Wednesday, July 24, 2013

Asa ar trebui

Zilele astea am intrat intr-o mica polemica cu o cunostinta, pe tema Nasii. Nasii sunt acele persoane care iti sunt alaturi la biserica, in fata lui Dumnezeu si dupa aceea toata viata. Asa ar trebui.

Aceasta cunostinta se pregateste de nunta si din discutie in discutie, mi s-a plans ca nu gaseste Nasi. Unii au refuzat-o din motive financiare, altii din alte motive, care, probabil, se trag tot din cele financiare. Si s-a gandit ea ca, la o adica, nasitul este doar o traditie si ca ar putea sa apeleze la un cuplu sau la doi prieteni care nu au nici o legatura intre ei sau oricare varianta ar fi binevenita. Adica ceva de genul martorilor de la cununia civila.

Pentru mine, Nasii au un rol extrem de important, nu sunt doar doi oameni care ne-au tinut cununiile in biserica. Nu e doar o traditie. Eu n-o vad asa. Bine, la mine nici nu s-a pus problema nasilor, din start am stiut cine vrem sa fie. Legatura dintre noi s-a stabilit pe loc si pot sa le multumesc, cu mana pe inima, pentru faptul ca au acceptat sa ne fie Parinti spirtuali. Au o anumita maturitate, superioara fata de noi, astia tinerii, desi diferenta de varsta e mica. Experienta lor de viata o pot impartasi cu noi oricand, in orice situatie. Nu am pus pret pe rolul lor de a sta in capul mesei si a pune cel mai plin plic cu bani, dintre nuntasi. Nu. Am pus pret pe ceea ce sunt ei ca oameni si daca as avea o problema, dupa parinti sau uneori inaintea lor, as cere sfatul lor.

Cand ii sunam se bucura sa ne auda, cand ne suna la fel. Atunci cand timpul nu-i de partea noastra si nu reusim sa ne auzim la un telefon, poate chiar important, nu fac mofturi pentru ca sunt destul de intelepti ca sa inteleaga ca noi suntem ca si ei, ca si toti ceilalti, sub presiunea lipsei timpului si a problemelor cotidiene. Nu ne vedem prea des, caci ne despart sute, chiar mii de km, dar si cand o facem ne lungim la vorba din placere si bucurie. Nu ne facem cadouri la sarbatori decat foarte rar, pe de o parte din cauza distantei, dar pe de alta parte pentru ca nu consideram acest aspect foarte important. Totul vine din suflet, din intelegere, din respect. Ei pentru noi, chiar sunt adevarati Parinti spirituali.

In alegerea Nasilor, voi, cei care sunteti cu un picior spre Altar, tineti cont ca obligatiile financiare ale Nasilor sunt egale cu zero. Asa ar trebui.  Ca acceptul lor, daca va fi, nu trebuie sa depinda de partea financiara. Ca prietenia cu ei este doar un punct, dar nu unul esential si decisiv.

Cei care cauta Nasi si primesc refuz, inseamna ca nu cauta unde trebuie. Uneori Nasii, la fel ca iubirea si ca multe lucruri din viata noastra, sunt mai aproape decat se crede. E posibil sa se intersecteze zi de zi, fara sa stie ca in viitor, un eveniment ii va lega.

Numai bine va doresc tuturor si un mijloc de saptamana cat mai frumos! E in plina vacanta, bucurati-va de ea!


Monday, July 22, 2013

Micul Print

Tara care ma gazduieste, Marea Britanie, sarbatoreste, in acest moment, nasterea primului fiu al printului William si al ducesei Kate. E un baiat, deci un mostenitor, un nou mostenitor. Viitorul rege s-a nascut astazi, la ora 16.24 p.m. ora Londrei si cantareste 3,800kg.


Foarte curios este faptul cum a fost anuntata familia regala, apoi supusii coroanei britanice. Imediat dupa nastere, a fost scris un certificat, in care se confirma sexul, greutatea copilului si ora nasterii. Acest certificat este trimis sub excorta la Palat, unde sunt informate rudele, incepand cu Regina Elisabeth a II-a. Apoi certificatul este pus in curtea palatului pe un panou. Din acel moment, informatia despre nasterea unui nou membru al familiei regale, devine publica. Sigur ca printul William si-a informat familia si prin telefon.


Mie nu-mi ramane decat sa ma bucur alaturi de ei. Sa le fie sanatos bebelusul regal si sa le aduca bucurii, lor, dar si noua. Si poate ca aceasta fericire a lor, a tuturor britanicilor, sa-i faca mai ingaduitori cu romanii, cu romanii care sunt oameni, nu cu cei care merita un loc la racoarea gratiilor.

Sa traim in pace!

Surse poze: google.co.uk

Sunday, July 21, 2013

Parfum in zori de zi

Fiecare dimineata era la fel si mirosea a cafea bauta in graba. Niciodata, dupa absolvire, n-a reusit sa se bucure de o dimineata, sa-i soarba fiecare clipa, depozitand-o in celule-i lenese si somnoroare. Ii placea sa se cuibareasca la pieptul Lui, primind caldura lui in racoarea zorilor. N-avea timp pentru acest moment care i-ar fi putut darui un moment de fericire. Soarele nu reusea sa-si imprastie miile de sulite invizibile peste albastrul infinit, cand Ea, deja, simtea in nari mirosul greoi al gurei de metrou.

Pleca in graba si se reintorcea agale, obosita si epuizata, cu nervii la pamant, fara sa fi simtit ziua cum a trecut. Era un robot care nu-si mai amintea ce anume ii poate provoca fericire si placere. Un robot uman care era programat sa se trezesca foarte devreme, sa bea o cafea, sa fuga la serviciu, sa-si stoarca toti nervii si neuronii pentru o cauza pe care n-o sustinea, sa se reintoarca tarziu, in amurg, sa faca un dus, sa manance ceva in graba si sa se intinda in pat ca sa citeasca dintr-o carte ale carei prime doua pagini le reciteste in fiecare seara fara a-si aminti ceva din ele. Adoarmea cu cartea pe piept.

