Ce ai?

- Beib, ce ai? Azi esti atat de mofturoasa.
Ea zambeste fortat si tace. El continua sa incerce diverse parfumuri de pe rafturi, in cautarea celui care sa-i placa cel mai mult. Din cand in cand, ii intinde si ei cate o hartiuta parfumata, intreband-o parerea. Ea miroase, stramba din nas si da din cap negativ.
- Stiu ca ai alergie de la parfumuri si ca nu-ti plac parfumeriile, insa am venit sa alegem un parfum pentru tine. Colaboreaza. Ajuta-ma.
- Beib, nu am chef azi. Alege care vrei si hai sa plecam. Tu imi stii gusturile in materie de parfumuri.
- L'Eau d'Issey Fleur de Bois de la Issey Miyake nu se mai gaseste prin magazine. A fost editie limitata. Trebuie sa cautam ceva asemanator.
Intr-un final a ales un parfum si in timp ce el statea la coada, la casa, ea era demult afara, asteptandu-l pe banca si respirand cu nesat aerul fara parfum.
Vine si el, se aseaza langa ea, o priveste in ochi, o ia de mana si o intreaba pentru a nu stiu cata oara:
- Ce ai azi? Nu te simti bine?
- Beib, hai sa bem undeva un ceai.
- Un ceai? Dar tu, in oras, nu bei niciodata ceai. Poate cafea?
- Azi vreau ceai.
....
- Buna ziua, ce doriti?
- Ceai de musetel aveti?
- Da.
- Decofeinizat?
- Avem.
- Unul, va rog.
- Dumneavoastra domnule?
- O cafea.
- Atat?
- Deocamdata da. Multumim.
....
- Beib, de cand bei ceai de musetel, mereu ziceai ca e prea aromat, prea dulce. Tu preferi negru...
- Uite de azi.
Pune geanta pe masa si cauta ceva in ea. Scoate de acolo un obiect de plastic alb, cu un mic ecran si i-l da lui. El se uita nedumerit.
- Ce inseamna doua liniute?
- Pai, ce inseamna doua liniute? Tu nu stii?
- Ba stiu, doar ca...
- Da aia inseamna, vei fi ta...
Si n-apuca sa termine vorba, ca el se si ridica de la masa, o ridica in brate, o invarti de cateva ori si se opri brusc.
- E adevarat, e pe bune?
- Doar n-am luat testul de pe net cu tot cu doua liniute. Stiu ca se mai practica, dar nu fac eu din astea. Tadaaammm, vei fi taty!
O mai invarti de cateva ori, apoi se asezara amandoi la masa.
Ochii lui sclipeau de bucurie, ai ei erau obositi din cauza raului pe care il simtise in parfumerie.
- Acum inteleg de ce esti morocanoasa, de fapt ti-e rau. Daca comand si eu ceai de musetel te simti mai bine?
....
- De azi voi fi taty! Ce bucurie! M-ai facut cel mai fericit om de pe pamant. cel mai fericit! Multumesc, Doamna mea!



Ma alatur povestilor parfumate, azi, cu miros de ceai.

Poveste adevarata (II)

Incepusem sa va spun o poveste pe care am aflat-o de la bunica. Mi se pare sezonul perfect de spus povesti. Afara e frig si nu prea ai ce sa faci, decat sa stai langa soba fierbinte, cu un ceai aromat in mana si sa citesti sau sa spui povesti, eventual sa asculti.
Ei bine, poveste, pe care a pornit sa ne-o spuna bunica, este adevarata, doar ca e mai putin fantastica. Nu toate povestile au final fericit. Asa e in viata.

Intr-o seara de vara, pe cand se intorcea de la mama ei, Zana, caci asa o chema pe femeia din povestirea bunicii, a fost atacata de o turma de lupi care-si facusera rostul in padurea din apropierea satului. Femeia era insarcinata in 6 luni. A fost salvata de cativa vecini care, a doua zi, au si pornit la vanatoare. Cica i-ar fi omorat pe toti. In orice caz, nu si-au mai facut aparitia prin preajma.

Femeia a ramas cu rani adanci pe tot corpul si o bucata de ureche lipsa. Sarcina n-a pierdut-o printr-o minune, spun medicii, insa cicatricile ramase si dereglarea psihica de dupa acest atac, fac sa nu se uite aceasta intamplare. Pe la sfarsitul lui octombrie femeia a nascut. Baietelul s-a nascut si el cu traume, lasate, probabil, de sperietura pe care a suferit-o mama lui. Dezvoltarea fizica a stagnat de la o varsta frageda, astfel incat, la 12 ani arata ca de 7. Nu putea vorbi, iar la incheietura mainii stangi avea un semn din nastere. Semana cu urma lasata de laba unui caine in zapada. Pe la 12 ani, tot toamna, copilul dispare de acasa. Dupa lungi cautari si dupa ce a dat zapada, oamenii s-au oprit din cautat. Au gasit copilul viu, iar printr-o minune, abia peste o jumatate de an, intr-o padurea dintr-un sat mai indepartat. Se ascunsese de frig intr-o scorbura. Nu se stie cum a supravetuit frigului, insa mainile si picioarele le avea degerate. Moare in anul urmator din cauza unei infectii.

Mama n-a recunoscut niciodata ca a nascut acel copil. A sustinut mereu ca lupii i-ar fi luat copilul si i l-au adus mai tarziu, lasandu-l la poarta lor ca sa-l creasca. N-a putut sa accepte moartea lui, zicand ca lupii s-au reintors si l-au luat inapoi in padure. Dupa moartea copilului, Zana, a mai trait 3 ani, iar sotul, care-si pierduse orice speranta la a avea viata de dinainte de acea noapte, s-a prapadit la scurt timp. Copii care erau mari deja, au plecat fiecare unde a putut.

In casa parinteasca a ramas doar cea mai mica dintre fete. Nu s-a maritat niciodata si n-a avut copii. A avut o viata foarte retrasa. Bunica zice ca peretii casei erau plini de desene cu lupi, cu colti mari si insangerati. In noaptea tragica, fetita se intorcea de la bunica, de mana cu mama ei.

Va continua

Fulgi de amintiri in ziua de Mos Nicolae

Lucy statea lipita cu nasucul de geam si privea afara. Bunica n-o lasa sa iasa pentru ca tocmai ce incepuse sa-i treaca raceala. Isi sterse nasul si continua sa priveasca prin geam. Vremea e trista, gri si noroasa. Ea ar vrea sa ninga, pentru ca s-a saturat sa sada pe scaunel si sa-si spele cizmulitele, in fiecare seara. Toamna, mai ales cea tarzie, e destul de noroioasa la tara, iar glodul i se ridica pana la merisor pe cizma, ca de, ea e mica si ii place sa nu evite chiar fiecare balta. Daca ar ninge, cel mult si-ar pune la uscat cizmulitele langa plita unde in fiecare seara trosnesc lemnele.

In seara asta, mai mult ca oricand, ar vrea sa ninga, pentru ca trebuie sa vina mosu'. Scrisoare cu Draga Mos Nicolae a scris si ea il asteapta. Daca vine prin zapada, nu mai trebuie sa se descalte in tinda, ci poate sa intre incaltat pana langa plita unde isi tine cizmele. Zapada se topeste si apoi se usuca, deci n-ar face prea multa mizerie prin casa.

