Reflexia in reflexie raspunde provocarii propuse de SoriN.
Thursday, May 30, 2013
Eu am scris o carte si atat
Statea pe marginea patului si privea in oglinda imensa de pe peretele de vizavi de pat. Se privea pe sine. Parul de culoarea ciocolatei, matasos si stralucitor, ii trecea de umeri, in valuri bine definite, acoperindu-i sanii goi. Din oglinda o priveau doi ochi de copila de 19 ani, insa nici ea nu observase cand ii aparusera riduri in coltul acelor ochi caprui. Acelasi zambet fugar ii acoperea chipul, cand gandul i se oprise la niste amintiri care o rascoleau neincetat. Parea mai tanara decat varsta sa biologica. Asa ii ziceau ce-i de o cunosteau prima data.
O tristete si neastampar o sagetau din oglinda. Ochii aceea migdalati nu pareau fericiti. A inchis pentru cateva secunde ochii, a scuturat putin capul ca si cum ar vrea sa alunge niste fantome nevazute si s-a ridicat din pat. Si-a pus pe ea un tricou lalau si s-a indreptat spre bucatarie. In cateva minute, un miros revigorant de cafea i-au inundat narile. A pus mainile pe cele doua cesti de cafea si s-a indreptat spre dormitor. Una dintre cesti a lasat-o pe noptiera, iar cu cealalta in mana dreapta, s-a indreptat spre geamul prin care lumina de afara ii scalda chipul inca tanar. A crapat putin geamul, suficient cat sa intre aer proaspat si s-a asezat pe o canapea in fata televizorului.
La televizor, la o emisiune despre nimicuri si alte chestii, o duduie se intreba daca, Lucy, autoarea unui roman devenit, in acea perioada, un succes national, si-a reflectat in paginile cartii propria poveste si daca calatoriile scumpe pe care le povesteste in carte au fost platite cu banii ei. Daca da, de unde a luat atatia bani, autoarea fiind doar o angajata a unei multinationale, cu parinti nu foarte instariti si un sot care a parasit-o dupa cativa ani de la casatorie, intrebari urmate de interviul acordat de autoare in urma cu cateva zile.
Lucy a inchis televizorul. Nu putea sa mai priveasca acea salata cu gust amar si iz de stricat care era prenzentata pe toate posturile de televiziune, atunci cand ziaristii gasesc o persoana si creaza scandal dupa scandal doar pentru rating gras. E josnic si injositor ceea ce se intampla in media. Nu si-a dorit nici o clipa sa devina un subiect de barfa pentru ce-i care n-au altceva de facut decat sa manance seminte si sa se uite la cancanuri. Ea a scris doar o carte si atat. De ce ii intereseaza pe oameni cine e Ea, ce a facut Ea, de ce si cum, cine e familia ei? Eu am scris o carte si atat. Cartea e importanta, nu cine sunt eu, nu? se intreba in gand.
- De ce te-a parasit primul sot?
Intrebarea ii tulbura gandurile. Barbatul care statea intins in pat in spatele ei, i se paru enervant de curios cu intrebarea asta. Pana atunci evitase sa-i puna vreo intrebare legata de viata ei, de dinainte de el.
O tacere adanca se lasa intre ei. Cu glas domol si trist porni Ea:
- Nu m-a parasit, ne-am despartit din dorinta noastra comuna.
-Te-a inselat sau...? urma o intrebare la limita banalului. Eu n-o sa te insel niciodata, draga mea...
"Asta pentru ca nu-ti voi da eu ocazia." se gandi si ii raspunse:
- Nu. Era un sot prea bun ca sa faca asta.
O tristete si neastampar o sagetau din oglinda. Ochii aceea migdalati nu pareau fericiti. A inchis pentru cateva secunde ochii, a scuturat putin capul ca si cum ar vrea sa alunge niste fantome nevazute si s-a ridicat din pat. Si-a pus pe ea un tricou lalau si s-a indreptat spre bucatarie. In cateva minute, un miros revigorant de cafea i-au inundat narile. A pus mainile pe cele doua cesti de cafea si s-a indreptat spre dormitor. Una dintre cesti a lasat-o pe noptiera, iar cu cealalta in mana dreapta, s-a indreptat spre geamul prin care lumina de afara ii scalda chipul inca tanar. A crapat putin geamul, suficient cat sa intre aer proaspat si s-a asezat pe o canapea in fata televizorului.La televizor, la o emisiune despre nimicuri si alte chestii, o duduie se intreba daca, Lucy, autoarea unui roman devenit, in acea perioada, un succes national, si-a reflectat in paginile cartii propria poveste si daca calatoriile scumpe pe care le povesteste in carte au fost platite cu banii ei. Daca da, de unde a luat atatia bani, autoarea fiind doar o angajata a unei multinationale, cu parinti nu foarte instariti si un sot care a parasit-o dupa cativa ani de la casatorie, intrebari urmate de interviul acordat de autoare in urma cu cateva zile.
