Fulgi de amintiri in ziua de Mos Nicolae

Lucy statea lipita cu nasucul de geam si privea afara. Bunica n-o lasa sa iasa pentru ca tocmai ce incepuse sa-i treaca raceala. Isi sterse nasul si continua sa priveasca prin geam. Vremea e trista, gri si noroasa. Ea ar vrea sa ninga, pentru ca s-a saturat sa sada pe scaunel si sa-si spele cizmulitele, in fiecare seara. Toamna, mai ales cea tarzie, e destul de noroioasa la tara, iar glodul i se ridica pana la merisor pe cizma, ca de, ea e mica si ii place sa nu evite chiar fiecare balta. Daca ar ninge, cel mult si-ar pune la uscat cizmulitele langa plita unde in fiecare seara trosnesc lemnele.

In seara asta, mai mult ca oricand, ar vrea sa ninga, pentru ca trebuie sa vina mosu'. Scrisoare cu Draga Mos Nicolae a scris si ea il asteapta. Daca vine prin zapada, nu mai trebuie sa se descalte in tinda, ci poate sa intre incaltat pana langa plita unde isi tine cizmele. Zapada se topeste si apoi se usuca, deci n-ar face prea multa mizerie prin casa.

Pe de-o parte, daca e noroi, mosu', pe la cati copii are de plimbat, n-o sa aiba timp sa se descalte la toti, asa ca, ii va ramane urma pe covor si v-a putea sa-l dibuiasca. Pe de alta parte, mosu' ii cu soviste si daca incepe sa se descalte la toti, s-ar putea ca la unii copii sa nu mai ajunga. In concluzie, tot mai bine ar fi sa ninga. Isi sterge din nou nasul si priveste afara, cu o buza intoarsa pe dos.
Dar, se gandeste ea, in fiecare an, mosu' nu lasa urme la ei, fie zapada sau glod. Pe semne ca-i este frica de bunica si se descalta in tinda. Intodeauna vine. Si aduce numai bumboane si ciucalata. Niciodata altceva. O fi sarac sau zgarcit. Oricum, bune si alea, decat o varguta.

Bunica o striga la masa, dar ea nu se dezlipeste de geam. I se pare ca a zarit un pufos. Geamul e prea cald si viata pufosului e tare scurta, asa ca n-a apucat sa-si dea seama daca ninge sau ploua.

A mai zarit unul pufos si inca doi si inca cinci. Si s-a umplut curtea de pufosenii zglobii si albi.
- Buuunicaaaa, afara ninge! Ningeeeeee!
Si a alergat in bucatarie, de unde un glas bland si imbietor, o chemase la masa, in urma cu doua minute.
- Bunicuta, lasa-ma afara?! si a falfait din genele-i lungi si dese, ca o pisica mieroasa, cum numai Lucy putea s-o imbuneze pe bunica-sa.
-Hai, lasa-ma, te rog. Ninge. Promit ca nu mai pun gura pe turturi, daca-mi cumperi si inghetata. Ma lasi?
Avea, deja, in mana paltonul rosu, caciula si fularul impletite de bunica.
Bunica a schitat un zambet, semn ca ar putea ceda, iar atunci cand Lucy a observat acest lucru, a plecat fuguta in camera de alaturi si a revenit si cu cizmulitele in culoarea paltonului, cu blanita intoarsa peste margine si cu siret, pus fara vreo utilitate, in spatele cizmulitei.

Usoare reflexii in oglinda 

A iesit in curte si a privit in sus. Din cerul acela suparat, suvoi de fulgi mari si pufosi, se rostogoleau spre pamant. Ea a intins mainile in lateral si a inceput sa se invarta odata cu ei. Fulgii au prins-o in hora lor si nu au mai lasat-o decat atunci cand bunica, cu vocea-i blanda a chemat-o in casa.

Mos Nicolae putea sa vina, cizmulitele erau curate de-acum.

Fie-va viata stropi de lumina si frumoasa ca primii fulgi. La multi ani tuturor cu ocazia acestei sarbatori!

