Comoditatea ne face niste marionete

De la un timp am devenit foarte comoda. De cand cu internetul, dau foarte rar pe la un magazin, asa cum a fost el creat, magazin in viata reala. Online platesc contributiile la stat, online platesc asigurarea medicala, asigurarea la masina, online imi reinoiesc garderoba, online cumpar bilete peste tot (concerte, parcuri de distractie, muzee, castele, avion or ferry), online imi verific balanta bancara, online, totul e in online.

Mai nou, am inceput sa-mi achiziotionez si produse alimentare tot online. Nu radeti de mine ca nu glumesc. Azi ploua continuu, vreme urata, fara chef de iesit la cumparaturi. Si chiar de stomacul ma indeamna la supermarket, eu imi pun in fata leptopul, ca pe tableta nu-mi place sa stau si rasfoiesc paginile cu produse alimentare ale supermarketurilor de la care cumpar de obicei. Ce-mi pofteste inima. Vreau salam, comand salam (nu de ala muzicalo-rozator de ureche, ca pe ala nu-l inghit nici pe moca), vreau pui grill, il primesc fierbinte, vreau paine pe vatra, nici o problema. Livrarea intr-o ora, la fix cat sa apuc sa flamanzesc bine.

S-a terminat cu cozile interminabile. Timpul e scurt si toata lumea cauta sa faca cat mai multe lucruri in acelasi timp, poate din comoditate si graba. Secolul vitezei il traiesc din plin, dar ma oboseste teribil. Cateodata simt ca nu pot tine pasul si atunci ma intorc pentru o scurta vacanta in tara ca sa-mi reincarc bateriile. In tara, acasa, ritmul vietii e muuult mai incet. Ai timp sa respiri, ai timp sa meditezi, ai timp sa privesti cum rasare iarba, cum cresc mugurii, ai timp sa intretii prietenii puternice (cine vrea si poate), ai timp sa iti dai seama cand a aparut primul rid, ai timp sa te duci pe la institutiile statului, or la banca cu diverse treburi si sa revii de doua trei ori pentru ca si cei de lucreaza acolo au timp sa-ti spuna ca "azi n-avem chef sa te servim, revin-o maine"... Sau asa vad eu lucrurile de la distanta.

Aici n-ai timp. In graba trebuie sa iei decizii, in graba treci pe langa oameni fara sa-i observi pentru ca ai telefonul la ureche, in mana o cafea, in cealalta o geanta si intarzii la serviciu unde te asteapta lucrurile pe care n-ai reusit ieri sa le faci si probabil ca nici azi nu vei reusi. In graba iti suni parintii, in graba iti suni prietenii sa le zici la multi ani si asta nu ca ti-ai fi amintit, dar telefonul pe post de agenta iti aminteste asta, mergi la petreceri in graba, mergi in vacante in graba, mergi pe drum in graba.

Cand te asezi in pat, seara, nu ti-e gandul la perna pufoasa in care esti gata sa te scufunzi, ci la cate n-ai reusit sa faci si trebuiau facute de saptamana trecuta, dormi in graba, mananci in graba, respiri in graba...

Si revenind la comoditate, am devenit dependenta de card. Nu mai stiu sa folosesc cash-ul. Ma enerveaza sa-l folosesc. In tara fiind, scoteam din portofel cardul cu gand sa-l folosesc si cei de la casa, fara sa aiba macar bunul-simt sa-mi zica "Ne pare rau, nu se accepta card", cu o moaca posaca, de parca le-as fi mancat pranzul, m-au trimis la capatul lumii (si aici vorbesc de comoditate, pentru ca probabil n-a fost chiar asa departe) sa gasesc bancomat, sa scot bani, sa ma reintorc, sa stau la aceeasi coada interminabila pentru a doua oara si sa plec nervoasa acasa, ca au vrut sa ma fure de niste bani pe care nu-i meritau, produsul scumpindu-se brusc, la casa. Dupa prima patanie, la fiecare iesire din magazin imi numaram banii, dar ma pierdeam in maruntisul care imi facea geanta mai grea.