Pe de-o parte, daca e noroi, mosu', pe la cati copii are de plimbat, n-o sa aiba timp sa se descalte la toti, asa ca, ii va ramane urma pe covor si v-a putea sa-l dibuiasca. Pe de alta parte, mosu' ii cu soviste si daca incepe sa se descalte la toti, s-ar putea ca la unii copii sa nu mai ajunga. In concluzie, tot mai bine ar fi sa ninga. Isi sterge din nou nasul si priveste afara, cu o buza intoarsa pe dos.
Dar, se gandeste ea, in fiecare an, mosu' nu lasa urme la ei, fie zapada sau glod. Pe semne ca-i este frica de bunica si se descalta in tinda. Intodeauna vine. Si aduce numai bumboane si ciucalata. Niciodata altceva. O fi sarac sau zgarcit. Oricum, bune si alea, decat o varguta.

Bunica o striga la masa, dar ea nu se dezlipeste de geam. I se pare ca a zarit un pufos. Geamul e prea cald si viata pufosului e tare scurta, asa ca n-a apucat sa-si dea seama daca ninge sau ploua.

A mai zarit unul pufos si inca doi si inca cinci. Si s-a umplut curtea de pufosenii zglobii si albi.
- Buuunicaaaa, afara ninge! Ningeeeeee!
Si a alergat in bucatarie, de unde un glas bland si imbietor, o chemase la masa, in urma cu doua minute.
- Bunicuta, lasa-ma afara?! si a falfait din genele-i lungi si dese, ca o pisica mieroasa, cum numai Lucy putea s-o imbuneze pe bunica-sa.
-Hai, lasa-ma, te rog. Ninge. Promit ca nu mai pun gura pe turturi, daca-mi cumperi si inghetata. Ma lasi?
Avea, deja, in mana paltonul rosu, caciula si fularul impletite de bunica.
Bunica a schitat un zambet, semn ca ar putea ceda, iar atunci cand Lucy a observat acest lucru, a plecat fuguta in camera de alaturi si a revenit si cu cizmulitele in culoarea paltonului, cu blanita intoarsa peste margine si cu siret, pus fara vreo utilitate, in spatele cizmulitei.

Usoare reflexii in oglinda 

A iesit in curte si a privit in sus. Din cerul acela suparat, suvoi de fulgi mari si pufosi, se rostogoleau spre pamant. Ea a intins mainile in lateral si a inceput sa se invarta odata cu ei. Fulgii au prins-o in hora lor si nu au mai lasat-o decat atunci cand bunica, cu vocea-i blanda a chemat-o in casa.

Mos Nicolae putea sa vina, cizmulitele erau curate de-acum.

Fie-va viata stropi de lumina si frumoasa ca primii fulgi. La multi ani tuturor cu ocazia acestei sarbatori!

Poveste adevarata (I)

"A fost odata ca niciodata...". Asa isi incepea bunica povestile. Fie ele rupte din realitate sau doar cu zane si zmei. Si stateam noi, nepotii, in jurul ei, de parca era Mos Craciun venit cu sacul cu daruri. Bunica, ce-i drept, avea tolba plina de povesti. De multe ori, povestile nu le ascultam cu doua urechi, ci si cu doi ochi, un nas si un simt care-mi provoca emotii 3D, or 4-5D cati de D or mai fi existand. Pentru ca bunica, avea grija sa ne reproduca povestile cu dovezi, poze, tablouri, carti, diverse obiecte.

Asa se face ca, intr-o seara de iarna, adunati toti cu mic cu mare, nepoti si copii, pe cuptorul din spatele sobei incinse, ascultam ochi si urechi povestea soacrei cu 9 copii.
"Va amintiti poarta aia albastra, din Dealul Vadanei?" ne intreaba ea. Majoritatea au raspuns ca da. Era unica casa locuibila de pe deal. Majoritatea caselor o luasera la vale, dupa un sezon ploios, cu niste ani in urma. Mai ramasesera in picioare inca vreo doua case, insa locuitorii, de frica sa nu-i prinda vreo alunecare de teren, in toiul noptii, s-au mutat pe dealul celalalt care parea mai trainic. Unica casa locuita, va spuneam era casuta ascunsa in spatele unei porti albastre. Eu stiam ca acolo nu mai traieste decat o batrana, care rare ori iese afara. Nu poate sa mearga din cauza bolii si a batranetilor. Bunica mea, se ducea de doua ori pe saptamana sa-i duca niste apa si ceva mancare. Ii mai cumpara si o paine doua.

"In casa aceea a locuit o zana." Noi, nepotii, facem ochii mari. "Cum? Ca zane nu mai exista, de cand am descoperit cine ne pune cadourile sub brad..." Parintii zambesc complice pe sub nas.
"Nu, nu, nu. A trait intr-adevar o zana. Avea parul balai, ochii albastri, slabuta si inalta, de ziceai ca seamana cu fata aia din tabloul de pe perete. Frumoasa mai era. Si buna la suflet si cuminte. Si intr-o zi, la joc, un baiat din satul vecin a pus ochii pe ea. Dupa vreo luna, au jucat nunta si in cativa ani s-au nascut 9 copii la ei in familie. 8 ai ei si unul l-a gasit la poarta invelit intr-o paturica subtire. Zic vecinii, ca ar fi vazut o lupoaica cum a lasat paturica chiar la poarta lor." "Ei, bunica, nu mai suntem chiar mici, zi-i asa cum este", am sarit noi, desi aveam nu mai mult de 4 ani.
"Asa a fost sau, cel putin, asa stiu eu ca a fost. Avea un semn ciudat la incheietura mainii stangi si uneori urla noaptea la luna. Ceilalti copii au crescut mari si au plecat in lume, iar cel mic a disparut la varsta de 7 ani. Se spune ca lupoaica s-a reintors dupa el...". Si bunica a luat o scurta pauza in care s-a gandit la ceva. "Si, si, si ce s-a mai intamplat?". Maine va povestesc mai departe, acum hai, toata lumea la somn. "Ei bunica, asa faci mereu." Avea bunica, o hotarare in glas, de n-avea rost sa o convingi de contrariu. Si vrand nevrand, toata lumea si-a ocupat culcusul de noapte buna si lumina s-a stins.

Prin intunericul camerei, imaginatia a inceput sa se distreze, lasandu-mi pielea de gaina si respiratia greoaie. M-am cuibarit langa bunica, caci cu ea dormeam cand eram in vizita, ea mi-a tras plapuma pe mine si m-a cuprins incercand parca sa-mi alunge fantomele imaginatiei.
Dintr-o data m-am trezit, era tot intuneric, insa mi s-a parut ca zaresc ceva la geam. Inima imi pulsa cu putere. M-am trezit dintr-un cosmar pe care imaginatia mea la plamadit.Ca sa nu ma mai bantuie trebuia sa aflu restul povestii, promisiune primita de la bunica ca o vom afla in seara urmatoare.

Tentatii

Cu varful degetelor mainii drepte a atins usor apa. Era calda, perfecta chiar. A lasat sa cada prosopul si si-a cufundat un picior in cada. Apoi celalalt. S-a lasa usor, lasand apa sa-i mangaie pielea trandafirie. A ramas pe ganduri, cufundata pana la barbie in apa.

Din camera de alaturi auzea o melodie linistita, melancolica, care o tulbura. Song from a Secret Garden asculta atunci cand sufletul zbuciumat nu-i lasa nici o cale alternativa. Mirosul de vanilie si ciocolata al lumanarilor parfumate de pe marginea cazii o faceau sa viseze. O amintire ii scoase un zambet trist.

Lucy a inchis ochii si s-a lasat purtata de ganduri. Apoi i-a deschis. S-a hotarat. A intins mana slaba si tremuranda spre o lumanare. A ridicat-o, lasand la vedere un obiect sclipitor. Spera sa nu-l foloseasca niciodata. N-a rezistat, insa, tentatiei. Privea fix, in tavan. Simti o ameteala si o usoara ceata ce ii lua in stapanire ochii.

.............

