Nasul

Unde—i nasul, Ștrengar?
— Nana! Și își pune degetul arătător pe vârful nasului meu.
— Nasul, scumpule. Se zice NAS.
— Nana. Și râde.
— Degeaba te contrazici cu mine. Râd și eu. Știu cine o să aibă dreptate, dar nu mă las. Se zice NAS, îi repet.
— Nana.
Și mă trezesc cu degetul lui în “Nana“ meu, încercând insistent să—mi demonstreze că știe.
— &€$%#:;&@€, înjur subtil în gând. Iar am uitat să—i tai unghiile.

De fapt n—am uitat, dar e atât de dificil acest moment, încât îl amân până pielea mea simte pe viu că e cazul să—mi fac curaj pentru această operațiune.

5 minute

Sta in fund pe burta lu tac-so. "Aggiiii, baa, bababaaaaa!" zice si se apuca cu mana dreapta de ciorapul de pe piciorul lui micut si durduliu. Se incrunta, ridica o spranceana in fuga, clipeste de doua ori si iar incepe sa descnte ciorapul ala, pana il scoate de pe picior si il baga in gura.

Tac-so ii scoate ciorapul din gura si i-o da pe girafa Sophie s-o roada in gingiile alea stirbe care se pregatesc sa-i rasara niste minuni de perle. Inca nu-i rasar, dar ele se pregatesc de zor. O ia cu amandoua manutele pufoase pe Sophie si ii baga urechile de cauciuc in gura. Se aude un marait nemultumit, flutura girafa in sus si in jos de vreo 4 ori, apoi o lasa sa cada pe pat. O priveste de la inaltimea lui in fund asezat pe burta lu' tac-so si iar ridica o spranceana.

Apare ma-sa in vizor cu telefonul in mana. Casca gura mare de bucurie. Lasa sa-i curga niste saliva in coltul gurii. "Bubuuuu, immmm, grrrrrrr!" zice si se intinde spre celalat ciorap de pe celalalt picior.

Amintiri la degetul aratator

Am mii de poze in telefon. Aranjate pe foldere. Si vreo cateva sute de clipuri video. Toate cu nazdravanul. Nici un selfie cu mine. In cel mai rar caz un selfie cu mine si pufosul.

Din astea mii, majoritatea au dubluri sau zeci de dubluri. Poze aproape identice, dar care, mi se pare mie, ca sunt tare diferite. In una are ochii mai mari, in cealalta gura mai zambitoare, in cealalta saliva in coltul gurii il face asa de dragalas, in alta tine mana asa frumos, in alta se uita fix in obiectiv.

Vreau sa mai sterg, dar nu pot alege din astea nici una care sa merite sa apas butonul delete. In toate e atat de simpatic, atat de firav, de bland, de zambitor, cu ochii aia ca doua luni pline si cu gura larg deschisa cand rade, de parca imi intra soarele in casa.

Intr-o zi ma uitam la un bodysuit cu care a fost imbracat prima data dupa ce s-a nascut. E atat de micut acum, parca e de papusa, insa cand ma uit in poze, observ ca acel bodysuit ii era mare cand s-a nascut. Si n-as fi crezut ca ii era asa de mare daca nu aveam pozele ca dovada.

Pentru asta sunt pozele, pentru amintiri. Pentru a observa cat am crescut, cum am evoluat (ne-am maturizat, am imbatranit) de la un an la altul, in cazul nazdravanului, de la o saptamana la alta.

Mi-as fi dorit sa am o poza cu mine bebelus, sa vad cum aratam atunci, cum crestea tineretea in mine. Prima poza o am la 4 ani. Fratele meu e mai norocos, are o poza alb-negru de la 3 luni. Fotografii erau rari pe atunci, iar parintii nu aveau butonul make a picture la degetul aratator.

Cand o sa ma opresc sa-i mai fac poze? Nu stiu. Probabil niciodata. O sa mai am memorie in telefon? Cu siguranta, pentru ca se produc carduri cu memorie tot mai mare. In urma cu vreo cativa ani, un card de 1 gb era mana cereasca. Acum unul de 64 de gb nici vorba sa-mi ajunga. Si cum ar putea, daca eu simt ca vreau sa-i surprind fiecare emotie, fiecare gest, fiecare moment al cresterii sale.

Cadoul de la Mosul, era sa fac infarct

Ce cadou iti doresti de Craciun? Pe mine ma omoara intrebarea asta, habar n-am. Primul lucru care imi vine in minte sunt carti. Romane, de bucatarie, stiintifice, oricare. Chit ca nu le citesc pe toate, sa fie acolo. Poate o vacanta? Eh, da, mosul stie ce-mi doresc, totusi anul asta merge si un masaj la domiciliu, nazdravanul e prea mic ca sa-si lase parintii intr-o vacanta bine-meritata. Haine? Hmm, gusturile sunt diferite si e posibil s-o dai sau s-o dau in bara. Poate doar o pijama pufoasa or poate una sexy? Variante sunt. Biju? Eu nu prea port. Si daca port, argintul e de preferat. Tehnologie? Da da, merge, dar cam am tot ce-mi trebuie. Nu sunt fan "afoane" si "smartsunguri" si nici tablete. Anul trecut am primit un Nikon D3100, iar anul asta un Kindle in avans pentru ca am fost cuminte. E mai mult decat suficient. Uite, chiar acum cand scriam, m-am gandit ca mi-ar placea sa primesc ustensile de bucatarie, gen un mixer vertical din ala de face toata munca, numai pui ingredientele si stai si-l privesti. Deh, am imbatranit or poate doar am devenit mama si mi s-a trezit brusc instinctul de bucatareala.

Cu toate astea am scris si eu o scrisoare Mosului, da una imaginara, cu rugamintea disperata de a avea macar 6 ore neintrerupte de somn. N-am mari pretentii, macar sase. Ei bine, se pare ca Mosulica m-a auzit si mi le-a daruit. Ieri seara. Nazdravanul meu a dormit 7 ore continuu. Eu nu m-am mai trezit la chemarea lui ci inainte de a se fi trezit el. Ma uit la ceas, e 6 fara zece. Waaaa, pe bune? Si nazdravanul nu s-a trezit de pe la 11pm. Ciulesc urechile sa aud ce face. Nu-l aud. Ma ridic in capul oaselor si ascult mai atent. Nu se aude respiratia lui. Uf, inima incepe sa-mi bata cu putere. El doarme in camera de alaturi, de care ne desparte doar usa, usa e intredeschisa, tocmai ca sa-l aud. Camera noastra e slab luminata de o lampa, in camera lui intuneric.

Eram marcata de un reportaj despre doi bebelusi decedati in somn, medicii spunand ca s-au inecat cu propria voma, parintii ziceau ca e din cauza vaccinului primit cu o zi inainte. Gandurile mele deja erau negre, imi auzeam cu bate inima.

Ma strecor pe usa si ma aplec peste patut. Prin semi intuneric il vad cum doarme imprastiat ca de obicei, dar tot nu-l aud. Imi pun urechea foarte aproape de fata lui si atunci, in sfarsit, il aud respirand usor. Dupa aproape doua saptamani de sforait si smiorcait de la muci, parca prea linistit respira. Un fir de par de al meu ii gadila urechea si in acel moment isi intoarce capul spre mine, reaspira adanc si doarme mai departe. Ma indrept de sale si imi vine sa rad. Mi-a trebuit cadou de la Mosul, n-a ca l-am primit.

