Saturday, August 31, 2013

Emotie in prima zi

E ultima seara de vara din acest an. Acum niste ani m-as fi bucurat. M-as fi bucurat pentru ca mi-ar fi fost dor de colegii de scoala. In Moldova, scoala incepe la 1 septembrie, deci, maine ar fi fost pentru mine, prima zi de scoala, dintr-un nou an. Si cand zic scoala, ma refer la toate ciclurile, de la gimnazial, liceu, facultate, master. Toate incep odata, la 1 septembrie. Pentru mine nu mai este, insa pentru alti zeci de mii de copii si tineri, maine este prima zi de scoala. Bine, nu chiar maine e prima zi de scoala, caci maine e duminica si probabil 1 septembrie va fi pe 2 septembrie, dar nu conteaza. Pentru unii e prima zi de scoala in sensul ca chiar e prima. Bobocii din clasa intai maine-poimaine vor recita primele poezii in fata careului cu Asi, viitori oameni de afaceri/invatatori/ jurnalisti/ministri.

Poza nu-mi apartine
Sensul de "maine e 1 septembrie", mie personal imi rascoleste niste coarde sensibile. Pentru ca imi aminteste de scoala, de colegi, de emotia cu care recitam poezii in fata intregii scoli, de mirosul buchetelor de crizanteme pe care le dadeam dirigintei, de toamna in general.

De ce nu ma bucura toamnele? Dar n-am zis ca nu ma bucura, ci ca ma bucurau inainte mai mult decat ma bucura acum. Inca nu m-am saturat de vara, inca n-am profit de soare suficient de mult, atat cat mi-as fi dorit, inca nu sunt pregatita pentru o noua runda de frig, ploi si ceata, inca ma inspaimanta gandul ca daca e toamna, anul calendaristic e pe sfarsite, un nou an din viata noastra  e pe duca si ca timpul trece prea repede si ca in toamna iti numeri recolta sau bobocii si ca ma ingrozeste melancolia pe care mi-o provoaca toamnele, or romantismul, or...

Toamnele, in general, imi provoaca un disconfort spiritual, de pe vremea cand incepea scoala. Desi, imi doream reintalnirea cu colegii, imi displacea ca reincepeau lectiile, desi imi placea sa stau la povesti cu colegii, sa ne aratam noile achizitii vestimentare, caci era musai ca de 1 septembrie sa mergem la festivitatea de inceput de an in toale noi, uram sa scriu compuneri cu ce am facut in vacanta. Ce pot sa fac in vacanta? Exact acelasi lucru pe care l-am facut si cu un an inainte, cu o singura deosebire - la tabara intalneam oameni noi. Asa arata vara pe atunci, acum e cu totul altfel. Inseamna multa munca si o caldura infernala, poate o scurta vacanta pe undeva si iar munca. Am deviat putin de la toamne, caci incerc sa-mi dau seama daca imi mai plac verile de acum. Cred ca, de fapt, nu-mi place viata de om matur, om cu probleme si greutati, om cu responsabilitati. Cred ca prefer viata fara griji din copilarie. Cine n-o prefera?

Revenind la toamne, cand Mirela a anuntat tema din Clubul Condeielor Parfumate ca fiind Parfumul ceturilor toamnei, primul gand care mi-a venit a fost sa scriu despre prima zi de scoala, prima zi din clasa intai. Mirosul de toamna ma duce cu gandul la mirosul condeielor, a cernelei, a hartiei de caiet proaspat scos din ambalaj, mirosul manualelor prafuite aduse din biblioteca scolii, dar nu numai. Toamna nu miroase doar a scoala, desi eu mai mereu ma intorc acolo cu gandul. Insa, nu am putut sa scriu doar despre acea zi caci parfumul toamnei imi evoca si alte amintiri.