Am devenit dependenta de timp, de societatea grabita, de card, de online si de cumparaturile on-line. Ma intreb unde o sa ajung in ritmul asta, unde vom ajunge noi toti, ca majoritatea supravetuim in ritmul asta? Spre ce ne indreptam?
Nu mai stim sa ne bucuram de viata reala, caci totul e in online -  cumparaturi, socializare, dragoste, viata personala si tot, din comoditate.

Si pentru ca de la un timp ma roade acest gand, mi-am propus ca de acum sa incerc sa respect cele cateva lucruri pe care mi le-am propus pentru acest an:
- sa nu mai las mesaje de felicitare pe site-urile de socializare prietenilor ci sa-i sun, cel putin;
- sa nu refuz nici o iesire cu prietenii, pe motiv de vreme urata, lene, chef si oboseala;
- sa ies mai des la cumparaturi, decat sa fac acelasi lucru online (chiar daca cumparaturile mele se termina cu dureri de cap, oboseala, nervi si produse inutile (vezi Aventuri la mall si despre cumparaturi si liste);
- sa neglijez cat pot de mult "feisbucu'" si "odnoklassnishii" in favoarea socializarii in viata reala.
Ar mai fi si altele, insa se face lista prea lunga si mi-e frica ca nu reusesc sa ma tin, cel putin, de acestea. Din comoditate.
Comoditatea ne face niste marionete, zic in loc de concluzie, zic si cred.

Dependenta ma baga in sevraj

Pe geam se preling siroaie de lacrimi, cerul e trist astazi. La fel e de o vreme. Nu stiu ce ar putea avea, ce nu-i place, de ce e atat de trist. Mi-e dor sa-mi zambeasca larg, cu tot albastru infinit, iar razele cu degetele lor calde sa-mi mangaie pielea, dandui o nuanta usor ciocolatie.

Cand sunt trista plang, cand mi-e greu in suflet plang. Plansul scoate tot cei negativ, ganduri triste, doruri, nemultumiri, nervi, suparari. Fiecare lucru negativ il simt cum se prelinge pe obrazu-mi. La fel ca ploaia pe geam. Asa ma descarc eu, ma eliberez, imi revin. Plansul e o terapie, nicidecum un moment de slabiciune. Un fel de zen. Uneori lacrimile le simt fierbinti, ca si cum mi-ar arde pometii. Cred ca-i de la intensitatea gandurilor de care vreau sa scap.

Simteam nevoia acestei terapii, pe care n-am mai folosit-o demult, iar ploaia mi-a adus-o plocon. Nu, nu sunt trista, nu am nici motive acum, nici nu plang acum, dar ma simt abandonata, abandonata de soare, de vreme frumoasa si calda, de vara si flori, de zambete si pantaloni scurti.

Cat am asteptat primavara... Si ce am asteptat-o! Cand a venit, am primit-o cu atata drag, cu atata veselie, nici in cuvinte nu incape. Soare, flori, mirosuri ademenitoare si fermecatoare, pline de amintire si iar revin la soare. M-am bucurat din plin, dar nu suficient. Savuram fiecare strop de lumina cald care imi atingeau fibrele sufletului. Ziceam ca nu a fost suficient. Nu, nu a fost. Decat trei saptamani, atat a durat. Atat a durat perioada pantalonilor scurti si a bluzitelor inflorate, a rochitelor flu-flu si a ochelarilor de soare. Aveam mereu cu mine cel mai important accesoriu - zambetul. In acele saptamani am fost in extaz, insa a venit Pastele si odata cu el revenirea la toamna tarzie si rece caci doar asa pot sa numesc aceasta luna mai din Marea Britanie. E toamna in luna mai.

Ce as putea sa adaug despre Marea Britanie? Nimic decat stiti deja, referitor la vremea de aici. Sunt mega cunoscute ploile si vremea schimbatoare, dar parca niciodata n-a fost atat de ploiasa si rece luna mai, luna florilor si a zambetelor larg intiparite pe chip. Am doua saptamani de cand am revenit de la soarele cald de acasa si nu au fost decat doua zile in care sa nu fi cazut macar un strop. Doua dimineti de duminica mai exact, caci odata cu dupa-amiaza a revenit si plansul cerului.

