Moldoveni, voi încotro și unde?

Di o mie di ori zîc sî reiau scrisu' pi blog șî numa Doamni ajută nu—i.
Da' evenimentili di azi m—o convins.
Moldoveni, și—i cu nevoastrî? Voi cu totu' aț luat—o la vali?
 La mini—n cap gândurili sî șiondanesc, fac tărăboi, n—au liniste. Nu cum îi posibil sî alejîț un preșădinti care v—o furat la un loc cu tartorul tartorilor, pi numele lui de botez Vladimir Plahotniuc, zîs șî Plaha? Cum? Bre, oameni buni, cu sufletul roșu șî mintea întunicatî di minșiuni, cum? Bre, moldoveni, nu v—aț săturat sî înotați în glod? Nu vreț șî voi sî merjiț în caloșăi pi cărăruș mai disfundati? Chiar așă tari vă placi sî vă bălășiț în glod.
Sunt dezbrăcatî di gânduri șî dezamagitî totodata, numa' când ma gândesc la toț moldovenii mei iubiț, din străinătati, cari o mers suti, mii de km până la șei mai apropiatî secțîi di votari, or o stat, az, ceasuri întreji, la rând, ca la pâine pe vremea comunismului, numai sî votezî pentru voi șei de—ț mai ramas prin țarî. Da, ei, noi, am stat la cozi interminabile pintru a aduși schimbari la voi în casî. Șî voi și fașiți? Votați acelaș hoț pi cari l—aț mai votat? Nu învațaț din greșăli, nu? Ba o vrut la primărie șî nu i s—o prînit, acuma, iaca o vrut prezident și o șters cu chișioarili di voi, da i s—o prînit.
Maladeț, Dodon, ț—ăi vazut visu'cu ochii. Și sî zic, felicitări cî ai reușît sî mințăști, pintru a nu stiu câta oară un popor, un popor așă di ușor di mințît. Ești un erou adevarat, și pot sî zîc. Vezî, data viitoare, nu mai fura așă mult, mai lasî șî la popor, ca sî aibî puteri sî treacî iernili cu sănătati șî sî ajungî sî ti votezî șî la anu' șî la mulț ani. Am înțeles, deamu' cî ni respecț pi noi șei din diasporî, cari am votat împotriva dunitali, da' nu era nevoi sî ni cocolești așă di tare cu declarațîa asta precum ca ni stimez șî cî o sî țîi cont di problemili noastri șî mai mult decât atât NOI O SÎ SÂMȚÂM ASTA. Sunî a amenințare, dar o ieu ca pi o grijî a lu' netali pintru noi cetățănii, Dap doar ai zâs cî ești prezidentul tuturor.
Dragî, domne preșădinti declarat cu mult înainti di a sî fi terminat numărarea voturilor (o ninune, știu, cî ești baba vanga, tfu, sî nu ti diochi), sper din tot sufletu' meu di moldovancî sî ti culci prezident șî sî ti scoli cu o fimei dișteaptă președinte în locul dunitali.
No, eu n—am președinte, președintele meu se va alege prin vot corect și liber exprimat, ceea ce nu e cazul în prezent.
Dumnezeu să vă dea minte, măcar peste 4 ani, dragi moldoveni, că eu vă iubesc și vă urăsc in același timp. Votul diasporei a fost pentru voi cei din țară. Nu—l vreți, nu—i nimic, să ne auzim cu bine!

Un Paste fara oua vopsite

Cum sunt englezii astia. N-au sarbatori multe, dar alea care le au le petrec cum trebuie, adica cu zile libere. Se apropie Pastele si la ei. Anul asta Pastele catolic s-a nimerit sa fie odata cu Pastele ortodox. Minunat. N-am idee cum e sarbatorita noaptea de inviere, insa nu ma asteptam ca Vinerea Mare la ei sa fie zi libera sau cel putin cu program scurt, in care magazinele nu lucreaza (poate doar unele cu program scurt), bancile la fel si majoritatea firmelor de stat sau private or au program scurt or nu lucreaza de loc. Pentru mine conteaza aceasta zi libera doar din perspectiva ca Omul meu are o zi in plus sa se maimutareasca (deja) prin apropierea burtoiului unde salasluieste temporar cel care-i va purta numele. Eu, oricum, mi-am luat concediu meritat pana la aparitia minunei cu ochi, asa ca, zi libera sau nu, ma relaxez la fel. Astazi ne bucuram impreuna de primavara frumoasa care a poposit pe aici si nu mai pleaca si nici nu vreau sa plece. Sambata toate institutiile au program normal, adica program scurt ca sambata, iar apoi urmeaza duminica si luni, zile in care sa te tot lafaiesti sub plapuma, fara sa fii stresat ca suna ceasul prea devreme.

Vine sarbatoarea cea mare, iar eu nici ca o simt. Pastele, nu are nici un farmec sarbatorit la Londra. Joia Mare despre care vorbeam anul trecut aici, nici n-am simtit cum a trecut, fara Joimarita si fara mirosul de cozonac. Vineri, adica azi, nimic nou sub soare. Facebook-ul s-a umplut de poze cu cozonaci si oua vopsite, insa mie nici oua nu-mi vine sa vopsesc, ca oricum nu le mananc. Oua fierte mananc, oua vopsite nu. De ce nu le mananc, nu ma intrebati ca nu stiu, insa imi place sa le vad pe masa de sarbatoare. Care masa de sarbatoare? Eu si sotul intr-o camera inchiriata? In constiinta mea, masa de sarbatoare este Acasa, in familie si desi cu sotul formam o familie, in curand largita, inca nu am gasit locul pe care sa-l numesc Acasa si sa ma simt ca Acasa. Sper, in cativa ani, sa reusesc sa am un loc pe care sa-l numesc locul unde ma simt Acasa la mine. Apartamentul pe care l-am cumparat nu se pune, pentru ca el, sarmanul, inca isi asteapta locuitorii, pana atunci are pe usa un lacat mare. 