Ma strecor inapoi in dormitor si nu reusesc sa ma cufund in perna moale ca si il aud ca ma striga cu un ciripit linistit ca sa nu trezeasca toata casa, doar pe muma-sa. Ma frec la ochi si ma ridic. Gata cu somnul. Nazdravanul e lihnit.

Craciun de poveste cu zambete pufoase

M-am apucat sa rasfoiesc sutele, daca nu miile de poze ale nazdravanului cu ochi de migdala. Nu-s decat aproape 5 luni de cand imi miroase a vanilie cand il iau in brate si totusi mi se pare ca era asa de micut la inceputul celor aproape 5 luni. De fapt nu mi se pare, caci el chiar era micut, nascut cu 3 saptamani mai devreme, alb-roz si somnoros. Micut de incapea in doua palme cu degete desfacute ale lui taica-sau si mai usor decat poseta mea in care incape doar portofelul, cheile si telefonul.
Ma asteptam sa-l vad vanat sau rosu si direct cu un plans isteric. Ei bine, nu. Era atat de luminos la fata, alb-rozaliu, curat, cu un chip de inger ca din filmele pentru copii, cu un "niii" moale de-ti mangaia auzul si cu ochii mereu inchisi de somn. In primele doua saptamani, imi puneam alarma sa ma trezeasca ca sa-l hranesc, el prefera sa doarma, ziua si noaptea.

Contrar la ceea ce ma asteptam, adica nopti nedormite si supraoboseala, eu de fapt ma bucuram de zambetele lui cu toata fata si de grimasele care aratau atatea stari. Creste si e tot mai pufos, cu privire inteleapta si curioasa, cu caracter puternic.
Doamne cat de mare s-a facut acum, vorba maica-mii, "creste ca pe drojdii", ca o paine de casa, pufoasa si gustoasa. Doarme toata noaptea, iar ziua imi descarca bateriile pana ajung la rosu.
Intinde manutele, ii place pe verticala, trage de lucruri si le baga in gura, ii place sa studieze lumea din jur, prefera sa suga pumnisorul lui decat orice jucarie pentru gingii, ne rade, ne arunca grimase haioase, ne striga, ne gangureste mult si tine adevarate discursuri in fata pumnisorul lui or a jucariilor de deasupra patutului. Uneori rade cu hohote, ii place sa se balaceasca in cada cu apa, se impinge, incearca sa-si ridice capul, cateodata sta asa haios cu mainile pe genunchi, ii curg bolfitele pe piept, pulpite-i pufoase si pumnisorii rotunzi imi dau fiori in spate, iar dupa ce se satura de supt, ma priveste bland si vesel, isi ascunde nasul dupa san apoi iar zambeste dulce. Parca mi-ar multumi in joaca. Ma topesc de drag.

Creste si vreau sa creasca, abia astept momentul cand o sa inceapa sa mearga, sa ne vorbeasca, sa ne arunce in aer cu intrebari si perle de copil. Si totusi vreau sa ramana asa pufos, dulce, mic, zambitor. Contradictoriu stiu, dar cat de curand or sa se termine zilele de bebeluseala si o sa-mi fie dor, la fel cum imi e dor de perioada sarcinii.

Desi timpul meu pentru mine s-a limitat drastic la 2 minute la wc si 5 minute la dus, n-as schimba starea asta de fericire pe nici o alta de dinaintea venirii lui.
Anul acesta Craciunul va fi mult mai plin, mai frumos, mai aromat, mai vesel, mai plin de amintiri. Amintiri in 3. Cu un an in urma traiam emotiile testului pozitiv, cu maini tremurande si lacrimi in ochi, acum am mainile pline de un dolofan cu obraji pufosi, inima plina de fericire si aceleasi lacrimi in ochi de emotie la fiecare noua aptitudine pe care o dezvolta puiul de om.
Vom avea un Craciun de poveste, ceea ce va doresc si voua! Multe persoane dragi alaturi si multe zambete fericite. Sarbatori fericite!

Creste prea repede...

"Nu-l lua in brate ca se obisnuieste". Fraza asta am auzit-o de atatea ori. Eu am facut tocmai invers. Ziua doarmea pe pieptul meu, in bratele mele, iar noaptea, uneori in brate, alteori in cos, iar alteori intre mine si taica-su. Il tineam lipit de mine ca-mi era drag, ca simteam ca el ma vrea aproape, ca in bratele mele se simte in siguranta, iubit si fericit. El mai mult de atat nici nu avea nevoie.

Sa nu-l iau in brate pentru ca mai tarziu o sa-mi fie greu, ca n-o sa doarma decat in brate sau pe pieptul meu. Uite ca au trecut 3 luni si aproape jumate si mie inca imi place sa-l tin in brate, imi place sa doarma la mine pe piept. Dar stiti ce, el nu mai vrea sa doarma la mine pe piept, de vreo luna deja. Si asa mi-e dor de el cand se contopea cu mine, cand cu manutele lui pufoase ma cuprindea, cand burta lui plina de colici se linistea lipindu-se de a mea, iar obrazul meu ii simtea caldura crestetului lui. El a crescut (inca nu mult) si deja nu mai vrea. Noptile le doarme in patutul lui si ma trezeste doar odata sau de doua ori sa-si aline foamea sau setea, or si una si alta, or poate ca sa ma simta pe mine. 5-10 minute. Atat. Si doarme mai departe. Iar mie mi-e dor sa ma trezeasca mai des, sa-mi zambeasca mai des noaptea si sa adormim amandoi visand frumos. Ziua se joaca singurel, cu manutele lui (deocamdata e la faza cu studiul manutelor si atingerea obiectelor), iar cand trec pe langa patut sa-l observ, el ma fixeaza si isi imprastie zambetul stirb pe toata fata. Ma umple de bucurie si emotie. De cateva zile, ziua, adoarme in patut, singur. E suficient sa-l mangai pe frunte si adoarme linistit. Eu raman multe minute, sa-l privesc si sa zambesc de grimasele pe care si in somn le are.

A inceput sa devina independent. Iar eu... mie mi-e asa dor de mine cu el in brate. Stiu, n-o sa renunte la brate definitiv, dar nici nu vreau, insa atat de tare ma bucur ca n-am ascultat de acele sfaturi. El creste si in curand (cativa ani sunt irelevanti, timpul e irelevant cand vine vorba de pruncul tau) bratele mele o sa le foloseasca decat uneori, rareori, prea putine ori.

Vreau sa creasca, dar vreau sa ramana si asa, pufos, inocent, zambaret, cu fata expresiva si ochii mari, intrebatori, curiosi, veseli, sa nu-si ascunda ceea ce simte, sa planga, sa ceara, sa indrazneasca, sa rada sincer, cu toata fata.

E o minune. Si creste. Creste prea repede...

