MARŞ DE ADIO

Nu m-am putut abtine sa nu public esenta sentimentelor si trairilor celor ce se mai simt romani, asternuta pe hartie de un mare om, asa cum a fost Adian Paunescu.

La muncă, derbedei, că trece anul

Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Făceaţi pe democraţii cei cucernici,

Cristosul mamii voastre de nemernici!

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine

Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul

Şi i-aţi distrus averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară

Care-şi va cere scuze în maghiară.

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,

Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,

Aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,

Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu

Întoarceţi România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

V-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,

Ci credite din călimări străine.

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina

Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul

S-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace,

Cum v-au putut părinţii voştri face?

Ce condimente le-au picat în spermă

De e trădarea voastră-atât de fermă ?

Aţi pus nenorocita voastră labă

Pe-această tristă ţară basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul

S-o faceţi curva voastră de serviciu.

Mimaţi respectul pentru cele sfinte,

Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,

Supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba

Că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,

Actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară ,

Ia cereţi-vă, puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră,

Mai bine mergeţi voi în mama voastră.

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,

Si nu albanizaţi această ţară .

Băgaţi viteză, că vă trece anul

Si s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.

Şi ce vă pot eu spune la plecare

Decât lozinca lui Fănuş cel mare :

Nenorociţilor, se rupe şnurul,

“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

Adrian Păunescu

Eu am scris o carte si atat

Statea pe marginea patului si privea in oglinda imensa de pe peretele de vizavi de pat. Se privea pe sine. Parul de culoarea ciocolatei, matasos si stralucitor, ii trecea de umeri, in valuri bine definite, acoperindu-i sanii goi. Din oglinda o priveau doi ochi de copila de 19 ani, insa nici ea nu observase cand ii aparusera riduri in coltul acelor ochi caprui. Acelasi zambet fugar ii acoperea chipul, cand gandul i se oprise la niste amintiri care o rascoleau neincetat. Parea mai tanara decat varsta sa biologica. Asa ii ziceau ce-i de o cunosteau prima data.

O tristete si neastampar o sagetau din oglinda. Ochii aceea migdalati nu pareau fericiti. A inchis pentru cateva secunde ochii, a scuturat putin capul ca si cum ar vrea sa alunge niste fantome nevazute si s-a ridicat din pat. Si-a pus pe ea un tricou lalau si s-a indreptat spre bucatarie. In cateva minute, un miros revigorant de cafea i-au inundat narile. A pus mainile pe cele doua cesti de cafea si s-a indreptat spre dormitor. Una dintre cesti a lasat-o pe noptiera, iar cu cealalta in mana dreapta, s-a indreptat spre geamul prin care lumina de afara ii scalda chipul inca tanar. A crapat putin geamul, suficient cat sa intre aer proaspat si s-a asezat pe o canapea in fata televizorului.

La televizor, la o emisiune despre nimicuri si alte chestii, o duduie se intreba daca, Lucy, autoarea unui roman devenit, in acea perioada, un succes national, si-a reflectat in paginile cartii propria poveste si daca calatoriile scumpe pe care le povesteste in carte au fost platite cu banii ei. Daca da, de unde a luat atatia bani, autoarea fiind doar o angajata a unei multinationale, cu parinti nu foarte instariti si un sot care a parasit-o dupa cativa ani de la casatorie, intrebari urmate de interviul acordat de autoare in urma cu cateva zile.

Lucy a inchis televizorul. Nu putea sa mai priveasca acea salata cu gust amar si iz de stricat care era prenzentata pe toate posturile de televiziune, atunci cand ziaristii gasesc o persoana si creaza scandal dupa scandal doar pentru rating gras. E josnic si injositor ceea ce se intampla in media. Nu si-a dorit nici o clipa sa devina un subiect de barfa pentru ce-i care n-au altceva de facut decat sa manance seminte si sa se uite la cancanuri. Ea a scris doar o carte si atat. De ce ii intereseaza pe oameni cine e Ea, ce a facut Ea, de ce si cum, cine e familia ei? Eu am scris o carte si atat. Cartea e importanta, nu cine sunt eu, nu? se intreba in gand.

