Mirosul amintirilor - floare de salcam.

Ma simt plutind, pleoapele sunt grele, iar gandurile imprastiate, fara dileme rutinare. Nu reusesc sa ma dumeresc unde sunt, ce sunt si mai cu seama cine sunt. Peste obraji simt o mangaiere calda, iar in nari un miros fin a ceva placut, atat de placut si cunoscut. Nu reusesc sa deslusesc de unde vine mirosul si nici ce anume miroase. E un miros dulceag. Parca miroase a copilarie, or poate a fericire. Ba nu, cred ca a lipsa de griji si chiar a liniste.

Aud usa camerei mele cum se deschide. In camera intra mama, o simt dupa pasul apasat. Se indreapta spre geam si il deschide pe jumatate. Pleaca, apoi revine cu o creanga pe care o pune in vaza de pe noptiera. 

Eu sunt la hotarul dintre vis si trezire. Am ochii inchisi si nu o vad pe mama. In moleseala de dimineata imi e prea lene sa deschid ochii. Ma cuibaresc mai adanc sub plapuma moale si pufoasa, lasandu-mi doar obrajii sub adierea aceea racoroasa a diminetii care intra prin geam. Nu o vad pe mama, in schimb o aud deslusit. Cu ochii mintii imi imaginez ce face, doar ascultand diversele sunete. Aud usa inchizandu-se in spatele ei. Am ramas doar eu, ciripitul care imi clateste auzul si mirosul acela dulceag care ajunge pana la mine.

E un miros puternic si ademenitor, fin si dulce. Nu foarte dulce. Ma indeamna sa lenevesc in pat si sa-l respir adanc, astfel incat sa-mi patrunda fiecare celula care at trebui sa se trezeasca, dar nu o face.
Nu stiu cat am stat asa, in starea aceea, insa treptat am deschis un ochi, apoi al doilea si am inceput sa deslusesc inconstienta mea. Ca o felina ma intind in patul caldut, a lene ma ridic pe jumatate din cearsafurile ce miros a flori primavaratice si privesc spre noptiera. 

Acolo printre firele de gerbera se inalta zvelta o creanga cu flori de salcam. Florile albe, adunate in mai multi ciorchini, ma privesc ademenitor. Mirosul lor mi-a umplut camera. Ma las pe coate si inchid ochii. Azi e duminica, am voie sa sa-mi intind mulschii plictisiti de atata miscare, fix cat isi doresc ei.

Cu ochii asa inchisi, ma teleportez in copilarie, in curtea bunicii. Vad cei 3 salcami rotati din partea stanga a portii ei de lemn si un arbore cu coroana foarte inalta si rotata din dreapta. Nu stiu denumirea acelui copac insa stiu ca era foarte inalt si multe amintiri din copilarie ma leaga de el. Unul dintre bratele-i viguroase si l-a intins in curte. Era un brat puternic si gratios de parca ar fi invitat o femeie la dans. Pe acel brat, frate-meu, care este mai mare, a agatat o funie groasa care ajungea la mai putin de un metru deasupra pamantului. La capatul de jos a innodat o bucata dintr-o creanga de copac, rotunda si bine slefuita. Noi am numit aceasta gaselnita, leagan. Astfel, zilele insorite le petreceam pe coclauri impreuna cu copii de varsta mea, iar cand ne intorceam acasa, dupa ce mama ne apostrofa cu cate doua perechi de palme la fund, eu ma refugiam in leaganul acela improvizat si visam la drumetii lungi si indepartate respirand in piept, adanc, aerul placut al serii amestecat cu mirosul de floare de salcam, iar frate-meu se aseza sub copac si se juca cu Tetrisul. Apoi acel leagan improvizat a fost inlocuit de catre tata, cu unul mesterit pe piloni de fier, numit in zona mea nu leagan ci scranciob. La acel scranciob se adunau toti copiii de prin vecini, caci era unicul. Eu si frate-meu eram tare mandri si le dadeam voie sa se dea doar cate 5 minute fiecare. Acum nu mai sunt nici salcamii, nici acel copac cu leagan, nici scranciobul, nici poarta bunicii si nici bunica care ne alinta cu bunatati. Au ramas doar amintirile acelor frumoase si inmiresmate seri de mai si iunie.

Imi simt coatele amortite si hotarasc sa ma dau jos din pat. Pun halatul pe mine, rup cateva flori din crenguta de salcam si le arunc in gura. Sunt dulci si aromate, incep sa simt cum celulele mele nervoase se trezesc de-a binelea. Imi place sa mananc floare de salcam, la fel ca in copilarie. Albinelor le place floarea de salcam, mie de ce sa nu-mi placa? Apoi ma duc la bucatarie. Mama toarna in cesti ceai aromat din floare uscata de salcam, iar alaturi intr-un borcanas se afla miere de mai, pe care albinele au adunat-o din florile de salcam in anul trecut. Eu nu mananc miere, dar imi place s-o miros si rar, foarte rar mai indulcesc ceaiurile din comert care nu au nici o aroma si nici gust. Eu nu mananc miere, insa fratele meu o devoreaza pe paine, in ceai, in prajituri, ori doar miere. Prefera mierea de mai, adica mierea de salcam, e cea mai aromata.
Si asa, adunati toti, in jurul mesei, cu cate o ceasca de ceai de salcam in fata, ne povestim intamplarile din pribegie. Din pacate, se intampla ca doar la sarbatori sa stam in jurul mesei, adunati toti, parinti si copii, copii casatoriti care au facut-o pe mama sa mai puna in plus doua scaune la masa si sa mai toarne doua cesti cu ceai. Totul in jur miroase a ACASA.

