica. Totusi, sambata m-am trezit de dimineata si am intrat in bucatarie ca sa gatesc.
Eh si ma loveste asa un gand: Cum ar fi sa fac un desert!?
Dau cautare pe google, gasesc o reteta aici si ma apuc sa fac. M-au luat transpiratiile cand am scos faina din dulap si nu s-au oprit nici cand am bagat tava la cuptor. Am zis ca e mare minune daca iese ceva. Mare, mica, dar au iesit 12 muffins toate una si una:

Am urmat aproape exact reteta pe care v-am lasat-o in link-ul de mai sus. Zic aproape pentru ca pe alocuri am mai inlocuit cu ce am avut eu si am zis ca nu strica reteta:

3 oua
1 pahar de 150 de ml. cu zahar
5 picaturi de solutie de vanilie
3 linguri de masa de ulei de floarea soarelui
1,5 pahar de faina
1 plic de praf de copt Dr Oetker
o jumatate de tableta de ciocolata neagra
cateva linguri de dulceata de gutui.

Am pornit cuptorul la 190 de grade cu tot cu ventilator.
Si pentru ca mixerul a luat o pauza, am folosit mana dreapta ca sa bat ouale cu zaharul pana s-a facut o solutie cremoasa. Am adaugat uleiul, mestecand circular. Dupa ce uleiul s-a integrat in solutie, am pus faina, praful de copt, ciocolata taiata in bucati foarte mici si 4 linguri de dulceata de gutui. Am mestecat bine, pana s-a obtinut o solutie consistenta, aproximativ 1minut si jumatate.

N-am stiut ca e musai sa ai si tava speciala pana n-am cautat reteta pe net. N-aveam cum sa ajung la magazin, asa ca, eu, bucatareasa descurcareata, am pregatit o tava normala, in care au incaput exact 12 hartiute pentru muffins. Am citit pe net ca aluatul poate sa curga cand incepe sa creasca daca nu e pus in tava speciala:

tava pentru muffins

hartiute pentru muffins

In formele alea trebuie sa pui hartiutele pentru muffins, desi daca n-ai hartiute cica poti sa pui aluatul direct in forme. Si daca n-ai forme, dar ai doar hartiute cum te descurci?

Eu am riscat. Cred ca poti sa pui si o singura hartiuta, insa, ca sa ma asigur ca nu-mi curge aluatul din ele, am pus cate 3 hartiute, una in alta, la fiecare briosa. Asa pentru rezistenta.

Cu o lingura am umplut pe jumatate fiecare hartiuta si am bagat la cuptor. Dupa 3 minute ma uit prin geamul cuptorului si vad ca briosele mele au crescut exact cat de inalta era hartiuta. sufletul meu a crescut de 3 ori mai mult si bucuria la fel. Dupa 6 minute observ ca muffins-urile mele au o culoare foarte frumoasa, insa mi se pare ca daca le las 20 de min la cuptor, asa cum e recomandat, o sa mi se arda, asa ca scad temperatura cuptorului la 150 si opresc ventilatorul. Dupa alte 14 minute deschid cuptorul si scot tava. Imi era frica ca se lasa aluatul, dar apoi mi-am dat seama ca aluatul se lasa daca deschizi cuptorul inainte sa fie gata in interiorul prajiturii. O aroma de vanilie gustoasa imi inunda simturile olfactive. Pe net mi s-a recomandat ca atunci cand le scot din cuptor si le pun sa se raceasca, trebuie asezate pe o parte. Nu ma intrebati ca nu stiu de ce, insa am facut intocmai.

Nu le-am decorat cu nimic, desi, poate ar fi mers cu un pic de ciocolata topita.

Ma simt asa de mandra de realizarea mea. Da si ce mandra mi-s.

Poate o fi norocul incepatorului, dar la cat de usoara este aceasta reteta, cred ca o sa devina un fel de specialitatea casei. O sa schimb umplutura, eventual.

Uite asa un Happy Weekend am avut eu. Dupa prima briosa, omul meu era in extaz, asa ca nu s-a lasat pana nu le-a terminat. Acum, am un as in maneca daca am vreo dorinta de indeplinit. De fapt, acum, am un as in plus in maneca:)). Pe mine nu ma costa decat 30 de min in bucatarie.
Sa aveti pofta cand va uitati la realizarea mea culinara si va indemn sa incercati reteta. E atat de simpla.

Satisfactie BlogArtistica "romantica"

Stau si ma uit ca ala la poarta noua (nu zic ca cine, ca nu-mi place sa ma autointitulez Diva) si nu stiu de unde sa incep si cu ce sa termin. S-a trezit in  mine, asa un apetit de schimbare, ca nici eu nu ma mai recunosc cand ma uit in oglinda. Job-schimbat, locuinta-schimbata, tunsoare-schimbata, sprancene-schimbate, unghii-schimbate (mi s-a pus pata pe unghii negre), sunculite-schimbate (dar in nici un caz in minus). Mai ramane barbatu' meu, da pe el nu vreau sa-l schimb ca-mi place asa cum e. Ei, poate ca, ar fi minunat daca as putea sa impart cu el sunculitele mele, dar in rest e barbatul perfect si nu zic asta doar pentru ca stiu ca el citeste toate prostiile pe care eu le scriu.

M-am trezit intr-o dimineata ca vreau sa schimb fata blogului, adica daca renovez exteriorul, hai sa renovez si interiorul casei nu? Si de unde sa incep schimbarea? Pai ziceti daca va pricepeti, ca eu sunt tufa in materie de programare, IT, HTML & Co. Mie trebuie sa-mi arati cu degetul unde trebuie sa pun Login-ul si parola, unde sa apas click, etc. Am retinut deja cum sa dau cautari pe google, dar partea proasta e ca, daca si gasesc ceva informatie nu stiu s-o aplic. Uite asa m-am pomenit cu interfata blogului schimbata pe jumatate. Sa revin la vechea fata, devine problema cu logaritme pentru mine, ca nu m-a dus capul sa fac o copie sablonului care l-am avut. Si cum eu n-am prieteni IT-isti si priceputi in programare, n-are cine sa-mi dea o mana de ajutor, iar cei priceputi, dar neprieteni cu mine nu-ti fac nimic de pomana.

Asa ca m-am multumit cu ce mi-a dat domnul blogger.com si goagalul si am pornit la schimbari. M-am impiedicat rau de tot, aseara, de un Template (daca ma intrebi ce-i ala nu stiu, citez doar denumirea). Il instalez si imi dau seama ca are multe chestii care mie nu-mi trebuiesc sau nu-mi plac. Cum sa le sterg?