Intr-o zi, insa, plecata in interes de serviciu, la vreo 200 de km de capitala, a avut ragazul sa i se defecteze masina pe un drum mai putin umblat de rotile masinilor de import, or de picioarele orasenilor comozi. Era pe inserate, nu avea semnal la telefon si dupa o jumate de ora de asteptare, in speranta ca va trece vreo masina, s-a pomenit cu o aratare ciudata, pe linia curbei pe care o vedea departe, in lungul drumului. Lucy a incuiat masina si s-a indreptat spre ceea ce parea o caruta trasa de un magar. O femeie garbovita de ani si de munca isi indemna cu blandete animalul.

Lucy s-a apropiat de femeia care parea sa aiba peste 50 de ani, desi sclipirea din ochi o facea sa creada ca are mai putin.
- Sarut mana, doamna!
Femeia a ridicat spranceana dreapta, plina de uimire. Nimeni n-o mai domnise pana atunci.
Din vorba in vorba, femeia ia propus ospitalitatea casutei ei modeste care se afla la vreo doi km de acel loc. Lucy n-a avut incotro si a acceptat aceasta oferta generoasa. Trebuia sa innopteze undeva, caci i se parea periculos sa ramana singura, in acea pustietate, fara telefon si fara masina.

Cand a ajuns la casuta femeii se innoptase dea binelea. A avut putere sa-si clateasca fata si picioarele intr-un lighean cu apa calduta, sa cineze ceva si sa adoarma pe o laita tare.

Nu-si amintea cat a dormit, insa se trezi in racoarea zorilor. A deschis ochii somnorosi, i-a facut roata in camera si pentru ca nu recunostea nimic, a crezut ca e intr-un vis. S-a ridicat pe coate si a incercat sa-si aminteasca cum ajunsese acolo. Auzi o usoara galagie afara, asa ca a coborat de pe patul de scandura si a iesit.

Cerul fumuriu pe care il stia era acum de un albastru limpede. Cateva raze scapate din prinsoarea pomilor din fata casei, ii cicaleau privirea. Printre crengi se zarea un soare perfect rotund, rosiatic si calduros pe care nu-l mai vazuse asa colorat. A coborat doua trepte, calcand apoi, descult, pe iarba frageda, de un verde crud. Boabele de roua i-au clatit picioarele, facand-o sa se trezesca. Primul imbold a fost sa se reintoarca in casa si sa-si incalte sandalele, apoi s-a razgandit. Pasea semet, prin iarba care ii mangaia talpile obosite de incaltari incomode. Era atat de moale si matasoasa, iar roua era ca un medicament pe o rana. A tras in piept aerul imbibat de mirosul placut al diminetilor de iunie, miros de verdeata, de flori si liniste, miros care ii era necunoscut. Pentru ea, dimineata mirosea a cafea si a metrou. Pana atunci.


A inaintat prin iarba, pana la un nuc rotat care tinea umbra in zilele aride. Langa tulpina nucului era o masuta mica, rotunda, cu 3 picioare. Masuta era acoperita cu doua prosoape albe brodate cu motive populare. Pe masa erau doua cani cu lapte cu cacao, o farfurie cu niste felii de branza, o omleta perfect rotunda si doua felii de paine coapta pe vatra. Pe mijlocul mesei, intr-un borcan inalt pe jumatate cu apa, imprastiau un parfum imbatator, florile de iasomie. Cateva crengute, rupte din tufa ce se zarea dupa gardul de lemn care separa curtea de gradina, i-au readus in memorie zorile petrecute alaturi de colegii ei din liceu.

Dupa ultima noapte de dupa petrecere de absolvire a urmat prima dimineata de dupa banchet, dimineata petrecuta impreuna cu fostii ei colegi, pe unul dintre cele mai inalte dealuri, din apropiere. Asa e regula nescrisa a absolventului, primii zori ai unui nou inceput de drum in viata, trebuie sa-i intalneasca, acolo, sus, ei, absolventii sa fie primii care prind rasaritul.

Acest miros de natura i-a zgandarit amintirile, dar in modul cel mai placut. S-a dus cu amintirile si mai incolo, spre copilaria pe care o savura la bunici, cand trezita odata cu bunica, intra in gradina, culegand capsune cu parfum imbatator si inconfundabil, zmeura, visine, caise, pe care bunica le punea in galeata, iar ea le dosea in burtica dupa ce le spala in roua diminetii

 Uitase cum e sa traiasca, nu mai simtise viata demult. Acum era inataia oara cand acele locuri rupte de lume, care ei i se pareau extrem de plictisitoare, au readus-o la viata, au facut-o sa se trezeasca, compatimindu-si viata anosta a orasului, pe care o traise pana atunci. Si-a amintit ca a fost si fericita, nici nu mai stia cum e sa se bucure de fericire.
Sufletul ii zambea. Momentul ei de fericire era acel miros de flori, amestecat cu linistea naturii si parfum de fructe proaspat culese.

Saturday, July 20, 2013

Femei vs barbati

A inceput deja Happy Weekend-ul, iar Elly e gata sa ne primeasca.
M-am gandit ca a venit momentul sa tratam o tema care ne da mereu dureri de cap: femei vs barbati.


Stim cu totii ca, la inceput, Dumnezeu a creat barbatul, dupa chipul si asemanarea sa, insa mai tarziu i-a venit o ideie mai buna, asa ca a creat si femeia.


Ce nu ca nu stim, dar n-avem incotro sa acceptam situatia ca "in 5 minute sunt gata" al unei femei este egal cu "ajung acasa in 5 minute" al unui barbat.


Apropo de "in 5 minute sunt gata", sotia isi intreaba sotul, deschizand un sifonier imens, plin de haine:
- Dragule, cum trebuie ma imbrac astazi?
- Repede!


Inainte casatorie
SMS: - Ce faci iubitule? Mi-e atat de dor de tine!Muaaaah!
Dupa casatorie
SMS:
- Sa nu uiti sa cumperi paine, lapte, oua... 


Sotul:
- Sa incercam sa schimbam pozitia deseara...
Sotia:
- Buna idee, dragule. Tu stai la masa de calcat si eu ma lungesc pe canapea!


