Cum am facut cunostinta cu bucataria italiana

    Intr-o zi, intorcandu-ne acasa, impreuna cu sotul, am zis sa trecem, sa mancam la restaurantul de la parterul cladirii unde locuim, ca si asa in frigider batea vantul. Zilnic trec pe acolo, dar niciodata n-am intrat sa gust macar o felie de pizza. Cum denumirea restaurantului era in italiana am si presupus ca e mancare italiana. Nu ma omor dupa paste insa, fiind din cale afara de flamanda, am zis ca merg si paste, or pizza, or ceva acolo cu iz italienesc.

    Zis si facut. Ne asezam la o masa, intram intr-o discutie, destul de draguta, despre mancarea italiana, cu o ospatarita care era cehoaica si care ne-a adus meniul. Din vorba in vorba, am rugat-o sa ne recomande cate ceva si ne-a lasat cateva minute sa reflectam dupa. La o privire peste meniu n-am inteles nici o boaba, erau cuvinte amestecate in engleza si italiana. Si pentru ca e prima data cand intru intr-un restaurant italian si nu ma refer la restaurantele "italiene" din tara, unde se serveste si ciorba de burta, am zis sa comand ceva cu denumire sofisticata. PROASTA IDEE. Acum ma intreb de ce nu am tinut cont de recomandarile cehoaicei. Probabil ca in acel moment m-am gandit ca ospatarii recomanda anumite produse care nu prea sunt intrebate. Ospatarita a zambit fugar si dubios la comanda mea si a disparut la bucatarie. Sotul a comandat, simplu, o pizza.
    In timp ce asteptam comanda, un alt ospatar, de data asta portughez, a venit sa ne aduca bauturile, iar dupa o jumatate de ora a sosit si mancarea. Arata delicios, dar dupa o inghititura in sila am lasat furculita jos. Serios??? Miere si chili???

    Ca sa va explic, eu sunt o gurmanda, mananc aproape orice, mai ales cand arata apetisant, dar cum naiba sa mananci paste cu sos dulce, din miere, amestecat cu putin chili si bucati de pui coapte in acelasi sos de miere cu chili??? Un asa sos si mancare, dulce-iute, care face orice Chef sa fie mandru de reusita lui culinara, mie nu prea imi bucura simturile gustative.

    Atat pastele cat si puiul aveau un gust prea dulce si un pic lipicios, care nu-ti lasa in gura o senzatie prea placuta, iar imediat dupa ce simteai dulceata mierii incepea sa-ti arda gura de la chili. Cred ca am facut o fata tare schimonosita caci imediat ospatarita s-a apropiat de masa noastra sa ne intrebe daca suntem in regula. Nu, nu suntem si am rugat-o sa-mi aduca un pahar cu apa, dupa care i-am explicat cum sta treaba. A zambit si aproape soptit, mi-a spus ca dupa ce a mancat o portie zdravana de aripioare de pui con salsa al miele s-a facut vegetariana. Nu prea m-a ajutat marturisirea ei, dar, niciodata, n-o sa pot uita acel "con salsa al miele" care m-a facut sa-mi treaca si pofta de mancare si pofta de a mai calca vreodata in vreun restaurant italian si pofta de a incerca mancaruri noi.
    Am crezut ca o sa ma simt ca Julia Roberts mancand paste in Italia, in filmul Eat, pray, love, dar a fost mai mult o experienta de genul crezi ca mananci vita si de fapt mananci cal sau si mai rau.

    Dupa ce am iesit din restaurant, am dat fuga la supermarket si mi-am umplut frigiderul cu legume si fructe. O vreme, n-am mai putut sa mananc carne.