Cand 2 = 3

Vine o vreme cand simti nevoia unei schimbari, cand simti ca esti gata sa acceti noi provocari, desi nu te simti pregatita sa le infrunti.

Viata in sine e creata din viata si atunci cand simti sub inima doua manute care cauta sa studieze imprejurimile, nimic nu pare mai placut decat atingerile lor venite din interiorul tau.

Ti-ai dorit sau nu un copil, totul incepe cu teama de a nu fi pregatita pentru aceasta provocare. Eu una, desi am luat marea decizie, impreuna cu sotul, de a ne completa viata cu o noua bucurie, nu m-am simtit pregatita decat in momentul in care botul cu ochi si manute nu a aparut pe ecranul ecografului inotand sfios. Din acel moment toata viata mea a devenit mai frumoasa, prioritatile s-au schimbat radical, iar acea teama de necunoscut desi s-a diminuat considerabil nu a disparut complet si cred ca niciodata nu va disparea, ci se va transforma. Se va transforma in siguranta ca tu ca mama poti sa fii un mic zeu pentru copilul tau.

Da, eu nu m-am simtit pregatita nici acum, la varsta la care unele mame isi dau copii la scoala sau unele si mai precoce se confrunta cu inceputul problemelor adolescentine ale propriei odrasle. Si nu m-am simtit pregatita, nu din motivul ca n-as fi avut un umar de sprijit si un tata  perfect pentru copilul lui, ci pentru ca nu m-am simtit suficient de matura sa aduc pe lume o minune si sa stiu si sa pot sa am grija de ea. Credeti-ma, nici acum nu ma simt suficient de matura, insa simt ca toate astea se schimba odata cu cresterea burticii si incurajata de pe margine, simt ca o sa fiu in stare sa inteleg o fiinta care isi exprima durerile si bucuriile doar prin mimica fetei, prin sunetele nedefinite pe care le scoate si eventual plansul si rasul care le insotesc.

In prima zi, cand am vazut cele doua liniute, am intrat in panica. Pana in acel moment, n-am realizat ce schimbari ma asteapta. Priveam totul in joaca. Apoi, in saptamanile care au urmat, frica si nesiguranta au pus stapanire pe mine si m-au impiedicat sa ma bucur pe deplin de acele momente. Am trecut prin diverse stari si uneori ma simteam vinovata de nesiguranta pe care o am, insa am avut noroc de doi ochi verzi, in care daca priveam ma umpleam de liniste si curaj. Vedeam bucurie in ei si imi transmiteau si mie starea. De aceea sunt absolut sigura ca un al treilea e musai sa provina de la 2(o singura cifra) si nu de la 1+1(doua cifre alaturate). Despre cazurile in care nu se poate nu pot sa vorbesc. Nu sunt in masura sa ma dau cu parerea din moment ce n-am trecut prin asemenea situatie.

Matematica n-are nici o logica in familie si oricat n-ai incerca cu 1+1, daca nu exista o legatura de iubire, de respect, de intelegere, de implinire, nu va da 2, iar 3-ul nu va putea schimba situatia decat pentru moment, cel mult. 3 nu este nici un fel de bonus pentru 1+1 ci doar pentru 2. 

Ma las de matematica, caci niciodata n-am fost buna la aceasta materie. Unii sustin ca n-or sa lipseasca greutatile, atunci cand tot ce ai nevoie este o jumatate de ora de somn odihnitor, insa cine poate sa zica ca orice bucurie in viata se obtine usor si prin putine sacrificii?

La ceas aniversar

Am deschis ochii, dar vroiam sa mai dorm. Telefonul, insa, suna desteptarea si trebuia sa ma ridic din pat. In dreapta mea, de sub plapuma, se iveste un chip femenin si dragalas. Ridic din spranceana si ii zambesc.
- E timpul nu-i asa?
Ea se freaca la ochi. Si ea ar vrea sa mai doarma. Noaptea a fost prea scurta. Mai ales pentru o noapte a burlacitelor. Ea, prietena cea mai buna a ramas la mine sa ma pregateasca moral pentru ce urma.
Ne-am spalat pe ochi ca sa ne trezim si a inceput forfota. Aranjarea parului 15 min: onduleuri cu placa, apoi o coronita cu o floare mare. Machiaj natural 10 min: fond de ten, blush in obraz, o linie fina la coada ochiului si un pic de rimel. Tinuta 5 min: o rochie simpla, alba, medie si pantofi.

Tadaaammm. Sunt gata. Acte, poseta, calca costumul viitorului sot, ca de, ne mutaseram impreuna. Apare si domnul, viitor sot, cu ochii rosii. La el, noaptea burlacilor s-a intins pana spre dimineata, cred. A dormit la prietenul care locuieste mai jos cu un etaj. Eram studenti si locuiam in camin, deci, stiu sigur unde a dormit ;)).
Il imping in baie si il indemn sa se grabeasca. Caminul s-a trezit devreme in acea zi. Ca niciodata. Cu catel si toate rubedeniile de prin camin (catelusa caminului - Titi si jumatate dintre locuitorii caminului eram rude, fini, cumatri, nasi) am coborat scarile in graba si am iesit afara.
Afara o ploaie maruntica de noiembrie imi punea in pericol buclele. Noroc ca fixativul rezista si pe ploaie si pe vand, vorba reclamei. Doar doua masini la scara. Nu incapem asa ca cei doi soferi-prieteni-rubedenii fac doua ture pana la primarie. Cu prima tura a mers mirele, cu a doua mireasa si fetele. Ne intalnim afara, in fata primariei si o doamana de serviciu ne arata  intrarea. Sotul, pardon, viiitorul sot ma lasa sa intru eu prima. E un gentleman. Nu s-a schimbat.
Fluturasi in stomac, ne furam priviri emotionate pe sub gene si zambim complice in coltul gurii. Emotii mari. Cum-necum, era un pas important pentru noi.
Doamna ne priveste intens.
- Mai copii, voi sigur aveti 18 ani? N-ati fugit cumva de acasa?
Noi ne uitam unul la altul si zambim.
- Am plecat de la 15, dar nu impreuna ci la Liceu. Acum insa am intrat deja in Club 25.
Doamna face vreo doua glume ca sa ne destinda, cred ca a observat ca eram cam incordati si ne pune marea intrebare.
El raspunde clar si raspicat cu un Da.
Eu ma uit la el, ii fac din sprancene, rad si zic un Da mai moale, incat domna ma mai intreaba odata. Raspund clar Da. I-am promis ca o sa-i dau emotii. Urmeaza felicitari, sampanie, la iesirea din cladire orez, petale si artificii. Facem un pic de mizerie pe acolo, ii dam 10 lei femeii de serviciu ca sa fie intelegatoare, facem cateva poze de grup si ne reintoarcem in camin, el cu un ditamai certificatul in mana si eu cu ditamai buchetele de crizanteme in mana.
Era intr-o zi de vineri, deci toata lumea a purces la munca, macar pe jumatatea de zi ramasa.
Seara, trebuia marcata, asa ca am ales sa facem petrecerea in camin. Ce restaurant, ce mancare sofisticata? Doua mese in bucataria caminului si in camera, carne la gratar, carne la ceaun cu varza si cartofi, placinte, sarmale si ceva aperitive.
A fost o distractie de nedescris. Doua zile a tinut. Am fost trecuta pragul casei, in camera de camin, am aruncat buchetul ca mai stateau, la coada, fetele sa se marite. Nu cu al meu, cu ai lor. S-a strans si darul. Cam de-un cuptor cu microunde. Asa s-a cerut dintre nuntasi. Unii mai invidiosi ne-au parat administratorului, care, om intelegator, ne-a felicitat si a zis sa nu se mai repete. Normal ca petrecerea dupa cununia civila n-o sa se mai repete. Alta petrecere cu alta ocazie nu-i deloc exclusa.