Se simti invaluita placut in matase. Era prea obosita ca sa-si aminteasca cand isi cumparase cearsafuri rosii. I se paru ca e racoare si ridica mana sa-si traga plapuma peste ea. Un fir rosu de matase il vazu agatat de incheietura mainii stangi, fir cei curgea spre cot. Cu cealalta mana incerca sa traga firul, dar observa ca si cealalta se incalci in firele de matase rosie ale cearsafului. Inima ii zvacni. Se simti prinsa ca intr-o plasa. Se zbatu, dar simti ca se ineaca. Cu o ultima fortare incerca sa rupa firele, vroia sa se elibereze. Dar era prea vlaguita.
- Andrei! Andrei! Nu raspunse nimeni.
Aluneca usor sub panza rosie ce o acoperea toata. Privirea i se incetosa si mai mult. Se resemna si incerca sa adoarma.

.............

- Andrei! mai incerca Ea.
In acel moment il zari pe Andrei intrand. Ea ii zambi. El si-a intins mainile spre ea. A luat-o in brate, a iesit printr-o usa si au ajuns intr-un camp unde cresteau maci. O aseza in iarba si o saruta. O adiere de vant ii mangaie obrajii palizi si simti miros de vanilie si ciocolata. Simtindu-se in siguranta in mainile Lui, inchise ochii si adormi.

..............

Isi simti pleoapele ca de plumb, nu putu sa le ridice. Nici sa se miste nu putea. Era amortita. Auzi voci. Auzul si-l controla mai bine. Deslusi vocea lui Andrei.
- Ce motive ar avea sa faca asta?
- Secretul e al ei, nu al meu. O sa-si revina?
- Depinde de Ea, dar fizic e stabila...


P.S. Era timpul pentru o poveste parfumata. 
P.P.S. Mai multe despre Lucy si Andrei gasiti aici.

Dragostea trece prin stomac?

S-au mai vazut prin centrul satului, la joc, insa, asa, doar in treacat. Apoi s-au privit mai intens si s-au admirat cand el a mers la ea acasa, invitat de fratele ei. Nu-si vorbisera pana atunci. Ea si-a pus sortul albastru cu dantela alba pe margini si trebaluia in fata plitei din bucatarie. Ei, asezati la o masa de lemn, acoperita cu o fata de masa alba, serveau dintr-un vin rosu si discutau chestii, faceau planuri.

Dupa vreo jumate de ora, ea a intrat in camera de zi si a pus in fata lor un platou cu placinte rumene si proaspete ca o copila la varsta schimbarilor. Mirosul de placinte le cucerea simturile celor aflati in incapere.
-Astea-s placinte cu branza sarata, iar astea-s cu varza.
Puse alaturi si un bol cu smantana cremoasa. Apoi a disparut pe usa bucatariei.

Duminica, la joc, se furau din priviri, dar nici unul nu indraznea sa faca vreun gest mai explicit. Ea pentru ca era o Ea si restrictiile societatii de atunci descurajau orice actiune indecenta a unei femei. Gura lumii era mai agresiva decat orice pedeapsa survenita din punct de vedere legal. El pentru ca avea o mare frica de responsabilitate. Se gandea ca daca ar face o alegere acum, ar fi pe viata, iar el avea vise marete. Visa sa plece departe, in tara tuturor posibilitatilor. Visul american ii incoltise in minte, dupa ce a vazut pentru prima data un film la cinematograf.

O placea pentru ca de sub genele lungi si dese il priveau cu gingasie doi ochi de culoarea smaraldului. O placea pentru ca parul ei castaniu cu onduleuri mari ii cadea frumos pe umeri. Avea tenul deschis si un nasuc abia vizibil, iar gropita din obrazul drept o facea irezistibila. Purta intodeauna rochite inflorate cu gulerase albe ca neaua si pantofii niciodata prafuiti. Si cum sa n-o placa dupa ce gustase din delicioasele ei placinte. Atunci, cand a aparut cu platoul in mana, avand pe nas o urma de faina, cu parul strans intr-un coc imens si cu zambetul pe buzele-i trandafirii si carnoase, anume atunci o sageaza inveninata de iubire ii strapunse inima. Era o femeie incantatoare si o gospodina extraordinara.

O urmarea din cand in cand, atunci cand ea se arata la fantana dupa o galeata de apa. Statea timid, in spatele unui gard de nuiele, printre maracini si o admira, ii urmarea fiecare miscare, ii cerceta fiecare gest. Insa ea, intodeauna, arunca ocheade jucause si zambitoare inspre el, fara ai fi intalnit privirea acolo dupa gard. El se gandea ca e coincidenta si imediat o vedea plecand, unduindu-si frumos soldurile zvelte. Parca mai mult ca altadata. Cand ea inchidea portita in urma ei, el ii adulmeca parfumul. Uneori mirosea a ulei de lavanda, insa, de cele mai multe ori, mirosul de iasomie il invaluia in serile senine, il punea pe ganduri.

Intr-o zi cu soarele in apus, si-a facut curaj si a chemat-o la portita. Apoi s-au nascut 3 copii, un razboi l-a lasat fara o mana, iar intr-un final, visul din tinerete i s-a implinit, pasind, impreuna cu familia sa, pentru prima data, pe pamant american, intr-o toamna tarzie a anul 1956.

Unul dintre parfumurile preferate cu miros de iasomie este Jasmin Noir de la Bvlgari. Acest parfum mangaie simturile cu un ameste bogat de esente lemnoase si florale, avand ca note de varf mirosul gardeniei, urmat de aroma migdalelor si a florii de iasomie, ca intr-un final sa-ti incante nasul cu miros de lemn pretios si dulce. E un parfum seducator si rafinat, surprinzand farmecul irezistibil al unei femei misterioase si senzuale.
E un parfum potrivit, mai mult, pentru serile petrecute in cadru mai elegant.



Tema Parfum de gospodina este propusa de Dana Lalici in cadrul Clubului condeielor parfumate tinut cu drag de Mirela Pete.

Parfum in zori de zi

Fiecare dimineata era la fel si mirosea a cafea bauta in graba. Niciodata, dupa absolvire, n-a reusit sa se bucure de o dimineata, sa-i soarba fiecare clipa, depozitand-o in celule-i lenese si somnoroare. Ii placea sa se cuibareasca la pieptul Lui, primind caldura lui in racoarea zorilor. N-avea timp pentru acest moment care i-ar fi putut darui un moment de fericire. Soarele nu reusea sa-si imprastie miile de sulite invizibile peste albastrul infinit, cand Ea, deja, simtea in nari mirosul greoi al gurei de metrou.

Pleca in graba si se reintorcea agale, obosita si epuizata, cu nervii la pamant, fara sa fi simtit ziua cum a trecut. Era un robot care nu-si mai amintea ce anume ii poate provoca fericire si placere. Un robot uman care era programat sa se trezesca foarte devreme, sa bea o cafea, sa fuga la serviciu, sa-si stoarca toti nervii si neuronii pentru o cauza pe care n-o sustinea, sa se reintoarca tarziu, in amurg, sa faca un dus, sa manance ceva in graba si sa se intinda in pat ca sa citeasca dintr-o carte ale carei prime doua pagini le reciteste in fiecare seara fara a-si aminti ceva din ele. Adoarmea cu cartea pe piept.

Intr-o zi, insa, plecata in interes de serviciu, la vreo 200 de km de capitala, a avut ragazul sa i se defecteze masina pe un drum mai putin umblat de rotile masinilor de import, or de picioarele orasenilor comozi. Era pe inserate, nu avea semnal la telefon si dupa o jumate de ora de asteptare, in speranta ca va trece vreo masina, s-a pomenit cu o aratare ciudata, pe linia curbei pe care o vedea departe, in lungul drumului. Lucy a incuiat masina si s-a indreptat spre ceea ce parea o caruta trasa de un magar. O femeie garbovita de ani si de munca isi indemna cu blandete animalul.