Si totusi, am un loc pe care il consider Acasa. Acel loc este in continuare casa parinteasca, un loc sfant si plin de amintiri. In aceste conditii, am decis pe ultima suta de metri sa luam bilete de avion si sa petrecem macar a doua zi de Paste la masa de sarbatoare, plina de bunatati pregatite de mama (mamele amandurora), impreuna cu cei mai dragi noua. N-am mai gasit bilete cu zbor direct in ajun de Paste, asa ca am luat pentru a doua zi, iar pretul lor ne-a scuturat bine contul bancar. Asta e o chestie minora in comparatie cu bucuria pe care o sa mi-o ofere imbratisarea de la mama si de la tata.

Eu inca nu stiu ce voi manca in ziua de Paste, cu siguranta nu cozonac si oua vopsite, insa a doua zi o astept mai ceva ca ziua de Paste.

Va doresc ca macar voi sa va bucurati mai mult de aceasta sfanta zi, sa aveti pace si liniste in suflet, iar lumina invierii sa va calauzesca pasii.

Un Paste fericit sa aveti!

Monument al virginitatii

Azi, intr-o sesiune de citit informatii pe site-urile de stiri, un titlu imi atrage privirea "Vrem sa facem un monument al virginitatii...".

Serios? Ca sa ce? imi pun intrebarile si dau click pe pagina, cu un zambet in coltul gurii. No, si incep sa citesc. Pe scurt, e vorba de o asociatie baptista care, cica, vrea sa construiasca un monument al virginitatii si castitatii si tot odata sa faca si o campanie in scoli, despre beneficiile abstinentii sexuale pana la casatorie. Cica, nu conteaza ce s-a intamplat pana acum, dar de acum incolo este bine sa se pastreze curati pana la casatorie.

Campania ca campania (cacofonie intentionata), informarea e buna, nu zic, dar cu monumentul ce sa faceti bre, oameni, cand copiii astia din clasele gimnaziale, sparg internetul cu poze cat mai deocheate si lascive. Ei stiu putine, dar vor sa fie la moda si atunci, daca generatia internet, nu are habar de monumentele istorice pe care unii profesori se chinuie sa le predea la cursurile obligatorii, voi credeti ca un monument din asta ar schimba cifrele de 2 si 0 alaturate, adica 20 la suta dintre copiii din R.Moldova sa nu se mai nasca in afara casatoriei?

In loc de campanii din astea si monumente si floricele si fluturasi si povesti cu zane, ati face o campanie de informare privind metodele de protectie si riscurile pe care le poate provoca sexul neprotejat si precoce. In loc sa veniti voi cu carti despre cat de frumoasa este viata de dincolo, mai bine ati veni cu exemple care sa arate cat "minunata" e viata de pana la de dincolo.
Apropo, ma intreb, cum ar trebui sa arate acest monument al virginitatii? Am niste idei, dar toate imi dau cu virgula. Imi si imaginez poze peste poze, postate pe site-urile de socializare, cu "vestitul" monument.

Nu cunosc, sa existe in scoli, materia de Educatie sexuala. Cand eram pe bancile scolii, imi amintesc, ca la lectiile de biologie, cand am trecut la tema corpul uman, profa, foarte jenata, ne citea din carte, denumirile stiintifice, fara sa ne spuna ce inseamna, cum si de ce nu trebuie sau trebuie anumite lucruri. Se facea rosie ca racul si schimba subiectul, zicand ca asta aveti de citit pentru acasa.

Noi, elevi rusinosi, ca asa am fost educati, nu puneam mai multe intrebari si asa s-au pomenit vreo doua eleve de clasa a 8 cu o sarcina nedorita si marcate pe viata. Curiozitatea le-a schimbat viata, dar nici unul dintre invatatori si nici macar parintii nu si-au asumat responsabilitatea ca ei sunt vinovati de ceea ce s-a intamplat. Bietele copile, au papat, cel mult bataie si au ramas sa creasca copii, pe care unele i-au lasat de izbeliste, sa creasca singuri. Si acesti copii neinformati, ajung sa faca aceleasi greseli ca si parintii lor.

Cine se face responsabil de toata situatia cu copii deveniti parinti prea devreme, cu copii abandonati, cu familii distruse? Totul porneste de la educatia pe care o primim de acasa si de la scoala.

Daca vii in scoala, si faci o ora despre de ce e bine sa ramaii virgin pana la casatorie, cel mult, tinerii o sa-ti rada in nas si n-o sa te bage in seama. Pentru tinerii din ziua de azi, trebuie facuta o alta abordare, sa le captezi atentia, sa-i atragi la discutii, sa le pui in fata probleme de nerezolvat ca sa le rezolve ei, nu cu povesti frumoase cu zane si printese si mai nou cu monumente. Astea nu rezolva problema existenta.

Buhuhu moldov'nesc!

Tanti Anuța are fata plecată la Etalia, iar ea are grijă de nepoți. Doi. O fată și un băiat. Nepoții au fost de două ori la maică-sa în Italia, odată în toamnă și altădată în vacanța de vară.
Revenind în Moldova, nepoții, au adus cu ei, "nenorocitele" de obiceiuri străine. De doi ani încoace, tanti Anuța, în prezent pensionară, împreună cu nepoții se pregătesc de sărbătoarea dracului, cum îi spune ea.

Sursa

-Și fași mătușî Ani?