Duminica dimineata, cu mic cu mare, dar fara catel, am mers la Bucuresti sa ne exercitam dreptul de vot. 40 de insi, cu ochii rosii de nesomn si petrecareala au pus stampila pe buletinul de vot. Eram cetateni responsabili, chiar daca am ramas dezamagiti de ce a urmat, ce mai conteaza. Evenimentul ce a precedat alegerile a fost cel onorat.

 In acest moment al aniversarii cuplului pe care l-am format oficial in urma cu cativa ani, ma simt mai fericita ca oricand. Si cand zic oficial ma refer la certificat de casatorie, primarie, felicitari, "de astazi sunteti doamna si domnul...", tot tacamul adica. Cand zic fericita, fericita zic.

Nu stiu daca vom iesi, astazi, undeva, sa marcam momentul, insa pentru orice eventualitate, la loc racoros, sta o sticla de vin rosu.

Poama acra

Pentru ca am primit foarte multe mesaje pozitive cu o usoara invidie printre randuri, privind-o pe soacra mea care mi-a scris si o poezie, am simtit eu, asa, ca trebuie sa continui discutia despre soacre, dar nu despre a mea, pentru ca despre ea am doar cuvinte de lauda. Si viceversa e valabila dupa cum afirma ea. Tare mi-s mandra! Ahaha! Ma intreb, insa, de ce exista pe lumea asta si acele femei care in popor se numesc Soacre - poame acre.

Am ciulit urechile si mi-am concentrat privirea ca sa prind diverse povestiri despre acest tip de soacra. Ceea ce am aflat este de-a dreptul de domeniul ... realului, din pacate. Acest specimen - poama acra e destul de raspandit, poate prea raspandit, caracteristicile de baza fiind egoismul, iubirea exagerata pentru propria odrasla, ii place sa conduca si sa i sa faca pe plac, nu accepta pareri critice, etc.

Cel mai raspandit conflict este intre mamele de baieti si nora. In relatia soacra-nora se ciocnesc doua personalitati femenine care iubesc acelasi barbat, desigur in mod diferit. Problemele apar din diversi factori: diferenta de varsta, de personalitate, de mentalitate si sisteme de valori, dar si permanenta lupta de a fi numarul 1 in inima barbatului iubit - fiu sau sot. Doar ca unele mame nu realizeaza ca al lor copil a crescut, nu mai este bebelusul care necesita toata atentia. Iar problema cea mai mare este atunci cand tinerii locuiesc impreuna cu parintii. Conflictele dintre cele doua doamne pot fi aplanate sau evitate doar cu o doza de toleranta si dorinta de comunicare destul de mare, insa putine sunt dispuse sa cedeze, creand o prapastie inevitabila, un hau, daca vreti.

Imi povestea cineva despre soacra-sa si ma lovi asa, in moalele capului, gandul la cum voi fi eu soacra. Eu inca nici mama nu-s, dar ma gandesc la a fi soacra... Eh, habar n-am cum voi fi, dar la cum gandesc acum voi fi una buna, sper sa nu ma schimb intre timp si daca voi avea tendinta sa ma schimb, sa ma trageti de maneca.
Povesti adevarate despre soacre-poame acre nu stiu daca are rost sa va spun, caci sunt convinsa ca voi cunoasteti destule, poate chiar le-ati simtit pe propria piele, dar vreau sa le indemn pe ele, soacrele, care sunt femei mai trecute prin viata si care se presupune sa aiba un dram de intelepciune la acceptare si intelegere. Nu vreau sa scuz temperamentul pe alocuri mofturos si mandru al nurorilor, dar daca declari razboi, nu ai cum sa primesti pace. Si pentru ca soacrele au(ar trebui) mai multa intelepciune, ar trebui sa incerce sa fie mai tolerante. Puii isi parasesc cuibul oricat nu si-ar dori mamele sa-i tina langa ele, sa-i lase sa-si traiasca viata asa cum simt, sa incerce sa nu le mai controleze fiecare actiune ca si atunci cand erau mici si neputinciosi, sa le accepte alegerile si sa-i sustina, nu sa le faca viata un chin.

Nu vreau sa jignesc pe nimeni prin aceste cuvinte, insa v-as indemna la intelegere si toleranta atat pe nurori cat si pe soacre.

Pentru mine urmeaza cateva zile mai incarcate, dar voi incerca sa nu va neglijez.
Va doresc o saptamana frumoasa si plina de evenimente fericite!

UN AN deja?

