Cusma lui Guguta

Tip-til, prin zapada, prin praf sau prin noroi, prin ger sau soare, vin sarbatorile de iarna. In primul rand, fiecare se gandeste la cadouri si la cum sa-si petreaca timpul. La moldoveni e anapoda. Ei se gandesc, in primul rand, la masa de sarbatoare, pentru ca daca e masa, e obligatoriu sa fie si incarcata cu bunatati, mancare si bautura. Moldoveanul se gandeste cum o sa se faca tapan de sarbatori (adica ce betie pe cinste trebuie sa faca), iar moldovencele ce mancare inedita si originala trebuie sa puna pe masa, ca sa fie considerata gospodina gospodinelor, iar laudele sa le primeasca barbatu-sau pentru ce noroc a avut cu asa fumeie.

Pe masa de sarbatoare, fie Craciun, Paste, hram, or zi de nastere, trebuie sa fie minim 5 feluri de mancare, de la traditionalele galuci (sarmale), racituri (piftie), catleti si bitocichi (parjoale si snitel), vinigret (salata de boeuf), shuba (salata de peste cu sfecla rosie, cratofi, oua si maioneza) si pana la mancaruri cu somon, oua de prepelita, sushi si mai stiu eu ce delicatese cu denumiri sofisticate. Insa, din toata adunatura de bliuduri maldav'nesti, asezate una peste alta, din lipsa de spatiu pe masa, nu trebuie sa lipseasca desertul, adica Cusma lui Guguta (t-ul are virgulita, dar eu n-am instalat inca nebunia asta cu diacritice, am versiunea engleza la alfabet).

Guguta asta, e un personaj din niste volume pentru copii scrise de nuvelistul moldovean, Spiridon Vangheli. Si Guguta e un baietel care are o caciula fermecata de carlan (din piele de miel). Caciula se facea mare, cand Guguta vrea sa-si ajute consatenii sa nu inghete de frig. Odata, caciula s-a facut asa de mare, incat a incaput tot satul sub ea. Asa de fermecata era caciula, incat i-a cucerit pe toti. Si pe satenii de incapeau sub ea si pe cititori. Cine s-a gandit prima data la acest tort din clatite, sa-l faca sa semene cu cusma lui Guguta si sa-i dea si denumirea aceasta, nu stiu, dar a fost tare inspirat. E marca moldoveneasca, fara de care nu trece nici o sarbatoare. Intreaba un moldovean caruia sa nu-i placa sau sa nu stie de Cusma lui Guguta. N-o sa gasesti, precis.

Ei, dar eu aici, vreau sa vorbesc despre desert, nu despre nuvela, o sa va spun pe scurt reteta.
Clatite stiti sa faceti? Pana si eu pot sa fac, asa ca reteta nu v-o mai scriu, o gasiti cu siguranta pe net. Nu de alta, dar nu vreau sa incurc gramajul la ingrediente si sa dati vina pe mine ca nu v-a iesit clatita. Stiti voi, oua, lapte, zahar (si vanilat), faina si ulei.
Dupa ce sunt gata, separat se pregateste umplutura si decorul. Cea mai comuna umplutura este visina in socul ei  (un fel de dulceata de visine, dar fara zahar), cam un borcan de 500-700 de ml, care se pune la scurs pentru cateva minute. Intre timp se bate smantana cu zahar, 500 de ml de smantana si 4 linguri de zahar. La Masterchef am aflat ca exista mai multe tipuri de smantana. Eh, eu nu ma pricep sa va zic de care ar folosi ei, Chefii, insa eu folosesc smantana proaspata de casa. Si cum in Anglia nu tine nici un vecin vaca in curte, ma multumesc cu smantana din comert. O aleg pe cea mai cremoasa si mai grasa. Se bate pana se topeste zaharul.

Clatita se umple cu visine, se infasoara, ca sa semene cu un fluier (ce comparatie!),se aseaza intr-o farfurie ovala, primul rand, format din 3 clatite sau mai multe, in functie de latimea farfuriei. Se unge cu un strat de smantana, apoi se aseaza al doilea rand, din 2 clatite si deasupra una, in asa fel incat sa semene cu o piramida. Se unge integral cu smantana, se rade ciocolata pe toata suprafata, eu prefer ciocolata inchisa la culoare ca sa se deosebeasca de smantana si eventual se orneza cu fructe.
Ies cateva farfurii de Cusma lui Guguta, asa ca, aveti de unde sa serviti mai multi invitati.


