Aniversare

Cu exact doi ani in urma, o Ea imbracata in rochie alba sirena, cu o voaleta pe partea stanga si pantofi albi decupati si un El imbracat in costum slim elegant, camasa alba, cravata subtire si pantofi negri, spuneau Da, in fata lui Dumnezeu. Zi plina de un soare arzator care frigea si la exterior, dar si in interior de emotii. Acum la exact doi ani ne-am facut un cadou, nu fiecare unul altuia ci amandoi noua sau mai bine zis pentru Nazdravanul care urmeaza sa ne inveseleasca zilele.

As fi urmat traditia de a face poze in rochie de mireasa, cu ocazia aniversarii, insa anul asta nu se poate, chiar daca, cu putin efort si ,eventual, un marsupiu atasat Micii sirene, as fi incaput, totusi, in ea.

In loc sa sarbatoresc aniversarea, savurez cu bucurie  sariturile Nazdravanului in propria lui piscina, folosind ca trambulina vezica mea, iar daca fac greseala sa-i desumflu jucaria se muta de pe-un rinichi pe altul. Descurcaret din burtica are mama.

Un Paste fara oua vopsite

Cum sunt englezii astia. N-au sarbatori multe, dar alea care le au le petrec cum trebuie, adica cu zile libere. Se apropie Pastele si la ei. Anul asta Pastele catolic s-a nimerit sa fie odata cu Pastele ortodox. Minunat. N-am idee cum e sarbatorita noaptea de inviere, insa nu ma asteptam ca Vinerea Mare la ei sa fie zi libera sau cel putin cu program scurt, in care magazinele nu lucreaza (poate doar unele cu program scurt), bancile la fel si majoritatea firmelor de stat sau private or au program scurt or nu lucreaza de loc. Pentru mine conteaza aceasta zi libera doar din perspectiva ca Omul meu are o zi in plus sa se maimutareasca (deja) prin apropierea burtoiului unde salasluieste temporar cel care-i va purta numele. Eu, oricum, mi-am luat concediu meritat pana la aparitia minunei cu ochi, asa ca, zi libera sau nu, ma relaxez la fel. Astazi ne bucuram impreuna de primavara frumoasa care a poposit pe aici si nu mai pleaca si nici nu vreau sa plece. Sambata toate institutiile au program normal, adica program scurt ca sambata, iar apoi urmeaza duminica si luni, zile in care sa te tot lafaiesti sub plapuma, fara sa fii stresat ca suna ceasul prea devreme.

Vine sarbatoarea cea mare, iar eu nici ca o simt. Pastele, nu are nici un farmec sarbatorit la Londra. Joia Mare despre care vorbeam anul trecut aici, nici n-am simtit cum a trecut, fara Joimarita si fara mirosul de cozonac. Vineri, adica azi, nimic nou sub soare. Facebook-ul s-a umplut de poze cu cozonaci si oua vopsite, insa mie nici oua nu-mi vine sa vopsesc, ca oricum nu le mananc. Oua fierte mananc, oua vopsite nu. De ce nu le mananc, nu ma intrebati ca nu stiu, insa imi place sa le vad pe masa de sarbatoare. Care masa de sarbatoare? Eu si sotul intr-o camera inchiriata? In constiinta mea, masa de sarbatoare este Acasa, in familie si desi cu sotul formam o familie, in curand largita, inca nu am gasit locul pe care sa-l numesc Acasa si sa ma simt ca Acasa. Sper, in cativa ani, sa reusesc sa am un loc pe care sa-l numesc locul unde ma simt Acasa la mine. Apartamentul pe care l-am cumparat nu se pune, pentru ca el, sarmanul, inca isi asteapta locuitorii, pana atunci are pe usa un lacat mare. 