Il astept pe omul meu de la serviciu. Si in loc sa-l asez la masa cu mancare calda, asa cum s-ar parea normal, sa-i pun un pahar de vin in mana si sa incepem a ne uita unul la altul ca o porumbita si un porumboi si sa-l intreb ce-ai facut azi iubire? si el sa-mi raspunda cu ochi indragostiti pana peste gene, mi-a fost tare dor de tine iubire!, eu mi-l las nemancat si-l pun sa ma satisfaca BlogArtistic. Stii ce satisfactie am cand imi rezolva problemele tehnice cu leptopul, internetul si blogul? Oho. Ar vrea el, poate, ca satisfactia asta sa urmeze alt curs, ar sta si nemancat, da uite ca inghite in sec, isi pune pofta in cui si se apuca sa-mi rezolve nevoia de schimbarea a fetei blogului. Cum-necum nevestei-si i s-o trezit apetitul de facut schimbari. Si n-are cum s-o refuze cand nevasta se uita fix in ochii lui cu privire de puss in boots. Si minunat ar fi, daca el s-ar fi specializat in domeniul asta, insa el, spre deosebire de mine, are rabdare sa citeasca, sa testeze si sa invete si mai ales sa ma tachineze cu "goagalul tau e plin de tutoriale cum sa-ti rezolvi diverse probleme tehnice, da tie iti place sa-ti dea de-a gata".

Pana la urma i-am dat pace, ca se facuse tarziu si am lasat treaba cu blogul neterminata, pe cand om avea mai mult timp de buchisit hieroglife in HTML.

Intrebare intrebatoare si sa nu ziceti ca-i usoara, ca nu-i deloc usoara pentru mine. Cum fac ca la comentarii sa am chestia ai cu Replay, adica sa pot raspunde oricarui comentariu, iar comentariu meu sa apara exact sub comentariu caruia ii raspund. Uite bomba, dar ce sa fac, la radacina sunt mai blonduta asa.

Fac si eu ca in bancurile alea:

Client:
- Nu pot sa intru pe internet.
Suport tehnic:
- Ati folosit parola corecta?
Client:
- Da, sigur. Am vazut-o la colegul meu.
Suport tehnic:
- Puteti sa-mi spuneti ce parola ati folosit?
Client:
- Sase stelute.
.....................

Calculatorul ii spune stapanului: 'Stapane, am avut un cosmar!' 
Stapanul: 'Termina cu prostiile, tu nu visezi!'

Calculatorul: 'Ba da stapane dormeam eu, visam 0 1 0 1 1 1 0 si, dintr-o data, 2
......................

Moare un programator, pasionat de jocuri, si ajunge in Iad. Dupa o saptamana, Satana Il suna pe Dumnezeu:

- Doamne, ce nebun mi-ai trimis?! A distrus toate cazanele, a ucis toti dracii, alearga prin tot Iadul si striga in gura mare: “Unde-i iesirea spre nivelul 2?!

Va doresc un Happy Weekend minunat!

Ca in filme

A inceput Happy Weekend-ul, iar acest lucru se simte chiar de dimineata. Dupa ce m-am ridicat din pat si m-am dus la baie, am inteles un lucru foarte important: 

Stiu ca arat "grozav" fara sa ma uit in oglinda si mai ales de dimineata. Ochii nu sunt deloc incercanati, arata exact ca in filmele americane, proaspat machiati si rimelati.  Parul nu este deloc ciufulit, arata exact ca iesita de la salon. Si kilogramele dobandite in ultima vreme nici nu se vad atunci cand atarna peste haine. De fapt eu nu m-am ingrasat, e un complot impotriva mea:

Intr-o zi ma intalnesc cu o prietena pe care n-am mai vazut-o de mult.
Ea imi zice:
- Fata, ce te-ai ingrasat!
- Sa ma fi vazut acum 2 luni, eram si mai grasa. Aratam asa, ca tine!

Si pentru ca NU m-am ingrasat, mi-am zis ca imi pot permite o prajitura, doua, trei...

- Draga mea, ma iubesti?
- Sigur ca da.
- Si, daca te-am inselat, ma ierti?
- Bineinteles. Mortilor li se iarta totul.

Dimineata a inceput delicios, sper ca si restul zilei va fi la fel.
Voua va doresc un weekend minunat!

Iubire in pantofi

Ii vezi si intorci capul. Uneori e dragoste la prima vedere, alteori e dragoste eterna. Nu poti sa treci pe langa ei si sa nu-ti imaginezi cum ii calci in picioare. Daca i-ai avea te-ai simti mai fericita. Cel putin in acel moment. Mai fericita, mai implinita, mai puternica. Eu daca incalt o pereche de pantofi cu toc inalt ma simt mai femenina si mai puternica. Asa ma simt eu, dar nu port prea des. De cele mai multe ori dau comoditatea balerinului, pe eleganta unui pantof cu toc. Nu-mi permite spatele sa incalt ce-mi place.

Magazin de incaltaminte Prada

Avea dreptate cel de a creat pantoful rosu Christian Louboutin, care spunea ca: „O pereche de pantofi are multe de oferit, decat  simpla purtare".  Cenusareasa ne ofera un exemplu bun in acest sens: Ea este dovada ca o pereche de pantofi iti poate schimba viata. 
Nici Marilyn Monroe nu s-a lasat mai prejos cu afirmatiile despre pantofi: Daca ii dai unei femei pantofii potriviti, ea poate cuceri lumea. Or "nu stiu cine a inventat tocurile inalte, dar femeile ii datoreaza foarte mult!"

Intrebata despre numarul de pantofi pe care il detine, prima doamna a statului Filipine, Imelda Marcos a marturisit:"Nu am avut 3000 de perechi de pantofi, ci doar 1060."

Personajul Carrie Bradshaw, interpretat de Sarah Jessica Parker in serialul "Totul despre sex", a spus multe despre pantofi, inclusiv acest lucru: "Am cheltuit 40 000 de dolari pe pantofi si nu am unde sa locuiesc. Ei bine, voi fi o batrana care a trait in pantofii ei."

Culmea cizmariei: sa repari ghetele unei vite incaltate.

Legile generale ale lui Murphy: Cand porti pantofi noi pentru prima data, toata lumea te va calca pe ei.

Iar in final o comporatie intre doua mari iubiri ale unei femei:

Barbatii sunt precum pantofii......... 
Cei care iti plac, te costa. 
Foarte putini merita pastrati mai mult de un sezon. 
Daca nu ii iei potriviti, s-ar putea sa te bata. 
Cei comozi nu te atrag, iar cei care te atrag nu vor sa intre.. 
Oricat le-ai vorbi, nu devin mai maleabili. 
Unul singur nu e de ajuns decat pentru Cenusarese. 
Unii merita lasati la usa. 
Lumea te judeca in functie de ei. 
Alte femei te invidiaza pentru ai tai, iar tu invidiezi alte femei pentru ai lor. 
Cei sireti trebuie legati. 
Toti trebuie calcati in picioare? (um, nu as fi atat de cruda cu domnii)

E Happy Weekend si Elly ne invita la buna-dispozitie!

Daca tot n-o putem lungi, hai s-o facem lata!

Ma apuca, cateodata, dor de mama pe ruseste, vorba moldoveanului, care, nu ma intrebati, ca habar nu stiu de unde vine, dar se refera la starea aceea de continua nostalgie. In fine, astazi, intamplarea intamplatoare face ca, in timp ce cautam o melodie pe youtube, sa dau peste imnul Moldovei, pe care il puteti citi sau reciti aici sau asculta aici. Cum va spusei (am dat-o si in olteneste, dupa cum vazurati), nostalgiile mi-au gadilat neuronii obositi si asteptatori de Happy Weekend. No, si daca tot am dat de imn, hai sa-l ascult pana la capat, ca tot nu-l mai ascultasem de o haba de vreme, cred ca, inca, de pe vremea cand il inganam, la careu, in prima zi, dintr-un nou an scolar.