Lucy s-a apropiat de femeia care parea sa aiba peste 50 de ani, desi sclipirea din ochi o facea sa creada ca are mai putin.
- Sarut mana, doamna!
Femeia a ridicat spranceana dreapta, plina de uimire. Nimeni n-o mai domnise pana atunci.
Din vorba in vorba, femeia ia propus ospitalitatea casutei ei modeste care se afla la vreo doi km de acel loc. Lucy n-a avut incotro si a acceptat aceasta oferta generoasa. Trebuia sa innopteze undeva, caci i se parea periculos sa ramana singura, in acea pustietate, fara telefon si fara masina.

Cand a ajuns la casuta femeii se innoptase dea binelea. A avut putere sa-si clateasca fata si picioarele intr-un lighean cu apa calduta, sa cineze ceva si sa adoarma pe o laita tare.

Nu-si amintea cat a dormit, insa se trezi in racoarea zorilor. A deschis ochii somnorosi, i-a facut roata in camera si pentru ca nu recunostea nimic, a crezut ca e intr-un vis. S-a ridicat pe coate si a incercat sa-si aminteasca cum ajunsese acolo. Auzi o usoara galagie afara, asa ca a coborat de pe patul de scandura si a iesit.

Cerul fumuriu pe care il stia era acum de un albastru limpede. Cateva raze scapate din prinsoarea pomilor din fata casei, ii cicaleau privirea. Printre crengi se zarea un soare perfect rotund, rosiatic si calduros pe care nu-l mai vazuse asa colorat. A coborat doua trepte, calcand apoi, descult, pe iarba frageda, de un verde crud. Boabele de roua i-au clatit picioarele, facand-o sa se trezesca. Primul imbold a fost sa se reintoarca in casa si sa-si incalte sandalele, apoi s-a razgandit. Pasea semet, prin iarba care ii mangaia talpile obosite de incaltari incomode. Era atat de moale si matasoasa, iar roua era ca un medicament pe o rana. A tras in piept aerul imbibat de mirosul placut al diminetilor de iunie, miros de verdeata, de flori si liniste, miros care ii era necunoscut. Pentru ea, dimineata mirosea a cafea si a metrou. Pana atunci.

A inaintat prin iarba, pana la un nuc rotat care tinea umbra in zilele aride. Langa tulpina nucului era o masuta mica, rotunda, cu 3 picioare. Masuta era acoperita cu doua prosoape albe brodate cu motive populare. Pe masa erau doua cani cu lapte cu cacao, o farfurie cu niste felii de branza, o omleta perfect rotunda si doua felii de paine coapta pe vatra. Pe mijlocul mesei, intr-un borcan inalt pe jumatate cu apa, imprastiau un parfum imbatator, florile de iasomie. Cateva crengute, rupte din tufa ce se zarea dupa gardul de lemn care separa curtea de gradina, i-au readus in memorie zorile petrecute alaturi de colegii ei din liceu.

Dupa ultima noapte de dupa petrecere de absolvire a urmat prima dimineata de dupa banchet, dimineata petrecuta impreuna cu fostii ei colegi, pe unul dintre cele mai inalte dealuri, din apropiere. Asa e regula nescrisa a absolventului, primii zori ai unui nou inceput de drum in viata, trebuie sa-i intalneasca, acolo, sus, ei, absolventii sa fie primii care prind rasaritul.

Acest miros de natura i-a zgandarit amintirile, dar in modul cel mai placut. S-a dus cu amintirile si mai incolo, spre copilaria pe care o savura la bunici, cand trezita odata cu bunica, intra in gradina, culegand capsune cu parfum imbatator si inconfundabil, zmeura, visine, caise, pe care bunica le punea in galeata, iar ea le dosea in burtica dupa ce le spala in roua diminetii

 Uitase cum e sa traiasca, nu mai simtise viata demult. Acum era inataia oara cand acele locuri rupte de lume, care ei i se pareau extrem de plictisitoare, au readus-o la viata, au facut-o sa se trezeasca, compatimindu-si viata anosta a orasului, pe care o traise pana atunci. Si-a amintit ca a fost si fericita, nici nu mai stia cum e sa se bucure de fericire.
Sufletul ii zambea. Momentul ei de fericire era acel miros de flori, amestecat cu linistea naturii si parfum de fructe proaspat culese.

STOP si de la capat - parfumul succesului

Putini dintre cei care au cunoscut-o pe Lucy stiau ca Ea nu mai lucreaza la multinationala. Debutul ca angajat si l-a facut acolo si in anii ce au urmat dupa facultate, cariera ei a urmat un fagas ascendent. Multinationala ia imbogatit frumos CV-ul. Cei mai multi o invidiau pentru cariera de succes pe care o avea, insa nimeni nu si-a pus vreodata intrebarea "cu ce pret?" si "daca e fericita, multumita si implinita". Aparentele erau minunat de frumoase, astfel incat nimeni nu ar fi gasit vreun motiv de tristete in viata ei.

La un moment dat, la o cotitura a vietii, a spus STOP. Avea motivele ei. A vrut sa-si schimbe radical viata. Putini au acest curaj. Trecuta printr-un divort si cu adanci urme ale tristetei incrustate in suflet, Lucy a renuntat la tot, la sotul pe care il iubea inca, la salariul decent si jobul onorabil pe care l-a obtinut prin mult efort, la apartamentul pe care si-l luase in credit, si-a facut un mic bagaj si a plecat oriunde in incercarea de a-si gasi linistea si alinarea.

Dar in viata e ca si la piata - poti plati scump pentru lucruri care nu merita sau dimpotriva, poti gasi lucruri scumpe la preturi mici. Ea cauta liniste, dar a dat peste SUCCES.

Dupa ce a hoinarit, de una singura, intreaga lume, s-a oprit sa locuiasca intr-o mica coliba a unei mici familii dintr-un trib in Thailanda. Thailanda este "tara contrastelor radicale, profund asiatica si fantastic de occidentala". Atractia pentru acest colt de rai a simtit-o prima data, citind printre randurile cartii "In Tara Surasului - Thailanda" a Iuliei Maria Cristea, carte pe care a citit-o si recitit-o dincolo de cuvinte, traindu-le aievea, alaturi de localnici, alaturi de oameni si in mijlocul lor. E tara unde poti gasi o oaza de liniste si frumusete naturala, dar si o viata tumultoasa si plina de aventura.

Astfel, Lucy, stand asezata pe nisipul alb si fin din fata colibei, cu briza mangaindu-i fata, s-a apucat sa scrie intr-un jurnal ganduri, intamplari, sa descrie locurile pe care le-a vizitat, toate traite de personajul Eu. A creionat in cuvinte o intreaga aventura a acestui personaj, i-a dat viata cu ajutorul a tot ce o inconjura. Personaj devenea tot mai complex, iar romanul, care era asemeni unor file de jurnal, prindea contur fara prea mult efort.

Printr-o intamplare, fasta sau nefasta, nici Ea nu prea putea s-o clasifice, Jurnalul ei, a ajuns in mainile necunoscute ale unui personaj cunoscut, instarit si mare iubitor de arta. Personajul, care se afla in vacanta, a citit prima pagina a Jurnalului si nu s-a oprit pana nu l-a terminat, insa povestea din Jurnal nu era nici pe departe terminata, asa ca, din curiozitate, a facut efortul s-o caute. N-a fost greu s-o gaseasca deoarece pe prima pagina a Jurnalului si-a lasat datele de contact.