Eu am zis sa incerc si altfel aranjarea, asa ca, in loc sa pun clatita culcata, am asezat-o in picioare. Evident ca n-ar fi stat in picioare, cat e ea de lunga, am taiat-o in 4, astfel 3 clatite, taiate in 4, le-am asezat in picioare, pe o farfurie si deasupra am mai pus inca o clatita taiata in 4, tot in picioare. Am stropit cu smantana si am ornat cu ciocolata rasa si boabe de rodie.
Daca as fi in fata voastra si nu in spatele blogului, v-as da, asa o explicatie, de m-ar durea mainile. Dar, prin cuvinte scrise, e mai greu si ma stradui. Exemplific cu poza ca sa intelegeti, totusi, ce am vrut sa zic.

Sa aveti pofta, stiu ca salivati :)). Si daca v-am dat idei de de desert, spor la treaba.
Un Happy Weekend sa aveti si pregatiri usoare de sarbatori!
P.S. Omul meu e in culmea extazului. N-a mancat atatea deserturi facute de mine, ca in ultima perioada, in toata perioada noastra de niu-niu-niu si dulcegarii. Ce sa fac si eu, se apropie Craciunul si astept cadouri:)).

O noua realizare. Si ce mandra mi-s!

Eu am un neajuns in conceptia omului meu. Cica unicul, dar nu chiar unul cu care nu se poate trai. Nu-mi place sa-mi bag mainile in faina si in deserturi. Pacoste. Nu fac prajituri. De fapt am facut de vreo patru ori. Prima data a fost cand mama ma cicalea (cu bunatate evident) ca nu stiu sa fac macar o clatita, ca soacra-mea o sa ma dea afara din casa din cauza ca nu stiu sa coc o placinta, ca barbatu-meu (nu se stia pe atunci cine va fi) o sa moara de pofta unei ciorbe cu taietei de casa. Si asa m-am apucat eu sa fac o prajitura. N-aveam internet pe atunci, dar de reviste cu retete era plina casa. Toate bune pana la a scoate tava din cuptor. Pauza. Atunci mi-am jurat ca nu mai fac in vecii vecilor prajituri. Alta data am cumparat blat de tort, l-am decorat si am facut un tort. Am fost obligata sa-l fac. Alta data, decat am scos o prajitura de la cuptor, am dat-o cu pudra si mi-am adjudecat munca. Mama n-a zis ca nu. Si ultima data am facut clatite. De fapt clatite am facut de mai multe ori, dar niciodata n-am pregatit aluatul. Anul asta, cand am fost acasa, am facut si asta. Mi-au iesit si gustoase si aratoase. Va voi arata o poza cat de curand. Da', iaca, MUFFINS sau mai pe romaneste briose, nici prin cap nu mi-a trecut ca voi incerca vreo data.

Situatia e cam asa: se intalnesc doua neveste si vorbesc despre una despre alta. Inevitabil se ajunge si la "da' tu ce mai gatesti?". Ioi, si aici incepe concurenta. "-Da' stii io i-am facut lu' barbatu-meu asta. S-a lins pe degete. -Dap' si eu i-am facut varza de bruxssel cu cascaval." Scurta pauza. "-Da' asta ce-i?" Aha, titluri pompoase, am un punct avantaj, te-am prins. Nu conteaza ca, in mintea ei, femeia, se gandeste, a iesit cam amara si nu stiu din ce cauza, insa pe buze i se strecoara o fraza mirifica care sa o faca castigatoare: "-A iesit delicioasa de barbatu-meu s-a lins pe toate cele 10 degete si daca mai avea vreo doua...". Urmeaza un "aaaaa", apoi "- eu i-am facut si clatite cu ciocolata si dulceata de gutui." In mintea celeilalte femei se aprinde o ideie. "- Uite eu sambata ma apuc sa fac muffins." Cealalta face ochii mari, resemnata ca ea o sa-i faca tot clatite. Adevarul e ca, ast'lalta nevasta este obligata sa recunoasca (in sinea ei) ca s-ar putea ca acele clatite sa fie mult mai gustoase decat muffins-urile ei, pe care nu le-a facut niciodata, dar nu se da batuta. Va incerca sa-si uimeasca barbatul cu ceva dulce.
Va imaginati cum ar fi sa stea si barbatii sa se laude cu nevestele lor: "tu stii ce desert delicios mi-a facut nevasta-mea ieri!!!" Si celalalt sa-i replice "da' tu stii ce prajitura delicioasa a descoperit nevasta-mea in Lidl." Numai ca barbatii nu mai pot ei de astfel de comparatii. Ei au alte probleme decat sa se laude cu astfel de nimicuri.