-Dracu' m-o pus sî-i fac statui din tăbac (dovleac).  Cicî vini Holovinul, șini o mai și șî ista, dracu' sî-l ia. Andrușîcî (nepotul) ni-o rupt din grădinî șel mai mari bostan, cî el vre ca la Etalia. Tuț copchilu' mătii, dap eu fimei bătrânî sî-i fac tăbac cu gurî! Dam mai ghini plășinti cu tăbac, da dacî copchilu vre și-i căta a fași. 
Vre sî ni spărie lumea din sat, cicî. Da lumea, parcî nu-i ș-așa spărietî. Ba inoplaniteni (Extratereștri), ba Alcodida, ba cutremur de o zîs la Mesager cî o sî vinî unu di șel mare de 9, de o sî ni ingroapi di jii. Și iaca așă vini sfîrșîtu, cum o zâs Doamni iartâ-mî cî nu stiu cum îl cheamî. Da a mei mai vor șî tăbac cu ochi șî lum'nare, tăbășiț-aș chelea. Copchiii, ii văd șî vor, da multi vor ii.
Di parcî nu avem șî noi un sfânt Andrii pisti o lunî. Da iaca ii vor șî amu și atunși. Cî ii s-o diprins sî facî zăși sărbători pi an. Puturoși sî diprind di mititei, of...

Și uite așa se pregătește tanti  Ana de Halloween. 

Ca la moldoveni (IV)

E Happy Weekend si are miros de crizanteme.

 Unii au iesit la un gratar, fiind foarte cald afara, altii prefera sa leneveasca  in pat, pana tarziu, iar altii inaugureaza noua fantana (put) facuta in curte.
Apropo, cine stie cum si in cat timp se face o fantana?
Cand aveam vreo 4 ani, ai mei au hotarat ca, o fantana in curte, n-ar fi deloc o idee proasta, asa ca n-au stat mult timp pe ganduri.
S-au adunat la claca, un sfert din populatia masculina vecina, iar gospodivele, vorba Irealiei  s-au gandit ca impreuna vor face mancare mai gustoasa. Asta in prima zi. Vinul a curs in pahare, harletele au sapat.
 A doua zi s-au mai rarit vecinii, iar intr-o saptamana s-au gandit, oamenii ce au mai ramas la sapat, ca, vinisorul din butoi e pe sfarsite si ar fi cazul sa termine si fantana. Vinisorul din butoi era pe sfarsit, dar nu din butoiul ala pentru oameni alesi. Doar v-am zis ca moldoveanul are mai multe butoaie cu vin. Asta s-a intamplat in urma cu mai mult de 20 de ani.

Timpul a trecut, iar oamenii continua sa-si faca fantani in curte. Si ca in orice domeniu, si la realizatul fantanilor exista o moda. V-am zis eu ca moldoveanul tine foarte mult de moda. Si cum sa nu tina, daca vecinul are si el nu. Trebuie sa aiba si el, pentru ca, in caz contrar, liniste in casa nu mai are. Sotia o sa-l faca cu "ou si cu otet", vorba aia, numai sa fie in rand cu lumea.

Deci, noua moda, in satele moldovenesti este sa faca fantani de mare adancime.
Timp de lucru - o zi, maxim doua, depinde de adancime.
Forta de lucru: o masina de forat, 2 - 3 oameni priceputi la manuirea uneltelor si consumabile, electricitate si apa pentru racirea motorului.

Cum va ziceam, 2-3 oameni care se ocupa cu sapatul fantanilor, vin la poarta gospodarului, dimineata devreme, dupa cum s-au inteles din timp, instaleaza masinaria pe locul unde se vrea fantana si foreaza pamantul pana la primul strat al panzei freatice aflata sub un strat sau doua de piatra.

Dupa instalarea utilajului urmeaza sfintirea locului, caci cum, moldovenii sunt tare credinciosi, acest aspect este unul foarte si foarte important. Locul este stropit cu apa sfintita, dar si ficatii unor privitori e musai sa fie racoriti cu vin proaspat, din aceasta toamna. 2-3 oameni lucreaza si alti 2-3 stau pe margine si privesc, mai inchina cate un pahar, 2, 3,.. mai spun o gluma. Unul pleaca, vine altul sa vada cum se face fantana, hotarandu-se daca sa faca si el sau nu. "Poate la primavara!" si inchina un paharel pentru viitoarea fantana. Pana in seara, toti vecinii trec prin curte. Si cei de  vin mai des si cei de vin o data pe an. Toti lauda masinaria si inchina pentru ca fantana sa aiba un debit mare de apa si mult vin in butoi.

Indivizii cu masinaria minune, anunta din timp in timp cati metri s-au sapat, cand s-a ajuns la un strat de piatra, apoi la al doilea si la al treilea. Cand s-a ajuns la primul strat de piatra se scoate teava ce perforeaza pamantul, se introduc niste tevi din beton care reprezinta peretii viitoarei fantani, apoi se reintroduce teava ce perforeaza piatra si se continua lucrarea.

Mai pe seara, "specialistii", anunta ca fantana este gata, isi strang ustensilele, cer banii pentru munca si pleca, fara sa dea vreo garantie a debitului de apa sau daca intr-adevar s-a ajuns la apa. Se merge pe incredere, care pana acum n-a fost inselata. Si nu-s putini cei care au fantani din astea. Doar ca se mai merge si pe noroc, daca ai noroc, dai de o comoara in adancuri, adica dai de un debit mare de apa. Cei mai putini norocosi se multumesc si cu un debit de o tona de apa pe ora.