Poza nu-mi apartine
Toamna mai miroase a struguri copti, a mere rosii, a must dulce din struguri, a rosii puse la murat, a nuci si a placinta cu dovleac. Toamna de aur era sarbatoarea care deschidea sezonul petrecerilor scolare, de grup, unde fiecare clasa concura cu restul la pregatirea celei mai originale, interesante si bine amenajate mese sau stand care sa reprezinte cel mai bine bogatiile toamnei. Parintii pregateau si prajituri din care ne serveam intre noi. Urma un soi de parada a costumelor cu tenta de toamna, impodobite cu frunze galbene si flori de crizantema. Iar la final, dupa un scurt recital de poezii si melodii de toamna, urma dezmatul la seara de dans, numita de noi - DISCOTECA. Nu stateam noi mult sa ne fataim pe ringul de dans, caci cum soarele cadea spre asfintit, directorul ne inchidea usa scolii in nas si cu mic cu mare ne caram pe la casele cui ne are. Insa, a doua zi aveam ce povesti si ce ne mandri cu premiul I, or cu picturile de toamna pe care, directorul (fostul), profesor de desen si de matematica (nu ma intrebati care-i legatura), le lasa toata toamna, intr-o mini expozitie de pictura pe holul de la intrarea in scoala. Toamna, eu aveam cele mai multe desene la expozitie, caci imi placea sa tulbur in culori, imaginea ca de miraj a toamnei in Moldova.

Toamna clar, mai miroase si a crizanteme. Nu concep toamna fara parfumul acestor flori, un parfum ierbos si amarui.

Am crescut, iar la liceu toamnele nu prea mi-au lasat amintiri, mai mult primaverile. La liceu toamnele erau prea scurte, nu stiu de ce. Ce imi amintesc sunt doar plimbarile lungi prin parc, pe aleele pline de frunze galbene, cu mirosul racoros si umed al unei cete nu prea desnse care ma indemna la meditatii si la scris poezii de amor, asezata pe o banca retrasa, or plimbarile galagioase cu prietenele, plimbari care se lasau cu tavaleli prin frunzele uscate.

Dupa liceu toamnele au devenit toate la fel. Uneori nici nu mai fac diferenta intre o toamna tarzie si o iarna intarziata, or o vara tarzie si o toamna intarziata, doar mirosul usor dulce-amarului, rece si umed imi mai aminteste ca e toamna in calendare, dar nu si in sufletul meu. Nu acum, nu inca.


Parfumul care ma duce cu gandul la toamna este Sensuous de la Estee Lauder. Parfumul cu note lemnoase poarta sloganul "fiecare femeie il poarta in felul ei" si a fost lansat in 2008. Parfumul are ca note de varf miros de magnolie si petale de iasomie. Sufletul parfumului contine note lemnoase si ambra, iar baza parfumului miroase a lemn de santal, piper negru, mandarine si miere.


Tuesday, August 27, 2013

Proud to be Moldavian

Nu stiu daca exista om pe lumea asta care sa nu-si iubeasca originile, tara in care s-a nascut si a crescut pana la o anumita varsta, tara care l-a format in multe feluri, care i-a oferit multe bucurii.

Pentru mine aceasta tara ramane a fi Moldova mea draga. De ce o iubesc? De ce sunt mandra de a face parte din aceasta mana de oameni? De ce nu?

Nu vreau sa vorbesc despre realizarile moldoveanului, despre ce a creat sau nu, despre ce a distrus sau nu, despre politica dezastruoasa de la Chisinau, despre independenta subreda, de supusenie pe care o are Moldova fata de anumite state, or despre multele conflicte care exista si mocnesc acolo. Nu vreau sa vorbesc.

Drapelul RM
Ma mandresc ca sunt moldoveanca si atat. N-am nevoie de mai multe motive, caci seva am luat-o din acel pamant.