Si totusi, am un loc pe care il consider Acasa. Acel loc este in continuare casa parinteasca, un loc sfant si plin de amintiri. In aceste conditii, am decis pe ultima suta de metri sa luam bilete de avion si sa petrecem macar a doua zi de Paste la masa de sarbatoare, plina de bunatati pregatite de mama (mamele amandurora), impreuna cu cei mai dragi noua. N-am mai gasit bilete cu zbor direct in ajun de Paste, asa ca am luat pentru a doua zi, iar pretul lor ne-a scuturat bine contul bancar. Asta e o chestie minora in comparatie cu bucuria pe care o sa mi-o ofere imbratisarea de la mama si de la tata.

Eu inca nu stiu ce voi manca in ziua de Paste, cu siguranta nu cozonac si oua vopsite, insa a doua zi o astept mai ceva ca ziua de Paste.

Va doresc ca macar voi sa va bucurati mai mult de aceasta sfanta zi, sa aveti pace si liniste in suflet, iar lumina invierii sa va calauzesca pasii.

Un Paste fericit sa aveti!

Cand 2 = 3

Vine o vreme cand simti nevoia unei schimbari, cand simti ca esti gata sa acceti noi provocari, desi nu te simti pregatita sa le infrunti.

Viata in sine e creata din viata si atunci cand simti sub inima doua manute care cauta sa studieze imprejurimile, nimic nu pare mai placut decat atingerile lor venite din interiorul tau.

Ti-ai dorit sau nu un copil, totul incepe cu teama de a nu fi pregatita pentru aceasta provocare. Eu una, desi am luat marea decizie, impreuna cu sotul, de a ne completa viata cu o noua bucurie, nu m-am simtit pregatita decat in momentul in care botul cu ochi si manute nu a aparut pe ecranul ecografului inotand sfios. Din acel moment toata viata mea a devenit mai frumoasa, prioritatile s-au schimbat radical, iar acea teama de necunoscut desi s-a diminuat considerabil nu a disparut complet si cred ca niciodata nu va disparea, ci se va transforma. Se va transforma in siguranta ca tu ca mama poti sa fii un mic zeu pentru copilul tau.

Da, eu nu m-am simtit pregatita nici acum, la varsta la care unele mame isi dau copii la scoala sau unele si mai precoce se confrunta cu inceputul problemelor adolescentine ale propriei odrasle. Si nu m-am simtit pregatita, nu din motivul ca n-as fi avut un umar de sprijit si un tata  perfect pentru copilul lui, ci pentru ca nu m-am simtit suficient de matura sa aduc pe lume o minune si sa stiu si sa pot sa am grija de ea. Credeti-ma, nici acum nu ma simt suficient de matura, insa simt ca toate astea se schimba odata cu cresterea burticii si incurajata de pe margine, simt ca o sa fiu in stare sa inteleg o fiinta care isi exprima durerile si bucuriile doar prin mimica fetei, prin sunetele nedefinite pe care le scoate si eventual plansul si rasul care le insotesc.

In prima zi, cand am vazut cele doua liniute, am intrat in panica. Pana in acel moment, n-am realizat ce schimbari ma asteapta. Priveam totul in joaca. Apoi, in saptamanile care au urmat, frica si nesiguranta au pus stapanire pe mine si m-au impiedicat sa ma bucur pe deplin de acele momente. Am trecut prin diverse stari si uneori ma simteam vinovata de nesiguranta pe care o am, insa am avut noroc de doi ochi verzi, in care daca priveam ma umpleam de liniste si curaj. Vedeam bucurie in ei si imi transmiteau si mie starea. De aceea sunt absolut sigura ca un al treilea e musai sa provina de la 2(o singura cifra) si nu de la 1+1(doua cifre alaturate). Despre cazurile in care nu se poate nu pot sa vorbesc. Nu sunt in masura sa ma dau cu parerea din moment ce n-am trecut prin asemenea situatie.