Si noroc ca nu sunt nici eu una dintre acele sotii care sa inceapa sa concureze cu o alta, la capitolul satisfactie culinara a propriului barbat. Pai da, ca barbatu-meu nu stie ce gateste nevasta cealalta lu barbatu-sau. Deci, in conluzie, eu oricum n-am concurenta. Gandurile de mai sus, raman doar constatari despre ce mai vad ca ma inconjoara. Hai, gata, inchei, ca cine se scuza se acuza, cica. Totusi, sambata m-am trezit de dimineata si am intrat in bucatarie ca sa gatesc.
Eh si ma loveste asa un gand: Cum ar fi sa fac un desert!?
Dau cautare pe google, gasesc o reteta aici si ma apuc sa fac. M-au luat transpiratiile cand am scos faina din dulap si nu s-au oprit nici cand am bagat tava la cuptor. Am zis ca e mare minune daca iese ceva. Mare, mica, dar au iesit 12 muffins toate una si una:

Am urmat aproape exact reteta pe care v-am lasat-o in link-ul de mai sus. Zic aproape pentru ca pe alocuri am mai inlocuit cu ce am avut eu si am zis ca nu strica reteta:

3 oua
1 pahar de 150 de ml. cu zahar
5 picaturi de solutie de vanilie
3 linguri de masa de ulei de floarea soarelui
1,5 pahar de faina
1 plic de praf de copt Dr Oetker
o jumatate de tableta de ciocolata neagra
cateva linguri de dulceata de gutui.

Am pornit cuptorul la 190 de grade cu tot cu ventilator.
Si pentru ca mixerul a luat o pauza, am folosit mana dreapta ca sa bat ouale cu zaharul pana s-a facut o solutie cremoasa. Am adaugat uleiul, mestecand circular. Dupa ce uleiul s-a integrat in solutie, am pus faina, praful de copt, ciocolata taiata in bucati foarte mici si 4 linguri de dulceata de gutui. Am mestecat bine, pana s-a obtinut o solutie consistenta, aproximativ 1minut si jumatate.

N-am stiut ca e musai sa ai si tava speciala pana n-am cautat reteta pe net. N-aveam cum sa ajung la magazin, asa ca, eu, bucatareasa descurcareata, am pregatit o tava normala, in care au incaput exact 12 hartiute pentru muffins. Am citit pe net ca aluatul poate sa curga cand incepe sa creasca daca nu e pus in tava speciala:

tava pentru muffins

hartiute pentru muffins

In formele alea trebuie sa pui hartiutele pentru muffins, desi daca n-ai hartiute cica poti sa pui aluatul direct in forme. Si daca n-ai forme, dar ai doar hartiute cum te descurci?

Eu am riscat. Cred ca poti sa pui si o singura hartiuta, insa, ca sa ma asigur ca nu-mi curge aluatul din ele, am pus cate 3 hartiute, una in alta, la fiecare briosa. Asa pentru rezistenta.

Cu o lingura am umplut pe jumatate fiecare hartiuta si am bagat la cuptor. Dupa 3 minute ma uit prin geamul cuptorului si vad ca briosele mele au crescut exact cat de inalta era hartiuta. sufletul meu a crescut de 3 ori mai mult si bucuria la fel. Dupa 6 minute observ ca muffins-urile mele au o culoare foarte frumoasa, insa mi se pare ca daca le las 20 de min la cuptor, asa cum e recomandat, o sa mi se arda, asa ca scad temperatura cuptorului la 150 si opresc ventilatorul. Dupa alte 14 minute deschid cuptorul si scot tava. Imi era frica ca se lasa aluatul, dar apoi mi-am dat seama ca aluatul se lasa daca deschizi cuptorul inainte sa fie gata in interiorul prajiturii. O aroma de vanilie gustoasa imi inunda simturile olfactive. Pe net mi s-a recomandat ca atunci cand le scot din cuptor si le pun sa se raceasca, trebuie asezate pe o parte. Nu ma intrebati ca nu stiu de ce, insa am facut intocmai.

