The British early Spring flowers

    Cel mai bun remediu ca sa alung plictiseala este sa ma plimb in natura. Si ca sa imbin placerea cu relaxarea ma joc de-a fotograful. Daca imi iese, ramane sa apreciati voi. Dar sa nu lungim vorba, va las in "compania" catorva poze realizate zilele astea:

     In Marea Britanie, florile primaverii isi fac aparitia prin fiecare crapatura pe care o gasesc, ca sa-si arate gingasia. In orase si sate, paduri, parcuri si strazi, ghioceii si brandusele, narcisii si magnoliiile se arata vioi, infruntand ploile imprevizibile si reci ale climei britanice.
    Desi, aerul imbibat de o ploaie rece si continua, nu se grabeste sa aduca primavara, florile razbat spre soarele ascuns dupa nori grosi, prevestind cu mult inainte de a veni, acel mult asteptat anotimp.

Natura este foarte primitoare, clima dimpotriva:

    Voi ce parere aveti de aceste fotografii?

De ce 8 martie?

    Ziua femeii, o zi internationala, dar nu ca oricare alta.
    Unii o numesc comunista, dar de ce tot ce e nascut in comunist e, neaparat, si negativ? Sigur ca pare o sarbatoare comunista, fiindca a fost impusa de niste miscari de masa, muncitoresti, de sindicat. Pana atunci, femeile aveau foarte putine drepturi, erau discriminate. Cum isi obtin, oare, drepturile cei discriminati? Nu zic "minoritate" fiindca demografia arata ca sunt mai multe femei decat barbati pe lume. Oricum, e o sarbatoare si a primaverii, adoptata de toata lumea civilizata.
    Mai este o problema in legatura cu aceasta sarbatoare - comertul eftin, care face din aceasta sarbatoare una ca si oricare alta, dar, oare, este nevoie de un anumit cadou, ca sa-i poti zice, femeii de langa tine, fie mama, fie sotie, sora, bunica sau prietena, un simplu "La multi ani si un multumesc ca m-ai facut sau ca esti langa mine?".
    Altii zic ca nu au nevoie de o zi in care sa-si sune mama si sa-i zica "La multi ani mama!", o pot face in fiecare zi. Da, dar de cate ori pe an iti suni mama si ii zici o felicitare si cat inseamna ea pentru tine? Poate doar la ziua ei, daca nu esti prea ocupat ca sa uiti si de ziua ei. Si parca o sarbatoare e mai sarbatoare cand este sarbatorita la unison.

    De ce sa renuntam sa sarbatorim Ziua Femeii pentru ca e o sarbatoare comunista, dar sa sarbatorim Valentin's day sau Holloween?

    Imi amintesc cu drag, cum la gradinita, educatoare ne punea pe fiecare dintre noi, picii, sa confectionam chestii hand-made, pe care scriam cateva cuvinte de felicitare si numele mamei. Trebuie sa mentionez ca, nu noi, aia micii, scriam felicitarile si poate, noi aveam un aport prea mic in confectinarea acelor felicitari, insa faptul ca ne murdaream de lipici si taiam doua - trei frunze pentru floricica de pe felicitare, ne facea sa ne simtim mandri de realizarea noastra, iar pe mamici le simteam induiosate cand primeau acele mici felicitari, confectionate de puii lor si daruite la matineul organizat special cu aceasta ocazie. Acolo, spuneam poezii cu atata inflacarare, dupa care ne duceam la mamici si le dadeam acel valoros obiect al trudii noastre. Ne uitam in jur si incercam sa ghicim care este cea mai frumoasa dintre toate.

    Nici pana acum, n-am reusit sa-mi gasesc talentul in a confenctiona chestii hand-made. Poate, acesta este si motivul pentru care, ajungeam cu o zi inainte de Frumoasa Zi si nu aveam nimic facut de mine. Atunci, educatoarea ii aduna pe toti copiii ca sa ma ajute si pe mine sa fac ceva. De cele mai multe ori, felicitarea mea era cea mai frumoasa, pentru ca era facuta cu ideile adunate de la toti, insa, in sufletul meu eram trista, de fiecare data, pentru ca nu puteam sa fac ceva cu mana mea.