Matematica n-are nici o logica in familie si oricat n-ai incerca cu 1+1, daca nu exista o legatura de iubire, de respect, de intelegere, de implinire, nu va da 2, iar 3-ul nu va putea schimba situatia decat pentru moment, cel mult. 3 nu este nici un fel de bonus pentru 1+1 ci doar pentru 2. 

Ma las de matematica, caci niciodata n-am fost buna la aceasta materie. Unii sustin ca n-or sa lipseasca greutatile, atunci cand tot ce ai nevoie este o jumatate de ora de somn odihnitor, insa cine poate sa zica ca orice bucurie in viata se obtine usor si prin putine sacrificii?

Ce ai?

- Beib, ce ai? Azi esti atat de mofturoasa.
Ea zambeste fortat si tace. El continua sa incerce diverse parfumuri de pe rafturi, in cautarea celui care sa-i placa cel mai mult. Din cand in cand, ii intinde si ei cate o hartiuta parfumata, intreband-o parerea. Ea miroase, stramba din nas si da din cap negativ.
- Stiu ca ai alergie de la parfumuri si ca nu-ti plac parfumeriile, insa am venit sa alegem un parfum pentru tine. Colaboreaza. Ajuta-ma.
- Beib, nu am chef azi. Alege care vrei si hai sa plecam. Tu imi stii gusturile in materie de parfumuri.
- L'Eau d'Issey Fleur de Bois de la Issey Miyake nu se mai gaseste prin magazine. A fost editie limitata. Trebuie sa cautam ceva asemanator.
Intr-un final a ales un parfum si in timp ce el statea la coada, la casa, ea era demult afara, asteptandu-l pe banca si respirand cu nesat aerul fara parfum.
Vine si el, se aseaza langa ea, o priveste in ochi, o ia de mana si o intreaba pentru a nu stiu cata oara:
- Ce ai azi? Nu te simti bine?
- Beib, hai sa bem undeva un ceai.
- Un ceai? Dar tu, in oras, nu bei niciodata ceai. Poate cafea?
- Azi vreau ceai.
....
- Buna ziua, ce doriti?
- Ceai de musetel aveti?
- Da.
- Decofeinizat?
- Avem.
- Unul, va rog.
- Dumneavoastra domnule?
- O cafea.
- Atat?
- Deocamdata da. Multumim.
....
- Beib, de cand bei ceai de musetel, mereu ziceai ca e prea aromat, prea dulce. Tu preferi negru...
- Uite de azi.
Pune geanta pe masa si cauta ceva in ea. Scoate de acolo un obiect de plastic alb, cu un mic ecran si i-l da lui. El se uita nedumerit.
- Ce inseamna doua liniute?
- Pai, ce inseamna doua liniute? Tu nu stii?
- Ba stiu, doar ca...
- Da aia inseamna, vei fi ta...
Si n-apuca sa termine vorba, ca el se si ridica de la masa, o ridica in brate, o invarti de cateva ori si se opri brusc.
- E adevarat, e pe bune?
- Doar n-am luat testul de pe net cu tot cu doua liniute. Stiu ca se mai practica, dar nu fac eu din astea. Tadaaammm, vei fi taty!
O mai invarti de cateva ori, apoi se asezara amandoi la masa.
Ochii lui sclipeau de bucurie, ai ei erau obositi din cauza raului pe care il simtise in parfumerie.
- Acum inteleg de ce esti morocanoasa, de fapt ti-e rau. Daca comand si eu ceai de musetel te simti mai bine?
....
- De azi voi fi taty! Ce bucurie! M-ai facut cel mai fericit om de pe pamant. cel mai fericit! Multumesc, Doamna mea!



Ma alatur povestilor parfumate, azi, cu miros de ceai.