Nu le-am decorat cu nimic, desi, poate ar fi mers cu un pic de ciocolata topita.

Ma simt asa de mandra de realizarea mea. Da si ce mandra mi-s.

Poate o fi norocul incepatorului, dar la cat de usoara este aceasta reteta, cred ca o sa devina un fel de specialitatea casei. O sa schimb umplutura, eventual.

Uite asa un Happy Weekend am avut eu. Dupa prima briosa, omul meu era in extaz, asa ca nu s-a lasat pana nu le-a terminat. Acum, am un as in maneca daca am vreo dorinta de indeplinit. De fapt, acum, am un as in plus in maneca:)). Pe mine nu ma costa decat 30 de min in bucatarie.
Sa aveti pofta cand va uitati la realizarea mea culinara si va indemn sa incercati reteta. E atat de simpla.

Poftim la masa cu dor de casa - Ardei umpluti ca in Moldova

Astazi a fost frig, frig cu soare. Am inceput sa ma obisnuiesc cu vremea si cu frigul din Marea Britanie. Site-urile de specialitate arata ca pe vineri se asteapta 9 grade in termometre. 9 grade! 9 grade la sfarsit de mai?! Chiar si in Anglia, cu tot cu clima ei schimbatoare, ploiasa si rece, de 50 de ani n-a mai fost atat de rece in luna mai. Merii inca sunt imbracati in haina alb-roz de primavara, dar sufera.

Si cu tot necazul meu cu frigul, am hotarat sa gatesc ceva cu gust de la mama de acasa. N-or fi fost ei, exact ca ai ei, insa vizual si gustativ ne-au lasat gura apa.

Asadar, astazi va poftesc la Ardei Umpluti ca in Moldova:

Reteta e relativ usoara, iar pentru 6 ardei mari, caci atatia incap inghesuiti in cratita mea, am folosit urmatoarele ingrediente (6 ardei ar putea fi 6 portii daca e sa ma iau dupa stomacul meu sau 2 portii pentru cei mai mancaciosi):

- o ceasca de 200 de gr de orez;

- 500 de grame carne de porc (eu prefer un pic afumata)

- 2 cepe medii

- 2 morcovi medii

- bulion (eu folosesc o conserva de rosii decojite)

- sare, piper, patrunjel verde, ulei.

Inainte de toate am pus la umflat orezul, in apa fierbinte, vreo 10 minute. Am pregatit ardeii. Am scos semintele, dar am pastrat coditele, mai mult de design. Am tocat ceapa, am dat prin razatoare morcovii si am taiat carnea cubulete mici-mici.

Apoi intr-o tigaie, am pus la calit ceapa si morcovul. Dupa ce s-au inmuiat  am pus carnea si am lasat-o pana s-a facut alba, apoi peste acestea am pus conserva de rosii decojite pe care le-am zdrobit cu lingura. E mai usor cu bulion, doar ca bulionul din comert nu-mi este pe plac. Am lasat vreo 5 minute pe foc. Peste orezul spalat bine si un pic umflat am adaugat tot sosul din tigaie. Am pus sare si piper dupa gust si patrunjel verde tocat marunt. Dupa ce am mestecat bine, cu umplutura obtinuta am burdusit ardeii pe care i-am asezat unul langa altul in cratita si am turnat apa cat sa-i cuprinda pana la jumatate. La foc mediu au stat aproximativ o ora.

Dupa cina n-a mai ramas decat codita.

Umplutura pentru ardei si sarmale, in zona Moldovei este diferita decat in restul zonele romanesti. In Moldova orezul este ingredientul care domina, iar carnea nu este tocata ci taiata cubulete. Aceeasi reteta o puteti face la cuptor, adica in loc sa puneti ardeii la fiert, ii puteti pune in tava la cuptor cu mult bulion sau sos de legume. Cum credeti ca e mai bun. Eu intodeauna improvizez, ca sa nu va mai spun ca odata ardeii mei umpluti sau trezit la cuptor acoperiti cu cascaval. Dupa pofta!