Oamenii sunt altfel, nu mai buni, nu mai rai, ci doar altfel, sunt ai mei.
Aerul e mai placut, respirat Acasa.
Cand aud muzica copilariei, revad animatiile si filmele ale copilariei, pe care le vizionam la un televizor alb-negru, fara telecomanda, inima mi se inmoaie de dor. Acestea imi genereaza amintiri si fara sa vreau imi apare un zambet pe buze.
Numai un moldovean poate sa inteleaga de ce iubesc sarbatorile in Moldova. Sarbatorile au un farmec aparte. Cine mai petrece Craciunul de doua ori pe an? Doar moldoveanul. Cine se pregateste de un hram al satului sau al orasului in Moldova? Majoritatea. Mergeti sa vedeti ce mese bogate face moldoveanul sarac. Sau la o nunta moldoveneasc...
Fiecare fir de iarba si strop de roua imi place in Moldova. Fiecare raza de soare mangaie mai placut in Moldova si cerul e mai instelat Acasa. Fiecare coltisor miroase a copilarie fricita. Aici este Paradisul.

Sunt bucuroasa atunci cand, prin multimea de straini care trec fantomatic pe langa mine, aflandu-ma la sute sau mii de km departare de tara mea, intalnesc un conational. Iti era dor sa auzi acel dulce grai pe care il vorbeai in copilarie si uite ca in zumzetul strazii deslusesti clar acel grai al radacinilor. Intotdeauna ai ce discuta cu unul de-al tau. Il vezi prima oara, dar se stabileste o conexiune intre tine si el. De parca un fir invizibil va leaga. Desi n-ati mers la aceleasi petreceri, stilul petrecerilor moldovenesti ti-e cunoscut si in sinea ta te bucuri ca cineva chiar iti intelege bucuria de a sarbatori moldoveneste un eveniment. Ti-e pofta de mancarea de acasa si persoana aceea pe care o cunosti de 5 minute iti impartaseste pofta si discutati cu aceeasi savoare despre diferitele feluri de mancare pe care numai acasa le poti manca.

P.S. 27 august imi aminteste de aceeasi data, dar din 1991, cand Mama m-a luat cu ea, in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, ca sa particip la declararea Independentei Republicii Moldova. A fost o zi care imi mai straneste emotii. Aveam 5 ani, insa am trait momentul foarte intens. O multime de oameni in jurul meu. Multi aveau lacrimi in ochi si zambetul pe buze. Cand s-a terminat de citit Declaratia de Independenta toata lumea a izbucnit in urale. La unison. A fost un moment istoric care a marcat formarea unui nou stat pe harta lumii -  Republica Moldova.

La multi ani Moldova, la multi ani independenti si prosperi!
La multi ani Moloveni, la multi ani mandri de tara in care v-ati nascut!



Friday, August 23, 2013

Nu vreau sa vad

In ultima perioada, activitatea mea internautica a fost redusa drastic, din lipsa de timp. Nu, inca nu s-a inventat ziua de 25-30 de ore, deci, o sa ramana in continuare redusa, pana la zile un pic mai lungi. (Imi pare rau, dragii mei prieteni din blogosfera, stiu ca am multe de pierdut, dar n-am de ales. O sa revin in forta. Promit!)

In unele seri, intru pe net 5 minute ca sa-mi verific mail-ul si mesajele de pe unele site-uri de socializare. 
Ei bine, ultimile zile au fost de groaza. Am fost invadata de poze cu dezastre, morti, accidente, decapitati, resturi de copii avortati, etc.

Oameni buni, ce va face sa credeti ca vreau sa vad asemenea imagini? Nu vreau sa le vad, asa ca opriti-va in a promova asemenea imagini. Ma dezgusta, ma ingrozesc, ma intristeaza si imi strica ziua si asa stricata si obositoare. Vreau sa ma relaxez, nu sa visez noaptea oameni ruti in doua dupa un accident stupid, or femei carora le-a cazut o piatra in cap.

Stiu ca, multi dintre voi, inca, sunteti marcati de accidentul din Chisinau in care au murit 8 tineri inghesuit intr-un Renault, cu un sofer beat si viteza de aproape 200 de km/h. Dar ce vina am eu ca ei au fost iresponsabili? De ce casuta mea postala e umpluta cu zeci de mesaje cu poze absolut oribile din accidente? Din cele mai hidoase accidente.
Pastrati-le pentru voi ca eu nu vreau sa le vad.