Draga minune cu ochi de migdala,

ma uit cum dormi si simt cum din mine creste fericirea. Esti perfect. Esti frumos cand dormi, esti frumos cand te trezesti, esti incredibil de frumos cand razi si-ti apare si o gropita in falcuta stanga, dar la fel de incredibil esti si atunci cand plangi, moale si suav. Te-as asculta o viata.
Esti perfect asa, cu pulpitele tale pufoase, esti minunat cu burtica si sunculitele " a la Michelin". Nu conteaza ca hainele iti sunt mari sau mici, nu conteaza ca nu sunt asortate. Esti perfect.

Nu conteaza ca intr-o noapte pur si simplu nu vrei sa dormi, eu sunt plina de oboseala, e suficient sa-ti pui un zambet stirb pe gura si ma topesc ca ceara langa foc.

La inceput m-ai privit. Poate ca nici nu m-ai privit, dar mie mi s-a parut ca ma privesti cu dragoste. Apoi te-ai lipit de mine si nu te-ai mai dezlipit. In bratele mele, la pieptul meu te simteai in siguranta. Si inca te simti. Iti place in bratele mele. Adormi imediat ce te simti cuprins de ele..

Si iar mai privit, intens. Mi-ai zambit intr-un colt de gura si pentru prima data m-am simtit iubita de tine. Evoluiezi in fiecare zi. In fiecare zi ma uimesti cu ceva nou. De curand ai inceput sa te uiti la manutele tale si sa te miri cum poti misca obiecte cu ele. In fiecare zi dialogul nostru este tot mai lung si mai clar. "Aga"-ul tau este atat de dulce. Esti vesel si pufos de imi vine sa te pup toata ziua, in fiecare zi, asta daca nu ar trebui sa te mai las si sa dormi.

Nu stiu daca realizezi ceea ce esti, ceea ce esti pentru mine, probabil inca nu, insa cu timpul vei intelege pentru ca eu iti voi arata, voi fi foarte explicita. Nu te voi lasa sa citesti dragostea mea pentru tine printre randuri, ci iti voi spune si iti voi arata prin gesturi. Sa nu ma intrebi cat de mult te iubesc pentru ca nu stiu raspunsul, stiu doar ca n-are limite si n-as putea sa o compar cu ceva pe lumea asta, in universul asta.

Te privesc inca o data si nu-mi vine sa cred cum tu, o minune de om, poti schimba o viata, cum m-ai schimbat pe mine. Cea mai mare frica a mea era sa mi se lase in grija un bebelus mai mult de o ora. Cu tine stau de 3 luni, zi de zi, noapte de noapte si nu ma mai satur. Bine, cateodata mi-e dor de viata mea de dinainte de tine, insa e suficient sa nu te vad 15 minute si simt ca imi lipsesti. Realizez atunci ca, in viata mea de dinainte de tine, lipseai tu. Nu stiu de ce nu te-am facut mai devreme. Ba da, stiu. De frica ca n-o sa ma descurc cu tine asa de mic.

Esti minunat sa stii, sa nu uit niciodata asta.
De 3 luni, eu si tatal tau, invatam sa ne bucuram de fiecare gest al tau, de fiecare zambet stirb al tau. Chipul tau, care schimba o mie de expresii pe minut, ne face, pe mine si pe tatal tau, cei mai norocosi oameni de pe pamant, norocosi ca te avem pe tine, exact asa cum esti. Si eu vroiam o fata... Inca vreau, dar pe tine nu te-as schimba cu nimic si nimeni. Pentru ca esti minunat asa cum esti. Sa stii asta, sa nu uiti asta niciodata.

La multi ani minune!

"Nu-l lua in brate ca se obisnuieste"

Dupa mai bine de 3 luni, e prima data cand incerc sa scriu vreo postare, sa-mi eliberez mintea, sa ma adun. Nu ca n-am avut timp, ca nici acum n-am daca pun la socoteala ca in acest moment, scriu cu o mana, stau la orizontala, cu nazdravanul lipit de burta mea, cu capul lui pe pieptul meu, cu mainile lui incolacite strans in jurul meu. E moale si bleg de la somn si de la caldura care o ia de la mine, Se mai strange, se mai cocoseaza, mai scanceste in somn, de durere evident, ca inca il supara colicele, dar e mai relaxat si doarme mai profund, asa pe piept la mine. Asa doarme uneori inca de cand l-am cunoscut prima data, intr-o zi de august. In pofida a zeci de sfaturi pe care le-am primit sa nu tin copilul in brate, ca se obisnuieste si apoi ma va manipula, Am auzit de de atatea ori fraza din titlu, incat am inceput s-o ghicesc pe buzele celor care vor s-o repete, inainte de a pronunta prima silaba. Chiar prefer sa ma manipuleze bucata asta de om care e a mea si e din mine, decat ceilalti care vin cu sfaturi binevoitoare.

Nu inteleg si nu am inteles niciodata de ce ar trebui sa ofer cu doza sau sa cenzurez si sa limitez afectiunea pe care i-o port mostenitorului asta pufos si "manipulator". Noua luni a stat in burta mea, mi-a ascultat bataile inimii, zgomotul intestinelor, vocea care ii vorbea si mana care il mangaia atunci cand prin ghionturile lui imi arata interactiune. In alea noua luni asa s-a obisnuit, iar in acea zi de sase a sfarsitului de vara a fost zmuls din lumea lui perfecta si aruncat intr-una dura, in care trebuie sa se adapteze si cu mancarea care-i provoaca colici si cu temperatura schimbatoare de afara si cu durerile fizice care le mai are, cu frustrarile, plictiselile si nevoia de atentie. In asa caz de ce sa-l las singur, atunci cand prin simplul grai al plansului imi da de stire ca ceva il deranjeaza. Eu nu simt ca ma manipuleaza si cauta brate, eu simt un bot de om mic, care cauta alinare, iubire si siguranta.

Nu pot si nu vreau sa stau la program cand il iau in brate, cand ii ofer pupaturi pe obrajii pufosi. Nici nu-mi imaginez cum ar fi ca la o anumita ora sa-l pup si dupa aia sa-i zic ca s-au terminat, sa-si astepte ora de pupaturi. Cum ar fi? or sa ma uit in ochii lui margelati si expresivi, sa vreau sa-l strang in brate, dar sa n-o fac ca sa nu cumva, doamne fereste, sa se obisnuiasca asa, sa-i vad fata  incrancenata de durere si sa-l las sa sufere singur si nealinat la el in patut. Il iau in brate ca mi-e drag, ca atunci cand l-am vrut, m-am gandit si la durerea de spate si la lipsa timpului. Il iau in brate, nu pentru ca ma foloseste ci pentru ca vreau sa-i arat dragostea mea, ca vreau sa ma bucur de zambetul lui strengar pe care mi-l ofera din ce in ce mai des si pe care, abia acum incepe sa invete a-l agata de gurita stirba. Il iau in brate ca sa-i alin durerea, sa stie ca eu sunt acolo sa-l ajut, sa-l sustin, sa-i ofer siguranta. Nu pentru ca sunt sclava lui ci pentru ca-l iubesc.

Si daca toate astea inseamna manipulare si sclavie, atunci da, ma las manipulata cu placere, vreau sa fiu sclava lui atat cat pot, caci nu mi-l imaginez la 20 de ani cerand in brate si tita, Cel mult ii vom oferi, atunci ca si acum, doua perechi de brate, ale mele si ale lui taica-sau, care sa-l imbratiseze atunci cand are o reusita sau dimpotriva, un esec.