Tentatii

Cu varful degetelor mainii drepte a atins usor apa. Era calda, perfecta chiar. A lasat sa cada prosopul si si-a cufundat un picior in cada. Apoi celalalt. S-a lasa usor, lasand apa sa-i mangaie pielea trandafirie. A ramas pe ganduri, cufundata pana la barbie in apa.

Din camera de alaturi auzea o melodie linistita, melancolica, care o tulbura. Song from a Secret Garden asculta atunci cand sufletul zbuciumat nu-i lasa nici o cale alternativa. Mirosul de vanilie si ciocolata al lumanarilor parfumate de pe marginea cazii o faceau sa viseze. O amintire ii scoase un zambet trist.

Lucy a inchis ochii si s-a lasat purtata de ganduri. Apoi i-a deschis. S-a hotarat. A intins mana slaba si tremuranda spre o lumanare. A ridicat-o, lasand la vedere un obiect sclipitor. Spera sa nu-l foloseasca niciodata. N-a rezistat, insa, tentatiei. Privea fix, in tavan. Simti o ameteala si o usoara ceata ce ii lua in stapanire ochii.

.............

Se simti invaluita placut in matase. Era prea obosita ca sa-si aminteasca cand isi cumparase cearsafuri rosii. I se paru ca e racoare si ridica mana sa-si traga plapuma peste ea. Un fir rosu de matase il vazu agatat de incheietura mainii stangi, fir cei curgea spre cot. Cu cealalta mana incerca sa traga firul, dar observa ca si cealalta se incalci in firele de matase rosie ale cearsafului. Inima ii zvacni. Se simti prinsa ca intr-o plasa. Se zbatu, dar simti ca se ineaca. Cu o ultima fortare incerca sa rupa firele, vroia sa se elibereze. Dar era prea vlaguita.
- Andrei! Andrei! Nu raspunse nimeni.
Aluneca usor sub panza rosie ce o acoperea toata. Privirea i se incetosa si mai mult. Se resemna si incerca sa adoarma.

.............

- Andrei! mai incerca Ea.
In acel moment il zari pe Andrei intrand. Ea ii zambi. El si-a intins mainile spre ea. A luat-o in brate, a iesit printr-o usa si au ajuns intr-un camp unde cresteau maci. O aseza in iarba si o saruta. O adiere de vant ii mangaie obrajii palizi si simti miros de vanilie si ciocolata. Simtindu-se in siguranta in mainile Lui, inchise ochii si adormi.

..............

Isi simti pleoapele ca de plumb, nu putu sa le ridice. Nici sa se miste nu putea. Era amortita. Auzi voci. Auzul si-l controla mai bine. Deslusi vocea lui Andrei.
- Ce motive ar avea sa faca asta?
- Secretul e al ei, nu al meu. O sa-si revina?
- Depinde de Ea, dar fizic e stabila...


P.S. Era timpul pentru o poveste parfumata. 
P.P.S. Mai multe despre Lucy si Andrei gasiti aici.

Parfum in zori de zi

Fiecare dimineata era la fel si mirosea a cafea bauta in graba. Niciodata, dupa absolvire, n-a reusit sa se bucure de o dimineata, sa-i soarba fiecare clipa, depozitand-o in celule-i lenese si somnoroare. Ii placea sa se cuibareasca la pieptul Lui, primind caldura lui in racoarea zorilor. N-avea timp pentru acest moment care i-ar fi putut darui un moment de fericire. Soarele nu reusea sa-si imprastie miile de sulite invizibile peste albastrul infinit, cand Ea, deja, simtea in nari mirosul greoi al gurei de metrou.

Pleca in graba si se reintorcea agale, obosita si epuizata, cu nervii la pamant, fara sa fi simtit ziua cum a trecut. Era un robot care nu-si mai amintea ce anume ii poate provoca fericire si placere. Un robot uman care era programat sa se trezesca foarte devreme, sa bea o cafea, sa fuga la serviciu, sa-si stoarca toti nervii si neuronii pentru o cauza pe care n-o sustinea, sa se reintoarca tarziu, in amurg, sa faca un dus, sa manance ceva in graba si sa se intinda in pat ca sa citeasca dintr-o carte ale carei prime doua pagini le reciteste in fiecare seara fara a-si aminti ceva din ele. Adoarmea cu cartea pe piept.