Niciodata nu i-am patruns sensurile versurilor ca astazi, mai ales la strofa cu "Limba noastra-i foc ce arde/ Intr-un neam ce fara veste/ S-a trezit din somn de moarte/...". S-a trezit? Pe bune? Cand? Poate atunci cand o gloata de somnambuli au dat foc Parlamentului si Guvernului? Dar daca erau somnambuli, inseamna ca nu erau treziti, nu-i asa?
Or la versurile "Limba noastra-i frunza verde..." si gandul mi s-a dus la saracu Mateevici, care probabil nu s-a gandit ca eu o sa ma gandesc, atunci cand citesc acest vers, ca si alor nostri le cam place de Mary si Ana, acum ca s-au mai scumpit accizele pentru tutun si alcool. Cred ca nostalgia si nebunia vine de la soarele tomnatic de afara, soare care isi trage sufletul inainte de bruma care se asteapta.
Imnul asta este un elogiu adus limbii romane, desi in versuri nu e explicit acest lucru. Dincolo de legaturile pe care le-am facut eu, asa, din prea multa nostalgie, versurile sunt dragute si te ating la inima, mai ales daca porti in suflet dorul scumpului grai al copilariei. Nu pot sa constat decat ca avem o limba frumoasa, pacat ca e stalcita si agresata continuu de niste indivizi care nu apartin nimanui, decat propriului egoism si incearca din rasputeri sa ne stearga din minte si ultimul dram de identitate nationala mostenita de la bunici.

Si ca sa-mi treaca scarba in bucurie si nostalgia in veselie, m-am amuzat cu cateva bancuri cu si despre moldoveni:

Un roman. la Chisinau se apropie de un localnic:
- Nu vă supărati, caut magazinul "Lumea copiilor"!!.
Moldovanul:
- Nu mă supăr, căutati-l.
................................................................

Stefan cel Mare la razboi:
-Pi cai, osteni!

-Si io picai, Maria Ta!
................................................................

Intr-o dimineata inainte de lupta Stefan cel Mare aduna armata si intreaba:
-Cine a baut aseara ?Nici un raspuns.
-Cine a baut aseara intreaba a doua oara.Tot nici un raspuns .
-Cine a baut aseara intreaba nervos a treia oara.
Din formatie iese un soldat pirpiriu si spune:
-Eu MARIA TA !

-Hai sa ne dregem , ceilalti la LUPTA !
..............................................................

Deviza moldoveanului --

" Viata-i scurta. Daca tot n-o putem lungi, hai sa o facem lata!"

Elly, draga mea, la multi ani fericiti! Restul mesajului de felicitare l-am lasat chiar la tine pe blog.

Masina cu 7 roti si un barbat

Omul e o fiinta geniala. Intotdeauna va gasi o iesire dintr-o situatie aparent fara iesire. Va improviza si va aduce totul in favoarea sa. Ziceti si voi daca nu e asa, urmarind imaginile de mai jos, astazi din categoria "masina mea":

Cand te lasa o roata, o inlocuiesti cu inca 4 plus un om:

Si poate un banc sau doua va inveselesc weekendul. La Elly gasiti mai multe caci incepe Happy Weekend.

Un tip opreste un taxi. Merg ei ce merg, si-n fata apare o intersectie
cu semaforul pe rosu. In loc sa franeze, soferul accelereaza si trece pe
muchie de cutit prin intersectie. Pasagerul, alb ca varul striga:
- Ce faci dom'ne, esti nebun?! Era sa ne ciocnim !
- Lasa, domnu' ca stiu eu ce fac; eu sunt meserias...
Mai merg ei o bucata de drum. Din nou o intersectie, si din nou pe
rosu. Cu aceeasi tehnica, soferul trece in viteza, evitand in extremis
accidentul.
Pasagerul, cu tahicardie, striga:
- Ajunge omule! Esti asasin sau ti-ai iesit din minti? N-ai vazut ca
era rosu?!
- Sefu', nu-ti fa probleme ca stiu eu ce fac. Dom'ne, eu sunt
meserias...
Dupa inca o portiune de drum apare o intersectie cu verde.Taximetristul, in
loc sa continue, franeaza brusc - fara sa intre in intersectie.
Pasagerul nu se abtine:
- Acum chiar ca nu te inteleg! De ce nu treci, ca doar e verde ?
- Aha ... las' ca stiu eu ce fac. Daca vine cumva un meserias de pe
dreapta ?
...............................................................................

Un mercedes mergea linistit cand din spate apare o masinuta mica in viteza.
Ajunge in dreptul mercedesului si soferul striga:
- Cunosti marca Toppolino ?
Cel din mercedes se enerveaza si accelereaza.Dupa un timp masinuta apare iar soferul striga iar:
- Cunosti marca Toppolino ?
Totul se repeta inca o data. Mercedes-ul nervos nu se mai intrece cu soferul nebun, il lasa in plata Domnului si isi continua drumul.
Dupa 5 minute vede pe marginea soselei masinuta facuta praf si langa ea soferul intins pe iarba.
Mercedes-ul opreste si il ia pe accidentat spre spital. Pe drum il intreaba:
- Acum te-ai calmat cu marca ta ?
Ranitul raspunde:
- Credeam ca stiti unde-i frana.

..............................................................................

Care este cea mai lunga masina din lume?

-Trabantul - 3m masina, 10m fumul!

Un nou atentat!

S-a intamplat aseara, in jurul orei 23.00, ora locala a Londrei. Cand, sa sting lampa de masa, ma lovi, din senin, drept in mijlocul burtii, o foame de mai mare dragu'. Fara sa bata la usa. Asa, poc si gata, foaaaaameeee. Sting, totusi, lampa, cu gandul ca prin intuneric se sperie si pleaca. De unde, a inceput sa traga de mine, nelasandu-ma sa dorm. Mi-a dat si doua picioare de am sarit din pat, aterizand fix langa frigider. Asa ca am atentat la frigider. Nu mai adormisem cu burta plina de cand am concluzionat ca cele 2-3 kg in plus nu mai incapeau in hainele mele si ca nici de colacelul de salvare nu mai aveam nevoie. Nu ca as fi invatat sa inot, insa daca ma duc la piscina sau la mare stau mai mult ca "latusca" la mal. Asa ca, ce nevoie am eu de colacel?