- De ce te-a parasit primul sot?
Intrebarea ii tulbura gandurile. Barbatul care statea intins in pat in spatele ei, i se paru enervant de curios cu intrebarea asta. Pana atunci evitase sa-i puna vreo intrebare legata de viata ei, de dinainte de el.
O tacere adanca se lasa intre ei. Cu glas domol si trist porni Ea:
- Nu m-a parasit, ne-am despartit din dorinta noastra comuna.
-Te-a inselat sau...? urma o intrebare la limita banalului. Eu n-o sa te insel niciodata, draga mea...
"Asta pentru ca nu-ti voi da eu ocazia." se gandi si ii raspunse:
- Nu. Era un sot prea bun ca sa faca asta.

Orice carte e si ea o forma de rezistenta

    "Orice carte e si ea o forma de rezistenta, dar nu impotriva frigului, ci impotriva uitarii". Nu-mi amintesc unde am citit aceasta fraza, probabil, pe vreun site, unde am intrat intamplator, insa n-am putut s-o uit. Are o doza de adevar destul de mare.

    Cand eram pe bancile scolii, imi placea mult istoria si literatura. La istorie imi placea foarte mult sa citesc despre evenimente, insa uram sa invat si anii acelor evenimente. Cred ca vi s-a intamplat si voua. Sper ca nu sunt singura care detesta sa memoreze niste ani. Ei bine, ca sa ma documentez, cautam in biblioteca, carti literare care sa vorbeasca despre acel eveniment. De exemplu cand am ajuns sa studiem Razboiul al doilea mondial, pentru a intelege mai bine personalitatea lui Stalin si vremile de atunci am citit cartea "Copiii Arbatelui", o carte fascinanta. Ca sa retin mai bine evenimentele din anii 1500 - 1700, din Franta si Anglia am citit Alexandre Duma, care a impletit in romanele sale, evenimente adevarate si fictiune, cu ani contreti si personaje reale.

    Zilele astea am recitit sau mai bine zis am ascultat, dupa ce, cu niste ani in urma, am citit "Dupa 20 de ani" de Al. Duma. Actiune, aventura si istorie - ma captivat. Nu tin sa fac o recenzie, pentru ca nu ma pricep, insa aceasta carte, citita dupa "Cei 3 muschetari" si completata cu "Vicontele de Bragelonne" iti poate arata o societate, mult diferita de ceea ce se scrie in cartile de istorie.

    Pe mine, m-a frapat un pic, sa aflu cat de libertini si aventurieri erau oamenii, femei si barbati, din acea perioada. Ma gandesc ca "gentilom" sau "cavaler", cuvinte care descriau tipul de barbat manierat, distins, onorabil, de rang inalt, in Franta, respectiv in Anglia,  arata, de fapt, un puternic simt al cuceririi. Acesti barbati erau foarte curtenitori cu femeile si nimeni si nici Ele si mai ales Ei,, nici cei mai saraci, si nici capetele incoronate, nu se dadeau in laturi de la aventuri romantice si iubarete. Si, desi barfele circulau in toate partile si fiecare stia de toate aceste excapade ale personajelor mai mult sau mai putin cunoscute, totul se intampla la "lumina" noptii.

    Va imaginati cum ar fi, acum, ca o "domnita" sa se faca a scapa pe jos batista, in speranta, ca un gentilom sa i-o ridice, iar ea in semn de multumire sa il lase sa-i excaladeze geamul, intr-o noapte fara luna, dar plina de romantism? Asemenea gesturi sunt demult apuse, dar recunosc ca sunt tare intrigante. Sunt mult mai atractive decat o cucerire intr-un club, unde Ea danseaza lasciv, in speranta ca va atrage atentia, iar El, macho, cu muschii sau cu burta la inaintare, se crede regele ringului si fiecare cad in plasa celuilalt.

    Cum spuneam, si cartile sunt o forma de rezistenta impotriva uitarii, iar despre oameni si societate, despre evenimente si culturi, despre cavaleri care nu prea mai exista si domnite care nu mai sunt domnite, putem afla din carti.

