"Alo, da, eu sunt Andrei!" .

— Alo, da, eu sunt Andrei!
După câteva secunde, în timp ce, probabil persoana de la telefon îi spunea ceva, Andrei raspunde, cu un zâmbet măgulitor pe buze:
— Scumpo, ajung în 20 de minute, sunt pe drum. Mi—am luat liber special pentru tine. Te pup.
Și închise telefonul. Își cufundă privirea în lectură, însa după vreo două rânduri zâmbi. Își aduse aminte de faza de dinaintea apelului. “Trebuie să fii îndrăzneață ca să ai curajul să zici asta unui necunoscut. Hmm, îmi place genul ăsta de nebunie și nici urâtă nu era cu părul ăla bucălat...“.
Autobuzul 23 a oprit în stație, iar Andrei a coborât și a luat—o pe o străduță în jos.
Mirosea a primăvară, deși zăpada scârțâia sub picioare.
"- Iarna se lasă dusă greu." se gândi, Andrei. Trecu pe lângă o florărie, luă un buchețel de ghiocei și plecă spre casă.
Răsuci cheia în broască, deschise ușa și intră.
- Lucy, ești acasă?
- Vin imediat, se auzi o voce obosită din baie.
Andrei s-au dus la bucătărie, a pus vinul pe masă și cutia împachetată frumos cu fundă de cadou roșie.
Lucy își făcu apariția în bucătărie.
- Surpriză!
- Ce sărbătorim?
- E 1 martie, scumpo!
Lucy, deschise cutia, iar in cutie un parfum nou, cu ambalaj roz. Lucy ridică o sprânceană.
- Really? Era suficient niste ghiocei.
- Hei, morocănoaso, că tot veni vorba... Îi întinse buchețelul de ghiocei.
Un zâmbet palid a apărut pe chipul ei, dar ochii au sclipit de bucurie. A luat buchețelul, l-a mirosit și l-a pus într-un pahar cu apă. Apoi a desfăcut cutia de parfum.
-Stiu că ți-a plăcut când l-ai mirosit în magazin.
- Da, are arome plăcute de primăvară. Este proaspăt, cu arome de piersica, pepene galben și măr, dar nu poți uita mirosul de iasomie și trandafir. Este probabil, unul dintre cele mai feminine și revigorante parfumuri. Spring Flower de la Creed, bucură simțurile olfactive.
- Te simți bine? Pari cam obosita.
- Sunt bine, cred că e astenia de primăvară. Mulțumesc, scumpule. Și îi sări în brațe.

Povestea parfumată cu semnătura mea pentru aniversarea a 7 ani a Poveștii parfumate. Mi-a revenit muza un pic. Recunoașteți personajele?

Parfum de iarnă la început de primăvară.

Creație, artă, muză, scris sunt chestii care sunt depozitate undeva, într-un loc necunoscut, de prea mult timp. Acum, două perechi de ochi, ca migdalele, mă privesc insistent zi de zi și două perechi de buze îmi zâmbesc concomitent sau pe rând. Nu am timp să am timp. Mirela Pete m-a invitat să particip la aniversarea de 7 ani a Poveștilor parfumate, cu o poveste parfumată cu semnătura, dar sincer recunosc, n-am idee cum s-o fac.

