Pacatul de a fi femeie

    Ceea ce m-a inspirat sa scriu articolul de fata este intrebarea pusa pe un forum (poate sunteti curiosi sa-l vizitati: http://www.nunta-moldova.md), intrebare aparent banala, a unei mirese, daca are voie sa intre in biserica pentru cununie, in ziua nuntii, daca fix acea zi s-a nimerit sa fie una "din acele zile". Am zis aparent banala, pentru ca, aceasta intrebare a iscat o sumedenie de pareri, care mai de care mai variate, unele dintre ele, chiar, la limita rationalului. Omul fiind unica faptura rationala de pe pamant, are tendinta de a cauta rationalul si in lucrurile irationale.

    Imi amintesc, inca de mica, ca babele aveau grija sa-ti bage "bumbac in urechi" ca nu cumva sa incalci aceasta regula. "Doamne fereste, e un pacat, pentru care poti arde in flacarile iadului, Dooaaamne fereste!" De aici au pornit cateva intrebari "Ce este Dumnezeu? Este El un egoist - rasist pentru ca aproape toate legile Lui legate de Biserica dezavantajeaza femeia si nu-i da, aproape, nici un drept?", intrebari care ma bantuie, libere si nestingherite, fara a veni cu un raspuns credibil si rational si care sa multumeasca pe toata lumea, de la cel mai infocat credincios si pana la cel mai hotarat ateu.

    Nu sunt in masura sa declar, sus si tare, ca am gasit raspunsul la aceasta intrebare, ca am gasit raspunsul care sa-mi satisfaca, mie, curiozitatea, dincolo de ceea ce se scrie in carti. Nu pot sa vorbesc despre ceva ce, nu stiu cu certitudine ca exista sau ca nu exista, in speta despre Dumnezeu. Nu poti demonta ceea ce nu poate fi dovedit si chiar de s-ar dovedi ce pierzi daca crezi si nu exista? Nimic nu pierzi, pe cand daca nu crezi si  exista atunci s-ar putea sa pierzi sau nu. Relativitatea asta ma innebuneste.

    Cum am mai spus, n-o sa vorbesc despre ceea in ce cred, dar vreau sa ma refer la parerea pe care o am despre multele pacate puse in seama omenirii, dar in special despre pacatul femeii de a intra in biserica, in "acea perioada". O sa incerc sa nu fac un articol interminabil, pentru ca aceasta este o tema inepuizabila care mereu va naste polemici si idei, dar cum se va primi asa va fi primit.
Am facut o mica munca de documentare, mai mult din curiozitate decat din dorinta de cunoastere a acestui domeniu, pe care prefer sa-l las acolo undeva, in suflet si nu in minte, facandu-ma sa ma simt libera sa cred in ceea ce imi aduce multumire sufleteasca.

    Daca ne luam dupa Vechiul Testament, insasi viata noastra e un mare pacat. Cica, noi, cand ne nastem suntem deja pacatosi, pentru ca suntem nascuti din pacat. Cum sa nu fii pacatos toata viata, daca noi pacatosi ne nastem? Biblia, ca si alte carti religioase, sunt scrise si interpretate tot de oameni, prin prisma a ceea ce era lumea in acele timpuri, cand s-a scris cartea. Cele 10 porunci interpretate acum, ar avea mult mai multe intelesuri decat aveau inainte, unele dintre ele, iar altele ar avea acelasi sens ca in urma cu nu stiu cate mii de ani,de exemplu porunca a 5-a "Cinsteste-ti tatal si mama", ramane valabila pana in ziua de azi, cu exact acelasi sens.

    Porunca a 8-a "A nu fura" avea atunci un singur inteles - a nu fura de la aproapele tau. Acum are un sens mai profund. Daca downloadezi un film, de pe un torent, se numeste PIRATERIE, ceea ce inseamna ca tot un fel de furt este, insa nimeni nu se duce la spovedanie sa zica "Parinte am pacatuit, am furat - downloadat un film stiind ca este ilegal" si respectiv sa primesti pedeapsa divina pentru acest pacat. Or porunca a 10-a "Sa nu ravnesti la vreun lucru al aproapelui tau". Dar ma intreb daca tu aspiri la un anumit post in firma la care lucrezi tot e un pacat? Tu practic nu ravnesti acel job, pentru ca  X-ulescu il detine, dar tu pur si simplu iti doresti sa evoluiezi pana acolo, incat sa obtii anume acea functie, dar s-a nimerit ca X-ulescu sa ajunga acolo inaintea ta. Reiese ca e un pacat, dar atata timp cat te face fericit acel job (asa crezi sau asa este) de ce sa nu lupti sa ajungi acolo?

    Marele pacat, descris in Vechiul Testament, dar care nu apare, sub nici o forma, in Noul Testament, al femeii care intra in biserica, in "acele zile" mi se pare de departe cel mai irelevant. Se invoca adesea ca femeile sunt "murdare" in acea perioada. Dar oare suntem noi, barbati si femei, cu adevarat curati atunci cand intram in biserica, daca intram? Nu am auzit nici un om, barbat sau femeie, sa spuna: "Nu indraznesc sa ma ating de cele sfinte sau sa intru in Biserica, fiindca azi am barfit sau am ocarat sau am furat (exemplul de mai sus). Ce este mai necurat, pacatul savarsit cu buna stiinta sau starea fiziologica absolut normala. Toata creatia lui Dumnezeu este perfecta in toate detaliile ei. Mi se pare aberant sa spui ca femeia, care este de fapt, parte a neamului omenesc si deci impreuna cu barbatul, coroana creatiei lui Dumnezeu, nu este chiar perfecta.
Cu cata inversunare este promovata aceasta ideie, ca femeia este necurata in acea perioada, dar ma intreb, in ce sens? Spiritual nu vad cum, din moment ce asa a fost creata de Dumnezeu si nu cred ca vreun credincios ar putea admite ca acea creatie este necurata. Fizic? Pai daca e vorba de igiena, problema este demult rezolvata, iar reclamele TV ne arata si cum.

    Cum am mai spus, atat Biblia cat si alte carti bisericesti au fost scrise de oameni si interpretate de ei, in functie de acele timpuri, dar nu pot sa inteleg oamenii care nu incearca sa patrunda adevaratele sensuri ale Cuvantului lui Dumnezeu din Biblie ci le iau mot-a-mot. Biblia e plina de intelesuri si este foarte bine sa o cititi, dar atunci cand citesti o pilda, incearca s-o intelegi prin prisma a ceea ce este astazi, nu ce a fost cu 2000 de ani in urma si o sa vezi ca aceleasi cuvinte prind alt sens. E vorba de interpretare nicidecum de necredinta. Biblia, ca si orice alta carte, trebuie citita si inteleasa, nu doar citita, iar biserica ramane neintinata prin prezenta pacatosilor in ea.

    Eu cred, in felul meu, in acea putere care ma poate indruma pe calea cea buna, dar nu cred ca daca e sa ard in focurile vesnice voi da socoteala doar pentru ca am intrat in Biserica, intr-o perioada mai "dificila" a lunii si da, nu ma consider lipsita de pacat, dar mai cred credinta a fi nu doar dogme si idei fantastice din timpuri demult apuse, ci o inaltare a spiritului prin speranta si iubire, respect si liniste sufleteasca.