    Cartile sunt o mica garantie a memoriei, indiferent cat de putini cititori ar avea. De aceea va indemn sa cititi, fie cu ochii, fie cu urechile, dar sa cititi.

   Va recomand cartile lui Al Duma, oricare dintre ele. Sunt pline de de toate - istorie, romantism, aventura, povesti de dragoste, ura si razbunare, te tin in suspans si iti ofera o doza buna de adrenalina:
CELE 2 DIANE,
CEI 3 MUSCHETARI,
DUPA 20 DE ANI,
VICONTELE DE BRAGELONNE,
DOAMNA DE MONSOREAU,
REGINA MARGO,
CONTELE DE MONTE-CRISTO.

P.S.: Poate sunt mai invechita, dar inca n-am prins gustul cartilor scrise mai recent, exceptand acelea despre bunele maniere, yoga sau limbajul trupului.

Citind cu urechile . . .

    Ma intrebam, in urma cu ceva timp, cum e sa citesti o carte ascultand-o. Inca nu descoperisem acest nou mod de a citi o carte, in valtoarea vietii, in care lipsa timpului e la ordinea zilei.

    Dupa mult timp, am revenit la aceasta placere, de a citi carti, pe care o abandonasem, din mai multe motive, insa am facut-o intr-un mod care imbina necesitatea cu placutul, a o asculta, citita de o voce, care nu se aseamana, deloc, cu cea pe care mi-o imaginez atunci cand citesc o carte cu ochii mei. Ascult acea voce, si desi, nu se aseamana cu vocea mintii mele, o accept si incet devine vocea mintii mele.

    In loc sa te plictisesti, stand in strada si asteptand autobusul sau metroul, or facand o activitate care nu-ti solicita mintea si creerul, citesti o carte. De fapt o asculti. Cu castile in urechi, savurand cu nesat cuvintele citite pentru tine de altcineva, traind subiectul, cu zambtul pe buze sau cu lacrimi in ochi, cu indignarea citindu-se in ochii tai sau usurarea citindu-se pe fata ta, ceilalti, care te inconjoara, par a fi niste umbre, care trec pe langa tine, fara sa le observi si fara sa le dai importanta. Te departezi de aceasta lume, intr-un taram fantastic de real, creat pentru tine de un scriitor exceptional. Ma simt ca in copilarie, cand, vrand sa ma ascund de toti, ca sa pot sa-mi termin de citit cartea favorita din acel moment, gaseam tot felul de culcusuri improvizate, intr-un pom, in fundul gradinii, in podul casei, in spatele gardului de trandafiri teposi ai bunicii, or la indemnul mamei, sa stau pe o patura, in fata portii, la umbra unui pom urias, sa pazesc cardul de pui de gasca care pasc linistit iarba frageda, sa uit de ei, cufundata in lectura si ei sa se piarda pe drumurile laturalnice ale unui sat moldovenesc.

    Asa sunt mereu cand sunt cufundata in lectura, acum, intr-o lectura auditiva si desi ochii nu imi sunt ocupati cu nimic, ei nu vad decat imaginile pe care le aud in casti.
    Am descoperit o noua pasiune, cartile auditive, dar nu pot sa afirm ca aceasta noua pasiune a inlocuit-o pe cea de a citi carti intr-un mod traditional. Ascultand o carte, nu pot retine prea multe nume, prea multe locuri, prea multe descrieri, prea multe idei extraordinare despre ce inseamna viata, dar imi umple timpul si-l face sa se dilate, imi adapa setea de citit sau imi astampara foamea de carti, citind cu urechile.

    Tocmai, am terminat de ascultat o carte care m-a inviorat si m-a readus la viata, o carte care te invata ca orice s-ar intampla nu trebuie sa renunti la ceea ce ti-ai propus, te face sa-ti gasesti echilibrul sufletesc, poate care iti lipseste, uneori sau mereu.

