Cum am ajuns in India!

Am ajuns in India! Da. Va zic imediat si cum.

In momentul in care primesti o oferta de job, pe care o consideri mai buna decat cea pe care o ai, esti hotarat sa schimbi multe. Daca esti nevoit sa-ti schimbi locuinta, o faci, in speranta ca asta nu te va afecta prea mult.
Dar te afecteaza. Lasi in urma niste locuri pe care le cunosti ca palma mainii drepte, renunti la confortul unui camin cunoscut, la cunostintele pe care ti le-ai facut in zona si te muti in alta parte a unui oras imens. Schimbarile nu sunt usoare, mai ales cand descoperi ca, desi locuiesti in acelasi oras, locul e absolut diferit.

Londra. Londra e orasul cameleon. Am mai povestit eu despre Londra. Insa orasul asta pe care-l descoper acum mi-e total necunoscut.

Am locuit ceva timp in sud, in afara Londrei, apoi intr-o suburbie a Londrei din Surrey. Aceasta din urma mi-a ramas aproape de suflet. E o zona in care bogatii, atat ai Angliei cat si ai lumii, si-au trecut resedinta sau domiciliul pe cutia postala, printre care Eric Clapton, Mick Jagger (Rolling Stones), actorul Michael Caine, Roman Ambramovich si altii. La ceas de seara, intr-un restaurant, i-am vazut de aproape si pe Angelina Jolie si Brad Pitt. Nu stiu daca locuiesc in zona sau erau in trecere cu treburi, insa mi s-au parut niste oameni atat de simpli si obisnuiti. Nimic nu ar fi tradat vedetismul lor. Oamenii nu s-au inghesuit sa-i deranjeze cerandu-le autografe si poze. Nici ospatarii nu au schitat vreun gest deplasat. Eu m-am facut mica in scaunul meu si i-am urmarit din umbra. Sunt atat de diferiti ca mentalitate, fata de romani, incat nu exista comparatie.
Surrey e o zona foarte frumoasa, amenajata si bine organizata. Te simti placut si treci neobservat prin multime, pentru ca aproape nimeni nu iese in evidenta, nu-si arata opulent banii pe care ii are.
O singura chestie e mai nasoala aici, transportul public e foarte putin, poate si din cauza ca majoritatea au masini in garaj si nu una-doua.
E adevarat ca aici te simti un soricel mic, mai ales cand, in drum spre serviciu treci pe langa imensele proprietati private si mai tragi cu ochiul peste gard, dar asta-i viata. Nu toti ne nastem egali.

Si revenind la schimbarea pe care am facut-o, m-am mutat in vestul Londrei. De la Sud-Vest la Vest. N-ai zice ca e o asa mare distanta, e vorba de o jumate de ora-o ora de mers cu masina, dar diferenta culturala e ca intre cer si pamant.

Zicea cineva ca in momentul in care aterizezi pe Heathrow Airport (HA), aterizezi in India de fapt si nu in capitala Marii Britanii. N-am dat crezare, desi la iesirea din aeroport tenurile creole ale celor pe care ii intalnesti te duc cu gandul la acea tara asiatica. Te gandesti, totusi, ca HA e un aeroport international si de ce sa nu intalnesti tot felul de oameni din diferite rase.
Ei cam asta am gasit eu in vestul Londrei. Nu un oras britanic ci o Indie.

Mi-a fost foarte greu sa gasesc o casa de inchiriat care sa-mi placa. Majoritatea celor care dau in chirie camere sunt indieni, pakistanezi, din Sri-Lanka(srilankezi sau cum sa le zic?), rusi, negri. In foarte multe case e o mizerie de nedescris, iar mirosul mancarii indiene e imbibat si in covorasul de la intrare.
Cu greu am gasit o camera dubla care sa ma multumeasca cat de cat. Tot intr-o familie de indieni, dar cel putin mirosul nu e persistent si chiar aproape inexistent. Sunt inca in renovari, poate de aceea. Oricum, nici aici nu pot sa zic ca ma simt in largul meu. Zona e numita "Little India", deci unica pata de culoare mai deschisa, de prin zona, sunt eu. Si credeti-ma, nu-mi place sa ies in evidenta chiar atat de tare.

Duminica am mers la supermarket sa cumparam ceva de halit. Am pornit GPS-ul si am purces in cautarea supermarketului. Cica nu-i mult, doar vreo 4 km. Dar cand am dat de drumuri inchise am tot ocolit de s-au facut vreo 10 km. La un moment dat n-am mai avut cum sa ocolim si am intrat pe un drum plin de lume. Lume colorata, lume vesela. Foarte multi dintre barbati purtau un fel de turbane portocalii. Dansau, mancau in mijlocul drumului. La un moment dat am intalnit un convoi, de am crezut, prima data, ca e un convoi mortuar, apoi am crezut ca-i nunta. N-am nimerit-o de nici un fel.

Ii zic omului meu:
- Esti sigur ca e Londra? Nu ne-am teleportat in India cumva?
Ma uitam uimita in jur si nu intelegeam ce se intampla. Au inceput sa ne abordeze o gramada de indivizi. Ne bateau in geam si incercau sa ne ofere produse alimentare. Le faceam din deget ca nu multumesc, ei insistau. Intr-un final am deschis geamul si m-am pomenit cu mainile ocupate cu farfurii de unica folosinta in care se afla mancare indiana, le-am pus pe bord pentru ca altii insistau sa ne dea pahare cu ciocolata calda, mere, banane, portocale, pachete cu mancare. Oamenii, vazand ca nu am cum sa le mai tin, le puneau pe genunchii mei, apoi pe jos la picioare. La inceput am crezut ca ei le vand, dupa care am inteles ca ei le dau, cum ar veni la noi, de pomana. M-au umplut de detoate, ce rost mai avea sa mergem la supermarket. Am trecut totusi de multime, am iesit pe o straduta mai libera si inainte sa intram la supermarket un tanar impartea cutii de 7up. Le scotea din buzunar si le dadea soferilor. Am ramas uimita de aceasta traditie. Atunci sotul si-a facut curaj si l-a intrebat ce se intampla. Cu un accent profund indian i s-a raspuns ca e o sarbatoare a lui Dumnezeu sau ceva de genul.

Am gustat din toate ce ni s-a oferit, cu retinere. Nu-s obisnuita sa mananc orice mi se ofera pe strada. Am gustat doar ca sa vad ce gust au. Recunosc n-am ramas deloc incantata de sosurile prea dulci or prea iuti care insoteau mancarea. Poate nu-s obisnuita. Eu mi-s asa mai de la tara, mancarea trebuie sa fie sarata si dulciurile dulci. Dar am zis bogdaproste si sa fie primit. Pe romaneste, ca in indiana de unde sa stiu eu cum se zice.

Si uite asa, de vreo saptamana-doua incerc sa ma obisnuiesc sa locuiesc in India. Nu stiu daca voi zabovi mult prin imprejurimi, dar incerc sa ma bucur de tot ce mi se ofera. Asa o sa incep sa cunosc si alte natii.

 सभी का सबसे अच्छा!
P.S. Ar vrea sa insemne Toate cele bune, dar nu stiu daca e asa si daca n-am scris vreo injuratura. Ahaha.

P.P.S Pozele nu-s facute de mine, dar ilustreaza foarte bine ce am vazut acolo. Eu m-am pornit la supermarket nu la parada, deci aparatul foto a ramas acasa si telefoanele, ca de obicei, cu bateria descarcata, aproape de tot. Din mine fotograf ca un popa tuns:))

Un an de...

Nici nu stiu cum sa incep postarea asta. Nici nu stiu cum s-o termin. Am implinit un an in blogosfera.

Primii pasi i-am facut in 6 noiembrie anul trecut. Mi-a trebuit o zi intreaga sa scriu o postare. De fapt am scris o postare ampla, insa dupa ce am publicat-o, m-am razgandit, am sters, am rescris, iar am sters si intr-un final am scris ceva simplu.

Aventura mea in blogosfera a inceput din plictiseala. Nu din dorinta de comunicare, nu pentru ca as fi vrut sa fac bani, nu pentru ca as fi stiut exact ce vroiam. Nici acum nu stiu.

Ca in aproape toate evenimentele care ti se intampla, cuiva ai a multumi. Elly a fost prima persoana din blogosfera, care m-a contactat, m-a facut sa ma simt bine, cuiva ii pasa ca exist si eu acolo. N-o cunosteam, nu ma cunostea. Ne-am cunoscut prin intermediul scrisului.
Ma inclin Elly.

Mirela este o persoana fascinanta, plina de inspiratie si talent. Mereu are cele mai placute cuvinte de apreciere pe care le-am savurat de foarte multe ori.
Multumesc atat de mult!

Am multor bloggeri a multumi si o sa o fac in alte posturi preluand cumva ideea de la Adelina.
Dar si sotului care mereu ma impinge de la spate "scrie, scrie, scrie..." si eu scriu. Ca-mi iese, ca nu, el oricum ma pupa si-mi zice "Am cea mai frumoasa nevasta!" Nu stiu ce legatura are frumusetea cu scrisul, dar am zis sa nu intru in detalii.