Nu pot sa nu le invit la un ardei si pe dragii mei: Mirela, Elly Weiss, Minnie, Carmen, Vienela, Javra, Anastasia Crenguta, Alina Braileanu, Fairytale.

Pofta Buna!

Joi-Mari si Joimarita amintirilor

Astazi e ziua cand se deschid mormintele, iar sufletele mortilor se intorc la casele lor, asa spune traditia. Ca o fi asa sau nu, nu stiu, insa ceea ce stiu, este ca in Joia Mare se respecta anumite traditii si ritualuri.

Cand eram mica, aceasta zi, o asteptam la fel ca ziua Pastelui. Era o zi speciala si plina de spiritualitate. Sa va explic de ce: Se zice ca Joimarita este un personaj justitiar, intalnit doar in mitologia romaneasca, care pedepseste oamenii lenesi. Mai multe informatii despre ea gasiti la Anastasia sau aici.
In localitatea de unde sunt eu, Joimarita nu era un personaj de temut, ci o torta plina cu jaratec pe care tinerii o invarteau deasupra capului strigand constant "Joi-Mari, Joi!" si alungand spiritele rele. Joi-Mari era focul care lumina cerul cu flacari inalte. Aceasta se intampla dupa asfintitul soarelui in Joia Mare si continua pana in Sambata Pastelui.

De obicei, ultima joi din postul Pastilor este o zi mai racoroasa, cu posibile ploi. O spune traditia, dar si meteorologii. De cand ma tin minte si pana acum, asa a fost in Joia Mare. Ziua de azi nu face exceptie. Ieri au fost temperaturi de peste 30 de grade C, iar astazi, caldura s-a mai domolit si cerul este plin de nori. Se spune ca aceasta raceala a vremii se datoreaza mortilor a caror prezenta o putem simti prin raceala pe care o emana. Iarasi zic, nu stiu daca o fi asa, dar respectand traditia, oamenii trebuie sa incalzesca aerul facand focul fiecare prin curtea sa, or la poarta, dar si pe dealurile din jurul localitatii. Gospodarii, de obicei, dupa ce au terminat de facut curatenie prin curte, aduna gunoiul care poate arde si ii da foc abia in seara de Joi Mari. Se mai spune ca acest foc apara fiecare gospodarie de spiritele rele si de sufletele care nu-si gasesc locul. Gospodinele, in schimb, coc cozonaci si pasca si vopsesc oua. In aceasta zi nu se mai spala rufe, pentru a nu da mortilor laturi de spalaturi.

Amintirile ma inunda din copilarie. O vad pe bunica facand cozonaci si pasca in cuptorul din lut si caramida rosie, o vad pe mama vopsind oua si pregatind carnea pentru racituri (piftie), parjoale si sarmale, vad dealurile din fata casei pline de ruguri inalte, unde prin intunericul noptii, abia perceptibil, se vad umbrele grupurilor de tineri care invartesc de zor, Joimarita. Acum s-a mai pierdut din aceasta traditie si in loc de 10 ruguri care luminau satul, daca poti zari unul-doua. Focul era intretinut cu anvelope uzate, in pofida supararii ecologistilor. Asa era atunci si acum, insa pe vremea strabunilor mei focul era intretinut cu paie si lemne. Traditiile se pierd, vin altele.
Atunci, stateam pe prispa casei bunicii si priveam entuziasmata acele flacari care atingeau cerul. Simteam ca se apropie Pastele cu toate simturile omenesti - vazul, auzul, mirosul. Dupa ce incepea sa-mi fie frig si repetand odata cu cetele de tineri "Joi-Mari, Joi!", fugeam in casa, atrasa de mirosul de cozonac, proaspat scos din cuptor si pus la loc de cinste in Casa Mare. Sterpeleam cate o bucatica ca sa nu observe bunica. Cozonacul era dulce si aromat, avea stafide si nuci, or dulceata de trandafir, era uns cu apa cu zahar ca sa straluceasca si presarat cu bobite mici si colorate. Cozonacul era facut in tave dreptunghiulare, iar pasca in tave rotunde de marimea unui fund de galeata, umpluta cu branza dulce si stafide. Insa, bunica nu uita sa faca unele pasculite mici pe care le cocea in cani de lut, de marimea palmei.