E primăvară în calendare, dar iarna a decis că e momentul să-și facă apariția, după ce a fost dispărută câțiva ani. Ultima zăpadă care mi-a bucurat privirea a fost prin 2012. Prin ianuarie 2016 și-a scuturat niste perne cred și apoi, abia anul ăsta, când așteptam primăvară să înlocuiască toamna lungă, Domnia sa , Iarna cu zăpadă și ger și-a amintit că la Londra, copiii o așteaptă. Și adulții tot, dar nu și șoferii.
Ger, vânt și fulgi mari. După atâta timp am simțit, în sfârșit, mirosul iernilor din copilărie, miros de ger uscat care împrospătează aerul poluat al Londrei. Proaspăt și rece.
Zăpadă n-are miros? Ba da, are. Nu știu să-l descriu, pot doar să-l simt. Îl știți și voi, sunt convinsă.
Englezii neobișnuiți cu acest tip de iarnă, au închis școlile și grădinițele, transportul public a funcționat la capacitate minimă, mulți angajatori au dat liber angajaților, deși zăpadă mică și gerul nu foarte puternic.
Eu am profitat de venirea iernii în toiul primăverii că să îmi reamintesc mirosurile puternice din copilărie. Cum să treacă o "iarna geroasa" fără miros de coji de portocale? Sau vin fier cu scorțișoară? Vanilie și măr copt? Nop. Aroma de vin fiert cu scorțișoară a încălzit atmosfera, iar lumânările parfumate au dat un iz romantic livingului plin de jucării, mașini, tractoare, creioane, mingi și baloane. Lumânările parfumate nu concep să le aprind în sezonul cald când și așa ne invadează mirosurile de tot felul. Lumânările parfumate mi se par potrivite în sezonul rece și pentru că la 1 martie ningea ca în mijlocul iernii, în loc de miros de flori de primăvară, casa îmi mirosea a iarna în toată splendoarea ei.
Ziceam că majoritatea școlilor și grădinițelor au fost închise pentru 2-3 zile, însă grădinița privată a năzdrăvanului meu, a fost deschisă pe 1 martie, fiind Ziua mondială a Cărții, copiii au mers costumați în personajul preferat. Năzdrăvanul meu a preferat compania lui Chase din Paw Patrol, dar și un mărțișor cu McQueen. Da, mărțișor, pentru că deși mirosea a iarnă, noi am decis să aducem mirosul și spiritul primăverii la Londra. Am împărțit mărțișoare, împreună cu tradițiile și legenda tipărite în engleză, educatoarelor englezoaice. Foarte impresionate, de tradiție, mi-au zis că eu am adus iarna din tara mea când m-am întors din vacanță, saptamana trecută, dar că le-am bucurat cu un suvenir drăguț cu motive populare că să-mi plătesc "greșeala".
Revenind la mirosurile iernii, am preferat sa îmi scot din ascunzătoare, parfumul care îl folosesc în exclusivitate iarna. Are miros greu, cald, vanilat și lemnos. Fără urmă de flori în el. El e câștigătorul în zilele reci de iarnă. El, Casmir, de la Chopard.
Știu, nu e povestea care să reprezinte semnătura mea în totalitate, însă sper că ați simțit, macar un pic, mirosurile și parfumurile care m-au încântat în aceste zile speciale de "iarnă primăvăratică".

Moldoveni, voi încotro și unde?