Dileme de viitoare mamica - alegerea patutului.

O prima sarcina aduce cu ea o sumedenie de dileme. Unele le clarifici mai usor, altele poate niciodata. Cu toate astea, ca viitor parinte, trebuie sa fii informat.

Marea dilema, in existenta mea de viitoare mamica, este patutul, acel loc al lui, in care va petrece foarte mult timp in primele luni. O fi prea devreme sa-l achizitionam? Nu stiu, dar prefer sa fiu pregatita, decat sa las totul pe ultima suta de metri. Pare simplu, mergi la magazin si cumperi patut si saltea si gata. Nuuu, gresit. De fapt aici incep problemele. Inainte era simplu, un patut din lemn, pe care puteai sa-l mostenesti de la alte mamici, rude, prieteni, iar in magazin erau foarte putine modele ceea ce facea ca alegerea sa fie usoara.
Eh, dar cum, in prezent, producatorii sunt aproape obligati sa vina cu noutati pe piata ca sa reziste in fata concurentei, au aparut o sumedenie de modele si culori, accesorii si materiale care mai bune care mai putin.

Care e cel mai bun patut pentru tine si copilul tau? Uite la intrebarea asta, raspunsul vine tare anevoios si nici nu stii daca, intr-un final, faci alegerea buna.

Din punct de vedere estetic, culori si forme, eu n-am absolut nici o pretentie, in conditiile in care primii ani din viata, bebelusul o sa si-i petreaca in chirie. Si ce daca camera e decorata in rosu si negru, iar patutul e maro sau alb, or si ce daca mobila e in lila si alb, iar patutul este negru. Aceste detalii sunt absolut neimportante atunci cand existenta ti-o duci intr-o casa inchiriata, unde nu ai voie sa faci modificari.

O a doua problema o reprezinta alegerea materialelor din care este confectionat. Daca e un patut din lemn sau fier, ar trebui sa dam atentie vopselei sau lacului cu care sunt acoperite barele si restul. Sa nu fie toxice sau alergice. Si aici n-ar trebui sa fie o mare problema, pentru ca, conform standartelor de sanatate, companiile producatoare sunt obligate sa foloseasca materiale bune, de exemplu vopseaua trebuie sa fie pe baza de apa. Zic eu ca n-ar trebui sa fie probleme, dar uneori ele apar si in conformitate cu legea.

Bun, cu partea estetica ne-am lamurit. Acum vine partea grea - modele.
Ce alegem vechiul si popularul patut din lemn sau mai noul aparut patut pliant/trevel? Ei si aici existenta mea s-a impotmolit. Am incercat sa pun la liniuta avantajele si dezavantajele ca sa ma pot hotara si credeam ca va fi usor. Nu, nu este. Forumurile le-am rascolit pe toate fetele ca sa aflu pareri de la mamici. Parerile sunt impartite si uneori te baga intr-o ceata si mai densa decat erai.

sau

Sa le luam pe rand, ca poate asa ma lamuresc si eu. Incepem cu patutul cel de toate zilele, in care am crescut  parintii nostri, da si noi, primii descendenti ai generatiei Y, cum mai e numita generatia oamenilor nascuti dupa anii '80. Mda, eu inca nu m-am lamurit cei cu generatia din care cica si eu fac parte, dar asta-i alta dilema pe care o voi discuta probabil alta data.
Sa revenim - patutul din lemn.

Avantaje:
- Stabilitate si confort - asigura sustinerea si confortul bebelusului pe toata durata somnului, asigura o pozitie corecta de somn si o dezvoltare corecta a coloanei;
- Durabilitate - pot trece de la o generatie la alta, fara a fi nevoie de alte investitii la un eventual nou membru in familie sau sunt modele transformer care se pot schimba dintr-un patut de bebelus pana la 3 ani, intr-un pat obisnuit pentru un copil ce depaseste aceasta varsta;
- Siguranta - materialele (lemn sau fier) sunt mult mai sigure si nu exista riscul sa se deformeze;

Dezavantaje:
- Risc de accidentare din cauza barelor tari si/sau colturoase, or a blocarii membrelor copilului sau a capului intre aceste bare. Exista, insa, aparatori speciale gandite pentru copiii energici care pot diminua sau inlatura acest risc, iar distanta dintre bare nu trebuie sa fie prea mare, exista niste limite recomandate sau obligatorii pentru producatori;
- Spatiul care il ocupa si dificultatea de transport/mutare dintr-un loc in altul;
- Pretul mai mare, insa cred ca durabilitatea unui asemenea patut diminueaza parerea ca un patut din lemn este scump;

Sa trecem la avantajele si dezavantajele fratelui mai modern al patutului de lemn si anume patutul pliant sau travel:

Aventaje:
- Usor de montat si transportat. Poate fi folosit, atat acasa cat si in calatorii si vacante;
- Varietate mare de modele si culori;
- Riscul ca bebelusul sa se loveasca in partile laterale este mic datorita materialelor din care este confectionat, adica mult plastic si material textil;
- Husele se pot detasa si spala
- Plasa laterala a patutului, fiind transparenta, permite parintilor sa-si supravegheze odraslele de la distanta;
- Poate fi folosit si ca tarc de joaca atunci cand deja poate sta in fundulet;
- Costul este mai mic in conditiile in care, de cele mai multe ori are incluse o sumedenie de accesorii: masa de schimbat, vibratii si muzica de leagan, buzunare de depozitare, roti blocabile, plasa de tantari, etc.

Dezavantaje:
- Principalul dezavantaj este lipsa de sustinere a bebelusului. Materialele din care este facut fiind mai flexibile, nu ofera stabilitate mai ales cand copilul incepe sa stea in sezut. Salteaua montata la nivelul intermediar, adica utilizata in primele luni de viata ale copilului, nu este fixa, oscileaza in functie de miscarile copilului. Montata la nivelul inferior, necesita o saltea suplimentara (poate nu obligatorie), pentru ca cea din fabrica este prea subtire si prea aproape de podea, pentru a fi utilizata ca baza de somn. La unele patuturi pliante sustinerea se face cu benzi de vinilin sau plastic care se pot uza, curba si chiar rupe.
- Materialele textile se uzeaza mai usor si nu este o investitie pe termen lung.

Dupa analiza avantajelor si dezavantajelor, nu pot sa zic ca, deja, am luat o decizi concreta, insa inclin sa cred ca un patut din lemn este mai potrivit pentru copil in utilizarea zilnica, iar cel pliant ar trebui folosit doar cu varii ocazii. Desi pentru mine, care stau cu chirie, un patut pliant ar fi o varianta foarte buna si confortabila, trebuie sa ma gandesc mai mult la confortul si siguranta bebelusului. Care dintre cele doua tipuri de patut ofera confort si siguranta mai multa? O sa mai studiez piata, o sa mai caut pareri ale specialistilor ca sa ma asigur ca iau o decizie buna.

Aniversare

Cu exact doi ani in urma, o Ea imbracata in rochie alba sirena, cu o voaleta pe partea stanga si pantofi albi decupati si un El imbracat in costum slim elegant, camasa alba, cravata subtire si pantofi negri, spuneau Da, in fata lui Dumnezeu. Zi plina de un soare arzator care frigea si la exterior, dar si in interior de emotii. Acum la exact doi ani ne-am facut un cadou, nu fiecare unul altuia ci amandoi noua sau mai bine zis pentru Nazdravanul care urmeaza sa ne inveseleasca zilele.