Lucy a inchis televizorul. Nu putea sa mai priveasca acea salata cu gust amar si iz de stricat care era prenzentata pe toate posturile de televiziune, atunci cand ziaristii gasesc o persoana si creaza scandal dupa scandal doar pentru rating gras. E josnic si injositor ceea ce se intampla in media. Nu si-a dorit nici o clipa sa devina un subiect de barfa pentru ce-i care n-au altceva de facut decat sa manance seminte si sa se uite la cancanuri. Ea a scris doar o carte si atat. De ce ii intereseaza pe oameni cine e Ea, ce a facut Ea, de ce si cum, cine e familia ei? Eu am scris o carte si atat. Cartea e importanta, nu cine sunt eu, nu? se intreba in gand.
- De ce te-a parasit primul sot?
Intrebarea ii tulbura gandurile. Barbatul care statea intins in pat in spatele ei, i se paru enervant de curios cu intrebarea asta. Pana atunci evitase sa-i puna vreo intrebare legata de viata ei, de dinainte de el.
O tacere adanca se lasa intre ei. Cu glas domol si trist porni Ea:
- Nu m-a parasit, ne-am despartit din dorinta noastra comuna.
-Te-a inselat sau...? urma o intrebare la limita banalului. Eu n-o sa te insel niciodata, draga mea...
"Asta pentru ca nu-ti voi da eu ocazia." se gandi si ii raspunse:
- Nu. Era un sot prea bun ca sa faca asta.
Wednesday, May 29, 2013
Tuesday, May 28, 2013
Comoditatea ne face niste marionete
De la un timp am devenit foarte comoda. De cand cu internetul, dau foarte rar pe la un magazin, asa cum a fost el creat, magazin in viata reala. Online platesc contributiile la stat, online platesc asigurarea medicala, asigurarea la masina, online imi reinoiesc garderoba, online cumpar bilete peste tot (concerte, parcuri de distractie, muzee, castele, avion or ferry), online imi verific balanta bancara, online, totul e in online.
Mai nou, am inceput sa-mi achiziotionez si produse alimentare tot online. Nu radeti de mine ca nu glumesc. Azi ploua continuu, vreme urata, fara chef de iesit la cumparaturi. Si chiar de stomacul ma indeamna la supermarket, eu imi pun in fata leptopul, ca pe tableta nu-mi place sa stau si rasfoiesc paginile cu produse alimentare ale supermarketurilor de la care cumpar de obicei. Ce-mi pofteste inima. Vreau salam, comand salam (nu de ala muzicalo-rozator de ureche, ca pe ala nu-l inghit nici pe moca), vreau pui grill, il primesc fierbinte, vreau paine pe vatra, nici o problema. Livrarea intr-o ora, la fix cat sa apuc sa flamanzesc bine.
S-a terminat cu cozile interminabile. Timpul e scurt si toata lumea cauta sa faca cat mai multe lucruri in acelasi timp, poate din comoditate si graba. Secolul vitezei il traiesc din plin, dar ma oboseste teribil. Cateodata simt ca nu pot tine pasul si atunci ma intorc pentru o scurta vacanta in tara ca sa-mi reincarc bateriile. In tara, acasa, ritmul vietii e muuult mai incet. Ai timp sa respiri, ai timp sa meditezi, ai timp sa privesti cum rasare iarba, cum cresc mugurii, ai timp sa intretii prietenii puternice (cine vrea si poate), ai timp sa iti dai seama cand a aparut primul rid, ai timp sa te duci pe la institutiile statului, or la banca cu diverse treburi si sa revii de doua trei ori pentru ca si cei de lucreaza acolo au timp sa-ti spuna ca "azi n-avem chef sa te servim, revin-o maine"... Sau asa vad eu lucrurile de la distanta.
Aici n-ai timp. In graba trebuie sa iei decizii, in graba treci pe langa oameni fara sa-i observi pentru ca ai telefonul la ureche, in mana o cafea, in cealalta o geanta si intarzii la serviciu unde te asteapta lucrurile pe care n-ai reusit ieri sa le faci si probabil ca nici azi nu vei reusi. In graba iti suni parintii, in graba iti suni prietenii sa le zici la multi ani si asta nu ca ti-ai fi amintit, dar telefonul pe post de agenta iti aminteste asta, mergi la petreceri in graba, mergi in vacante in graba, mergi pe drum in graba.
