Citind cu urechile . . .

    Ma intrebam, in urma cu ceva timp, cum e sa citesti o carte ascultand-o. Inca nu descoperisem acest nou mod de a citi o carte, in valtoarea vietii, in care lipsa timpului e la ordinea zilei.

    Dupa mult timp, am revenit la aceasta placere, de a citi carti, pe care o abandonasem, din mai multe motive, insa am facut-o intr-un mod care imbina necesitatea cu placutul, a o asculta, citita de o voce, care nu se aseamana, deloc, cu cea pe care mi-o imaginez atunci cand citesc o carte cu ochii mei. Ascult acea voce, si desi, nu se aseamana cu vocea mintii mele, o accept si incet devine vocea mintii mele.

    In loc sa te plictisesti, stand in strada si asteptand autobusul sau metroul, or facand o activitate care nu-ti solicita mintea si creerul, citesti o carte. De fapt o asculti. Cu castile in urechi, savurand cu nesat cuvintele citite pentru tine de altcineva, traind subiectul, cu zambtul pe buze sau cu lacrimi in ochi, cu indignarea citindu-se in ochii tai sau usurarea citindu-se pe fata ta, ceilalti, care te inconjoara, par a fi niste umbre, care trec pe langa tine, fara sa le observi si fara sa le dai importanta. Te departezi de aceasta lume, intr-un taram fantastic de real, creat pentru tine de un scriitor exceptional. Ma simt ca in copilarie, cand, vrand sa ma ascund de toti, ca sa pot sa-mi termin de citit cartea favorita din acel moment, gaseam tot felul de culcusuri improvizate, intr-un pom, in fundul gradinii, in podul casei, in spatele gardului de trandafiri teposi ai bunicii, or la indemnul mamei, sa stau pe o patura, in fata portii, la umbra unui pom urias, sa pazesc cardul de pui de gasca care pasc linistit iarba frageda, sa uit de ei, cufundata in lectura si ei sa se piarda pe drumurile laturalnice ale unui sat moldovenesc.

    Asa sunt mereu cand sunt cufundata in lectura, acum, intr-o lectura auditiva si desi ochii nu imi sunt ocupati cu nimic, ei nu vad decat imaginile pe care le aud in casti.
    Am descoperit o noua pasiune, cartile auditive, dar nu pot sa afirm ca aceasta noua pasiune a inlocuit-o pe cea de a citi carti intr-un mod traditional. Ascultand o carte, nu pot retine prea multe nume, prea multe locuri, prea multe descrieri, prea multe idei extraordinare despre ce inseamna viata, dar imi umple timpul si-l face sa se dilate, imi adapa setea de citit sau imi astampara foamea de carti, citind cu urechile.

    Tocmai, am terminat de ascultat o carte care m-a inviorat si m-a readus la viata, o carte care te invata ca orice s-ar intampla nu trebuie sa renunti la ceea ce ti-ai propus, te face sa-ti gasesti echilibrul sufletesc, poate care iti lipseste, uneori sau mereu.

    E continuarea unei alteia care m-a tinut in suspans, de la inceputurile ei si pana la sfarsit, fara a-mi da posibilitatea sa ma plictisesc. Prima carte pe care am citit-o, in urma cu cativa ani, se numeste Papillon, scrisa de Henri Charriere, iar aceasta a doua carte a autorului, dar si ultima, Banco, desi nu-i la fel de interesanta si plina de aventura ca prima, continua aceeasi povestire, in acelasi fel simplu si cu aceeasi iubire fata de viata si de izbanda. Nu-mi propun sa fac o recenzie, pentru ca nu am destul talent si cunostinte pentru asta, insa, in modul simplu, prin care, un simplu cititor o poate, va indemn sa cititi aceasta carte.

    Acest roman, ca si primul, de altfel, ne invata sa nu renuntam la telul nostru, indiferent de greutati si consecintente. Ne invata ca viata este o lupta continua, ramane de vazut cine castiga. Totodata, ne arata ca, nu razbunarea te face victorios in lupta ta pentru viata, aruncat in mizerie de un grup de oameni invidiosi pe succesul tau, ci faptul ca le demonstrezi ca esti mai presus de ei, spiritual si moral.
Dupa aceasta carte, nu pot sa nu-mi amintesc cuvintele din filmul Lincoln (2012), in care se spune ca "Poti sa fii victorios, chiar daca ai pierdut, poti sa pierzi, chiar daca ai castigat..."

Din lectura audio am numai de castigat.