    Poate, din aceasta cauza, intr-o zi, al unui an, pe care nu mi-l mai amintesc, am sterpelit de la mama din birou un pumn de banuti, care pentru mine erau o avere. Imi amintesc ca i-am luat un parfum, din cel mai eftin si mai prost si pentru ca nu-mi ajungeau bani si de flori, am fost in padure, am adunat cativa ghiocei si cateva crengute care inmugureau, le-am unit intr-un buchet si i le-am daruit. Insa, inainte de a i le darui, mama a descoperit ca am furat bani de la ea.
    Pana a primi cadoul nu mi-a zis nimic, insa dupa ce am felicitat-o cu bucurie in suflet, EA, in loc sa-mi multumeasca, m-a certat si m-a pedepsit pentru ca am furat bani. M-am simtit ultimul om si din acel moment, nu numai ca nu am mai furat bani, dar nici cadouri nu am mai facut de 8 martie. Insa, la prima ora a diminetii, ma duceam si o cuprindeam si ii ziceam "La multi ani mama!". Nu avea nevoie de mai mult.

    Era si este, o sarbatoare a mamelor, nu neaparat a femeilor, dar, pentru ca, fiecare mama este o mama sau o potentiala mama, ma face sa ma gandesc la aceasta zi ca la una in care ma simt minunat ca sunt femeie. Nu e o corvoada aceasta zi si, la urma urmei, o zambila este mai eftina decat un pachet de tigari.


Tuturor femeilor, mame sau posibile mame, va doresc sa pastrati soarele in ochi si gingasia in suflet!
La multi ani femeie!

Hai sa ne intalnim la mall

    Dintodeauna oamenii si-au dat intalnire in locuri cunoscute, de cat mai multi, locuri care, unele dintre ele, au devenit atat de cunoscute incat, nu-i nevoie sa locuiesti in acel oras, ca sa stii unde se afla si despre ce e vorba.

   Cea mai la indemana iesire in oras se pare ca este plimbarea la mall. Suni un prieten si ii zici "Hai sa iesim in oras!". Unde? "La Mall". De ce? Pentru ca acolo sunt inghesuite, iarna la caldurica sau vara la aer conditionat, atat nenumarate magazine mai "de firma" sau mai putin, cat si destule cafenele, restaurante, cinematografe, patinuare, spatii de relaxare si/sau sport, locuri de joaca pentru copii mari si mici, librarii si mai nou, cazinouri si cluburi de noapte. De ce sa alergi dintrun capat de oras in altul cand le gasesti pe toate intr-un singur loc.

    In urma cu cativa ani, prin liceu (pe care l-am facut la Chisinau), locul de intalnire era, de obicei, la Stefan (langa statuia lui Stefan cel Mare, din centrul capitalei), la Gemenii sau la Mc Do' sau la Unic/Moldtelecom (Unic - un mini centru comercial langa care se afla cladirea Moldtelecom, tot in centru). De cand s-a deschis, lumea isi da intalnire la MallDova. De ce? Simplu: ai chef de cumparaturi? Acolo le gasesti. Ai obosit si ti-e foame sau sete, acolo sigur gasesti unde sa mergi. Daca ai chef de un film - si cinematograf gasesti acolo.

    In facultate (pe care am facut-o la Pitesti), locul de intalnire era la Primarie, la Teatrul Davila, la Mc Do', la Fortuna (un mini centru comercial cu magazine care vand produse de proasta calitate, dar pentru ca e in centru toata lumea trece pe acolo), la Trio B (magazin cu produse de firma), in Piata Rosie din Pitesti. Toate se afla in centru orasului si daca pornesti in plimbare (ceea ce si fac majoritatea locuitorilor acestui frumos oras) de la Teatrul Davila si pana in Piata Rosie o intalnesti pe rand aceste locuri de intalnire sau cel putin, acolo isi dadea intalnire, toata lumea, pana cand s-a deschis Euromall. Acum, raspunsul cel mai probabil, este "hai sa ne vedem la mall".

    O perioada, cat am stat prin Bucuresti, ocupata cu masteratul, acel loc de intalnire era la Coloanele Garii de Nord (desi acum, acolo, e foarte aglomerat si duduie de tazimetristi insistenti) sau la casele de bilete tot la GN, la Mc Do'/la KFC sau la Coloanele din Piata Romana, la Motoare, or in fata TNB, or la fantanite in Piata Universitatii sau la Mc Do' din Piata Unirii. Aceste locuri au ramas si acum la fel de cunoscute. Fie seara sau zi, cu siguranta vei vedea, pe cineva citind sau ascultand muzica, in asteptarea cuiva. Chiar daca notorietatea acestor locuri nu s-a schimbat, din ce in ce mai multi, isi dau intalnire, la AFI Palace Cotroceni. Desi, mai sunt si Baneasa Shopping Center, Bucuresti Mall, City Mall, Sun Plaza sau altele, Palace Cotroceni este cel mai NOU!!! si cel mai mare. Si stiti cum e omul, cauta, mereu, ceva nou. Cand se deschide un local nou, toata lumea buluc pe el, caci e nou.