Cand te asezi in pat, seara, nu ti-e gandul la perna pufoasa in care esti gata sa te scufunzi, ci la cate n-ai reusit sa faci si trebuiau facute de saptamana trecuta, dormi in graba, mananci in graba, respiri in graba...
Si revenind la comoditate, am devenit dependenta de card. Nu mai stiu sa folosesc cash-ul. Ma enerveaza sa-l folosesc. In tara fiind, scoteam din portofel cardul cu gand sa-l folosesc si cei de la casa, fara sa aiba macar bunul-simt sa-mi zica "Ne pare rau, nu se accepta card", cu o moaca posaca, de parca le-as fi mancat pranzul, m-au trimis la capatul lumii (si aici vorbesc de comoditate, pentru ca probabil n-a fost chiar asa departe) sa gasesc bancomat, sa scot bani, sa ma reintorc, sa stau la aceeasi coada interminabila pentru a doua oara si sa plec nervoasa acasa, ca au vrut sa ma fure de niste bani pe care nu-i meritau, produsul scumpindu-se brusc, la casa. Dupa prima patanie, la fiecare iesire din magazin imi numaram banii, dar ma pierdeam in maruntisul care imi facea geanta mai grea.
Am devenit dependenta de timp, de societatea grabita, de card, de online si de cumparaturile on-line. Ma intreb unde o sa ajung in ritmul asta, unde vom ajunge noi toti, ca majoritatea supravetuim in ritmul asta? Spre ce ne indreptam?
Nu mai stim sa ne bucuram de viata reala, caci totul e in online - cumparaturi, socializare, dragoste, viata personala si tot, din comoditate.
Si pentru ca de la un timp ma roade acest gand, mi-am propus ca de acum sa incerc sa respect cele cateva lucruri pe care mi le-am propus pentru acest an:
- sa nu mai las mesaje de felicitare pe site-urile de socializare prietenilor ci sa-i sun, cel putin;
- sa nu refuz nici o iesire cu prietenii, pe motiv de vreme urata, lene, chef si oboseala;
- sa ies mai des la cumparaturi, decat sa fac acelasi lucru online (chiar daca cumparaturile mele se termina cu dureri de cap, oboseala, nervi si produse inutile (vezi Aventuri la mall si despre cumparaturi si liste);
- sa neglijez cat pot de mult "feisbucu'" si "odnoklassnishii" in favoarea socializarii in viata reala.
Ar mai fi si altele, insa se face lista prea lunga si mi-e frica ca nu reusesc sa ma tin, cel putin, de acestea. Din comoditate.
Comoditatea ne face niste marionete, zic in loc de concluzie, zic si cred.
Mai nou, am inceput sa-mi achiziotionez si produse alimentare tot online. Nu radeti de mine ca nu glumesc. Azi ploua continuu, vreme urata, fara chef de iesit la cumparaturi. Si chiar de stomacul ma indeamna la supermarket, eu imi pun in fata leptopul, ca pe tableta nu-mi place sa stau si rasfoiesc paginile cu produse alimentare ale supermarketurilor de la care cumpar de obicei. Ce-mi pofteste inima. Vreau salam, comand salam (nu de ala muzicalo-rozator de ureche, ca pe ala nu-l inghit nici pe moca), vreau pui grill, il primesc fierbinte, vreau paine pe vatra, nici o problema. Livrarea intr-o ora, la fix cat sa apuc sa flamanzesc bine.
S-a terminat cu cozile interminabile. Timpul e scurt si toata lumea cauta sa faca cat mai multe lucruri in acelasi timp, poate din comoditate si graba. Secolul vitezei il traiesc din plin, dar ma oboseste teribil. Cateodata simt ca nu pot tine pasul si atunci ma intorc pentru o scurta vacanta in tara ca sa-mi reincarc bateriile. In tara, acasa, ritmul vietii e muuult mai incet. Ai timp sa respiri, ai timp sa meditezi, ai timp sa privesti cum rasare iarba, cum cresc mugurii, ai timp sa intretii prietenii puternice (cine vrea si poate), ai timp sa iti dai seama cand a aparut primul rid, ai timp sa te duci pe la institutiile statului, or la banca cu diverse treburi si sa revii de doua trei ori pentru ca si cei de lucreaza acolo au timp sa-ti spuna ca "azi n-avem chef sa te servim, revin-o maine"... Sau asa vad eu lucrurile de la distanta.