Imi e trist si ma incearca o usoara depresie. Sunt dependenta de soare, ceea ce imi lipseste aproape cu totul aici. Cred ca daca mai continua ploile voi intra in sevraj si fereasca sfantul sa nu am soare. Il cumpar de pe ebay, ca tot e la moda sa cumperi lucruri de acolo.
Nu a mers nici cu incantantia pe care o rosteam, mica fiind, atunci cand aparea vreun nor de ploaie mai puternic si-mi intrerupea balaceala din lacul de langa padure "Doua bete in cruce/Ploaia se duce!".

Nu merge nimic. Cerul e foarte suparat. Ma intreb de ce...
Cu o randunica nu se face primavara, dar daca imi trimite-ti vreo raza la pachet poate ca va merge?!

Moldoveanul nu bea, dar el cinsteste...

In acest moment ascult radio, Radio Plai. Din plictiseala. Il ascult nu ca ar fi postul de radio preferat, dar a ramas setat de mama si mie mi-a fost prea lene ca sa caut alt post, prea lene in sensul ca merge si asta. Ma aflu in Moldova si aici toate posturile de radio mi se par la fel, cu aceleasi voci, acelasi accent, aceeasi muzica. La radio e o emisiune de dedicatii. Nicolae Sulac canta melodia Oamenii de omenie. A fost un mare om, Sulac asta, pentru moldoveni desigur. Moldoveanul iubeste vinul, mesele bogate si pe Sulac. Dupa cum canta si Sulac in melodia mai sus-amintita, "moldoveanul nu bea, dar el cinsteste".

Si atunci cand, in loc sa ajunga acasa, i se inmoaie picioarele pe sub vreun gard, moldoveanul nu a baut prea mult, a cinstit. El, moldoveanul, l-a cinstit pe cumatru', pe nasul, pe finu', pe nanu', pe fratele, pe vecinu, pe... Pe orice om pe care il cunoaste sau nu si cu care, nu e musai, sa nu fi avut vreun conflict alta data, moldoveanul il cinsteste. Cinsteste si ii cinsteste pe toti moldoveanul, de a ajuns first, in topul celor mai mari consumatori de alcool. Un loc bine meritat. Insa acest studiu, care il declara pe moldovean the best of, are o mare lacuna. Spune despre moldovean ca ar consuma in proportii egale vin, bauturi spirtoase si bere. Neadevarat. Vinul prevaleaza. Clar.
Probabil cercetatorii n-au luat in calcul butoaiele de sute de l din beciurile gospodarilor moldoveni, butoaie, care, din toamna, atunci cand iese jinisorul si pana in primavara, sunt rase, golite, supte pana la ultimul strop. Ce mai ramane pana la cultura urmatoare este cate un butoias cu vin "din ala mai bunisor". Din acel vin nu au norocul sa guste decat cei mai alesi. Nu v-am spus ca el, gospodarul moldovean, nu are doar un butoi cu vin, in beci, ci are doua-trei, unul e pentru, cum spuneam, cei mai de soi, alt butoi e pentru asa, cine mai intra, iar al treilea e pentru restul si eventual de vanzare.

Moldoveanul are si gusturi, ba vrea vin alb, ba roz, ba rosu si are de toate felurile in beciul magic. Ba, multi din ei, au si productie dupa reteta proprie a ceea ce numesc samagon, sfeclomitin sau rachiu, adica, mai pe romaneste tuica, palinca. Intra vecinul in beci si gospodarul ii toarna "o suta", o suta de grame din productie proprie.
-Ia-n gusta cumatre sa vezi cum ii (vecinul e si cumatru, daca n-ati stiut)...
-Buuun, ia-n mai toarna unu' ca sa vad si din ce-i facut (poate din mere, prune, visine, sfecla...)