La Iasi, cand am fost odata, m-am intalnit la Iulius Mall.

    In fiecare oras exista cate un mall din asta, care aduna, pe toata lumea, la un loc. Pe mine ma enerveaza aceste locuri de intalnire, pentru ca sunt prea aglomerate, prea obositoare, dar de ce sa nu recunoastem ca sunt cunoscute si practice. E mai usor sa gasesti un loc cunoscut decat sa cauti prin noianul de strazi si cladiri pe aceea de care n-ai auzit. Si in plus, daca dispui de putin timp, atunci, la mall poti sa rezolvi, din mers, mai multe probleme: shopping (de exemplu daca ai nevoie urgent de o camasa noua, or o esarfa, or orice altceva), iesit cu prietenii, mananci, bei ceva, etc.

    Despre alte locuri de intalnire, probabil, o sa amintesc intr-un alt post, caci multe amintiri ma leaga de un anumit sau mai multe asemenea locuri.

Pantofii de mireasa - de la atuuri la riscuri

    Pantofii sunt un accesoriu foarte important pentru mireasa. Desi pantofii nu sunt o prioritate pentru mirese, ei au un rol important in a tine nivelul nervilor sub control. Daca iti cad din picioare sau dimpotriva te strang, daca simti ca iti amortesc picioarele sau ca nu mai poti de bataturi, inseamna ca nu ai ales pantofii potriviti. Dincolo de eleganta si faptul ca trebuie sa se potriveasca cu tinuta, pantofii de mireasa mai trebuie sa fie si comozi.

    Eu ador pantofii inalti, mi se par cei mai sexy dintre accesoriile unei mirese, dar, din pacate picioarele mele nu sunt obisnuite cu tocul cui, de 15 cm, asa ca, la nunta mea, am renuntat la placerea aceasta in schimbul comoditatii si am ales o pereche de pantofi simpli, in clasicul alb, decupati in fata si cu toc de 8 cm. Au fost atat de comozi, incat, dupa 23 de ore in picioare si dupa dansuri cu foc, ii simteam de parca as fi fost desculta.

Pantofii mei

    Evident, pantofii ii alegi si in functie de stilul personal, stilul petrecerii, anotimp. In ultimul timp, un must-have, il reprezinta pantofii colorati care dau, acea pata de culoare, unei mirese imbracate integral in alb. De la culoarea preferata, culoarea nuntii sau, pur si simplu, o culoare care se regaseste in buchetul miresei, poti sa alegi orice iti doreste inima, important, este sa fie in concordanta cu restul tinutei.

    De multe ori miresele aleg acel "something blue" care pe langa traditie mai este si o culoare usor de asortat.

    Poti alege pantofi albi cu accente de culoare:

    Daca sunteti obisnuita cu tocurile inalte, pantofii Stiletto, iti pot face ziua mai frumoasa:

    Daca, dimpotriva, nu poti purta pantofi inalti, fie din cauza ca nu esti obisnuita (si nici nu trebuie sa risti in ziua nuntii) sau pentru a nu fi mai inalta decat mirele, balerinii sunt o alegere foarte buna. Balerinii ii poti lua si ca a doua pereche de pantofi, pentru momentele in care iti doresti sa topai cu foc, in mijlocul invitatilor:

    In general, pantofii cu toc mediu, se potrivesc, la toate tinutele, insa in functie de model poti sa-l asortezi unei tinute mai retro sau mai elegant, mai romantic sau in stil grecesc:

    In funtie de material poti alege pantofi din materiale textile, piele, imitatie din piele sau pantofii de "cristal":

    Sandalele, pentru sezonul de vara, reprezenta cea mai buna alegere. Fie ca alegi cu toc mare sau mediu, fie ca le vrei colorate, pe care sa le porti si cu alte ocazii, ai o varietate foarte mare:

