Surprize de la autor

Ce inseamna nerabdare? Starea aceea de asteptare, de dorinta arzatoare, sa incepi sau sa termini ceva, sa mergi undeva, sa primesti ceva. In cazul meu nerabdarea se referea la a primi ceva.

In urma cu ceva timp, inainte de Paste, "m-am" vorbit cu draga de Mirela sa-mi trimita niste carti pentru copii, desenate si unele chiar si scrise de ea. Eu am fost vrajita de Zanele ei, inca inainte de a fi publicata cartea si inainte de a purta inca o inima sub inima mea. Ea s-a oferit sa le adune si sa-mi faca un colet.

Nerabdarea de care va ziceam m-a doborat in acele doua saptamani cat a durat sa-mi vina coletul. Si a fost intinsa la extrem din cauza Postei romane, dar mai ales a zilelor de odihna din preajma zilei de 1 mai. Coletul, care in mod normal ajunge in maxim o saptamana din Romania in UK, de data asta a venit in doua. In perioada aia am stat aproape zilnic cu urechile ciulite si cu ochii pe geam sa vad masina Royal Mail sa apara la usa. Surpriza, insa.

Mirela mi-a spus o data probabila cand va sosi coletul si a fost exact asa cum a zis, doar ca...
In mintea mea, am socotit ca Posta romana lucreaza in colaborare cu posta nationala din statul in care trimite coletele, in cazul meu Royal mail-ul britanic. In ziua de joi, data estimata de Mirela, ca va sosi coletul (cel tarziu vineri), dimineata (da da, imi permit sa dorm pana la 10 cu pauza de mic dejun la 7), buimaca de somn, aud soneria de la usa, ma uit pe geam (de la geamul meu am vedere spre poarta si strada) si vad parcata in fata portii dubita de la Royal mail. Sar din pat, destul de ametita, iau un halat pe mine, cobor scarile in fuga si deschid, ca nu cumva omul sa plece fara sa-mi dea coletul. Postasul deja se indrepta spre poarta cand eu am deschis usa si l-am intors din drum nerabdatoare. In mana dreapta vad un plic mare de dimensiunea unui leptop, iar in stanga un aparat de scanat. Primul gand a fost :"Cum au incaput cartile alea intr-un plic?". N-am apucat sa fiu dezamagita, ca nenea postasul ma intreaba daca ma numesc Raj. Uf, asta nu-i al meu. Pe plic scrie Special delivery, dar nu e pentru mine. Omul vede ca nu-s creola si ma intreaba de doua ori , intr-o engleza cu puternic accent indian, daca asta e adresa si daca persoana cu numele Raj locuieste acolo. Dau din cap afirmativ, mai stalcesc si eu doua cuvinte somnoroase in engleza si semnez. Omul da sa plece, eu il chestionez. Vreau sa ma asigur ca nu mai are vreun colet pentru acea adresa. Nu, n-are.

Dezamagita, ma reintorc in patul meu. Mi-am stricat somnul degeaba. Daca posta tot a venit, n-o mai astept azi, asa ca pe la pranz plec de acasa. Cand am revenit, am gasit un biletel prin care eram informata ca un colet pe numele meu ma asteapta la sediul local. Citesc, de doua ori, iar pe bilet era trecuta o firma de curierat, nicidecum Royal mail. Mi se pare ciudat, insa asa obosita cum eram (e mai usor sa cari o geanta sac de 5 kg pe umar, decat niste kg in burtica), ma duc in statie, iau autobusul si purced la locul cu pricina. Dau biletelul la receptie, insa sunt informata cu parere de rau, ca pachetul meu se plimba hai-hui prin oras si ar trebui sa soseasca dupa ora 6 pm or a doua zi. Sa mai astept doua ore nici gand. Plec. A doua zi, inainte sa plec sun la sediu sa vad daca pot sa vin sa-mi iau coletul si ma anunta ca inca nu-i la sediu. Atunci imi calc peste nerabdare si imi zic ca o sa astept pana luni.

