Monday, September 22, 2014

"Nu-l lua in brate ca se obisnuieste"

Dupa mai bine de 3 luni, e prima data cand incerc sa scriu vreo postare, sa-mi eliberez mintea, sa ma adun. Nu ca n-am avut timp, ca nici acum n-am daca pun la socoteala ca in acest moment, scriu cu o mana, stau la orizontala, cu nazdravanul lipit de burta mea, cu capul lui pe pieptul meu, cu mainile lui incolacite strans in jurul meu. E moale si bleg de la somn si de la caldura care o ia de la mine, Se mai strange, se mai cocoseaza, mai scanceste in somn, de durere evident, ca inca il supara colicele, dar e mai relaxat si doarme mai profund, asa pe piept la mine. Asa doarme uneori inca de cand l-am cunoscut prima data, intr-o zi de august. In pofida a zeci de sfaturi pe care le-am primit sa nu tin copilul in brate, ca se obisnuieste si apoi ma va manipula, Am auzit de de atatea ori fraza din titlu, incat am inceput s-o ghicesc pe buzele celor care vor s-o repete, inainte de a pronunta prima silaba. Chiar prefer sa ma manipuleze bucata asta de om care e a mea si e din mine, decat ceilalti care vin cu sfaturi binevoitoare.

Nu inteleg si nu am inteles niciodata de ce ar trebui sa ofer cu doza sau sa cenzurez si sa limitez afectiunea pe care i-o port mostenitorului asta pufos si "manipulator". Noua luni a stat in burta mea, mi-a ascultat bataile inimii, zgomotul intestinelor, vocea care ii vorbea si mana care il mangaia atunci cand prin ghionturile lui imi arata interactiune. In alea noua luni asa s-a obisnuit, iar in acea zi de sase a sfarsitului de vara a fost zmuls din lumea lui perfecta si aruncat intr-una dura, in care trebuie sa se adapteze si cu mancarea care-i provoaca colici si cu temperatura schimbatoare de afara si cu durerile fizice care le mai are, cu frustrarile, plictiselile si nevoia de atentie. In asa caz de ce sa-l las singur, atunci cand prin simplul grai al plansului imi da de stire ca ceva il deranjeaza. Eu nu simt ca ma manipuleaza si cauta brate, eu simt un bot de om mic, care cauta alinare, iubire si siguranta.

Nu pot si nu vreau sa stau la program cand il iau in brate, cand ii ofer pupaturi pe obrajii pufosi. Nici nu-mi imaginez cum ar fi ca la o anumita ora sa-l pup si dupa aia sa-i zic ca s-au terminat, sa-si astepte ora de pupaturi. Cum ar fi? or sa ma uit in ochii lui margelati si expresivi, sa vreau sa-l strang in brate, dar sa n-o fac ca sa nu cumva, doamne fereste, sa se obisnuiasca asa, sa-i vad fata  incrancenata de durere si sa-l las sa sufere singur si nealinat la el in patut. Il iau in brate ca mi-e drag, ca atunci cand l-am vrut, m-am gandit si la durerea de spate si la lipsa timpului. Il iau in brate, nu pentru ca ma foloseste ci pentru ca vreau sa-i arat dragostea mea, ca vreau sa ma bucur de zambetul lui strengar pe care mi-l ofera din ce in ce mai des si pe care, abia acum incepe sa invete a-l agata de gurita stirba. Il iau in brate ca sa-i alin durerea, sa stie ca eu sunt acolo sa-l ajut, sa-l sustin, sa-i ofer siguranta. Nu pentru ca sunt sclava lui ci pentru ca-l iubesc.

Si daca toate astea inseamna manipulare si sclavie, atunci da, ma las manipulata cu placere, vreau sa fiu sclava lui atat cat pot, caci nu mi-l imaginez la 20 de ani cerand in brate si tita, Cel mult ii vom oferi, atunci ca si acum, doua perechi de brate, ale mele si ale lui taica-sau, care sa-l imbratiseze atunci cand are o reusita sau dimpotriva, un esec.

18 comments:

  1. Sa-ti traiasca si sa te bucuri de toate "manipularile" lui! Apropo! Culca-l pe burtica daca are colici! Se va odihni mai bine si te va lasa si pe tine ..."nemanipulata". Ai vrut sa-ti spun ce gandesc si ti-am spus... asa ca mama care a crescut trei copii dintre care doi in acelasi timp!(gemeni) :)

    ReplyDelete
  2. Sa iti traiasca si sa fie sanatos! Fa ceea ce iti spune intuitia ta de mama, sfaturi dau multi, ideea e ca ce se potriveste la un copil nu se potriveste la altul! Toate cele bune!

    ReplyDelete
  3. FELICITARI!
    Sa va traiasca nazdravanul mare si voinic si sa va bucurati de el din plin si stii ceva? Tine-l tare si lipit de tine ptr ca atunci cand il vei pune jos si vei clipi doar o data.... va fi deja mare..... ♥
    pupici si nopti linistite va doresc!

    ReplyDelete
  4. nimic de spus...dragostea de mamă

    ReplyDelete
  5. Sa-ti traiasca! Sa fiti sanatosi cu totii si sa va bucurati de nebuniile pe care la va face.Asa e! Nu ai cum sa-l cresti cu portia.Asa doarme cel mai bine,pe burta ta.Colicile sunt necrutatoare cu micutii.Eu de 5 ani merg lunar la nepoata mea la Fagaras ,pentru o perioada.La inceput mai mult,acum mai putin,cam o saptamana si te inteleg perfect,chiar daca sunt bunica.Sa vezi ca de aici ,incolo o sa te minunezi pe zi ce trece de el.Eu am mi de poze si "n" filmulete pe cate le mai revad si nu-mi vine sa cred ca timpul a trecut asa repede.Sa va dea Donmul numai bine!