Stiu ca, altii dintre voi, sunteti marcati de moartea ciudata a mamei unei pseudo-vedete, careia i-a cazut o piatra in cap. Dar ce vina am eu, de-mi trimiteti imagini cu femeia insangerata, intinsa pe jos?
Pastrati-le! Eu nu vreau sa le vad.

De ce imi trimiteti imagini cu resturi de copii avortati cu intrebarea "Esti de acord cu avortul?"? Nu, nu sunt de acord, dar cu ce schimb eu lumea daca share-uiesc asemenea poze sinistre? De cele mai multe ori, aceste imagini trec neobservate de catre cei/cele care trebuie sa le vada, or oamenii sunt dezgustati si atat. Asa ca, va mai intreb, de ce nu le pastrati pentru voi? Ca eu nu vreau sa le vad.

Da, prefer sa vad poze cu pisici, caini, veverite, alte animalute si bebelusi draguti, decat ceea ce am zis mai sus. 


Asa ca va indemn, va rog, va implor, opriti-va in a promova asemenea orori.

Monday, August 19, 2013

Ea nu are varsta!

Sunt departe, dar o parte din sufletul meu a ramas acolo, Acasa. In zilele cele mai grele ii simt caldura obrazului ei, in minte imi revine zambetul ei bland, iar imbratisarea ei e atat de datatoare de viata, incat imi alina orice durere. Mi-o amintesc vesela, plina de energie, mereu cu un pas inainte. Nu s-a schimbat deloc. A ramas la fel. Uneori as vrea sa am energia si vioiciunea ei. Poate in timp o sa vina si la mine. Imi dau seama ca ma aseman cu ea, din ce in ce mai mult. Nu-mi displace.

Cand ne auzim la telefon, vorbeste repede. Vrea sa-mi zica o gramada de lucruri. Niciodata nu mai terminam vorba. Intodeauna ramane si pe altadata.Vocea ei gingasa imi mangaie auzul.

N-o vad imbatranind, a ramas la fel cum o stiam odinioara. Ea nu are varsta. Nu stiu cand i-a aparut primul rid, nici primul fir alb. Nici nu stiu daca le are. Eu nu le vad. Eu ii vad doar sufletul, privirea si dragostea cu care ma priveste, mi-o transmite.

Grijele ei sunt ale ei, grijile noastre, ale copiilor ei sunt si grijile ei. Ea traieste prin succesele si caderile noastre. Viata ei e a noastra, ne-a daruit-o pe toata.


Usa ei e mereu deschisa, ne asteapta cu dor si se bucura ca un copil cand ne intoarcem acasa. Desi, poate e mai obosita decat noi, Ea ne indeamna sa ne odihnim, delectandu-ne cu bucatele care ne lipsesc in pribegie. O face din dragoste.

O simt implantata in mine, ii simt mereu prezenta. Ii simt mana protectoare care ma mangaie pe crestet si buzele-i calde care imi saruta fruntea. In unele nopti o simt cum ma inveleste, ii simt respiratia atunci cand imi sopteste ca ma iubeste.

Ea e mama mea. E unica. Si e a mea. Te iubesc mama.

Iti dorim sanatate, caci doar de asta ai nevoie. Iti dorim multi ani, caci multi ani, de acum incolo te vrem aproape. Iubire nu-ti mai dorim pentru ca ai destula, de la persoanele care conteaza cu adevarat in viata ta. 
Zile senine ne-am dori sa ai, cat mai multe si multa odihna.

Iar versule pe care ti le cantam in copilarie, nu incetez sa le ingand nici acum:

"De ziua ta mamico
In dar ti-am adus inima
Si crede-ne mamico,
Un dar mai frumos nu se putea..."

La multi ani mamica scumpa!
Semnam noi, Tina si Dima, Mihai si Svetlana si taticu'!