    In alegerea pantofilor incearca sa tii cont de cateva lucruri pentru ca ii vei purta pe parcursul a mai mult de 10 ore:
- captuseala interioara sa fie antiderapanta
- ar fi de dorit ca materialul din care e confectionat sa fie mai moale, nu rigid
- pentru a te obisnui cu ei, e bine sa-i porti prin casa, iar pentru a evita bataturile, pernute de silicon sunt excelente.
    Despre ce modele sa alegi in funtie de forma piciorului nu ma pot pronunta, nu sunt specialista.
    O sa inchei cu doua superstitii despre pantofii de mireasa, insa ca orice superstitie, nu trebuie sa tii cont de ea. Pe mine doar ma amuza:
1. Se spune ca in ziua sau in noaptea nuntii nu trebuie sa-ti schimbi pantofii pentru ca o sa-ti schimbi si barbatul;
2. Nu trebuie sa alegi pantofi decupati pentru ca iti fuge norocul prin decupajul pantofului.

Citind cu urechile . . .

    Ma intrebam, in urma cu ceva timp, cum e sa citesti o carte ascultand-o. Inca nu descoperisem acest nou mod de a citi o carte, in valtoarea vietii, in care lipsa timpului e la ordinea zilei.

    Dupa mult timp, am revenit la aceasta placere, de a citi carti, pe care o abandonasem, din mai multe motive, insa am facut-o intr-un mod care imbina necesitatea cu placutul, a o asculta, citita de o voce, care nu se aseamana, deloc, cu cea pe care mi-o imaginez atunci cand citesc o carte cu ochii mei. Ascult acea voce, si desi, nu se aseamana cu vocea mintii mele, o accept si incet devine vocea mintii mele.

    In loc sa te plictisesti, stand in strada si asteptand autobusul sau metroul, or facand o activitate care nu-ti solicita mintea si creerul, citesti o carte. De fapt o asculti. Cu castile in urechi, savurand cu nesat cuvintele citite pentru tine de altcineva, traind subiectul, cu zambtul pe buze sau cu lacrimi in ochi, cu indignarea citindu-se in ochii tai sau usurarea citindu-se pe fata ta, ceilalti, care te inconjoara, par a fi niste umbre, care trec pe langa tine, fara sa le observi si fara sa le dai importanta. Te departezi de aceasta lume, intr-un taram fantastic de real, creat pentru tine de un scriitor exceptional. Ma simt ca in copilarie, cand, vrand sa ma ascund de toti, ca sa pot sa-mi termin de citit cartea favorita din acel moment, gaseam tot felul de culcusuri improvizate, intr-un pom, in fundul gradinii, in podul casei, in spatele gardului de trandafiri teposi ai bunicii, or la indemnul mamei, sa stau pe o patura, in fata portii, la umbra unui pom urias, sa pazesc cardul de pui de gasca care pasc linistit iarba frageda, sa uit de ei, cufundata in lectura si ei sa se piarda pe drumurile laturalnice ale unui sat moldovenesc.

    Asa sunt mereu cand sunt cufundata in lectura, acum, intr-o lectura auditiva si desi ochii nu imi sunt ocupati cu nimic, ei nu vad decat imaginile pe care le aud in casti.
    Am descoperit o noua pasiune, cartile auditive, dar nu pot sa afirm ca aceasta noua pasiune a inlocuit-o pe cea de a citi carti intr-un mod traditional. Ascultand o carte, nu pot retine prea multe nume, prea multe locuri, prea multe descrieri, prea multe idei extraordinare despre ce inseamna viata, dar imi umple timpul si-l face sa se dilate, imi adapa setea de citit sau imi astampara foamea de carti, citind cu urechile.

    Tocmai, am terminat de ascultat o carte care m-a inviorat si m-a readus la viata, o carte care te invata ca orice s-ar intampla nu trebuie sa renunti la ceea ce ti-ai propus, te face sa-ti gasesti echilibrul sufletesc, poate care iti lipseste, uneori sau mereu.

    E continuarea unei alteia care m-a tinut in suspans, de la inceputurile ei si pana la sfarsit, fara a-mi da posibilitatea sa ma plictisesc. Prima carte pe care am citit-o, in urma cu cativa ani, se numeste Papillon, scrisa de Henri Charriere, iar aceasta a doua carte a autorului, dar si ultima, Banco, desi nu-i la fel de interesanta si plina de aventura ca prima, continua aceeasi povestire, in acelasi fel simplu si cu aceeasi iubire fata de viata si de izbanda. Nu-mi propun sa fac o recenzie, pentru ca nu am destul talent si cunostinte pentru asta, insa, in modul simplu, prin care, un simplu cititor o poate, va indemn sa cititi aceasta carte.