Noroc ca, cumatru e si vecin si, in caz de o nevoie mai mare, vine nevasta-sa intr-un suflet si mi ti-l insfaca de o aripa de-i zboara fulgii pana acasa. Frazele de genu' "Iar ai baut porcule, di cite ori si mai vin dupa tini prin sat?!" deja nu mai au nici un efect, nici macar zambete nu mai provoaca celor care se nimeresc sa-i mai auda. Ca locuieste langa cumatru care-l tot invita sa mai incerce din noua productie e adevarat noroc.

Cum spuneam, moldoveanul e foarte cinstet si acasa, dar mai ales in ospetie. Daca dai peste un anumit numar de cinsteti din astia, nu scapi usor. Inseamna ca nu-l cinstesti pe ala care are placerea sa-ti toarne in pahar. Inseamna lipsa de respect si moldoveanul cum e el moldovean trebuie sa-si pastreze imaginea ca nu cumva sa auda vorbe prin vecini ca el nu mai bea. "Da' ce are? S-o imbolnavit?" Acuma moare si el nici n-a stiut ca i s-a tras din faptul ca nu mai bea.

Ca azi, ca maine, ca toata saptamana a cinstit in beci cu cumatru si n-a terminat de sapat gradina, un fleac. El e moldovean, ce naiba, are tot timpul!

Sunt (in?)dependenta, dar ma tratez . . .

    Cica, daca nu ai macar un viciu, esti doar un robot (aspect dezbatut pe larg de Bitza si Cheloo in Vicii). Nu as fi atat de sigura in ce priveste afirmatia asta, insa, cu siguranta, viciile creaza dependenta, dependenta de cafea, dependenta de alcool, droguri, tigari, dependenta de adrenalina, de iubire, de atentie din partea celorlalti, etc. Pe de alta parte Dex-ul ne face sa credem ca a avea un viciu inseamna neaparat un  lucru negativ (Dex: Pornire nestapanita si statornica spre rau, apucatura rea, patima, desfrau, dezmat, destrabalare).

    Sunt multe vicii acceptate de societate sau care nu fac un rau vizibil, insa care au, totusi, o influienta negativa asupra psihicului, fizicului, relatiilor cu ceilalti sau toate la un loc. Din aceasta perspectiva, eu, am ajuns la concluzia ca sunt dependenta. Sunt dependenta de internet (nu de telefon si leptop, caci daca as avea internet pe peria de par, cu siguranta as avea-o mereu in poseta;). Sunt dependenta de facebook si odnoklassniki, de forumuri si bloguri. Cred ca aceasta dependenta vine din dorinta de socializare, de comunicare, de a vrea sa stiu ce fac ceilalti, fara a ma ridica din pat, din comoditate. Pe Odnoklassniki (OK) am intrat, pentru prima data, ca sa vad ce mai fac prietenii mei din Moldova. Pe Facebook (FB) am intrat pentru ca o profesoara de la master aproape ca ne-a obligat sa ne facem conturi. Experienta mea pe OK e de 3 ani, iar pe FB e doar de vreo 2 ani. Nu intentionam sa socializez pe aceaste site-uri, insa, in timp, am ajuns dependenta sa intru zilnic. Nu fac mare lucru aici, de cele mai multe ori doar ma log-ez si apoi ies.

    Intr-o zi, cand, eram gata sa intru pe FB, mi s-a aprins un beculet in capul meu obosit. Mi-am propus sa renunt a mai intra pe FB si OK, macar pentru o scurta perioada. Niciodata n-am putut sa-i inteleg pe consumatorii de droguri si nici pe fumatori de ce nu se pot lasa de acest viciu care, evident, nu aduce beneficii. Nici acum nu-i inteleg, doar ca acum le pot intelege suferinta atunci cand incearca sa renunte la acea dependenta. Evident dependenta de site-urile de socializare nu se compara cu un consumator de droguri, de exemplu, insa tot o dependenta este si aduce cu sine comportamente de genul anti real life, sedentarism, plictiseala, conceptii deformate despre viata reala si despre oameni etc. Poti ajunge un antisocial in viata reala dar foarte sociabil din spatele monitorului.