Va promisesem, la un moment dat, ceva detalii despre cum am petrecut aniversarea de un an a casatoriei. Ei bine, timp nu prea am avut de sarbatorit pentru ca anul asta, Pastele ne-a furat sarbatoarea, dar am amintit, din cand in cand, printre ciocnit de oua si Hristos a Inviat, ca avem deja un an. UN AN deja? Daca e sa fiu sincera, nu stiu cand a trecut si nu stiu nici cand au trecut 7 ani de la primele sarutari furate si sfioase.

Ca sa n-o dau in melancolie, am sa va arat cateva poze de la sedinta foto ad-hoc, realizata de noi doi - eu model si sotul fotograf. Am pus mana pe rochia de mireasa care inca mai atarna in sifonier si pe care nu ma lasa sufletul sa o dau, pe costumul de mire care n-a mai fost imbracat de atunci si am pornit spre livada care speram sa mai fie inflorita. Da, mai avea doua-trei flori din fericire.

Si pentru ca in ziua nuntii fotograful a uitat sa ne faca o poza speciala cu verighetele, am zis ca acum e momentul: 

In urma cu un an, la nunta noastra, rochia imi era un pic larguta. Acum abia am incaput:))).

Gata, va las, am plecat la sala. Vreau sa incap si la anul in rochie. Ea va fi un fel de pat a lui Procust. Daca nu ma incadrez voi taia de ici, voi pune colo.

Un inceput de saptamana reusit va doresc!

Ziua cand am ales sa purtam acelasi nume - Hristos a Inviat!

O sa incep prin a-mi cere scuze ca nu am timp de un post mai de Doamne ajuta. Am, insa, motive intemeiate a lipsei de timp:
1. E Duminica Pastelui, drept pentru care tin neaparat, cu tot respectul meu, sa va doresc lumina si liniste in gand si in suflet. Aceasta sarbatoare fie pentru voi un motiv, in plus, de a fi alaturi de cei dragi, fiti niste norocosi!
Si chiar de nu-s originala, v-am zis, din lipsa de timp, in noaptea de inviere cand clopotele bat, eu iti spun cu drag Hristos a Inviat!

2. In urma cu exact un an, eu si sotul am ales sa purtam acelasi nume. O zi plina de soare si veselie a fost, iar restul zilelor au ramas la fel. Din fericire!

Deci e dubla sarbatoare pentru noi (eu, sotul si familiile noastre). O sa revin cu detalii despre amandoua evenimentele, in scurt timp.

P.S: poate reusesc maine sa va zic cate oua au fost mai slabe decat al meu:).

Va imbratisez cu drag si va mai zic Hristos a Inviat!

Joi-Mari si Joimarita amintirilor

Astazi e ziua cand se deschid mormintele, iar sufletele mortilor se intorc la casele lor, asa spune traditia. Ca o fi asa sau nu, nu stiu, insa ceea ce stiu, este ca in Joia Mare se respecta anumite traditii si ritualuri.

Cand eram mica, aceasta zi, o asteptam la fel ca ziua Pastelui. Era o zi speciala si plina de spiritualitate. Sa va explic de ce: Se zice ca Joimarita este un personaj justitiar, intalnit doar in mitologia romaneasca, care pedepseste oamenii lenesi. Mai multe informatii despre ea gasiti la Anastasia sau aici.
In localitatea de unde sunt eu, Joimarita nu era un personaj de temut, ci o torta plina cu jaratec pe care tinerii o invarteau deasupra capului strigand constant "Joi-Mari, Joi!" si alungand spiritele rele. Joi-Mari era focul care lumina cerul cu flacari inalte. Aceasta se intampla dupa asfintitul soarelui in Joia Mare si continua pana in Sambata Pastelui.

De obicei, ultima joi din postul Pastilor este o zi mai racoroasa, cu posibile ploi. O spune traditia, dar si meteorologii. De cand ma tin minte si pana acum, asa a fost in Joia Mare. Ziua de azi nu face exceptie. Ieri au fost temperaturi de peste 30 de grade C, iar astazi, caldura s-a mai domolit si cerul este plin de nori. Se spune ca aceasta raceala a vremii se datoreaza mortilor a caror prezenta o putem simti prin raceala pe care o emana. Iarasi zic, nu stiu daca o fi asa, dar respectand traditia, oamenii trebuie sa incalzesca aerul facand focul fiecare prin curtea sa, or la poarta, dar si pe dealurile din jurul localitatii. Gospodarii, de obicei, dupa ce au terminat de facut curatenie prin curte, aduna gunoiul care poate arde si ii da foc abia in seara de Joi Mari. Se mai spune ca acest foc apara fiecare gospodarie de spiritele rele si de sufletele care nu-si gasesc locul. Gospodinele, in schimb, coc cozonaci si pasca si vopsesc oua. In aceasta zi nu se mai spala rufe, pentru a nu da mortilor laturi de spalaturi.

Amintirile ma inunda din copilarie. O vad pe bunica facand cozonaci si pasca in cuptorul din lut si caramida rosie, o vad pe mama vopsind oua si pregatind carnea pentru racituri (piftie), parjoale si sarmale, vad dealurile din fata casei pline de ruguri inalte, unde prin intunericul noptii, abia perceptibil, se vad umbrele grupurilor de tineri care invartesc de zor, Joimarita. Acum s-a mai pierdut din aceasta traditie si in loc de 10 ruguri care luminau satul, daca poti zari unul-doua. Focul era intretinut cu anvelope uzate, in pofida supararii ecologistilor. Asa era atunci si acum, insa pe vremea strabunilor mei focul era intretinut cu paie si lemne. Traditiile se pierd, vin altele.
Atunci, stateam pe prispa casei bunicii si priveam entuziasmata acele flacari care atingeau cerul. Simteam ca se apropie Pastele cu toate simturile omenesti - vazul, auzul, mirosul. Dupa ce incepea sa-mi fie frig si repetand odata cu cetele de tineri "Joi-Mari, Joi!", fugeam in casa, atrasa de mirosul de cozonac, proaspat scos din cuptor si pus la loc de cinste in Casa Mare. Sterpeleam cate o bucatica ca sa nu observe bunica. Cozonacul era dulce si aromat, avea stafide si nuci, or dulceata de trandafir, era uns cu apa cu zahar ca sa straluceasca si presarat cu bobite mici si colorate. Cozonacul era facut in tave dreptunghiulare, iar pasca in tave rotunde de marimea unui fund de galeata, umpluta cu branza dulce si stafide. Insa, bunica nu uita sa faca unele pasculite mici pe care le cocea in cani de lut, de marimea palmei.