In intunericul din bucatarie, crap usor usa frigiderului si de acolo se iveste o raza de lumina. Ma ademeneste. Exact ca in  unele filme de comedie, ca in filme de groaza n-am vazut. Va e cunoscuta, probabil, imaginea in care doamna cica e la regim sau mananca sanatos, insa noaptea, cand toti ai casei dorm neintorsi, ea se strecoara in bucatarie, ba nu, in frigider, si, de cele mai multe ori, este prinsa cu "pufusor pe botisor" ca vulpea din fabula aia. Pe mine nu m-a prins, dar sotul s-a prins unde am sters-o din pat asa repede si m-am intors asa greu. La baie fusesem inainte, asa ca n-aveam cum sa ma mai duc odata, iar unica varianta care ramanea in picioare era frigiderul. Scumpul de el, s-a facut ca doarme dus si eu l-am lasat sa creada ca eu cred ca el doarme. Nici n-avea rost sa ma complic cu situatii de genul "nu-mi dai si mie un crenvust?".

A spus cineva ceva de o shaorma?

Ma benoclez in frigider, dar nimic nu ma atrage. Mi-e pofta or mi-e foame? Ca daca mi-e foame, mananc orice am la indemana, insa daca mi-e pofta, apoi mi-e pofta. Acum nimic nu ma tragea de maneca. Salam, sunca, branza, cascaval, smantana, ardei, rosii, masline, prajitura, ciocolata, tocanita sau poate un castravecior murat? Ce patina mea, vreau sa mananc la ora aia?

Si deodata imi rasare in minte ideea. Clara, sincera si nevinovata. As manca o shaorma. Da, mie imi place shaorma, in special cea cu sos tzatziki. Am mancat una buna intr-un local din Bucuresti, da buna tare. De cate ori o sa ajung in Bucuresti, o sa trec pe acolo ca sa mananc shaorma. E printre putinele care imi plac, pe langa shaorma facuta acasa. Nu stiu numele localului, stiu doar sa ajung. Drumul l-am memorat din intaia data cand m-a dus Sotu', pe atunci doar iubi. E prin zona Piata Unirii, dar ce mai conteaza. Aseara conta pofta de care va ziceam mai sus.

Ti-am zis ca nu vreau mancare de pisici!
Vreau o shaorma cu pui de soarece!

N-am mai mancat o shaorma de mai mult de o jumatate de an. Aseara ar fi mers si una mai proasta, din aia de ti-ar fi curs sosul printre degete, de care ne povestea, cu ceva timp in urma, Vienela sau una din bancurile Mirelei. Dar de, la englezi nu gasesti shaormarii nici ziua, d-apoi la 11 noaptea.

Si asa cum am atentat eu la frigiderul meu, asa a atentat si resemnarea la mine. Am pus o chifteluta in gura, un castravecior marinat, am clatit din abundenta cu apa si am mers in pat. Am adormit visand shaorme care erau atat de mari, incat ma acopereau si nu mai puteam sa respir. Dimineata m-am trezit ca pofta fuse si se duse...

In concluzie:
Isus si Sf Duh stateau si se uitau la TV. La un moment dat, suna cineva la usa si se duce Isus sa deschida. La usa, Mahomed. Se intoarce catre Sf Duh si intreaba:
- Ai comandat shaorma?

Mai multe glumite si multa veselie gasiti la Elly. Incepe Happy weekend!

Cine a zis ca femeile nu pot parca?

Zilele trecute m-am aventurat intr-o discutie despre femei la volan cu mai multe reprezentante ale celor despre care se spune ca sunt "venite" de pe Venus. Eu care n-am carnet, inca (n-am gasit suficiente motive sa ma inscriu la scoala) am inceput chestionarea.

Zic, mie mi-e frica sa urc la volan, de aceea, inca n-am dat de carnet. Voi cum va simtiti la volan, intreb.
- La volan ma simt ca o zeita. Eu merg si sotul se roaga, primesc raspuns de la o doamna cu "experienta" de cativa ani de sofat si luat bordurile in bara de protectie.

-Voi cum va descurcati la capitolul concentrare, sunt tocmai 3 pedale, un schimbator cu tocmai 5 viteze, o gramada de butoane si pe langa toate si cateva oglinzi...
- ... oglinzile sunt o inventie geniala pentru ca asa reusesc sa nu-mi intind rimelul aiurea, or rujul...

- Cum e mai usor sa parchezi, cu fata sau cu spatele?
- Cu fata clar, pentru ca vad in cine ma opresc, imi raspunde cineva.
- Cu spatele e mai usor, dai in spate pana face "poc", primesc alt raspuns.

Detaliile picante pe care le-am mai primit, le pastrez pentru mine, ca sa nu sa se sesizeze careva, dar va pot linisti - in viitorul imediat n-o sa ma intalniti in trafic, cu toate insistentele sotului de a da la scoala de soferi. Probabil, El isi doreste sa scape de "ajutorul de sofer", or daca nu sa scape, apoi, macar, sa se introduca centura cu noul design creat, special pentru femei. Ii si vad zambetul multumit cand mi-as pune centura.

Si ca sa fim in tandem la Happy Weekend, va propun si un banc cu o blonda la volan. Asta ca sa fie treaba treaba.

O blonda la volan! Brusc, loveste un camion!
Soferul ii face semn si intra impreuna intr-o parcare! Ies din masini!
El ia o bucata de creta si deseneaza un cerc pe asfalt! O pune pe blonda sa intre in cerc si ii spune ca nu are voie sa-l parasească deloc! Blonda il asculta!
Furios, el se duce la masina ei si ii taie toate cauciucurile!
Blonda incepe sa rada!
Asta l-a facut si mai nervos pe soferul de camion! S-a intors si i-a spart absolut toate geamurile de la masina!
Blonda rade isteric si de data asta!
Omul cedeaza si o intreaba:
-De ce naiba razi in halul asta?
Blonda raspunde zguduindu-se şi mai tare de ras:
-Pai când te-ai intors cu spatele am sarit de trei ori in afara cercului!

Crizele varstei

CLM m-a provocat la meditatie. Zice ea despre criza de la 20 de ani. Criza de la 20 de ani? Pai crize sunt mereu, de cand te nasti. Cand esti mic vrei sa te faci mare, cand esti sarac vrei sa te faci bogat, cand esti bogat vrei sa te faci si cunoscut, cand esti cunoscut si bogat vrei liniste, cand esti mare vrei sa te faci mic, cand esti neiubit vrei sa fii iubit, cand esti sanatos vrei sa apara vreo boala ca sa-ti poti lua concediu medical, daca esti bolnav, nu mai vrei sa fii... Vreti sa continui? Intodeauna suntem nemultumiti si vrem ce au si altii. Mereu intram intr-o criza. Din una in alta.

Multumirea de sine este prin comparatie cu altii. Intodeauna. Contraziceti-ma, se accepta, dar cu dovezi clare. As fi si eu curioasa sa aflu ceva nou, daca exista, vizavi de acest aspect.
La 20 de ani, clar, apar o sumedenie de crize, nu doar una. La 20 de ani, o iei razna in fiecare zi, diferit si la fel, dupa cum se poate.