Un an de pareri insirate in online, un an de comunicare in blogosfera, un an plin de vise adunate in postari, un an de libertate in ganduri. Un an si la multi ani!
Si pentru ca e o aniversare placuta am hotarat sa fac o schimbare. Promit ca o sa va arat si voua.

Va imbratisez si va multumesc ca imi sunteti alaturi!

De la usturoi se trage.

E toamna de tot in calendare si odata cu toamna au venit si virozele. Nu la mine, nu inca. Cred ca au facut alergie la mine de cand m-am dat de ceasul mortii anul trecut, prin februarie.
Eram in cautarea rochiei de mireasa, perfecta pentru mine si in loc sa probez rochii de mireasa, m-am gasit infasurata in doua plapume groase, cu temperatura camerei lejer trecuta de 25 si eu cu dintii clantanind. Febra de 39-40 de grade, din termomentrul de sub brat m-a facut si mai palida decat eram de obicei. Tusea mi-a mutat plamanii din loc si un timp am crezut ca e de la tigarile pe care le-am fumat prin plamanii fumatorilor de langa mine, eu, insumi nestiind nici intre care degete se tine o tigara dintre degetul aratator si mijlociu :)).

Am vazut moartea cu ochii, indiferent ca eu am vazut-o de multe ori prin fel si fel de boli inchipuite. Dar de data asta a fost pe bune. Eram singura, intr-o camera pustie. Va imaginati ce tragedie e sa fii singura si bolnava, mai ales in cazul meu, careia ii place sa se vaite si sa se planga. Omu' meu era la 2000 de km departare, ba nu la 3000 ca sa fie mai dramatic. Vorbeam la telefon si eu nu mai incetam cu smiorcaielile. In una din zile (am stat inchisa in camera vreo 4 zile, unde nici musca nu indraznea sa intre), vorbind la telefon, m-a apucat o criza, un abces de tuse. Am incercat sa-i zic Omului meu ca nu pot vorbi, dar in loc de vorbe mi-au iesit niste sunete indiscifrabile. Nu stiu daca m-a inteles, dar a revenit mai tarziu cu propunerea sa-si ia bilet la avion. Tusea ca tusea, dar mi se oprise respiratia. Nasul infundat nu aveam cum sa-l folosesc, dar nici gura larg cascata nu-mi mai era de folos. Boabe mari de lacrimi imi brazdau obrajii, in fata ochilor vedeam un sicriu rece si gandul ca n-am apucat sa le zic alor mei cat ii iubesc imi inundase creerul. In momentul ala timpul s-a dilatat cumva si am avut timp sa gandesc (o mai fac si eu din cand in cand). M-a fulgerat un gand, un cuvant salvator - USTUROI! Da, ala care alunga strigoii si duhurile rele, tot ala de da gust impecabil unei fripturi, inainte de a stinge cu Orbit. Usturoi - un cuvant magic.

Apropo de friptura cu usturoi, Sotu' m-a alinta din cand in cand cu o friptura de porc cu usturoi, rumenita bine intr-un cuptor incins.

Ce legatura are friptura cu raceala mea? Evident, usturoiul. Aceasta planta, buna la toate, nu lipseste niciodata din frigiderul meu, de cand cu pomenita raceala.

Pe scurt: Atunci, in februarie 2012 (n-o sa uit usor luna aia si nici anul), am fentat moartea cu usturoi. Pe semne, ca si ei ii e frica la fel ca si vampirilor. Daca exista. Deci, daca va e frica de moarte, puteti purta in poseta un catel de usturoi (cred ca numai usturoi nu aveam prin posete, noi, doamnele). Amigdalele mele s-au inflamat atat de tare, incat s-au alipit, cauzandu-mi dificultati grave de respiratie, sufocare. Cum spuneam, cu gura larg deschisa ca sa pot trage cat mai mult aer in plamani, cu lacrimi in ochi, am alergat spre frigider. Stiam ca am acolo un catel de usturoi. Era cam deshidratat, dar l-am incercat totusi. Cu mainile tremurande, l-am curatat in graba, l-am zdrobit, am pus un pic pe degetul aratator si l-am bagat in gat, de mi-am frecat amigdalele cu usturoi. Am repetat operatiunea, dar de data asta la baie, pentru orice eventualitate. Nu e o senzatie tare placuta, insa in secundele urmatoare am simtit cum mi se linisteste gatul, tusea si imaginatia mea morbida. Respiratia a revenit la normal, iar in ziua urmatoare am iesit la probat rochii, pe bulevard, cu o prietena de suflet.

Cand eram mica, mama ne alina suferinta in mod naturist. Nu-mi amintesc sa fi luat vreun antibiotic. Toate medicamentele se gaseau in camara bunicii - usturoi, ceapa, macese, tei, otet, spirt medicinal, cartofi.
Usturoiul era pentru amigdale inflamate, suc de ceapa pentru nas infundat, otet si gheata pentru febra, ceaiuri pentru intarirea organizmului, cartof proaspat, dat prin razatoare pentru dureri in gat si amigdale inflamate. Au fost eficiente, caci n-am stat nici o zi in spital. Si inca sunt eficiente.

Ce-mi veni azi cu raceala? Ma inconjoara o multime de oameni atinsi de viroze, raceala, gripa. Eu le zambesc frumos oamenilor, dar si virozelor, iar cand ajung acasa mananc un kg de clemetine, o bucatica de usturoi, dupa care doua-trei frunze de patrunjel si m-am scos de 1 an si 8 luni. 1 an si 8 luni! Sper sa tina faza si anul asta, ca tare n-am chef sa-mi mut plamanii din loc si sa alerg fuguta la doctor sa-mi prescrie antibiotic.

Sanatate va doresc tuturor!

Astept concurenti pe masura

Acum cateva zile Kadia ne-a provocat sa facem un test, prin care sa aflam cat de bine facem diferenta intre nuante. Cum eu nu sunt tocmai buna sa le numesc, se pare ca vad destul de bine diferenta dintre ele. Facand testul m-am ales cu un onorabil punctaj 8, in conditiile in care cel mai bun punctaj este 0, iar cel mai slab pentru categoria mea de varsta este 198857. Iar eu am 8! Eh, ce mandra mi-s!

Pentru ca n-am stiut care-s butoanele pe tastatura ca sa fac un ScreenShoot (mi-am dat si o palma peste frunte si am exclamat si un Dîîîî. Hai ca am gasit si un "i" cu tot cu acoperis ca sa iasa "î".) am facut o poza cu telefonul. Sotul, daca era prin preajma, m-ar fi cicalit, dar m-ar fi ajutat. Era musai sa am dovada la mana, ca odata are omul norocul incepatorului. As fi refacut eu testul, dar poate nu intodeauna am momente din astea sclipitoare. Ca sa nu va mai spun ca testul l-am facut pe semiintuneric, cu ochii chioras de oboseala. Va imaginati ce privire geniala am.

Ei, daca vreti sa incercati si voi, sa va verificati capacitatea de a face diferenta intre nuante, intrati pe Xrite. Nu va buzunareste nimeni, nu va faceti griji. Daca ati facut testul astept sa-mi omorati si dramul asta de genialitate, printr-un simplu comentariu.

La Mirela puteti afla mai multe informatii despre nuante, asta asa pentru cultura voastra generala. E fain articolul.

STOP si de la capat - parfumul succesului

Putini dintre cei care au cunoscut-o pe Lucy stiau ca Ea nu mai lucreaza la multinationala. Debutul ca angajat si l-a facut acolo si in anii ce au urmat dupa facultate, cariera ei a urmat un fagas ascendent. Multinationala ia imbogatit frumos CV-ul. Cei mai multi o invidiau pentru cariera de succes pe care o avea, insa nimeni nu si-a pus vreodata intrebarea "cu ce pret?" si "daca e fericita, multumita si implinita". Aparentele erau minunat de frumoase, astfel incat nimeni nu ar fi gasit vreun motiv de tristete in viata ei.

La un moment dat, la o cotitura a vietii, a spus STOP. Avea motivele ei. A vrut sa-si schimbe radical viata. Putini au acest curaj. Trecuta printr-un divort si cu adanci urme ale tristetei incrustate in suflet, Lucy a renuntat la tot, la sotul pe care il iubea inca, la salariul decent si jobul onorabil pe care l-a obtinut prin mult efort, la apartamentul pe care si-l luase in credit, si-a facut un mic bagaj si a plecat oriunde in incercarea de a-si gasi linistea si alinarea.

Dar in viata e ca si la piata - poti plati scump pentru lucruri care nu merita sau dimpotriva, poti gasi lucruri scumpe la preturi mici. Ea cauta liniste, dar a dat peste SUCCES.