Blond de 1 martie

Sambata, de 1 martie, n-am putut sa stau in casa.
Dimineata, cu ochii clipocind de somn, aud cateva batai in geam. Aratarea aia de afara era atat de frumoasa, cu pletele-i aurii. Mie imi plac mai mult brunetii, dar ala, va jur, ca era splendid, asa blond cum era. Se uita la mine cu privire ademenitoare si ma indemna sa ies afara. Parca nu l-as refuza, dar cand ma gandeam ca saracu' barbatul meu e la serviciu, mai ca as fi stat inchisa in casa de ciuda.

Brusc imi amintesc ca stabilisem sa ma vad cu cineva. Reintalnire dupa 6 ani. Il rog, din ochi, pe blond sa ma insoteasca ca doar n-oi merge singura. In jumate de ora il iau de brat pe blodul meu si plecam impreuna la intalnire. Ajunsi la mall stabilesc cu blondul sa ma astepte pe undeva pe afara, ca intalnirea ce urma, era, asa, ca intre fete, iar el nu era invitat. A fost o dupa-amiaza minunata, fetele au fost extraordinare. Barfe nevinovate, povestiri, intamplari, amintiri, zambete si prajituri. Ce mai, un 1 martie, cum demult nu mai traisem. La un moment dat a trebuit sa-mi iau la revedere de la fete, desi as mai fi stat. Imi placea compania lor.

Cand sa plec acasa, blondul era de negasit. N-a mai avut rabdare sa ma astepte. E adevarat, ma cam lungisem cu intalnirea la mall, timpul a trecut pe neobservate, se cam lasase seara si frigul. Ma intalnesc cu sotul in oras si plecam impreuna acasa. Cate flori am primit in ultimile luni raman si eu uimita, dar tocmai in acea zi, pauza. El stie ca de 1 martie traditia e sa-mi dea un buchetel de ghiocei, dar saracul imi jura ca in florarii n-a gasit, iar prin gradini, inclusiv a noastra, ghioceii de mult nu mai sunt. Asa am ramas eu fara ghiocei de 1 martie, dupa 8 ani de zile.

Nu m-am bosumflat ca stiu ca a avut intentia, insa gandul mi-a zburat la blondul cel frumos. Cred ca de ciuda a furat ghioceii. Toata iarna, desi a fost scump la vedere, s-a simtit prezenta lui, chiar si dupa stratul gros de nori. El e de vina. El a furat ghioceiii. Cu toate astea, nu pot sa ma supar pe el pentru ca imi place cand e prin preajma, imi place sa-mi mangaie fata in fiecare dimineata si sa ma incarce cu vitamina D. Si doar el imi poate bate in geam ca eu stau la etaj si n-am balcon. Blondul asta are capacitatea sa urce cat de sus vrea, pe cand Romeo al meu intra pe usa ca tot omul normal. Ce sa caute pe balcon cand are usa si scara. E adevarat, cateodata arunca cu pietricele in geam pentru ca-si mai uita cheia acasa, dar n-are el motive sa se catere tocmai pana la geam.

Romanticul meu, cu mii de raze in evantai, imi insenineaza diminetile si ma face sa zambesc cand apare la geam, obosit din cauza luptei cu norii astia britanici care nu-l lasa nicidecum sa rasfete oamenii. Iar eu ii zambesc dulce si lenevesc in pat ca o pisica, caci nu ma grabesc nicaieri.

Si cu toate ca n-am primit ghioceii obisnuiti de 1 martie, ziua a fost minunata, de dimineata si pana seara, cand dupa cina, eu si Romeo am adormit dusi, el obosit dupa munca, eu dupa iesirea in oras. Ca de, cine a zis ca e usor sa te plimbi prin mall, e chiar obositor.
Din pacate, blondul s-a suparat ca l-am lasat sa astepte prea mult si de doua zile nu mai apare. Incerc eu sa-l momesc weekendul viitor. N-are incotro, doamnele trebuie rasfatate de ziua lor.

Va doresc o primavara insorita, plina de vioiciune si zambete! Nu numai doamnele ci si domnii.

Eu ma bucur ca m-am inselat!

