Suntem sot si sotie, nu siamezi

    De curand cineva m-a intrebat de ce n-am cont comun cu sotul, pe retelele de socializare. Pe bune? Si daca divortam? Cum impartim contul? Nu, nu avem in plan sa ajungem acolo, dar ma intrebam asa, prin absurd.

    Astia cu conturi comune mi se par, de-a dreptul, penibili. Adica ce, daca n-ai cont comun pe retelele de socializare va intelegeti mai putin? Va iubiti mai putin? Va respectati mai putin? Cu ce e mai puternica relatia voastra, ca aveti cont comun de genul Ion si Maria Cutarescu, decat a nostra, ca ne-am lasat spatii in care sa respiram in intimitate. Nici macar asta nu se poate numi intimitate, din moment ce se afla pe o retea de socializare, dar macar atat, nu?. Si la o adica, daca, numai eu sau el, suntem administratorii propriilor conturi, dar avem setat acolo "Casatorit cu..." nu e clar ca e casatorit si ca e luat? Ar mai ramane, ca dupa casatorie, sotii sa aiba un buletin comun, sa fie legati unul de altul exact ca niste siameni.

    Uite eu, de exemplu, am niste prietene pe retelele astea si ne conversam, pe sot nu-l intereseaza mica noastra barfa. De ce ar trebui sa-l impun sa asiste, involuntar, la "De-ale fetelor", venindu-i sistematic notificari pe telefon cu "Aveti un mesaj de la cutare", cutare pe care el nici macar n-o suporta sau n-o cunoaste? Or, el are niste colegi/prieteni/whatever si au discutiile lor. De ce sa ma intereseze pe mine ce discuta el despre gagici, porcarii si chestii? Sau eu si el avem colegi din scoala/facultate/masterat/serviciu diferiti. De ce, trebuie noi, fiecare separat, sa astistam la abuzul de informatii venit de la toti cei pe care nici macar nu i-am cunoscut?

    Suntem doua persoane distincte, chiar daca ne simtim ca una. In ochii societatii suntem Eu si El si asa ar trebui sa ramanem, Eu si El, casatoriti din dragoste, care inca mai dureaza, desi au trecut ani si ani, inca ne mai harjonim ca niste pusti de liceu, ne cicalim cu dragoste, ne respectam prietenii reciproc, ne lasam loc de intimitate, care e mare lucru, ne dam sfaturi, dar nu ne obligam, iesim separat cu prietenii si nu se intampla nici o tragedie. De ce, daca Eu si El, suntem fericiti asa, sa ne schimbam doar pentru ca neica nimeni, autodeclarata ca "trecuta prin viata", si-ar dori ca noi sa fim altfel, sa fim ca ei?

    Fiecare om are si este in drept sa aiba spatiul lui intim, indiferent daca e casatorit sau nu, indiferent daca e pe retele de socializare sau acasa, la serviciu sau oriunde. Noi doi suntem soti/iubiti/amanti/proprietari/orice alt ceva, dar nu siamezi. Punct

Sunt (in?)dependenta, dar ma tratez . . .

    Cica, daca nu ai macar un viciu, esti doar un robot (aspect dezbatut pe larg de Bitza si Cheloo in Vicii). Nu as fi atat de sigura in ce priveste afirmatia asta, insa, cu siguranta, viciile creaza dependenta, dependenta de cafea, dependenta de alcool, droguri, tigari, dependenta de adrenalina, de iubire, de atentie din partea celorlalti, etc. Pe de alta parte Dex-ul ne face sa credem ca a avea un viciu inseamna neaparat un  lucru negativ (Dex: Pornire nestapanita si statornica spre rau, apucatura rea, patima, desfrau, dezmat, destrabalare).

    Sunt multe vicii acceptate de societate sau care nu fac un rau vizibil, insa care au, totusi, o influienta negativa asupra psihicului, fizicului, relatiilor cu ceilalti sau toate la un loc. Din aceasta perspectiva, eu, am ajuns la concluzia ca sunt dependenta. Sunt dependenta de internet (nu de telefon si leptop, caci daca as avea internet pe peria de par, cu siguranta as avea-o mereu in poseta;). Sunt dependenta de facebook si odnoklassniki, de forumuri si bloguri. Cred ca aceasta dependenta vine din dorinta de socializare, de comunicare, de a vrea sa stiu ce fac ceilalti, fara a ma ridica din pat, din comoditate. Pe Odnoklassniki (OK) am intrat, pentru prima data, ca sa vad ce mai fac prietenii mei din Moldova. Pe Facebook (FB) am intrat pentru ca o profesoara de la master aproape ca ne-a obligat sa ne facem conturi. Experienta mea pe OK e de 3 ani, iar pe FB e doar de vreo 2 ani. Nu intentionam sa socializez pe aceaste site-uri, insa, in timp, am ajuns dependenta sa intru zilnic. Nu fac mare lucru aici, de cele mai multe ori doar ma log-ez si apoi ies.

