Un vant razlet isi sterge lacrimile reci pe geamuri.
Ploua.
Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata durerea,
ce-o simt n-o simt in mine,
in inima,
in piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Si altoita pe fiinta mea imensa lume
cu toamna si cu seara ei
ma doare ca o rana.
Spre munti trec nori cu ugerele pline.
Si ploua.
Lucian Blaga
.jpg)
Mai multe reflexii vedeti la SoriN.
Interesantă reflexia și inedită „oglinda” !
ReplyDeleteMă gândeam la o imagine perfectă...
ReplyDeleteo zi fără ploaie! :) pup
Ploaia blagiană e plină de...DOR!
ReplyDeleteReflexia seninului din fotografia ta e plină de speranță.
Dragă Tina, îți doresc o zi absolut încântătoare! :)
tare interesanta fotografia!
ReplyDeleteSa rasturnat stalpul electric? :))))
ReplyDeleteWeekend minunat!
ps. eu tot votez, nu am uitat! 710, e totusi putin, mai aminteste-le sa voteze! :)))
Ce nostima reflexie, desi poezia e trista. Stalpii arata de parca ar fi antenele unei insecte uriase !
ReplyDeleteEleganta reflexie! Foarte frumoasa si poezia. Imi place mult aceasta metafora: "nori cu ugerele pline".
ReplyDeleteO zi frumoasa, draga Tina!
Da' bine ai mai gasit poezia asta, are niste versuri superbe. Nici nu.i de mirare, doar e Blaga. Si imaginea e la inaltime. :)
ReplyDeleteReflexia e frumoasa. Ma tot uit, oare e o groapă in asfalt plina de apa?
ReplyDeleteAr trebui sa ploua dar nu ca in Blaga. Mai de vara, asa! Imi place fotografia!
ReplyDeleteO întreaga poveste într-o reflexie !!
ReplyDeleteO alegere inspirata!
Felicitari !
Frumoasa îmbinarea dintre fotografie si versuri !
ReplyDeleteO seara frumoasa!
Mă bucur să constat că suntem colegi la reflexiile lui SoriN.
ReplyDeleteSă ai o zi minunată ... în fiecare zi!