Dimineata m-am trezit ca de obicei, cu gandul ca, inca mi-e somn. O zi obisnuita. Mi-am rezemat capul de perna pufoasa si mov si mi-am zis ca mai pot sa atipesc inca 5 min sau o jumate de ora sau doua ore. Azi nu lucrez, deci imi permit. Omul meu, dupa ce a dat gata ditamai bolul de ceriale cu lapte (sunt sanatoase, pline de energie si nu sunt doar pentru copii, sa stiti), si-a urcat picioarele in masina si dus a fost la lucru. Precis ar mai fi vrut sa motaie sub cearsaful caldut, dar responsabilitatile de barbat il impiedica.

Azi, ca niciodata, desi inca imi era somn, nu am mai putut sa dorm, asa ca, mi-am pus leptopul in fata si am inceput sa butonez plictisita. Prima stire care imi apare in fata ochilor, atunci cand am intrat pe un site de socializare, a fost patratelul din dreapta care ne arata zilele de nastere ale prietenilor din lista. Opa, azi e ziua de nastere a vara-mii Liza. Normal ca nu am uitat, stiam fara sa vad patratelul din dreapta, ca azi e ziua ei. Doar am copilarit impreuna. La multi ani, draga mea.
Apoi, azi si Clubul Condeielor Parfumate implineste tocmai 3 anisori. Ii doresc in continuare multi si roditori, plini de povesti cu arome minunate.

Dupa alte motaieli, admirand lebedele de pe raul din fata geamului, imi sare in ochi ultima stire, BOMBA. Decizie istorica!
Prima data am crezut ca moscova (stiu ca se scrie cu litera mare) a hotarat sa-si retraga soldatii de prin Crimeea si se retrage, lasand, in sfarsit, fiecare popor sa ia deciziile care-l privesc, sa nu se mai bage in politicile interne ale altor state sub motiv ca isi protejeaza cetatenii rusi ce locuiesc in acea tara. Eventual, daca atat de tare vrea sa-i protejeze, sa si-i ia acasa, acolo la мать родина. Ei bine, n-am avut eu parte de o asemenea bucuria, ca asta ar insemna sa incep sa-i iubesc si eu nicidecum nu inteleg cum ar fi posibil asa ceva.

Ei bine, da, a fost o bucurie ceea ce am citit la Decizie istorica. Desi, nu prea obisnuiesc sa ma imbat cu apa rece, paharul asta l-am savurat pana la fund si cred ca am ametit oleaca. Asa ma simt.
Parlamentul European a votat azi eliminarea vizelor pentru moldoveni. E pe bune. Am citit si am rascitit. Da, PE a votat eliminarea vizelor. Mai sunt cativa pasi de trecut, dar decizia asta, chiar ca e istorica.

Va zic cu mana pe inima, ca eu n-am crezut ca se va intampla. Cand politicienii se perindau pe la televiziunile moldovenesti declarand ca asta se va intampla in 2014, eu n-am crezut. Am zis ca-i apa de ploaie vorbaraia de la tv. Eh, uite ca m-am inselat. Si ce bucurie e ca m-am inselat. Se intampla rar sa te bucuri ca te inseli, dar si cand o faci, ce te mai bucuri.
Nu, n-am revenit la sentimente mai frumoase in ce ii priveste pe politicienii moldoveni si nu, nu ma incred in cinstea si onoarea lor sau in afisata dorinta de a  dori binele si prosperitate tarii, insa ma bucura faptul ca ei, atat de tare isi doresc acele fotolii caldute de la conducere, incat fac tot ce pot ca sa dea moldovenilor speranta, si-i lovesc acolo unde ii doare - libera circulatie in Europa.