Un afis la intrarea unei banci:
Va informam ca banca noastra va instala Bancomate noi, ce vor permite clientilor sa efectueze tranzactii fara a se mai da jos din masina. Daca doriti sa utilizati acest serviciu, va rugam sa urmati pasii din procedurile de mai jos. Dupa mai multe luni de verificari, am elaborat proceduri diferite pentru barbati si femei, pe care va rugam sa le aplicati dupa caz.
PROCEDURA PENTRU BARBATI
1. Opriti in dreptul bancomatului
2. Coborati geamul portierei
3. Introduceti cardul in fanta bancomatului si tastati PIN-ul
4. Tastati suma dorita
5. Recuperati cardul, luati banii si chitanta

PROCEDURA PENTRU FEMEI
1. Opriti masina in dreptul bancomatului
2. Trageti schimbatorul de viteze in marsalier si incercati sa reveniti in dreptul bancomatului. Repetati daca este nevoie.
3. Trageti frana de mana si coborati geamul portierei
4. Cautati poseta. Dupa ce o gasiti, cautati cardul
5. Avertizati persoana cu care vorbiti ca veti reveni si inchideti mobilul
6. Introduceti cardul in fanta bancomatului. In cazul in care dinstanta dintre bancomat si masina este prea mare, deschideti portiera pentru a ajunge la bancomat.
7. Daca ati introdus cardul in bancomat, introduceti si PIN-ul, iar daca ati uitat PIN-ul il gasiti scris in carnetel, probabil pe ultima pagina
8. Tastati suma dorita
9. Verificati-va machiajul in oglinda retrovizoare
10. Luati banii si chitanta
11. Cautati portofelul prin geanta si puneti banii in portofel
12. Verificati inca o data machiajul
13. Avansati doi metri. Opriti
14. Dati inapoi pana in dreptul bancomatului
15. Recuperati cardul din bancomat
16. Faceti semn cu mana soferului disperat care asteapta in spatele dumneavoastra
17. Continuati-va drumul.
18. Sunati persoana cu care vorbeati pe mobil si reluati convorbirea
19. Conduceti un km sau doi
20. Deblocati frana de mana

Va doresc un weekend plin de relaxare!

Thursday, July 18, 2013

Momente de fericire in Paradis

Aceasta postare e, cumva, o continuare a postarilor "Ca la moldoveni" III si III, care nu sunt singurele, mai urmeaza si altele. Nu am numit-o "ca la moldoveni" pentru ca o pot numi ACASA, iar ACASA, in Paradis, poate fi oriunde.

Trebuie sa precizez ca mie nu-mi place sa locuiesc la tara, desi m-am nascut si am crescut acolo, desi imi place sa revin ori de cate ori pot. Sentimentul ca as putea sta acolo la infinit l-am simtit rare ori, dar de fiecare data era si mai intens.

In mini-vacanta de 3 zile pe care am avut-o in urma cu cateva saptamani, Acasa fiind, sentimentul de liniste profunda si fericire continua nu m-a parasit nici pentru o clipa.
Una dintre seri m-a gasit stand afara, in curte, alaturi de Mama. Parfumul dulceag al crinilor abia infloriti imbiba aerul caldut al serilor de iunie. Soarele, apus de o jumatate de ora, a lasat o dara multicolora pe linia orizontului, iar un vant racoros adia abia perceptibil, aducea cu el miros de ploaie de vara. Dinspre sud s-au ridicat niste nori intunecosi, lansand, din cand in cand, cate o lumina nervoasa, fara zgomot, zgomot care il puteam auzi foarte incet, abia peste cateva zeci de secunde.

M-am asezat pe marginea prispei, langa Mama si am privit in zare, spre nord-vest. In fata casei, la nivelul ochilor mei, se unesc doua dealuri. Pe unul dintre ele se mai zareste un petec de padure. Cand eram doar o copila, amandoua dealurile erau impadurite. Acolo mergeam la strans de ghiocei, apoi viorele si brebenei, apoi lacrimioare, cat era primavara de lunga. Acum au ramas golase si doar, din loc in loc, mai sta tantos cate un salcam, care, probabil ca nu va scapa in iarna urmatoare. Aceste imagini ma provoaca la amintiri, imi evoca copilaria fericita pe care am avut-o.



Un pic mai jos de nivelul privirii, in gradina, se inghesuie multa culoare. Movul foarte viu al florilor de clematite, portocaliu, rosu si roz al trandafirilor superbi care tin umbra radacinilor de clematite, verdele crud al gradinii, albastrul albastrelelor si mirosul matthiolei, floare pe care n-o vad, dar ii simt parfumul, fac acest tablou sa fie ca desprins din imaginile care infatiseaza Paradisul.
Da, pot spune, cu mana pe inima, ca Acasa este Paradisul meu.



Vocea blanda a mamei imi mangaie sufletul, parfumul  florilor de matthiola incana, zisa in popor si mateola sau micsunea, imi indulceste aerul pe care il trag adanc in piept. Ador parfumul de matthiola. Matthiola este o planta ale carei flori pot inflori din iunie si pana la sfarsitul toamnei, raspandind un miros extrem de placut in serile calduroase ale verii. Nu e o planta foarte pretentioasa, dar e foarte apreciata in gradini. Mai multe informatii am gasit aici.


Timpul trece atat de lin in Paradis, nici nu-l observi cum trece. Ai vrea sa nu mai treaca. Sentimentul de exaltare sufleteasca si emotiile pozitive care ma incearca, ma deconecteaza de natura betonata a oraselor si stresul rutinar al vietii cotidiene. Sunt total relaxata si coplesita de fericire.

Doar pentru asemenea momente as fi in stare sa renunt definitiv la viata aglomerata si obositoare a orasului, dar ma multumesc sa evadez, din cand in cand, in Paradis si sa ma reincarc cu natura, sa-mi hranesc trupul si sufletul cu fericire.


Tuesday, July 16, 2013

Cum arata soarele

De multe ori, cand eram mica, m-am intrebat de ce soarele e reprezentat cu multe raze, prin cartile pentru copii. La orele de pictura desenam razele lungi cat toata foaia de desen. Cand ma uitam la soare vedeam doar un disc galben sau rosiatic, in functie de momentul zilei. Dar razele, unde erau razele?

La Miercurea fara cuvinte pozele vorbesc de la sine. De data aceasta m-am convins ca soarele are raze, nu e doar un disc.


