10 dorinte care au ramas doar dorinte

    Ajungi intr-un moment in care faci bilantul tau, al propriei existenti, faci planuri si liste cu Must-have and Must To Do.  Nu e ceva rau sau ceva trist, or depresiv, dimpotriva, te ajuta sa realizezi incotro vrei sa te indrepti, unde vrei sa ajungi si efectiv ce iti doresti de la viata.

    Cand esti mic, toata lumea, inclusiv tu, te intreabi ce vrei sa te faci cand vei fi mare. Nimeni nu iti spune, insa, ca atunci cand esti mare, de fapt, iti doresti sa te faci mic. Oricum ar fi, acesta e doar un amanunt nesemnificativ atunci cand esti mic si ai lumea la picioare. Atunci totul se poate, totul are o anumita valoare si insemnatate, esti plin de avant si speranta, iar in mintea si sufletul tau infloresc ideile si dorintele ca popcornul in cuptorul cu microunde.

    E ciudat, dar atunci cand esti mare, multe din visele si dorintele pe care le aveai inainte nu mai ramane mare lucru. Ele se schimba, se modernizeaza, se maturizeaza, devin mai cu sens si cu toate astea unele dintre acele vise raman sa mocneasca in gandurile noastre cu o vaga parere de rau ca nu s-au materializat. Revii la realitate aproape imediat si iti continui drumul pe care ai pornit, fara sa incerci macar sa realizezi ce visai candva.

    Despre visele si dorintele copilariei si adolescentei putem sa scriem fara sa epuizam subiectul. In unul din asemenea momente, mi-am amintit ca multe din marile mele dorinte au ramas la capitolul de dorinta si atat.

    Incerc sa fac o lista, caci cine stie poate candva, vreodata voi incerca sa pun in practica ceva, careva dintre aceste, exact ca in The Bucket List. Sper sa nu incerc sa realizez visele doar atunci cand viata iti da un ultimatum:

1. Cand eram mica si ma intrebau ce vreau sa ma fac cand voi fi mare, le ziceam ca vreau sa ma fac arhiolog. Imi venise aceasta ideie dupa ce urmarisem cu interes filmele din seria Indiana Jones. Am avut o tentativa de a implini aceasta dorinta, imediat dupa ce am terminat liceul si am dat la doua facultati, la Arhiologie si la Jurnalism. La ambele am intrat la subventie si dupa vreo luna de sporovait printre pietre, oale si manuscrise dinainte de Hristos, am renuntat si am ales jurnalismul si nu pentru ca imi placea mai mult facultatea ci pentru ca imi placea mai mult ideea de a pleca intr-o noua tara, intr-o lume necunoscuta si neprimitoare la inceput. Nu cred ca am gresit facand aceasta alegere. Mi s-au deschis noi orizonturi si de ce nu, asa l-am cunoscut si pe sotul meu. Ideea n-a disparut detot din mintea mea, doar ca acum n-o mai vad decat ca o mica dorinta de cunoastere, a unui copil. Dar ca sa fie treaba treaba, mi-am propus sa ajung in Egipt, nu stiu cand, dar voi ajunge. In Egipt, pentru ca, fiind mica, mi se parea ca arheologia = Egipt.

2. Arhiologia nu era, insa, pe primul loc in dorintele mele. Cand eram mica ma visam mare actrita si nu oriunde ci in cetatea filmului, la Hollywood. Acest vis m-a bantuit atat de puternic o anumita perioada incat, in fiecare seara cand imi spuneam rugaciunea, incheiam cu aceeasi rugaminte: "Doamne ajuta-ma sa ma fac actrita!". Era exact ca in bancul ala : Doamne ajuta-ma sa castig la Loto. Dar omul nu cumpara nici un bilet" Cred ca eram prin clasa a II-a. Asteptam un semn, dar n-a venit, de nicaieri si o perioada nu m-am mai gandit la acest lucru, dar nici nu m-am mai rugat seara, la Dumnezeu. Cred ca acest vis cumva s-ar fi materializat, nu neaparat la Hollywood, daca si parintii ar fi fost atenti la semnele copilului si l-ar fi dat la niste cursuri de teatru sau sa-l plimbe pe la emisiuni pentru copii, dar nu, nu ii invinuiesc de nimic. Aveau si ei problemele lor de oameni mari. Acea ideie mai mocneste incet, acolo, undeva, intr-un colt de suflet.