Bine, eu avand cetatenie romana, n-am probleme cu plimbarile prin Europa, dar ma bucur ca in asa fel mama si tata, fratele si sora, bunica si bunelul isi pot vizita rudele plecate de ani buni prin strainatate, care legal, care ilegal. Batranica de la tara, care vrea sa-si vada nepotii nascuti in Italia si pe care nu i-a vazut niciodata, n-are chef sa stea, la anii ei, in cozi interminabile la Consulatul Romaniei la Chisinau ca sa depuna la cetatenie sau sa dea la viza, or la Ambasada Italiei la Chisinau. Ea zice ca or veni ei cand or putea, dar ei nu pot sa vina si asa trec ani si ani de cand rudele nu s-au mai intalnit intre ele.
Dar cel mai tare ma bucur ca vamile dintre Moldova si Romania n-o sa se mai aglomereze atat de tare (ultima data am stat 8 ore in vama Albita).

Oricum, imi place hotararea luata, azi, de PE. Poate ca decizia a fost luata si pe fondul situatiei din Ucraina, ca daca Yanukovici nu facea dezordinea din Ucraina poate ca UE i-ar fi purtat cu vorba mult si bine pe moldoveni, insa asa a vrut sa arate ucrainenilor ca se poate si rusilor ca pierd. Zic si eu nu dau cu batul. Fie si asa, nu-mi pasa carui fapt i se datoreaza aceasta hotarare, eu ma bucur ca a fost luata.
Asa ca fapt divers, in toata bucuria asta ma deranjeaza o chestie, una singura. Rusii din Transnistria o sa se imprieteneasca cu moldovenii, o sa ceara si ei pasapoarte moldovenesti desi pana acum nu dadeau doi bani pe ele si o sa se foloseasca si ei de acest avantaj, pe spatele moldovenilor care chiar si-au dorit calea europeana. Ei, dar cum nimic nu-i perfect, trecem cu vederea si acest neajuns, cel putin pentru moment.
Stirea de azi mi-a facut ziua.

De ce Dragobete si nu Valentine's day?

De Valentine's day, am vazut zeci de postari pe bloguri, inimioare, ursuleti plictisitori si iubire comerciala au umplut feisbucu'. Dar azi nimic, aproape nimic. Rar, pe ici pe colo, cate-o poza cu mesajul "Iubeste romaneste de Dragobete" si cam atat.
Unii zic ca n-au nevoie de o anumita zi sa sarbatoreasca iubirea. Eu zic ca, orice pe lumea asta are nevoie de o zi in care sa fie sarbatorit, pentru ca in valtoarea timpurilor pe care le traim, de cele mai multe ori, uitam. Uitam de mame si tati care ne asteapta acasa, uitam de fratii si surorile care ne-au facut copilaria mai vesela, uitam de prieteni, de rude, chiar si de iubiti/iubite, soti/sotii, copii. Uitam sa mai facem gesturi frumoase, uitam sa mai zicem Te iubesc.
Si atunci, ma intreb, de ce n-am sarbatori Ziua iubirii, dar sa fie sarbatoarea noastra, nascuta din leaganul propriului neam? De ce am avea nevoie de o sarbatoare chicioasa si imprumutata cand avem romantica si primavaratica sarbatoare proprie? Chiar si strain fiind, pe alte meleaguri, poti imparti bucuria unei sarbatori natale, cu cei de-ai locului, astfel, sa le prezinti o parte din originile tale.

Sarbatoarea de Dragobete e sarbatoarea iubirii si a naturii. Dragobete era fiul Babei Dochia. Chipes, neastamparat si navalnic, petitor si iubitor de animale, romanii l-au considerat protectorul iubirii si al celor care se intalnesc de ziua lui - 24 februarie. In aceasta zi, fetele si flacaii se adunau in fata bisericii si plecau impreuna sa caute ghiocei, vestitorii primaverii. Cu acest prilej, comunitatea afla ce cununii se pregateau peste an. Se spunea ca tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau nu au vazut macar o persoana de sex opus, in aceasta zi, nu-si vor gasi iubirea tot restul anului. Fetele strangeau in seara de dinainte sau in dimineata de Dragobete, ultimile ramasite de zapada, numita "zapada zanelor", o topeau si se spalau pe cap sau pe fata ca sa fie frumoase tot anul, or o foloseau pentru diferite descantece de dragoste.