O saptamana minunata va doresc!

Saturday, July 13, 2013

Pe urmele lui Charles Dickens

Weekend-ul trecut a fost unul dintre preferatele mele. Mult soare, miros de mare, piele usor bronzata si un mic gratar la marginea plajei. A fost cu adevarat Happy Weekend, asa cum ne propune Elly Weiss in fiecare saptamana, saptamana aceasta fiind editia 27.

Ei bine, sfarsitul saptamanii trecute m-a prins lenevind pe nisipul englezesc al Canalului Manecii. In Anglia vremea nu prea e prielnica pentru plaja si mare, englezii evadand in vacante spre locuri mai insorite si ape mai calde, gen la Mediterana in Spania. Totusi, daca temperaturile depasesc 20 de grade toata lumea migreaza spre plajele  cu ape reci si nisip fierbinte. Pana nu demult, mergeam la plaja in sudul Angliei. Anul acesta am hotarat sa incercam ceva nou, asa ca am ales Broadstairs, o localitate din regiunea Kent, aflata la 130 de km est de Londra.

Stancile albe si inalte din calcar aproape pur imprejmuiesc plaja Botany Bay din Broadstairs dandu-i un aspect misterios, salbatic aproape. Stand sub stanci, la plaja sau inotand in apa sarata si rece a Canalului ai impresia ca ai naufragiat pe o insula stancoasa si rupta de lume. Este una dintre cele mai fermecatoare plaje de pe insula Thanet. Orasul se afla sus pe stanci, iar ca sa ajungi la plaja trebuie sa cobori niste scari inguste care se latesc pe masura ce te apropii de nisip.


Jos la poalele stancilor, pe plaja, mareea si-a lasat amprenta pe stancile de un alb orbitor. Mi-e greu sa descriu cum sunt aranjate stancile pe aceasta plaja. Doua bucati separate parca sunt rupte din stanca ce troneaza dea lungul plajei, parca e un vapor naufragiat rupt in doua. Plaja e destul de aglomerata si noi incercam sa gasim un loc mai retras, asa ca mergem printre acele stanci, ajungand intr-o parte a plajei mult mai retrasa decat restul. Trecand printre ele, imaginea care mi-a venit in minte a fost ca traversez un canion. Acolo intre stanci nisipul era rece ca gheata, noi iutind pasul ca sa ajungem pe nisipul incalzit la soare.


Acea parte a plajei era mai putin populata pentru ca de acolo tocmai se retrasese apa si nisipul era inca umed.


Ne-am instalat chiar langa stanca, iar eu m-am intins la soare ca sa-mi iau doza de vitamina D pe tot sezonul. Acolo, sub stanci, nu era vant, era chiar cald, dar n-am avut indrazneala sa intru in apa. Era prea rece. Asa ca m-am multumit sa fac doar baie de soare.
In timpul mareei, plaja este complet acoperita de apa, iar daca mareea e mai puternica, apa ajunge la cativa metri deasupra plajei. Cum apa era in reflux, am profitat sa admir stancile de la un capat la altul. Unicul inconvenient a fost ca plaja era plina de pietre si pietricele, de scoici, alge si alte chestii care erau aduse de flux.


Cand a inceput sa se instaleze foamea am scos gratarul de unica folosinta si am fript niste bucati de muschi de porc pus la marinat, de acasa. Nu erau panouri care sa interzica gratarul pe plaja, nu eram nici unicii care frigeau carne la malul marii.
Probabil cu totii ati simtit un moment in care atmosfera creata de diverse actiuni, iti provoaca un moment de liniste si fericire. Pentru mine plimbarea de la Broadstairs a fost unul dintre acele momente. N-am apucat sa vizitez orasul, decat foarte putin, n-am apucat sa vad nici alte plaje cunoscute ca cea din Viking Bay, descrisa in romanul lui Charles Dickens " David Copperfield", plaja pe care am putut-o zari mai spre est, atunci cand eram sus pe stanci. Data viitoare promit sa revin cu poze. Ajunsa acasa am cautat informatii pe net despre locul care mi-a oferit acea priveliste minunata si o clipa de fericire.


Daca veti ajunge vreodata prin zona, nu ezitati sa vizitati orasul si plajele din Broadstairs. Veti intelege de ce Charles Dickens a fost fermecat de aceste locuri. Marele scriitor a fost un vizitator frecvent al acestui orasel intre anii 1837 si 1859, la finalul cartii David Copperfield, Dickens contureaza frumusetea plajei Viking Bay de deasupra stancilor. Mandri de asocierea cu scriitorul, in oras se gasesc o multime de atractii legate de acesta. Exista Old Curiosity Shop, Barnaby Rudge Pub, Dickens' Walk Dickens' Pantry si doua muzee, toate dedicate cu mandrie scriitorului. Tot in cinstea lui, din 1937 se organizeaza The Boadstairs Dickens Festival, in a treia saptamana a lunii iunie. Festivalul a pornit de la ideea lui Gladys Waterer, proprietarul Casei Dickens, de a comemora o suta de ani de la prima vizita a scriitorului in Broadstairs.

Un alt eveniment are loc in Broadstairs, la inceput de sezon estival, in luna mai, incepand cu anul trecut, numit Broadstairs Big Weekend. Evenimentul cuprinde seri tematice de weekend: dans vineri noaptea la Pavilion, film pe plaja sambata, iar duminica Guinness World Record Attempt
O alta sarbatoare care are loc in acest orasel este Festivalul muzical Folk Week, care se desfasoara in a doua saptamana din august.

Asa ca o paranteza, daca as fi stiut de acest festival mai dinainte cu siguranta as fi luat parte la el, pentru ca scrierile acestui nuvelist renumit sunt si pe placul meu. Dupa ce am descoperit acest orasel cu specific victorian si plajele ce il inconjoara, m-am gandit sa caut niste informatii legate de locurile vizitate. M-am umplut de literatura si istorie. Nu m-am gandit ca aflandu-ma in Anglia de vreo 3 ani, stiu, totusi, atat de putine despre locurile si evenimentele acestei frumoase tari care ma gazduieste.