Aseara am ajuns la Londra, dupa ce am strabatut Europa. N-am luat decat amintirile cu mine, altceva n-am reusit sa inghesui in bagaje. Asa am crezut, insa pe masura ce despachetam un iz de copilarie si dor de mama m-a izbit in nas. Era de la florile uscate de salcam pe care mama mi le-a strecurat subtil in geanta plina cu arome familiare: cozonac, prajituri cu vanilie, patrunjel si leustean verde (pe care il voi congela si apoi voi avea de dat savoare ciorbelor), ceai de floare de tei si de salcam, ceai de soc si iasomie, ceai de musetel si macese.

La Londra abia infloreste salcamul, de fapt nu cred ca-i salcam ceea ce am fotografiat azi dimineata, dar seamana foarte mult cu cel de acasa. Aceste flori tin umbra pragului casei unde locuiesc.

Dupa o vacanta de o luna, alintata de mama si cu somn prelungit pana pe la 10 dimineata, e greu sa ma acomodez programului "eight to five" si trezit la 5 jumate dimineata, cand e cel mai dulce somn. In asemenea conditii doar ceaiul din floare de salcam ma mai poate revigora si trezi din starea de zombie de care inca n-am scapat.

Cu multe multumiri, postul acesta participa la Povestea Parfumata gazduita de Mirela Pete, alaturi de ceilalti participanti: Irealia, Viniela, Ion Usca, Samewhiteblue, Baghi, Mala, Silving, Sonia. 

High feeling...procesul de creare a rochiei de mireasa.

    Afara miroase a iarna. Azi dimineata, cand am iesit afara, tot ce puteam vedea in jur era acoperit cu un strat de gheata si bruma. Terenul de joaca pentru copii parea un adevarat patinuar. In mod ciudat, acest tablou de iarna m-a dus cu gandul nu la sarbatorile de iarna ce se apropie ci la momentul in care a trebuit sa-mi caut rochia de mireasa mult visata.

    Eu sunt "cu amandoua mainile" pentru coaserea rochiei, atatea emotii si nerabdare pana sa-ti vezi rochia la final, dar totodata sa traiesti si pasii de creatie. Din acest considerent eram mai mult decat hotarata sa mi-o fac la comanda. Cateva zile am colindat saloanele de rochii de mireasa pentru studierea pietii. Apoi am contactat o croitoreasa. Era un frig de februarie, iar eu tzup-tzup prin zapada la salonul recomandat de o buna prietena (Tani iti multumesc pentru pont), eram atat de emotionata... Doamna care face rochii e o persoana foarte calda. M-a intrebat daca vreau sa probez ceva sa vada cum stau pe mine diverse modele, insa eu venisem cu poza, de fapt pozele, aveam trei poze cu diferite rochii si din fiecare am ales cate un element. Dupa ce am stabilit ce si cum, am hotarat sa ne vedem peste o luna pentru o proba. Luna aia mi s-a parut an. Cred ca a fost cea mai lunga luna din toata viata mea...

    In ziua probei, la ora stabilita am ajuns la salon, iar ea avea o prezentare si a intarziat vreo 15 min. In  alea 15 min inima mea a batut atat de tare, incat daca stateai langa mine cu siguranta o auzeai. Chiar daca ar fi venit sfarsitul lumii, in acel moment, eu nu as fi renuntat la proba. Asteptam sa-mi vad rochia ca un copil care este nerabdator sa-si deschida cadoul. Cand a intrat pe usa, ochii mei au sclipit si s-au indreptat spre ceea ce tinea in mana, incercam sa descifrez cum arata rochia mea vazuta prin punga tranparenta. Atatea ganduri, imagini si modele mi-au trecut prin cap, vai de mine. Unica certitudine a fost ca era alba:)).
     Prima impresie dupa ce a scos-o din ambalaj a fost - hmm, dar oare e ce vreau eu? Insa cand m-am vazut imbracata, inima mea a inceput sa bata si mai repede... m-am indragostit. Am facut cateva poze si pentru ca rochia inca nu era gata am stabilit o noua intalnire de proba..
    La urmatoarea intalnire eu eram mai relaxata, iar croitoreasa mai agitata si asta din cauza ca inainte cu doua zile i-am scris un mail si i-am zis ca vreau sa modific ceva la corset, iar ea a inteles ca vreau sa modific corsetul de tot, ceea ce era aproape imposibil sau alta munca.. Dupa ce i-am explicat face to face ce vreau s-a linistit si ea, iar in 3 zile rochia era finalizata, probata si cumparata.. Din acel moment n-am mai avut rabdare sa vina ziua cand o voi imbraca. Rochia era asa de personala, asa de "a mea", incat nici acum, dupa nunta, nu ma vad in alt model.

     Probabil ca sunt rochii mult mai frumoase, dar doar asta a fost creata special pentru mine si am participat si eu la proces, ceea ce o face deosebita. Pentru mine procesul in sine a fost o adevarata experienta, toata perioada pana la finalizarea rochiei am fost "high", zambeam singura, aparent fara motiv, de ai fi zis ca am inhalat vreun drog (motivul il aveam eu in cap). Aveam o stare de bine atunci cand ma gandeam la rochia mea, n-am trait vreo data un sentiment atat de puternic si nici un alt eveniment nu mi-a facut inima sa bata atat de tare (cu exceptia sotului meu;)) ca atunci cand eram in plin proces de creare a rochiei mult visate. Eram fericita!!!
     Asa ca, pe viitoarelor mirese le sfatuiesc sa-si coase rochia, daca vor sa traiasca senzatii tari, dar fiecare va face cum ii va dicta inima!
    Sa ne auzim numai de bine!!!!

PS. Unele poze sunt "imprumutate" de pe google image.