Se intampla ca in vreun an sa uit pisica in casa, atunci cand ma furisam la gustat cozonac si bunica sa se trezeasca cu cate un cozonac ros pe jumatate. Suparata, dar zambitoare, ne intreba pe fiecare, cine a lasat pisica in casa. Nu m-a prins niciodata, sau poate nu a vrut sa ma prinda, ca in fond, ce mai conta, fapta era facuta.

In prezent, cel mai simplu e sa coci cozonacii, cumparandu-i din magazin. Dar amintirile acelor timpuri aromate si pline de spiritualitate, raman sa dainuiasca in mintea si sufletul nostru.

Va doresc o saptamana luminata, liniste si pace, dragii mei!

Scrisoare de la soacra

La multi ani draga nora! 

Candva visam sa avem o fata,

Dar Dumnezeu un baietel s-avem a vrut,

Ce ne-ncalzeste viata toata

Si il iubim nespus de mult.

El ne-a adus o nora in casa,

Un sufletel ne-asemuit,

Baiatu-i soare, nora a lui raza,

Perechea ideala de neinlocuit.

Iar nora, nora-i fiica noastra

Si incredere avem in ea ca in fecior,

Nu dea sfantul cineva sa ne-o jigneasca,

La pumni il vom lua si chiar si la picior.

Si unde apar ei impreuna,

Toti admirandu-i se soptesc,

"Dar cine-i ea? De unde-i? Ce prezinta?"

Si cu invidie vadita, ii privesc.

Eu fiului as vrea sa-i spun un scurt cuvant

Tu sa-ti pazesti perechea, ca lebedele-n zbor,

Simbol al dragostei sunt ele pe pamant,

Alaturi voi sa fiti, sa nu va mistuiti de dor.

Si uite azi e zi de sarbatoare,

Pentru cei ce va cunosc si va iubesc,

Scumpa fiica, sa ramai o mandra floare,

Aparata peste tot de har dumnezeiesc.

Visele sa ti se indeplineasca,

Caldura si lumina in casa ta,

Ingerii de tot ce-i rau, sa te pazeasca,

Spre fericire, calauza-ti fie dragostea!

P.S. Versurile m-au magulit profund!

Surprize spre rasarit

In drumul meu spre copilarie, am traversat Europa, de la vest la est, cu masina personala. 5 tari pana in Romania si 6 pana in Moldova, doar autostrada, 2000 de km si 18 ore pana la Arad.

Drumul spre rasarit - Belgia

 Apoi incepe distractia: de la Arad pana la Pitesti am facut 480 de km in 11 ore, limita de viteza de 30 de km/ora (atat de penibil), iar pe alocuri de 90 de km/h, politisti din 2 in 2 localitati, ploaie, gropi, drumuri in constructie, nemarcate pe un intuneric bezna, soferi nesimtiti, 2-3 cratere imense si o oprire pe la service-ul auto. Urmeaza o pauza de reincarcare a bateriilor.

Apoi alt drum cu surprize: Pitesti-Chisinau-Orhei. Pana la Barlad, drumul e bun, semnalizat, iar dupa Barlad de asemenea un drum destul de bun.

Barlad-Husi

Barladul este orasul cu unele dintre cele mai proaste drumuri, aproape ca pe coclauri. Intr-un oras ca Barladul mi-ar fi rusine sa fiu primar daca n-as repara macar un pic drumurile, strazile centrale. Rusine! 3 cratere si o alta intrare in service-ul auto.

Una dintre gropile Barladului

Vama am fi trecut-o repede daca n-am fi nimerit fix la schimbul de ture (ora 8 seara), iar de la Vama la Chisinau e un drum bun, dar prea putin marcat si am prins o ceata deasa, de nu vedeai la 2 metri in fata, viteza redusa si oboseala maxima. Chisinau-Orhei, un drum in constructie, ceata atat de deasa, incat de multe ori nu stiai exact unde te afli, trebuia sa te tii de margine si sa mergi cu 20 km/h ca sa nu ajungi in vreun sant. Drum in lucru, deci semnalizari ZERO. Un drum al groazei care iti taie orice pofta de a mai veni acasa. Nu pot sa inteleg de ce, cei care repara drumurile lasa portiuni fara asfalt de 5- 10 m, in care daca intri, intri ca in sant. Sau de ce, daca asfaltul e proaspat pus, are deja gropi? Poate ma lumineaza cineva.

Astfel, dupa 3 zile de condus, cu 2 intrari la service, multi nervi, stres si oboseala, dezamagire si epuizare, am ajuns acolo unde numesc Acasa. Acea bucurie de reintoarcere la radacini a fost umbrita de groaza drumului parcurs pe taramul patriei.

Concluzie: mai bine ei avionul. E mai eftin, atat financiar cat si fizic si psihic.

Copilarie asteapta-ma ca vin!

A fost odata o fetita care iesea la portita si privea in lungul drumului. Visa sa plece departe, sa descopere locuri noi, oameni noi, visa la lucruri diferite, altele decat ce ii puteau oferi acele timpuri si acel loc.

Fetita a crescut, dar nu si-a uitat visul, asa ca a plecat in directia in care ar fi putut sa gaseasca ceea ce cauta. Din timp in timp, revine la locurile copilarie cu care a pastrat o legatura puternica. Acea legatura se afla in lucrurile, locurile si oamenii care ii fac inima sa-i tresara atunci cand ii revede, sa-i tresara de bucurie. 

Din pacate toate acestea au alta semnificatie acum. Acea inocenta din privirea Ei, acea sinceritate nevinovata, acele vise nastrusnice alta data sunt ramase in trecut, fara posibilitatea de a se reveni la ele.

E alta lume acum, alti oameni, alte posibilitati, alte dorinte, alta mentalitate, mai multa rautate si invidie, mai multa ura si stres care au facut din acel rai prin care trecem ca vantul, un iad numit societate. 

Fiecare dintre noi incearca sa revina in perioada cea mai lipsita de griji, in perioada cand nu esti dependent de timp, cand nu conteaza daca ai cazut si te-ai murdarit, cand totul este un basm. Revenirea la copilarie este revenirea Acasa, la locurile sfinte ale copilariei, la parintii dragi. Tot ce a mai ramas din copilarie sunt acele amintiri superbe cu care ma hranesc zi de zi, care imi alina noptile nedormite si grijile care ma framanta. Era asa usor atunci, iar acum...