Intr-o zi, insa, plecata in interes de serviciu, la vreo 200 de km de capitala, a avut ragazul sa i se defecteze masina pe un drum mai putin umblat de rotile masinilor de import, or de picioarele orasenilor comozi. Era pe inserate, nu avea semnal la telefon si dupa o jumate de ora de asteptare, in speranta ca va trece vreo masina, s-a pomenit cu o aratare ciudata, pe linia curbei pe care o vedea departe, in lungul drumului. Lucy a incuiat masina si s-a indreptat spre ceea ce parea o caruta trasa de un magar. O femeie garbovita de ani si de munca isi indemna cu blandete animalul.

Lucy s-a apropiat de femeia care parea sa aiba peste 50 de ani, desi sclipirea din ochi o facea sa creada ca are mai putin.
- Sarut mana, doamna!
Femeia a ridicat spranceana dreapta, plina de uimire. Nimeni n-o mai domnise pana atunci.
Din vorba in vorba, femeia ia propus ospitalitatea casutei ei modeste care se afla la vreo doi km de acel loc. Lucy n-a avut incotro si a acceptat aceasta oferta generoasa. Trebuia sa innopteze undeva, caci i se parea periculos sa ramana singura, in acea pustietate, fara telefon si fara masina.

Cand a ajuns la casuta femeii se innoptase dea binelea. A avut putere sa-si clateasca fata si picioarele intr-un lighean cu apa calduta, sa cineze ceva si sa adoarma pe o laita tare.

Nu-si amintea cat a dormit, insa se trezi in racoarea zorilor. A deschis ochii somnorosi, i-a facut roata in camera si pentru ca nu recunostea nimic, a crezut ca e intr-un vis. S-a ridicat pe coate si a incercat sa-si aminteasca cum ajunsese acolo. Auzi o usoara galagie afara, asa ca a coborat de pe patul de scandura si a iesit.

Cerul fumuriu pe care il stia era acum de un albastru limpede. Cateva raze scapate din prinsoarea pomilor din fata casei, ii cicaleau privirea. Printre crengi se zarea un soare perfect rotund, rosiatic si calduros pe care nu-l mai vazuse asa colorat. A coborat doua trepte, calcand apoi, descult, pe iarba frageda, de un verde crud. Boabele de roua i-au clatit picioarele, facand-o sa se trezesca. Primul imbold a fost sa se reintoarca in casa si sa-si incalte sandalele, apoi s-a razgandit. Pasea semet, prin iarba care ii mangaia talpile obosite de incaltari incomode. Era atat de moale si matasoasa, iar roua era ca un medicament pe o rana. A tras in piept aerul imbibat de mirosul placut al diminetilor de iunie, miros de verdeata, de flori si liniste, miros care ii era necunoscut. Pentru ea, dimineata mirosea a cafea si a metrou. Pana atunci.

A inaintat prin iarba, pana la un nuc rotat care tinea umbra in zilele aride. Langa tulpina nucului era o masuta mica, rotunda, cu 3 picioare. Masuta era acoperita cu doua prosoape albe brodate cu motive populare. Pe masa erau doua cani cu lapte cu cacao, o farfurie cu niste felii de branza, o omleta perfect rotunda si doua felii de paine coapta pe vatra. Pe mijlocul mesei, intr-un borcan inalt pe jumatate cu apa, imprastiau un parfum imbatator, florile de iasomie. Cateva crengute, rupte din tufa ce se zarea dupa gardul de lemn care separa curtea de gradina, i-au readus in memorie zorile petrecute alaturi de colegii ei din liceu.

Dupa ultima noapte de dupa petrecere de absolvire a urmat prima dimineata de dupa banchet, dimineata petrecuta impreuna cu fostii ei colegi, pe unul dintre cele mai inalte dealuri, din apropiere. Asa e regula nescrisa a absolventului, primii zori ai unui nou inceput de drum in viata, trebuie sa-i intalneasca, acolo, sus, ei, absolventii sa fie primii care prind rasaritul.