Sa ma apuc sa fac o facultate? Asta inseamna cheltuiala de bani. Eu vreau bani acum, caci am niste parinti care lucreaza din zori pana in noapte. Cu ceea ce castiga, ei nu-si permit sa-mi dea mie cat mi-as dori eu. Alti copii au altfel de parinti, mai bogati. De ce eu nu-s asa ca ei, or de ce eu nu-s in locul lor si ei in locul meu? Daca nu fac facultate o sa ma rada vecinii de la bloc, or de la curte, dupa caz. Si rudele. Uite-l si pe asta nu e in stare sa faca o facultate. Voi fi catalogat drept prost si bun de nimic. Si daca fac o facultate ce fac cu ea? Cine ma angajeaza fara experienta? La facultate ce apuc sa invat, daca din lipsa de bani, imi iau un job? Sau doua. Termin facultatea ca sa impac vecinii si rudele, dupa care plec in strainatate sa fac un ban. Pentru mine. Atunci o sa fiu trecut, deja, de criza de 20 de ani, voi fi necasatorit inca, o sa-mi placa in strainatate si n-o sa mai vreau sa ma intorc in tara. Daca totusi ma intorc, e pentru ca vreau sa fac o afacere, caci nu-mi mai place sa fiu sclav. Ma apuc de afacere, dar n-am noroc, or n-am suficiente cunostinte ca s-o gestionez, or n-am suficienti bani s-o intretin, or vine criza mondiala. Se termina cu afacerea mea si caut job. Sunt fara experienta, sunt cu gandul iar la strainataturi unde castigam mai bine ca sclav, sunt tot necasatorit sau sunt deja si divortat, iar altii sunt mai fericiti ca mine. Au familie, job bun, casa cu rate pana la batranete, dar au, ei sunt mai sus ca mine, sunt mai realizati. Eu tot un nimeni am ramas. Incepe criza celui de 25 de ani, sau de 30 de ani. Apoi apare primul rid, primul fir argintiu si incepe alta criza. Cei casatoriti, cu familie, job si casa in rate, probabil au si ei crizele lor.
Si crizele continua toata viata, caci toata viata ramanem cu sufletul tanar, desi corpul poarta amprenta timpului trecut. Da, tineretea o purtam mereu in minte si in suflet. La fel si crizele. La fel si comparatiile cu ceilalti.

Atunci cand incetam sa ne comparam cu altii, vom inceta sa fim nemultumiti, vom incepe sa fim fericiti. Asta ar fi o situatie ideala. Probabil ca exista, dar nu e general valabila societatii de azi, in special majoritatii tineretului. A fi multumit de sine, nu inseamna sa accepti situatia in care te afli si sa nu incerci s-o schimbi, ci inseamna sa fii multumit cu ceea ce ai, realizand, in acelasi timp, ca fiind oameni, vom dori intodeauna mai mult, oricat de fericiti am fi. Daca incetam sa vrem mai mult, ar insemna ca renuntam la a ne trai viata. E o contradictie, dar asa e situatia.

Sa va dau o pilda, pe care am citit-o mai demult, o tin drept rugaciune in viata, dar nu stiu cum se face ca nu reusesc sa fac la fel ca Invatatul din povestioara:

Doi tineri, vazandu-l mereu fericit si multumit pe maestrul lor, l-au intrebat intr-o zi cum face el, de e mereu asa de multumit de sine, caci si ei isi doresc la fel:
- Cand ma odihnesc, atunci ma odihnesc. Cand ma ridic, atunci ma ridic. Cand umblu, atunci eu umblu. Cand mananc, atunci eu mananc, fu raspunsul.
Invataceii ramasera stupefiati o vreme si il intrebara din nou:
- Nu-ti bate joc de noi. Ce spui tu, facem si noi. Cand mancam, noi mancam. cand ne odihnim, noi ne odihnim. Cand umblam, noi umblam. Si in ciuda acestui fapt, tot nu regasim fericirea. Deci unde e secretul?
Fara sa clinteasca, maestrul repeta acelasi lucru. Atunci tinerii intrebara din nou acelasi lucru. Maestrul linistit raspunse:
- Desigur, si voi dormiti, va plimbati si mancati. Dar, in timp ce va odihniti, gandul vostrul va poarta deja la momentul trezirii. Dupa ce v-ati ridicat din pat, va ganditi deja la ce aveti de facut astazi. Iar, in timp ce alergati spre telurile voastre, mintea va zboara spre ceea ce veti manca. In acest fel, gandurile voastre sunt mereu in alta parte decat in locul in care tocmai va aflati. Ca atare, viata voastra se desfasoara permanent intre trecut si viitor. Incercati sa traiti momentul prezent. Doar acordand o sansa acestei clipe, veti descoperi linistea fericirii si a multumirii de sine.

Acum sunt la capitolul de invatacel. Nu stiu cand voi ajunge la a fi Maestru, probabil niciodata, dar imi dau toate eforturile sau poate nu toate, doar incerc.
Deci, in loc de concluzie, vin cu o intrebare, asa mai retorica. Crizele astea apar atunci cand esti nemultumit de sine, cand esti nemultumit de ceea ce te inconjoara, adica cand nu traiesti in prezent ci in trecut, or in viitor?

CLM m-a provocat la meditatie, insa Elly Weiss ne invita la Happy Weekend, astazi demarand editia cu numarul 30! Multumim Elly pentru gazduire si pentru clipa de fericire pe care ne-o oferi. E un moment in care putem sa zicem ca, intr-adevar, ne oprim din alergatura dintre trecut si viitor si savuram prezentul cu zambetul pe buze. Macar o clipa.
Happy Weekend!

Femei vs barbati

A inceput deja Happy Weekend-ul, iar Elly e gata sa ne primeasca.
M-am gandit ca a venit momentul sa tratam o tema care ne da mereu dureri de cap: femei vs barbati.

Stim cu totii ca, la inceput, Dumnezeu a creat barbatul, dupa chipul si asemanarea sa, insa mai tarziu i-a venit o ideie mai buna, asa ca a creat si femeia.

Ce nu ca nu stim, dar n-avem incotro sa acceptam situatia ca "in 5 minute sunt gata" al unei femei este egal cu "ajung acasa in 5 minute" al unui barbat.

Apropo de "in 5 minute sunt gata", sotia isi intreaba sotul, deschizand un sifonier imens, plin de haine:
- Dragule, cum trebuie ma imbrac astazi?
- Repede!

Inainte casatorie
SMS: - Ce faci iubitule? Mi-e atat de dor de tine!Muaaaah!
Dupa casatorie
SMS:
- Sa nu uiti sa cumperi paine, lapte, oua... 

Sotul:
- Sa incercam sa schimbam pozitia deseara...
Sotia:
- Buna idee, dragule. Tu stai la masa de calcat si eu ma lungesc pe canapea!