    ReplyDelete
  6. @Ileana
    oh, eu abi ma descurc cu unul,d'apoi cu doi. sunt convinsa ca nu-i usor.
    multumesc de sfat, stiu ca ai dreptate.

    ReplyDelete
  7. @ella fairytale
    exact, primesc multe sfaturi, dar tin cont doar de cele care, intuitia imi spune ca trebuie sa le accept. sanatate tie si piciului tau.

    ReplyDelete
  8. @Minnie Max
    oh cata dreptate ai. parca acum mi-l puneau in brate, era micut si slabut, iar acum deja imi zambeste voit, gangureste si ma urmareste. s-a facut asa mare, dar aiurea e ca nu stiu cand a trecut timpul, vreau sa mai stea ca sa ma bucur de el asa mic ca tare fain e.
    pupici bebelusesti.

    ReplyDelete
  9. @Floarea bunica
    se zice ca bunicile sunt mai blande si mai putin severe cu nepotii asa o fi? sa-ti traiasca nepotica ca tare scumpa e si cocheta;)

    ReplyDelete
  10. Eu zic sa incerci un wrap. :) Sta foarte bine in el, cu burtica tot pe a ta, iar tu ai ambele maini libere pt orice altceva, in casa sau afara. Si da, trece foarte repede timpul, bucurati.va cat de mult puteti de bebelusie. Cat despre sfaturi, sunt inevitabile, cate nu am auzit si eu acum, la al doilea, ohooo. Filtreaza.le si alege doar ce ti se pare tie bine, daca ai de unde si ai incredere in instinctele tale. Daca esti atenta la el, n.au cum sa te insele. Te imbratisez cu mare drag! Tare mi.ar placea sa va vad! :)

    ReplyDelete
  11. @Crengu
    ee, wrapul e o varianta tare buna, stiu. Si mie mi-ar placea sa va vad, face to face. Peste 3 saptamani o sa-l botezam si o sa pun si poze cu moaca lui haioasa si gura stirba. Va pupam.

    ReplyDelete
  12. vă doresc multă sănătate ! bucură-te de aceste minunate clipe de fericire atâta timp cât este mic, când va creşte vor creşte şi grijile !!

    ReplyDelete
  13. Iti mai urez inca o data sa-ti traiasca flacaiasul! :)
    Draga Tina, cel mai bine e sa procedezi asa cum simti tu ca e mai potrivit pentru tine si pentru micutul tau. Daca nu stii tu, ca mama a lui, atunci cine? Te imbratisez cu drag :)

    ReplyDelete
  14. Ba să-l iei în brațe, să-l ții în brațe, aproape de inima ta! Să fiți fericiți cu odorul vostru! Vă îmbrățișăm cu mare drag! :)

    ReplyDelete
  15. Ce frumos ai scris... Asa ar trebui sa ii tinem mereu, aproape de noi, sa ne simta dragostea si caldura, sa stie ca ii iubim si ii pretuim. Iar cei care se "tem" ca ii invatam in brate imi provoaca doar mila, pentru ca ma gandesc ce lipsiti de afectiune au fost ei in copilarie daca au astfel de conceptii.
    La cat mai mult tinut in brate de acum inainte! :)

    ReplyDelete
  16. ♡♡♡♡♡♡♡♡
    dar stii cat sa il tii in brate?pana te dor bratele!!dragaleste-l,da-i toata afectiubea si inca o data peste!! Botzu asta mic de lumina a venit de la cel Bun, nu e manipulativ,nu poate fii!! Stii cu ce ignore am tratat eu sfatosii??unu imens!esti mama lui si nimeni nu stie nai bine decat tine ce ii e lui bine!:) bebe meu a fost alintat di tinut in brate si sa il vezi avu ce independent e!si cand vrea fuge la noi si ne ia in brate si ne mangaie si ne pupa!
    e cea mai frumoass bucurie,asa-i?
    Sa fiti fericiti,sa va bucurati pana la adanci batraneti!!♥♥♥

    ReplyDelete
  17. Felicitari pentru puiut, sa creasca mare si frumos si sanatos! Tine-l in brate, alinta-l, pupa-l cat vrei, cum vrei, cand vrei. N-o sa-i strice. Se obisnuieste in brate? Pai unde altundeva ar trebui sa se obisnuiasca? Eu ii tin pe-ai mei in brate cat de des. Cel mare deja nu prea mai vrea, isi face el portia (mai mica decat as dori-o eu). Cel mic... cu el mai am putin timp.

    ReplyDelete
  18. Tina, draga, ma bucur ca esti bine, si tu si Nazdravanul tau! Sa fiti sanatosi si fericiti si sa va bucurati ani multi si frumosi de acum inainte, ca o familie minunata ce sunteti!
    Ia-ti-l in brate cat de mult vrei tu, sunt momente unice, irepetabile! A nu ceda in fata capriciilor bebelusului, cred ca se refera la altceva.
    Numai bine va doresc la toti trei!

    ReplyDelete

Zi-mi si mie la ce te gandesti