Deci, haideti sa nu uitam de sarbatorile noastre. Va doresc multa iubire peste an, iar mirosul primaverii sa va insoteasca si in cele mai sumbre zile.
La mine au inflorit narcisii si vi-i aduc in dar!

Oameni normali!

Saptamana trecuta, intr-o pauza la serviciu am intrat pe internet sa ma uit de bilete de avion. Un prieten ucrainean m-a intrebat de ce ma uit de bilete. I-am raspuns ca vreau sa plec acasa de Paste. M-a privit ingandurat si aproape ca am vazut o pereche de lacrimi jucandu-i pe sub gene. S-a intors spre un coleg de aceeasi origine si i-a spus: "Oameni normali! Se duc cand vor acasa, vin cand vor. Petrec alaturi de cei dragi. Nu ca noi..." Apoi, aproape instantaneu, s-a intors spre mine si m-a intrebat daca am vazut la stiri ce se intampla in Kiev.

Cum sa nu vad. E trist. E atat de trist. Ma doare si mai mult cand eu, ca individ nu pot sa fac nimic sa-mi ajut acesti prieteni. Sunt si ei oameni, merita si ei sa fie fericiti ca noi toti, ceilalti. Sunt oameni!

Si atunci de ce multi dintre voi ii blamati ii condamnati, si va bucurati de soarta lor? Cu ce v-au gresit? Sunt si ei oameni, spre deosebire de unii dintre voi carora le place numai sa arunce cu pietre in ceilalti fara sa se uite in gradina proprie. Ma intristeaza si mai mult atitudinea unora dintre voi care, in loc de sustinere, se bucura de raul altora, se bucura de raul unor oameni cu adevarat curajosi, care lupta pentru credinda si dorinta care o au. Nu ca unii dintre voi, ghiftuiti de bine, ascunsi in spatele unor calculatoare, stiti numai sa blamati. Cine sunteti voi ca sa ii criticati pe altii, cu ce sunteti voi mai buni decat altii care lupta pentru cauza lor?

Am ramas socata, citind o sumedenie de mesaje ale unor cititori de presa romaneasca, care se bucurau de tragicile evenimente care au avut loc la Kiev. Mesaje de genul "Asa va trebuie rusnacilor, muriti cu totii si luatii si pe rusi cu voi" nu sunt scrise de oameni ci de jeguri care fac umbra pamantului degeaba. Voi, astia de criticati pe toti si le doriti moartea tuturor care nu sunt ca voi, ce ati realizat ca sa va considerati singurii demni de a trai pe acest pamant?
Voi sunteti cei care stati cu mana intinsa la europeni, sa vi se dea ajutoare si dupa aceea criticati Europa ca v-a facut datori pe viata. Daca nu va place sa traiti ca oamenii normali in Europa, luati-va talpile si mergeti in Siberia ca acolo cu siguranta o sa va fie mai bine. O sa va prinda bine racoarea siberiana, o sa va racoreasca creierii imbacsiti de rautate. Duceti-va sa incercati cum e sa traiesti sub talpile rusilor. Voua poate o sa va placa, mie, cu siguranta, nu.