Acest miros de natura i-a zgandarit amintirile, dar in modul cel mai placut. S-a dus cu amintirile si mai incolo, spre copilaria pe care o savura la bunici, cand trezita odata cu bunica, intra in gradina, culegand capsune cu parfum imbatator si inconfundabil, zmeura, visine, caise, pe care bunica le punea in galeata, iar ea le dosea in burtica dupa ce le spala in roua diminetii

 Uitase cum e sa traiasca, nu mai simtise viata demult. Acum era inataia oara cand acele locuri rupte de lume, care ei i se pareau extrem de plictisitoare, au readus-o la viata, au facut-o sa se trezeasca, compatimindu-si viata anosta a orasului, pe care o traise pana atunci. Si-a amintit ca a fost si fericita, nici nu mai stia cum e sa se bucure de fericire.
Sufletul ii zambea. Momentul ei de fericire era acel miros de flori, amestecat cu linistea naturii si parfum de fructe proaspat culese.

STOP si de la capat - parfumul succesului

Putini dintre cei care au cunoscut-o pe Lucy stiau ca Ea nu mai lucreaza la multinationala. Debutul ca angajat si l-a facut acolo si in anii ce au urmat dupa facultate, cariera ei a urmat un fagas ascendent. Multinationala ia imbogatit frumos CV-ul. Cei mai multi o invidiau pentru cariera de succes pe care o avea, insa nimeni nu si-a pus vreodata intrebarea "cu ce pret?" si "daca e fericita, multumita si implinita". Aparentele erau minunat de frumoase, astfel incat nimeni nu ar fi gasit vreun motiv de tristete in viata ei.

La un moment dat, la o cotitura a vietii, a spus STOP. Avea motivele ei. A vrut sa-si schimbe radical viata. Putini au acest curaj. Trecuta printr-un divort si cu adanci urme ale tristetei incrustate in suflet, Lucy a renuntat la tot, la sotul pe care il iubea inca, la salariul decent si jobul onorabil pe care l-a obtinut prin mult efort, la apartamentul pe care si-l luase in credit, si-a facut un mic bagaj si a plecat oriunde in incercarea de a-si gasi linistea si alinarea.

Dar in viata e ca si la piata - poti plati scump pentru lucruri care nu merita sau dimpotriva, poti gasi lucruri scumpe la preturi mici. Ea cauta liniste, dar a dat peste SUCCES.

Dupa ce a hoinarit, de una singura, intreaga lume, s-a oprit sa locuiasca intr-o mica coliba a unei mici familii dintr-un trib in Thailanda. Thailanda este "tara contrastelor radicale, profund asiatica si fantastic de occidentala". Atractia pentru acest colt de rai a simtit-o prima data, citind printre randurile cartii "In Tara Surasului - Thailanda" a Iuliei Maria Cristea, carte pe care a citit-o si recitit-o dincolo de cuvinte, traindu-le aievea, alaturi de localnici, alaturi de oameni si in mijlocul lor. E tara unde poti gasi o oaza de liniste si frumusete naturala, dar si o viata tumultoasa si plina de aventura.

Astfel, Lucy, stand asezata pe nisipul alb si fin din fata colibei, cu briza mangaindu-i fata, s-a apucat sa scrie intr-un jurnal ganduri, intamplari, sa descrie locurile pe care le-a vizitat, toate traite de personajul Eu. A creionat in cuvinte o intreaga aventura a acestui personaj, i-a dat viata cu ajutorul a tot ce o inconjura. Personaj devenea tot mai complex, iar romanul, care era asemeni unor file de jurnal, prindea contur fara prea mult efort.

Printr-o intamplare, fasta sau nefasta, nici Ea nu prea putea s-o clasifice, Jurnalul ei, a ajuns in mainile necunoscute ale unui personaj cunoscut, instarit si mare iubitor de arta. Personajul, care se afla in vacanta, a citit prima pagina a Jurnalului si nu s-a oprit pana nu l-a terminat, insa povestea din Jurnal nu era nici pe departe terminata, asa ca, din curiozitate, a facut efortul s-o caute. N-a fost greu s-o gaseasca deoarece pe prima pagina a Jurnalului si-a lasat datele de contact.