Luni dimineata, cu biletelul si pasaportul in dinti sosesc iar la ghiseu. Completez un chestionar si cand sa-mi i-au pachetul, tanti ma intreaba daca n-am un act de identitate in care sa figureze si adresa la care stau. Cred ca m-am facut intunecata la fata, de s-a oferit sa-mi dea un pahar cu apa. Apoi a inceput sa-mi enumere ce posibilitati aveam. La sfarsit imi zice ca poate am vreun extras de cont (pe care evident scrie adresa). Inchid ochii, respir adanc, numar pana la 10. Ba nu, m-am oprit pe la 7, caci mi-am amintit ca aveam pierdut prin geanta un extras de cont pe care l-am folosit la medicul de familie, ca si acolo a trebuit sa demonstrez adresa.

Doamna zambeste, zambesc si eu. Ea pleaca undeva in spate si se intoarce cu o cutie. De departe am zarit ca scrie EXPEDITOR: Mirela Pete si mi-am zis usurata "Da, e al meu!".
N-aveam rabdare sa-l deschid, vroiam sa-l deschid chiar acolo, dar inca o data mi-am calcat pe nerabdare si am rezistat pana acasa.
Peripetii nu alta.

Cand in sfarsit am reusit sa deschid coletul, miros de carte proaspat tiparita a patruns pana la mine, culori jucause si un sentiment de multumire totala. Mirela a avut grija sa-mi puna si niste surprize, plus exemplare suplimentare ale unora dintre carti, pe care o sa le fac cadou unor copii. Carti cu autograf de la autor, carti vesele si pline de culoare, pe care le-am rasfoit nerabdatoare eu, om in toata firea. Nici nu-mi imaginez cu cata bucurie ar rasfoi o astfel de carte, un copil si ce fericire i-ar starni pe chip.
Multumesc Mirela.

Daca vreti sa comandati una dintre carti o puteti face aici. Zanele va asteapta

Si evident, la final mesajul autoarei m-a binedispus si m-a facut sa uit peripetiile cu primirea coletului.
Te imbratisez cu drag Mirela!

Orice carte e si ea o forma de rezistenta

    "Orice carte e si ea o forma de rezistenta, dar nu impotriva frigului, ci impotriva uitarii". Nu-mi amintesc unde am citit aceasta fraza, probabil, pe vreun site, unde am intrat intamplator, insa n-am putut s-o uit. Are o doza de adevar destul de mare.

    Cand eram pe bancile scolii, imi placea mult istoria si literatura. La istorie imi placea foarte mult sa citesc despre evenimente, insa uram sa invat si anii acelor evenimente. Cred ca vi s-a intamplat si voua. Sper ca nu sunt singura care detesta sa memoreze niste ani. Ei bine, ca sa ma documentez, cautam in biblioteca, carti literare care sa vorbeasca despre acel eveniment. De exemplu cand am ajuns sa studiem Razboiul al doilea mondial, pentru a intelege mai bine personalitatea lui Stalin si vremile de atunci am citit cartea "Copiii Arbatelui", o carte fascinanta. Ca sa retin mai bine evenimentele din anii 1500 - 1700, din Franta si Anglia am citit Alexandre Duma, care a impletit in romanele sale, evenimente adevarate si fictiune, cu ani contreti si personaje reale.

    Zilele astea am recitit sau mai bine zis am ascultat, dupa ce, cu niste ani in urma, am citit "Dupa 20 de ani" de Al. Duma. Actiune, aventura si istorie - ma captivat. Nu tin sa fac o recenzie, pentru ca nu ma pricep, insa aceasta carte, citita dupa "Cei 3 muschetari" si completata cu "Vicontele de Bragelonne" iti poate arata o societate, mult diferita de ceea ce se scrie in cartile de istorie.

    Pe mine, m-a frapat un pic, sa aflu cat de libertini si aventurieri erau oamenii, femei si barbati, din acea perioada. Ma gandesc ca "gentilom" sau "cavaler", cuvinte care descriau tipul de barbat manierat, distins, onorabil, de rang inalt, in Franta, respectiv in Anglia,  arata, de fapt, un puternic simt al cuceririi. Acesti barbati erau foarte curtenitori cu femeile si nimeni si nici Ele si mai ales Ei,, nici cei mai saraci, si nici capetele incoronate, nu se dadeau in laturi de la aventuri romantice si iubarete. Si, desi barfele circulau in toate partile si fiecare stia de toate aceste excapade ale personajelor mai mult sau mai putin cunoscute, totul se intampla la "lumina" noptii.