Am ajuns Acasa, unde fiecare coltisor miroase a copilarie. Iarba, padurea, izvorul, dealurile, cerul, drumurile prafuite, clanta de la poarta, pragul casei, gradina plina cu pomi infloriti si florile de primavara, placintele proaspat scoase din cuptor, apa de la fantana din curte (asa se zice la put in Moldova), catelul care imi sare in brate si se gudura pe langa mine, ma recunoaste chiar daca nu m-a vazut de multa vreme, pisica care leneveste la soarele caldut de primavara, elasticul care il gasesc printre lucrurile demult nefolosite, parintii inlacrimati de fericire ca in sfarsit mi-am facut timp sa-i vizitez dincolo de webcam-ul skype-ului, oamenii pe care mi-i amintesc mult mai tineri, sania care am descoperit-o prafuita, alaturi de alte cutii cu lucruri, in podul casei, toate, dar absolut toate, imi trezesc amintiri placute si care imi inunda sufletul de liniste si odihna. Aceasta senzatie, aceasta liniste nu dureaza mult, pentru ca nu pot ramane prea mult timp pe acest taram de poveste. Trebuie sa revin la realitatea infernala in care traim cu totii, cand timpul te preseaza si este atat de scurt, parca.
Acum ma grabesc sa ma intorc la poveste, las restul problemelor pentru maine. Azi vreau sa fiu doar eu si cu mine, sa-mi incarc bateriile de la natura pentru ca mi-e foarte dor de copilarie. Copilaria mi-am trait-o cu dorinta de a ma face mare, ceea ce era posibil, acum imi doresc sa ma fac din nou mica, dar nu mai e posibil si e foarte trist.

Copilaria este ca o pasare in colivie, daca ai eliberat-o pleaca pentru totdeauna, desi, din cand in cand, revine si mai da cate o tura peste amintirile locurilor unde a crescut, apoi pleaca iar.

Suntem sot si sotie, nu siamezi

    De curand cineva m-a intrebat de ce n-am cont comun cu sotul, pe retelele de socializare. Pe bune? Si daca divortam? Cum impartim contul? Nu, nu avem in plan sa ajungem acolo, dar ma intrebam asa, prin absurd.

    Astia cu conturi comune mi se par, de-a dreptul, penibili. Adica ce, daca n-ai cont comun pe retelele de socializare va intelegeti mai putin? Va iubiti mai putin? Va respectati mai putin? Cu ce e mai puternica relatia voastra, ca aveti cont comun de genul Ion si Maria Cutarescu, decat a nostra, ca ne-am lasat spatii in care sa respiram in intimitate. Nici macar asta nu se poate numi intimitate, din moment ce se afla pe o retea de socializare, dar macar atat, nu?. Si la o adica, daca, numai eu sau el, suntem administratorii propriilor conturi, dar avem setat acolo "Casatorit cu..." nu e clar ca e casatorit si ca e luat? Ar mai ramane, ca dupa casatorie, sotii sa aiba un buletin comun, sa fie legati unul de altul exact ca niste siameni.

    Uite eu, de exemplu, am niste prietene pe retelele astea si ne conversam, pe sot nu-l intereseaza mica noastra barfa. De ce ar trebui sa-l impun sa asiste, involuntar, la "De-ale fetelor", venindu-i sistematic notificari pe telefon cu "Aveti un mesaj de la cutare", cutare pe care el nici macar n-o suporta sau n-o cunoaste? Or, el are niste colegi/prieteni/whatever si au discutiile lor. De ce sa ma intereseze pe mine ce discuta el despre gagici, porcarii si chestii? Sau eu si el avem colegi din scoala/facultate/masterat/serviciu diferiti. De ce, trebuie noi, fiecare separat, sa astistam la abuzul de informatii venit de la toti cei pe care nici macar nu i-am cunoscut?

    Suntem doua persoane distincte, chiar daca ne simtim ca una. In ochii societatii suntem Eu si El si asa ar trebui sa ramanem, Eu si El, casatoriti din dragoste, care inca mai dureaza, desi au trecut ani si ani, inca ne mai harjonim ca niste pusti de liceu, ne cicalim cu dragoste, ne respectam prietenii reciproc, ne lasam loc de intimitate, care e mare lucru, ne dam sfaturi, dar nu ne obligam, iesim separat cu prietenii si nu se intampla nici o tragedie. De ce, daca Eu si El, suntem fericiti asa, sa ne schimbam doar pentru ca neica nimeni, autodeclarata ca "trecuta prin viata", si-ar dori ca noi sa fim altfel, sa fim ca ei?

    Fiecare om are si este in drept sa aiba spatiul lui intim, indiferent daca e casatorit sau nu, indiferent daca e pe retele de socializare sau acasa, la serviciu sau oriunde. Noi doi suntem soti/iubiti/amanti/proprietari/orice alt ceva, dar nu siamezi. Punct

Ochii ca marea

Va fac cunostinta cu una dintre nepotelele mele. E scumpa foc, iar ochiii... doamne ce ochi are, ma scufund in ei. Se numeste Anna si mi-e dor de ea!

Provocare de la Carmen in Miercurea fara cuvinte/Wordless Wednesday.

Filme de duminica: The Impossible si Flight

Daca saptamana trecuta v-am recomandat doar comedii, saptamana aceasta pe filmele urmarite a stat cuvantul drama.

    Primul film pe care l-am urmarit saptamana aceasta a fost The Impossible sau Paradisul pierdut in varianta romaneasca. Este un film care iti trezeste multa emotie si multe lacrimi. Bazat pe evenimente reale, petrecute a doua zi de Craciun in 2004, in Indonezia, The Impossible spune povestea unui cuplu din Spania care isi petrece vacanta de Craciun, in paradisul indonezian, impreuna cu cei 3 copii. Filmul urmareste evenimentele din momentul decolarii spre taramurile insorite din oceanul Indian a acestei familii si pana la intoarcerea acasa, dupa o experienta traumatinzanta, la limita supravetuirii.