A intalnit-o si din prima clipa a simtit o scanteie a succesului. I-a propus sa termine povestea si sa-l publice. Dar asta nu s-a intamplat imediat. Au mai durat vreo doi ani pana a fost gata de publicare si pana s-a hotarat si Ea ca poate e o idee buna sa-si publice gandurile. Scceptica, a acceptat doar pentru ca, prin increngatura de condei, stia ca a scos la lumina multe povesti de viata, din care altii ar putea invata ceva.

Succesul a venit pe neasteptate, invaluind-o intr-un parfum cu iz de cerneala si miros de hartie proaspat tiparita, miros de cerneala al urmei lasate de pixul ei, cu forma semnaturii ei. Acest miros i-a tulburat zenul, obligand-o sa renunte pentru o perioada la intimitatea si linistea la care ravnise atat de mult.

Insa, acel miros, n-a descurajat-o, dimpotriva, amestecat cu mirosul parfumului ei preferat L'Eau d'Issey Fleur de Bois, de la Issey Miyake, i-a dat puterea de a lupta cu morile de vant ale celebritatii, venite brusc si neasteptat. Ii placea acea combinatie de cedru de Virginia, ambra, frezie, tinctura de trandafiri si mimoza. Un parfum floral, revigorant, de zi, usor romantic, a fost creat de Jacques Cavallier in 2010.

Acest parfum i-a fost daruit de sotul ei, intors dintr-o calatorie de lunga durata, mirosul fiind naucitor la fel ca si succesul.

Eu am scris o carte si atat

Statea pe marginea patului si privea in oglinda imensa de pe peretele de vizavi de pat. Se privea pe sine. Parul de culoarea ciocolatei, matasos si stralucitor, ii trecea de umeri, in valuri bine definite, acoperindu-i sanii goi. Din oglinda o priveau doi ochi de copila de 19 ani, insa nici ea nu observase cand ii aparusera riduri in coltul acelor ochi caprui. Acelasi zambet fugar ii acoperea chipul, cand gandul i se oprise la niste amintiri care o rascoleau neincetat. Parea mai tanara decat varsta sa biologica. Asa ii ziceau ce-i de o cunosteau prima data.

O tristete si neastampar o sagetau din oglinda. Ochii aceea migdalati nu pareau fericiti. A inchis pentru cateva secunde ochii, a scuturat putin capul ca si cum ar vrea sa alunge niste fantome nevazute si s-a ridicat din pat. Si-a pus pe ea un tricou lalau si s-a indreptat spre bucatarie. In cateva minute, un miros revigorant de cafea i-au inundat narile. A pus mainile pe cele doua cesti de cafea si s-a indreptat spre dormitor. Una dintre cesti a lasat-o pe noptiera, iar cu cealalta in mana dreapta, s-a indreptat spre geamul prin care lumina de afara ii scalda chipul inca tanar. A crapat putin geamul, suficient cat sa intre aer proaspat si s-a asezat pe o canapea in fata televizorului.

La televizor, la o emisiune despre nimicuri si alte chestii, o duduie se intreba daca, Lucy, autoarea unui roman devenit, in acea perioada, un succes national, si-a reflectat in paginile cartii propria poveste si daca calatoriile scumpe pe care le povesteste in carte au fost platite cu banii ei. Daca da, de unde a luat atatia bani, autoarea fiind doar o angajata a unei multinationale, cu parinti nu foarte instariti si un sot care a parasit-o dupa cativa ani de la casatorie, intrebari urmate de interviul acordat de autoare in urma cu cateva zile.

Lucy a inchis televizorul. Nu putea sa mai priveasca acea salata cu gust amar si iz de stricat care era prenzentata pe toate posturile de televiziune, atunci cand ziaristii gasesc o persoana si creaza scandal dupa scandal doar pentru rating gras. E josnic si injositor ceea ce se intampla in media. Nu si-a dorit nici o clipa sa devina un subiect de barfa pentru ce-i care n-au altceva de facut decat sa manance seminte si sa se uite la cancanuri. Ea a scris doar o carte si atat. De ce ii intereseaza pe oameni cine e Ea, ce a facut Ea, de ce si cum, cine e familia ei? Eu am scris o carte si atat. Cartea e importanta, nu cine sunt eu, nu? se intreba in gand.