Aici n-ai timp. In graba trebuie sa iei decizii, in graba treci pe langa oameni fara sa-i observi pentru ca ai telefonul la ureche, in mana o cafea, in cealalta o geanta si intarzii la serviciu unde te asteapta lucrurile pe care n-ai reusit ieri sa le faci si probabil ca nici azi nu vei reusi. In graba iti suni parintii, in graba iti suni prietenii sa le zici la multi ani si asta nu ca ti-ai fi amintit, dar telefonul pe post de agenta iti aminteste asta, mergi la petreceri in graba, mergi in vacante in graba, mergi pe drum in graba.
Cand te asezi in pat, seara, nu ti-e gandul la perna pufoasa in care esti gata sa te scufunzi, ci la cate n-ai reusit sa faci si trebuiau facute de saptamana trecuta, dormi in graba, mananci in graba, respiri in graba...
Si revenind la comoditate, am devenit dependenta de card. Nu mai stiu sa folosesc cash-ul. Ma enerveaza sa-l folosesc. In tara fiind, scoteam din portofel cardul cu gand sa-l folosesc si cei de la casa, fara sa aiba macar bunul-simt sa-mi zica "Ne pare rau, nu se accepta card", cu o moaca posaca, de parca le-as fi mancat pranzul, m-au trimis la capatul lumii (si aici vorbesc de comoditate, pentru ca probabil n-a fost chiar asa departe) sa gasesc bancomat, sa scot bani, sa ma reintorc, sa stau la aceeasi coada interminabila pentru a doua oara si sa plec nervoasa acasa, ca au vrut sa ma fure de niste bani pe care nu-i meritau, produsul scumpindu-se brusc, la casa. Dupa prima patanie, la fiecare iesire din magazin imi numaram banii, dar ma pierdeam in maruntisul care imi facea geanta mai grea.
Am devenit dependenta de timp, de societatea grabita, de card, de online si de cumparaturile on-line. Ma intreb unde o sa ajung in ritmul asta, unde vom ajunge noi toti, ca majoritatea supravetuim in ritmul asta? Spre ce ne indreptam?
Nu mai stim sa ne bucuram de viata reala, caci totul e in online - cumparaturi, socializare, dragoste, viata personala si tot, din comoditate.
Si pentru ca de la un timp ma roade acest gand, mi-am propus ca de acum sa incerc sa respect cele cateva lucruri pe care mi le-am propus pentru acest an:
- sa nu mai las mesaje de felicitare pe site-urile de socializare prietenilor ci sa-i sun, cel putin;
- sa nu refuz nici o iesire cu prietenii, pe motiv de vreme urata, lene, chef si oboseala;
- sa ies mai des la cumparaturi, decat sa fac acelasi lucru online (chiar daca cumparaturile mele se termina cu dureri de cap, oboseala, nervi si produse inutile (vezi Aventuri la mall si despre cumparaturi si liste);
- sa neglijez cat pot de mult "feisbucu'" si "odnoklassnishii" in favoarea socializarii in viata reala.
Ar mai fi si altele, insa se face lista prea lunga si mi-e frica ca nu reusesc sa ma tin, cel putin, de acestea. Din comoditate.
Comoditatea ne face niste marionete, zic in loc de concluzie, zic si cred.
Monday, May 27, 2013
The Versatile Blogger Award
... am primit in weekend-ul care a trecut de la cateva bloggarite pe care le apreciez: Minnie, Anastasia, Fairytale si Mona. Va multumesc dragelor si va ofer in schimb, proaspat culese
Regulile nominalizarii sunt simple: 1. Multumeste-i persoanei care te-a nominalizat si include link-ul catre blogul respectiv; 2. Selecteaza 15 bloggarite pe care le-ai descoperit recent si pe care le urmaresti constant; 3. Lasa un link la ultima lor postare pentru a le anunta; 4. Spune-i persoanei care te-a nominalizat 7 lucruri despre tine.
Si pentru ca sunt, relativ noua, in blogosfera, pentru mine majoritatea blogurilor sunt abia descoperite. Pe unele n-o sa le nominalizez pentru ca au facut-o altele inaintea mea, dar le apreciez foarte mult si le urmaresc, pe cat posibil, zilnic.. Insa, inainte de a face listuta mea, m-am intrebat si va intreb de ce trebuie sa nominalizez doar bloggarite? Ce facem aici, discriminare? Stiu ca femeile fac alianta intre ele, de cele mai multe ori, dar eu nu vreau sa-i exclud pe Ei. Sper, totusi, ca regulile sunt flexibile. Si pentru ca sunt campioana la incalcat reguli, am mai incalcat una - am nominalizat mai multe bloguri decat trebuia, unele cu vechime si experienta... No, imi arat recunostinta fata de ei...
Si pentru ceilalti, pe care va citesc sporadic, va multumesc ca sunteti acolo si va trimit
Si acum vine greul - sa spun 7 lucruri despre mine. Cu care sa incep? Ce sa va spun?