    Acest roman, ca si primul, de altfel, ne invata sa nu renuntam la telul nostru, indiferent de greutati si consecintente. Ne invata ca viata este o lupta continua, ramane de vazut cine castiga. Totodata, ne arata ca, nu razbunarea te face victorios in lupta ta pentru viata, aruncat in mizerie de un grup de oameni invidiosi pe succesul tau, ci faptul ca le demonstrezi ca esti mai presus de ei, spiritual si moral.
Dupa aceasta carte, nu pot sa nu-mi amintesc cuvintele din filmul Lincoln (2012), in care se spune ca "Poti sa fii victorios, chiar daca ai pierdut, poti sa pierzi, chiar daca ai castigat..."

Din lectura audio am numai de castigat.

Filme de weekend: Lincoln si Silent Hill: Revelation

     Saptamana asta am privit un film istoric: Lincoln. Mi-a placut filmul, desi primele cateva zeci de minute, din cele peste 120, aproape, ca m-au facut sa ma gandesc, la faptul ca anul 2012 a mai adus un film prost cu numele Lincoln, dupa "Abraham Lincoln: Vampire Hunter" si "Abraham Lincoln vs zombies". Insa n-a fost asa. E un film istoric, despre ultimile momente din viata celui mai reprezentativ dintre presedintii americani, care a reusit sa puna capat sclaviei in America. Filmul pune accentul pe modul cum a fost votat Amendamentul 13, prin care negrii erau declarati liberi. Nu e chiar cel mai bun film al anului, insa Daniel Day-Lewis a facut un rol excelent, a dat filmului multa substanta, drept pentru care a luat Oscarul pentru cel mai bun actor in rol principal.
     Multi ziceau, pe forumuri, ca acest film este pentru romani ca "Mihai Viteazu" pentru americani. Nu-i adevarat. Nu poti sa compari cele doua filme pentru ca sunt din generatii diferite. Sunt multe filme istorice care vorbesc despre istoria diferitor tari si totusi sunt interesante si bine facute. Nu zic ca "Mihai Viteazul nu e bun, dar e un alt gen, nu e pentru straini.
    Revenind la Lincoln mi se pare un film bun si atat, nu extraordinar ci bun. Are cateva replici memorabile si cateva momente foarte bune, dar nu m-a tinut mereu lipita de scaun.
Oricum, il recomand. Vizionare placuta!


  Cateodata simt nevoia sa-mi sara inima din piept si ca sa n-o fac s-o ia razna prin cine stie ce metoda, aleg sa privesc un film de groaza.

    Deci saptamana ce a trecut am urmarit un astfel de film: Silent Hill: Revelation care a fost lansat la sfarsitul toamnei trecute. Sa fiu sincera, trailerul m-a atras intr-un mod inexplicabil. Sotul nefiind un iubitor al filmului de gen, a ales sa doarma linistit, in timp ce eu ma uitam, la ora 1 noaptea, cu castile in urechi si cu lumina stinsa... Cred ca mai bine ma bagam si eu la somn...
    Ce pot sa zic, filmul e un pic peste mediocru. Dincolo de cateva faze care m-au facut sa tresar, nimic mai plictisitor.
    E adevarat inceputul filmului e promitator. Te tine in suspans, e infricosator, pare sa aiba o poveste relevanta, dar pe la mijlocul filmului se rupe toata vraja, atunci cand eroina ajunge in acel oras al sufletelor pierdute, despre care are atatea viziuni si cosmaruri.
    Pe scurt este vorba despre o tanara, care are tot felul de cosmaruri cu un orasel cu monstri care o cheama la ei. Ea, impreuna cu tatal, care stie adevarul, se muta din loc in loc, vrand sa nu fie descoperiti de sufletele pierdute din acel orasel. Tatal dispare, iar tanara porneste in cautarea lui chiar in acel oras. Acolo, da nas in nas, cu o droaie de monstri, care se vor a inspaimanta telespectatorul. Numai ca acest lucru nu prea se intampla. Puteti intalni in film o fetita a raului intruchipat, un paianjen confectionat din bucati de manechin si care transforma fiintele vii in manechine, cateva asistente medicale ucigase, sensibile la zgomot, un nene inlantuit care brusc se transforma intr-o creatura ciudata, un alt nene cu un coif-piramida, deasemenea ucigas, niste indivizi care daca respira aerul infectat mor. Doar ei mor, restul nu, de aia si poarte masti. Nimic impresionant.
    Nu recomand acest film decat daca n-aveti ce face.