Tuesday, August 6, 2013

Sunday, August 4, 2013

Dragostea trece prin stomac?

S-au mai vazut prin centrul satului, la joc, insa, asa, doar in treacat. Apoi s-au privit mai intens si s-au admirat cand el a mers la ea acasa, invitat de fratele ei. Nu-si vorbisera pana atunci. Ea si-a pus sortul albastru cu dantela alba pe margini si trebaluia in fata plitei din bucatarie. Ei, asezati la o masa de lemn, acoperita cu o fata de masa alba, serveau dintr-un vin rosu si discutau chestii, faceau planuri.

Dupa vreo jumate de ora, ea a intrat in camera de zi si a pus in fata lor un platou cu placinte rumene si proaspete ca o copila la varsta schimbarilor. Mirosul de placinte le cucerea simturile celor aflati in incapere.
-Astea-s placinte cu branza sarata, iar astea-s cu varza.
Puse alaturi si un bol cu smantana cremoasa. Apoi a disparut pe usa bucatariei.

Duminica, la joc, se furau din priviri, dar nici unul nu indraznea sa faca vreun gest mai explicit. Ea pentru ca era o Ea si restrictiile societatii de atunci descurajau orice actiune indecenta a unei femei. Gura lumii era mai agresiva decat orice pedeapsa survenita din punct de vedere legal. El pentru ca avea o mare frica de responsabilitate. Se gandea ca daca ar face o alegere acum, ar fi pe viata, iar el avea vise marete. Visa sa plece departe, in tara tuturor posibilitatilor. Visul american ii incoltise in minte, dupa ce a vazut pentru prima data un film la cinematograf.

O placea pentru ca de sub genele lungi si dese il priveau cu gingasie doi ochi de culoarea smaraldului. O placea pentru ca parul ei castaniu cu onduleuri mari ii cadea frumos pe umeri. Avea tenul deschis si un nasuc abia vizibil, iar gropita din obrazul drept o facea irezistibila. Purta intodeauna rochite inflorate cu gulerase albe ca neaua si pantofii niciodata prafuiti. Si cum sa n-o placa dupa ce gustase din delicioasele ei placinte. Atunci, cand a aparut cu platoul in mana, avand pe nas o urma de faina, cu parul strans intr-un coc imens si cu zambetul pe buzele-i trandafirii si carnoase, anume atunci o sageaza inveninata de iubire ii strapunse inima. Era o femeie incantatoare si o gospodina extraordinara.

O urmarea din cand in cand, atunci cand ea se arata la fantana dupa o galeata de apa. Statea timid, in spatele unui gard de nuiele, printre maracini si o admira, ii urmarea fiecare miscare, ii cerceta fiecare gest. Insa ea, intodeauna, arunca ocheade jucause si zambitoare inspre el, fara ai fi intalnit privirea acolo dupa gard. El se gandea ca e coincidenta si imediat o vedea plecand, unduindu-si frumos soldurile zvelte. Parca mai mult ca altadata. Cand ea inchidea portita in urma ei, el ii adulmeca parfumul. Uneori mirosea a ulei de lavanda, insa, de cele mai multe ori, mirosul de iasomie il invaluia in serile senine, il punea pe ganduri.

Intr-o zi cu soarele in apus, si-a facut curaj si a chemat-o la portita. Apoi s-au nascut 3 copii, un razboi l-a lasat fara o mana, iar intr-un final, visul din tinerete i s-a implinit, pasind, impreuna cu familia sa, pentru prima data, pe pamant american, intr-o toamna tarzie a anul 1956.


Unul dintre parfumurile preferate cu miros de iasomie este Jasmin Noir de la Bvlgari. Acest parfum mangaie simturile cu un ameste bogat de esente lemnoase si florale, avand ca note de varf mirosul gardeniei, urmat de aroma migdalelor si a florii de iasomie, ca intr-un final sa-ti incante nasul cu miros de lemn pretios si dulce. E un parfum seducator si rafinat, surprinzand farmecul irezistibil al unei femei misterioase si senzuale.
E un parfum potrivit, mai mult, pentru serile petrecute in cadru mai elegant.