Dupa ce a hoinarit, de una singura, intreaga lume, s-a oprit sa locuiasca intr-o mica coliba a unei mici familii dintr-un trib in Thailanda. Thailanda este "tara contrastelor radicale, profund asiatica si fantastic de occidentala". Atractia pentru acest colt de rai a simtit-o prima data, citind printre randurile cartii "In Tara Surasului - Thailanda" a Iuliei Maria Cristea, carte pe care a citit-o si recitit-o dincolo de cuvinte, traindu-le aievea, alaturi de localnici, alaturi de oameni si in mijlocul lor. E tara unde poti gasi o oaza de liniste si frumusete naturala, dar si o viata tumultoasa si plina de aventura.

Astfel, Lucy, stand asezata pe nisipul alb si fin din fata colibei, cu briza mangaindu-i fata, s-a apucat sa scrie intr-un jurnal ganduri, intamplari, sa descrie locurile pe care le-a vizitat, toate traite de personajul Eu. A creionat in cuvinte o intreaga aventura a acestui personaj, i-a dat viata cu ajutorul a tot ce o inconjura. Personaj devenea tot mai complex, iar romanul, care era asemeni unor file de jurnal, prindea contur fara prea mult efort.

Printr-o intamplare, fasta sau nefasta, nici Ea nu prea putea s-o clasifice, Jurnalul ei, a ajuns in mainile necunoscute ale unui personaj cunoscut, instarit si mare iubitor de arta. Personajul, care se afla in vacanta, a citit prima pagina a Jurnalului si nu s-a oprit pana nu l-a terminat, insa povestea din Jurnal nu era nici pe departe terminata, asa ca, din curiozitate, a facut efortul s-o caute. N-a fost greu s-o gaseasca deoarece pe prima pagina a Jurnalului si-a lasat datele de contact.

A intalnit-o si din prima clipa a simtit o scanteie a succesului. I-a propus sa termine povestea si sa-l publice. Dar asta nu s-a intamplat imediat. Au mai durat vreo doi ani pana a fost gata de publicare si pana s-a hotarat si Ea ca poate e o idee buna sa-si publice gandurile. Scceptica, a acceptat doar pentru ca, prin increngatura de condei, stia ca a scos la lumina multe povesti de viata, din care altii ar putea invata ceva.

Succesul a venit pe neasteptate, invaluind-o intr-un parfum cu iz de cerneala si miros de hartie proaspat tiparita, miros de cerneala al urmei lasate de pixul ei, cu forma semnaturii ei. Acest miros i-a tulburat zenul, obligand-o sa renunte pentru o perioada la intimitatea si linistea la care ravnise atat de mult.

Insa, acel miros, n-a descurajat-o, dimpotriva, amestecat cu mirosul parfumului ei preferat L'Eau d'Issey Fleur de Bois, de la Issey Miyake, i-a dat puterea de a lupta cu morile de vant ale celebritatii, venite brusc si neasteptat. Ii placea acea combinatie de cedru de Virginia, ambra, frezie, tinctura de trandafiri si mimoza. Un parfum floral, revigorant, de zi, usor romantic, a fost creat de Jacques Cavallier in 2010.

Acest parfum i-a fost daruit de sotul ei, intors dintr-o calatorie de lunga durata, mirosul fiind naucitor la fel ca si succesul.

Storm in a Coffee Cup

    Se spune ca omul se ataseaza de oameni si lucruri in egala masura. Eu n-o sa confirm sau sa contrazic ceea ce se spune, insa in ceea ce ma priveste, lucrurile si oamenii, care intradevar conteaza pentru mine, au, in egala masura, un loc important in inima mea.

    In fiecare dimineata, am o relatie prea intima cu tonomatul de cafea, ca sa o pot descrie aici, in cateva randuri. Are si un nume, dar pe care n-o sa-l amintesc aici. Dimineata cand intru in bucatarie, dupa ce am trecut pe la baie ca sa-mi clatesc ochii cu apa rece, dar nu inainte de a fi bagat peria in par ca sa aranjez miile de fire rebele, ma asez in fata expresorului, il ating, gentil, pe ecran, ii zambesc suav de sub ochii inca unflati de somn, iar el ma rasplateste cu un zambet larg in ceasca cu cafea. Nu sunt exagerat de gelosa insa relatia pe care o am eu cu expresorul meu de cafea nu vreau sa o mai aiba nimeni. Nu imi doresc ca cineva sa-mi pipaie si sa-mi mangaie expresorul meu, cu exceptia sotului. Da, bine, am facut doar o exceptie.

    O mare placere, pentru mine, este acea de a avea cativa invitati in spatiul micut al intimitatii propriei locuinte. Prieteni de suflet, rude foarte apropiate, sunt persoane care iti fac locuinta mai calda si mai primitoare. O afectiune reciproca importanta este sarbatorita, intr-un mod foarte placut, la o ceasca de cafea aburinda, pe care tonomatul tau de cafea, tocmai ti-a facut placerea de a ti-o ofere. Tu il atingi, tu il implori, tu ii multumesti pentru cafea.

    Deci, imagineaza-ti cum m-as simti, daca m-as trezi intr-o dimineata si as gasi in bucataria mea o gloata de prieteni de-ai fiului sau fiicei or o turma de studenti, colegi de-ai lor, intr-un viitor inca necunoscut care se inghesuie in jurul expresorului, impingand in ecranul tactil, cerand cafea dupa cafea, vorbind tare si razand cu nerusinare.

    Intr-o astfel de situatie, mi-as simti tot sangele cum se coaguleaza in privire, mi-as auzi inima cum bate cu putere si in acel moment, as fi gata sa explodez... Nu as putea sa inteleg cum astia nu stiu regula casei. Simt ca am destula forta sa fac doua-trei knockout-uri si sa-mi strang la piept, cu putere, expresorul meu, ca un copil care nu vrea sa-si imparta jucaria cu nimeni.

   Cred ca as face ochii mari, timp in care, mi-ar trece prin minte ideile de mai sus, as inchide ochii, as respira adanc si apoi as zambi:
- Vrei sa te servesc eu cu o cafea? le-as zice.
- Oh, multumesc, chiar te rog, am nevoie de o cafea, iar expresorul asta e tare complicat.
- Aham, el doar pe mine ma accepta.
"Daca te pricepi si la femei cum te pricepi sa folosesti expresorul, atunci inteleg..." Ar fi un gand fugar si rautacios probabil.
    Acum totul e in regula...

P.S. Postul asta l-am scris prin februarie, dar acum mi s-a intamplat ceea ce imi imaginam. Uite premonitie.

Comoditatea ne face niste marionete

De la un timp am devenit foarte comoda. De cand cu internetul, dau foarte rar pe la un magazin, asa cum a fost el creat, magazin in viata reala. Online platesc contributiile la stat, online platesc asigurarea medicala, asigurarea la masina, online imi reinoiesc garderoba, online cumpar bilete peste tot (concerte, parcuri de distractie, muzee, castele, avion or ferry), online imi verific balanta bancara, online, totul e in online.

Mai nou, am inceput sa-mi achiziotionez si produse alimentare tot online. Nu radeti de mine ca nu glumesc. Azi ploua continuu, vreme urata, fara chef de iesit la cumparaturi. Si chiar de stomacul ma indeamna la supermarket, eu imi pun in fata leptopul, ca pe tableta nu-mi place sa stau si rasfoiesc paginile cu produse alimentare ale supermarketurilor de la care cumpar de obicei. Ce-mi pofteste inima. Vreau salam, comand salam (nu de ala muzicalo-rozator de ureche, ca pe ala nu-l inghit nici pe moca), vreau pui grill, il primesc fierbinte, vreau paine pe vatra, nici o problema. Livrarea intr-o ora, la fix cat sa apuc sa flamanzesc bine.

S-a terminat cu cozile interminabile. Timpul e scurt si toata lumea cauta sa faca cat mai multe lucruri in acelasi timp, poate din comoditate si graba. Secolul vitezei il traiesc din plin, dar ma oboseste teribil. Cateodata simt ca nu pot tine pasul si atunci ma intorc pentru o scurta vacanta in tara ca sa-mi reincarc bateriile. In tara, acasa, ritmul vietii e muuult mai incet. Ai timp sa respiri, ai timp sa meditezi, ai timp sa privesti cum rasare iarba, cum cresc mugurii, ai timp sa intretii prietenii puternice (cine vrea si poate), ai timp sa iti dai seama cand a aparut primul rid, ai timp sa te duci pe la institutiile statului, or la banca cu diverse treburi si sa revii de doua trei ori pentru ca si cei de lucreaza acolo au timp sa-ti spuna ca "azi n-avem chef sa te servim, revin-o maine"... Sau asa vad eu lucrurile de la distanta.

Aici n-ai timp. In graba trebuie sa iei decizii, in graba treci pe langa oameni fara sa-i observi pentru ca ai telefonul la ureche, in mana o cafea, in cealalta o geanta si intarzii la serviciu unde te asteapta lucrurile pe care n-ai reusit ieri sa le faci si probabil ca nici azi nu vei reusi. In graba iti suni parintii, in graba iti suni prietenii sa le zici la multi ani si asta nu ca ti-ai fi amintit, dar telefonul pe post de agenta iti aminteste asta, mergi la petreceri in graba, mergi in vacante in graba, mergi pe drum in graba.