Dupa acest proces, urmeaza cateva zile de curatare a fantanii. Se instaleaza o popma de mare adancime si din timp in timp se scoate toata apa care s-a adunat. La inceput apa contine mult lut si nisip. Se curata pietrele si se desfunda izvoarele si dupa aceasta se instaleaza un robinet si gata, omul se poate lauda ca e in rand cu lumea. Pentru el urmeaza cateva zile mai linistite, pana sotia gaseste alta moda sa fie implementata prin curtea ei:
-Am auzit ca tanti Aurica s-o facut wc in casa...
-Fimei hai, ce-ti trebu' tie wc in casa, n-ai in fundu' gradinii?
-Si daca am ce? Si ai cu mini daca eu vreu? La iarna nu vreu sa-ni inghete apa in wc-ul sela din fundu' gradinii cum o inghetat iarna trecuta.
-Dap' tu ai vrut wc ca la oras.
-Halal gospodar. Numa paharu' stii sa tii in mana...of, cu sini m-am maritat...


Sa aveti o duminica linistita!

Reîntoarcere la rădăcini

Sat melancolic, așezat între două dealuri ramase golașe, la poalele cărora apa cristalină și-a făcut loc printre

pietre, ieșind la iveală pură și nestingherită.

Izbiste vazut de la inaltimea dealurilor, intr-un inceput de toamna, in urma cu 5 ani

Miros tomnatic de frunze arse, arome de fructe dulci, struguri parfumați, parfum tămâios de crizanteme, toate te îmbie să ieși afară, să savurezi ultimile raze calde ale soarelui înainte de înghețatele zile ale lunilor de iarnă. 

Octombrie este luna, în care, satul meu natal Izbiște, care, astăzi împlinește 560 de ani de la prima atestare documentară, își deschide porțile și sub parfumul muzicii toamnei, când vântul mângâie crengile rămase golașe și frunzele uscate foșnesc sub pasul apăsat, îmbracă haină de sărbătoare. 

Toamna de aur 2013

Este luna în care oamenii devin mai prietenoși, își fac timp printre grijile cotidiene să se întâlnească în centrul satului, la casa de cultură, loc unde altădată tineri și tinerele își furau priviri pe sub gene, se puneau la cale problemele satului. Astăzi, acest loc este pustiu și doar în doua zile din an se umple de lume și prinde viată. 

Eu mi-am întins aripile spre lume, dar astăzi le dăruiesc satului natal din prea plinul sufletului... gânduri, ca semn de prețuire.

Am "furat" câteva versuri din talentul mămicii mele și le aștern cu drag, aici, ca semn de mândrie pentru frumoasele locuri ale copilăriei mele, la poveștile parfumate găzduite de Mirela Pete:

Izbiște, pământ străbun!

Apa izvoarelor din satul meu, spune

Povești din vremuri trecute,

La mal încep să se adune

Cei dornici să le asculte.

Sat natal cu miros dulce,

De amintiri de neuitat,

Despre anii mei de școală

Și prietenii din sat.

Sat natal, ce spui povești,

Unde ne simțim copii

Și ades' ne amintești

Despre dragostea dintâi.

Satul meu e veșnicia

Omului pe acest pământ

Satul meu e bucuria

Dată nouă de Cel sfânt.

Satul meu e poezie,

Scrisă-n vreme de țărani,

Satul meu e doar mândrie,

Adunată peste ani.

P.S. V-am simțit lipsa și n-am făcut o pauza voită. Timpului, apoi problemele tehnice legate de blog m-au ținut departe. Vă doresc un început de săptămână minunat și o toamnă cât mai rodnică! O să revin cu detalii despre ziua satului, pentru că a fost ceva special.

Proud to be Moldavian

Nu stiu daca exista om pe lumea asta care sa nu-si iubeasca originile, tara in care s-a nascut si a crescut pana la o anumita varsta, tara care l-a format in multe feluri, care i-a oferit multe bucurii.

Pentru mine aceasta tara ramane a fi Moldova mea draga. De ce o iubesc? De ce sunt mandra de a face parte din aceasta mana de oameni? De ce nu?

Nu vreau sa vorbesc despre realizarile moldoveanului, despre ce a creat sau nu, despre ce a distrus sau nu, despre politica dezastruoasa de la Chisinau, despre independenta subreda, de supusenie pe care o are Moldova fata de anumite state, or despre multele conflicte care exista si mocnesc acolo. Nu vreau sa vorbesc.

Drapelul RM

Ma mandresc ca sunt moldoveanca si atat. N-am nevoie de mai multe motive, caci seva am luat-o din acel pamant.

Oamenii sunt altfel, nu mai buni, nu mai rai, ci doar altfel, sunt ai mei.
Aerul e mai placut, respirat Acasa.
Cand aud muzica copilariei, revad animatiile si filmele ale copilariei, pe care le vizionam la un televizor alb-negru, fara telecomanda, inima mi se inmoaie de dor. Acestea imi genereaza amintiri si fara sa vreau imi apare un zambet pe buze.
Numai un moldovean poate sa inteleaga de ce iubesc sarbatorile in Moldova. Sarbatorile au un farmec aparte. Cine mai petrece Craciunul de doua ori pe an? Doar moldoveanul. Cine se pregateste de un hram al satului sau al orasului in Moldova? Majoritatea. Mergeti sa vedeti ce mese bogate face moldoveanul sarac. Sau la o nunta moldoveneasc...
Fiecare fir de iarba si strop de roua imi place in Moldova. Fiecare raza de soare mangaie mai placut in Moldova si cerul e mai instelat Acasa. Fiecare coltisor miroase a copilarie fricita. Aici este Paradisul.