3. Imi doream sa pot sa merg pe bicicleta. Ahahaha, nici acum nu stiu prea bine. Imi amintesc ca mama i-a cumparat fratelui meu o bicicleta Shcolnic, asa se numea, era ceva intre bicicleta pentru copii si cea pentru mari, avea frana din pedale, iar frate-meu are si acum destule semne obtinute de la intrecerile cu alti copii. Mie imi era frica sa urc pe ea si asa ma lasam plimbata de frate-meu numai cand avea el chef. In clasa a 11-a, o prietena cu care locuiam si-a propus sa ma invete sa pedalez. Am invatat, stiu sa conduc doar bicicleta cu frana de mana, dar nu stiu inca sa fac curbele. Macar am invatat sa invart pedalele si sa tin volanul drept, dar daca e sa ma urc acum pe bicicleta ar fi ca si cum n-am invatat niciodata, mi-ar fi frica. Dar, acum, mai nou, am avansat, imi doresc mai mult sa obtin permisul de conducere decat sa invat sa merg pe bicicleta.

4. Imi doream sa urc pe Everest la fel de mult cum imi doream sa fac scufundari. Ce vis maret. Mi-a incoltit in minte la orele de geografie, cand invatam despre munti. Vedeam imagini magnifice cu varfuri de munti si imi doream sa fiu si eu acolo. Oh, nici in Carpati n-am apucat decat sa urc pe partie, dapoi sa excaladez vreun varf mai micut. Everestul nu l-am pus in lista de To Do, insa o sa am grija sa merg la munte, sa savurez aerul curat macar odata pe an.

5. In liceu as fi avut ocazia sa iau niste cursuri de parasutism, insa pretul era prea mare pentru ce imi permiteam sa cer de la parinti. Am ramas doar cu dorinta, dar l-am notat cu pix rosu in lista cu ce trebuie sa fac. Nu cursuri, dar macar sa sar cu parasuta odata, cu insotitor. Mi-ar fi suficient. Deocamdata, ma duc, in fiecare an, la parcuri de distractie, ca sa-mi alimentez setea de adrenalina.

6. Mi-am dorit sa am o gasca nebuna care sa ma sustina din tot sufletul sa fac petrecerea burlacitelor mai ceva decat aia din Hangover. N-a fost sa fie. Unii au fost prea preocupati de ale lor incat sa se mai gandeasca si la mine. Deci gasca nebuna am taiat-o definitiv de pe lista, la fel si petrecerea burlacitelor.

7. Mi-am dorit dintodeauna sa pot confectiona chestii Handmade. Am apreciat si invidiat munca celor care pot sa faca asa ceva. Eu n-am destula rabdare. Ma apuc de o chestie si o abandonez la primul moment care imi pare mai dificil. Parca am degetele legate. Nu-mi iese. La orele de educatie tehnologica din generala, invatatoarea n-a reusit sa ma faca sa impletesc nici macar un ochi. Ma simteam schiloada ca nu puteam sa fac aceste minuni, dar m-am resemnat. Idei am, dar sa le faca altii.

8. Mi-am dorit sa merg la un concert live BackStreet Boys si sa iau un autograf de la toti. N-a fost sa fie...

9. Mi-am dorit sa merg la cursuri de dans. N-am fost. Sotul imi zice ca niciodata nu-i tarziu. Aha, sa ma duc acum la cursuri de dans, cu aia mici care sa rada de tine si sa te considere o ciudata ca la asa o varsta te-ai trezit sa vii la cursuri. Nu m-am interesat daca sunt cursuri de incepatori si pentru varste mai "inaintate". Mi-e ca o sa-mi trosneasca oasele si asta nu pentru ca am imbatranit ci pentru ca sunt mai Crispy. Ahaha. Dar, totusi mi-as dori.

10. Intr-o perioada imi doream sa am parul drept ca al unei verisoare, mai tarziu mi-am dorit sa-l am cret ca al unei colege. In ambele cazuri mi se parea ca am cel mai urat par ever. Ah, da, sa nu uitam ca eram in adolescenta cand aproape nimic nu-ti place din ce ai si vrei ce au altii, inclusiv, tate mai mari, ten fara cosuri, vrei sa fii mai creola sau mai deschisa la ten, vrei cracii mai lungi si kg in minus... Acum sunt foarte mandra cu podoaba mea capilara care nu e nici dreapta nici creata, e perfecta (modesta de mine) si nu prea mai am complexe. Cred ca am depasit perioada dificila.

    Nu sunt toate, sunt doar unele dintre cele pe care mi le mai amintesc. Stiu ca n-am avut vise prea mari in ce priveste maritatul si iubitul si nici "pretentii financiare" prea mari, dar mi-am dorit sa am suficienti bani incat sa am o casa mare cu gazon si piscina si sa pot sa fac inconjorul lumii. Astea sunt dorinte mai noi, care stau in asteptare.

   Voi ce dorinte nu le-ati implinit inca?