Sunday, May 12, 2013

Mirosul amintirilor - floare de salcam.

Ma simt plutind, pleoapele sunt grele, iar gandurile imprastiate, fara dileme rutinare. Nu reusesc sa ma dumeresc unde sunt, ce sunt si mai cu seama cine sunt. Peste obraji simt o mangaiere calda, iar in nari un miros fin a ceva placut, atat de placut si cunoscut. Nu reusesc sa deslusesc de unde vine mirosul si nici ce anume miroase. E un miros dulceag. Parca miroase a copilarie, or poate a fericire. Ba nu, cred ca a lipsa de griji si chiar a liniste.

Aud usa camerei mele cum se deschide. In camera intra mama, o simt dupa pasul apasat. Se indreapta spre geam si il deschide pe jumatate. Pleaca, apoi revine cu o creanga pe care o pune in vaza de pe noptiera. 

Eu sunt la hotarul dintre vis si trezire. Am ochii inchisi si nu o vad pe mama. In moleseala de dimineata imi e prea lene sa deschid ochii. Ma cuibaresc mai adanc sub plapuma moale si pufoasa, lasandu-mi doar obrajii sub adierea aceea racoroasa a diminetii care intra prin geam. Nu o vad pe mama, in schimb o aud deslusit. Cu ochii mintii imi imaginez ce face, doar ascultand diversele sunete. Aud usa inchizandu-se in spatele ei. Am ramas doar eu, ciripitul care imi clateste auzul si mirosul acela dulceag care ajunge pana la mine.

E un miros puternic si ademenitor, fin si dulce. Nu foarte dulce. Ma indeamna sa lenevesc in pat si sa-l respir adanc, astfel incat sa-mi patrunda fiecare celula care at trebui sa se trezeasca, dar nu o face.
Nu stiu cat am stat asa, in starea aceea, insa treptat am deschis un ochi, apoi al doilea si am inceput sa deslusesc inconstienta mea. Ca o felina ma intind in patul caldut, a lene ma ridic pe jumatate din cearsafurile ce miros a flori primavaratice si privesc spre noptiera. 

Acolo printre firele de gerbera se inalta zvelta o creanga cu flori de salcam. Florile albe, adunate in mai multi ciorchini, ma privesc ademenitor. Mirosul lor mi-a umplut camera. Ma las pe coate si inchid ochii. Azi e duminica, am voie sa sa-mi intind mulschii plictisiti de atata miscare, fix cat isi doresc ei.


Cu ochii asa inchisi, ma teleportez in copilarie, in curtea bunicii. Vad cei 3 salcami rotati din partea stanga a portii ei de lemn si un arbore cu coroana foarte inalta si rotata din dreapta. Nu stiu denumirea acelui copac insa stiu ca era foarte inalt si multe amintiri din copilarie ma leaga de el. Unul dintre bratele-i viguroase si l-a intins in curte. Era un brat puternic si gratios de parca ar fi invitat o femeie la dans. Pe acel brat, frate-meu, care este mai mare, a agatat o funie groasa care ajungea la mai putin de un metru deasupra pamantului. La capatul de jos a innodat o bucata dintr-o creanga de copac, rotunda si bine slefuita. Noi am numit aceasta gaselnita, leagan. Astfel, zilele insorite le petreceam pe coclauri impreuna cu copii de varsta mea, iar cand ne intorceam acasa, dupa ce mama ne apostrofa cu cate doua perechi de palme la fund, eu ma refugiam in leaganul acela improvizat si visam la drumetii lungi si indepartate respirand in piept, adanc, aerul placut al serii amestecat cu mirosul de floare de salcam, iar frate-meu se aseza sub copac si se juca cu Tetrisul. Apoi acel leagan improvizat a fost inlocuit de catre tata, cu unul mesterit pe piloni de fier, numit in zona mea nu leagan ci scranciob. La acel scranciob se adunau toti copiii de prin vecini, caci era unicul. Eu si frate-meu eram tare mandri si le dadeam voie sa se dea doar cate 5 minute fiecare. Acum nu mai sunt nici salcamii, nici acel copac cu leagan, nici scranciobul, nici poarta bunicii si nici bunica care ne alinta cu bunatati. Au ramas doar amintirile acelor frumoase si inmiresmate seri de mai si iunie.

Imi simt coatele amortite si hotarasc sa ma dau jos din pat. Pun halatul pe mine, rup cateva flori din crenguta de salcam si le arunc in gura. Sunt dulci si aromate, incep sa simt cum celulele mele nervoase se trezesc de-a binelea. Imi place sa mananc floare de salcam, la fel ca in copilarie. Albinelor le place floarea de salcam, mie de ce sa nu-mi placa? Apoi ma duc la bucatarie. Mama toarna in cesti ceai aromat din floare uscata de salcam, iar alaturi intr-un borcanas se afla miere de mai, pe care albinele au adunat-o din florile de salcam in anul trecut. Eu nu mananc miere, dar imi place s-o miros si rar, foarte rar mai indulcesc ceaiurile din comert care nu au nici o aroma si nici gust. Eu nu mananc miere, insa fratele meu o devoreaza pe paine, in ceai, in prajituri, ori doar miere. Prefera mierea de mai, adica mierea de salcam, e cea mai aromata.
Si asa, adunati toti, in jurul mesei, cu cate o ceasca de ceai de salcam in fata, ne povestim intamplarile din pribegie. Din pacate, se intampla ca doar la sarbatori sa stam in jurul mesei, adunati toti, parinti si copii, copii casatoriti care au facut-o pe mama sa mai puna in plus doua scaune la masa si sa mai toarne doua cesti cu ceai. Totul in jur miroase a ACASA.

