Parfum in zori de zi

Fiecare dimineata era la fel si mirosea a cafea bauta in graba. Niciodata, dupa absolvire, n-a reusit sa se bucure de o dimineata, sa-i soarba fiecare clipa, depozitand-o in celule-i lenese si somnoroare. Ii placea sa se cuibareasca la pieptul Lui, primind caldura lui in racoarea zorilor. N-avea timp pentru acest moment care i-ar fi putut darui un moment de fericire. Soarele nu reusea sa-si imprastie miile de sulite invizibile peste albastrul infinit, cand Ea, deja, simtea in nari mirosul greoi al gurei de metrou.

Pleca in graba si se reintorcea agale, obosita si epuizata, cu nervii la pamant, fara sa fi simtit ziua cum a trecut. Era un robot care nu-si mai amintea ce anume ii poate provoca fericire si placere. Un robot uman care era programat sa se trezesca foarte devreme, sa bea o cafea, sa fuga la serviciu, sa-si stoarca toti nervii si neuronii pentru o cauza pe care n-o sustinea, sa se reintoarca tarziu, in amurg, sa faca un dus, sa manance ceva in graba si sa se intinda in pat ca sa citeasca dintr-o carte ale carei prime doua pagini le reciteste in fiecare seara fara a-si aminti ceva din ele. Adoarmea cu cartea pe piept.

Intr-o zi, insa, plecata in interes de serviciu, la vreo 200 de km de capitala, a avut ragazul sa i se defecteze masina pe un drum mai putin umblat de rotile masinilor de import, or de picioarele orasenilor comozi. Era pe inserate, nu avea semnal la telefon si dupa o jumate de ora de asteptare, in speranta ca va trece vreo masina, s-a pomenit cu o aratare ciudata, pe linia curbei pe care o vedea departe, in lungul drumului. Lucy a incuiat masina si s-a indreptat spre ceea ce parea o caruta trasa de un magar. O femeie garbovita de ani si de munca isi indemna cu blandete animalul.

Lucy s-a apropiat de femeia care parea sa aiba peste 50 de ani, desi sclipirea din ochi o facea sa creada ca are mai putin.
- Sarut mana, doamna!
Femeia a ridicat spranceana dreapta, plina de uimire. Nimeni n-o mai domnise pana atunci.
Din vorba in vorba, femeia ia propus ospitalitatea casutei ei modeste care se afla la vreo doi km de acel loc. Lucy n-a avut incotro si a acceptat aceasta oferta generoasa. Trebuia sa innopteze undeva, caci i se parea periculos sa ramana singura, in acea pustietate, fara telefon si fara masina.

Cand a ajuns la casuta femeii se innoptase dea binelea. A avut putere sa-si clateasca fata si picioarele intr-un lighean cu apa calduta, sa cineze ceva si sa adoarma pe o laita tare.

Nu-si amintea cat a dormit, insa se trezi in racoarea zorilor. A deschis ochii somnorosi, i-a facut roata in camera si pentru ca nu recunostea nimic, a crezut ca e intr-un vis. S-a ridicat pe coate si a incercat sa-si aminteasca cum ajunsese acolo. Auzi o usoara galagie afara, asa ca a coborat de pe patul de scandura si a iesit.

Cerul fumuriu pe care il stia era acum de un albastru limpede. Cateva raze scapate din prinsoarea pomilor din fata casei, ii cicaleau privirea. Printre crengi se zarea un soare perfect rotund, rosiatic si calduros pe care nu-l mai vazuse asa colorat. A coborat doua trepte, calcand apoi, descult, pe iarba frageda, de un verde crud. Boabele de roua i-au clatit picioarele, facand-o sa se trezesca. Primul imbold a fost sa se reintoarca in casa si sa-si incalte sandalele, apoi s-a razgandit. Pasea semet, prin iarba care ii mangaia talpile obosite de incaltari incomode. Era atat de moale si matasoasa, iar roua era ca un medicament pe o rana. A tras in piept aerul imbibat de mirosul placut al diminetilor de iunie, miros de verdeata, de flori si liniste, miros care ii era necunoscut. Pentru ea, dimineata mirosea a cafea si a metrou. Pana atunci.

A inaintat prin iarba, pana la un nuc rotat care tinea umbra in zilele aride. Langa tulpina nucului era o masuta mica, rotunda, cu 3 picioare. Masuta era acoperita cu doua prosoape albe brodate cu motive populare. Pe masa erau doua cani cu lapte cu cacao, o farfurie cu niste felii de branza, o omleta perfect rotunda si doua felii de paine coapta pe vatra. Pe mijlocul mesei, intr-un borcan inalt pe jumatate cu apa, imprastiau un parfum imbatator, florile de iasomie. Cateva crengute, rupte din tufa ce se zarea dupa gardul de lemn care separa curtea de gradina, i-au readus in memorie zorile petrecute alaturi de colegii ei din liceu.

Dupa ultima noapte de dupa petrecere de absolvire a urmat prima dimineata de dupa banchet, dimineata petrecuta impreuna cu fostii ei colegi, pe unul dintre cele mai inalte dealuri, din apropiere. Asa e regula nescrisa a absolventului, primii zori ai unui nou inceput de drum in viata, trebuie sa-i intalneasca, acolo, sus, ei, absolventii sa fie primii care prind rasaritul.

Acest miros de natura i-a zgandarit amintirile, dar in modul cel mai placut. S-a dus cu amintirile si mai incolo, spre copilaria pe care o savura la bunici, cand trezita odata cu bunica, intra in gradina, culegand capsune cu parfum imbatator si inconfundabil, zmeura, visine, caise, pe care bunica le punea in galeata, iar ea le dosea in burtica dupa ce le spala in roua diminetii

 Uitase cum e sa traiasca, nu mai simtise viata demult. Acum era inataia oara cand acele locuri rupte de lume, care ei i se pareau extrem de plictisitoare, au readus-o la viata, au facut-o sa se trezeasca, compatimindu-si viata anosta a orasului, pe care o traise pana atunci. Si-a amintit ca a fost si fericita, nici nu mai stia cum e sa se bucure de fericire.
Sufletul ii zambea. Momentul ei de fericire era acel miros de flori, amestecat cu linistea naturii si parfum de fructe proaspat culese.