Poveste adevarata (II)

Incepusem sa va spun o poveste pe care am aflat-o de la bunica. Mi se pare sezonul perfect de spus povesti. Afara e frig si nu prea ai ce sa faci, decat sa stai langa soba fierbinte, cu un ceai aromat in mana si sa citesti sau sa spui povesti, eventual sa asculti.
Ei bine, poveste, pe care a pornit sa ne-o spuna bunica, este adevarata, doar ca e mai putin fantastica. Nu toate povestile au final fericit. Asa e in viata.

Intr-o seara de vara, pe cand se intorcea de la mama ei, Zana, caci asa o chema pe femeia din povestirea bunicii, a fost atacata de o turma de lupi care-si facusera rostul in padurea din apropierea satului. Femeia era insarcinata in 6 luni. A fost salvata de cativa vecini care, a doua zi, au si pornit la vanatoare. Cica i-ar fi omorat pe toti. In orice caz, nu si-au mai facut aparitia prin preajma.

Femeia a ramas cu rani adanci pe tot corpul si o bucata de ureche lipsa. Sarcina n-a pierdut-o printr-o minune, spun medicii, insa cicatricile ramase si dereglarea psihica de dupa acest atac, fac sa nu se uite aceasta intamplare. Pe la sfarsitul lui octombrie femeia a nascut. Baietelul s-a nascut si el cu traume, lasate, probabil, de sperietura pe care a suferit-o mama lui. Dezvoltarea fizica a stagnat de la o varsta frageda, astfel incat, la 12 ani arata ca de 7. Nu putea vorbi, iar la incheietura mainii stangi avea un semn din nastere. Semana cu urma lasata de laba unui caine in zapada. Pe la 12 ani, tot toamna, copilul dispare de acasa. Dupa lungi cautari si dupa ce a dat zapada, oamenii s-au oprit din cautat. Au gasit copilul viu, iar printr-o minune, abia peste o jumatate de an, intr-o padurea dintr-un sat mai indepartat. Se ascunsese de frig intr-o scorbura. Nu se stie cum a supravetuit frigului, insa mainile si picioarele le avea degerate. Moare in anul urmator din cauza unei infectii.

Mama n-a recunoscut niciodata ca a nascut acel copil. A sustinut mereu ca lupii i-ar fi luat copilul si i l-au adus mai tarziu, lasandu-l la poarta lor ca sa-l creasca. N-a putut sa accepte moartea lui, zicand ca lupii s-au reintors si l-au luat inapoi in padure. Dupa moartea copilului, Zana, a mai trait 3 ani, iar sotul, care-si pierduse orice speranta la a avea viata de dinainte de acea noapte, s-a prapadit la scurt timp. Copii care erau mari deja, au plecat fiecare unde a putut.

In casa parinteasca a ramas doar cea mai mica dintre fete. Nu s-a maritat niciodata si n-a avut copii. A avut o viata foarte retrasa. Bunica zice ca peretii casei erau plini de desene cu lupi, cu colti mari si insangerati. In noaptea tragica, fetita se intorcea de la bunica, de mana cu mama ei.

Va continua