    Va imaginati cum ar fi, acum, ca o "domnita" sa se faca a scapa pe jos batista, in speranta, ca un gentilom sa i-o ridice, iar ea in semn de multumire sa il lase sa-i excaladeze geamul, intr-o noapte fara luna, dar plina de romantism? Asemenea gesturi sunt demult apuse, dar recunosc ca sunt tare intrigante. Sunt mult mai atractive decat o cucerire intr-un club, unde Ea danseaza lasciv, in speranta ca va atrage atentia, iar El, macho, cu muschii sau cu burta la inaintare, se crede regele ringului si fiecare cad in plasa celuilalt.

    Cum spuneam, si cartile sunt o forma de rezistenta impotriva uitarii, iar despre oameni si societate, despre evenimente si culturi, despre cavaleri care nu prea mai exista si domnite care nu mai sunt domnite, putem afla din carti.

    Cartile sunt o mica garantie a memoriei, indiferent cat de putini cititori ar avea. De aceea va indemn sa cititi, fie cu ochii, fie cu urechile, dar sa cititi.

   Va recomand cartile lui Al Duma, oricare dintre ele. Sunt pline de de toate - istorie, romantism, aventura, povesti de dragoste, ura si razbunare, te tin in suspans si iti ofera o doza buna de adrenalina:
CELE 2 DIANE,
CEI 3 MUSCHETARI,
DUPA 20 DE ANI,
VICONTELE DE BRAGELONNE,
DOAMNA DE MONSOREAU,
REGINA MARGO,
CONTELE DE MONTE-CRISTO.

P.S.: Poate sunt mai invechita, dar inca n-am prins gustul cartilor scrise mai recent, exceptand acelea despre bunele maniere, yoga sau limbajul trupului.

Citind cu urechile . . .

    Ma intrebam, in urma cu ceva timp, cum e sa citesti o carte ascultand-o. Inca nu descoperisem acest nou mod de a citi o carte, in valtoarea vietii, in care lipsa timpului e la ordinea zilei.

    Dupa mult timp, am revenit la aceasta placere, de a citi carti, pe care o abandonasem, din mai multe motive, insa am facut-o intr-un mod care imbina necesitatea cu placutul, a o asculta, citita de o voce, care nu se aseamana, deloc, cu cea pe care mi-o imaginez atunci cand citesc o carte cu ochii mei. Ascult acea voce, si desi, nu se aseamana cu vocea mintii mele, o accept si incet devine vocea mintii mele.

    In loc sa te plictisesti, stand in strada si asteptand autobusul sau metroul, or facand o activitate care nu-ti solicita mintea si creerul, citesti o carte. De fapt o asculti. Cu castile in urechi, savurand cu nesat cuvintele citite pentru tine de altcineva, traind subiectul, cu zambtul pe buze sau cu lacrimi in ochi, cu indignarea citindu-se in ochii tai sau usurarea citindu-se pe fata ta, ceilalti, care te inconjoara, par a fi niste umbre, care trec pe langa tine, fara sa le observi si fara sa le dai importanta. Te departezi de aceasta lume, intr-un taram fantastic de real, creat pentru tine de un scriitor exceptional. Ma simt ca in copilarie, cand, vrand sa ma ascund de toti, ca sa pot sa-mi termin de citit cartea favorita din acel moment, gaseam tot felul de culcusuri improvizate, intr-un pom, in fundul gradinii, in podul casei, in spatele gardului de trandafiri teposi ai bunicii, or la indemnul mamei, sa stau pe o patura, in fata portii, la umbra unui pom urias, sa pazesc cardul de pui de gasca care pasc linistit iarba frageda, sa uit de ei, cufundata in lectura si ei sa se piarda pe drumurile laturalnice ale unui sat moldovenesc.

    Asa sunt mereu cand sunt cufundata in lectura, acum, intr-o lectura auditiva si desi ochii nu imi sunt ocupati cu nimic, ei nu vad decat imaginile pe care le aud in casti.
    Am descoperit o noua pasiune, cartile auditive, dar nu pot sa afirm ca aceasta noua pasiune a inlocuit-o pe cea de a citi carti intr-un mod traditional. Ascultand o carte, nu pot retine prea multe nume, prea multe locuri, prea multe descrieri, prea multe idei extraordinare despre ce inseamna viata, dar imi umple timpul si-l face sa se dilate, imi adapa setea de citit sau imi astampara foamea de carti, citind cu urechile.