A intalnit-o si din prima clipa a simtit o scanteie a succesului. I-a propus sa termine povestea si sa-l publice. Dar asta nu s-a intamplat imediat. Au mai durat vreo doi ani pana a fost gata de publicare si pana s-a hotarat si Ea ca poate e o idee buna sa-si publice gandurile. Scceptica, a acceptat doar pentru ca, prin increngatura de condei, stia ca a scos la lumina multe povesti de viata, din care altii ar putea invata ceva.

Succesul a venit pe neasteptate, invaluind-o intr-un parfum cu iz de cerneala si miros de hartie proaspat tiparita, miros de cerneala al urmei lasate de pixul ei, cu forma semnaturii ei. Acest miros i-a tulburat zenul, obligand-o sa renunte pentru o perioada la intimitatea si linistea la care ravnise atat de mult.

Insa, acel miros, n-a descurajat-o, dimpotriva, amestecat cu mirosul parfumului ei preferat L'Eau d'Issey Fleur de Bois, de la Issey Miyake, i-a dat puterea de a lupta cu morile de vant ale celebritatii, venite brusc si neasteptat. Ii placea acea combinatie de cedru de Virginia, ambra, frezie, tinctura de trandafiri si mimoza. Un parfum floral, revigorant, de zi, usor romantic, a fost creat de Jacques Cavallier in 2010.

Acest parfum i-a fost daruit de sotul ei, intors dintr-o calatorie de lunga durata, mirosul fiind naucitor la fel ca si succesul.

Eu am scris o carte si atat

Statea pe marginea patului si privea in oglinda imensa de pe peretele de vizavi de pat. Se privea pe sine. Parul de culoarea ciocolatei, matasos si stralucitor, ii trecea de umeri, in valuri bine definite, acoperindu-i sanii goi. Din oglinda o priveau doi ochi de copila de 19 ani, insa nici ea nu observase cand ii aparusera riduri in coltul acelor ochi caprui. Acelasi zambet fugar ii acoperea chipul, cand gandul i se oprise la niste amintiri care o rascoleau neincetat. Parea mai tanara decat varsta sa biologica. Asa ii ziceau ce-i de o cunosteau prima data.

O tristete si neastampar o sagetau din oglinda. Ochii aceea migdalati nu pareau fericiti. A inchis pentru cateva secunde ochii, a scuturat putin capul ca si cum ar vrea sa alunge niste fantome nevazute si s-a ridicat din pat. Si-a pus pe ea un tricou lalau si s-a indreptat spre bucatarie. In cateva minute, un miros revigorant de cafea i-au inundat narile. A pus mainile pe cele doua cesti de cafea si s-a indreptat spre dormitor. Una dintre cesti a lasat-o pe noptiera, iar cu cealalta in mana dreapta, s-a indreptat spre geamul prin care lumina de afara ii scalda chipul inca tanar. A crapat putin geamul, suficient cat sa intre aer proaspat si s-a asezat pe o canapea in fata televizorului.

La televizor, la o emisiune despre nimicuri si alte chestii, o duduie se intreba daca, Lucy, autoarea unui roman devenit, in acea perioada, un succes national, si-a reflectat in paginile cartii propria poveste si daca calatoriile scumpe pe care le povesteste in carte au fost platite cu banii ei. Daca da, de unde a luat atatia bani, autoarea fiind doar o angajata a unei multinationale, cu parinti nu foarte instariti si un sot care a parasit-o dupa cativa ani de la casatorie, intrebari urmate de interviul acordat de autoare in urma cu cateva zile.

Lucy a inchis televizorul. Nu putea sa mai priveasca acea salata cu gust amar si iz de stricat care era prenzentata pe toate posturile de televiziune, atunci cand ziaristii gasesc o persoana si creaza scandal dupa scandal doar pentru rating gras. E josnic si injositor ceea ce se intampla in media. Nu si-a dorit nici o clipa sa devina un subiect de barfa pentru ce-i care n-au altceva de facut decat sa manance seminte si sa se uite la cancanuri. Ea a scris doar o carte si atat. De ce ii intereseaza pe oameni cine e Ea, ce a facut Ea, de ce si cum, cine e familia ei? Eu am scris o carte si atat. Cartea e importanta, nu cine sunt eu, nu? se intreba in gand.

- De ce te-a parasit primul sot?
Intrebarea ii tulbura gandurile. Barbatul care statea intins in pat in spatele ei, i se paru enervant de curios cu intrebarea asta. Pana atunci evitase sa-i puna vreo intrebare legata de viata ei, de dinainte de el.
O tacere adanca se lasa intre ei. Cu glas domol si trist porni Ea:
- Nu m-a parasit, ne-am despartit din dorinta noastra comuna.
-Te-a inselat sau...? urma o intrebare la limita banalului. Eu n-o sa te insel niciodata, draga mea...
"Asta pentru ca nu-ti voi da eu ocazia." se gandi si ii raspunse:
- Nu. Era un sot prea bun ca sa faca asta.

Cer mai frumos ca ACASA nu exista!

Se zice ca vesnicia s-a nascut la sat, insa unii mai cu mot au continuat cu "dar s-a mutat la oras!". La oras? Nuuu, niciodata! In alergarea infernala de la oras vesnicia nu are ragazul de a se stabili. Am simtit-o. Vesnicia, desi nascuta la sat, dispare undeva. Unde, nici eu nu stiu. Si totusi, daca te opresti sa admiri, pentru cateva clipe, cerul instelat, vei realiza ca nicaieri, in orice colt de oras nu te-ai duce or in orice alt colt de lume nu ai ajunge cerul nu e ca la sat, nu e ca la sat acasa.
Intr-o astfel de seara instelata, intr-o seara cu miros de liliac si de cozonac, cand copiii ratacitori se intorc acasa de sarbatori, am iesit la o plimbare prin sat. Nu in satul meu, eram in vizita. Luminile prin sat sunt putine, mai mult pe la geamuri. Ochii s-au obisnuit cu intunericul destul de repede, nici nu mai e nevoie de felinare aprinse pe strada.

Asa, pe dibuite, am ajuns in fata unei mici piete, numita, in Moldova, plosheadca. Plosheatca este un cuvant rusesc, mostenit de pe vremea ocuparii sovietice. Ghidul meu imi spune, "aici se fac, de obicei, dansuri, aici se aduna oamenii la sarbatorile satului, petrec, asculta muzica live, beau, canta, se revad dupa multi ani poate. Aici e vatra satului." In partea dreapta, daca stai cu spatele spre drumul national, creste o micuta livada de dud. De fapt, livada e prea mult spus, e un fel de parculet. Vizavi, se inalta mandru Caminul Cultural, devenit intre timp Discoteca sau Club. Imi povesteste ghidul "Aici veneam la dansuri, aici se intalneau tinerii, aici isi spuneau prima data "Vreai sa fii prietena mea?", aici faceau cunostinta unii cu altii. Aici am pus bazele familiei mele, in urma cu zece ani! Si prietenia cu sotul tau a pornit de la un creion, dar tot aici...". Interesanta poveste imi spune, inainte de a ma indemna sa pasim pragul acelui Camin Cultural, devenit discoteca. Imi zice "Hai sa intram, n-am mai fost de mult aici si sunt curioasa ce mai este, vreau sa-ti arat unde am copilarit si unde mi-am petrecut adolescenta...". Sunt de acord, mai ales, ca prin usa deschisa se auzea muzica.
Pasesc pragul si raman uimita. In intunericul strapuns doar de un sir luminite, probabil luate de pe un brad de Craciun si in sunetele puternice ale difuzorului, se aflau ... fix 3 oameni: eu, prietena si un DJ. Fac ochii roata si incerc sa deslusesc prin intuneric vreo umbra, dar nimic. Nici zare de om si era trecut de 11 seara. Iesim, caci n-aveam ce sa mai facem acolo. Nu eram dezamagita, nici eu, nici ea, stiam deja ca asa au ajuns casele de cultura sau caminele culturale in satele moldovenesti - pustii.