Di o mie di ori zîc sî reiau scrisu' pi blog șî numa Doamni ajută nu—i.
Da' evenimentili di azi m—o convins.
Moldoveni, și—i cu nevoastrî? Voi cu totu' aț luat—o la vali?
 La mini—n cap gândurili sî șiondanesc, fac tărăboi, n—au liniste. Nu cum îi posibil sî alejîț un preșădinti care v—o furat la un loc cu tartorul tartorilor, pi numele lui de botez Vladimir Plahotniuc, zîs șî Plaha? Cum? Bre, oameni buni, cu sufletul roșu șî mintea întunicatî di minșiuni, cum? Bre, moldoveni, nu v—aț săturat sî înotați în glod? Nu vreț șî voi sî merjiț în caloșăi pi cărăruș mai disfundati? Chiar așă tari vă placi sî vă bălășiț în glod.
Sunt dezbrăcatî di gânduri șî dezamagitî totodata, numa' când ma gândesc la toț moldovenii mei iubiț, din străinătati, cari o mers suti, mii de km până la șei mai apropiatî secțîi di votari, or o stat, az, ceasuri întreji, la rând, ca la pâine pe vremea comunismului, numai sî votezî pentru voi șei de—ț mai ramas prin țarî. Da, ei, noi, am stat la cozi interminabile pintru a aduși schimbari la voi în casî. Șî voi și fașiți? Votați acelaș hoț pi cari l—aț mai votat? Nu învațaț din greșăli, nu? Ba o vrut la primărie șî nu i s—o prînit, acuma, iaca o vrut prezident și o șters cu chișioarili di voi, da i s—o prînit.
Maladeț, Dodon, ț—ăi vazut visu'cu ochii. Și sî zic, felicitări cî ai reușît sî mințăști, pintru a nu stiu câta oară un popor, un popor așă di ușor di mințît. Ești un erou adevarat, și pot sî zîc. Vezî, data viitoare, nu mai fura așă mult, mai lasî șî la popor, ca sî aibî puteri sî treacî iernili cu sănătati șî sî ajungî sî ti votezî șî la anu' șî la mulț ani. Am înțeles, deamu' cî ni respecț pi noi șei din diasporî, cari am votat împotriva dunitali, da' nu era nevoi sî ni cocolești așă di tare cu declarațîa asta precum ca ni stimez șî cî o sî țîi cont di problemili noastri șî mai mult decât atât NOI O SÎ SÂMȚÂM ASTA. Sunî a amenințare, dar o ieu ca pi o grijî a lu' netali pintru noi cetățănii, Dap doar ai zâs cî ești prezidentul tuturor.
Dragî, domne preșădinti declarat cu mult înainti di a sî fi terminat numărarea voturilor (o ninune, știu, cî ești baba vanga, tfu, sî nu ti diochi), sper din tot sufletu' meu di moldovancî sî ti culci prezident șî sî ti scoli cu o fimei dișteaptă președinte în locul dunitali.
No, eu n—am președinte, președintele meu se va alege prin vot corect și liber exprimat, ceea ce nu e cazul în prezent.
Dumnezeu să vă dea minte, măcar peste 4 ani, dragi moldoveni, că eu vă iubesc și vă urăsc in același timp. Votul diasporei a fost pentru voi cei din țară. Nu—l vreți, nu—i nimic, să ne auzim cu bine!

Nasul

Unde—i nasul, Ștrengar?
— Nana! Și își pune degetul arătător pe vârful nasului meu.
— Nasul, scumpule. Se zice NAS.
— Nana. Și râde.
— Degeaba te contrazici cu mine. Râd și eu. Știu cine o să aibă dreptate, dar nu mă las. Se zice NAS, îi repet.
— Nana.
Și mă trezesc cu degetul lui în “Nana“ meu, încercând insistent să—mi demonstreze că știe.
— &€$%#:;&@€, înjur subtil în gând. Iar am uitat să—i tai unghiile.

De fapt n—am uitat, dar e atât de dificil acest moment, încât îl amân până pielea mea simte pe viu că e cazul să—mi fac curaj pentru această operațiune.

5 minute

Sta in fund pe burta lu tac-so. "Aggiiii, baa, bababaaaaa!" zice si se apuca cu mana dreapta de ciorapul de pe piciorul lui micut si durduliu. Se incrunta, ridica o spranceana in fuga, clipeste de doua ori si iar incepe sa descnte ciorapul ala, pana il scoate de pe picior si il baga in gura.

Tac-so ii scoate ciorapul din gura si i-o da pe girafa Sophie s-o roada in gingiile alea stirbe care se pregatesc sa-i rasara niste minuni de perle. Inca nu-i rasar, dar ele se pregatesc de zor. O ia cu amandoua manutele pufoase pe Sophie si ii baga urechile de cauciuc in gura. Se aude un marait nemultumit, flutura girafa in sus si in jos de vreo 4 ori, apoi o lasa sa cada pe pat. O priveste de la inaltimea lui in fund asezat pe burta lu' tac-so si iar ridica o spranceana.