1. Incep cu soarele, ador soarele, nu caldura de-ti topeste si sufletul la 40 de grade, dar un minim de 20 si sunt in forma maxima.
2. Imi place marea, dar nu stiu sa inot pentru ca mi-e frica de apa. Un paradox.
3. Imi place fotografia si ma gandesc serios sa fac un curs in domeniu, ca ce stiu eu sa fac cu aparatul pe care il detin poate sa faca oricine stie sa apese pe un buton. Cred ca aparatul meu merita un stapan mai stiutor.
4. Imi place sa scriu, dar mult timp am lasat pe aceasta pasiune sa se asterne praful. Acum e mai greu sa ma urnesc, dar incerc.
5. Sunt o incapatanata, mandra, puternica si o egoista, de, zodia berbec ma caracterizeaza, dar sotul zice ca prin asta il motivez pe el sa faca lucruri marete.
6. Deci, fraza de mai sus explica fraza actuala, ca pe ceilalti ii imping din urma la lucruri marete, insa si eu am nevoie sa ma impinga cineva la deal, ca tare e greu sa ridici un deal de una singura.
7. Familia si prietenii adevarati, ei se stiu, sunt slabiciunile mele.
Dragelor va multumesc pentru nominalizare si sper sa nu ma certati pentru ca nu am indeplinit conditiile toate.
Un inceput de saptamana cat mai frumos, va doresc tuturor!
Sunday, May 26, 2013
Flori de camp cu spatele in soare
E duminica si e soare. N-am ratat ocazia de a face o plimbare in natura. M-am umplut de energie cat pentru o saptamana ploioasa. Am savurat soarele prin fiecare fibra si celula.
Am ramas in urma de grup pentru ca la fiecare pas gaseam de fotografiat ceva, inclusiv drumul in toata splendoarea lui:))
Apoi am adunat un buchetel de flori de camp pe care vi-l ofer in semn de multumire ca intrati sa ma vizitati
Raspund propunerii Anastasiei de a participa la jocul FFFB.
Un sfarsit de saptamana minunat!
Am ramas in urma de grup pentru ca la fiecare pas gaseam de fotografiat ceva, inclusiv drumul in toata splendoarea lui:))
Apoi am adunat un buchetel de flori de camp pe care vi-l ofer in semn de multumire ca intrati sa ma vizitati
Raspund propunerii Anastasiei de a participa la jocul FFFB.
Un sfarsit de saptamana minunat!
Saturday, May 25, 2013
Sufla weekend-ul!
Ta-daaaam. Am aparut si eu! Ce credeti ca am facut pana acum??? Nuuu, nu am stat posomorata din cauza vremii. Nuuu, nu am devorat tot ce aveam prin frigider ca sa-mi treaca nervii din cauza ploii. Nuuu, nu m-am sinucis. Sunt bine si chiar si foarte bine daca vreti, depinde cu cine ma compar.
Dupa postarea de ieri, multa lume s-a oferit sa-mi trimita cate o raza, unii mai darnici, chiar doua-trei. si uite asa, am pus-o de-un soare.
La prima raza care a intrat pe geam si mi-a mangaiat fata, am iesit afara si am stat asa, pret de vreo jumate de ora, cu gandul hotarat de a le strange pe fiecare, sa-mi fac rezerve pentru saptamana viitoare, caci spun unii ca ploile revin. Sper ca e o gluma de Happy Weekend facuta de draga de Elly. Si daca nu e, oricum, Elly iti multumesc pentru raza trimisa. Dupa ce m-am spalat cu soare pe ochi am mers la shopping. Asta da terapie! Si acum ma pregatesc sa-mi primesc musafirii.
Asa weekend sa tot ai, cu mult soare si voie buna. Si pentru ca e weekend-ul, e musai sa fie si vesel.
Bancuri pentru zile ploioase:
Seful mi-a zis:
-Crezi ca poti sa vii sambata la serviciu, stiu ca e weekend si poate ai planuri, dar am nevoie de tine.
- Sigur, nici o problema, am zis, dar e posibil sa ajung mai tarziu, sambata dupa cum stiti e un trafic infernal.
- OK, cand crezi ca o sa ajungi?
- Luni.
.....................................
- Pe aici ploua des?
- Cam de doua ori pe an, domnule.
- Si cat tine?
- Cam sase luni...
Ion si Maria la disco in sat. Dupa ce joaca ei ce joaca pe Ion il trec nevoile si iese sa se usureze. Se intoarce Ion dupa cateva minute cu pantalonii uzi, iar Maria, grijulie, il intreaba:
- Ma, Ioane, ploua afara?
- Nu, tu, Marie, da' sufla vantu'.