Afara rasarea luna si in lumina emanata de ea am putut sa vad umbrele unor copii, aproape adolescenti, stand sub pomi, in grupuri restranse, cu sticle in mana. Banuiesc ca erau cu bere, dar nu bag mana in foc. Muzica se auzea si afara, dar nimeni nu mai dadea atentie acelor sunete.

Ma intreaba "stii care e povestea creionului?". Zic Nu. Imi povesteste: "In urma cu zece ani, cu exact 10 ani (ce aniversare!), m-am intalnit cu baiatul cu care m-am casatorit mai tarziu. L-am intalnit la un gratar organizat de un prieten comun pe la amiaza, nu ne-am dat mare atentie, insa seara, la intalnirea in discoteca, el, desi a venit insotit de o fata, m-a invitat la dans. Dupa vreo doua melodii mi-a cerut numarul de telefon, dar cum n-avea pe ce scrie s-a dus mai intai sa caute pix si foaie. De fapt i-a dat aceasta insarcinare prietenului lui care, de foaie n-a putut face rost, dar a facut rost de creion. Numarul meu de fix, caci pe atunci prea putini aveau mobile, l-a scris pe o cutie de tigari. Apoi urmeaza ce a urmat. Prietenul lui era si este sotul tau..." Asa a inceput prietenia lor, a sotului meu cu ea, de la un creion, apoi si a mea cu ea, presupun ca tot de la creionul ala se trage... Dupa toata aceasta poveste a tinut sa adauge: "Cer mai frumos ca aici nu este, stelele sunt mai aproape decat oriunde, e atat de frumos si de linistit, ma deconectez de orice probleme aici..." Am vrut s-o contrazic, caci mie mi se pare ca nu exista cer mai frumos si stele mai aproape decat in satul meu, dar, probabil as fi incercat in zadar s-o contrazic. Insa am concluzionat: Cer mai frumos ca ACASA nu exista.

P.S. Pentru mine urmeaza cateva zile agitate si obositoare - un drum lung departe de acest cer instelat. Il iau cu mine in amintire pentru ca nu pot sa-l pun in geanta de bagaj.

Pe voi, insa, va las in compania gandurilor lui Lucian Blaga. Astazi e ziua cand El s-a nascut si odata cu el si nemuritoarele lui opere:

Sufletul satului

Copilo, pune-ti mainile pe genunchii mei.

Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.

Aici orice gand e mai incet,

Si inima-ti zvacneste mai rar,

ca si cum nu ti-ar bate in piept,

ci adanc in pamant undeva.

Aici se vindeca setea de mantuire

si daca ti-ai sangerat picioarele

te asezi pe un podmol de lu.

Uite, e seara.

Sufletul satului falfaie pe langa noi,

ca un miros sfios de iarba taiata,

ca o cadere de fum din stresini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte inalte.

Ma droghez de 7 ani

Zilele astea ma gandeam, cum ar fi sa fiu singura, singura de tot, fara sotul care ma alina strangandu-ma in brate atunci cand mi-e greu in suflet, sa nu-l am pe tata care nu a incetat sa ma sarute pe frunte inainte de culcare, nici acum cand maritata si trecuta de 25, tot fetita lui am ramas, sa nu-l mai am pe frate-meu care n-a incetat niciodata sa-mi raspunda la telefon si sa ma asculte, chiar daca razgaiata de sora-sa mai mica l-a certat de atatea ori si poate l-a facut sa se simta neglijat pentru ca sora-sa mai mica, razgaiata, cum am mai zis, necesita si acapara toata atentia.

Nu stiu cum ar fi pentru alte femei sa nu mai aiba in viata lor nici un barbat, dar pentru mine ar fi sfarsitul, sfarsitul a tot ce e minunat in viata mea.

Trecuse pe acolo, intr-o dupa-amiaza de inceput de octombrie al anului 2005. Stiam ca trecuse pe acolo. Simteam mirosul gecii lui de piele, miros de pielii amestecat cu parfumul lui. Un parfum foarte vesel, in care mirosul de citrice se amesteca armonios cu mirosul de lemn pretios, lemn de santal. Stiam ca a trecut pe acolo si stiam cine e el. Era el, cel pe care il cunoscusem in urma cu cateva zile. El era cel al carui nume de familie am ales sa-l port cativa ani mai tarziu. Desi era El, nici el si nici eu nu stiam ce importanti vom deveni unul in viata celuilalt. Si de unde am fi stiut?. Avea ochii de smarald si parul de un saten foarte deschis. Barba micuta, nerasa de cateva zile, ii dadea un aer foarte masculin. Ochii blanzi si zambetul larg ii indulceau chipul usor sever.

Multe zile si nopti, dupa aceea si dupa ce parfumurile noastre au hotarat sa se intersecteze, ma gaseau drogandu-ma cu mirosul Lui. Aroma aceea, de vara, de zile insorite si vesele, de weekend-uri placute si amuzante, imi aminteste de inceputuri, de inceputul zborului de fluturi in stomac, inceputul zburdalnicului joc al inimioarelor din jurul capului, inceputul alintului, inceputul zambetului barbatesc si atat de dragalas daruit exclusiv mie. Lacoste Essential imi aminteste de noi, doi copii in primul an de facultate, timizi, veseli si cu planuri marete in viata.

Axel Hermann

Intre timp, El a descoperit si alte arome care sa-l defineasca, Davidoff Cool Water, or Hugo de la Huggo Boss, dar ca Lacoste Essential nu-l caracterizeaza nici unul. Acele note de vara insorita, cand gandul iti zboara liber si nestingherit, note de citrice, trandafir, lemn de santal si patchouli ii pun in valoare personalitatea si tineretea. Proaspat si vibrant, vesel si bland, clasic si modern in acelasi timp, Lacoste Essential miroase a El, a barbatul de langa mine, a carui brate puternice le simt si acum, poate mai tare ca oricand, stranse in jurul meu, invaluindu-ma in aroma Lui.
Acest parfum a fost creat in 2005 de catre parfumierul Laurent Bruyere, acelasi care a creat impreuna cu Dominique Ropion parfumul pentru femei Thierry Mugler Alien, acelasi care a creat in 2002, pentru celebra marca de parfumuri Gloria Vanderbilt, parfumul Fatale.
Imaginea parfumului este modelul Axel Hermann.

Se zice ca iubirea inseamna si trecerea testului mirosului, adica te indragostesti, nu numai pentru caracterul lui, ochii, buzele, fizicul lui, ci si pentru ca iti place (constient sau inconstient) mirosul lui, mirosul care te face sa te simti dorita, te face sa te simti puternica, dar in acelasi timp si femenina. Nu ai putea sa iubesti pe cineva al carui miros iti chinuie simtul olfactiv, al carui miros il face respingator pentru tine, dar atractiv pentru altcineva. Atractia sexuala, acea chimie dintre doi indragostiti, despre care multa cerneala s-a folosit, nu este, altceva, decat rezultatul potrivirii pe plan olfactiv. Janet L.Hopson descrie pe larg Teoria simtului olfactiv, in cartea sa "Semnalele olfactive - limbajul mut al sexului". Un parfum se contopeste cu mirosul natural al corpului sau dimpotriva creaza o respingere si asta datorita sau din cauza ph-ului pielii. Un anumit parfum se potriveste perfect unui barbat, dar e respingator pentru ph-ul pielii altui barbat. Tot din cauza ph-ului pielii un anumit parfum poate sa aiba o aroma diferita pentru diferiti barbati.