As fi urmat traditia de a face poze in rochie de mireasa, cu ocazia aniversarii, insa anul asta nu se poate, chiar daca, cu putin efort si ,eventual, un marsupiu atasat Micii sirene, as fi incaput, totusi, in ea.

In loc sa sarbatoresc aniversarea, savurez cu bucurie  sariturile Nazdravanului in propria lui piscina, folosind ca trambulina vezica mea, iar daca fac greseala sa-i desumflu jucaria se muta de pe-un rinichi pe altul. Descurcaret din burtica are mama.

Cand 2 = 3

Vine o vreme cand simti nevoia unei schimbari, cand simti ca esti gata sa acceti noi provocari, desi nu te simti pregatita sa le infrunti.

Viata in sine e creata din viata si atunci cand simti sub inima doua manute care cauta sa studieze imprejurimile, nimic nu pare mai placut decat atingerile lor venite din interiorul tau.

Ti-ai dorit sau nu un copil, totul incepe cu teama de a nu fi pregatita pentru aceasta provocare. Eu una, desi am luat marea decizie, impreuna cu sotul, de a ne completa viata cu o noua bucurie, nu m-am simtit pregatita decat in momentul in care botul cu ochi si manute nu a aparut pe ecranul ecografului inotand sfios. Din acel moment toata viata mea a devenit mai frumoasa, prioritatile s-au schimbat radical, iar acea teama de necunoscut desi s-a diminuat considerabil nu a disparut complet si cred ca niciodata nu va disparea, ci se va transforma. Se va transforma in siguranta ca tu ca mama poti sa fii un mic zeu pentru copilul tau.

Da, eu nu m-am simtit pregatita nici acum, la varsta la care unele mame isi dau copii la scoala sau unele si mai precoce se confrunta cu inceputul problemelor adolescentine ale propriei odrasle. Si nu m-am simtit pregatita, nu din motivul ca n-as fi avut un umar de sprijit si un tata  perfect pentru copilul lui, ci pentru ca nu m-am simtit suficient de matura sa aduc pe lume o minune si sa stiu si sa pot sa am grija de ea. Credeti-ma, nici acum nu ma simt suficient de matura, insa simt ca toate astea se schimba odata cu cresterea burticii si incurajata de pe margine, simt ca o sa fiu in stare sa inteleg o fiinta care isi exprima durerile si bucuriile doar prin mimica fetei, prin sunetele nedefinite pe care le scoate si eventual plansul si rasul care le insotesc.

In prima zi, cand am vazut cele doua liniute, am intrat in panica. Pana in acel moment, n-am realizat ce schimbari ma asteapta. Priveam totul in joaca. Apoi, in saptamanile care au urmat, frica si nesiguranta au pus stapanire pe mine si m-au impiedicat sa ma bucur pe deplin de acele momente. Am trecut prin diverse stari si uneori ma simteam vinovata de nesiguranta pe care o am, insa am avut noroc de doi ochi verzi, in care daca priveam ma umpleam de liniste si curaj. Vedeam bucurie in ei si imi transmiteau si mie starea. De aceea sunt absolut sigura ca un al treilea e musai sa provina de la 2(o singura cifra) si nu de la 1+1(doua cifre alaturate). Despre cazurile in care nu se poate nu pot sa vorbesc. Nu sunt in masura sa ma dau cu parerea din moment ce n-am trecut prin asemenea situatie.

Matematica n-are nici o logica in familie si oricat n-ai incerca cu 1+1, daca nu exista o legatura de iubire, de respect, de intelegere, de implinire, nu va da 2, iar 3-ul nu va putea schimba situatia decat pentru moment, cel mult. 3 nu este nici un fel de bonus pentru 1+1 ci doar pentru 2. 

Ma las de matematica, caci niciodata n-am fost buna la aceasta materie. Unii sustin ca n-or sa lipseasca greutatile, atunci cand tot ce ai nevoie este o jumatate de ora de somn odihnitor, insa cine poate sa zica ca orice bucurie in viata se obtine usor si prin putine sacrificii?

Bebestinele preferate

Si pentru ca si mie imi plac copiii si pentr ca azi e Ziua lor, inclusiv a noastra pentru ca si noi, undeva in suflet, tot copii am ramas, cred ca perlele si bancurile din categoria "copiii spun lucruri trasnite" sunt binevenite.

bebestina de nepoata-mea 1 - Anna

- Tati, ce e ala "barbat"?
- Pai...este un om puternic, care iubeste, protejeaza si are grija de familia lui!
- Super! Vreau sa devin barbat ca mama!
.......................................
- Mamico, mi-ai spus ca ingerii au aripi si pot zbura, da?
- Desigur, scumpa mea.
- Aseara, cand tu nu erai, am auzit ca tata ii spunea dadacei "Ingeras". Ea cand o sa zboare?
- Maine dimineata, scumpe, maine dimineata.

bebestina de nepoata-mea 2 - Patricia

......................................
Un copil se destainuie altuia:
-Visez sa fiu bogat, ca tata!
- Tatal tau e bogat?
- Nu, dar si el viseaza!
.......................................
Discutie intre doi frati. Baietelul catre fetita:
- Ce-i vei cere mamei anul asta de ziua ta?
- O papusa Barbie.Tu?
- Eu ii voi cere un Tampax.
- Ce e ala?
- Habar n-am, dar zic astia la tele vizor ca daca-l folosesti poti merge la plaja in fiecare zi, sa mergi cu bicicleta, la piscina, sa dansezi, sa alergi, sa faci o multime de lucruri fara ca nimeni sa-si dea seama!
.....................................
O fetita o intreaba pe mama ei:
- Mama, de ce unele fire din parul tau sunt albe?
- Vezi tu, de fiecare data cand faci vreo boacana sau ma faci sa plang sau ma superi, unul dintre fierele mele se albeste.
Fetita sta putin pe ganduri si spune:
- Mama, atunci cum se face ca toate firele de par ale bunicii sunt albe?

bebestina  unor prieteni - Sara

Va doresc un weekend plin de soare si liniste! Iar pentru cei care deja aveti copii sa va traiasca, sa fie sanatosi si sa va aduca bucurii. La multi ani dragi copii! Happy Weekend!

P.S. Bebelusele toate au fost prezente la nunta mea, in burtica mamicilor. Le pupicesc ca tare mi-s dragi!

Mirosul amintirilor - floare de salcam.

Ma simt plutind, pleoapele sunt grele, iar gandurile imprastiate, fara dileme rutinare. Nu reusesc sa ma dumeresc unde sunt, ce sunt si mai cu seama cine sunt. Peste obraji simt o mangaiere calda, iar in nari un miros fin a ceva placut, atat de placut si cunoscut. Nu reusesc sa deslusesc de unde vine mirosul si nici ce anume miroase. E un miros dulceag. Parca miroase a copilarie, or poate a fericire. Ba nu, cred ca a lipsa de griji si chiar a liniste.