Cand te asezi in pat, seara, nu ti-e gandul la perna pufoasa in care esti gata sa te scufunzi, ci la cate n-ai reusit sa faci si trebuiau facute de saptamana trecuta, dormi in graba, mananci in graba, respiri in graba...

Si revenind la comoditate, am devenit dependenta de card. Nu mai stiu sa folosesc cash-ul. Ma enerveaza sa-l folosesc. In tara fiind, scoteam din portofel cardul cu gand sa-l folosesc si cei de la casa, fara sa aiba macar bunul-simt sa-mi zica "Ne pare rau, nu se accepta card", cu o moaca posaca, de parca le-as fi mancat pranzul, m-au trimis la capatul lumii (si aici vorbesc de comoditate, pentru ca probabil n-a fost chiar asa departe) sa gasesc bancomat, sa scot bani, sa ma reintorc, sa stau la aceeasi coada interminabila pentru a doua oara si sa plec nervoasa acasa, ca au vrut sa ma fure de niste bani pe care nu-i meritau, produsul scumpindu-se brusc, la casa. Dupa prima patanie, la fiecare iesire din magazin imi numaram banii, dar ma pierdeam in maruntisul care imi facea geanta mai grea.

Am devenit dependenta de timp, de societatea grabita, de card, de online si de cumparaturile on-line. Ma intreb unde o sa ajung in ritmul asta, unde vom ajunge noi toti, ca majoritatea supravetuim in ritmul asta? Spre ce ne indreptam?
Nu mai stim sa ne bucuram de viata reala, caci totul e in online -  cumparaturi, socializare, dragoste, viata personala si tot, din comoditate.

Si pentru ca de la un timp ma roade acest gand, mi-am propus ca de acum sa incerc sa respect cele cateva lucruri pe care mi le-am propus pentru acest an:
- sa nu mai las mesaje de felicitare pe site-urile de socializare prietenilor ci sa-i sun, cel putin;
- sa nu refuz nici o iesire cu prietenii, pe motiv de vreme urata, lene, chef si oboseala;
- sa ies mai des la cumparaturi, decat sa fac acelasi lucru online (chiar daca cumparaturile mele se termina cu dureri de cap, oboseala, nervi si produse inutile (vezi Aventuri la mall si despre cumparaturi si liste);
- sa neglijez cat pot de mult "feisbucu'" si "odnoklassnishii" in favoarea socializarii in viata reala.
Ar mai fi si altele, insa se face lista prea lunga si mi-e frica ca nu reusesc sa ma tin, cel putin, de acestea. Din comoditate.
Comoditatea ne face niste marionete, zic in loc de concluzie, zic si cred.

Flori de camp cu spatele in soare

E duminica si e soare. N-am ratat ocazia de a face o plimbare in natura. M-am umplut de energie cat pentru o saptamana ploioasa. Am savurat soarele prin fiecare fibra si celula.

Am ramas in urma de grup pentru ca la fiecare pas gaseam de fotografiat ceva, inclusiv drumul in toata splendoarea lui:))

Apoi am adunat un buchetel de flori de camp pe care vi-l ofer in semn de multumire ca intrati sa ma vizitati

Raspund propunerii Anastasiei de a participa la jocul FFFB.
Un sfarsit de saptamana minunat!

A inceput razboiul de Ziua Pamantului

E o zi plina de soare si flori inmiresmate. Nu am apucat sa savurez primavara asta decat atunci cand am ajuns la tara. Cobor drumul denivelat pe langa padure. Padurea abia inmugurita, lasa sa se vada departe printre crengi, un raulet care murmura un cantec linistit.Traversez crangul si ajung pe malul raului. Respir in piept aerul curat amestecat cu mireasma florilor de primavara care abia si-au deschis bobocii.

Savurez minunea, pentru ca de lumea betonata de la oras mi se face frica. Mi-e frica ca in curand nu-mi voi putea clati ochii cu miile de nuante inmiresmate ale florilor, mi-e frica de valurile de fum inecacios care nu ma vor mai lasa sa respir, in voie, aerul libertatii, mi-e frica de tot ce cauzeaza rani acestei planete, care ne sustine viata.

De sute de ori mi-au rasunat in urechi cuvintele "Tu oricum n-o sa mai apuci acele timpuri, de ce sa-ti pese?". Si de ce sa nu-mi pese, cand parintii nostri ne-au lasat dealuri impadurite si izvoare cu apa cristalina, care acum nu le mai gasesc acolo unde le stiam. Au ramas doar niste dealuri golase si izvoare cu ape tulburi, rauri si margini de drum pe unde stau intinse gramezi de gunoi nereciclabil. Cui ii pasa ca, daca nu copiii nostri, atunci nepotii nostri, nu vor mai cunoaste aceasta frumusete naturala si gratuita lasata de natura? Mie imi pasa, imi pasa ce las celor care vor veni dupa mine. Aceste indiferente umbre care populeaza pamantul, fara sa le pese de noi si de cei care vor veni, mi-au declarat razboi. Si eu trebuie sa ripostez. Nu pot sa stau cu mainile in buzunar si sa privesc la gunoaiele din jurul meu.
E trist, dar din fericire nu sunt singura careia ii pasa. Asa ca, va invit la razboi, un razboi fara arme, dar care sa lase in urma noastra o natura mai curata, un razboi impotriva gunoaielor si a indiferentei. Nu suntem singuri, nu suntem putini.

Azi, 22 aprilie, se sarbatoreste Ziua Planetei Pamant. Aceasta zi a fost fondata de senatorul american Gaylord Nelson in anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politica din dezinteresul pe care il arata fata de mediu. In primul an, apoximativ 20 de milioane de americani au celebrat aceasta zi, in majoritate tineri. In 1990, peste 200 de milioane de oameni din 141 de tari au transformat aceasta zi, intr-o manifestare de amploare, in dorinta de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre. Astazi, Ziua Planetei Pamant a devenit o zi internationala, sarbatorita de peste un miliard de oameni, in peste 192 de tari, numeroase comunitati organizand chiar o saptamana intreaga de manifestari dedicate mediului inconjurator. Tot pentru popularizarea problemelor de mediu s-a infiintat Earth Day Organization, organizatie care are filiale in peste 170 de tari.

Suntem peste 7 miliarde de oameni si impreuna solicitam mediul la maxim, avem nevoie de noi si noi resurse de hrana si energie, noi si noi teritorii de locuit si ar trebui sa fim constienti de consecintele nocive pe care le avem asupra naturii. Din acest considerent, macar odata pe an sa ne gandim la ce putem face pentru Ea, pentru aceasta Planeta Albastra care ne sustine viata si ne ofera atatea lucruri frumoase. Macar o data pe an, putem sa luam bicicleta la serviciu sau sa mergem pe jos, sa strangem gunoaiele si deseurile din jurul nostru si sa le ducem in locurile special amenajate. Si apoi. putem in fiecare zi, sa selectam gunoaiele menajere si sa le punem in containerele special amenajate, astfel cand ducem gunoiul, sticla s-o punem la sticla, hartia in containerul cu hartie, sa nu aruncam uleiul folosit in chiuveta, sa nu aruncam ambalajele pe unde apucam, sa poluam mai putin. Noi, oamenii astia, mici si multi, macar atat putem face, aratandu-le celor nepasatori, care polueaza oceane si aerul pe care noi il respiram, defriseaza teritorii intinse de paduri, distrug ecosisteme, ca ne pasa, ne pasa de mediul in care traim, in care ne crestem copiii.

Eu am plantat flori, doi copaci si am strans hartiile dintr-un mic parculet. Voi ce ati facut azi?

Natura suntem noi, haide-ti sa avem grija de noi!

Surprize spre rasarit

In drumul meu spre copilarie, am traversat Europa, de la vest la est, cu masina personala. 5 tari pana in Romania si 6 pana in Moldova, doar autostrada, 2000 de km si 18 ore pana la Arad.

Drumul spre rasarit - Belgia

 Apoi incepe distractia: de la Arad pana la Pitesti am facut 480 de km in 11 ore, limita de viteza de 30 de km/ora (atat de penibil), iar pe alocuri de 90 de km/h, politisti din 2 in 2 localitati, ploaie, gropi, drumuri in constructie, nemarcate pe un intuneric bezna, soferi nesimtiti, 2-3 cratere imense si o oprire pe la service-ul auto. Urmeaza o pauza de reincarcare a bateriilor.

Apoi alt drum cu surprize: Pitesti-Chisinau-Orhei. Pana la Barlad, drumul e bun, semnalizat, iar dupa Barlad de asemenea un drum destul de bun.

