Momente de fericire in Paradis

Aceasta postare e, cumva, o continuare a postarilor "Ca la moldoveni" I, II si III, care nu sunt singurele, mai urmeaza si altele. Nu am numit-o "ca la moldoveni" pentru ca o pot numi ACASA, iar ACASA, in Paradis, poate fi oriunde.

Trebuie sa precizez ca mie nu-mi place sa locuiesc la tara, desi m-am nascut si am crescut acolo, desi imi place sa revin ori de cate ori pot. Sentimentul ca as putea sta acolo la infinit l-am simtit rare ori, dar de fiecare data era si mai intens.

In mini-vacanta de 3 zile pe care am avut-o in urma cu cateva saptamani, Acasa fiind, sentimentul de liniste profunda si fericire continua nu m-a parasit nici pentru o clipa.
Una dintre seri m-a gasit stand afara, in curte, alaturi de Mama. Parfumul dulceag al crinilor abia infloriti imbiba aerul caldut al serilor de iunie. Soarele, apus de o jumatate de ora, a lasat o dara multicolora pe linia orizontului, iar un vant racoros adia abia perceptibil, aducea cu el miros de ploaie de vara. Dinspre sud s-au ridicat niste nori intunecosi, lansand, din cand in cand, cate o lumina nervoasa, fara zgomot, zgomot care il puteam auzi foarte incet, abia peste cateva zeci de secunde.

M-am asezat pe marginea prispei, langa Mama si am privit in zare, spre nord-vest. In fata casei, la nivelul ochilor mei, se unesc doua dealuri. Pe unul dintre ele se mai zareste un petec de padure. Cand eram doar o copila, amandoua dealurile erau impadurite. Acolo mergeam la strans de ghiocei, apoi viorele si brebenei, apoi lacrimioare, cat era primavara de lunga. Acum au ramas golase si doar, din loc in loc, mai sta tantos cate un salcam, care, probabil ca nu va scapa in iarna urmatoare. Aceste imagini ma provoaca la amintiri, imi evoca copilaria fericita pe care am avut-o.

Un pic mai jos de nivelul privirii, in gradina, se inghesuie multa culoare. Movul foarte viu al florilor de clematite, portocaliu, rosu si roz al trandafirilor superbi care tin umbra radacinilor de clematite, verdele crud al gradinii, albastrul albastrelelor si mirosul matthiolei, floare pe care n-o vad, dar ii simt parfumul, fac acest tablou sa fie ca desprins din imaginile care infatiseaza Paradisul.
Da, pot spune, cu mana pe inima, ca Acasa este Paradisul meu.

Vocea blanda a mamei imi mangaie sufletul, parfumul  florilor de matthiola incana, zisa in popor si mateola sau micsunea, imi indulceste aerul pe care il trag adanc in piept. Ador parfumul de matthiola. Matthiola este o planta ale carei flori pot inflori din iunie si pana la sfarsitul toamnei, raspandind un miros extrem de placut in serile calduroase ale verii. Nu e o planta foarte pretentioasa, dar e foarte apreciata in gradini. Mai multe informatii am gasit aici.

Timpul trece atat de lin in Paradis, nici nu-l observi cum trece. Ai vrea sa nu mai treaca. Sentimentul de exaltare sufleteasca si emotiile pozitive care ma incearca, ma deconecteaza de natura betonata a oraselor si stresul rutinar al vietii cotidiene. Sunt total relaxata si coplesita de fericire.

Doar pentru asemenea momente as fi in stare sa renunt definitiv la viata aglomerata si obositoare a orasului, dar ma multumesc sa evadez, din cand in cand, in Paradis si sa ma reincarc cu natura, sa-mi hranesc trupul si sufletul cu fericire.