Un moldovean in Bucuresti, pe timp de ploaie in statia de autobuz. Trece o masina printr-o balta de la marginea drumului si ii stropeste pe toti din cap pana in picioare, fara sa se opreasca. Bucurestenii incep sa injure, in timp ce moldoveanul e calm.
- Apai, la mine nu s-ar fi intamplat asa, zice el.
- Da' ce la voi nu sunt balti?
- Dapu' daca ti stropesti o masina, soferul opresti, da inapoi, ti urca in masina, ti duce acasa la el, faci dus, mananci, dormi la el si dimineata la plecare iti da 100 de euro.
- Ai patit ti asa ceva?
- Nu eu. Nevasta-mea.
......................................
Dimineata devreme sotul pleaca la vanatoare. Cum ajunge in padure, incepe sa ploaie, sa fulgere incat vanatorul se hotaraste sa se intoarca acasa. Intrand in dormitor, sotia sa abia facand ochi zice:
- Ei draga, cum e vremea afara?
- Frigg si ploua de rupe.
- Si inchipuie-ti ca pe asa o vreme tampitul de barbatu-meu se duce la vanatoare!
.......................................
P.S. Sa nu ne intristam ca weekendul trece repede, ci sa-l savuram din plin. Happy Weekend!
Friday, May 24, 2013
Dependenta ma baga in sevraj
Pe geam se preling siroaie de lacrimi, cerul e trist astazi. La fel e de o vreme. Nu stiu ce ar putea avea, ce nu-i place, de ce e atat de trist. Mi-e dor sa-mi zambeasca larg, cu tot albastru infinit, iar razele cu degetele lor calde sa-mi mangaie pielea, dandui o nuanta usor ciocolatie.
Cand sunt trista plang, cand mi-e greu in suflet plang. Plansul scoate tot cei negativ, ganduri triste, doruri, nemultumiri, nervi, suparari. Fiecare lucru negativ il simt cum se prelinge pe obrazu-mi. La fel ca ploaia pe geam. Asa ma descarc eu, ma eliberez, imi revin. Plansul e o terapie, nicidecum un moment de slabiciune. Un fel de zen. Uneori lacrimile le simt fierbinti, ca si cum mi-ar arde pometii. Cred ca-i de la intensitatea gandurilor de care vreau sa scap.
Simteam nevoia acestei terapii, pe care n-am mai folosit-o demult, iar ploaia mi-a adus-o plocon. Nu, nu sunt trista, nu am nici motive acum, nici nu plang acum, dar ma simt abandonata, abandonata de soare, de vreme frumoasa si calda, de vara si flori, de zambete si pantaloni scurti.
Cat am asteptat primavara... Si ce am asteptat-o! Cand a venit, am primit-o cu atata drag, cu atata veselie, nici in cuvinte nu incape. Soare, flori, mirosuri ademenitoare si fermecatoare, pline de amintire si iar revin la soare. M-am bucurat din plin, dar nu suficient. Savuram fiecare strop de lumina cald care imi atingeau fibrele sufletului. Ziceam ca nu a fost suficient. Nu, nu a fost. Decat trei saptamani, atat a durat. Atat a durat perioada pantalonilor scurti si a bluzitelor inflorate, a rochitelor flu-flu si a ochelarilor de soare. Aveam mereu cu mine cel mai important accesoriu - zambetul. In acele saptamani am fost in extaz, insa a venit Pastele si odata cu el revenirea la toamna tarzie si rece caci doar asa pot sa numesc aceasta luna mai din Marea Britanie. E toamna in luna mai.
Ce as putea sa adaug despre Marea Britanie? Nimic decat stiti deja, referitor la vremea de aici. Sunt mega cunoscute ploile si vremea schimbatoare, dar parca niciodata n-a fost atat de ploiasa si rece luna mai, luna florilor si a zambetelor larg intiparite pe chip. Am doua saptamani de cand am revenit de la soarele cald de acasa si nu au fost decat doua zile in care sa nu fi cazut macar un strop. Doua dimineti de duminica mai exact, caci odata cu dupa-amiaza a revenit si plansul cerului.
Imi e trist si ma incearca o usoara depresie. Sunt dependenta de soare, ceea ce imi lipseste aproape cu totul aici. Cred ca daca mai continua ploile voi intra in sevraj si fereasca sfantul sa nu am soare. Il cumpar de pe ebay, ca tot e la moda sa cumperi lucruri de acolo.
Nu a mers nici cu incantantia pe care o rosteam, mica fiind, atunci cand aparea vreun nor de ploaie mai puternic si-mi intrerupea balaceala din lacul de langa padure "Doua bete in cruce/Ploaia se duce!".