    Este un film imposibil de ratat, emotionant, cu multe scene socante, care iti aduce in minte intrebarea "Cat de fragila poate fi viata". Regizorul a reusit sa stoarca tot ce a dorit, din acesti actori minunati. Suferinta este redata exceptional, trnsportarea prin diferite stari sufletesti este exceptional redata, actorii, in special Naomi Watts, au facut o capodopera din jocul lor.
Un film de Oscar care merita vazut!

    Un alt film, pe care l-am urmarit saptamana aceasta a fost filmul Flight, adica Zborul. Daca vreti un film de actiune, ei bine, acesta nu-i. Filmul este centrat pe povestea personajului principal, interpretat de Denzel Washington, intr-o maniera exceptionala, cu ale sale vicii - alcoolul si drogurile. Flight nu este despre avioane ci este despre oameni, drama fiind concentrata pe patima bauturii. Personajul principal este creionat foarte putin, la inceputul filmului, ca fiind un alcoolic care nu-si recunoaste dependenta, excelent profesionist, care reuseste o aterizare cu victime minime, a unui avion cu probleme tehnice si a unui familist ratat din cauza patimii pentru bautura. Intrebarea logica, care iti vine in minte, pe parcursul filmului este daca Denzel joaca rolul unui erou sau al unui pilot care conduce avionul sub influienta substantelor interzise si care merita puscaria. Eu, nici acum, nu m-am hotarat ce cred mai mult despre personaj, dar finalul m-a lasat placut surprinsa sa vad ca, totusi, regizorul a vrut sa sublinieze ca recunoasterea unui viciu, aduce linistea si vindecarea lui.

Doua filme excelente, doua drame despre viata si oameni. Merita vazute!

Vizionare placuta!

Filme de duminica: This is 40 si Identity Thief

De multe ori simti nevoia sa te relaxezi, iar o comedie e chiar ceea ce ai nevoie, ieftin, bun si mult in kg, vorba moldoveanului. In saptamana care a trecut doua filme mi-au picat cu tronc, amandoua comedii.

    "This is 40" e o comedie usoara, despre viata de familie si despre criza femeii care nu vrea sa recunoasca ca a ajuns la "venerabila" varsta de 40 de ani. Fiecare dintre noi are  cate o teama sau mai multe. Unora le e frica de pragul de 30 de ani, altii de o eventuala casatorie, dar daca vei infrunta problemele cu umor, oricat de matur sau imatur n-ai fi, o sa treci cu brio peste probleme.
    Imi place "This is 40" pentru diversele situatii de viata prezentate cu umor, imi place si pentru ca dincolo de imaginea tipica a unei familii engleze sau americane, scenaristul a avut grija sa indemne telespectatorul la comunicare, la comunicare in cuplu sau in familie.
Trecand de cateva faze care, poate, incarca inutil acest film si poate ca nu e cea mai buna comedie, mi se pare, totusi, un film dragut, potrivit pentru o seara relaxanta de duminica, in familie.

    Daca mai ai timp, duminica seara, si pentru comedia "Identity Thief" atunci poti sa zici ca ti-ai luat o mica doza de ras pentru un nou si anevoios inceput de saptamana. Dupa umila mea parere, acest film nu e cea mai reusita comedie, dar tinand cont ca, in ultimul timp, nu prea am avut parte de comedii bune, zic eu, ca poti sa-l urmaresti si sa ai un firav zambet pe fata. Are multe gaguri si replinci pontoase care iti vor discreti fruntea, deci chiar daca nu e extraordinar, merita, totusi, vazut. Iti ofera o mica portie de ras.



Vizionare placuta!

Filme de duminica: Silver Linings Playbook si Les Miserables

    In urma cu cateva zile am zis hai sa ma uit la film si m-am uitat, impreuna cu sotul si un pahar de vin rosu intre noi.

    Despre Silver Linings Playbook nu pot sa zic decat ca l-as mai revedea odata si asta spune totul. Va jur ca pe tot parcursul filmului, zambetul nu s-a sters de pe fata mea si al sotului. Nu e vorba de o faza anume ci tot filmul e o poveste amuzanta si nu, nu este de la pahar cu "portiune magica". Protagonistii si-au jucat rolurile atat de bine incat cred ca ar merita sa ia si Oscarul, pacat ca Brandley Cooper concureaza la categoria Cel mai bun actor in rol principal cu Hugh Jackman care il interpreteaza pe Jean Valjean in Les Miserables. Chiar daca Cooper a facut un rol de exceptie inclin sa cred ca actorul care la interpretat anterior  pe Wolverine a avut un rol mai dificil in Mizerabilii si l-a executat fara cusur.
Oricum n-ar fi, povestea si jocul actorilor din Silver Linings Playbook isi merita din plin nominalizarile la Oscar.

Are un final fericit si de ce nu previzibil, dar ce mai conteaza daca filmul, per ansamblu, iti da o stare de bine, relaxare si confort. In plus, toata lumea iubeste finalurile fericite care nu te lasa in prea multa ceata. In viata anosta a erei in care traim avem nevoie de finaluri fericite, de o doza mare de optimism intr-o lume nebuna, la propriu si la figurat, de incredere, de a invata sa trecem peste vulnerabilitati. Acest film le are pe toate si sunt convinsa ca veti gasi propriile motive sa indragiti acest film.

    In acelasi context am urmarit si Mizerabilii, musical-ul facut dupa romanul cu acelasi nume a lui Victor Hugo, o carte de exceptie si un film extraordinar. Nu pot sa zic ca sunt un fan al musical-urilor, insa acest film mi se pare tocmai potrivit pentru acest gen. E un film trist, insa facut atat de bine incat poti canta si plange odata cu actorii. Anne Hathaway are probabil cel mai dificil rol din viata ei, iar producatorii au facut, de departe cea mai buna alegere. Nu cred ca are concurenta la Oscar la categoria Cea mai buna actrita in rol secundar.
O capodopera de film, atat scenariul cat si distributia si mai ales coloana sonora. Nu pot sa-mi scot din minte versurile dintr-o scena de la inceputul filmului :"Look down, look down..", atunci cand Valjean se afla in arest. Acest film ne scoate din monotonia ultimilor ani in care s-au facut numai filme despre invazii si extrateresti, prea multe SF-uri si prea putina calitate. Chiar daca va sperie faptul ca e un musical, va indemn sa mergeti sa-l vedeti. Nu veti regreta

    Vizionare placuta!