P.S. Pozele nu sunt de cea mai buna calitate si nu reflecta intru totul frumusetea locului.
P.P.S. Intrebare de baraj, ghiciti daca era incarcata bateria DSLR-ului meu atunci cand l-am luat cu mine la plaja ca sa fac poze.

Friday, July 12, 2013

Ca la moldoveni (III)

Va spuneam in postarea precedenta ca se facuse ora 7, ba chiar 8, eram la bordul avionului de vreo ora si jumatate, ca bausem din cel mai prost vin si asteptam cina, eu foarte infometata.

Pai, haideti sa va zic ce am primit in meniu, in afara de cornul ala. Doar asteptare. Voila! Un meniu mai mult decat pe saturate si accesibil la pret. In acele zeci de minute de asteptare, pana am realizat ca nu voi primi nimic mai mult, m-am tot certat in gand ca, la o adica, de ce nu mi-am inghesuit in bagajul de mana o jumate de pui grill, vreo doua rosii, o bucata de branza, o alta bucata de sunca, vreo ceapa, usturoi, vreo caserola cu ciorba(dar nu avem voie cu lichide), atunci in loc de ciorba, o caserola cu sarmale, asa ca la moldoveni. Deja imi si imaginam ce miros imbietor ar fi umplut avionul si ar fi mangaiat narile pasagerilor flamanzi ca si mine. Dar daca toata lumea ar fi scos ceea ce ar fi inghesuit in bagajul de mana, in materie de cina?

Facand comparatie cu alte companii aeriene cu care am mai zburat, excluzandu-le pe cele low cost, care numai low cost nu sunt,  imi cam trece pofta de nationalism. Moldovenii sunt obisnuiti sa pape bine de tot, mancare buna, diversificata, multa intr-atat incat sa nu fie pe saturate ci sa mai si ramana. Ei bine, Air Moldova nu respecta aceasta traditie, aceasta lege nescrisa a moldoveanului, de a manca bine. Da, stewardesele au fost dragute, zborul in siguranta, dar conditiile pentru care nu am ales Wiss Air, de exemplu, a fost confortul. Confort pe care nu l-am primit. Stomacul meu gurmand a murit de foame in alea ore de asteptare in aeroport si zbor. Niciodata la cina n-am mancat doar un corn, eu care nu prea mananc dulciuri.  Si daca alegeam Wiss-ul ca sa mor de foame in avion, apoi macar economiseam si eu vreo 200 de euro. Va imaginati ce cina as fi avut de 200 de euro?

Dupa aceasta dezamagire, am golit pagarul ala de vin foarte prost, am baut imediat si sucul de rosii ca sa nu raman cu gustul vinului, in 5 minute m-a ametit putin pentru ca nu mancasem aproape nimic, am rezemat capul de speteaza scaunului si am adormit. Nu stiu cat am dormit, dar m-am trezit in tipetele copilului din fata, cred ca trecuse efectul vinului. M-am uitat pe geam, afara se facuse aproape noapte. Doar linia orizontului era in culoarea curcubeului. Flamanda, nervoasa si obosita, mi-am ocupat timpul cu aparatul meu foto, incercad diferite setari.


Dupa vreo 15 minute s-a anuntat pregatirea de aterizare. Era ora 12 si 10 noaptea (zborul a fost doar vreo 3 ore, insa diferenta de fus orar a facut sa ajung la ceas tarziu acasa). M-am pregatit moral de o durere in tample si mi-am pus centura. Am vazut in zare luminile Chisinaului, apoi avionul a facut o cotitura brusca, de am avut impresia ca se rastoarna si apoi a aterizat.

Aterizarea a fost ca la moldoveni, adica incheiata cu un ropot de aplauze. Nicaieri n-am vazut aceasta bucurie de a fi aterizat in siguranta, decat la moldovenii mei. Tot aceeasi care au luat-o la fuga prin aeroport ca sa -"Fiu primul la controlul pasaportului!", frantura dintr-o discutie surprinsa la inghesuiala de la iesirea din avion. In doua minute am trecut de controlul pasapoartelor, vreo 5 minute am asteptat bagajul si cand sa dau sa ies pe usa in sala de asteptare, iesi daca ai pe unde. A trebuit sa dau din coate ca sa-mi fac loc, caci cei de asteptau acolo, aproape blocasera intrarea, in dorinta de a fi primul care il vede pe cel de a coborat din avion. Asa e el, moldoveanul, mereu vrea sa fie primul, vrea sa fie primul chiar si atunci cand e singurul la coada. Asa e el.

In sala, undeva pe un scaun, ma astepta frate-meu. Am urcat in masina si dupa 10 minute, cumnata-mea, trezita din somn, imi umplea masa din bucatarie cu tot ce avea prin frigider, ca sa ma apuce cu suflet. Am mancat pe saturate, asa ca acasa, asa ca la moldoveni. Buna a mai fost acea cina de la miezul noptii, invaluita intr-un parfum de liniste. In sfarsit ajunsesem ACASA.

Va urma



Thursday, July 11, 2013

Raze in evantai

In putinul timp pe care il mai am, impart cu voi o poza facuta recent, intr-un loc pe care nu l-am gasit special pana acum, desi am trecut pe alaturi de atatea ori. Insa, in una din zilele trecute, plimbandu-ma prin zona, am gasit o oaza de liniste si frumusete naturala reflectata langa si intr-un mic lac, rupt de lume.


Mai multe reflexii gasiti la SoriN.

Saturday, July 6, 2013

Parfum de alb cu miros de amintiri

E primavara si e inainte de Paste. Eu, o fetita de vreo 5 anisori, trebaluiesc pe langa bunica care a inceput curatenia de primavara. Alearga din casa afara, de afara in casa si iar de la capat. Aduce apa de la fantana de la poarta si spala. Are pus la inmuiat draperii, cearsafuri, haine de iarna si de vara. Spala in mana caci n-are masina de spalat, apoi merge la izvor si le clateste. In apa stravezie si limpede a izvorului, cearsafurile par albe ca zapada proaspat ninsa. Pune la uscat draperiile dantelate si cearsafurile imaculate. Termina de spalat, pune mana pe o galeata pe jumatate cu solutie de var, o perie si merge in camera de zi si varuieste peretii. Zice ea ca dupa o iarna atat de grea e obligatoriu sa improspatezi culoarea si mirosul peretilor.