Sunt bucuroasa atunci cand, prin multimea de straini care trec fantomatic pe langa mine, aflandu-ma la sute sau mii de km departare de tara mea, intalnesc un conational. Iti era dor sa auzi acel dulce grai pe care il vorbeai in copilarie si uite ca in zumzetul strazii deslusesti clar acel grai al radacinilor. Intotdeauna ai ce discuta cu unul de-al tau. Il vezi prima oara, dar se stabileste o conexiune intre tine si el. De parca un fir invizibil va leaga. Desi n-ati mers la aceleasi petreceri, stilul petrecerilor moldovenesti ti-e cunoscut si in sinea ta te bucuri ca cineva chiar iti intelege bucuria de a sarbatori moldoveneste un eveniment. Ti-e pofta de mancarea de acasa si persoana aceea pe care o cunosti de 5 minute iti impartaseste pofta si discutati cu aceeasi savoare despre diferitele feluri de mancare pe care numai acasa le poti manca.

P.S. 27 august imi aminteste de aceeasi data, dar din 1991, cand Mama m-a luat cu ea, in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, ca sa particip la declararea Independentei Republicii Moldova. A fost o zi care imi mai straneste emotii. Aveam 5 ani, insa am trait momentul foarte intens. O multime de oameni in jurul meu. Multi aveau lacrimi in ochi si zambetul pe buze. Cand s-a terminat de citit Declaratia de Independenta toata lumea a izbucnit in urale. La unison. A fost un moment istoric care a marcat formarea unui nou stat pe harta lumii -  Republica Moldova.

La multi ani Moldova, la multi ani independenti si prosperi!
La multi ani Moloveni, la multi ani mandri de tara in care v-ati nascut!

Momente de fericire in Paradis

Aceasta postare e, cumva, o continuare a postarilor "Ca la moldoveni" I, II si III, care nu sunt singurele, mai urmeaza si altele. Nu am numit-o "ca la moldoveni" pentru ca o pot numi ACASA, iar ACASA, in Paradis, poate fi oriunde.

Trebuie sa precizez ca mie nu-mi place sa locuiesc la tara, desi m-am nascut si am crescut acolo, desi imi place sa revin ori de cate ori pot. Sentimentul ca as putea sta acolo la infinit l-am simtit rare ori, dar de fiecare data era si mai intens.

In mini-vacanta de 3 zile pe care am avut-o in urma cu cateva saptamani, Acasa fiind, sentimentul de liniste profunda si fericire continua nu m-a parasit nici pentru o clipa.
Una dintre seri m-a gasit stand afara, in curte, alaturi de Mama. Parfumul dulceag al crinilor abia infloriti imbiba aerul caldut al serilor de iunie. Soarele, apus de o jumatate de ora, a lasat o dara multicolora pe linia orizontului, iar un vant racoros adia abia perceptibil, aducea cu el miros de ploaie de vara. Dinspre sud s-au ridicat niste nori intunecosi, lansand, din cand in cand, cate o lumina nervoasa, fara zgomot, zgomot care il puteam auzi foarte incet, abia peste cateva zeci de secunde.

M-am asezat pe marginea prispei, langa Mama si am privit in zare, spre nord-vest. In fata casei, la nivelul ochilor mei, se unesc doua dealuri. Pe unul dintre ele se mai zareste un petec de padure. Cand eram doar o copila, amandoua dealurile erau impadurite. Acolo mergeam la strans de ghiocei, apoi viorele si brebenei, apoi lacrimioare, cat era primavara de lunga. Acum au ramas golase si doar, din loc in loc, mai sta tantos cate un salcam, care, probabil ca nu va scapa in iarna urmatoare. Aceste imagini ma provoaca la amintiri, imi evoca copilaria fericita pe care am avut-o.

Un pic mai jos de nivelul privirii, in gradina, se inghesuie multa culoare. Movul foarte viu al florilor de clematite, portocaliu, rosu si roz al trandafirilor superbi care tin umbra radacinilor de clematite, verdele crud al gradinii, albastrul albastrelelor si mirosul matthiolei, floare pe care n-o vad, dar ii simt parfumul, fac acest tablou sa fie ca desprins din imaginile care infatiseaza Paradisul.
Da, pot spune, cu mana pe inima, ca Acasa este Paradisul meu.

Vocea blanda a mamei imi mangaie sufletul, parfumul  florilor de matthiola incana, zisa in popor si mateola sau micsunea, imi indulceste aerul pe care il trag adanc in piept. Ador parfumul de matthiola. Matthiola este o planta ale carei flori pot inflori din iunie si pana la sfarsitul toamnei, raspandind un miros extrem de placut in serile calduroase ale verii. Nu e o planta foarte pretentioasa, dar e foarte apreciata in gradini. Mai multe informatii am gasit aici.

Timpul trece atat de lin in Paradis, nici nu-l observi cum trece. Ai vrea sa nu mai treaca. Sentimentul de exaltare sufleteasca si emotiile pozitive care ma incearca, ma deconecteaza de natura betonata a oraselor si stresul rutinar al vietii cotidiene. Sunt total relaxata si coplesita de fericire.

Doar pentru asemenea momente as fi in stare sa renunt definitiv la viata aglomerata si obositoare a orasului, dar ma multumesc sa evadez, din cand in cand, in Paradis si sa ma reincarc cu natura, sa-mi hranesc trupul si sufletul cu fericire.

Ca la moldoveni (III)

Va spuneam in postarea precedenta ca se facuse ora 7, ba chiar 8, eram la bordul avionului de vreo ora si jumatate, ca bausem din cel mai prost vin si asteptam cina, eu foarte infometata.