- De ce te-a parasit primul sot?
Intrebarea ii tulbura gandurile. Barbatul care statea intins in pat in spatele ei, i se paru enervant de curios cu intrebarea asta. Pana atunci evitase sa-i puna vreo intrebare legata de viata ei, de dinainte de el.
O tacere adanca se lasa intre ei. Cu glas domol si trist porni Ea:
- Nu m-a parasit, ne-am despartit din dorinta noastra comuna.
-Te-a inselat sau...? urma o intrebare la limita banalului. Eu n-o sa te insel niciodata, draga mea...
"Asta pentru ca nu-ti voi da eu ocazia." se gandi si ii raspunse:
- Nu. Era un sot prea bun ca sa faca asta.

Eu comand bautura si el imi aduce orgasm

Sfarsit. Sfarsit de semestru si de an. Ultimul examen. Ultimul examen din semestrul II, anul II de facultate. Lucy si-a pus geanta-sac pe umar si a iesit din sala de curs, asa cum facea si in liceu. Acelasi model de geanta, aceleasi dureri de spate, alte griji, mai matura, alte examene, la fel de importante, tot singura, dar cu o vaga amintire despre cineva.

Viata nu e asa de simpla. Nu e asa de simpla, mai ales cand esti tanar, cand esti student, cand trebuie sa faci alegeri, cand vrei o sumedenie de lucruri si toate par realizabile. Vine vacanta, dar si ultimul an de facultate, impreuna cu pregatirea de licenta. Nu e simplu sa fii tanar, nu e simplu sa fii student si sa locuiesti in camin, nu e simplu sa stai noaptea la o petrecere si a doua zi sa mergi la ultimul examen, sa-l si promovezi cu nota mare, nu e simplu sa ai bani putini, dar sa nu-ti placa sa plateasca altii consumatia ta, nu e simplu sa fii student si sa lucrezi la o multinationala. Desi part-time, tot nu-i usor.

Cum sa iesi de la ultimul examen al semestrului dinaintea vacantei de vara, examen, care credeai ca nu mai vine si ca nu se mai sfarseste si sa te duci drept acasa. Imposibil.

Impreuna cu colegii de facultate, care, in special, inainte si in timpul examenelor, se tineau aproape de Ea, Lucy a mers intr-o pub, pentru a petrece ceva timp alaturi de colegii pe care nu-i va mai vedea decat la toamna. N-a stat mult. Ajunsa acasa, s-a intins in pat pentru a-si reveni dupa doua shoturi. Nu isi dorea, decat sa zaca acolo, pana cand, o minune i-ar fi adus un motiv prea puternic ca s-o faca sa se ridice. A adormit. Pe la 6, dupa-amiaza, a sunat-o o prietena s-o invite in oras. Din oras in club.

Lucy era genul de persoana care, desi numita, de unii, tocilara, pentru ca ii placea sa stea prin biblioteci, isi pierdea timpul si prin cluburi alaturi de cei pe care ii considera prieteni, amici. Nu-si refuza nici una dintre placerile de a-i da o mica pauza creierului si de a-si chinui fizicul pe tocuri cui. Asta pentru a face un echilibru. Stia ce vrea de la viata si incerca sa ieie cat mai mult. Acum cat mai putea. Era constienta de faptul ca viata ii va oferi alte surprize, poate chiar mai frumoase decat in anii aceea de facultate, insa anii de studentie mereu raman in amintirile celor care i-au trait, ca "cei mai frumosi ani", dupa cum ii spuneau si parintii.

Nu prea ii placea sa se fataie pe ring. Prefera, insa, sa stea la o masa, de unde sa aiba vedere buna spre intreg clubul. Asezata acolo, privea, admira, critica in gand, ii veneau idei, mai bea un pic, iar privea in jur. Marea ei placere era sa se uite la oameni, sa-i studieze si asta nu numai in club. In parc se aseza pe banca din cel mai aglomerat loc al parcului, in sala de curs se aseza in spate pentru ca de acolo ii vedea pe toti.