In casuta cu povesti a bunicii, albul miroase a curat si a proaspat, miroase a sarbatori ca la bunica. Nu e multumita de reusita, mai pregateste o galeata de var si o ia de la capat, de data aceasta albul are o usoara tenta albastrie. Cu mana intr-un sold, respira usurata si se arata multumita. Eu langa ea, repet gestul, apoi amandoua iesim in curte. Ea pune mana pe galeata si merge in gradina. Pomii si ei trebuie improspatati. Eu alerg prin curte, apoi intru printre randurile de draperii si cearsafuri puse la uscat. Alerg printre ele ca si cum as fi intr-un tunel. Tunelul meu, de un alb ca floare ghiocelului, miroase a lavanda. La bunica totul miroase a lavanda si aproape totul e alb. Ii place ei aceasta culoare a puritatii.


In bataia vantului usor primavaratec, cearsafirile se usuca repede, iar eu si mai repede ma plictisesc sa ma joc printre ele. Merg la bunica in gradina. Incepe sa ninga. Si ninge si ninge. Ninge cu petale de floare de visin. Privesc petalele albe si gandul imi zboara la visinile in parg, din care bunica face un compot atat de gustos. Acel compot fiert la foc, in mijlocul curtii e cel mai bun. Mi-e greu sa descriu imaginea aceea, de preparare a compotului, din copilarie care patrunde pana la mine, cea din prezent, prin noianul de amintiri, bine aranjate, ca niste dosare pe rafturi. Florile albe de visin,  miros a compot, un parfum dulce-acrisor care imi da o stare de bine.

Alerg la bunica, ii iau peria din mana, manjesc cu var o jumate de tulpina de cais, ma murdaresc din cap pana in picioare, pun mana in sold si ma uit la bunica bucuroasa:
- Gata pe azi, am facut multa tleaba, acum hai sa mancam.
"R" e un "L" la mine, cea de atunci. Bunica zambeste, ma ia de mana si mergem in bucatarie. Eu iau lingura si ma asez la masa. Bunica merge in pivnita si aduce de acolo branza proaspata de vaci si un borcan de smantana. Pune intr-o farfurie niste branza, peste care toarna smantana, un pic de sare, mesteca, imi da sa mananc.
- Vleau si bols (bors), zic.
Dintr-o cratita de pe aragaz toarna in doua boluri bors de fasole. Era inca post. Branza cu smantana o pregatise pentru mine, iar borsul de fasole pentru amandoua si pentru restul familiei.
De pe atunci eram o gurmanda, asa ca bunica e multumita cand vede bolul golit si jumatate din branza cu smantana in burtica mea.
Pun mana in sold si ma uit la bunica:
-Bunica, eu am luclat mult azi si am obosit, ma duc sa imi odihnesc oasele batlane.
Bunica zambeste. Eu ma intand in pat, iar bunica ma inveleste cu o paturica colorata. Eu inchid ochii si ma fac ca dorm. Ea iese afara si se reapuca de treaba. Crede ca dorm, asa cred  eu ca ea crede. Dupa 5 minute apar in pragul casutei cu povesti, purtand pe cap una dintre draperiile ei albe si dantelate, pe care o dusese in casa asteptand langa fierul de calcat. Draperia lunga  se intinde, haaat, in spatele meu, coborand scarile. E prea lunga, asa ca ma infasor in ea, o calc cu piciorul, apoi o asez pe scari, in spatele meu, imaginandu-mi ca cineva imi tine voalul. Strig la bunica sa-i arat ce idee mi-a venit. Bunica ridica privirea si cand ma vede pune o mana in sold, iar cu cealalta isi da o palma in frunte si exclama:
- Tunitz copchilul cui te are, of Doamne!
- Bunica uite eu is mileasa, vleau sa fiu mileasa!
- Ai timp, tu, sa fii mireasa, acum haida la somn!

Se uita la mine, cu ochii mari si suparati. O stiu cand e suparata, dar eu nu inteleg de ce e suparata. Ce am facut? Nu-mi place cand e suparata asa ca las draperia in mainile ei si ma duc in casa si ma intind in pat. Adorm si ca prin vis, simt ca parca cineva ma inveleste si imi aseaza o suvita care imi venea peste ochi. Continui sa dorm si ma visez mireasa cu un voal alb si lung de nu-i vad capatul, ma vad intr-o livada inflorita cu un buchetel de margaritare in mana, invaluita in parfumul acestor minunate flori de primavara. Visez...

Tema "Parfum de alb" este propusa de Mala Teaha, in cadrul Clubului Povestilor Parfumate gazduit de draga Mirela Pete.





Friday, July 5, 2013

Ca la moldoveni! (II)

Era vineri seara si incepea weekendul, acum doua saptamani, exact ca si acum. Asa cum v-am spus in postarea trecuta, m-am imbarcat in avion si am urcat ultima.  Stewardesa zambitoare imi ureaza "Bine ati venit la bordul avionului nostru!" intr-o limba atat de draga mie si cu un accent atat de dulce. Aproape mi-au dat lacrimile de emotie. Sunt eu, asa, mai emotiva cand ceea ce ma inconjoara ma duce cu gandul la locurile dragi ale copilariei. Poarta un costum rosu si o palariuta din aceeasi culoare. Brosa cu sigla companiei ii da eleganta, iar esarfa ma emotioneaza si mai mult. N-as zice ca sunt foarte nationalista, dar tin mult la natia asta in care m-am nascut. Detest tot ce se intampla in Moldova si politica cel mai mult, insa respect semnele nationale si le iubesc, chiar le iubesc.


Era un avion Embraer 190, cu doua randuri de scaune cate doua. Imi caut locul in partea stanga. Sunt libere amandoua. Prima intrebare care imi vine in minte e "de ce s-o fi inghesuit la imbarcare daca tot sunt locuri libere?". Ma asez, ma fac comoda, imi pun centura, pun telefonul pe fly mode si imi pregatesc aparatul foto.

