Storm in a Coffee Cup

    Se spune ca omul se ataseaza de oameni si lucruri in egala masura. Eu n-o sa confirm sau sa contrazic ceea ce se spune, insa in ceea ce ma priveste, lucrurile si oamenii, care intradevar conteaza pentru mine, au, in egala masura, un loc important in inima mea.

    In fiecare dimineata, am o relatie prea intima cu tonomatul de cafea, ca sa o pot descrie aici, in cateva randuri. Are si un nume, dar pe care n-o sa-l amintesc aici. Dimineata cand intru in bucatarie, dupa ce am trecut pe la baie ca sa-mi clatesc ochii cu apa rece, dar nu inainte de a fi bagat peria in par ca sa aranjez miile de fire rebele, ma asez in fata expresorului, il ating, gentil, pe ecran, ii zambesc suav de sub ochii inca unflati de somn, iar el ma rasplateste cu un zambet larg in ceasca cu cafea. Nu sunt exagerat de gelosa insa relatia pe care o am eu cu expresorul meu de cafea nu vreau sa o mai aiba nimeni. Nu imi doresc ca cineva sa-mi pipaie si sa-mi mangaie expresorul meu, cu exceptia sotului. Da, bine, am facut doar o exceptie.

    O mare placere, pentru mine, este acea de a avea cativa invitati in spatiul micut al intimitatii propriei locuinte. Prieteni de suflet, rude foarte apropiate, sunt persoane care iti fac locuinta mai calda si mai primitoare. O afectiune reciproca importanta este sarbatorita, intr-un mod foarte placut, la o ceasca de cafea aburinda, pe care tonomatul tau de cafea, tocmai ti-a facut placerea de a ti-o ofere. Tu il atingi, tu il implori, tu ii multumesti pentru cafea.

    Deci, imagineaza-ti cum m-as simti, daca m-as trezi intr-o dimineata si as gasi in bucataria mea o gloata de prieteni de-ai fiului sau fiicei or o turma de studenti, colegi de-ai lor, intr-un viitor inca necunoscut care se inghesuie in jurul expresorului, impingand in ecranul tactil, cerand cafea dupa cafea, vorbind tare si razand cu nerusinare.

    Intr-o astfel de situatie, mi-as simti tot sangele cum se coaguleaza in privire, mi-as auzi inima cum bate cu putere si in acel moment, as fi gata sa explodez... Nu as putea sa inteleg cum astia nu stiu regula casei. Simt ca am destula forta sa fac doua-trei knockout-uri si sa-mi strang la piept, cu putere, expresorul meu, ca un copil care nu vrea sa-si imparta jucaria cu nimeni.

   Cred ca as face ochii mari, timp in care, mi-ar trece prin minte ideile de mai sus, as inchide ochii, as respira adanc si apoi as zambi:
- Vrei sa te servesc eu cu o cafea? le-as zice.
- Oh, multumesc, chiar te rog, am nevoie de o cafea, iar expresorul asta e tare complicat.
- Aham, el doar pe mine ma accepta.
"Daca te pricepi si la femei cum te pricepi sa folosesti expresorul, atunci inteleg..." Ar fi un gand fugar si rautacios probabil.
    Acum totul e in regula...

P.S. Postul asta l-am scris prin februarie, dar acum mi s-a intamplat ceea ce imi imaginam. Uite premonitie.