    E continuarea unei alteia care m-a tinut in suspans, de la inceputurile ei si pana la sfarsit, fara a-mi da posibilitatea sa ma plictisesc. Prima carte pe care am citit-o, in urma cu cativa ani, se numeste Papillon, scrisa de Henri Charriere, iar aceasta a doua carte a autorului, dar si ultima, Banco, desi nu-i la fel de interesanta si plina de aventura ca prima, continua aceeasi povestire, in acelasi fel simplu si cu aceeasi iubire fata de viata si de izbanda. Nu-mi propun sa fac o recenzie, pentru ca nu am destul talent si cunostinte pentru asta, insa, in modul simplu, prin care, un simplu cititor o poate, va indemn sa cititi aceasta carte.

    Acest roman, ca si primul, de altfel, ne invata sa nu renuntam la telul nostru, indiferent de greutati si consecintente. Ne invata ca viata este o lupta continua, ramane de vazut cine castiga. Totodata, ne arata ca, nu razbunarea te face victorios in lupta ta pentru viata, aruncat in mizerie de un grup de oameni invidiosi pe succesul tau, ci faptul ca le demonstrezi ca esti mai presus de ei, spiritual si moral.
Dupa aceasta carte, nu pot sa nu-mi amintesc cuvintele din filmul Lincoln (2012), in care se spune ca "Poti sa fii victorios, chiar daca ai pierdut, poti sa pierzi, chiar daca ai castigat..."

Din lectura audio am numai de castigat.

Litere din carti

    Nu am mai tinut o carte, in mana, de cativa ani, nu am destul timp sau poate e doar un pretext, insa mereu sunt la jumatatea uneia. Mi-e dor sa simt sub degetul aratator o pagina pe care tocmai o schimb sau sa imi razbata in nari mirosul specific al unei carti noi, acel miros imbietor de cerneala.

    Sunt la metrou, imi pun castile in urechi. O tipa cu voce prea moale pentru acea povestire imi tot citeste, paragraf dupa paragraf, una dintre cartile favorite.

    Sunt in aeroport si cu acelasi deget aratator ating ecranul telefonului ca sa mut foaia si continui sa citesc aceeasi carte pe care cu cateva zile in urma am inceput s-o ascult, dar pentru ca mi-am uitat castile acasa, in cealalta geanta (femeia si gentile - un alt subiect, intr-o alta zi), am trecut la varianta tiparita digital.

    Citesc o carte in format digitala sau o ascult ca si cum as citi o pagina de stiri sau as asculta un teatru radiofonic. Prefer colturile roase ale unei carti normale, chiar daca, cei nascuti in era e-Book-urilor o considera old fashion.

    Sunt acea persoana care intodeauna indoaie colturi, reciteste de 2 si chiar de 4 ori o carte care imi place, imprumuta cu inima stransa o carte, avand frica de a n-o dat pe totdeauna sau de a o primi in stare jalnica, dar sunt si acea persoana care nu scrie niciodata pe carti, nu le sortez dupa coperta ci dupa continut si nu renunt niciodata la a cumpara o carte noua sau veche, in format clasic. Am o biblioteca personala, zic eu, destul de draguta, care se asteapta citita. Pana atunci citesc sau ascult carti in format digital. Pentru o scurta perioada, sper, m-am facut "vegetariana".

As indrazni sa va recomand o carte, poate v-a deveni o regularitatea recomandarea unei carti: Paulo Coelho "Alchimistul" si un citat memorabil din aceasta carte:
" Se spune ca tocmai posibilitatea sa-ti ideplinesti un vis face viata interesanta, iar cand iti doresti ceva cu adevarat, tot Universul conspira la realizarea dorintei tale. Cu cat ne dorim mai mult, cu atat mai repede constiinta noastra interioara pune bazele indeplinirii dorintei...Cu cat ne dorim mai mult cu atat Universul se supune dorintei noastre si ajuta la implinirea ei. De aceea fiecare lucru dorit trebuie sa fie si unul bun... Deci, data viitoare cand iti pui o dorinta, ai grija ca ea sa nu faca rau in nici un fel si vei avea sanse mari sa se indeplineasca. Asta daca si tu iti doresti cu adevarat acest lucru."