Pe scaunul din fata mea o mama cu un copil, in spate o alta mama cu copil, in dreapta la fel. Imi zic, am nimerit la fix, daca incep sa planga toti odata, imi trece frica de zbor si imi explodeaza capul. Fetita din spate discuta cu mama si-i punea niste intrebari de m-au blocat si pe mine. Baietelul din fata tipa, urla, se urca pe scaun, se da jos, se invarteste pe acolo, iar tipa, n-are astampar. Vine stewardesa si o roaga pe mamica sa-i puna centura. Mama il roaga, il cearta, iar il roaga, copilul nici n-o baga in seama, dar se aseaza, totusi, pe scaun. In timp ce  stewardesa ne prezinta obisnuitele reguli de zbor, copilul isi scoate centura si se urca pe speteaza scaunului cu fata spre mine, dar nu se uita la mine ci priveste in spatele avionului, iar scote un tipat strident si se aseaza. Insotitoarea de bord vine si ii da o bomboana si ii explica mamei ca daca il dor urechile sa-i puna bomboana in gura si sa inghita. Copilul nu asteapta mult, pune bomboana in gura si o si termina.


Ma uit pe geam. Afara a inceput o ploaie torentiala, o ploaie de aia cu bulbuci. Mi-e frica de zbor, dar n-am facut din asta o fobie. Insa frica se intensifica daca sesizez ca nu prea sunt favorabile conditiile meteo. Ploua si ploua. Avionul si-a pus motoarele in functiune, indreptandu-se spre pista de decolare. Tot ploua, iar avionul meu asteapta. Vad ca un altul de la EasyJet decoleaza, apoi un altul aterizeaza, mai decoleaza unul si observ ca si al meu Air Moldova se indreapta spre pista. Nu mai ploua, ba chiar a iesit si soarele. Aleluia! Zambesc linistita si ma uit pe geam. Tresar la un alt urlet al copilului din fata mea, care nu avea, nici acum, centura pusa. Avionul prinde viteza pe pista, apoi simt ca s-a desprins de pamant.


Frica cea mai mare o simt la decolare si la aterizare, deci va puteti imagina cum aveam inima. Avionul vireaza stanga, inclinandu-se puternic. Un gand nenorocit ma loveste, mi se pare ca s-a inclinat prea rau. Spun o rugaciune in gand si ma rog pentru iertare. Avionul revine in pozitie si eu imi zic ca rugaciunea mea a ajutat. Arunc ochii pe geam, fix spre aripa si mi se pare ca a luat foc. Inima imi batea cu putere si ma manca limba sa chem stewardesa. Holbez ochii ca sa fiu sigura inainte de a intra in panica. In gand mai spun o rugaciune, cred ca tot pe aia de dinainte, iar ma rog de iertare si continui sa ma uit la aripa. Nu, nu se aprinde, dimpotriva. Atunci inteleg ce a fost de fapt - iluzie optica. Era un beculet portocaliu, aprins pe aripa, avionul era ud de la ploaie si in momentul in care viteza tindea spre 800 km/ora, apa aluneca pe acel beculet, dand impresia de flacara. Respir usurata si ma bucur ca mi s-a parut. Iar ma gandesc ca rugaciunea m-a scapat. Fac cateva poze, exact cand avionul s-a ridicat deasupra norilor.


Scot din buzunarul scaunului din fata o revista si incep s-o rasfoiesc. Primul articol care sare in ochi e "cum sa scapi de frica de zbor". Adevarul e ca m-a linistit un picut, nu mult. Mimez relaxare si imi induc si in subconstient aceeasi stare. Apoi trecem printr-o zona de turbulente puternice, avionul se zguduie din toate incheieturile. Copilul din fata continua sa se agite si sa urle ca vrea una, vrea alta, cel din spatele meu mai pune cate-o intrebare de baraj, iar cel de alaturi doarme dus, chiar daca e atata zgomot in avion.

Cu frica in suflet si foamea in stomac, astept sa se serveasca masa. Trecem cu bine si de zona de turbulente, caci nu v-am spus ca am mai spus o rugaciune si astept sa fiu servita. Dupa 2 ore pe autostrada, o ora jumate in aeroport, o jumate de ora la imbarcare si inca o ora de zbor, stomacul meu isi cerea drepturile. O stewardesa zambitoare si amabila imi pune in fata un CORN Seven days Max. Ma gandesc ca a inceput cu desertul, zic ca la moldoveni. Astept si astept cina, fiind 7 seara deja, dar vin bauturile. Cer un pahar cu vin rosu si imi zic ca la masa ar fi bine sa servesc si un pahar cu suc de rosii. I-au o inghititura din vin si cred ca fata mi s-a schimonosit intr-un hal incat stewardesa care impartea ceai si cafea m-a intreabat daca ma simt bine.  Raspund ca da si ma gandesc ca am baut din cel mai prost vin ever. Si asta nu-i ca la moldoveni. Categoric nu-i. Eu ca si iubitoare de vin rosu, n-am baut vin mai bun decat in Moldova, acel vin de casa, facut de tata, atat de rosu incat si paharul ramane colorat in aceeasi culoare, atat de aromat, incat aproape ca simt parfumul strugurilor proaspat culesi, atat de gustos incat iti unge fiecare rotita a corpului facand-o sa functioneze bine. Iau o gura din sucul de rosii ca sa ameliorez gustul prea sec si groaznic al vinului si continui sa astept cina...

Va urma.

Mai multe intamplari amuzante gasiti la draga mea Elly Weiss. Happy Weekend!











Thursday, July 4, 2013

O prima reusita?

Saptamana tinde spre weekend, iar prognoza meteo anuntata pentru acest sfarsit de saptamana este una imbucuratoare. Am de gand sa profit de caldura si de soarele pe care, aici, in Anglia, il vad destul de rar si am planuit ca duminica sa ma prinda zorii pe plaja.

Pana atunci, imi ocup timpul jucandu-ma cu DSLR-ul meu. Ultima fotografie e o mica realizare, cred eu ca am facut setarile bunicele. Nu-mi place sa-l utilizez pe automat pentru ca pe automat pot folosi orice aparat foto digital. Recunosc, inca nu mi-e foarte clar cu setarile (ISO, deschidere diafragma, timp de expunere), dar am inceput sa prind logica importantei luminii in fotografie. Nu fac niste cursuri specializate, dar ma preocupa un gand.