Un afis la intrarea unei banci:
Va informam ca banca noastra va instala Bancomate noi, ce vor permite clientilor sa efectueze tranzactii fara a se mai da jos din masina. Daca doriti sa utilizati acest serviciu, va rugam sa urmati pasii din procedurile de mai jos. Dupa mai multe luni de verificari, am elaborat proceduri diferite pentru barbati si femei, pe care va rugam sa le aplicati dupa caz.
PROCEDURA PENTRU BARBATI
1. Opriti in dreptul bancomatului
2. Coborati geamul portierei
3. Introduceti cardul in fanta bancomatului si tastati PIN-ul
4. Tastati suma dorita
5. Recuperati cardul, luati banii si chitanta

PROCEDURA PENTRU FEMEI
1. Opriti masina in dreptul bancomatului
2. Trageti schimbatorul de viteze in marsalier si incercati sa reveniti in dreptul bancomatului. Repetati daca este nevoie.
3. Trageti frana de mana si coborati geamul portierei
4. Cautati poseta. Dupa ce o gasiti, cautati cardul
5. Avertizati persoana cu care vorbiti ca veti reveni si inchideti mobilul
6. Introduceti cardul in fanta bancomatului. In cazul in care dinstanta dintre bancomat si masina este prea mare, deschideti portiera pentru a ajunge la bancomat.
7. Daca ati introdus cardul in bancomat, introduceti si PIN-ul, iar daca ati uitat PIN-ul il gasiti scris in carnetel, probabil pe ultima pagina
8. Tastati suma dorita
9. Verificati-va machiajul in oglinda retrovizoare
10. Luati banii si chitanta
11. Cautati portofelul prin geanta si puneti banii in portofel
12. Verificati inca o data machiajul
13. Avansati doi metri. Opriti
14. Dati inapoi pana in dreptul bancomatului
15. Recuperati cardul din bancomat
16. Faceti semn cu mana soferului disperat care asteapta in spatele dumneavoastra
17. Continuati-va drumul.
18. Sunati persoana cu care vorbeati pe mobil si reluati convorbirea
19. Conduceti un km sau doi
20. Deblocati frana de mana

Va doresc un weekend plin de relaxare!

Pe urmele lui Charles Dickens

Weekend-ul trecut a fost unul dintre preferatele mele. Mult soare, miros de mare, piele usor bronzata si un mic gratar la marginea plajei. A fost cu adevarat Happy Weekend, asa cum ne propune Elly Weiss in fiecare saptamana, saptamana aceasta fiind editia 27.

Ei bine, sfarsitul saptamanii trecute m-a prins lenevind pe nisipul englezesc al Canalului Manecii. In Anglia vremea nu prea e prielnica pentru plaja si mare, englezii evadand in vacante spre locuri mai insorite si ape mai calde, gen la Mediterana in Spania. Totusi, daca temperaturile depasesc 20 de grade toata lumea migreaza spre plajele  cu ape reci si nisip fierbinte. Pana nu demult, mergeam la plaja in sudul Angliei. Anul acesta am hotarat sa incercam ceva nou, asa ca am ales Broadstairs, o localitate din regiunea Kent, aflata la 130 de km est de Londra.

Stancile albe si inalte din calcar aproape pur imprejmuiesc plaja Botany Bay din Broadstairs dandu-i un aspect misterios, salbatic aproape. Stand sub stanci, la plaja sau inotand in apa sarata si rece a Canalului ai impresia ca ai naufragiat pe o insula stancoasa si rupta de lume. Este una dintre cele mai fermecatoare plaje de pe insula Thanet. Orasul se afla sus pe stanci, iar ca sa ajungi la plaja trebuie sa cobori niste scari inguste care se latesc pe masura ce te apropii de nisip.

Jos la poalele stancilor, pe plaja, mareea si-a lasat amprenta pe stancile de un alb orbitor. Mi-e greu sa descriu cum sunt aranjate stancile pe aceasta plaja. Doua bucati separate parca sunt rupte din stanca ce troneaza dea lungul plajei, parca e un vapor naufragiat rupt in doua. Plaja e destul de aglomerata si noi incercam sa gasim un loc mai retras, asa ca mergem printre acele stanci, ajungand intr-o parte a plajei mult mai retrasa decat restul. Trecand printre ele, imaginea care mi-a venit in minte a fost ca traversez un canion. Acolo intre stanci nisipul era rece ca gheata, noi iutind pasul ca sa ajungem pe nisipul incalzit la soare.

Acea parte a plajei era mai putin populata pentru ca de acolo tocmai se retrasese apa si nisipul era inca umed.

Ne-am instalat chiar langa stanca, iar eu m-am intins la soare ca sa-mi iau doza de vitamina D pe tot sezonul. Acolo, sub stanci, nu era vant, era chiar cald, dar n-am avut indrazneala sa intru in apa. Era prea rece. Asa ca m-am multumit sa fac doar baie de soare.
In timpul mareei, plaja este complet acoperita de apa, iar daca mareea e mai puternica, apa ajunge la cativa metri deasupra plajei. Cum apa era in reflux, am profitat sa admir stancile de la un capat la altul. Unicul inconvenient a fost ca plaja era plina de pietre si pietricele, de scoici, alge si alte chestii care erau aduse de flux.

Cand a inceput sa se instaleze foamea am scos gratarul de unica folosinta si am fript niste bucati de muschi de porc pus la marinat, de acasa. Nu erau panouri care sa interzica gratarul pe plaja, nu eram nici unicii care frigeau carne la malul marii.
Probabil cu totii ati simtit un moment in care atmosfera creata de diverse actiuni, iti provoaca un moment de liniste si fericire. Pentru mine plimbarea de la Broadstairs a fost unul dintre acele momente. N-am apucat sa vizitez orasul, decat foarte putin, n-am apucat sa vad nici alte plaje cunoscute ca cea din Viking Bay, descrisa in romanul lui Charles Dickens " David Copperfield", plaja pe care am putut-o zari mai spre est, atunci cand eram sus pe stanci. Data viitoare promit sa revin cu poze. Ajunsa acasa am cautat informatii pe net despre locul care mi-a oferit acea priveliste minunata si o clipa de fericire.

Daca veti ajunge vreodata prin zona, nu ezitati sa vizitati orasul si plajele din Broadstairs. Veti intelege de ce Charles Dickens a fost fermecat de aceste locuri. Marele scriitor a fost un vizitator frecvent al acestui orasel intre anii 1837 si 1859, la finalul cartii David Copperfield, Dickens contureaza frumusetea plajei Viking Bay de deasupra stancilor. Mandri de asocierea cu scriitorul, in oras se gasesc o multime de atractii legate de acesta. Exista Old Curiosity Shop, Barnaby Rudge Pub, Dickens' Walk Dickens' Pantry si doua muzee, toate dedicate cu mandrie scriitorului. Tot in cinstea lui, din 1937 se organizeaza The Boadstairs Dickens Festival, in a treia saptamana a lunii iunie. Festivalul a pornit de la ideea lui Gladys Waterer, proprietarul Casei Dickens, de a comemora o suta de ani de la prima vizita a scriitorului in Broadstairs.

Un alt eveniment are loc in Broadstairs, la inceput de sezon estival, in luna mai, incepand cu anul trecut, numit Broadstairs Big Weekend. Evenimentul cuprinde seri tematice de weekend: dans vineri noaptea la Pavilion, film pe plaja sambata, iar duminica Guinness World Record Attempt
O alta sarbatoare care are loc in acest orasel este Festivalul muzical Folk Week, care se desfasoara in a doua saptamana din august.