Apare ma-sa in vizor cu telefonul in mana. Casca gura mare de bucurie. Lasa sa-i curga niste saliva in coltul gurii. "Bubuuuu, immmm, grrrrrrr!" zice si se intinde spre celalat ciorap de pe celalalt picior.

Amintiri la degetul aratator

Am mii de poze in telefon. Aranjate pe foldere. Si vreo cateva sute de clipuri video. Toate cu nazdravanul. Nici un selfie cu mine. In cel mai rar caz un selfie cu mine si pufosul.

Din astea mii, majoritatea au dubluri sau zeci de dubluri. Poze aproape identice, dar care, mi se pare mie, ca sunt tare diferite. In una are ochii mai mari, in cealalta gura mai zambitoare, in cealalta saliva in coltul gurii il face asa de dragalas, in alta tine mana asa frumos, in alta se uita fix in obiectiv.

Vreau sa mai sterg, dar nu pot alege din astea nici una care sa merite sa apas butonul delete. In toate e atat de simpatic, atat de firav, de bland, de zambitor, cu ochii aia ca doua luni pline si cu gura larg deschisa cand rade, de parca imi intra soarele in casa.

Intr-o zi ma uitam la un bodysuit cu care a fost imbracat prima data dupa ce s-a nascut. E atat de micut acum, parca e de papusa, insa cand ma uit in poze, observ ca acel bodysuit ii era mare cand s-a nascut. Si n-as fi crezut ca ii era asa de mare daca nu aveam pozele ca dovada.

Pentru asta sunt pozele, pentru amintiri. Pentru a observa cat am crescut, cum am evoluat (ne-am maturizat, am imbatranit) de la un an la altul, in cazul nazdravanului, de la o saptamana la alta.

Mi-as fi dorit sa am o poza cu mine bebelus, sa vad cum aratam atunci, cum crestea tineretea in mine. Prima poza o am la 4 ani. Fratele meu e mai norocos, are o poza alb-negru de la 3 luni. Fotografii erau rari pe atunci, iar parintii nu aveau butonul make a picture la degetul aratator.

Cand o sa ma opresc sa-i mai fac poze? Nu stiu. Probabil niciodata. O sa mai am memorie in telefon? Cu siguranta, pentru ca se produc carduri cu memorie tot mai mare. In urma cu vreo cativa ani, un card de 1 gb era mana cereasca. Acum unul de 64 de gb nici vorba sa-mi ajunga. Si cum ar putea, daca eu simt ca vreau sa-i surprind fiecare emotie, fiecare gest, fiecare moment al cresterii sale.

Cadoul de la Mosul, era sa fac infarct

Ce cadou iti doresti de Craciun? Pe mine ma omoara intrebarea asta, habar n-am. Primul lucru care imi vine in minte sunt carti. Romane, de bucatarie, stiintifice, oricare. Chit ca nu le citesc pe toate, sa fie acolo. Poate o vacanta? Eh, da, mosul stie ce-mi doresc, totusi anul asta merge si un masaj la domiciliu, nazdravanul e prea mic ca sa-si lase parintii intr-o vacanta bine-meritata. Haine? Hmm, gusturile sunt diferite si e posibil s-o dai sau s-o dau in bara. Poate doar o pijama pufoasa or poate una sexy? Variante sunt. Biju? Eu nu prea port. Si daca port, argintul e de preferat. Tehnologie? Da da, merge, dar cam am tot ce-mi trebuie. Nu sunt fan "afoane" si "smartsunguri" si nici tablete. Anul trecut am primit un Nikon D3100, iar anul asta un Kindle in avans pentru ca am fost cuminte. E mai mult decat suficient. Uite, chiar acum cand scriam, m-am gandit ca mi-ar placea sa primesc ustensile de bucatarie, gen un mixer vertical din ala de face toata munca, numai pui ingredientele si stai si-l privesti. Deh, am imbatranit or poate doar am devenit mama si mi s-a trezit brusc instinctul de bucatareala.