Va doresc o seara de joi cat mai relaxanta si o zi de vineri cat mai putin plictisitoare.
P.S. Accept si critici vizavi de fotografie.


Tuesday, July 2, 2013

Ca la moldoveni! (I)

In urma cu o saptamana am plecat Acasa ca sa iau parte la un eveniment foarte frumos in familia mea. Fratele meu s-a casatorit (in sfarsit!) si eu nu puteam sa ratez petrecerea, nici de-ar fi fost potopul.

Cand plec inspre casa, iau avionul la Bucuresti, iar cu British Airlines toate-s bune si frumoase. De obicei, de la Bucuresti merg la Pitesti, in orasul meu de suflet, acolo unde am si hotarat sa raman sa locuiesc. Ei bine, de data asta, n-am avut suficient timp ca sa merg la Pitesti si de acolo sa iau autobusul la Chisinau, asa ca am cautat o ruta directa Londra-Chisinau. Dupa lungi cautari pe google, am gasit un zbor fara excala cu Air Moldova. Denumirea companiei mi-a provocat o usoara emotie si o nostalgie ca plec Acasa. E o companie pe care o pot cataloga ca fiind "de la mine, de acolo". Pretul biletului nu prea m-a bucurat, insa neavand alte variante, am ales-o pe aceasta. In general, spre Chisinau sunt putine rute, de cele mai multe ori sunt cu excala si trebuie sa astepti mai mult de 6 ore prin alte aeroporturi. De la Londra, exista doar o singura ruta saptamanala fara excala, vineri pleaca si luni se intoarce la Londra. Pentru mine a fost la fix, cum s-ar zice.

Am avut zborul la 7 seara de pe aeroportul din Stansted. Dupa o zi infernala la serviciu si dupa un dus in graba, am pus bagajul in  portbagajul masinii, am pus GPS-ul si dusi am fost. Pana la aeroport nimic interesant, cu exceptia faptului ca a fost o aglomeratie enervanta pana la Dartford Tunnel, unde toti stateau sa plateasca o taxa ca sa poata traversa raul Thamisa, fie prin tunel, fie pe pod. Acea aglomeratie m-a facut sa-mi bata inima, imi era frica sa nu pierd avionul. Am ajuns la limita cat sa nu intru in panica. Am pierdut ceva timp cautand parcarea de la Departures, caci GPS-ul ne-a dus in alta parte a aeroportului. am inchis GPS-ul si am urmat semnele. Intr-un sfarsit, am gasit ghiseul pentru check-in, unde se imbulzea o gramada de lume. Acolo am realizat ca ma duc in Moldova, caci coada nu e ca cea normala, fiecare om la spatele celuilalt, ci un fel de piramida, in care fiecare vrea sa treaca primul, de parca nu tot in acel avion ajungi. Ca la moldoveni!

Imi vine si mie randul la ghiseu, scot pasaportul, pun bagajul pe cantar si astept sa-mi dea biletul. Astept, mai astept, inca astept. Domnul de la ghiseu ma intreaba, cu o spranceana ridicata, daca am platit biletul. Logic ca l-am paltit, doar nu veneam cu el neplatit. Se uita pe o lista, se tot uita, eu inca astept. sunt aproape la limita dintre panica si nervi. Si astept. Nenea a plecat undeva sa faca rost de un leptop ca sa verifice inca odata listele. Dupa vreo 5 minute apare. Isi cere scuze. Cica numele meu era asemanator cu un altul care nu platise inca biletul, dar totul e ok pentru mine. Serios? Asemanator? Pai bine, da ei, la ghiseu, de ce nu au si ei macar un calculator cu baza de date sau ceva de genul? In ce era ne aflam? Mi-am pus niste intrebari retorice si cu graba de a gasi poarta. Urmez sagetile si ajung la niste usi sa astept un fel de trenulet. Astept si astept. Cica 2 minute, dar s-au facut 5, apoi 7, asa pana la 10 min. In fine, urc in trenulet. Sunt doar eu. Ma uit in jur, oi fi nimerit? Cobor la urmatoarea statie si caut poarta. Uf, o gasesc. La ghiseul de imbarcare o doamna motaia. Eram singura acolo, asa ca ma apropii s-o intreb daca am ajuns bine si daca s-a facut imbarcarea. S-a uitat, asa, la mine, de parca i-as fi mancat pranzul si mi-a raspuns sec, ca da. Si imbarcarea? Stai jos si asteapta, a urmat replica. Exact ca la moldoveni, adica fara bunavointa si fara acel zambet amabil de pe fata, fie el si fals, atat de caracteristic englezilor. Si doamna tot englezoaica era, banuiesc dupa accent, dar nu bag mana in foc, dupa comportament. S-o fi molipsit de la ai mei? Nu stiu, zic.

Ma asez eu pe scaun si astept. Imbarcarea ar fi trebuit sa se termine, dar ea nici nu incepuse. Cand, deodata, incept sa apara, galagiosi si derutati, moldovenii mei. Nu se aseaza pe scaun ca mine, ci in fata ghiseului si nu intr-o coada normala ci de jur imprejurul ghiseului, formand si o coada, lata de vreo 5-6 persoane alaturate, blocand in intregime holul. Fix ca la moldoveni. Apar doi indivizi de la paza si ordine si ii roaga pe toti sa se aseze pe scaune, in partea opusa holului sau sa formeze o coada de o persoana, dar tot in partea opusa holului, pe langa scaune. Moldovenii agitati, se muta, se intorc, iar se muta, iar se intorc. Eu stau linistita pe scaun, caci aveam in mana biletul cu loc la geam si altceva nu mai conta. Ma ridic si ma duc la geam, avionul meu parcase si nostalgia de care va ziceam mai sus, iar ma rascoli.


Intru in avion unde ne intampina doua stewardese imbracate in rosu. Costumul nu parea chiar comunist, insa fetele lor imi pareau atat de familiare. Cand am vazut esarfa de la gatul lor ma lovi un puternic parfum de acasa. Parfumul era amestecat din 3 culori, rosu, galben si albastru...

Si a inceput o ploaie de mai mare frica...



VA URMA.