Asa ca o paranteza, daca as fi stiut de acest festival mai dinainte cu siguranta as fi luat parte la el, pentru ca scrierile acestui nuvelist renumit sunt si pe placul meu. Dupa ce am descoperit acest orasel cu specific victorian si plajele ce il inconjoara, m-am gandit sa caut niste informatii legate de locurile vizitate. M-am umplut de literatura si istorie. Nu m-am gandit ca aflandu-ma in Anglia de vreo 3 ani, stiu, totusi, atat de putine despre locurile si evenimentele acestei frumoase tari care ma gazduieste.

P.S. Pozele nu sunt de cea mai buna calitate si nu reflecta intru totul frumusetea locului.
P.P.S. Intrebare de baraj, ghiciti daca era incarcata bateria DSLR-ului meu atunci cand l-am luat cu mine la plaja ca sa fac poze.

Ca la moldoveni! (II)

Era vineri seara si incepea weekendul, acum doua saptamani, exact ca si acum. Asa cum v-am spus in postarea trecuta, m-am imbarcat in avion si am urcat ultima.  Stewardesa zambitoare imi ureaza "Bine ati venit la bordul avionului nostru!" intr-o limba atat de draga mie si cu un accent atat de dulce. Aproape mi-au dat lacrimile de emotie. Sunt eu, asa, mai emotiva cand ceea ce ma inconjoara ma duce cu gandul la locurile dragi ale copilariei. Poarta un costum rosu si o palariuta din aceeasi culoare. Brosa cu sigla companiei ii da eleganta, iar esarfa ma emotioneaza si mai mult. N-as zice ca sunt foarte nationalista, dar tin mult la natia asta in care m-am nascut. Detest tot ce se intampla in Moldova si politica cel mai mult, insa respect semnele nationale si le iubesc, chiar le iubesc.

Era un avion Embraer 190, cu doua randuri de scaune cate doua. Imi caut locul in partea stanga. Sunt libere amandoua. Prima intrebare care imi vine in minte e "de ce s-o fi inghesuit la imbarcare daca tot sunt locuri libere?". Ma asez, ma fac comoda, imi pun centura, pun telefonul pe fly mode si imi pregatesc aparatul foto.

Pe scaunul din fata mea o mama cu un copil, in spate o alta mama cu copil, in dreapta la fel. Imi zic, am nimerit la fix, daca incep sa planga toti odata, imi trece frica de zbor si imi explodeaza capul. Fetita din spate discuta cu mama si-i punea niste intrebari de m-au blocat si pe mine. Baietelul din fata tipa, urla, se urca pe scaun, se da jos, se invarteste pe acolo, iar tipa, n-are astampar. Vine stewardesa si o roaga pe mamica sa-i puna centura. Mama il roaga, il cearta, iar il roaga, copilul nici n-o baga in seama, dar se aseaza, totusi, pe scaun. In timp ce  stewardesa ne prezinta obisnuitele reguli de zbor, copilul isi scoate centura si se urca pe speteaza scaunului cu fata spre mine, dar nu se uita la mine ci priveste in spatele avionului, iar scote un tipat strident si se aseaza. Insotitoarea de bord vine si ii da o bomboana si ii explica mamei ca daca il dor urechile sa-i puna bomboana in gura si sa inghita. Copilul nu asteapta mult, pune bomboana in gura si o si termina.

Ma uit pe geam. Afara a inceput o ploaie torentiala, o ploaie de aia cu bulbuci. Mi-e frica de zbor, dar n-am facut din asta o fobie. Insa frica se intensifica daca sesizez ca nu prea sunt favorabile conditiile meteo. Ploua si ploua. Avionul si-a pus motoarele in functiune, indreptandu-se spre pista de decolare. Tot ploua, iar avionul meu asteapta. Vad ca un altul de la EasyJet decoleaza, apoi un altul aterizeaza, mai decoleaza unul si observ ca si al meu Air Moldova se indreapta spre pista. Nu mai ploua, ba chiar a iesit si soarele. Aleluia! Zambesc linistita si ma uit pe geam. Tresar la un alt urlet al copilului din fata mea, care nu avea, nici acum, centura pusa. Avionul prinde viteza pe pista, apoi simt ca s-a desprins de pamant.

Frica cea mai mare o simt la decolare si la aterizare, deci va puteti imagina cum aveam inima. Avionul vireaza stanga, inclinandu-se puternic. Un gand nenorocit ma loveste, mi se pare ca s-a inclinat prea rau. Spun o rugaciune in gand si ma rog pentru iertare. Avionul revine in pozitie si eu imi zic ca rugaciunea mea a ajutat. Arunc ochii pe geam, fix spre aripa si mi se pare ca a luat foc. Inima imi batea cu putere si ma manca limba sa chem stewardesa. Holbez ochii ca sa fiu sigura inainte de a intra in panica. In gand mai spun o rugaciune, cred ca tot pe aia de dinainte, iar ma rog de iertare si continui sa ma uit la aripa. Nu, nu se aprinde, dimpotriva. Atunci inteleg ce a fost de fapt - iluzie optica. Era un beculet portocaliu, aprins pe aripa, avionul era ud de la ploaie si in momentul in care viteza tindea spre 800 km/ora, apa aluneca pe acel beculet, dand impresia de flacara. Respir usurata si ma bucur ca mi s-a parut. Iar ma gandesc ca rugaciunea m-a scapat. Fac cateva poze, exact cand avionul s-a ridicat deasupra norilor.

Scot din buzunarul scaunului din fata o revista si incep s-o rasfoiesc. Primul articol care sare in ochi e "cum sa scapi de frica de zbor". Adevarul e ca m-a linistit un picut, nu mult. Mimez relaxare si imi induc si in subconstient aceeasi stare. Apoi trecem printr-o zona de turbulente puternice, avionul se zguduie din toate incheieturile. Copilul din fata continua sa se agite si sa urle ca vrea una, vrea alta, cel din spatele meu mai pune cate-o intrebare de baraj, iar cel de alaturi doarme dus, chiar daca e atata zgomot in avion.

Cu frica in suflet si foamea in stomac, astept sa se serveasca masa. Trecem cu bine si de zona de turbulente, caci nu v-am spus ca am mai spus o rugaciune si astept sa fiu servita. Dupa 2 ore pe autostrada, o ora jumate in aeroport, o jumate de ora la imbarcare si inca o ora de zbor, stomacul meu isi cerea drepturile. O stewardesa zambitoare si amabila imi pune in fata un CORN Seven days Max. Ma gandesc ca a inceput cu desertul, zic ca la moldoveni. Astept si astept cina, fiind 7 seara deja, dar vin bauturile. Cer un pahar cu vin rosu si imi zic ca la masa ar fi bine sa servesc si un pahar cu suc de rosii. I-au o inghititura din vin si cred ca fata mi s-a schimonosit intr-un hal incat stewardesa care impartea ceai si cafea m-a intreabat daca ma simt bine.  Raspund ca da si ma gandesc ca am baut din cel mai prost vin ever. Si asta nu-i ca la moldoveni. Categoric nu-i. Eu ca si iubitoare de vin rosu, n-am baut vin mai bun decat in Moldova, acel vin de casa, facut de tata, atat de rosu incat si paharul ramane colorat in aceeasi culoare, atat de aromat, incat aproape ca simt parfumul strugurilor proaspat culesi, atat de gustos incat iti unge fiecare rotita a corpului facand-o sa functioneze bine. Iau o gura din sucul de rosii ca sa ameliorez gustul prea sec si groaznic al vinului si continui sa astept cina...