Tema Parfum de gospodina este propusa de Dana Lalici in cadrul Clubului condeielor parfumate tinut cu drag de Mirela Pete.

Friday, August 2, 2013

Crizele varstei

CLM m-a provocat la meditatie. Zice ea despre criza de la 20 de ani. Criza de la 20 de ani? Pai crize sunt mereu, de cand te nasti. Cand esti mic vrei sa te faci mare, cand esti sarac vrei sa te faci bogat, cand esti bogat vrei sa te faci si cunoscut, cand esti cunoscut si bogat vrei liniste, cand esti mare vrei sa te faci mic, cand esti neiubit vrei sa fii iubit, cand esti sanatos vrei sa apara vreo boala ca sa-ti poti lua concediu medical, daca esti bolnav, nu mai vrei sa fii... Vreti sa continui? Intodeauna suntem nemultumiti si vrem ce au si altii. Mereu intram intr-o criza. Din una in alta.

Multumirea de sine este prin comparatie cu altii. Intodeauna. Contraziceti-ma, se accepta, dar cu dovezi clare. As fi si eu curioasa sa aflu ceva nou, daca exista, vizavi de acest aspect.
La 20 de ani, clar, apar o sumedenie de crize, nu doar una. La 20 de ani, o iei razna in fiecare zi, diferit si la fel, dupa cum se poate.

Sa ma apuc sa fac o facultate? Asta inseamna cheltuiala de bani. Eu vreau bani acum, caci am niste parinti care lucreaza din zori pana in noapte. Cu ceea ce castiga, ei nu-si permit sa-mi dea mie cat mi-as dori eu. Alti copii au altfel de parinti, mai bogati. De ce eu nu-s asa ca ei, or de ce eu nu-s in locul lor si ei in locul meu? Daca nu fac facultate o sa ma rada vecinii de la bloc, or de la curte, dupa caz. Si rudele. Uite-l si pe asta nu e in stare sa faca o facultate. Voi fi catalogat drept prost si bun de nimic. Si daca fac o facultate ce fac cu ea? Cine ma angajeaza fara experienta? La facultate ce apuc sa invat, daca din lipsa de bani, imi iau un job? Sau doua. Termin facultatea ca sa impac vecinii si rudele, dupa care plec in strainatate sa fac un ban. Pentru mine. Atunci o sa fiu trecut, deja, de criza de 20 de ani, voi fi necasatorit inca, o sa-mi placa in strainatate si n-o sa mai vreau sa ma intorc in tara. Daca totusi ma intorc, e pentru ca vreau sa fac o afacere, caci nu-mi mai place sa fiu sclav. Ma apuc de afacere, dar n-am noroc, or n-am suficiente cunostinte ca s-o gestionez, or n-am suficienti bani s-o intretin, or vine criza mondiala. Se termina cu afacerea mea si caut job. Sunt fara experienta, sunt cu gandul iar la strainataturi unde castigam mai bine ca sclav, sunt tot necasatorit sau sunt deja si divortat, iar altii sunt mai fericiti ca mine. Au familie, job bun, casa cu rate pana la batranete, dar au, ei sunt mai sus ca mine, sunt mai realizati. Eu tot un nimeni am ramas. Incepe criza celui de 25 de ani, sau de 30 de ani. Apoi apare primul rid, primul fir argintiu si incepe alta criza. Cei casatoriti, cu familie, job si casa in rate, probabil au si ei crizele lor.
Si crizele continua toata viata, caci toata viata ramanem cu sufletul tanar, desi corpul poarta amprenta timpului trecut. Da, tineretea o purtam mereu in minte si in suflet. La fel si crizele. La fel si comparatiile cu ceilalti.