Cu toate astea am scris si eu o scrisoare Mosului, da una imaginara, cu rugamintea disperata de a avea macar 6 ore neintrerupte de somn. N-am mari pretentii, macar sase. Ei bine, se pare ca Mosulica m-a auzit si mi le-a daruit. Ieri seara. Nazdravanul meu a dormit 7 ore continuu. Eu nu m-am mai trezit la chemarea lui ci inainte de a se fi trezit el. Ma uit la ceas, e 6 fara zece. Waaaa, pe bune? Si nazdravanul nu s-a trezit de pe la 11pm. Ciulesc urechile sa aud ce face. Nu-l aud. Ma ridic in capul oaselor si ascult mai atent. Nu se aude respiratia lui. Uf, inima incepe sa-mi bata cu putere. El doarme in camera de alaturi, de care ne desparte doar usa, usa e intredeschisa, tocmai ca sa-l aud. Camera noastra e slab luminata de o lampa, in camera lui intuneric.

Eram marcata de un reportaj despre doi bebelusi decedati in somn, medicii spunand ca s-au inecat cu propria voma, parintii ziceau ca e din cauza vaccinului primit cu o zi inainte. Gandurile mele deja erau negre, imi auzeam cu bate inima.

Ma strecor pe usa si ma aplec peste patut. Prin semi intuneric il vad cum doarme imprastiat ca de obicei, dar tot nu-l aud. Imi pun urechea foarte aproape de fata lui si atunci, in sfarsit, il aud respirand usor. Dupa aproape doua saptamani de sforait si smiorcait de la muci, parca prea linistit respira. Un fir de par de al meu ii gadila urechea si in acel moment isi intoarce capul spre mine, reaspira adanc si doarme mai departe. Ma indrept de sale si imi vine sa rad. Mi-a trebuit cadou de la Mosul, n-a ca l-am primit.

Ma strecor inapoi in dormitor si nu reusesc sa ma cufund in perna moale ca si il aud ca ma striga cu un ciripit linistit ca sa nu trezeasca toata casa, doar pe muma-sa. Ma frec la ochi si ma ridic. Gata cu somnul. Nazdravanul e lihnit.

Craciun cu aroma de bebelus

Anul asta Craciunul meu miroase a bebelus, insa parfumul Craciunului din copilarie strabate pana la mine prin amintirile dosite in cotloanele mintii. Mi-e dor de acel iz de acasa cu parintii dragi alaturi. Mi-e dor sa topai prin ninsoare, sa prind fulgii cu limba, sa fac fac ingerasi in zapada, sa ma dau cu sania din cel mai inalt deal, iar cand imi ingheata nasul sa fug acasa, sa ma ascund in dosul sobei fierbinti, privind la nesfarsit cum clipocesc luminitele colorate in bradul viu, cum imprastie lumina steau din varf, iar la tv sa ruleze "Singur acasa", or "Ironia sudibi ili s liohkim parom" (comedie ruseasca de Craciun). Sa miroase a scortisoara, a coji de portocala, a lemn ars si cetina de brad, iar aroma de cozonac pufos, bors scazut si friptura de porc sa-mi mangaie simtul olfactiv.

Povestea mea de Craciun incepe cu arome. Aromele de Craciun sunt inconfundabile si imposibil de uitat. Eu le pastrez foarte vii in memorie. Nu stiu ce arome o sa-si aminteasca nazdravanul meu cu miros de vanilie. Acum, sunt in proces de fabricat amintiri pentru el. E primul Craciun in 3, e primul pentru el. Nu stie el prea multe acum, dar studiaza intens luminitele si globurile colorate din brad. N-o sa-si aminteasca nici mirosuri, nici culori din primul lui Craciun, insa cu siguranta o sa se admire in poze. Cand o fi mai mare.