Nu merge nimic. Cerul e foarte suparat. Ma intreb de ce...
Cu o randunica nu se face primavara, dar daca imi trimite-ti vreo raza la pachet poate ca va merge?!
Cand sunt trista plang, cand mi-e greu in suflet plang. Plansul scoate tot cei negativ, ganduri triste, doruri, nemultumiri, nervi, suparari. Fiecare lucru negativ il simt cum se prelinge pe obrazu-mi. La fel ca ploaia pe geam. Asa ma descarc eu, ma eliberez, imi revin. Plansul e o terapie, nicidecum un moment de slabiciune. Un fel de zen. Uneori lacrimile le simt fierbinti, ca si cum mi-ar arde pometii. Cred ca-i de la intensitatea gandurilor de care vreau sa scap.
Simteam nevoia acestei terapii, pe care n-am mai folosit-o demult, iar ploaia mi-a adus-o plocon. Nu, nu sunt trista, nu am nici motive acum, nici nu plang acum, dar ma simt abandonata, abandonata de soare, de vreme frumoasa si calda, de vara si flori, de zambete si pantaloni scurti.
Cat am asteptat primavara... Si ce am asteptat-o! Cand a venit, am primit-o cu atata drag, cu atata veselie, nici in cuvinte nu incape. Soare, flori, mirosuri ademenitoare si fermecatoare, pline de amintire si iar revin la soare. M-am bucurat din plin, dar nu suficient. Savuram fiecare strop de lumina cald care imi atingeau fibrele sufletului. Ziceam ca nu a fost suficient. Nu, nu a fost. Decat trei saptamani, atat a durat. Atat a durat perioada pantalonilor scurti si a bluzitelor inflorate, a rochitelor flu-flu si a ochelarilor de soare. Aveam mereu cu mine cel mai important accesoriu - zambetul. In acele saptamani am fost in extaz, insa a venit Pastele si odata cu el revenirea la toamna tarzie si rece caci doar asa pot sa numesc aceasta luna mai din Marea Britanie. E toamna in luna mai.
Ce as putea sa adaug despre Marea Britanie? Nimic decat stiti deja, referitor la vremea de aici. Sunt mega cunoscute ploile si vremea schimbatoare, dar parca niciodata n-a fost atat de ploiasa si rece luna mai, luna florilor si a zambetelor larg intiparite pe chip. Am doua saptamani de cand am revenit de la soarele cald de acasa si nu au fost decat doua zile in care sa nu fi cazut macar un strop. Doua dimineti de duminica mai exact, caci odata cu dupa-amiaza a revenit si plansul cerului.
Imi e trist si ma incearca o usoara depresie. Sunt dependenta de soare, ceea ce imi lipseste aproape cu totul aici. Cred ca daca mai continua ploile voi intra in sevraj si fereasca sfantul sa nu am soare. Il cumpar de pe ebay, ca tot e la moda sa cumperi lucruri de acolo.
Nu a mers nici cu incantantia pe care o rosteam, mica fiind, atunci cand aparea vreun nor de ploaie mai puternic si-mi intrerupea balaceala din lacul de langa padure "Doua bete in cruce/Ploaia se duce!".
Nu merge nimic. Cerul e foarte suparat. Ma intreb de ce...
Cu o randunica nu se face primavara, dar daca imi trimite-ti vreo raza la pachet poate ca va merge?!
Cocheta de la Gradina Botanica
Intr-una din zilele verii trecute am fost la Gradina Botanica. Imi place acolo, ma simt in lumea mea. Natura, animale, pasari si plante exotice, care traiesc acolo unde, deocamdata, doar gandul imi poate ajunge.
La Gradina Botanica, insa, am intalnit si vietati cunoscute mie, care mi-au facut copilaria mai frumoasa. Gastele salbatice, de exemplu, m-au preocupat mult timp. Care erau acele Tari Calde, unde ele migrau? Or de ce zburau in format V? Gastele salbatice sunt unele dintre cele mai ordonate dintre pasari. In timpul migratiei ele zboara in formatie sub forma literei V. In timp ce fiecare gasca din formatie da din aripi, se creaza un curent ascendent pentru pasarea imediat urmatoare. Zburand in formatie de V, intregul stol mareste raza de actiune a zborului cu 71 % fata de cazul in care fiecare pasare ar zbura singura. Cand gasca din fata oboseste, o alta din stol o inlocuieste. Astfel ca rezistenta lor la zboruri foarte lungi precum migratia este foarte mare.