Dupa ce si-a terminat cocktail-ul a mai comandat unul. In momentul acela de liniste, cand muzica s-a lasat mai incet, cineva, in spatele ei, a intrebat-o, aproape soptit, in urechea dreapta:
- Orgasm?
Ea si-a intors privirea zambind:
- Da, te rog.
Insa, in acel moment, doi ochi negri, zambitori, care i-au provocat multe insomnii de atunci de cand i-a vazut pentru prima data, in acel autobus 23, au privit-o galant, sfios, dar iscoditori.
Desi, i-a vazut o singura data, n-a putut sa-i uite de atunci, iar acum, ii revedea. Ea s-a facut mica mica, iar inima ei, a inceput sa-i zvacneasca cu putere. Sangele i-a inundat pometii, insa in semi-intunericul din club nimeni n-ar fi observat acest lucru. Ea, insa, se simtea stanjenita din cauza asta.
- Pot sa ma asez?
Dupa cateva clipe in care a incercat sa-si revina, cu o voce, un pic sugrumata, de emotie i-a raspuns:
- Sigur ca da!
- Ma numesc Andrei.
- Lucy...

Alo, da, eu sunt Andrei!

    Era trecut de patru dupa-amiaza. Lucy si-a strans cartile si le-a pus in geanta uriasa din cauza careia avea dureri de spate. Isi jurase in repetate randuri ca isi va lua ruxac, doar ca, acea piesa nu i se parea femenina. Asa ca, pana una alta, isi ducea, cu mandrie, crucea de femeie. Si-a pus geanta pe umarul drept si s-a indreptat spre iesire. Holul liceului, atat de aglomerat in pauze, era atat de pustiu la acea ora.
    S-a uitat la ceas. Avea 20 de minute sa ajunga in statie pentru a lua autobuzul 23 spre casa. Ea avea nevoie de doar 13 minute. Acest program devenise o rutina, in acel ultim an de liceu. De obicei, in statie, se aseza pe scaun si se uita la trecatori. Asa a facut si acum. Nimic mai interesant, in acele momente, decat sa te uiti la oameni, cum sunt imbracati si cum merg, or la masini, ce marca si ce culoare au, or la blocurile de locuinte de vizavi sau la cerul plin de soare, dar si de nori.
    In acest tablou obisnuit, pe partea cealalta a strazii, la trecerea de pietoni, un tanar astepta sa traverseze. Era inalt, brunet, purta palton. L-a privit fugar si si-a amintit ca are tema la romana despre importanta iubirii in operele literare.  Un subiect cam dificil pentru Ea. Ca sa poti scrie despre iubire si alte chestii romantice, trebuie sa fi simtit, macar odata, acel sentiment. Sa povestesti, din carti, ce au zis altii, nu-i suficient. Or, Ea, niciodata, nu a fost atinsa de acel fior. Citea cu nesat, carte dupa carte, roman dupa roman si gasea, in fiecare, fara exceptie, iubirea caracterizata intr-un fel sau altul. Ea insa nu stia cum e acel sentiment, nu stia inca.
    Imaginea acelui tanar a disparut in spatele autobuzului care a sosit in statie. Ea a urcat si s-a asezat pe un scaun, cu gandul la iubirea descrisa in carti.
    Tanarul cu palton a sarit din fuga in autobuz si s-a asezat in fata Ei cu spatele lnaga usa. S-au privit fix, cateva secunde, apoi Ea si-a indreptat privirea pe geam, iar El a deschis o carte.
    Gandurile au inceput s-o inunde in valuri uriase, iar inima si-a accelerat ritmul. Dorinta de al mai privi odata era enorma, insa se simtea rusinata si incomod sa o faca. Dupa ceva timp, a indraznit si atunci, concomitent, s-au privit pentru a doua oara. El a zambit fantomatic, iar Ea si-a indreptat, din nou, privirea pe geam.
    "Urmeaza statia..." i-a rasunat in urechi si s-a ridicat indreptandu-se spre usa. Dupa cateva minute interminabile, ganduri, intrebari si dorinte inepuizabile, autobusul s-a oprit in statie. Inainte de a se fi deschis usa, Ea, intr-o, actiune plina de curaj si necaracteristic ei, s-a aplecat spre urechea lui si i-a soptit "Ai buzele prea senzuale ca sa..". Usile s-au deschis si Ea a zbughit-o afara, parca vrand sa fuga de acea angelica aratare, din cauza careia inima ii batea cu atata putere si care a facut-o sa fie atat de indrazneata. "Ai buzele prea senzuale ca sa nu-mi doresc, atat de mult, sa le sarute pe ale mele" si-a continuat gandul fara ca El s-o mai auda, disparand printre copacii parcului pe care il traversa zi de zi.
    Nu s-a uitat in spate nici o clipa si nu avea de unde sa vada cum doi ochi negri priveau prin geam, urmarindu-i pasii rapizi si zglobii.
    In autobuz, un zambet fugar s-a strecurat in coltul gurii, inainte de a raspunde la telefonul care suna de cateva zeci de secunde. "Alo, da, eu sunt, Andrei!".