Vreau sa fabric amintiri pentru el, la fel cum ai mei parinti au creat pentru mine. Si acum il vad pe tata cum aseaza un brad intr-o galeata de nisip, iar eu fug de colo colo, nerabdatoare sa pun jucariile pe crengi, o vad si pe mama cum sporovaieste de zor langa plita, iar eu ma lingusesc pe langa ea ca sa primesc ceva de gustat, un biscuite, o parjoala.
Nu stiu ce amintiri o sa reusesc eu sa fabric, insa o sa incep cu mirosurile de mancare pentru ca astea sunt cel mai usor de amintit. N-o sa stau prea mult la bucatarie pentru ca nazdravanul, cu siguranta, o sa-si adjudece majoritatea timpului meu, iar bunatatile care dau miros Craciunului sunt mai mult pentru parintii lui, iar el doar o sa guste din toate prin lapticul care il papa cu atata placere. Dar o sa incep de pe acum, iar cand o fi mai mare sa devin experta la facut cozonaci pufosi, dulci si aromati ca ai mamei.
Povestea de Craciun de anul asta n-o sa aiba spiritul sarbatorilor de acasa, insa o sa fie plina de amintiri, zambete pufoase, rostogoliri si gangureli, pulpite dolofane cu miros de vanilie si fericire maxima.

Craciun fericit dragilor, oriunde v-ati afla, cu parfum de bucurie, liniste sufleteasca si aroma de viata lunga!

Craciun de poveste cu zambete pufoase

M-am apucat sa rasfoiesc sutele, daca nu miile de poze ale nazdravanului cu ochi de migdala. Nu-s decat aproape 5 luni de cand imi miroase a vanilie cand il iau in brate si totusi mi se pare ca era asa de micut la inceputul celor aproape 5 luni. De fapt nu mi se pare, caci el chiar era micut, nascut cu 3 saptamani mai devreme, alb-roz si somnoros. Micut de incapea in doua palme cu degete desfacute ale lui taica-sau si mai usor decat poseta mea in care incape doar portofelul, cheile si telefonul.
Ma asteptam sa-l vad vanat sau rosu si direct cu un plans isteric. Ei bine, nu. Era atat de luminos la fata, alb-rozaliu, curat, cu un chip de inger ca din filmele pentru copii, cu un "niii" moale de-ti mangaia auzul si cu ochii mereu inchisi de somn. In primele doua saptamani, imi puneam alarma sa ma trezeasca ca sa-l hranesc, el prefera sa doarma, ziua si noaptea.

Contrar la ceea ce ma asteptam, adica nopti nedormite si supraoboseala, eu de fapt ma bucuram de zambetele lui cu toata fata si de grimasele care aratau atatea stari. Creste si e tot mai pufos, cu privire inteleapta si curioasa, cu caracter puternic.
Doamne cat de mare s-a facut acum, vorba maica-mii, "creste ca pe drojdii", ca o paine de casa, pufoasa si gustoasa. Doarme toata noaptea, iar ziua imi descarca bateriile pana ajung la rosu.
Intinde manutele, ii place pe verticala, trage de lucruri si le baga in gura, ii place sa studieze lumea din jur, prefera sa suga pumnisorul lui decat orice jucarie pentru gingii, ne rade, ne arunca grimase haioase, ne striga, ne gangureste mult si tine adevarate discursuri in fata pumnisorul lui or a jucariilor de deasupra patutului. Uneori rade cu hohote, ii place sa se balaceasca in cada cu apa, se impinge, incearca sa-si ridice capul, cateodata sta asa haios cu mainile pe genunchi, ii curg bolfitele pe piept, pulpite-i pufoase si pumnisorii rotunzi imi dau fiori in spate, iar dupa ce se satura de supt, ma priveste bland si vesel, isi ascunde nasul dupa san apoi iar zambeste dulce. Parca mi-ar multumi in joaca. Ma topesc de drag.