Zoologia mi-a explicat multe lucruri in scoala, insa cel mai mult ma fascinau animatiile despre pasari. Imi amintesc un anume desen animat "Nils si gastele salbatice" difuzat de TVR prin '92, daca nu ma insel. Mi-l amintesc vag. Era vorba de un copilandru pe nume Nils care, nu-mi amintesc din ce cauza, a fost micsorat de catre un spiridus si incalecat pe gatul unui gascan domestic, zbura alaturi de un card de gaste salbatice de la care a avut de invatat multe lucruri. Animatia este facuta dupa cartea scriitoarei suedeze Selma Logerlof "Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia", publicata in doua parti in 1906 si 1907. Autoarea si-a dedicat trei ani pentru studierea naturii si familiarizarea cu viata pasarilor si animalelor. "A incercat sa descopere cat mai multe din legendele si povestirile din folclorul diferitor regiuni din Suedia." spunea in introducere traducatoarea Velma Swanston Howard. N-am citit cartea, insa o lectura povestita pe scurt, am gasit la Zina in Lecturi recenzate. Citind recenzia la ea, am inceput sa-mi amintesc si serialul de desen animat care ma tinea lipita de ecranul televizorului.
Am vazut, in copilarie, gaste salbatice, dar niciodata n-am vazut o gasca salbatica din genul Branta canadensisi, adica gasca salbatica canadiana. Marea Britanie mi-a oferit aceasta ocazie.
Gasca canadiana, reprezentata in poza, este o pasare acvatica, iar arialul ei de raspandire este America de Nord unde traieste, cu precadere, in regiunile joase, pe langa lacurile de pe continent, regiunile de preerie si terenurile cultivate. In perioada de migratie, atunci cand pleaca spre locuri de iernat si cand se reintoarce primavara spre locuri de cuibarire, ea zboara in card in format V. Gasca canadiana a fost introdusa si in Europa de vest, gasindu-se in Marea Britanie, Irlanda, Olanda, peninsula Scandinava, iar din 1970 si in Germania, fiind una dintre cele mai mari din specia de gaste din Europa. Penajul variaza de la cenusiu la cenusiu-roscat pe spate, insa caracteristica de baza in ce priveste culoarea este negul de pe cap, cioc si picioare, avand o pata alba care se intinde pe partea ventrala a capului si sub ochi.
E o pasare eleganta si cocheta.
Mai multe reflexii gasiti la SoriN.
La Gradina Botanica, insa, am intalnit si vietati cunoscute mie, care mi-au facut copilaria mai frumoasa. Gastele salbatice, de exemplu, m-au preocupat mult timp. Care erau acele Tari Calde, unde ele migrau? Or de ce zburau in format V? Gastele salbatice sunt unele dintre cele mai ordonate dintre pasari. In timpul migratiei ele zboara in formatie sub forma literei V. In timp ce fiecare gasca din formatie da din aripi, se creaza un curent ascendent pentru pasarea imediat urmatoare. Zburand in formatie de V, intregul stol mareste raza de actiune a zborului cu 71 % fata de cazul in care fiecare pasare ar zbura singura. Cand gasca din fata oboseste, o alta din stol o inlocuieste. Astfel ca rezistenta lor la zboruri foarte lungi precum migratia este foarte mare.
Zoologia mi-a explicat multe lucruri in scoala, insa cel mai mult ma fascinau animatiile despre pasari. Imi amintesc un anume desen animat "Nils si gastele salbatice" difuzat de TVR prin '92, daca nu ma insel. Mi-l amintesc vag. Era vorba de un copilandru pe nume Nils care, nu-mi amintesc din ce cauza, a fost micsorat de catre un spiridus si incalecat pe gatul unui gascan domestic, zbura alaturi de un card de gaste salbatice de la care a avut de invatat multe lucruri. Animatia este facuta dupa cartea scriitoarei suedeze Selma Logerlof "Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia", publicata in doua parti in 1906 si 1907. Autoarea si-a dedicat trei ani pentru studierea naturii si familiarizarea cu viata pasarilor si animalelor. "A incercat sa descopere cat mai multe din legendele si povestirile din folclorul diferitor regiuni din Suedia." spunea in introducere traducatoarea Velma Swanston Howard. N-am citit cartea, insa o lectura povestita pe scurt, am gasit la Zina in Lecturi recenzate. Citind recenzia la ea, am inceput sa-mi amintesc si serialul de desen animat care ma tinea lipita de ecranul televizorului.
Am vazut, in copilarie, gaste salbatice, dar niciodata n-am vazut o gasca salbatica din genul Branta canadensisi, adica gasca salbatica canadiana. Marea Britanie mi-a oferit aceasta ocazie.
 |
| Gasca canadiana |
E o pasare eleganta si cocheta.
Mai multe reflexii gasiti la SoriN.
Tuesday, May 21, 2013
Subscribe to:
Posts (Atom)