Va urma.

Mai multe intamplari amuzante gasiti la draga mea Elly Weiss. Happy Weekend!

Ete ca ma facui si vedeta!

Acum, serios, e weekend, la mine e cald si soare si dispozitia mea tinde spre high. M-am intors de la serviciu (cred ca nu v-am spus ca in unele sambete eu mai si lucrez), am urmat programul obisnuit dus/pranz/jumate de ora de somn. Apoi am trecut pe blog. Nimic nou sub soare. Cand deschid pagina comentariilor nepublicate imi sare in ochi unul impresionant de mare pentru ceea ce sunt eu obisnuita pe al meu blog. Desigur ca  acest comentariu e destul de scurt in comparatie cu ce am mai vazut pe alte bloguri, unde comentariul era mai lung decat articolul in sine, dar nu-i nimic rau in avea asa comentarii. In astfel de situatii, se pare ca cititorul chiar te citeste, chiar te place si chiar are ce sa comenteze. E de apreciat.

Revenind la comentariul unuia dintre articolele mele pe care il puteti citi aici, Radion Gustiuc, realizator al unei emisiuni on-line despre blogosfera moldoveneasca de la Radio Moldova Muzical, m-a informat intr-un mod foarte placut ca la emisiunea Radio Blogosfera din 28 iunie 2013, Jurnal de Sotie s-a auzit si la radio.

Ochii mei s-au inviorat, buzele s-au facut a zambi din ce in ce mai larg, iar urechile mele au savurat fiecare cuvant. Este foarte placut sa te stii citit. Si poate ca e doar o emisiune si poate ca e doar un blog (la al meu ma refer), insa satisfactia ca articolul meu si-a facut loc printre zecile de mii de articole publicate in blogosfera moldoveneasca, la o emisiune radio de dezbateri, e uriasa.

Draga Radion, iti multumesc pentru onoarea de a citi ceea ce eu scriu.
O singura chestie as mai adauga in legatura cu emisiunea pe care cititorii mei o pot asculta aici, (al doilea articol si blog in ordinea dezbaterilor) in emisiune, mentionati autoarea Jurnalului de Sotie ca fiind Cristina. E semnat Tina, iar Tina, in cazul meu vine de la Tatiana, nu de la Cristina. Dar nu-i bai, nu ma supar, e totusi Happy Weekend! Elly Weiss a pornit cu dreptul aceasta rubrica si noi, toti ceilalti, ne bucuram impreuna.

Cand vine foamea nu te intreaba si daca ai ramas fara ustensile poti "imprumuta" din ideile nastrusnice ale celor carora foamea le-a luminat mintea si din improvizatiile micilor inventatori anonimi:

P.S. Aceste imagini circula pe diferite site-uri de socializare rusesti si e dificil sa gasesti sursa originala.

Sa aveti un weekend cat mai frumos si vacanta placuta! La multi ani celor cu nume de Petre/ Petru/Petruta/Petra etc.

Poarta-mi numele

Uneori ma intreb care este rostul nuntii. Stiu, in prezent semnificatia nuntii si-a mai pierdut din adevarata valoare, acea de inceputul unei vieti in doi, din cauza ca multe cupluri, se hotarasc sa faca nunta dupa multi ani de convetuire si uneori dupa nasterea unui sau mai multor urmasi.
Totusi, nunta ramane a fi un inceput, o piatra la temelia noii familii, a caror membri pot zice "De azi suntem o familie, de azi suntem sot si sotie."

Nunta este o ceremonie religioasa si/sau civila, dintre doua persoane de sex diferit, in majoritatea cazurilor. Este urmata, apoi, de o petrecere cu ritualuri si veselie. Da, in unele state se accepta casatoria dintre persoane de acelasi sex, insa, cel putin in Europa, partea ortodoxa, nunta are loc, exclusiv, intre un barbat si o femeie. Si e frumos asa, e mai frumos. Nu am nimic cu cei care nu-mi impartasesc aceasta convingere caci e alegerea lor, eu, insa, raman a aprecia ceea ce ne-a lasat mostenire ai nostri strabuni.

Am cunoscut-o in facultate, in prima zi, departe de locul care ma facea sa ma simt confortabil sufleteste. Eram usor timida si infricosata de un nou inceput, eram un pic trista din cauza distantei de acasa, eram intr-o tara pe care n-o cunosteam, intre oameni care nu pareau primitori. S-a apropiat timida si m-a intrebat ce fac. Eram colege. Ulterior am devenit prietene, cele mai bune. De fapt eram trei cele mai bune, insa despre  cea de a treia n-am sa vorbesc astazi si o sa intelegeti de ce voi vorbi doar despre Mia. De fapt, o cheama Maria, Maria doar in acte, caci toata lumea o numeste Mihaela, iar eu ii zic Mia.

Au urmat ani frumosi de facultate, cu multe povesti, cu multe batiste umede de lacrimi, cu multe zile senine si vesele, cu multe peripetii si o prietenie frumoasa formata din 3.
Din pacate, viata si distanta ne-a separat, dar cumva a ramas prietenia, chiar daca nu intodeauna totul a fost roz intre noi.

Astazi, Ea, Mia, se marita. Astazi are nunta, iar eu stau si ascult ploaia cum bate puternic in geam si nu ma pot bucura alaturi fizic de ea. Distanta ne desparte, desi sufletul meu e acolo si ea stie. Mi-as dori s-o pot imbratisa in acest moment, sa-i asez voalul in par asa cum ne-am promis odinioara. Mi-as dori sa-i vad zambetul de pe buze si lacrimile de emotii din coltul ochilor. Mi-as dori sa-i asez suvita rebela, sa-i duc trena si sa-i tin buchetul.

E o zi speciala pentru ea, asa cum stiu ca este ziua nuntii si de aceea acest mesaj e pentru ea: Draga mea, cea mai sincera urare pe care ti-o fac astazi, este ca de-a lungul anilor, dragostea voastra unul fata de celalalt sa se adanceasca si sa creasca astfel incat, atunci cand veti privi inapoi catre aceasta zi, ziua nuntii voastre sa o considerati drept ziua in care va iubeati cel mai putin. Casa de piatra!

Cum e sa fii insurat Cristi?
- Pai, cum sa fie? N-am voie sa beau, n-am voie sa fumez, n-am voie sa merg cu amicii la o bere, n-am voie sa ma uit dupa vreo femeie pe strada...
- Inseamna ca regreti pasul pe care l-ai facut?
- Nici asta n-am voie...
...................................
- Ce este iubirea?
- Lumina vietii.
- Ce este casatoria?
- Factura la lumina.

Pentru ei e Happy Weekend. Si voua va doresc acelasi lucru!

P.S. Toate pozele sunt realizate de draga de Lili si fac parte din albumul "poarta-mi numele".