Pai, haideti sa va zic ce am primit in meniu, in afara de cornul ala. Doar asteptare. Voila! Un meniu mai mult decat pe saturate si accesibil la pret. In acele zeci de minute de asteptare, pana am realizat ca nu voi primi nimic mai mult, m-am tot certat in gand ca, la o adica, de ce nu mi-am inghesuit in bagajul de mana o jumate de pui grill, vreo doua rosii, o bucata de branza, o alta bucata de sunca, vreo ceapa, usturoi, vreo caserola cu ciorba(dar nu avem voie cu lichide), atunci in loc de ciorba, o caserola cu sarmale, asa ca la moldoveni. Deja imi si imaginam ce miros imbietor ar fi umplut avionul si ar fi mangaiat narile pasagerilor flamanzi ca si mine. Dar daca toata lumea ar fi scos ceea ce ar fi inghesuit in bagajul de mana, in materie de cina?

Facand comparatie cu alte companii aeriene cu care am mai zburat, excluzandu-le pe cele low cost, care numai low cost nu sunt,  imi cam trece pofta de nationalism. Moldovenii sunt obisnuiti sa pape bine de tot, mancare buna, diversificata, multa intr-atat incat sa nu fie pe saturate ci sa mai si ramana. Ei bine, Air Moldova nu respecta aceasta traditie, aceasta lege nescrisa a moldoveanului, de a manca bine. Da, stewardesele au fost dragute, zborul in siguranta, dar conditiile pentru care nu am ales Wiss Air, de exemplu, a fost confortul. Confort pe care nu l-am primit. Stomacul meu gurmand a murit de foame in alea ore de asteptare in aeroport si zbor. Niciodata la cina n-am mancat doar un corn, eu care nu prea mananc dulciuri.  Si daca alegeam Wiss-ul ca sa mor de foame in avion, apoi macar economiseam si eu vreo 200 de euro. Va imaginati ce cina as fi avut de 200 de euro?

Dupa aceasta dezamagire, am golit pagarul ala de vin foarte prost, am baut imediat si sucul de rosii ca sa nu raman cu gustul vinului, in 5 minute m-a ametit putin pentru ca nu mancasem aproape nimic, am rezemat capul de speteaza scaunului si am adormit. Nu stiu cat am dormit, dar m-am trezit in tipetele copilului din fata, cred ca trecuse efectul vinului. M-am uitat pe geam, afara se facuse aproape noapte. Doar linia orizontului era in culoarea curcubeului. Flamanda, nervoasa si obosita, mi-am ocupat timpul cu aparatul meu foto, incercad diferite setari.

Dupa vreo 15 minute s-a anuntat pregatirea de aterizare. Era ora 12 si 10 noaptea (zborul a fost doar vreo 3 ore, insa diferenta de fus orar a facut sa ajung la ceas tarziu acasa). M-am pregatit moral de o durere in tample si mi-am pus centura. Am vazut in zare luminile Chisinaului, apoi avionul a facut o cotitura brusca, de am avut impresia ca se rastoarna si apoi a aterizat.

Aterizarea a fost ca la moldoveni, adica incheiata cu un ropot de aplauze. Nicaieri n-am vazut aceasta bucurie de a fi aterizat in siguranta, decat la moldovenii mei. Tot aceeasi care au luat-o la fuga prin aeroport ca sa -"Fiu primul la controlul pasaportului!", frantura dintr-o discutie surprinsa la inghesuiala de la iesirea din avion. In doua minute am trecut de controlul pasapoartelor, vreo 5 minute am asteptat bagajul si cand sa dau sa ies pe usa in sala de asteptare, iesi daca ai pe unde. A trebuit sa dau din coate ca sa-mi fac loc, caci cei de asteptau acolo, aproape blocasera intrarea, in dorinta de a fi primul care il vede pe cel de a coborat din avion. Asa e el, moldoveanul, mereu vrea sa fie primul, vrea sa fie primul chiar si atunci cand e singurul la coada. Asa e el.

In sala, undeva pe un scaun, ma astepta frate-meu. Am urcat in masina si dupa 10 minute, cumnata-mea, trezita din somn, imi umplea masa din bucatarie cu tot ce avea prin frigider, ca sa ma apuce cu suflet. Am mancat pe saturate, asa ca acasa, asa ca la moldoveni. Buna a mai fost acea cina de la miezul noptii, invaluita intr-un parfum de liniste. In sfarsit ajunsesem ACASA.

Va urma

Ca la moldoveni! (II)

Era vineri seara si incepea weekendul, acum doua saptamani, exact ca si acum. Asa cum v-am spus in postarea trecuta, m-am imbarcat in avion si am urcat ultima.  Stewardesa zambitoare imi ureaza "Bine ati venit la bordul avionului nostru!" intr-o limba atat de draga mie si cu un accent atat de dulce. Aproape mi-au dat lacrimile de emotie. Sunt eu, asa, mai emotiva cand ceea ce ma inconjoara ma duce cu gandul la locurile dragi ale copilariei. Poarta un costum rosu si o palariuta din aceeasi culoare. Brosa cu sigla companiei ii da eleganta, iar esarfa ma emotioneaza si mai mult. N-as zice ca sunt foarte nationalista, dar tin mult la natia asta in care m-am nascut. Detest tot ce se intampla in Moldova si politica cel mai mult, insa respect semnele nationale si le iubesc, chiar le iubesc.

Era un avion Embraer 190, cu doua randuri de scaune cate doua. Imi caut locul in partea stanga. Sunt libere amandoua. Prima intrebare care imi vine in minte e "de ce s-o fi inghesuit la imbarcare daca tot sunt locuri libere?". Ma asez, ma fac comoda, imi pun centura, pun telefonul pe fly mode si imi pregatesc aparatul foto.