Barlad-Husi

Barladul este orasul cu unele dintre cele mai proaste drumuri, aproape ca pe coclauri. Intr-un oras ca Barladul mi-ar fi rusine sa fiu primar daca n-as repara macar un pic drumurile, strazile centrale. Rusine! 3 cratere si o alta intrare in service-ul auto.

Una dintre gropile Barladului

Vama am fi trecut-o repede daca n-am fi nimerit fix la schimbul de ture (ora 8 seara), iar de la Vama la Chisinau e un drum bun, dar prea putin marcat si am prins o ceata deasa, de nu vedeai la 2 metri in fata, viteza redusa si oboseala maxima. Chisinau-Orhei, un drum in constructie, ceata atat de deasa, incat de multe ori nu stiai exact unde te afli, trebuia sa te tii de margine si sa mergi cu 20 km/h ca sa nu ajungi in vreun sant. Drum in lucru, deci semnalizari ZERO. Un drum al groazei care iti taie orice pofta de a mai veni acasa. Nu pot sa inteleg de ce, cei care repara drumurile lasa portiuni fara asfalt de 5- 10 m, in care daca intri, intri ca in sant. Sau de ce, daca asfaltul e proaspat pus, are deja gropi? Poate ma lumineaza cineva.

Astfel, dupa 3 zile de condus, cu 2 intrari la service, multi nervi, stres si oboseala, dezamagire si epuizare, am ajuns acolo unde numesc Acasa. Acea bucurie de reintoarcere la radacini a fost umbrita de groaza drumului parcurs pe taramul patriei.

Concluzie: mai bine ei avionul. E mai eftin, atat financiar cat si fizic si psihic.

Un picut despre fuck you very much si trafic

    Fuck, pohui si altele, dar pe romaneste. Uite ca am utilizat aceste cuvinte. Hai, blamati-ma!

    Nu obisnuiesc sa folosesc cuvinte care nu ma reprezinta, dar cateodata e, absolut, necesar sa le utilizezi ca sa te descarci de nervii care-ti devoreaza neuronii sau pur si simplu iti descriu o stare.

    "Mi-e indiferent" e prea universitar, prea diplomatic, prea sofisticat ca sa descrie fix starea care o ai cand te gandesti la anumite lucruri care nu-ti fac placere si le ignori. "Pohui" e exact ceea ce simti. Si daca simti, te exprimi, nu?
    Fuck... Trebuie sa recunosc ca il utilizez cam des, in ultima perioada, in diferite contexte (gen I don't give a fuck for your words). Nu stiu de ce, dar utilizat des, isi pierde din obscenitate, mai ales comparat cu romanescul care trimite la origini. Poate, pentru ca nu e in limba parintilor tai, or poate, pentru ca, pentru englezi e un cuvant uzual.

    Si de ce sa nu folosim aceste cuvinte, daca ele exista?  E mai sanatos pentru creer unul din asta, decat furia si nervii dositi in neuronii tai obositi, doar pentru ca e un cuvant care produce disconfort pentru unii. Unii, care atunci cand merg la un stand-up comedy, la injuraturi, ei rad cu pofta. Utilizat cu limita, face bine sanatatii mintale si nu-ti da jos, nici o stea din frunte.

    M-am abatut, un pic, de la politica acestui blog, dar va zic imediat si de ce. Azi, este una dintre zilele in care am utilizat aceste cuvinte sucite, fara vreo limita, pentru ca, nimic nu m-a usurat mai mult, atunci cand, de la autostrazi cu soferi educati, in trafic, intri fix la casa de nebuni, unde nu exista reguli, iar ceea ce te astepti sa se fi schimbat, macar un pic, in lunile in care ai fost plecata departe de aceste locuri dragi, raman a fi aceleasi drumuri pline de gropi, ba cu si mai multe gropi decat stiai, fara delimitari ale benzilor si cu 30km/h prin localitati. Pe masura ce inaintezi pe drumurile patriei, realizezi ca ti se cam dezintegreaza masina, ba iti ramane un disc intr-o groapa, ba un colt de bumper, ba realizezi ca masina ta e prea joasa, desi e destul de inalta. Reguli in trafic? Respect intre soferi? Da de unde! Nu exista asa ceva la casa de nebuni. Motorina e scumpa ca in vest, politistii iti mananca timpul in cautarea unui motiv de spaga, maimute care se numesc soferi, nu stiu sau nu vor sa stie ca tu ai prioritate si daca le cedezi tu, avand prioritate, in loc de multumesc primesti un fuck you fix pe romaneste. Ca sa fie tabloul complet ambuteiajele sunt la ele acasa.

    In asa situatie, cum sa nu-ti lasi limba sloboda si sa strigi din amandoi plamanii, fix acele cuvinte blamate de DEX? Si eu, inca nu sunt sofer, doar "ajutor de sofer", dar, daca pe mine, ma scoate din sarite acest comportament salbatic al soferului mioritic, va imaginati cum e pentru cei care chiar tin mana pe volan si schimbatorul de viteze?

P.S. Nu toti soferii sunt maimutele descrise mai sus. Imi cer scuze acelor soferi care au bunul-simt in trafic, in special tiristilor care sunt cei mai educati dintre soferi.

Of, scumpa patrie, ma faci sa vorbesc obscen...

Cat costa fidelitatea?

    Fidelitatea nu e o chestiune care se cumpara si nu este o chestiune ce are nevoie de evaluare si analiza din punct de vedere social, nu este o instanta sociala si nici macar morala. Este o conditie, un resort pur psiho-afectiv.
    De ce m-am apucat sa vorbesc despre fidelitate? Nu, nu are legatura cu mine, doamne fereste sa aiba, doar ca, intrand intr-o criza de inspiratie, mi-am adus aminte de niste cazuri la care am avut surpriza neplacuta sa asist involuntar.

    Sa zicem, ca, o cunostinta, cu pretentii de prietena, este super-mega-extra fericita, intr-o relatie alaturi de iubitul ei. Fata de tine n-au nici o prejudecata, sunt niste pupaciosi. Isi arata iubirea in fata tuturor si fara rezerve, ca si cum ar vrea sa le demonstreze tuturor ceva. Au ganduri de casatorie si ii consideri niste norocosi ca s-au gasit. Intamplarea nefasta face, ca, tocmai tu, sa-l surprinzi pe el, la un moment dat, la un colt de strada, pur intamplator, cum o cuprinde, de ramas bun, pe o duduie si o pupa lung si apasat pe buze, nu pe obraz, ca si cum ar vrea sa-ti arate si tie ca ei sunt mai mult decat cunostinte. Ea, cu siguranta, nu e prietena ta si el nu te vede ca i-ai vazut. Ce faci? Alergi la prietena si-i zici ce ai vazut?
    Ei bine, primul instinct a fost sa alerg la ea, gandindu-ma ca daca as fi in locul ei, asa as vrea sa fie. Insa, intre timp, m-am gandit la altceva si anume ca adevarul vine sub multe nuante, ca uneori oamenii nu vor sa stie, desi sustin, sus si tare, ca vor. Si asa, am lasat mana sortii sa-si faca treaba. Ea, intr-un fel sau altul, va afla si daca nu e important vor trece peste, iar daca te bagi tu, vor trece si peste tine.

    Un alt caz, aceeasi situatie. Un cuplu aparent fericit, casatorit la repezeala, din cauza unui bebe care a venit in cele mai neasteptate momente, isi savureaza iubirea, pana intr-un moment in care se intampla ceva. El (tot el) face o pasiune pentru o terta persoana din anturajul lor, vizitand-o destul de des. Toata lumea din anturaj afla si tace. Sotia stia si ea, dar si ea tace, tace pana intr-un moment cand izbucneste.
Apoi toata lumea o sustine, il cearta pe el, dupa care ei isi rezolva problema si pornesc un mic scandal impotriva tuturor. Ca, la o adica, de ce se baga toti ceilalti in relatia lor. Mda.

    De data aceasta e invers, ea e buba. Sunteti prieteni buni cu amandoi, dar cu ea mai mult vorbesti, logic, ca intre fete. Ea incepe sa ti se planga ca e nefericita, ca el nu mai e ca la inceput si intr-un final sa-ti zica ca l-a inselat sau ca inca il inseala. Ce faci, te duci la el si bati cu paru-n masa aratandu-i cine-i nemernica de langa el? Sau o rogi frumos sa inceteze, or dimpotriva o incurajezi pentru ca suna palpitant si iti surade ideea ca vine cu noi surse de barfa?

    Bun, dincolo de aceste cazuri si intrebari, nu ne ramane decat sa suferim in liniste si ca cel mai bine faci cand nu te bagi in oala celuilalt. Cel putin asa fac eu, care m-am convins de mii de ori ca e mai bine asa.
Ramane, insa, intrebarea de ce oamenii inseala? De ce daca nu mai tine la persoana respectiva, nu o paraseste pur si simplu.  Oare, comoditatea de a avea un trup cald langa el, in orice moment, este o dorinta mai mare decat despartirea? Daca gasim raspuns la aceste intrebari, gasim si rezolvarea.
    Totodata, imi repugna autovictimizarea in numele unei false moralitati care trambiteaza perfid si murdar, inrobirea celuilalt prin santaje de genul "daca nu, voi divorta". Divorteaza pur si simplu, nu mai bate apa in piua in incercarea de al aduce pe drumul cel drept. Si pana la urma, nimeni nu e dator emotional, afectiv si mental nimanui si atunci cand alegi sa-i dedici totul, inclusiv fidelitatea, unei singure persoane, fa-o pur si simplu, ofera-i exclusivitate.