Exista acele momente in viata . . .

    Lucy a devenit cunoscuta dupa ce a publicat o carte. Prin peregrinarile EI prin lume a adunat o multime de povesti de viata, despre EA si despre altii si pe care le-a scris intr-o carte care, dupa cum spune modestia din EA, a avut norocul sa placa publicului.
    Acum se afla in fata a zeci de jurnalisti care sunt curiosi sa afle informatii despre EA si mai putin despre cartea ei. Unul dintre ei, dupa ce o cerceteaza cu atentie, se ridica sa puna o intrebare:
- La un moment dat ati incercat sa va sinucideti. De ce?
In sala s-a lasat liniste. Nimeni, in afara de acel indiscret jurnalist, nu stia, nici macar rudele ei, nici macar cei mai apropiati prieteni. era un eveniment demult trecut si ingropat, credea EA, insa nu era deloc asa.
A lasata ochii in jos, pentru un moment, apoi i-a ridicat plina de mandrie si cu aceeasi voce calma si calda i-a raspuns:
- Si oamenii puternici au momente de slabiciune;
- Pe atunci erati casatorita cu Andrei, nu-i asa?
Un zambet trist, in coltul gurii, i s-a aratat fugar. Jurnalistii si-au atintit, curiosi, privirea asupra EI ca si cum ar fi vrut sa-i zmulga un secret, acea problema, foarte intima, pe care o stia doar sotul ei.
S-a uitat la jurnalist:
- Ce legatura are asta cu sotul meu?
- Intre timp ati divortat, nu-i asa?
- Asa si?
- Ati divortat, dar de ce inca il numiti sotul dvs?
- Exista acele momente, in viata, in care, atunci cand intalnesti o persoana si te indragostesti, se zice, o simti ca si cum ar fi unica persoana de pe pamantul asta cu care ai putea sa imparti absolut totul. E reciproc si hotarati sa va casatoriti. Astfel deveniti soti si sotie, din dragoste, respect si alte chestii importante. Despre acel sot vorbesc EU. El a ramas, in continuare, acelasi, cu care as fi in masura  sa traiesc alaturi, de acum incolo si sa-i dau toata viata mea.
- Si de ce ati divortat?
- Exista alte momente in viata, in care preferi sa-i redai dreptul la fericire acelui pe care il iubesti, decat sa-l chinui facandu-l nefericit. Ramane sotul meu chiar daca o hartie ne desparte.
- Deci nu va mai iubea?
- Nu am spus asta.
- El a fost momentul dvs de slabiciune? Va facea nefericita? De aceea ati divortat? Din cauza lui ati vrut sa va sinucideti? au urmat un sir de intrebari.
    A privit peste acele zeci de frunti incruntate si nerabdatoare, a inchis pentru o secunda ochii, a zambit, iar apoi le-a raspuns:
- Stiu ca voua jurnalistilor va plac raspunsurile concrete, dar le urati pe cele monosilabice. Ei bine astazi o sa va mai dau un singur raspuns cu care o sa inchei aceasta conferinta de presa. NU!
    Apoi s-a ridicat, le-a multumit si s-a indreptat spre usa, ignorand zecile de intrebari, care le auzea, vag, in ureche, ca niste soapte dintr-un vis urat.