Pe scaunul din fata mea o mama cu un copil, in spate o alta mama cu copil, in dreapta la fel. Imi zic, am nimerit la fix, daca incep sa planga toti odata, imi trece frica de zbor si imi explodeaza capul. Fetita din spate discuta cu mama si-i punea niste intrebari de m-au blocat si pe mine. Baietelul din fata tipa, urla, se urca pe scaun, se da jos, se invarteste pe acolo, iar tipa, n-are astampar. Vine stewardesa si o roaga pe mamica sa-i puna centura. Mama il roaga, il cearta, iar il roaga, copilul nici n-o baga in seama, dar se aseaza, totusi, pe scaun. In timp ce  stewardesa ne prezinta obisnuitele reguli de zbor, copilul isi scoate centura si se urca pe speteaza scaunului cu fata spre mine, dar nu se uita la mine ci priveste in spatele avionului, iar scote un tipat strident si se aseaza. Insotitoarea de bord vine si ii da o bomboana si ii explica mamei ca daca il dor urechile sa-i puna bomboana in gura si sa inghita. Copilul nu asteapta mult, pune bomboana in gura si o si termina.

Ma uit pe geam. Afara a inceput o ploaie torentiala, o ploaie de aia cu bulbuci. Mi-e frica de zbor, dar n-am facut din asta o fobie. Insa frica se intensifica daca sesizez ca nu prea sunt favorabile conditiile meteo. Ploua si ploua. Avionul si-a pus motoarele in functiune, indreptandu-se spre pista de decolare. Tot ploua, iar avionul meu asteapta. Vad ca un altul de la EasyJet decoleaza, apoi un altul aterizeaza, mai decoleaza unul si observ ca si al meu Air Moldova se indreapta spre pista. Nu mai ploua, ba chiar a iesit si soarele. Aleluia! Zambesc linistita si ma uit pe geam. Tresar la un alt urlet al copilului din fata mea, care nu avea, nici acum, centura pusa. Avionul prinde viteza pe pista, apoi simt ca s-a desprins de pamant.

Frica cea mai mare o simt la decolare si la aterizare, deci va puteti imagina cum aveam inima. Avionul vireaza stanga, inclinandu-se puternic. Un gand nenorocit ma loveste, mi se pare ca s-a inclinat prea rau. Spun o rugaciune in gand si ma rog pentru iertare. Avionul revine in pozitie si eu imi zic ca rugaciunea mea a ajutat. Arunc ochii pe geam, fix spre aripa si mi se pare ca a luat foc. Inima imi batea cu putere si ma manca limba sa chem stewardesa. Holbez ochii ca sa fiu sigura inainte de a intra in panica. In gand mai spun o rugaciune, cred ca tot pe aia de dinainte, iar ma rog de iertare si continui sa ma uit la aripa. Nu, nu se aprinde, dimpotriva. Atunci inteleg ce a fost de fapt - iluzie optica. Era un beculet portocaliu, aprins pe aripa, avionul era ud de la ploaie si in momentul in care viteza tindea spre 800 km/ora, apa aluneca pe acel beculet, dand impresia de flacara. Respir usurata si ma bucur ca mi s-a parut. Iar ma gandesc ca rugaciunea m-a scapat. Fac cateva poze, exact cand avionul s-a ridicat deasupra norilor.

Scot din buzunarul scaunului din fata o revista si incep s-o rasfoiesc. Primul articol care sare in ochi e "cum sa scapi de frica de zbor". Adevarul e ca m-a linistit un picut, nu mult. Mimez relaxare si imi induc si in subconstient aceeasi stare. Apoi trecem printr-o zona de turbulente puternice, avionul se zguduie din toate incheieturile. Copilul din fata continua sa se agite si sa urle ca vrea una, vrea alta, cel din spatele meu mai pune cate-o intrebare de baraj, iar cel de alaturi doarme dus, chiar daca e atata zgomot in avion.

Cu frica in suflet si foamea in stomac, astept sa se serveasca masa. Trecem cu bine si de zona de turbulente, caci nu v-am spus ca am mai spus o rugaciune si astept sa fiu servita. Dupa 2 ore pe autostrada, o ora jumate in aeroport, o jumate de ora la imbarcare si inca o ora de zbor, stomacul meu isi cerea drepturile. O stewardesa zambitoare si amabila imi pune in fata un CORN Seven days Max. Ma gandesc ca a inceput cu desertul, zic ca la moldoveni. Astept si astept cina, fiind 7 seara deja, dar vin bauturile. Cer un pahar cu vin rosu si imi zic ca la masa ar fi bine sa servesc si un pahar cu suc de rosii. I-au o inghititura din vin si cred ca fata mi s-a schimonosit intr-un hal incat stewardesa care impartea ceai si cafea m-a intreabat daca ma simt bine.  Raspund ca da si ma gandesc ca am baut din cel mai prost vin ever. Si asta nu-i ca la moldoveni. Categoric nu-i. Eu ca si iubitoare de vin rosu, n-am baut vin mai bun decat in Moldova, acel vin de casa, facut de tata, atat de rosu incat si paharul ramane colorat in aceeasi culoare, atat de aromat, incat aproape ca simt parfumul strugurilor proaspat culesi, atat de gustos incat iti unge fiecare rotita a corpului facand-o sa functioneze bine. Iau o gura din sucul de rosii ca sa ameliorez gustul prea sec si groaznic al vinului si continui sa astept cina...

Va urma.

Mai multe intamplari amuzante gasiti la draga mea Elly Weiss. Happy Weekend!

Ca la moldoveni! (I)

In urma cu o saptamana am plecat Acasa ca sa iau parte la un eveniment foarte frumos in familia mea. Fratele meu s-a casatorit (in sfarsit!) si eu nu puteam sa ratez petrecerea, nici de-ar fi fost potopul.