Atunci cand incetam sa ne comparam cu altii, vom inceta sa fim nemultumiti, vom incepe sa fim fericiti. Asta ar fi o situatie ideala. Probabil ca exista, dar nu e general valabila societatii de azi, in special majoritatii tineretului. A fi multumit de sine, nu inseamna sa accepti situatia in care te afli si sa nu incerci s-o schimbi, ci inseamna sa fii multumit cu ceea ce ai, realizand, in acelasi timp, ca fiind oameni, vom dori intodeauna mai mult, oricat de fericiti am fi. Daca incetam sa vrem mai mult, ar insemna ca renuntam la a ne trai viata. E o contradictie, dar asa e situatia.

Sa va dau o pilda, pe care am citit-o mai demult, o tin drept rugaciune in viata, dar nu stiu cum se face ca nu reusesc sa fac la fel ca Invatatul din povestioara:

Doi tineri, vazandu-l mereu fericit si multumit pe maestrul lor, l-au intrebat intr-o zi cum face el, de e mereu asa de multumit de sine, caci si ei isi doresc la fel:
- Cand ma odihnesc, atunci ma odihnesc. Cand ma ridic, atunci ma ridic. Cand umblu, atunci eu umblu. Cand mananc, atunci eu mananc, fu raspunsul.
Invataceii ramasera stupefiati o vreme si il intrebara din nou:
- Nu-ti bate joc de noi. Ce spui tu, facem si noi. Cand mancam, noi mancam. cand ne odihnim, noi ne odihnim. Cand umblam, noi umblam. Si in ciuda acestui fapt, tot nu regasim fericirea. Deci unde e secretul?
Fara sa clinteasca, maestrul repeta acelasi lucru. Atunci tinerii intrebara din nou acelasi lucru. Maestrul linistit raspunse:
- Desigur, si voi dormiti, va plimbati si mancati. Dar, in timp ce va odihniti, gandul vostrul va poarta deja la momentul trezirii. Dupa ce v-ati ridicat din pat, va ganditi deja la ce aveti de facut astazi. Iar, in timp ce alergati spre telurile voastre, mintea va zboara spre ceea ce veti manca. In acest fel, gandurile voastre sunt mereu in alta parte decat in locul in care tocmai va aflati. Ca atare, viata voastra se desfasoara permanent intre trecut si viitor. Incercati sa traiti momentul prezent. Doar acordand o sansa acestei clipe, veti descoperi linistea fericirii si a multumirii de sine.

Acum sunt la capitolul de invatacel. Nu stiu cand voi ajunge la a fi Maestru, probabil niciodata, dar imi dau toate eforturile sau poate nu toate, doar incerc.
Deci, in loc de concluzie, vin cu o intrebare, asa mai retorica. Crizele astea apar atunci cand esti nemultumit de sine, cand esti nemultumit de ceea ce te inconjoara, adica cand nu traiesti in prezent ci in trecut, or in viitor?

CLM m-a provocat la meditatie, insa Elly Weiss ne invita la Happy Weekend, astazi demarand editia cu numarul 30! Multumim Elly pentru gazduire si pentru clipa de fericire pe care ne-o oferi. E un moment in care putem sa zicem ca, intr-adevar, ne oprim din alergatura dintre trecut si viitor si savuram prezentul cu zambetul pe buze. Macar o clipa.
Happy Weekend!

Thursday, August 1, 2013

Reflexia vacantei

Este vineri si de obicei vinerea avem Reflexii in oglinda.


Ea e prietena mea si acum se afla in luna de miere. V-am mai zis de ea in Poarta-mi numele. Cred ca pupicul e pentru fotograf, insa il savurez si eu din plin, cu o usoara invidie. Ea, e oficial in vacanta, eu nu. Dar, nu-i bai, facem cu schimbul. Intr-o zi.

Sa aveti un sfarsit de saptamana relaxant!

Fizica si piscina vecinilor

Am cam absentat pe aici. Motivat. Nu, nu-s oficial in vacanta, dar tot am lipsit motivat.