Happy birthday darling!

    E 12 noaptea. "Multi ai traiasca, multi ani traiasca, laaaaa muuulti aaaani! Cine sa traiasca, cine sa traiasca, laaaa muuulti aaani? Sotul sa traiascaaaa, sotul sa traiascaaaa, laaaa muuulti aaaani!", se aude vocea mea haraita. Probabil ca unii m-ar plati sa tac, dar ce conteaza vocea, conteaza masajul nu? Ahaha, aceasta scuza cu ce conteaza mai mult ne scoate din impas (numai la Romanii au Talent nu merge aceasta).

    Revenind la 12 noaptea - dupa ce i-am cantat la multi ani, i-am dat si cadoul. Sotul imi zice ca m-am scos usor si ca, ciudat, dar de fiecare data e acelasi cadou. Pai nu e acelasi, ca e, de fiecare data, mai mare cu un an si are o funda de o alta culoare. Zic.

    Cu saptamani inainte, creerul meu se tot framanta, in cautarea cadoului perfect. Am destule idei, insa nu le gasesc potrivite decat pentru alte ocazii, or mi-e frica sa n-o dau in bara cu marimea cum am mai facut-o. Nu e vorba, stiu ce marime poarta, dar stiti si voi cum sunt marimile in magazine, or poate modelul, or poate culoarea. Anumite chestii care le gasesc potrivite nu sunt disponibile in acel moment. Stiu, o sa-mi ziceti ca, Calul de dar nu se cauta la dinti, dar nu-i chiar asa.

    Ma tot framant, pana ajung cu o zi inainte. Abia seara, ma gandesc ca o sticla de vin m-ar scoate din impas. E duminica seara si magazinele au inchis devreme, la benzinarie nu era alcool. Si, la 12 noaptea e musai sa-i cant la multi ani si sa-i dau un cadou.

    Nu-mi ramane, altceva de facut, decat sa-mi pun o funda in frunte si sa-i zic: Uite-ti cadoul! Asta m-a salvat de cateva ori. Si azi la fel. Dupa ce, ca ti-ai luat-o pe cap, pe toata viata, ea continua sa-ti faca asa cadouri, la fiecare zi de nastere, aproape la fiecare, m-as gandi eu, sper el sa n-o faca... Mai sper, sa nu se sature vreodata de acest cadou si sa-l arunce pe geam. Nu prea mi-ar veni bine sa-mi conteste cadoul. Zic.

    In alta ordine de idei, am o idee pentru deseara, nu ceva foarte sofisticat, dar care sa ne scoata un pic din rutina asta. Nu zic ce, deocamdata.

  Today I give you the biggest kiss because you're the one I love and the one I wish to grow old with!
Happy birthday darling!

Sunt (in?)dependenta, dar ma tratez . . .

    Cica, daca nu ai macar un viciu, esti doar un robot (aspect dezbatut pe larg de Bitza si Cheloo in Vicii). Nu as fi atat de sigura in ce priveste afirmatia asta, insa, cu siguranta, viciile creaza dependenta, dependenta de cafea, dependenta de alcool, droguri, tigari, dependenta de adrenalina, de iubire, de atentie din partea celorlalti, etc. Pe de alta parte Dex-ul ne face sa credem ca a avea un viciu inseamna neaparat un  lucru negativ (Dex: Pornire nestapanita si statornica spre rau, apucatura rea, patima, desfrau, dezmat, destrabalare).

    Sunt multe vicii acceptate de societate sau care nu fac un rau vizibil, insa care au, totusi, o influienta negativa asupra psihicului, fizicului, relatiilor cu ceilalti sau toate la un loc. Din aceasta perspectiva, eu, am ajuns la concluzia ca sunt dependenta. Sunt dependenta de internet (nu de telefon si leptop, caci daca as avea internet pe peria de par, cu siguranta as avea-o mereu in poseta;). Sunt dependenta de facebook si odnoklassniki, de forumuri si bloguri. Cred ca aceasta dependenta vine din dorinta de socializare, de comunicare, de a vrea sa stiu ce fac ceilalti, fara a ma ridica din pat, din comoditate. Pe Odnoklassniki (OK) am intrat, pentru prima data, ca sa vad ce mai fac prietenii mei din Moldova. Pe Facebook (FB) am intrat pentru ca o profesoara de la master aproape ca ne-a obligat sa ne facem conturi. Experienta mea pe OK e de 3 ani, iar pe FB e doar de vreo 2 ani. Nu intentionam sa socializez pe aceaste site-uri, insa, in timp, am ajuns dependenta sa intru zilnic. Nu fac mare lucru aici, de cele mai multe ori doar ma log-ez si apoi ies.

    Intr-o zi, cand, eram gata sa intru pe FB, mi s-a aprins un beculet in capul meu obosit. Mi-am propus sa renunt a mai intra pe FB si OK, macar pentru o scurta perioada. Niciodata n-am putut sa-i inteleg pe consumatorii de droguri si nici pe fumatori de ce nu se pot lasa de acest viciu care, evident, nu aduce beneficii. Nici acum nu-i inteleg, doar ca acum le pot intelege suferinta atunci cand incearca sa renunte la acea dependenta. Evident dependenta de site-urile de socializare nu se compara cu un consumator de droguri, de exemplu, insa tot o dependenta este si aduce cu sine comportamente de genul anti real life, sedentarism, plictiseala, conceptii deformate despre viata reala si despre oameni etc. Poti ajunge un antisocial in viata reala dar foarte sociabil din spatele monitorului.

    Asa a inceput sedinta mea de dezintoxicare de FB si OK.

Ziua I: a fost mai usor, gandindu-ma ca nu se intampla foarte multe lucruri pe aceste site-uri de socializare. Nu pierd nimic daca nu vad, o zi, ce a comentat unul sau altul, cate like-uri a primit o poza haios de reala sau dimpotriva trist de adevarata, ce a mai facut cole sau la ce se gandeste vecina.

Ziua II: primul gand dupa ce am venit de la serviciu a fost sa intru 1 minut sa verific daca este ceva important pe acolo. Am nevoie de doar un minut. E ca si cum ai vrea, doar, sa tragi un fum dintr-o tigara. Practic nu fumezi tigara, tragi doar un fum. Nu e grav, nu? Dar daca te gandesti ca tot de la un fum ai inceput sa fumezi, te gandesti de doua ori daca sa tragi fumul ala sau sa nu intri pentru un minut pe FB/OK.

Ziua III: m-am trezit prost dispusa si cu o problema de digestie. Nu am analizat daca intrasem in sevraj sau doar o coincidenta, sa ma pomenesc cu o indigestie de la cina din seara anterioara.

Ziua IV: M-am tot gandit sa intru, sa nu intru, sa intru, sa nuuu intru pe FB si OK. E destul de dificil sa-ti controlezi degetele cand "a intra" e doar la un click distanta. E atat de simplu. Si in plus, nu sunt dependenta nu? N-am intrat 4 zile, iar soarele e tot acolo sus, mereu acoperit de nori, ziua incepe tot la 7 dimineata si se termina la 12 noaptea, mancarea, in Anglia, are acelasi gust, adica fara gust, prietenii sunt tot acolo si te suna sau nu cand au timp, inca nimeni nu te-a intrebat de ce ai lipsit TOCMAI 4 zile!!! din "clubul facebucistilor" si "odnoklansnishilor", nimeni, inca, nu te-a dat in cautare ca si disparut.

    Adica, asa, ma gandesc, intr-o doara, ca tu ca si individ, ce mare importanta ai, in acea societate virtuala, in care fiecare isi spune pasul in felul sau, fie o poza trista sau vesela, fie un citat care ar vrea sa arate starea interioara a individului, fie o gluma, ca dupa asta, fiecare, sa astepte un like sau un comentariu la ce, tocmai, a postat si ramane, un pic sau mai mult, dezamagit daca, nimeni sau foarte putini, i-au apreciat gestul.

    La un simplu like sau comentariu se limiteaza importanta noastra ca si individ? De cand am inceput, noi, sa ne bucuram de un simplu like si nu de o mana prieteneasca pusa pe umar, de un simplu comentariu si nu de o conversatie in care sa vezi fiecare din gesturile persoanei cu care stai, o simpla distribuire si nu "hai sa ne vedem sa-ti mai spun ce nouatati mai am"? Si, la urma urmei, de ce like-urile si comentariile ne dau noua, ca si individ, valoare si nu actiunile care le faci in viata reala sau prietenii care au timp de tine. Te simti mai important pe FB si OK decat in viata reala? Te simti o mica vedeta in mediul virtual, nu-i asa?
    A fost ziua in care mi-am pus o sumedenie de asemenea intrebari... Si m-am simtit eliberata. A fost chiar simplu. Sa fie la fel de simplu si la dezalcoolizare? Nu stiu, n-am trecut pe acolo. Cert este ca viciile si dependentele sunt diferite si in diferite stadii. La mine a fost usor, dar cred ca, pentru ca, nu m-am lasat definitiv de acest viciu...