Aud usa camerei mele cum se deschide. In camera intra mama, o simt dupa pasul apasat. Se indreapta spre geam si il deschide pe jumatate. Pleaca, apoi revine cu o creanga pe care o pune in vaza de pe noptiera. 

Eu sunt la hotarul dintre vis si trezire. Am ochii inchisi si nu o vad pe mama. In moleseala de dimineata imi e prea lene sa deschid ochii. Ma cuibaresc mai adanc sub plapuma moale si pufoasa, lasandu-mi doar obrajii sub adierea aceea racoroasa a diminetii care intra prin geam. Nu o vad pe mama, in schimb o aud deslusit. Cu ochii mintii imi imaginez ce face, doar ascultand diversele sunete. Aud usa inchizandu-se in spatele ei. Am ramas doar eu, ciripitul care imi clateste auzul si mirosul acela dulceag care ajunge pana la mine.

E un miros puternic si ademenitor, fin si dulce. Nu foarte dulce. Ma indeamna sa lenevesc in pat si sa-l respir adanc, astfel incat sa-mi patrunda fiecare celula care at trebui sa se trezeasca, dar nu o face.
Nu stiu cat am stat asa, in starea aceea, insa treptat am deschis un ochi, apoi al doilea si am inceput sa deslusesc inconstienta mea. Ca o felina ma intind in patul caldut, a lene ma ridic pe jumatate din cearsafurile ce miros a flori primavaratice si privesc spre noptiera. 

Acolo printre firele de gerbera se inalta zvelta o creanga cu flori de salcam. Florile albe, adunate in mai multi ciorchini, ma privesc ademenitor. Mirosul lor mi-a umplut camera. Ma las pe coate si inchid ochii. Azi e duminica, am voie sa sa-mi intind mulschii plictisiti de atata miscare, fix cat isi doresc ei.

Cu ochii asa inchisi, ma teleportez in copilarie, in curtea bunicii. Vad cei 3 salcami rotati din partea stanga a portii ei de lemn si un arbore cu coroana foarte inalta si rotata din dreapta. Nu stiu denumirea acelui copac insa stiu ca era foarte inalt si multe amintiri din copilarie ma leaga de el. Unul dintre bratele-i viguroase si l-a intins in curte. Era un brat puternic si gratios de parca ar fi invitat o femeie la dans. Pe acel brat, frate-meu, care este mai mare, a agatat o funie groasa care ajungea la mai putin de un metru deasupra pamantului. La capatul de jos a innodat o bucata dintr-o creanga de copac, rotunda si bine slefuita. Noi am numit aceasta gaselnita, leagan. Astfel, zilele insorite le petreceam pe coclauri impreuna cu copii de varsta mea, iar cand ne intorceam acasa, dupa ce mama ne apostrofa cu cate doua perechi de palme la fund, eu ma refugiam in leaganul acela improvizat si visam la drumetii lungi si indepartate respirand in piept, adanc, aerul placut al serii amestecat cu mirosul de floare de salcam, iar frate-meu se aseza sub copac si se juca cu Tetrisul. Apoi acel leagan improvizat a fost inlocuit de catre tata, cu unul mesterit pe piloni de fier, numit in zona mea nu leagan ci scranciob. La acel scranciob se adunau toti copiii de prin vecini, caci era unicul. Eu si frate-meu eram tare mandri si le dadeam voie sa se dea doar cate 5 minute fiecare. Acum nu mai sunt nici salcamii, nici acel copac cu leagan, nici scranciobul, nici poarta bunicii si nici bunica care ne alinta cu bunatati. Au ramas doar amintirile acelor frumoase si inmiresmate seri de mai si iunie.

Imi simt coatele amortite si hotarasc sa ma dau jos din pat. Pun halatul pe mine, rup cateva flori din crenguta de salcam si le arunc in gura. Sunt dulci si aromate, incep sa simt cum celulele mele nervoase se trezesc de-a binelea. Imi place sa mananc floare de salcam, la fel ca in copilarie. Albinelor le place floarea de salcam, mie de ce sa nu-mi placa? Apoi ma duc la bucatarie. Mama toarna in cesti ceai aromat din floare uscata de salcam, iar alaturi intr-un borcanas se afla miere de mai, pe care albinele au adunat-o din florile de salcam in anul trecut. Eu nu mananc miere, dar imi place s-o miros si rar, foarte rar mai indulcesc ceaiurile din comert care nu au nici o aroma si nici gust. Eu nu mananc miere, insa fratele meu o devoreaza pe paine, in ceai, in prajituri, ori doar miere. Prefera mierea de mai, adica mierea de salcam, e cea mai aromata.
Si asa, adunati toti, in jurul mesei, cu cate o ceasca de ceai de salcam in fata, ne povestim intamplarile din pribegie. Din pacate, se intampla ca doar la sarbatori sa stam in jurul mesei, adunati toti, parinti si copii, copii casatoriti care au facut-o pe mama sa mai puna in plus doua scaune la masa si sa mai toarne doua cesti cu ceai. Totul in jur miroase a ACASA.

Aseara am ajuns la Londra, dupa ce am strabatut Europa. N-am luat decat amintirile cu mine, altceva n-am reusit sa inghesui in bagaje. Asa am crezut, insa pe masura ce despachetam un iz de copilarie si dor de mama m-a izbit in nas. Era de la florile uscate de salcam pe care mama mi le-a strecurat subtil in geanta plina cu arome familiare: cozonac, prajituri cu vanilie, patrunjel si leustean verde (pe care il voi congela si apoi voi avea de dat savoare ciorbelor), ceai de floare de tei si de salcam, ceai de soc si iasomie, ceai de musetel si macese.

La Londra abia infloreste salcamul, de fapt nu cred ca-i salcam ceea ce am fotografiat azi dimineata, dar seamana foarte mult cu cel de acasa. Aceste flori tin umbra pragului casei unde locuiesc.

Dupa o vacanta de o luna, alintata de mama si cu somn prelungit pana pe la 10 dimineata, e greu sa ma acomodez programului "eight to five" si trezit la 5 jumate dimineata, cand e cel mai dulce somn. In asemenea conditii doar ceaiul din floare de salcam ma mai poate revigora si trezi din starea de zombie de care inca n-am scapat.

Cu multe multumiri, postul acesta participa la Povestea Parfumata gazduita de Mirela Pete, alaturi de ceilalti participanti: Irealia, Viniela, Ion Usca, Samewhiteblue, Baghi, Mala, Silving, Sonia. 

Papadii de pus in rama

E vesela, plina de energie si ma inspira - una dintre finutele mele!

Sa aveti o minunata zi de Miercuri fara cuvinte!

"Iar bati copiii?!"

Facui fala sa vleau o constatale

La Gladinita ieli, cand am picat,

(Cu toate ca-s de-un an in glupa male)

Sa mol daca glumesc, pe omoplat!

Ne-a explicat doamna educatoale

Amanuntit, chial ne-a si desenat,

Cum am ajuns sa egzistam sub soale,

Cum fiecale a fost pocleat,

Elam ochi si ulechi de culios

Sa aflu cum pe lume am venit,

Si chipes si istet, dal si flumos,

Da' nu te mint, m-ai mult m-am plictisit,

C-al fi o balza, cale-n noptitica,

Ne-adute-n plicu' ei impachetati,

Cand scapa si mamica de bultica

Facuta de la oua si calnati.

