Copilarie asteapta-ma ca vin!

A fost odata o fetita care iesea la portita si privea in lungul drumului. Visa sa plece departe, sa descopere locuri noi, oameni noi, visa la lucruri diferite, altele decat ce ii puteau oferi acele timpuri si acel loc.

Fetita a crescut, dar nu si-a uitat visul, asa ca a plecat in directia in care ar fi putut sa gaseasca ceea ce cauta. Din timp in timp, revine la locurile copilarie cu care a pastrat o legatura puternica. Acea legatura se afla in lucrurile, locurile si oamenii care ii fac inima sa-i tresara atunci cand ii revede, sa-i tresara de bucurie. 

Din pacate toate acestea au alta semnificatie acum. Acea inocenta din privirea Ei, acea sinceritate nevinovata, acele vise nastrusnice alta data sunt ramase in trecut, fara posibilitatea de a se reveni la ele.

E alta lume acum, alti oameni, alte posibilitati, alte dorinte, alta mentalitate, mai multa rautate si invidie, mai multa ura si stres care au facut din acel rai prin care trecem ca vantul, un iad numit societate. 

Fiecare dintre noi incearca sa revina in perioada cea mai lipsita de griji, in perioada cand nu esti dependent de timp, cand nu conteaza daca ai cazut si te-ai murdarit, cand totul este un basm. Revenirea la copilarie este revenirea Acasa, la locurile sfinte ale copilariei, la parintii dragi. Tot ce a mai ramas din copilarie sunt acele amintiri superbe cu care ma hranesc zi de zi, care imi alina noptile nedormite si grijile care ma framanta. Era asa usor atunci, iar acum...

Am ajuns Acasa, unde fiecare coltisor miroase a copilarie. Iarba, padurea, izvorul, dealurile, cerul, drumurile prafuite, clanta de la poarta, pragul casei, gradina plina cu pomi infloriti si florile de primavara, placintele proaspat scoase din cuptor, apa de la fantana din curte (asa se zice la put in Moldova), catelul care imi sare in brate si se gudura pe langa mine, ma recunoaste chiar daca nu m-a vazut de multa vreme, pisica care leneveste la soarele caldut de primavara, elasticul care il gasesc printre lucrurile demult nefolosite, parintii inlacrimati de fericire ca in sfarsit mi-am facut timp sa-i vizitez dincolo de webcam-ul skype-ului, oamenii pe care mi-i amintesc mult mai tineri, sania care am descoperit-o prafuita, alaturi de alte cutii cu lucruri, in podul casei, toate, dar absolut toate, imi trezesc amintiri placute si care imi inunda sufletul de liniste si odihna. Aceasta senzatie, aceasta liniste nu dureaza mult, pentru ca nu pot ramane prea mult timp pe acest taram de poveste. Trebuie sa revin la realitatea infernala in care traim cu totii, cand timpul te preseaza si este atat de scurt, parca.
Acum ma grabesc sa ma intorc la poveste, las restul problemelor pentru maine. Azi vreau sa fiu doar eu si cu mine, sa-mi incarc bateriile de la natura pentru ca mi-e foarte dor de copilarie. Copilaria mi-am trait-o cu dorinta de a ma face mare, ceea ce era posibil, acum imi doresc sa ma fac din nou mica, dar nu mai e posibil si e foarte trist.

Copilaria este ca o pasare in colivie, daca ai eliberat-o pleaca pentru totdeauna, desi, din cand in cand, revine si mai da cate o tura peste amintirile locurilor unde a crescut, apoi pleaca iar.