Aseara am ajuns la Londra, dupa ce am strabatut Europa. N-am luat decat amintirile cu mine, altceva n-am reusit sa inghesui in bagaje. Asa am crezut, insa pe masura ce despachetam un iz de copilarie si dor de mama m-a izbit in nas. Era de la florile uscate de salcam pe care mama mi le-a strecurat subtil in geanta plina cu arome familiare: cozonac, prajituri cu vanilie, patrunjel si leustean verde (pe care il voi congela si apoi voi avea de dat savoare ciorbelor), ceai de floare de tei si de salcam, ceai de soc si iasomie, ceai de musetel si macese.
La Londra abia infloreste salcamul, de fapt nu cred ca-i salcam ceea ce am fotografiat azi dimineata, dar seamana foarte mult cu cel de acasa. Aceste flori tin umbra pragului casei unde locuiesc.
Dupa o vacanta de o luna, alintata de mama si cu somn prelungit pana pe la 10 dimineata, e greu sa ma acomodez programului "eight to five" si trezit la 5 jumate dimineata, cand e cel mai dulce somn. In asemenea conditii doar ceaiul din floare de salcam ma mai poate revigora si trezi din starea de zombie de care inca n-am scapat.

Cu multe multumiri, postul acesta participa la Povestea Parfumata gazduita de Mirela Pete, alaturi de ceilalti participanti: IrealiaVinielaIon UscaSamewhiteblueBaghiMalaSilvingSonia






14 comments:

  1. Miros de salcâm asociat cu miros de "acasă". Foarte frumoasă povestea ta. Îți mulțumesc că ai împărțit-o (și) cu mine.

    ReplyDelete
  2. Dragă Tina, apreciez sincer efortul tău ca, după o asemenea călătorie, să scrii și încă atât de emoționant. Au dat năvală amintirile și peste mine, odată cu salcâmii din curtea bunicii tale, cu leagănul, cu mama ta, care a intrat tăcut pentru a pune salcâm în cameă, cu gustul și aroma ceaiului și florilor de salcâm, cu incomparabila miere de salcâm, cu tot ceea ce, atât de frumos, ai cuprins în aceste rânduri sensibile și nostalgice.
    Mulțumesc frumos pentru parfumata lectură, ești minunată, știai?! Apreciez mult și îți trimit mii de gânduri frumoase și urări de bine. O seară cu miros de salcâm îți doresc! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Fiecare cuvant scris de tine imi mangaie vazul si ami gadila mandria. Iti multumesc.

      Delete
  3. Pare c-ai avut o vacanta de vis!Numai miresme s-au desprins din povestea ta,si nu doar de salcam,ci si de leustean :D Si mie mi-e dor de leustean ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Intr-adevar a fost. Am luat leustean de acasa pentru ca in Anglia verde inca n-am gasit, iar cel uscat n-are nici gust nici miros.
      O zi cat mai faina sa ai!

      Delete
  4. Esti la un pas de niste buni prieteni ai nostri. Cred ca si lor le este dor de "acasa", de floarea de salcam... Nu stiu daca le place dulceata florilor de salcam, dar eu trebuie sa imi fac neaparat niste gogosi-clatite, ca toata lumea a vorbit astazi despre ele. :))
    Frumoasa poveste ai scris!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dulceata de salcam e ceva divin, e printre putinele tipuri de dulceata pe care o mananc.
      Iti multumesc si te mai astept in vizita, sa vedem cu ce te mai servesc;).

      Delete
  5. Ce bagaj e mai util decât niște amintiri frumoase și calde?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Presupun ca nici unul...Ele fac totul.

      Delete
  6. minunat !
    la noi sunt muuulti tei...abia astept , la sfarsitul lui mai miroaaaseeee.....mmmm....abia astept !

    ReplyDelete
  7. Am de gând să pap niște flori de salcâm, nu știu cum se face că nu le-am gustat niciodată... Trebuie să fie perfecte amintirile astea, asociate unui astfel de miros, nu se poate altfel. M-am pus și eu într-un scrânciob, câteva minute, și-am lăsat vântul să bată printre gânduri felurite... Mulțumesc, să ne citim cu bine! :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu iti multumesc si pentru povestea ta si pentru ca m-ai vizitat.
      Sa ne citim cu bine, dara!!!

      Delete
  8. :) La ora asta...cand de abia te-ai trezit...eu nici n-am adormit...doar am incercat, fara prea mult succes...
    Cum ceai de salcam n-am baut niciodata, nu am idee cum este, dar m-ai facut sa ma duc sa-mi fac un ceai de tei. Mi-am amintit ca-mi era sete :) Eu beau mult ceai de tei cu lamaie.
    Ce parfum minunat de amintire si cate amanunte care ne aseamana am gasit... Mama la fel face, si eu la fel tin ochii inchisi, aflata intr-o stare de semitrezie...si la fel de apasat calca si mama desi e o femeie micuta, foarte micuta dar hotarata :)
    Flori de salcam mancam si eu si-mi placeau...e drept ca n-am mai incercat cam de mult timp...
    Si nu mananc miere...doar o gust. Nu mamanc fiindca am un fel de alergie la ea...
    Superb scris! M-am regasit cu drag in randurile tale. Off...si un leagan am avut...la fel, doar ca era intr-un mar mare...ce ocupa jumatate din curtea noastra candva...
    O zi buna sa ai, draga mea!

    ReplyDelete

Zi-mi si mie la ce te gandesti