    Asa a inceput sedinta mea de dezintoxicare de FB si OK.

Ziua I: a fost mai usor, gandindu-ma ca nu se intampla foarte multe lucruri pe aceste site-uri de socializare. Nu pierd nimic daca nu vad, o zi, ce a comentat unul sau altul, cate like-uri a primit o poza haios de reala sau dimpotriva trist de adevarata, ce a mai facut cole sau la ce se gandeste vecina.

Ziua II: primul gand dupa ce am venit de la serviciu a fost sa intru 1 minut sa verific daca este ceva important pe acolo. Am nevoie de doar un minut. E ca si cum ai vrea, doar, sa tragi un fum dintr-o tigara. Practic nu fumezi tigara, tragi doar un fum. Nu e grav, nu? Dar daca te gandesti ca tot de la un fum ai inceput sa fumezi, te gandesti de doua ori daca sa tragi fumul ala sau sa nu intri pentru un minut pe FB/OK.

Ziua III: m-am trezit prost dispusa si cu o problema de digestie. Nu am analizat daca intrasem in sevraj sau doar o coincidenta, sa ma pomenesc cu o indigestie de la cina din seara anterioara.

Ziua IV: M-am tot gandit sa intru, sa nu intru, sa intru, sa nuuu intru pe FB si OK. E destul de dificil sa-ti controlezi degetele cand "a intra" e doar la un click distanta. E atat de simplu. Si in plus, nu sunt dependenta nu? N-am intrat 4 zile, iar soarele e tot acolo sus, mereu acoperit de nori, ziua incepe tot la 7 dimineata si se termina la 12 noaptea, mancarea, in Anglia, are acelasi gust, adica fara gust, prietenii sunt tot acolo si te suna sau nu cand au timp, inca nimeni nu te-a intrebat de ce ai lipsit TOCMAI 4 zile!!! din "clubul facebucistilor" si "odnoklansnishilor", nimeni, inca, nu te-a dat in cautare ca si disparut.

    Adica, asa, ma gandesc, intr-o doara, ca tu ca si individ, ce mare importanta ai, in acea societate virtuala, in care fiecare isi spune pasul in felul sau, fie o poza trista sau vesela, fie un citat care ar vrea sa arate starea interioara a individului, fie o gluma, ca dupa asta, fiecare, sa astepte un like sau un comentariu la ce, tocmai, a postat si ramane, un pic sau mai mult, dezamagit daca, nimeni sau foarte putini, i-au apreciat gestul.

    La un simplu like sau comentariu se limiteaza importanta noastra ca si individ? De cand am inceput, noi, sa ne bucuram de un simplu like si nu de o mana prieteneasca pusa pe umar, de un simplu comentariu si nu de o conversatie in care sa vezi fiecare din gesturile persoanei cu care stai, o simpla distribuire si nu "hai sa ne vedem sa-ti mai spun ce nouatati mai am"? Si, la urma urmei, de ce like-urile si comentariile ne dau noua, ca si individ, valoare si nu actiunile care le faci in viata reala sau prietenii care au timp de tine. Te simti mai important pe FB si OK decat in viata reala? Te simti o mica vedeta in mediul virtual, nu-i asa?
    A fost ziua in care mi-am pus o sumedenie de asemenea intrebari... Si m-am simtit eliberata. A fost chiar simplu. Sa fie la fel de simplu si la dezalcoolizare? Nu stiu, n-am trecut pe acolo. Cert este ca viciile si dependentele sunt diferite si in diferite stadii. La mine a fost usor, dar cred ca, pentru ca, nu m-am lasat definitiv de acest viciu...

    In ziua a cincea am intrat hotarata sa-mi demonstrez ca n-am pierdut nimic. Poate a fost doar un pretext...
N-am zis ca n-o sa mai intru niciodata pe aceste siteuri, pentru ca o s-o fac. Probabil au si ele importanta lor.