Cum zboala balza asta-ntet, agale,

Vleo noua luni, sa iasa luclu bun

Si agiungem in patut si-n toale

Pe cosul casei, ca si mos Claciun...

Sa vezi mai flate, te educatoare

Fala misto, chial m-a lasat pelplex,

La valsta ei, (te tate, te picioare!)

Sa nu stie nimica desple secs???

Happy Weekend si de la Elly!

"Ma fac idiot!"

Ce inseamna Happy Weekend pentru voi?
Pentru unii, weekend vesel inseamna sa se uite la ea, la Sara:

Sau la ea, la Anna:

Unora le place doar sa asculte muzica:

Cristinush

Altora sa se joace:

Lavinia

Pentru mine conteaza sa fie weekend, vesel oricum va fi. Va fi gratar:

Plimbari

Or poate mic dejun in pat si leneveala toata ziua. E suficient.

Ca sa ne mai descretim fruntile propun niste bancuri:

Copilul către tata:
- Tăticule, eu de la cine am luat inteligenţa?
- De la maică-ta, eu încă o mai am pe a mea!
..................................

Doi copii discuta:
- Ce vrei sa te faci cand o sa cresti mare?
- Ma fac idiot.
- De ce?!?
- Pai, tatal meu mereu zice: uite la idiotul ala ce masina are, ce femeie buna are idiotul celalalt, idiotii astia sunt plini de bani...
...................................

- Tată pot să mă uit la televizor?
- Da, numai să nu-l deschizi.
.................................

- Tata, pot sa fac si eu bungee jumping?
- Nu, viata ta a inceput cu o guma rupta si nu ar trebui sa se termine tot asa!
.................................

Niste copii, la iesirea din biserica a unei perechi proaspat casatorite:
- Vrei sa-i speriem pe astia?
- Da...
Se reped toti, glont, catre mire:
- Tata!!!

Happy Weekend!

Ochii ca marea

Va fac cunostinta cu una dintre nepotelele mele. E scumpa foc, iar ochiii... doamne ce ochi are, ma scufund in ei. Se numeste Anna si mi-e dor de ea!

Provocare de la Carmen in Miercurea fara cuvinte/Wordless Wednesday.

Generatia Sailor Moon . . .

    Zilele trecute, rasfoind internetul in cautarea unor informatii, am dat intamplator peste un nume de care uitasem cu desavarsire. In acel moment ochii mi-au ramas blocati, iar prin fata lor se derula o sumedenie de imagini. La fel si zambetul mi-a incremenit pe fata. Am inceput sa visez... de fapt sa retraiesc niste amintiri foarte placute, de demult.
    Am lasat deoparte ceea ce cautam si am intrat pe youtube sa caut numele respectiv.

Sailor Moon

 
    Am gasit, eram asa de incantata si inca sunt. La primele acorduri ale cantecului de inceput am inchis ochii. Atunci "m-am teleportat" in alta lume... in copilaria mea. Ma vad alergand spre casa, plina de emotie, aveam vreo 10 ani. M-am uitat la ceas, era aproape 5 jumate dupa-amiaza, ura!!! am reusit. M-am instalat confortabil in fotoliu si am pornit televizorul. Eram atat de fericita si nerabdatoare, uitasem de tot si de toate, uitasem ca mama m-a rugat sa dau mancare la pui, uitasem ca stabilisem cu o colega sa ne facem temele impreuna, dar nu uitasem sa-l anunt pe fratele meu ca incepe animatia noastra preferata. Nimic nu mai conta, si nimic in acel moment nu m-ar fi miscat din fata televizorului.

    Cine isi mai aminteste aceasta melodie http://www.youtube.com/watch?v=PbBYMY7phMY ?Eu prefer varianta originala, japoneza.

    Am stat cateva ore sa ma uit la mai multe episoade. Acea emotie din copilarie o retraiam si acum. Eram total deconectata de prezent, nu mai aveam nici o grija, totul era atat de frumos, atat de linistit, atat de pasnic. In cateva ore am retrait toata copilaria, totul pornind de la acea melodie care mi-a marcat pozitiv copilaria... Imi placea atat de mult sa alerg descult prin iarba frageda si moale din curte, sa ma joc de-a v-ati ascunselea noaptea, prin cladirile ramase in paragina dupa desfiintarea colhozului si sa inventam povesti cu fantome si strigoi care "locuiesc" acolo, sa ma duc la scaldat pe furis impreuna cu fratele si alti copii din mahala si sa venim acasa seara, arsi de soare si flamanzi si mama cu zambetul pe buze sa ne arate nuielusa, dar sa i se faca mila si sa ne unga cu smantana pe fata si spate ca sa ne usureze durerile arsurii de soare, sa stau o zi intreaga la sanius fara sa-mi degere mainile si picioarele si fara sa-mi fie foame, sa sar gardul la vecini ca sa fur capsuni si cirese, chiar daca aveam si noi in gradina, sa ma joc in pauza, in curtea scolii  cu elasticul sau in patratele, primavara, cand abia se topeste zapada sa merg la padure sa adun ghiocei si viorele care sa le duc apoi invatatoarei la scoala. Mi-e dor de sambetele cand mama cocea paine in cuptorul cu vatra si toata ziua simteai acel miros imbietor, mi-e dor de zilele in care la 5.30 eram lipita de televizor ca sa urmaresc Sailor Moon.
     Imi regasesc copilaria si adolescenta in acea animatie. Si eu eram ca adolescenta Sailor Moon - o visatoare. Imprumutasem din naivitatea si inocenta ei, dar la fel ca si ea incercam sa ies din situatii dificile nu prin lupta ci prin credinta si incredere in oameni (la fel ca ea intarziam la scoala pentru ca imi era greu sa ma trezesc dimineata si spuneam "povesti cu zmei" atunci cand trebuia sa ies nevinovata dintr-o situatie nu tocmai favorabila mie). . .

Powerpuff girls

Pokemon          

   Fiecare copil traieste copilaria in felul lui. Acum ii inteleg pe copiii zilelor noastre care se uita la Pokemon, Dragon Ball sau Fetitele Powerpuff.

    Ei traiesc cu aceste animatii, generatia mea a trait cu Sailor Moon, Chip si Dale, Capitain Planet.

Capitain Planet

     Frumoase sunt amintirile copilariei si tare imi doresc sa pot sa ma intorc macar pentru putin timp in acea perioada, chiar daca atunci imi doream sa ma fac mai repede mare.

     Lipsiti de griji si inocenti, nazdravani si iubitori de boroboate, astia am fost noi, generatia cu cheia la gat, generatia care resimte toate schimbarile si care e in stare sa faca toate schimbarile.
     Eu inca ma uit la desene animate... dar voi?

     PS. Se zvoneste ca in curand va aparea un nou sezon Sailor Moon.

a venit frigul. . .

"...stau pe o plaja cu nisip fin, soarele imi mangaie pielea, dandu-i o culoare usor ciocolatie...", ah, visez...visez la zilele insorite de vara care... cred ca e de la febra. Zilele astea m-am pomenit cu o raceala ingrozitoare, sunt praf. Ma uit pe geam, iar vremea de afara ma deprima si mai mult.
    Ploaia m-a trezit din amorteala racelei. Siroaie de stropi se preling pe geam, iar vantul nervos, scutura pomii cu putere. Acest tablou parca imi da senzatia de plans in hohote (ma simt ca in clasa a II-a, scriind o compunere despre toamna..).

