Cadoul de la Mosul, era sa fac infarct

Ce cadou iti doresti de Craciun? Pe mine ma omoara intrebarea asta, habar n-am. Primul lucru care imi vine in minte sunt carti. Romane, de bucatarie, stiintifice, oricare. Chit ca nu le citesc pe toate, sa fie acolo. Poate o vacanta? Eh, da, mosul stie ce-mi doresc, totusi anul asta merge si un masaj la domiciliu, nazdravanul e prea mic ca sa-si lase parintii intr-o vacanta bine-meritata. Haine? Hmm, gusturile sunt diferite si e posibil s-o dai sau s-o dau in bara. Poate doar o pijama pufoasa or poate una sexy? Variante sunt. Biju? Eu nu prea port. Si daca port, argintul e de preferat. Tehnologie? Da da, merge, dar cam am tot ce-mi trebuie. Nu sunt fan "afoane" si "smartsunguri" si nici tablete. Anul trecut am primit un Nikon D3100, iar anul asta un Kindle in avans pentru ca am fost cuminte. E mai mult decat suficient. Uite, chiar acum cand scriam, m-am gandit ca mi-ar placea sa primesc ustensile de bucatarie, gen un mixer vertical din ala de face toata munca, numai pui ingredientele si stai si-l privesti. Deh, am imbatranit or poate doar am devenit mama si mi s-a trezit brusc instinctul de bucatareala.

Cu toate astea am scris si eu o scrisoare Mosului, da una imaginara, cu rugamintea disperata de a avea macar 6 ore neintrerupte de somn. N-am mari pretentii, macar sase. Ei bine, se pare ca Mosulica m-a auzit si mi le-a daruit. Ieri seara. Nazdravanul meu a dormit 7 ore continuu. Eu nu m-am mai trezit la chemarea lui ci inainte de a se fi trezit el. Ma uit la ceas, e 6 fara zece. Waaaa, pe bune? Si nazdravanul nu s-a trezit de pe la 11pm. Ciulesc urechile sa aud ce face. Nu-l aud. Ma ridic in capul oaselor si ascult mai atent. Nu se aude respiratia lui. Uf, inima incepe sa-mi bata cu putere. El doarme in camera de alaturi, de care ne desparte doar usa, usa e intredeschisa, tocmai ca sa-l aud. Camera noastra e slab luminata de o lampa, in camera lui intuneric.

Eram marcata de un reportaj despre doi bebelusi decedati in somn, medicii spunand ca s-au inecat cu propria voma, parintii ziceau ca e din cauza vaccinului primit cu o zi inainte. Gandurile mele deja erau negre, imi auzeam cu bate inima.

Ma strecor pe usa si ma aplec peste patut. Prin semi intuneric il vad cum doarme imprastiat ca de obicei, dar tot nu-l aud. Imi pun urechea foarte aproape de fata lui si atunci, in sfarsit, il aud respirand usor. Dupa aproape doua saptamani de sforait si smiorcait de la muci, parca prea linistit respira. Un fir de par de al meu ii gadila urechea si in acel moment isi intoarce capul spre mine, reaspira adanc si doarme mai departe. Ma indrept de sale si imi vine sa rad. Mi-a trebuit cadou de la Mosul, n-a ca l-am primit.

Ma strecor inapoi in dormitor si nu reusesc sa ma cufund in perna moale ca si il aud ca ma striga cu un ciripit linistit ca sa nu trezeasca toata casa, doar pe muma-sa. Ma frec la ochi si ma ridic. Gata cu somnul. Nazdravanul e lihnit.

Craciun cu aroma de bebelus

Anul asta Craciunul meu miroase a bebelus, insa parfumul Craciunului din copilarie strabate pana la mine prin amintirile dosite in cotloanele mintii. Mi-e dor de acel iz de acasa cu parintii dragi alaturi. Mi-e dor sa topai prin ninsoare, sa prind fulgii cu limba, sa fac fac ingerasi in zapada, sa ma dau cu sania din cel mai inalt deal, iar cand imi ingheata nasul sa fug acasa, sa ma ascund in dosul sobei fierbinti, privind la nesfarsit cum clipocesc luminitele colorate in bradul viu, cum imprastie lumina steau din varf, iar la tv sa ruleze "Singur acasa", or "Ironia sudibi ili s liohkim parom" (comedie ruseasca de Craciun). Sa miroase a scortisoara, a coji de portocala, a lemn ars si cetina de brad, iar aroma de cozonac pufos, bors scazut si friptura de porc sa-mi mangaie simtul olfactiv.

Povestea mea de Craciun incepe cu arome. Aromele de Craciun sunt inconfundabile si imposibil de uitat. Eu le pastrez foarte vii in memorie. Nu stiu ce arome o sa-si aminteasca nazdravanul meu cu miros de vanilie. Acum, sunt in proces de fabricat amintiri pentru el. E primul Craciun in 3, e primul pentru el. Nu stie el prea multe acum, dar studiaza intens luminitele si globurile colorate din brad. N-o sa-si aminteasca nici mirosuri, nici culori din primul lui Craciun, insa cu siguranta o sa se admire in poze. Cand o fi mai mare.