Se intampla ca in vreun an sa uit pisica in casa, atunci cand ma furisam la gustat cozonac si bunica sa se trezeasca cu cate un cozonac ros pe jumatate. Suparata, dar zambitoare, ne intreba pe fiecare, cine a lasat pisica in casa. Nu m-a prins niciodata, sau poate nu a vrut sa ma prinda, ca in fond, ce mai conta, fapta era facuta.

In prezent, cel mai simplu e sa coci cozonacii, cumparandu-i din magazin. Dar amintirile acelor timpuri aromate si pline de spiritualitate, raman sa dainuiasca in mintea si sufletul nostru.

Va doresc o saptamana luminata, liniste si pace, dragii mei!

Ciorba de perisoare - un deliciu cu dor de casa.

    Imi place sa gatesc. Sunt o gurmanda declarata a mancarurilor neindulcite, pe care, imi place sa le prepar chiar eu. Niciodata nu ma tin strict dupa o reteta, poate din aceasta cauza, acelasi fel de mancare iese diferit de fiecare data, insa, de fiecare data, este tot mai gustos. N-am zis-o eu ci sotul, care mereu imi spune ca "Ajung si eu la vorba aia, dragostea trece prin stomac".

    Nu ma pot lauda ca as gati multe feluri de mancare, dar sunt convinsa ca orice as incerca mi-ar iesi, intr-un fel sau altul, gustos. Imi place, foarte mult, sa prepar acele feluri de mancare pe care le-am deprins de acasa, de la bunica, de la mama, dar desi, gustul de acasa, nu-l pot aduce cu mine in strainatate, ma resemnez si savurez reteta asa cum iese.

    Zilele astea am gatit ciorba de perisoare. In diferite zone ale tarii, aceeasi reteta pare diferita, insa isi pastreaza ingredientele de baza - cateva legume si perisoarele din carne cu orez.

    Sa trecem la reteta:

Ingrediente pentru ciorba:

2 morcovi medii

1 radacina de patrunjel medie

1 felie de telina

1 radacina de pastarnac mica

cativa cartofi

1 ceapa

1 ardei rosu (capia de exemplu)

sare dupa gust

zeama de la o lamaie/sare de lamaie/bors

Ingrediente pentru perisoare:

500g carne

2 maini de orez (recomandat cu bob lung)

1 ceapa

1-2 felii de usturoi

sare

piper negru macinat

o mana de patrunjel

2 oua

    Toate legumele (cu exceptia ardeiului) se toaca marunt din cutit, se pun intr-o cratita de 5 l, se acopera cu apa si se pun la foc mediu pentru aproximativ 20-30 de min.
Intre timp facem perisoarele. Intr-un bol se pun toate ingredientele pentru perisoare, se framanta bine, apoi cu mainile umede facem perisoare de marimea unei nuci, asezandu-se pe un fund de lemn sau o farfurie plata.

    Cand legumele sunt aproape gata, punem perisoarele, una cate una, pe toata suprafata cratitei, nu le inghesuim intr-un singur loc si lasam sa fiarba inca vreo 10 min.

    Punem sare dupa gust si acrim ciorba. Daca legumele si perisoarele sunt fierte, luam oala de pe foc si o lasam sa isi ia gust. Se serveste cu smantana, un pic de patrunjel verde si ardei.

    Da, stiu, nu e cea mai MasterChef farfurie, dar va garantez ca e foarte gustoasa.

    P.S. 1. In ciorba de perisoare nu se pune cartofi, insa pentru mine ciorba nu e ciorba daca n-are si cartofi. Daca n-are cartofi atunci e o supa pentru cei fara dinti :D
2. Este bine ca orezul din perisoare sa fie pus uscat in carne
3. Ardeiul rosu e pentru a da culoare ciorbei.
4. De obicei nu se pune usturoi in perisoare, eu pun pentru ca imi place  ca ii da o anumita aroma
5. Legumele se taie marunt sau se dau prin razatoare, eu, insa, le tai mai mari. Asa am apucat de la bunica care zicea ca "daca ai dinti, inseamna ca trebuie sa ai si ce mesteca ca sa simti ca ai mancat". Ideile bunicii mele nu e musai sa le aplicam, dar mie imi place asa.

