Nu doare, nu raneste, nu intreaba.

Trecu pe la el. Era 4 dupa-amiaza. Dupa serviciu, se gandi ca ar fi bine sa-l viziteze. Tatal ei avea cancer in faza terminala, iar ea, ca fiica mai mare, avea unele indatoriri, dintre care si barbieritul.
- Ce faci tata? Cum te mai simti azi?
- Ma simt bine.
- Stii, am niste treaba acasa. Am sa trec mai pe seara si am sa te rad.
- Mariuta, barbiereste-ma acum, ca mai pe seara n-am sa mai fiu.
- Ce tot vorbesti, tata? Cum sa nu fii? O sa fii! Uite o s-o chem pe mama sa mai stea cu tine.
- N-o sa mai fiu Mariuta, n-o sa mai fiu, spuse el cu voce domoala.
Mariuta, asa cum ii spunea el, era fiica mai mare dintre cei 4 copii. Iesi afara, o striga pe maica-sa din gradina si ii povesti ce s-a intamplat.
- De dimineata e asa. Mi-e si mila sa mai stau cu el.
- Eu ma duc, ca i-am promis soacra-mii c-o ajut si ma intorc repede.
- Du-te maica, du-te!

Cred ca trecuse un sfert de ceas de cand nora si soacra intrasera in micutul lan de fasole. Soarele de iunie se mai potolise in acea dupa-amiaza. Dinspre vest incepura sa se ridice niste nori cenusii.

Deodata, Maria isi auzi strigat numele. Din lanul de porumb, de alaturi, se ivi o vecina a parintilor ei. Cand o vazut aparand asa, un gand trist ii umbri chipul.
- Ce-i? Ce s-a intamplat?
- Hai, ca a murit tatuta!

Femeia ramase pentru o clipa nemiscata. Apoi se uita la socra-sa care din priviri i-a facut semn s-o ia inainte, si-a apucat de mana fetita de vreo 4 anisori, care se juca in tarana si a luat-o la fuga prin ogoare pana a ajuns la drumul proaspat asfaltat.
Cu sandalele intr-o mana, cu mana fetitei ei in cealalta pasea rapid pe asfaltul fierbinte, cand dintr-o data a inceput sa ploua. Era o ploaie din aia calda, de vara, o ploaie care stingea tot praful asternut pe drum, o ploaie care prin tropaiala ei puternica ii spala sufletul plin de tristete si regrete, revigorand-o. O ploaie cu bulbuci care ii alina sufletul si trupul.
Ajunsa la casa parinteasca, primul lucru care l-a facut, a fost sa-l rada. Obrazul lui, slabit de boala, era inca cald, iar lacrimile ce curgeau pe obrazul ei erau fierbinti si usturau. 

Dupa ce a terminat, a iesit afara unde ploaia isi mai arunca ultimile lacrimi peste pamantul insetat. Fetita, contrar asteptarilor, statea cuminte sub balcon, dosita de ploaie, s-a apropiat de maica-sa spunandu-i:
- Ai vazut, mami, cerul a plans pentru bunelul, inseamna ca i-a parut rau. Si Dumnezeu asta e asa de egoist, nu stie ca daca oamenii se iubesc trebuie sa-i lase impreuna.
Si-a strans fetita in brate si a ridicat privirea spre cer. Ultimii stropi i-au racorit fata infierbantata si plansa.

Mirosea a ploaie, a proaspat, a viata. Mirosea a liniste. Durerile pe care le simtise tatal ei in ultimile luni, o facusera sa creada ca moartea  nu e un lucru ingrozitor. Cel putin, fizic, nu se mai chinuie.
In timp ce privea cerul, un curcubeu intens si-a facut aparitia, urmat in de aproape de un soare caldut, cu raze in asfintit. Mirosul ploii continua sa persiste in toate fibrele ce alcatuiau natura, patrunzandu-i prin nari in toate celulele fizicului ei.

Simtea ca acea ploaie l-a eliberat pe tatal ei, i-a adus liniste. Acea ploaie spalase toate relele si durerile. De atunci, la fiecare ploaie de iunie se aseaza pe scaun si priveste cerul suparat. Mirosul acela de proaspat o invioreaza, ii da viata si liniste totodata. Se gandeste la moarte ca si la ploaie - pare trista si te inspaimanta, dar aduce cu sine schimbare. Fara sa vrem, amandoua fac parte din viata noastra si mangaie, alina sufletul si trupul cu o mangaiere ce nu doare, nu raneste, nu intreaba. Doar mangaie.

Poate ca v-am spus o poveste trista, dar si tristetea e parte din viata noastra. Pe mine ploile de vara ma inveselesc, imi amintesc de copilarie, cand alergam descult pe asfaltul racorit de o ploaie calda si rapida. Fara umbrela si cu chipul scaldat de razele timide din spatele unui curcubeu in dublu exemplar, merg inviorata printre ultimii stropi jucausi. M-a prins ploaia in strada, insa nu m-am grabit sa ma adapostesc, imi place cum imi mangaie pielea ca buzele mamei cand te saruta de noapte buna. Iar mirosul, mirosul nu-l pot asemana cu nimic, il pot doar simti. Cand simt miros de ploaie si parfum de praf umed, ma furnica in spate si imi da o stare de bine. Imi place sa privesc cum ploua, imi place sa stau in ploaie, imi place sa miros ploaia, doar cea de vara, dupa ce arsita ne-a vlaguit la 40 de grade de caldura. Ploaia de vara ma linisteste, iar daca nu vrea sa-si faca aparitia, ma racoresc cu o melodie superba a lui Chris Spheris - Eros (Rain). Dati click aici pentru a o asculta.

In 1974, Casa Dana lanseaza parfumul Loves Rain Scent, un parfum pentru femei, vioi, cu esente subtile de aer proaspat. Acest parfum contine o constructie delicata si atragatoare de note proaspete de lemn de santal, iasomie, lavanda, paciuli si lichen. Loves Rain este potrivit pentru diversele activitati din timpul unei zile.
Casa Dana a fost fondata in Barcelona, Spania, de Javier Sierra, iar primul parfum comercializat a fost Tabu creat in 1932. Astazi, devenita Dana Classic Fragrances, a fost relansata in 1999, dupa ce falimentara, a fost cumparata de catre Dimeling, Schreiber si grupul de investitii Patriarch. Dana Classic Fragrances mai face si comercializeaza cosmetice si produse de ingrijire corporala.
Parfumul Loves Rain Scent nu se mai comercializeaza, insa sub denumirea de Loves Rain Forest, se vand alte produse de ingrijire corporala care pastreaza acelasi miros al parfumului care le-a precedat.

Va doresc ca parfumul ploii sa va racoreasca in zilele toride, iar ploaia sa aduca doar schimbarea in bine!

Postarea participa la Poveste parfumata proposa de Mirela Pete.