Friday, April 18, 2014

Un Paste fara oua vopsite

Cum sunt englezii astia. N-au sarbatori multe, dar alea care le au le petrec cum trebuie, adica cu zile libere. Se apropie Pastele si la ei. Anul asta Pastele catolic s-a nimerit sa fie odata cu Pastele ortodox. Minunat. N-am idee cum e sarbatorita noaptea de inviere, insa nu ma asteptam ca Vinerea Mare la ei sa fie zi libera sau cel putin cu program scurt, in care magazinele nu lucreaza (poate doar unele cu program scurt), bancile la fel si majoritatea firmelor de stat sau private or au program scurt or nu lucreaza de loc. Pentru mine conteaza aceasta zi libera doar din perspectiva ca Omul meu are o zi in plus sa se maimutareasca (deja) prin apropierea burtoiului unde salasluieste temporar cel care-i va purta numele. Eu, oricum, mi-am luat concediu meritat pana la aparitia minunei cu ochi, asa ca, zi libera sau nu, ma relaxez la fel. Astazi ne bucuram impreuna de primavara frumoasa care a poposit pe aici si nu mai pleaca si nici nu vreau sa plece. Sambata toate institutiile au program normal, adica program scurt ca sambata, iar apoi urmeaza duminica si luni, zile in care sa te tot lafaiesti sub plapuma, fara sa fii stresat ca suna ceasul prea devreme.

Vine sarbatoarea cea mare, iar eu nici ca o simt. Pastele, nu are nici un farmec sarbatorit la Londra. Joia Mare despre care vorbeam anul trecut aici, nici n-am simtit cum a trecut, fara Joimarita si fara mirosul de cozonac. Vineri, adica azi, nimic nou sub soare. Facebook-ul s-a umplut de poze cu cozonaci si oua vopsite, insa mie nici oua nu-mi vine sa vopsesc, ca oricum nu le mananc. Oua fierte mananc, oua vopsite nu. De ce nu le mananc, nu ma intrebati ca nu stiu, insa imi place sa le vad pe masa de sarbatoare. Care masa de sarbatoare? Eu si sotul intr-o camera inchiriata? In constiinta mea, masa de sarbatoare este Acasa, in familie si desi cu sotul formam o familie, in curand largita, inca nu am gasit locul pe care sa-l numesc Acasa si sa ma simt ca Acasa. Sper, in cativa ani, sa reusesc sa am un loc pe care sa-l numesc locul unde ma simt Acasa la mine. Apartamentul pe care l-am cumparat nu se pune, pentru ca el, sarmanul, inca isi asteapta locuitorii, pana atunci are pe usa un lacat mare. 
Si totusi, am un loc pe care il consider Acasa. Acel loc este in continuare casa parinteasca, un loc sfant si plin de amintiri. In aceste conditii, am decis pe ultima suta de metri sa luam bilete de avion si sa petrecem macar a doua zi de Paste la masa de sarbatoare, plina de bunatati pregatite de mama (mamele amandurora), impreuna cu cei mai dragi noua. N-am mai gasit bilete cu zbor direct in ajun de Paste, asa ca am luat pentru a doua zi, iar pretul lor ne-a scuturat bine contul bancar. Asta e o chestie minora in comparatie cu bucuria pe care o sa mi-o ofere imbratisarea de la mama si de la tata.

Eu inca nu stiu ce voi manca in ziua de Paste, cu siguranta nu cozonac si oua vopsite, insa a doua zi o astept mai ceva ca ziua de Paste.

Va doresc ca macar voi sa va bucurati mai mult de aceasta sfanta zi, sa aveti pace si liniste in suflet, iar lumina invierii sa va calauzesca pasii.
Un Paste fericit sa aveti!


11 comments:

  1. Sarbatorile cred ca au farmecul lor acasa. Insa acasa pt tine e locul unde e si sotul tau, stiu asta. In curand o sa vina pe lume minunea ce va uni si mai mult relatia voastra. Iti doresc un Paste fericit! si multa sanatate

    ReplyDelete
  2. Tina draga, fie ca sarbatorile Sfintelor Paste sa iti daruiasca pace si liniste sufleteasca, sa iti intareasca increderea si speranta într-un viitor luminos! Va doresc numai si numai bine! PS: De Craciun veti fi trei :) cat de frumos va fi!

    ReplyDelete
  3. Sunt perioade din viata care apropie de cei dragi.Acum in perioada Pastelui,a faptului ca astepti un copil,normal sa-ti sfaraie calcaiele spre casa.Sa fiti sanatosi si sa petreceti bine!

    ReplyDelete
  4. Paste Fericit si tie Tina alaturi de sotul tau si mogaldeata pe care o porti in burtica!

    ReplyDelete
  5. Bucuria sa va insoteasca oriunde veti fi! :)
    Sufletul senin sa-ti fie! Zile fericite iti doresc!

    ReplyDelete
  6. Doamne ce mi-a placut postarea asta! e atata fericire in randurile tale, si chiar si acolo ude s-a putea cuibari un pic de gri, tu ai reusit sa aduci lumina si speranta! Sarbatori Minunate sa aveti! :)

    ReplyDelete
  7. Oriunde veti fi de Paste, va doresc sa fiti fericiti iar Lumina Sfanta sa va insoteasca in fiecare clipa!

    ReplyDelete
  8. ... "Si-atata timp cat mai respir
    Vreau sa raman copil,
    Vreau sa ma bucur de viata
    Ca nu se stie cand mai vin,
    Vreau sa beau cat se cuvine,
    Sa stau cu cine vine,
    Sa-mi iubesc prietenii cum ma iubesc pe mine.
    Vreau sa gust din placere,
    Sa trec peste durere
    Stii ca viata ofera doar celui care cere,
    Celui care cere." Paste Fericit, Tina!!! Acasa Pastele e o poveste!!!

    ReplyDelete
  9. Dragă Tina, îți doresc Sărbători fericite, luminate, cu pace în suflet și belșug pe masă, cu sănătate și voie bună! Te pup, ai grijă de tine, adică de voi, și să auzim numai de bine!
    P.S.: Acum adun cărțile, abia aștept să ți le trimit. Cu drag! :)

    ReplyDelete
  10. în prag de mare sărbătoare, Sfintela Paşti, cu drag, vă doresc multă sănătate !

    ReplyDelete
  11. Sa ti se umple viata de bucurie si sufletul de lumina! Paste fericit!

    ReplyDelete

Zi-mi si mie la ce te gandesti