    Nu ma simt in stare de nimic, doar gandurile zboara aiurea...

asa arat eu cand e frig afara

    Acum imi vin in minte imaginile cu mine infofolita pana in dinti, cu UGG-urile in picioare, manusi pe maini, fular la gat si caciula pe urechi (culmea e ca oricum am racit) si o mama care-si plimba, linistita, copilul.
     Pana aici nimic anormal, dar cand am observat ca bebelusul nu avea caciula si manusi pe el, in picioare doar o pereche de ciorapei subtiri, iar in loc de o geaca groasa, adaptata la cele 5 grade C, avea doar un hanorac pe el, m-a luat cu frisoane. In acel moment m-am gandit la iresponsabilitatea parintilor. Totusi, analizand situatia mai bine, am realizat ca, de fapt, acea situatie nu era chiar atat de grava.

    Englezii, in general, nu sunt frigurosi, spre deosebire de noi astia de pe continent. Parintii nu-si imbraca copii cu o suta de haine ca nu cumva frigul sa le atinga pielea firava. Dimpotriva ii calesc, dovada fiind ca si acea mama, care-si plimba copilul prin parc, era imbracata doar cu un tricou alb, un cardigan fara nasturi, pereche de pantaloni ce semanau a blugi rupti in genunchi, iar in picioare o pereche de balerini. Dar eu???

    In scumpa mea tara, e exact invers. Cum incepe sa miroase a toamna si doua - trei frunze ingalbenite cad din copac, parintii scot la iveala cele mai groase hainute si nu isi mai lasa copii sa respire de atata grija. Cum temperatura de afara scade un pic sub zero, proaspetii parinti se intreaba daca mai au voie sa-si scoata odraslele la plimbare.
    E adevarat, copii sunt firavi, dar nu sunt chiar atat de neajutorati precum credem. Cu cat ii cocolim mai mult pe bebelusi cu atat sunt mai firavi si mai predispusi la virusi si boli.
    Eu sunt un "bun" exemplu in acest caz. Raceala mea am inhatat-o de la prea multa grija ca sa nu racesc.
 
    Si acum stau in casa, cu febra, plictisita si fara chef, cu un ceai fierbinte langa mine si-mi astept sotul de la munca ca sa ma jeleasca si el.

despre a fi mama . . .

     Acum cateva zile, m-am regasit, pe facebook, cu o fosta colega de liceu. Ea casatorita si cu un bebe superb in brate (am dat mai multe like-uri pozelor de pe pagina ei), eu DOAR casatorita (a nu se interpreta ca eu am vreun regret).
    Dupa intrebarea de baza "Ce mai faci?" a urmat alta care era inevitabil sa mi fie pusa "Da un bebe inca nu planuiti?" Am strambat din nas si m-am gandit ca abia am scapat de vesnica intrebare "Cand va casatoriti?" si m-am pomenit cu o alta la fel de sacaitoare sau chiar mai mult. Si pentru ca aveam o discutie "chat-uita"m-am limitat la ai trimite un smile si ai raspunde ca e in plan. Uff, am scapat relativ usor.
Dar nu e, musai, sa ma apuc de un bebe imediat dupa nunta sau da? "Toate la timpul lor" cum spunea bunica...

Casatoria reprezinta o etapa importanta din viata unui cuplu, iar atunci cand in loc de doi se vorbeste de trei sau mai multi incepe o noua etapa.
    In ultimul timp tot mai multe persoane din jurul meu, rude, apropiati, prieteni, cunostinte devin parinti. Nici nu iti vine sa crezi cum acei tineri, iubitori de distractie, petreceri si chiulit de la ore, acum aproape schimbati intr-un fel foarte placut, se joaca, se maimutaresc si se gandesc doar la acea fiinta firava izvorata din sangele lor. Sunt mai responsabili, mai linistiti, mai parinti.

micuta Sara

    Se zice ca mamele nu au timp liber, ca ele lucreaza si la serviciu si acasa. Intr-adevar, meseria de mama este una foarte solicitanta, dar pana acum nu am auzit o mama sa vrea sa renunte la puiul ei pentru a avea mai mult timp liber, nu am auzit vreo mama sa vrea sa renunte la placerile copilului ei pentru a si le satisface pe ale sale.

dragalasul Bogdanel

    La intrebarea din ce sunt facute mamele, raspunsul unui copil de clasa a doua m-a frapat, un raspuns sincer si adevarat: " din magie, putere suprema, o doza de severitate si din cele mai frumoase lucruri din lume".

jucausul Darius

 
 Mama - acel cuvant suprem pe care toata lumea il rosteste, este acea fiinta misterioasa care stie sa il faca pe un copil sa se simta bine fara sa mearga la doctor. EA este sora mai mare si partenerul de joaca al copilului. Mama este totul.

Cristinush alintush

    Dar.. Nu-i putem neglija nici pe tatici, nu putem nega aportul si suportul lor. Barbatii sunt la fel de sensibili ca si femeile atunci cand isi aud copilul plangand, iar inimile lor pulseaza la fel de repede. Si pana la urma, nu-i asa ca barbatii sunt foarte dragalasi si dulci cand se maimutaresc si se joaca cu un bebelus :))?. Si mai ales cand e vorba de iubitul tau barbat, parca acel sentiment e si mai puternic... Atunci cand vezi ca bebe il rasplateste cu un zambet din ala nastrusnic parca iti vine sa-i strangi  in brate si sa-i pupi pe amandoi...

sotioasa Lavinia

    A fi parinte este o responsabilitate enorma, e o responsabilitate pe viata, dar nimic nu se compara cu zambetul pe care il primesti de la copilul tau. Asta spun parintii, iar eu ii cred.

"papusa" Sanduta

    Eu ma simt foarte egoista pe langa prietenii sau verisorii mei deveniti parinti. Inca nu inteleg cum e sa treci pe langa vitrina in care sta cocheta, pe manechin, o rochita noua, sa n-o ei pentru ca vrei sa-i cumperi bebelusului tau inca o pereche de papucei, pe langa aia multi pe care ii are primiti de la cei veniti in vizita...

nepotelul Bogdanel

nepotelul Cozmin

     Poate in curand voi simti si eu acel sentiment, dar pana atunci experimentez maternitatea pe nepotei, finuti, copiii prietenilor. Incerc sa invat cate ceva. Atunci cand copilul incepe sa planga si nu stiu ce vrea, repede il pasez mamei lui, ea stie. Trebuie sa fii pregatit sa-ti asumi o resposabilitate pe viata, caci in momentul in care ai adus pe lume un bebe nu mai poti sa-l pasezi apropiatilor atunci cand plansul lui te trezeste la 3 noaptea pentru ca are colici sau ii ies dintii si nici atunci cand are pempers-ul plin si te irita ca tocmai l-ai schimbat. Toate astea fac parte din meseria de parinte, meserie care pe mine inca ma inspaimanta, dar incepe sa-mi placa...


                P.S. Am sterpelit cateva poze de la prieteni cu scumpicii lor. Sper sa nu se supere...