    Sa aveti pofta buna!

Mancarea moldoveneasca - un deliciu cu dor de casa.

    M-am intors de Acasa plina de energie si cu pupilele gustative pe deplin satisfacute. Mancarea moldoveneasca e cel mai de pret remediu pentru stapanirea dorului de casa al celor plecati in lume si dupa cum se stie abundenta meselor de sarbatoare este specifica moldovenilor. Nu-i masa de sarbatoare daca faruriile nu sunt una peste alta, doldora de bucate alese.

    Nu as schimba placintele cu branza facute de mama pe nici un fel de pizza oricat de scumpa n-ar fi. Si in general, din punct de vedere al bucatariei moldovenesti "ca la mama acasa", ma simt mandra ca m-am nascut in Moldova. Nimic nu se compara cu gustul mancarii preparate de bunica, mama si orice gospodina nascuta pe plaiurile mioritice. 

bucatariacorinei.blogspot.com

    Cand am posibilitatea sa gust din bucatele moldovenesti, preparate cu produse moldovenesti (gasca, curcan, rata, porc crescute in spatele casei, cartofi, ceapa, morcov, patrunjel rasarite din tarana neagra din gradina casei parintesti) simt atata savoare si un gust care ma face cel mai fericit om. Ma simt exact ca "bucatarul micutz" din Ratatouille.

anishoara.blogspot.com

    Una dintre bucatele mele preferate este Borsul scazut, acest fel de mancare care este preparat de obicei iarna pentru ca are ca ingredient principal varza murata.

    Se zice ca acest tip de ciorba este foarte bun dupa o betie crancena, insa gustul absolut inconfundabil si extrem de delicios ma face sa va indemn sa-l savurati cu orice ocazie pe care o aveti.

    Si pentru ca tocmai am terminat de mancat un bol mare cu bors scazut m-am gandit sa va dau si voua reteta. Reteta este destul de simpla si nu necesita cunostinte gastronomice. Se poate gati cu aproape toate timpurile de carne, insa eu prefer carnea de porc sau de gasca, dar si pentru ca varza murata cere carne mai grasa.

     Nu stiu sa va zic cantitatile pentru ca eu intodeauna gatesc dupa ochi si dupa ce gust.

Ingrediente:

1-2 Varza murata

0,5-1kg carne

cativa cartofi

dupa dorinta, 1 morcov si 1 ceapa

cateva frunze de dafin

piper negru boabe

ulei

2-3 linguri pasta de tomate

sare dupa gust

verdeata

    Deci intr-o cratita mare de 5l si mai mult se aseaza in straturi ingredientele: primul strat de varza murata taiata in fasii medii, apoi se pune un strat de carne (costita de porc, bucati medii de carne de gasca, rata, vita), cateva frunze de dafin si boabe de piper negru, se mai poate adauga rondele de morcov si felii de ceapa (eu nu pun morcov si ceapa). 

    Apoi se mai adauga un strat de varza, inca cateva bucati de carne, frunza de dafin, piper boabe, dupa dorinta morcov si ceapa si se inveleste cu un alt strat de varza murata, apoi se toarna apa astfel incat apa sa acopere integral varza. 

    Se pune la foc potrivit si se lasa sa fiarba incet  in jur de o ora, nu mai putin. 

    Intr-o tigaie se incalzesc doua-trei linguri de pasta de tomate in putin ulei , astfel incat sa arate ca un sos.

    Peste varza inmuiata se pun cativa cartofi taiati in bucati mari, iar peste se toarna sosul din tigaie. 

   Se lasa sa mai fiarba la foc mic pana sunt gata cartofii, iar apa trebuie sa scada, incat sa nu mai acopere varza. 

    La final se pune verdeata si dupa ce se opreste focul se lasa vreo 15-20 de minute, apoi se serveste cu smantana si ardei iuti. Intrucat varza este acra si sarata, nu mai trebuie sa pui sare, doar daca vrei. Acest bors trebuie sa fie cu putina zeama.

    PS. Bunica punea cartofii intregi. Mie imi place sa pun multi cartofi, dar ii tai in bucati mari si de obicei pun cartofi printre straturile de varza si carne.

Tocmai ce am savurat ultima farfurie

    Pofta buna!!!