Stereotipuri despre femeia maritata.

    Acum, la peste 2 ani de la casatorie, ma lovesc destul de des de anumite prejudecat care ma fac sa ma gandesc la viata jalnica a unor soti care nu stiu sa traiasca decat dupa anumite reguli, planuri si vorbe ale celor care ii inconjoara. Toti ma intreaba ce s-a schimbat dupa casatorie. Ridic din umeri, nimic, cu exceptia unor planuri marete pe care le plamadim in doi si nu singur. Nu ne-am inchis in gaoacea caminului familial, ne bucuram la fel ca in studentie de petreceri, gratar si iesirile in oras. Suntem o echipa!

    Casatoria nu trebuie sa te schimbe, dar exista unele voci care prin prisma prejudecatilor si al frustrarilor personale, creioneaza zi de zi, tot felul de stereotipuri despre casatorie si despre femeia care tocmai s-a maritat. Din noianul acesta de mituri, am selectat cateva mai evidente si mai populare pentru a le discuta impreuna cu voi:

    Sotia trebuie sa gateasca: Din moment ce amandoi avem job-uri, mi se pare normal ca amandoi sa impartim aceasta necesitate, dar si restul - cumparaturi, facut curat, plata facturilor/datoriilor, etc. Nu trebuie sa fie ceva de genul Cook for sex, ci sa vina vina de la sine, din respect si intelegere. Plus ca e asa dragut sa vezi un barbat cum gateste. Nu mai traim in timpurile cand indatoririle femeii erau sa aiba grija de casa si copii. Din moment ce amandoi lucreaza inseamna ca amandoi trebuie sa imparta si restul indatoririlor. Casatoria este o comuniune a doua persoane la nivel de egalitate. Doar nu te casatoresti doar ca sa ai in casa servitoare, bucatareasa sau bona, dar nici sponsor.

    Cum te casatoresti incep intrebarile de genul "Cand un copil?". Am mai pus aceasta problema. Scopul suprem al casatoriei nu este un bebelus imediat dupa casatorie. Eu mai am multe de facut si inca nu sunt pregatita si suficient de matura pentru o responsabilitate atat de mare, care e pe toata viata. Mai vreau sa-mi traiesc viata in doi, apoi o sa trecem probabil la un alt nivel, atunci cand viata noastra va insemna 3 or mai multi. Nu vreau sa ma simt fortata de societate si varsta si sa fac un copil imediat. Cand voi simti ca e timpul, atunci va fi. Noi, tinerii, nu suntem obligati sa urmam acelasi plan standart timpuriu al parintilor sau strabunicilor nostri "adolescenta - casatorie - copil - copil - copil -...n copii..- poate si au trait fericiti pana la adanci batranete sau poate nu". Sunt alte timpuri, alte obligatii, alte necesitati, alte o multime de lucruri.

    Nu mai iesi cu prietenele, nu mai iesi in oras fara sot. Dar de ce nu? Daca te-ai casatorit nu inseamna ca ai murit sau ca ai fost inchisa si nici ca ati fi siamezi. Viata sociala exista si dupa casatorie. Daca nu ies atat de des nu e din cauza casatoriei ci din cauza ca toti avem serviciu, avem timp liber mai putin, dar avem. Eu si sotul avem pasiuni comune, dar nu inseamna ca trebuie sa facem totul impreuna. El iese la o bere cu baietii, eu la un film/suc/plimbare cu fetele. Nu trebuie sa-l oblig sa asculte povestile siropoase ale unui film romantic daca nu-i face placere, cum nici eu n-am chef sa ascult povestile, uneori, porcoase dintre baieti.

    Te-ai maritat nu mai trebuie sa te aranjezi, machiezi, sa porti rochite si pantaloni scurti, sa mergi la sala. Dar ce sa fac, sa-mi pun un sac in cap, doar pentru ca sotul sa nu fie gelos? Un barbat este mai mandru de sine cand sotia lui este admirata, cand are alaturi o femeie pe cat de puternica pe atat de sensibila. 

De ce sa nu mergi la sala ca sa te mentii in forma? Nu inseamna ca daca mergi acolo, te duci la agatat. 

De ce sa nu te machiezi? E adevarat, acum ma machiez mai natural, un strop de fond de ten, blush in obraji, o line fina in coltul ochiului si un pic de rimel, dar asta nu din cauza casatoriei ci pentru ca m-am mai maturizat si ma simt mai frumoasa asa decat cu o tona de pudra pe varful nasului.

Craciun fericit dragi moldoveni!!!

    Azi e ajunul Craciunului pe stil vechi, Craciun sarbatorit si de mine cand sunt acasa, in Moldova, cu familia. Pe 7 ianuarie Craciunul e sarbatorit in multe tari, inclusiv Rusia, Ucraina, Republica Moldova.

    Este un moment extraordinar, iar mirosul de sarmale, friptura si cozonac, impletit cu mirosul lemnului ars din soba si cetina il simt si acum. In seara de 6 spre 7 ianuarie si chiar in dimineata de 7, colindatorii, copii in general, canta pe la casele oamenilor despre nasterea Domnului. Traditiile se pierd in timp, insa amintirile raman. Si eu acum ascult o colinda si ma gandesc acasa.

                                                             Craciun fericit dragi moldoveni!!!

2013, Happy new year!!!

In anul care vine indeplineste-ti dorintele, traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima, fii mai intelegator cu tine si cu ceilalti, aminteste-ti ca nu esti singur, zambeste, iubeste, iarta, relaxeaza-te, exprima-te, accepta provocarile vietii. Fii fericit!!!!

la multi ani si mult noroc in 2013

In this coming year meet your desires, live each moment like it's your last, you must be understanding with yourself and with others, remember that you are not alone, smile, love, forgive, relax, express yourself , accept life's challenges. Be happy!!

Happy new year!!! 

Craciun fericit!!!

     E timpul colindelor, al mirosului de cetina, de cozonac si de portocale. E timpul cand oamenii simt dorul de parinti, de casa, de familie. Cand ceea ce conteaza mai mult, nu este decorul bradului, pretul cadourilor, inghesuiala din magazine, traficul infernal din orase, ci mai degraba reuniunea familiei. Craciunul nu este o perioada, ci este o stare de spirit, este acel sentiment care izvoraste din suflet, din gandire, din amintire.