    In ziua a cincea am intrat hotarata sa-mi demonstrez ca n-am pierdut nimic. Poate a fost doar un pretext...
N-am zis ca n-o sa mai intru niciodata pe aceste siteuri, pentru ca o s-o fac. Probabil au si ele importanta lor.

Cum am facut cunostinta cu bucataria italiana

    Intr-o zi, intorcandu-ne acasa, impreuna cu sotul, am zis sa trecem, sa mancam la restaurantul de la parterul cladirii unde locuim, ca si asa in frigider batea vantul. Zilnic trec pe acolo, dar niciodata n-am intrat sa gust macar o felie de pizza. Cum denumirea restaurantului era in italiana am si presupus ca e mancare italiana. Nu ma omor dupa paste insa, fiind din cale afara de flamanda, am zis ca merg si paste, or pizza, or ceva acolo cu iz italienesc.

    Zis si facut. Ne asezam la o masa, intram intr-o discutie, destul de draguta, despre mancarea italiana, cu o ospatarita care era cehoaica si care ne-a adus meniul. Din vorba in vorba, am rugat-o sa ne recomande cate ceva si ne-a lasat cateva minute sa reflectam dupa. La o privire peste meniu n-am inteles nici o boaba, erau cuvinte amestecate in engleza si italiana. Si pentru ca e prima data cand intru intr-un restaurant italian si nu ma refer la restaurantele "italiene" din tara, unde se serveste si ciorba de burta, am zis sa comand ceva cu denumire sofisticata. PROASTA IDEE. Acum ma intreb de ce nu am tinut cont de recomandarile cehoaicei. Probabil ca in acel moment m-am gandit ca ospatarii recomanda anumite produse care nu prea sunt intrebate. Ospatarita a zambit fugar si dubios la comanda mea si a disparut la bucatarie. Sotul a comandat, simplu, o pizza.
    In timp ce asteptam comanda, un alt ospatar, de data asta portughez, a venit sa ne aduca bauturile, iar dupa o jumatate de ora a sosit si mancarea. Arata delicios, dar dupa o inghititura in sila am lasat furculita jos. Serios??? Miere si chili???

    Ca sa va explic, eu sunt o gurmanda, mananc aproape orice, mai ales cand arata apetisant, dar cum naiba sa mananci paste cu sos dulce, din miere, amestecat cu putin chili si bucati de pui coapte in acelasi sos de miere cu chili??? Un asa sos si mancare, dulce-iute, care face orice Chef sa fie mandru de reusita lui culinara, mie nu prea imi bucura simturile gustative.

    Atat pastele cat si puiul aveau un gust prea dulce si un pic lipicios, care nu-ti lasa in gura o senzatie prea placuta, iar imediat dupa ce simteai dulceata mierii incepea sa-ti arda gura de la chili. Cred ca am facut o fata tare schimonosita caci imediat ospatarita s-a apropiat de masa noastra sa ne intrebe daca suntem in regula. Nu, nu suntem si am rugat-o sa-mi aduca un pahar cu apa, dupa care i-am explicat cum sta treaba. A zambit si aproape soptit, mi-a spus ca dupa ce a mancat o portie zdravana de aripioare de pui con salsa al miele s-a facut vegetariana. Nu prea m-a ajutat marturisirea ei, dar, niciodata, n-o sa pot uita acel "con salsa al miele" care m-a facut sa-mi treaca si pofta de mancare si pofta de a mai calca vreodata in vreun restaurant italian si pofta de a incerca mancaruri noi.
    Am crezut ca o sa ma simt ca Julia Roberts mancand paste in Italia, in filmul Eat, pray, love, dar a fost mai mult o experienta de genul crezi ca mananci vita si de fapt mananci cal sau si mai rau.

    Dupa ce am iesit din restaurant, am dat fuga la supermarket si mi-am umplut frigiderul cu legume si fructe. O vreme, n-am mai putut sa mananc carne.

Statistic vorbind . . .

    Vremea la Londra, te face sa te intrebi daca natura iti joaca feste, tie sau tuturor, daca ea are ceva cu noi si se razbuna in cel mai murdar joc posibil. Mi s-a facut dor de vremea de Acasa, caci nu numai lumea e altfel Acasa, dar si soarele isi imprastie miile de raze altfel, mult mai placut si mai iubitor.

    Statistic vorbind, vrema la Londra, arata cam asa:

Vineri dupa-amiaza, o zi superba si un soare cuceritor, te moleseste si te face sa astepti cu nerabdare sa termini programul la munca. Te face sa te gandesti la cate ai de facut in zilele tale libere sau la ce ti-ar placea sa faci atunci. Iti faci un plan pentru a doua zi si speri sa nu ploua ca sa-l duci la bun sfarsit.

Sambata dimineata: te trezesti, te uiti pe geam si vezi un soare imbietor, zambesti in speranta ca nu va veni ploaia in acea zi. Dupa cateva secunde apar cativa nori, iar intr-o jumate de ora o ploaie marunta si rece iti da planurile peste cap. Te asezi in fotoliu, plictisita si speri din nou, dar de data asta speri ca duminica nu va fi ca sambata. Speranta moare ultima, dar moare si ea intr-un final caci Duminica e la fel ca sambata. Luni continua sa ploua marunt si rece si din cand in cand mai apare cate-o rafala de vant mai puternica. Restul saptamanii nici nu mai conteaza. Aceasta e o statistica personala pentru ultimile 5 saptamani, timp in care, daca, in weekend, n-a plouat atunci a nins. Cica e vreme buna de numarat banii, dar ma intreb care bani?

Green ray/Raza verde

    M-am apucat din nou sa sper, sa sper ca vara nu va fi la fel ca iarna, ca vara asta nu va fi la fel ca vara trecuta, ca soarele se va arata mai des decat raza verde, ca vom avea mai multa sanatate si mai multi bani, ca anul asta va fi mai bun ca anul trecut,  ca voi auzi mai putine lucruri despre sfarsitul lumii si mai multe despre o crestere a economiei mondiale, ca voi auzi mai putine manele si  mai multe stiri pozitive despre imaginea plaiului mioritic, ca vom avea mai multe motive de a ne bucura de viata decat am avut in ultimii ani, ca ... M-as multumi si cu atat pe anul asta.

    Sa ne auzim de bine iar vremea din sufletul nostru sa nu fie ca vremea din statistica mea!

5 lucruri pe care le poti face la Londra gratuit

    Intodeauna m-au fascinat metropolele, rapiditatea cu care se schimba totul, graba oamenilor, vibratia strazilor. Spre deosebire de viata la tara, unde parca te intorci in trecut, unde ai suficient timp sa gandesti, sa meditezi, sa te calmezi, orasele sunt atat de agitate, n-ai timp sa inchizi ochii si sa respiri adanc, oamenii sunt atat de grabiti, totul se misca cu o viteza inimaginabila, nu ai timp sa ramai in urma, nu ai voie. Intr-un oras esti pur si simplu invizibil, aproape ca nici nu-ti cunosti vecinii, oamenii sunt diferiti.

    Londra, ca despre ea o sa vorbesc astazi, ma uimeste in fiecare zi si in fiecare zi o face diferit si placut. In Londra e placut sa te uiti la oameni, cum sunt imbracati, cum se comporta, cum traiesc, cum vorbesc. Nu le e frica sa faca combinatii ciudate in materie de imbracaminte, ciudate in opinia celor care nu sunt obisnuiti cu acest stil, cu aceste stiluri. Fiecare om e imbracat diferit, fiecare persoana are un stil, are o combinatie de haine care nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca se poate face. Sunt liberi si sunt constienti de acest lucru. Sunt indiferenti fata de ce se intampla in curtea vecinului, dar nu sunt indiferenti atunci cand cineva are nevoie de ajutor pe strada. Aici nimeni nu te judeca, nimeni nu te intreaba de ce asa si nu altfel. Ai o sumedenie de alegeri, daca nu esti multumit cu un lucru fii sigur ca il gasesti in alta parte si poate chiar mai bun, poate chiar mai eftin. Aici oamenii traiesc dupa propriile tipare, dar tin cont si de reguli.

    Londra este un oras al schimbarilor permanente, e un cameleon. Ziua in Londra, atmosfera si oamenii sunt foarte diferiti de cum sunt noaptea, incat nici nu ai crede ca te afli in acelasi oras. Din aceasta cauza eu inca nu simt ca am vazut totul aici, sunt convinsa ca mai sunt o sumedenie de lucruri, locuri de vizitat si de exploatat.