Si pentru ca am ales ca destinatie de supravietuire Marea Britanie, am inceput sa sar din lac in put, vorba aia, la temperatura ma refer. De la 15 grade C cate au fost alaltaieri, cu ploaie rece ca de sfarsit de octombrie, la 31 de grade azi si daca tin cont de umezeala britanica, cele 31 de grade se transforma lejer in 40. Ma topesc la propriu. Noroc cu inventiile astea, gen aer conditionat. N-am aer conditionat in casa asta inchiriata. La britanici nu prea se practica, la britanicii astia obisnuiti, cu salarii de 2-4 mii de lire pe luna, ma refer, nu la aia de si-au cumparat case de cateva milioane de lire, cu piscina pe care nici n-o folosesc, pentru ca merg la spa si in vacante, la fel de des cum britanicii obisnuiti isi fac cumparaturile la supermarket, poate si mai des.

Deci, n-am aer conditionat in casa si cum la fizica am fost un pic mai mult decat zero barat, caci imi placea aparatul ala de facea mini-fulgere, prin nu stiu ce forta de frecare, ca atata am retinut si eu, n-am putut inventa vreo dracovenie de asta care sa ma racoreasca. Am deschis toate geamurile ca sa se faca curent, asa cum m-a invatat bunica si aici s-a cam terminat fizica mea. Si cu toate geamurile deschise, tot cald e. Nu-mi ramane decat sa ma racoresc cu un frappe. Si ca sa fie treaba treaba, am dat fuga la Costa, am savurat un frappe delicios cu inghetata de vanilie, m-am racorit la aerul lor conditionat de niste preturi la frappe, de m-au facut sa ridic din spranceana si sa scot portofelul din geanta cu o strangere de inima. Ei, dar 30 de minute de racoare, au meritat lirlili platite.

In drum spre casa, am trecut pe la supermarket si cum n-am gasit nici o oferta la piscina, din aia, gonflabila, m-am lasat pagubasa si mi-am zis ca imi fac eu un frappe si ma racoresc la piscina vecinilor.

Frappe, nu e prima oara cand beau, dar va zic cu mana pe inima ca pana azi, n-am stiut ce ingrediente are. Banuiam ca nu-i lipseste cafeaua si laptele, insa mai mult de atat nici ca am avut chef sa ma gandesc. Goagalul asta, bun la toate, m-a facut si gospodina. In 3 secunde am realizat ca frappeul meu sta de ceva timp in frigider, trebuie numai mestecat si servit in pahare mari. Si daca am facut asa mare descoperire la mine in bucatarie, atunci haide-ti sa va zic si voua reteta asta simpla.


Ingrediente: 2 lingurite cafea instant, putin lapte, zahar, un pic de apa rece, daca aveti un shaker, un pahar inalt si un pai.
Cafeaua, zaharul si apa (cam 4 lingurite) se adauga in shaker si se agita in toate partile vreo 30 de secunde. Eu n-am shaker asa ca am amerstecat intr-un alt pahar vreo 10-15 secunde.
In paharul ala inalt pentru frappe, am pus niste cuburi de gheata, am turnat incet amestecul de cafea. Dupa asta am pus un pic de lapte UHT, dupa care am mai pus un pic de apa ca sa fie mai mult. Cum aveam niste frisca lichida prin frigider am pus deasupra. Cu inghetata ar fi fost si mai racoritor, dar n-am avut, caci aseara, sotul o dosise in stomac. Daca ai si un pai e si mai savuros.

Poze n-am facut. Pe caldura asta numai de poze nu-mi arde. Promit pe data viitoare, ca pe azi, deja, m-is plina de frappe. Vecinii nu erau acasa, asa ca stand la masa in gradina mea, mi-am clatit privirea, de la distanta, cu piscina lor gonflabila. Intre piscina lor si fizica mea, stiu, nu-i nici o legatura. Asa credeti voi, de fapt este o legatura. Pe nici una n-o detin.

Si asa a mai trecut o zi de vara. Si asa am intrat cu dreptul in luna lui Cuptor.

Vacanta placuta si racoare pentru zile cu arsita va doresc!