Cand plec inspre casa, iau avionul la Bucuresti, iar cu British Airlines toate-s bune si frumoase. De obicei, de la Bucuresti merg la Pitesti, in orasul meu de suflet, acolo unde am si hotarat sa raman sa locuiesc. Ei bine, de data asta, n-am avut suficient timp ca sa merg la Pitesti si de acolo sa iau autobusul la Chisinau, asa ca am cautat o ruta directa Londra-Chisinau. Dupa lungi cautari pe google, am gasit un zbor fara excala cu Air Moldova. Denumirea companiei mi-a provocat o usoara emotie si o nostalgie ca plec Acasa. E o companie pe care o pot cataloga ca fiind "de la mine, de acolo". Pretul biletului nu prea m-a bucurat, insa neavand alte variante, am ales-o pe aceasta. In general, spre Chisinau sunt putine rute, de cele mai multe ori sunt cu excala si trebuie sa astepti mai mult de 6 ore prin alte aeroporturi. De la Londra, exista doar o singura ruta saptamanala fara excala, vineri pleaca si luni se intoarce la Londra. Pentru mine a fost la fix, cum s-ar zice.

Am avut zborul la 7 seara de pe aeroportul din Stansted. Dupa o zi infernala la serviciu si dupa un dus in graba, am pus bagajul in  portbagajul masinii, am pus GPS-ul si dusi am fost. Pana la aeroport nimic interesant, cu exceptia faptului ca a fost o aglomeratie enervanta pana la Dartford Tunnel, unde toti stateau sa plateasca o taxa ca sa poata traversa raul Thamisa, fie prin tunel, fie pe pod. Acea aglomeratie m-a facut sa-mi bata inima, imi era frica sa nu pierd avionul. Am ajuns la limita cat sa nu intru in panica. Am pierdut ceva timp cautand parcarea de la Departures, caci GPS-ul ne-a dus in alta parte a aeroportului. am inchis GPS-ul si am urmat semnele. Intr-un sfarsit, am gasit ghiseul pentru check-in, unde se imbulzea o gramada de lume. Acolo am realizat ca ma duc in Moldova, caci coada nu e ca cea normala, fiecare om la spatele celuilalt, ci un fel de piramida, in care fiecare vrea sa treaca primul, de parca nu tot in acel avion ajungi. Ca la moldoveni!

Imi vine si mie randul la ghiseu, scot pasaportul, pun bagajul pe cantar si astept sa-mi dea biletul. Astept, mai astept, inca astept. Domnul de la ghiseu ma intreaba, cu o spranceana ridicata, daca am platit biletul. Logic ca l-am paltit, doar nu veneam cu el neplatit. Se uita pe o lista, se tot uita, eu inca astept. sunt aproape la limita dintre panica si nervi. Si astept. Nenea a plecat undeva sa faca rost de un leptop ca sa verifice inca odata listele. Dupa vreo 5 minute apare. Isi cere scuze. Cica numele meu era asemanator cu un altul care nu platise inca biletul, dar totul e ok pentru mine. Serios? Asemanator? Pai bine, da ei, la ghiseu, de ce nu au si ei macar un calculator cu baza de date sau ceva de genul? In ce era ne aflam? Mi-am pus niste intrebari retorice si cu graba de a gasi poarta. Urmez sagetile si ajung la niste usi sa astept un fel de trenulet. Astept si astept. Cica 2 minute, dar s-au facut 5, apoi 7, asa pana la 10 min. In fine, urc in trenulet. Sunt doar eu. Ma uit in jur, oi fi nimerit? Cobor la urmatoarea statie si caut poarta. Uf, o gasesc. La ghiseul de imbarcare o doamna motaia. Eram singura acolo, asa ca ma apropii s-o intreb daca am ajuns bine si daca s-a facut imbarcarea. S-a uitat, asa, la mine, de parca i-as fi mancat pranzul si mi-a raspuns sec, ca da. Si imbarcarea? Stai jos si asteapta, a urmat replica. Exact ca la moldoveni, adica fara bunavointa si fara acel zambet amabil de pe fata, fie el si fals, atat de caracteristic englezilor. Si doamna tot englezoaica era, banuiesc dupa accent, dar nu bag mana in foc, dupa comportament. S-o fi molipsit de la ai mei? Nu stiu, zic.

Ma asez eu pe scaun si astept. Imbarcarea ar fi trebuit sa se termine, dar ea nici nu incepuse. Cand, deodata, incept sa apara, galagiosi si derutati, moldovenii mei. Nu se aseaza pe scaun ca mine, ci in fata ghiseului si nu intr-o coada normala ci de jur imprejurul ghiseului, formand si o coada, lata de vreo 5-6 persoane alaturate, blocand in intregime holul. Fix ca la moldoveni. Apar doi indivizi de la paza si ordine si ii roaga pe toti sa se aseze pe scaune, in partea opusa holului sau sa formeze o coada de o persoana, dar tot in partea opusa holului, pe langa scaune. Moldovenii agitati, se muta, se intorc, iar se muta, iar se intorc. Eu stau linistita pe scaun, caci aveam in mana biletul cu loc la geam si altceva nu mai conta. Ma ridic si ma duc la geam, avionul meu parcase si nostalgia de care va ziceam mai sus, iar ma rascoli.


Intru in avion unde ne intampina doua stewardese imbracate in rosu. Costumul nu parea chiar comunist, insa fetele lor imi pareau atat de familiare. Cand am vazut esarfa de la gatul lor ma lovi un puternic parfum de acasa. Parfumul era amestecat din 3 culori, rosu, galben si albastru...

Si a inceput o ploaie de mai mare frica...

VA URMA.