Probabil din acest considerent, natural, pentru mine mirosul Lui, usor romantic, fresh, dar barbatesc, vesel, dar serios, il duce spre perfectiune, perfectiunea din ochii mei si in consecinta, pentru mine, Lacoste Essential miroase a El si nu invers.


P.S. Cu acest text, imi fac intrarea timida in Clubul povestilor parfumate gazduit de Mirela Pete. Tema acestei duminici este Parfumul masculinitatii.

Eu comand bautura si el imi aduce orgasm

Sfarsit. Sfarsit de semestru si de an. Ultimul examen. Ultimul examen din semestrul II, anul II de facultate. Lucy si-a pus geanta-sac pe umar si a iesit din sala de curs, asa cum facea si in liceu. Acelasi model de geanta, aceleasi dureri de spate, alte griji, mai matura, alte examene, la fel de importante, tot singura, dar cu o vaga amintire despre cineva.

Viata nu e asa de simpla. Nu e asa de simpla, mai ales cand esti tanar, cand esti student, cand trebuie sa faci alegeri, cand vrei o sumedenie de lucruri si toate par realizabile. Vine vacanta, dar si ultimul an de facultate, impreuna cu pregatirea de licenta. Nu e simplu sa fii tanar, nu e simplu sa fii student si sa locuiesti in camin, nu e simplu sa stai noaptea la o petrecere si a doua zi sa mergi la ultimul examen, sa-l si promovezi cu nota mare, nu e simplu sa ai bani putini, dar sa nu-ti placa sa plateasca altii consumatia ta, nu e simplu sa fii student si sa lucrezi la o multinationala. Desi part-time, tot nu-i usor.

Cum sa iesi de la ultimul examen al semestrului dinaintea vacantei de vara, examen, care credeai ca nu mai vine si ca nu se mai sfarseste si sa te duci drept acasa. Imposibil.

Impreuna cu colegii de facultate, care, in special, inainte si in timpul examenelor, se tineau aproape de Ea, Lucy a mers intr-o pub, pentru a petrece ceva timp alaturi de colegii pe care nu-i va mai vedea decat la toamna. N-a stat mult. Ajunsa acasa, s-a intins in pat pentru a-si reveni dupa doua shoturi. Nu isi dorea, decat sa zaca acolo, pana cand, o minune i-ar fi adus un motiv prea puternic ca s-o faca sa se ridice. A adormit. Pe la 6, dupa-amiaza, a sunat-o o prietena s-o invite in oras. Din oras in club.

Lucy era genul de persoana care, desi numita, de unii, tocilara, pentru ca ii placea sa stea prin biblioteci, isi pierdea timpul si prin cluburi alaturi de cei pe care ii considera prieteni, amici. Nu-si refuza nici una dintre placerile de a-i da o mica pauza creierului si de a-si chinui fizicul pe tocuri cui. Asta pentru a face un echilibru. Stia ce vrea de la viata si incerca sa ieie cat mai mult. Acum cat mai putea. Era constienta de faptul ca viata ii va oferi alte surprize, poate chiar mai frumoase decat in anii aceea de facultate, insa anii de studentie mereu raman in amintirile celor care i-au trait, ca "cei mai frumosi ani", dupa cum ii spuneau si parintii.

Nu prea ii placea sa se fataie pe ring. Prefera, insa, sa stea la o masa, de unde sa aiba vedere buna spre intreg clubul. Asezata acolo, privea, admira, critica in gand, ii veneau idei, mai bea un pic, iar privea in jur. Marea ei placere era sa se uite la oameni, sa-i studieze si asta nu numai in club. In parc se aseza pe banca din cel mai aglomerat loc al parcului, in sala de curs se aseza in spate pentru ca de acolo ii vedea pe toti.

Dupa ce si-a terminat cocktail-ul a mai comandat unul. In momentul acela de liniste, cand muzica s-a lasat mai incet, cineva, in spatele ei, a intrebat-o, aproape soptit, in urechea dreapta:
- Orgasm?
Ea si-a intors privirea zambind:
- Da, te rog.
Insa, in acel moment, doi ochi negri, zambitori, care i-au provocat multe insomnii de atunci de cand i-a vazut pentru prima data, in acel autobus 23, au privit-o galant, sfios, dar iscoditori.
Desi, i-a vazut o singura data, n-a putut sa-i uite de atunci, iar acum, ii revedea. Ea s-a facut mica mica, iar inima ei, a inceput sa-i zvacneasca cu putere. Sangele i-a inundat pometii, insa in semi-intunericul din club nimeni n-ar fi observat acest lucru. Ea, insa, se simtea stanjenita din cauza asta.
- Pot sa ma asez?
Dupa cateva clipe in care a incercat sa-si revina, cu o voce, un pic sugrumata, de emotie i-a raspuns:
- Sigur ca da!
- Ma numesc Andrei.
- Lucy...

Copilarie asteapta-ma ca vin!

A fost odata o fetita care iesea la portita si privea in lungul drumului. Visa sa plece departe, sa descopere locuri noi, oameni noi, visa la lucruri diferite, altele decat ce ii puteau oferi acele timpuri si acel loc.

Fetita a crescut, dar nu si-a uitat visul, asa ca a plecat in directia in care ar fi putut sa gaseasca ceea ce cauta. Din timp in timp, revine la locurile copilarie cu care a pastrat o legatura puternica. Acea legatura se afla in lucrurile, locurile si oamenii care ii fac inima sa-i tresara atunci cand ii revede, sa-i tresara de bucurie. 

Din pacate toate acestea au alta semnificatie acum. Acea inocenta din privirea Ei, acea sinceritate nevinovata, acele vise nastrusnice alta data sunt ramase in trecut, fara posibilitatea de a se reveni la ele.

E alta lume acum, alti oameni, alte posibilitati, alte dorinte, alta mentalitate, mai multa rautate si invidie, mai multa ura si stres care au facut din acel rai prin care trecem ca vantul, un iad numit societate. 

Fiecare dintre noi incearca sa revina in perioada cea mai lipsita de griji, in perioada cand nu esti dependent de timp, cand nu conteaza daca ai cazut si te-ai murdarit, cand totul este un basm. Revenirea la copilarie este revenirea Acasa, la locurile sfinte ale copilariei, la parintii dragi. Tot ce a mai ramas din copilarie sunt acele amintiri superbe cu care ma hranesc zi de zi, care imi alina noptile nedormite si grijile care ma framanta. Era asa usor atunci, iar acum...

Am ajuns Acasa, unde fiecare coltisor miroase a copilarie. Iarba, padurea, izvorul, dealurile, cerul, drumurile prafuite, clanta de la poarta, pragul casei, gradina plina cu pomi infloriti si florile de primavara, placintele proaspat scoase din cuptor, apa de la fantana din curte (asa se zice la put in Moldova), catelul care imi sare in brate si se gudura pe langa mine, ma recunoaste chiar daca nu m-a vazut de multa vreme, pisica care leneveste la soarele caldut de primavara, elasticul care il gasesc printre lucrurile demult nefolosite, parintii inlacrimati de fericire ca in sfarsit mi-am facut timp sa-i vizitez dincolo de webcam-ul skype-ului, oamenii pe care mi-i amintesc mult mai tineri, sania care am descoperit-o prafuita, alaturi de alte cutii cu lucruri, in podul casei, toate, dar absolut toate, imi trezesc amintiri placute si care imi inunda sufletul de liniste si odihna. Aceasta senzatie, aceasta liniste nu dureaza mult, pentru ca nu pot ramane prea mult timp pe acest taram de poveste. Trebuie sa revin la realitatea infernala in care traim cu totii, cand timpul te preseaza si este atat de scurt, parca.
Acum ma grabesc sa ma intorc la poveste, las restul problemelor pentru maine. Azi vreau sa fiu doar eu si cu mine, sa-mi incarc bateriile de la natura pentru ca mi-e foarte dor de copilarie. Copilaria mi-am trait-o cu dorinta de a ma face mare, ceea ce era posibil, acum imi doresc sa ma fac din nou mica, dar nu mai e posibil si e foarte trist.