Creste si vreau sa creasca, abia astept momentul cand o sa inceapa sa mearga, sa ne vorbeasca, sa ne arunce in aer cu intrebari si perle de copil. Si totusi vreau sa ramana asa pufos, dulce, mic, zambitor. Contradictoriu stiu, dar cat de curand or sa se termine zilele de bebeluseala si o sa-mi fie dor, la fel cum imi e dor de perioada sarcinii.

Desi timpul meu pentru mine s-a limitat drastic la 2 minute la wc si 5 minute la dus, n-as schimba starea asta de fericire pe nici o alta de dinaintea venirii lui.
Anul acesta Craciunul va fi mult mai plin, mai frumos, mai aromat, mai vesel, mai plin de amintiri. Amintiri in 3. Cu un an in urma traiam emotiile testului pozitiv, cu maini tremurande si lacrimi in ochi, acum am mainile pline de un dolofan cu obraji pufosi, inima plina de fericire si aceleasi lacrimi in ochi de emotie la fiecare noua aptitudine pe care o dezvolta puiul de om.
Vom avea un Craciun de poveste, ceea ce va doresc si voua! Multe persoane dragi alaturi si multe zambete fericite. Sarbatori fericite!

Creste prea repede...

"Nu-l lua in brate ca se obisnuieste". Fraza asta am auzit-o de atatea ori. Eu am facut tocmai invers. Ziua doarmea pe pieptul meu, in bratele mele, iar noaptea, uneori in brate, alteori in cos, iar alteori intre mine si taica-su. Il tineam lipit de mine ca-mi era drag, ca simteam ca el ma vrea aproape, ca in bratele mele se simte in siguranta, iubit si fericit. El mai mult de atat nici nu avea nevoie.

Sa nu-l iau in brate pentru ca mai tarziu o sa-mi fie greu, ca n-o sa doarma decat in brate sau pe pieptul meu. Uite ca au trecut 3 luni si aproape jumate si mie inca imi place sa-l tin in brate, imi place sa doarma la mine pe piept. Dar stiti ce, el nu mai vrea sa doarma la mine pe piept, de vreo luna deja. Si asa mi-e dor de el cand se contopea cu mine, cand cu manutele lui pufoase ma cuprindea, cand burta lui plina de colici se linistea lipindu-se de a mea, iar obrazul meu ii simtea caldura crestetului lui. El a crescut (inca nu mult) si deja nu mai vrea. Noptile le doarme in patutul lui si ma trezeste doar odata sau de doua ori sa-si aline foamea sau setea, or si una si alta, or poate ca sa ma simta pe mine. 5-10 minute. Atat. Si doarme mai departe. Iar mie mi-e dor sa ma trezeasca mai des, sa-mi zambeasca mai des noaptea si sa adormim amandoi visand frumos. Ziua se joaca singurel, cu manutele lui (deocamdata e la faza cu studiul manutelor si atingerea obiectelor), iar cand trec pe langa patut sa-l observ, el ma fixeaza si isi imprastie zambetul stirb pe toata fata. Ma umple de bucurie si emotie. De cateva zile, ziua, adoarme in patut, singur. E suficient sa-l mangai pe frunte si adoarme linistit. Eu raman multe minute, sa-l privesc si sa zambesc de grimasele pe care si in somn le are.

A inceput sa devina independent. Iar eu... mie mi-e asa dor de mine cu el in brate. Stiu, n-o sa renunte la brate definitiv, dar nici nu vreau, insa atat de tare ma bucur ca n-am ascultat de acele sfaturi. El creste si in curand (cativa ani sunt irelevanti, timpul e irelevant cand vine vorba de pruncul tau) bratele mele o sa le foloseasca decat uneori, rareori, prea putine ori.

Vreau sa creasca, dar vreau sa ramana si asa, pufos, inocent, zambaret, cu fata expresiva si ochii mari, intrebatori, curiosi, veseli, sa nu-si ascunda ceea ce simte, sa planga, sa ceara, sa indrazneasca, sa rada sincer, cu toata fata.

E o minune. Si creste. Creste prea repede...