    Daca vii in Londra in vizita, fii sigur ca n-o sa ai nici o singura zi in care sa nu ai ce face, sa nu ai ce vizita. Din pacate acest oras al vibratiilor este unul in care aproape totul se plateste, nimic nu se da pe gratis. Insa englezii tin foarte mult la cultura si mai ales la cultura lor, pe care au grija s-o promoveze in toate modurile si in orice moment. Din aceasta perspectiva am identificat cateva locuri pe care sa le vizitezi gratuit:

1. Majoritatea muzeelor de stat au intrare gratuita:

British Museum. Aici poti sa petreci o zi intreaga si tot nu ai suficient timp sa cercetezi tot ce poti vedea acolo, un muzeu plin de istorie, istoria intregii lumi, a diferitor popoare si culturi. Aici am stat ore bune sa privesc sarcofagele din Egiptul Antic, statuile din Grecia Antica, cultura japoneza, unde parca m-am teleportat in romanul lui James Clavell, Shogun, iar pe langa toate astea poti gasi acolo o inimaginabila comoara - biblioteca si arhiva museului.

British Museum

British Museum

British Museum

Natural History Museum. Aici de asemenea poti petrece o zi intreaga fara sa te plictisesti, poti vedea toate creaturile pamantului, de la cele preistorice si pana in prezent. Chiar la intrare te intampina unul dintre cei mai "veseli" si "jucausi" dinosauri - cel care a jucat un rol foarte important in filmul "O noapte la muzeu". Aici, nu numai ca ai la dispozitie, o sumedenie de lucruri de vazut, dar si muzeul in sine are o arhitectura extrem de frumoasa.

National History Museum

National History Museum

National History Museum

National Gallery. Poti vedea tablouri ale celor mai cunoscuti pictori. Aici trebuie sa revin intr-o zi. Tot incerc sa ma educ sa-mi placa pictura, dar deocamdata nu reusesc sa creez o legatura intre mine si pictor/pictori. Ma uit la tablouri si le apreciez doar pe cele simple - piesaje, portrete obisnuite. Pana acum, n-am reusit sa "citesc" gandurile pe care le-a avut un mare artist atunci cand a desenat un simplu punct, or cateva linii cu pensula. Voi mai incerca, cine stie, poate voi avea mai mult sorti de izbanda.

National Gallery

 Mai sunt si alte muzee cu intrare gratuita, Observatorul Astronomic, Muzeul Marinei, Muzeul Stiintei sau Galeriile Tate, eu insa inca nu am ajuns, dar imi propun pentru vara care vine sa le "rasfoiesc" fila cu fila.

2. Gradinile si parcurile Londrei. Nu sunt putine si peste tot e intrare libera. Natura in starea sa naturala, natura amenajata, parcurile si gradinile din Londra sunt incantator de frumoase. Aici nu vezi panouri pe care sa scrie "Nu calcati iarba", aici oamenii se aseaza pe iarba, isi trag sufletul, fac plaja, mananca, savureaza o mica pauza din graba de peste zi, din stresul de la serviciu: St. Jame's Park de unde ai cele mai frumoase privelisti spre Buckingham Palace, Hyde Park si Kensington Gardens, or Queen Mary's Rose Gardens care se afla in Regent Park sau cel mai mare parc regal din Londra Parcul Richmond care se afla in sud-vestul Londrei si unde poti intalni caprioare, stejari seculari, o gradina botanica, un teren de golf, chiar si locuri de unde poti inalta zmei, or Lincoln's Inn Fields sunt doar unele dintre cele mai populare. Daca ajungi in nordul Londrei nu ezita sa intri in Primrose Hill. De acolo ai o priveliste incantatoare asupra Londrei.

Primerose Hill

Regent Park

St James Park

St James Park

3. Viziteaza Square-urile Londrei:

Trafalgar Square este unul dintre locurile unde isi dau intalnire tinerii, studentii, turistii. Aici au loc demonstratii politice dar si culturale. Mai poti vedea Nelson's Column sau National Gallery, de care ziceam mai devreme. Dar pe langa frumusetea locului mai poti intalni si conationali mai creoli care incearca sa te buzunareasca. Am o astfel de amintire de aici. Ca in majoritatea pietelor din orase exista un loc unde se aduna porumbeii. Mi s-a parut dragut sa vad cat de blande sunt aceste pasari si am zis sa fac o poza in mijlocul lor. Deodata m-am trezit, langa mine, cu un individ, cu o fata dubioasa, care mi-a pus in mana niste orez. M-am uitat ciudat la el, dar n-am banuit ca dupa ce voi fi terminat de facut poza individul imi va cere niste maruntis. WTF mi-am zis si l-am chemat in ajutor pe sot in suava limba romana. Individul s-a uitat lung la mine, a plecat si l-a trimis pe un altul sa ma cerceteze, zicandu-i in engleza colegului de "serviciu" ca "Astia-s de-ai tai, ia-i in primire". A venit ala si intr-o romana cu accent oltenesc ni-a zis ca suntem liberi. Serios??? Adica ne-a scutit de "taxa" aia, doar pentru ca suntem conationali. Vai dar ce dragut din partea lui. Extraordinar. Am avut un scurt moment in care am vrut sa-i dau cu ceva in cap sau sa strig in gura mare, sa ma auda doti care se invarteau pe acolo, sa nu se mai lase mintiti de acesti indivizi - unul era vorbitor de rusa, iar celalalt de romana si faceau echipa. Insa mi-am vazut de ale mele cu gandul ca fiecare are destula minte incat sa stie ce sa faca cu ea. Dincolo de aceasta intamplare locul este unui uimitor de frumos.

Trafalgar Square

Picadilly Circus este un alt loc de intalnire si de relaxare. Am vazut in multe filme imagini cu acest loc. E ca si cum ti-ai da intalnire la Stefan in Chisinau sau la Coloane in Bucuresti, asa e aici iti dai intalnire la Picadilly, unde deseori au loc spectacole culturale.

Picadilly Circus

Din Parliament Square ai o frumoasa panorama asupra celebrului Big Ben. Aici poti vede monumente si statui ale unor personalitati importante. Aici am vazut pentru prima data lalele negre,  aproape negre.

Paliament Square

Covent Garden Market este unul dintre cele mai populare piete din Londra. Aici poti sa te plimbi doar, or poti sa faci cumparaturi, ori sa stai la o cafea. Ai o sumedenie de alegeri. Am trecut pe aici intr-o zi de vineri, dupa-amiaza, atunci cand corporatistii dupa ce si-au luat salariul au poposit aici sa se rasfete inainte de weekend. Posetele sau gentile cu acte, or hainele lor, altadata calcate la "dunga" stateau acum pe jos. Nimanui nu-i pasa ce se intampla in jur, fiecare in gasca lui discuta tinand in mana o bere - femei, barbati, tineri si mai in varsta, in picioare sau asezati, toti isi beau berea la fel cum dimineata isi savureaza cafeaua. Un tablou ciudat de placut si relaxant.

Cea mai cunoscuta, insa, este Piata din fata Palatului Buckingham, de unde poti vedea momentul schimbarii garzilor la ora 11.30 dimineata, unde ai cea mai buna vedere spre palatul Buckingham, iar de pe pajistea de alaturi  iti poti bea cafeaua linistit.

Square-ul Palatului Buckingham

4. Daca vei face o plimbare pe malul Tamisei ai numai de castigat. Poti admira cele mai cunoscute atractii ale Londrei: celebrul London Eye, Houses of Parliament, Big Ben, St Paul's Cathedral sau Tower Bridge.

London Eye

Houses of Parliament si Big Ben

Tower Bridge

5. Sau pur si simplu te poti plimba pe strazile din Londra. Arhitectura strazilor, cladirilor si monumentelor te vor uimi la fiecare pas. De la gotic la clasic, de la simplist la modernist, oriunde intorci privirea ai ceva nou si frumos de descoperit. Cladirea sub forma de glonte - Gherkin sau sediul central al bancii ILoyds, or poate Turnul Londrei sau Westminster Cathedral, toate au ceva specific Londrei.

Gherkin

Tower of London

Gherkin

Westminster Cathedral

ILoyds Bank

Cum am mai spus, Londra este un oras destul de scump, iar intrarile la anumite obiective turistice iti cam usureaza buzunarul. De exemplu daca vrei sa mergi la celebrul muzeu al figurilor din ceara trebuie sa scoti din buzunar 30 de lire. Exista diferite oferte sau cupoane cadou, pe care le gasesti in ziare, reviste, pe cutiile de ceriale sau dulciuri, pe sticlele de sucuri, cu care iti poti achizitiona un bilet, iar o a doua persoana sa intre liber. Cu astfel de cupoate poti intra la diferite muzee private, la London Eye, la Aquarium, parcuri de distractie etc. Despre acestea si despre alte locuri de vizitat in Londra, dar cu plata, va voi povesti intr-un alt post.