Copilaria este ca o pasare in colivie, daca ai eliberat-o pleaca pentru totdeauna, desi, din cand in cand, revine si mai da cate o tura peste amintirile locurilor unde a crescut, apoi pleaca iar.

Alo, da, eu sunt Andrei!

    Era trecut de patru dupa-amiaza. Lucy si-a strans cartile si le-a pus in geanta uriasa din cauza careia avea dureri de spate. Isi jurase in repetate randuri ca isi va lua ruxac, doar ca, acea piesa nu i se parea femenina. Asa ca, pana una alta, isi ducea, cu mandrie, crucea de femeie. Si-a pus geanta pe umarul drept si s-a indreptat spre iesire. Holul liceului, atat de aglomerat in pauze, era atat de pustiu la acea ora.
    S-a uitat la ceas. Avea 20 de minute sa ajunga in statie pentru a lua autobuzul 23 spre casa. Ea avea nevoie de doar 13 minute. Acest program devenise o rutina, in acel ultim an de liceu. De obicei, in statie, se aseza pe scaun si se uita la trecatori. Asa a facut si acum. Nimic mai interesant, in acele momente, decat sa te uiti la oameni, cum sunt imbracati si cum merg, or la masini, ce marca si ce culoare au, or la blocurile de locuinte de vizavi sau la cerul plin de soare, dar si de nori.
    In acest tablou obisnuit, pe partea cealalta a strazii, la trecerea de pietoni, un tanar astepta sa traverseze. Era inalt, brunet, purta palton. L-a privit fugar si si-a amintit ca are tema la romana despre importanta iubirii in operele literare.  Un subiect cam dificil pentru Ea. Ca sa poti scrie despre iubire si alte chestii romantice, trebuie sa fi simtit, macar odata, acel sentiment. Sa povestesti, din carti, ce au zis altii, nu-i suficient. Or, Ea, niciodata, nu a fost atinsa de acel fior. Citea cu nesat, carte dupa carte, roman dupa roman si gasea, in fiecare, fara exceptie, iubirea caracterizata intr-un fel sau altul. Ea insa nu stia cum e acel sentiment, nu stia inca.
    Imaginea acelui tanar a disparut in spatele autobuzului care a sosit in statie. Ea a urcat si s-a asezat pe un scaun, cu gandul la iubirea descrisa in carti.
    Tanarul cu palton a sarit din fuga in autobuz si s-a asezat in fata Ei cu spatele lnaga usa. S-au privit fix, cateva secunde, apoi Ea si-a indreptat privirea pe geam, iar El a deschis o carte.
    Gandurile au inceput s-o inunde in valuri uriase, iar inima si-a accelerat ritmul. Dorinta de al mai privi odata era enorma, insa se simtea rusinata si incomod sa o faca. Dupa ceva timp, a indraznit si atunci, concomitent, s-au privit pentru a doua oara. El a zambit fantomatic, iar Ea si-a indreptat, din nou, privirea pe geam.
    "Urmeaza statia..." i-a rasunat in urechi si s-a ridicat indreptandu-se spre usa. Dupa cateva minute interminabile, ganduri, intrebari si dorinte inepuizabile, autobusul s-a oprit in statie. Inainte de a se fi deschis usa, Ea, intr-o, actiune plina de curaj si necaracteristic ei, s-a aplecat spre urechea lui si i-a soptit "Ai buzele prea senzuale ca sa..". Usile s-au deschis si Ea a zbughit-o afara, parca vrand sa fuga de acea angelica aratare, din cauza careia inima ii batea cu atata putere si care a facut-o sa fie atat de indrazneata. "Ai buzele prea senzuale ca sa nu-mi doresc, atat de mult, sa le sarute pe ale mele" si-a continuat gandul fara ca El s-o mai auda, disparand printre copacii parcului pe care il traversa zi de zi.
    Nu s-a uitat in spate nici o clipa si nu avea de unde sa vada cum doi ochi negri priveau prin geam, urmarindu-i pasii rapizi si zglobii.
    In autobuz, un zambet fugar s-a strecurat in coltul gurii, inainte de a raspunde la telefonul care suna de cateva zeci de secunde. "Alo, da, eu sunt, Andrei!".

Exista acele momente in viata . . .

    Lucy a devenit cunoscuta dupa ce a publicat o carte. Prin peregrinarile EI prin lume a adunat o multime de povesti de viata, despre EA si despre altii si pe care le-a scris intr-o carte care, dupa cum spune modestia din EA, a avut norocul sa placa publicului.
    Acum se afla in fata a zeci de jurnalisti care sunt curiosi sa afle informatii despre EA si mai putin despre cartea ei. Unul dintre ei, dupa ce o cerceteaza cu atentie, se ridica sa puna o intrebare:
- La un moment dat ati incercat sa va sinucideti. De ce?
In sala s-a lasat liniste. Nimeni, in afara de acel indiscret jurnalist, nu stia, nici macar rudele ei, nici macar cei mai apropiati prieteni. era un eveniment demult trecut si ingropat, credea EA, insa nu era deloc asa.
A lasata ochii in jos, pentru un moment, apoi i-a ridicat plina de mandrie si cu aceeasi voce calma si calda i-a raspuns:
- Si oamenii puternici au momente de slabiciune;
- Pe atunci erati casatorita cu Andrei, nu-i asa?
Un zambet trist, in coltul gurii, i s-a aratat fugar. Jurnalistii si-au atintit, curiosi, privirea asupra EI ca si cum ar fi vrut sa-i zmulga un secret, acea problema, foarte intima, pe care o stia doar sotul ei.
S-a uitat la jurnalist:
- Ce legatura are asta cu sotul meu?
- Intre timp ati divortat, nu-i asa?
- Asa si?
- Ati divortat, dar de ce inca il numiti sotul dvs?
- Exista acele momente, in viata, in care, atunci cand intalnesti o persoana si te indragostesti, se zice, o simti ca si cum ar fi unica persoana de pe pamantul asta cu care ai putea sa imparti absolut totul. E reciproc si hotarati sa va casatoriti. Astfel deveniti soti si sotie, din dragoste, respect si alte chestii importante. Despre acel sot vorbesc EU. El a ramas, in continuare, acelasi, cu care as fi in masura  sa traiesc alaturi, de acum incolo si sa-i dau toata viata mea.
- Si de ce ati divortat?
- Exista alte momente in viata, in care preferi sa-i redai dreptul la fericire acelui pe care il iubesti, decat sa-l chinui facandu-l nefericit. Ramane sotul meu chiar daca o hartie ne desparte.
- Deci nu va mai iubea?
- Nu am spus asta.
- El a fost momentul dvs de slabiciune? Va facea nefericita? De aceea ati divortat? Din cauza lui ati vrut sa va sinucideti? au urmat un sir de intrebari.
    A privit peste acele zeci de frunti incruntate si nerabdatoare, a inchis pentru o secunda ochii, a zambit, iar apoi le-a raspuns:
- Stiu ca voua jurnalistilor va plac raspunsurile concrete, dar le urati pe cele monosilabice. Ei bine astazi o sa va mai dau un singur raspuns cu care o sa inchei aceasta conferinta de presa. NU!
    Apoi s-a ridicat, le-a multumit si s-a indreptat spre usa, ignorand zecile de intrebari, care le auzea, vag, in ureche, ca niste soapte dintr-un vis urat.