Cand in SUA a dat furtuna de zapada si gheata, aceeasi Critici de presa, le-au dorit moarte "ignorantilor, obezilor si prostilor" de americani. Cand au fost inundatiile in Marea Britanie, tot ei au iesit la rampa, declarand moarte "rasistilor, arogantilor, jegosilor" de englezi, urandu-le sa li se inece insula. Polonezii sunt betivi, francezii sa moara si ei pentru ca nu suporta tiganii romani, "mama lor de germani" sa moara si ei, ca prea se cred smecheri. Ucrainenii de ce sa traiasca daca s-au trezit ei intr-o zi si s-au pus pe luptat in Euromaidanul lor pentru libertate si democratie?
Da, v-ati gasit voi, cei mai destoinici mancatori de rahat, sa hotarati ca toata lumea trebuie sa moara si sa ramanei voi, unicii si cei mai "de seama" urmasi ai romanilor.
Ar trebui sa revizuiti aceasta gandire rasista, pentru ca "Asa cum iti e buna ziua, e si multumescul", arunci cu gunoaie, gunoaie o sa primesti.

Nu pot sa-mi scot din cap cuvintele acelea "Oameni normali...nu ca noi!".
E trist. Atat de trist. A trebuit sa moara oameni ca sa se trezesca parlamentul sa demita presedintele? In poporul care ti-a dat puterea n-ai voi sa tragi cu arma, n-ai voie sa scuipi. Toata lumea stie ce s-a intamplat cu marii dictatori. Totul are un inceput, dar are si un sfarsit.

Nu sunt ucraineanca, dar sustin oamenii! Ei sunt oameni normali, nu ca noi, niste lasi.

MARŞ DE ADIO

Nu m-am putut abtine sa nu public esenta sentimentelor si trairilor celor ce se mai simt romani, asternuta pe hartie de un mare om, asa cum a fost Adian Paunescu.

La muncă, derbedei, că trece anul

Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Făceaţi pe democraţii cei cucernici,

Cristosul mamii voastre de nemernici!

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine

Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul

Şi i-aţi distrus averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară

Care-şi va cere scuze în maghiară.

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,

Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,

Aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,

Răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu

Întoarceţi România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

V-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,

Ci credite din călimări străine.

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina

Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul

S-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace,

Cum v-au putut părinţii voştri face?

Ce condimente le-au picat în spermă

De e trădarea voastră-atât de fermă ?

Aţi pus nenorocita voastră labă

Pe-această tristă ţară basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul

S-o faceţi curva voastră de serviciu.

Mimaţi respectul pentru cele sfinte,

Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,

Supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba

Că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,

Actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară ,

Ia cereţi-vă, puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră,

Mai bine mergeţi voi în mama voastră.

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,

Si nu albanizaţi această ţară .

Băgaţi viteză, că vă trece anul

Si s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.

Şi ce vă pot eu spune la plecare

Decât lozinca lui Fănuş cel mare :

Nenorociţilor, se rupe şnurul,

“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

Adrian Păunescu

Parfum de faurar

Inca nu stiu sa fauresc cuvinte cu inteles in fraze logice si celor care m-au intrebat cand o sa le fac placerea de a scrie iarasi, le multumesc ca se gandesc la mine. Nu, nu am renuntat definitiv. Reinvat sa-mi placa sa scriu nu numai pentru mine.

Faurar m-a luat pe nesteptate si m-a prins in mrejele lui parfumate cu miros de ghiocei. La Londra e primavara, soarele mangaie vesel printre stropii nervosi, obisnuiti ai locului, pe strazi nici umbra de fulgi, in gardurile vii stau mandre flori neparfumate. Numai crizantemele din vaza ce sta pe masuta din dormitor mai raspandesc o usoara aroma de flori, dar nu se incadreaza in parfumul primavaratic al lui februarie, de aceea n-o sa-l pun la socoteala.
In amintirile mele, faurarul miroase a zapada si a nerabdarea de a veni anotimpul florilor. De foarte mult timp n-am mai simtit acest parfum in luna februarie. A ramas doar un usor iz de ghiocei dintr-o primavara ce continua din decembrie.

Ghioceii care au mai ramas in picioare, in fata casei, dupa furtuna de acum o saptamana ii daruiesc cu drag membrilor Clubului Condeielor Parfumate.