    Toti alearga disperati sa cumpere cat mai mult, considerand ca asa vor simti spiritul Craciunului, altii traiesc cu teama de a nu avea suficienta mancare pe masa, fara a se gandi ca de fapt Craciunul nu inseamna ghiftuiala si bogatia mesei.

    Daca te-ai opri pentru o clipa din stresul zilnic de a fi in rand cu ceilalti, sa inchizi ochii si sa te gandesti cine esti si incotro vrei sa te indrepti poate ca ai putea sa simti mai profund spiritul Craciunul dincolo de dimensiunea sufocata de comert si gastronomie.

    Pentru mine Craciunul inseamna liniste si relaxare alaturi de familie, atunci cand primesc un zambet si stiu ca nu e fals, atunci cand primesc mangaiere si intelegere si stiu ca nu e falsa compatimire.

De departe, de acolo de unde suntem, noi ne gandim la sarbatorile de acasa si indiferent unde sunteti eu va doresc: CRACIUN  FERICIT  TUTUROR!!!

Sarbatorile vin . . .

    "...Afara ninge linistit si-n soba arde focul..", versuri celebre care imi caracterizeaza copilaria.
Imaginea perfecta a copilariei cu Craciunul este: focul din soba, luminitele din bradul pe care abia l-am impodobit si steau din varful bradului pe care o pune tata, pentru ca eu sunt prea mica si nu ajung, mirosul de cozonac pe care mama tocmai l-a scos din cuptor, mirosul de portocale de pe masa, frate-le meu repetand o colinda, zapada care scartie sub picioare si colindatorii de la geam. Toate acestea imbinate in acelasi timp te duc intr-o poveste de Craciun, poveste care pentru mine este o amintire din copilarie.

    Mi-e dor de acele sarbatori cand stateam toata noaptea, treaza, ca sa-l prind pe Mos Craciun punand cadouri si nu inteleg cum se facea ca exact spre dimineata cand ma prindea somnul Mosul isi facea aparitia. Imi amintesc ca mama ne intreba de multe ori ce ne-am dori sa ne aduca mosul (mie si fratelui meu Mihai), iar odata i-am raspuns foarte hotarata ca vreau o carte. Mama a intrebat mirata de ce o carte si i-am raspuns simplu cu povesti. Am fost atat de fericita sa gasesc sub brad atat dulciuri cat si o carte cu povesti, eu una si fratele una. Am stat zile intregi sa citesc si sa recitesc acele carti, dar pentru ca intodeauna ceea ce primea Mihai era mai bun decat ce primeam eu (inclusiv masinutile erau mai tari decat papusile mele) am pus mana pe cartea lui care era mai groasa si cu mai multe povesti si nu i-am dat-o pana n-am terminat-o de citit. In schimb i-am lasat-o pe a mea care era cu cateva povesti si multe imagini. Eu fiind mai mica, Mosul s-o fi gandit ca prefer desenele, ei bine nu, dar fericita tot eram.
    Eu si acum il astept pe Mosul, doar ca acum, Mosul nu mai intra pe furis, e tangibil si nu mai are atata magie, cred ca s-a maturizat din pacate...

    Dorul de Acasa e nestavilit. Va iubesc dragii mei! Andra a descris foarte bine in versuri, ceea ce simt si eu si probabil multi ca noi cei departe de casa.

Draga Mos Nicolae

    A fost un an greu si lung, cu multe impliniri si cu loc de mai bine. Nu stiu daca am fost cuminte, poate mai mult decat unii si mai putin decat altii, insa pentru ca vine unica zi din an in care iti faci aparitia vreau sa te anunt ca mi-am lustruit cizmulitele si pantofii si tenisii, iar ca sa fiu sigura ca ai suficient spatiu pentru cadouri am pregatit si sandalele, alea 3 perechi mai noi.

     Nu ti-am mai scris o scrisoare de ani de zile, insa am avut grija sa-ti transmit dorintele mele prin iubitul meu, actual sot, prin parintii mei sau prietenii mei. Se pare ca ei s-au tinut de cuvant si ti-au transmis mesajul. Anul asta am hotarat sa-ti scriu personal. Nu-mi doresc nimic exceptional (doar vreo cateva milioane de LIRE in cont, alte valute nu sunt foarte sigure si nu vreau sa risc..), dar pentru orice eventualitate am facut o listuta:

   1) Te rog mult de tot sa le dai sanatate si multe bucurii celor din familia mea;
   2) Da-le sanatate si multe impliniri prietenilor mei, pe care ii iubesc si de care mi-e foarte dor;
   3) Transmite-le minte si armonie dusmanilor mei care si-au luat timp pretios din viata lor patetica ca sa se gandeasca la mine;
   4) Da-le cate un strop de fericire pentru fiecare clipa de suferinta celor carora le-am facut rau, intentionat sau nu;
   5) As vrea sa pui in sufletul fiecarui om cate un strop de pasiune, dragoste si bunatate;
   6) Daruieste-le sanatate celor aflati in suferinta;
   7) Lumineaza-le mintea si arata-le calea celor care sunt in depresie;
   8)Du-le bucurii acelor copilasi ramasi fara speranta;
   9) Ocroteste-l si da-i sanatate celui pe care il iubesc;
   10) Si daca n-am cerut prea mult, mai rogu-te da-mi si mie intelepciune, echilibru, mai multe motive sa zambesc, sanatate (chiar daca suna babeste) si rabdare, ca la capitolul asta nu stau prea bine.

    P.S. Mosule, ti-am mai spus ca am cizmulitele pregatite si sa stii ca acolo mai este loc si pentru un ceas din ala cu potrivire elvetiana, pentru bilete cu destinatie exotica si calduroasa sau cheile de la vreo locuina care-si asteapta proprietarul;)). Tin sa mai mentionez ca am o marime mica la picior deci nuielusa nu va incapea in cizma, dar poti s-o lasi la vecinii mei care traiesc pe "picior mare" :D.

    P.S.S. Mai am si alte dorinte, dar am zis sa nu te incarc prea tare, caci in curand vine si fratele tau, Mos Craciun...