    Intr-o zi, cand, eram gata sa intru pe FB, mi s-a aprins un beculet in capul meu obosit. Mi-am propus sa renunt a mai intra pe FB si OK, macar pentru o scurta perioada. Niciodata n-am putut sa-i inteleg pe consumatorii de droguri si nici pe fumatori de ce nu se pot lasa de acest viciu care, evident, nu aduce beneficii. Nici acum nu-i inteleg, doar ca acum le pot intelege suferinta atunci cand incearca sa renunte la acea dependenta. Evident dependenta de site-urile de socializare nu se compara cu un consumator de droguri, de exemplu, insa tot o dependenta este si aduce cu sine comportamente de genul anti real life, sedentarism, plictiseala, conceptii deformate despre viata reala si despre oameni etc. Poti ajunge un antisocial in viata reala dar foarte sociabil din spatele monitorului.

    Asa a inceput sedinta mea de dezintoxicare de FB si OK.

Ziua I: a fost mai usor, gandindu-ma ca nu se intampla foarte multe lucruri pe aceste site-uri de socializare. Nu pierd nimic daca nu vad, o zi, ce a comentat unul sau altul, cate like-uri a primit o poza haios de reala sau dimpotriva trist de adevarata, ce a mai facut cole sau la ce se gandeste vecina.

Ziua II: primul gand dupa ce am venit de la serviciu a fost sa intru 1 minut sa verific daca este ceva important pe acolo. Am nevoie de doar un minut. E ca si cum ai vrea, doar, sa tragi un fum dintr-o tigara. Practic nu fumezi tigara, tragi doar un fum. Nu e grav, nu? Dar daca te gandesti ca tot de la un fum ai inceput sa fumezi, te gandesti de doua ori daca sa tragi fumul ala sau sa nu intri pentru un minut pe FB/OK.

Ziua III: m-am trezit prost dispusa si cu o problema de digestie. Nu am analizat daca intrasem in sevraj sau doar o coincidenta, sa ma pomenesc cu o indigestie de la cina din seara anterioara.

Ziua IV: M-am tot gandit sa intru, sa nu intru, sa intru, sa nuuu intru pe FB si OK. E destul de dificil sa-ti controlezi degetele cand "a intra" e doar la un click distanta. E atat de simplu. Si in plus, nu sunt dependenta nu? N-am intrat 4 zile, iar soarele e tot acolo sus, mereu acoperit de nori, ziua incepe tot la 7 dimineata si se termina la 12 noaptea, mancarea, in Anglia, are acelasi gust, adica fara gust, prietenii sunt tot acolo si te suna sau nu cand au timp, inca nimeni nu te-a intrebat de ce ai lipsit TOCMAI 4 zile!!! din "clubul facebucistilor" si "odnoklansnishilor", nimeni, inca, nu te-a dat in cautare ca si disparut.

    Adica, asa, ma gandesc, intr-o doara, ca tu ca si individ, ce mare importanta ai, in acea societate virtuala, in care fiecare isi spune pasul in felul sau, fie o poza trista sau vesela, fie un citat care ar vrea sa arate starea interioara a individului, fie o gluma, ca dupa asta, fiecare, sa astepte un like sau un comentariu la ce, tocmai, a postat si ramane, un pic sau mai mult, dezamagit daca, nimeni sau foarte putini, i-au apreciat gestul.

    La un simplu like sau comentariu se limiteaza importanta noastra ca si individ? De cand am inceput, noi, sa ne bucuram de un simplu like si nu de o mana prieteneasca pusa pe umar, de un simplu comentariu si nu de o conversatie in care sa vezi fiecare din gesturile persoanei cu care stai, o simpla distribuire si nu "hai sa ne vedem sa-ti mai spun ce nouatati mai am"? Si, la urma urmei, de ce like-urile si comentariile ne dau noua, ca si individ, valoare si nu actiunile care le faci in viata reala sau prietenii care au timp de tine. Te simti mai important pe FB si OK decat in viata reala? Te simti o mica vedeta in mediul virtual, nu-i asa?
    A fost ziua in care mi-am pus o sumedenie de asemenea intrebari... Si m-am simtit eliberata. A fost chiar simplu. Sa fie la fel de simplu si la dezalcoolizare? Nu stiu, n-am trecut pe acolo. Cert este ca viciile si dependentele sunt diferite si in diferite stadii. La mine a fost usor, dar cred ca, pentru ca, nu m-am lasat definitiv de acest viciu...

    In ziua a cincea am intrat hotarata sa-mi demonstrez ca n-am pierdut nimic. Poate a fost doar un pretext...
N-am zis ca n-o sa mai intru niciodata pe aceste siteuri, pentru ca o s-o fac. Probabil au si ele importanta lor.