    Tocmai, am terminat de ascultat o carte care m-a inviorat si m-a readus la viata, o carte care te invata ca orice s-ar intampla nu trebuie sa renunti la ceea ce ti-ai propus, te face sa-ti gasesti echilibrul sufletesc, poate care iti lipseste, uneori sau mereu.

    E continuarea unei alteia care m-a tinut in suspans, de la inceputurile ei si pana la sfarsit, fara a-mi da posibilitatea sa ma plictisesc. Prima carte pe care am citit-o, in urma cu cativa ani, se numeste Papillon, scrisa de Henri Charriere, iar aceasta a doua carte a autorului, dar si ultima, Banco, desi nu-i la fel de interesanta si plina de aventura ca prima, continua aceeasi povestire, in acelasi fel simplu si cu aceeasi iubire fata de viata si de izbanda. Nu-mi propun sa fac o recenzie, pentru ca nu am destul talent si cunostinte pentru asta, insa, in modul simplu, prin care, un simplu cititor o poate, va indemn sa cititi aceasta carte.

    Acest roman, ca si primul, de altfel, ne invata sa nu renuntam la telul nostru, indiferent de greutati si consecintente. Ne invata ca viata este o lupta continua, ramane de vazut cine castiga. Totodata, ne arata ca, nu razbunarea te face victorios in lupta ta pentru viata, aruncat in mizerie de un grup de oameni invidiosi pe succesul tau, ci faptul ca le demonstrezi ca esti mai presus de ei, spiritual si moral.
Dupa aceasta carte, nu pot sa nu-mi amintesc cuvintele din filmul Lincoln (2012), in care se spune ca "Poti sa fii victorios, chiar daca ai pierdut, poti sa pierzi, chiar daca ai castigat..."

Din lectura audio am numai de castigat.

Litere din carti

    Nu am mai tinut o carte, in mana, de cativa ani, nu am destul timp sau poate e doar un pretext, insa mereu sunt la jumatatea uneia. Mi-e dor sa simt sub degetul aratator o pagina pe care tocmai o schimb sau sa imi razbata in nari mirosul specific al unei carti noi, acel miros imbietor de cerneala.

    Sunt la metrou, imi pun castile in urechi. O tipa cu voce prea moale pentru acea povestire imi tot citeste, paragraf dupa paragraf, una dintre cartile favorite.

    Sunt in aeroport si cu acelasi deget aratator ating ecranul telefonului ca sa mut foaia si continui sa citesc aceeasi carte pe care cu cateva zile in urma am inceput s-o ascult, dar pentru ca mi-am uitat castile acasa, in cealalta geanta (femeia si gentile - un alt subiect, intr-o alta zi), am trecut la varianta tiparita digital.

    Citesc o carte in format digitala sau o ascult ca si cum as citi o pagina de stiri sau as asculta un teatru radiofonic. Prefer colturile roase ale unei carti normale, chiar daca, cei nascuti in era e-Book-urilor o considera old fashion.

    Sunt acea persoana care intodeauna indoaie colturi, reciteste de 2 si chiar de 4 ori o carte care imi place, imprumuta cu inima stransa o carte, avand frica de a n-o dat pe totdeauna sau de a o primi in stare jalnica, dar sunt si acea persoana care nu scrie niciodata pe carti, nu le sortez dupa coperta ci dupa continut si nu renunt niciodata la a cumpara o carte noua sau veche, in format clasic. Am o biblioteca personala, zic eu, destul de draguta, care se asteapta citita. Pana atunci citesc sau ascult carti in format digital. Pentru o scurta perioada, sper, m-am facut "vegetariana".

As indrazni sa va recomand o carte, poate v-a deveni o regularitatea recomandarea unei carti: Paulo Coelho "Alchimistul" si un citat memorabil din aceasta carte:
" Se spune ca tocmai posibilitatea sa-ti ideplinesti un vis face viata interesanta, iar cand iti doresti ceva cu adevarat, tot Universul conspira la realizarea dorintei tale. Cu cat ne dorim mai mult, cu atat mai repede constiinta noastra interioara pune bazele indeplinirii dorintei...Cu cat ne dorim mai mult cu atat Universul se supune dorintei noastre si ajuta la implinirea ei. De aceea fiecare lucru dorit trebuie sa fie si unul bun... Deci, data viitoare cand iti pui o dorinta, ai grija ca ea sa nu faca rau in nici un fel si vei avea sanse mari sa se indeplineasca. Asta daca si tu iti doresti cu adevarat acest lucru."