Vreau sa fabric amintiri pentru el, la fel cum ai mei parinti au creat pentru mine. Si acum il vad pe tata cum aseaza un brad intr-o galeata de nisip, iar eu fug de colo colo, nerabdatoare sa pun jucariile pe crengi, o vad si pe mama cum sporovaieste de zor langa plita, iar eu ma lingusesc pe langa ea ca sa primesc ceva de gustat, un biscuite, o parjoala.
Nu stiu ce amintiri o sa reusesc eu sa fabric, insa o sa incep cu mirosurile de mancare pentru ca astea sunt cel mai usor de amintit. N-o sa stau prea mult la bucatarie pentru ca nazdravanul, cu siguranta, o sa-si adjudece majoritatea timpului meu, iar bunatatile care dau miros Craciunului sunt mai mult pentru parintii lui, iar el doar o sa guste din toate prin lapticul care il papa cu atata placere. Dar o sa incep de pe acum, iar cand o fi mai mare sa devin experta la facut cozonaci pufosi, dulci si aromati ca ai mamei.
Povestea de Craciun de anul asta n-o sa aiba spiritul sarbatorilor de acasa, insa o sa fie plina de amintiri, zambete pufoase, rostogoliri si gangureli, pulpite dolofane cu miros de vanilie si fericire maxima.

Craciun fericit dragilor, oriunde v-ati afla, cu parfum de bucurie, liniste sufleteasca si aroma de viata lunga!

Craciun de poveste cu zambete pufoase

M-am apucat sa rasfoiesc sutele, daca nu miile de poze ale nazdravanului cu ochi de migdala. Nu-s decat aproape 5 luni de cand imi miroase a vanilie cand il iau in brate si totusi mi se pare ca era asa de micut la inceputul celor aproape 5 luni. De fapt nu mi se pare, caci el chiar era micut, nascut cu 3 saptamani mai devreme, alb-roz si somnoros. Micut de incapea in doua palme cu degete desfacute ale lui taica-sau si mai usor decat poseta mea in care incape doar portofelul, cheile si telefonul.
Ma asteptam sa-l vad vanat sau rosu si direct cu un plans isteric. Ei bine, nu. Era atat de luminos la fata, alb-rozaliu, curat, cu un chip de inger ca din filmele pentru copii, cu un "niii" moale de-ti mangaia auzul si cu ochii mereu inchisi de somn. In primele doua saptamani, imi puneam alarma sa ma trezeasca ca sa-l hranesc, el prefera sa doarma, ziua si noaptea.

Contrar la ceea ce ma asteptam, adica nopti nedormite si supraoboseala, eu de fapt ma bucuram de zambetele lui cu toata fata si de grimasele care aratau atatea stari. Creste si e tot mai pufos, cu privire inteleapta si curioasa, cu caracter puternic.
Doamne cat de mare s-a facut acum, vorba maica-mii, "creste ca pe drojdii", ca o paine de casa, pufoasa si gustoasa. Doarme toata noaptea, iar ziua imi descarca bateriile pana ajung la rosu.
Intinde manutele, ii place pe verticala, trage de lucruri si le baga in gura, ii place sa studieze lumea din jur, prefera sa suga pumnisorul lui decat orice jucarie pentru gingii, ne rade, ne arunca grimase haioase, ne striga, ne gangureste mult si tine adevarate discursuri in fata pumnisorul lui or a jucariilor de deasupra patutului. Uneori rade cu hohote, ii place sa se balaceasca in cada cu apa, se impinge, incearca sa-si ridice capul, cateodata sta asa haios cu mainile pe genunchi, ii curg bolfitele pe piept, pulpite-i pufoase si pumnisorii rotunzi imi dau fiori in spate, iar dupa ce se satura de supt, ma priveste bland si vesel, isi ascunde nasul dupa san apoi iar zambeste dulce. Parca mi-ar multumi in joaca. Ma topesc de drag.

Creste si vreau sa creasca, abia astept momentul cand o sa inceapa sa mearga, sa ne vorbeasca, sa ne arunce in aer cu intrebari si perle de copil. Si totusi vreau sa ramana asa pufos, dulce, mic, zambitor. Contradictoriu stiu, dar cat de curand or sa se termine zilele de bebeluseala si o sa-mi fie dor, la fel cum imi e dor de perioada sarcinii.

Desi timpul meu pentru mine s-a limitat drastic la 2 minute la wc si 5 minute la dus, n-as schimba starea asta de fericire pe nici o alta de dinaintea venirii lui.
Anul acesta Craciunul va fi mult mai plin, mai frumos, mai aromat, mai vesel, mai plin de amintiri. Amintiri in 3. Cu un an in urma traiam emotiile testului pozitiv, cu maini tremurande si lacrimi in ochi, acum am mainile pline de un dolofan cu obraji pufosi, inima plina de fericire si aceleasi lacrimi in ochi de emotie la fiecare noua aptitudine pe care o dezvolta puiul de om.
Vom avea un Craciun de poveste, ceea ce va doresc si voua! Multe persoane dragi alaturi si multe zambete fericite. Sarbatori fericite!